Credincioși bihoreni cer sinodului Mitropoliei Ardealului caterisirea episcopului Sofronie Drincec pentru apostazie

Screenshot-308-1024x576.png

La câteva zile după ce preotul mărturisitor Cosmin-Florin Tripon, din Beiuș, județul Bihor, a adresat Sinodului BOR o scrisoare prin care cerea anularea caterisirii sfinției sale pe motiv că episcopul care a pronunțat-o, PS Sofronie Drincec, a făcut dovada apostaziei de la dreapta credință prin asumarea pomenirii sale la o slujbă greco-catolică la care a participat, unde a fost pomenit alături de papa și ierarhii uniați ca „episcopul nostru”, un grup de credincioși ortodocși din Bihor, membri ai Eparhiei Oradea, au înaintat astăzi o plângere la sinodul mitropolitan din Sibiu, în care cer caterisirea episcopului Sofronie pentru apostazie, rugăciune cu ereticii, recunoașterea falșilor martiri ai ereticilor, nepredicarea cuvântului lui Dumnezeu într-o zi de mare sărbătoare creștină și împreună slujire cu ereticii, pentru care fusese iertat în urmă cu 11 ani.
Dacă plângerea va fi acceptată de către sinodul Mitropoliei Ardealului, conform sfintelor canoane, ierarhii din Mitropolia Ardealului au la dispoziție o lună să îl convoace pe episcopul orădean și să decidă în privința sa, în cazul în care îl găsesc vinovat, cazul fiind trimis Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care va decide sancțiunea pe care episcopul trebuie să o primească.

Această procedură a fost urmată în anul 2008, când episcopul a fost denunțat de către asociații ale laicatului ortodox pentru faptul că a săvârșit Aghiazma Mare împreună cu pseudoepiscopul uniat orădean Virgil Bercea. Cu acea ocazie, mitropolitul de atunci al Clujului, Bartolomeu Anania, l-a propus spre caterisire pe episcopul Sofronie, dar sinodul BOR a decis iertarea sa pentru „regretul și pocăința” manifestate în fața sinodului. Între timp, Episcopia din Oradea a fost transferată în Mitropolia Ardealului.

Dacă va fi găsit vinovat de faptele pentru care este acuzat, episcopul poate suferi sancțiunea de caterisire și chiar excomunicare din Biserica Ortodoxă Română, dat fiind că, în conformitate cu Regulamentul instanțelor canonice ale BOR, apostazia de la credință este singura faptă care se pedepsește cu excomunicarea. Dacă nu va fi găsit vinovat sau nu va fi judecat, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei va fi prima episcopie din Patriarhia Română al cărei ierarh este în același timp în comuniune cu sinodul BOR și este și „episcopul nostru”, al „Bisericii” Unite cu Roma.

Portalul Mărturisirea Ortodoxă susține demersul credincioșilor din Bihor și va iniția o petiție online de susținere a acestui demers, la care pot adera credincioși ortodocși din Bihor, în primul rând, și din restul Patriarhiei, dat fiind că un episcop căzut în apostazie este o problemă a întregii Biserici Ortodoxe Române și a tuturor credincioșilor acesteia, atât timp cât astfel de episcop continuă să aibă comuniune cu ceilalți episcopi ai Bisericii, inclusiv cu cei din care provine fiecare dintre noi.

Petiția se numește „Susținem demersul credincioșilor bihoreni de a-l trimite în judecată pe episcopul Sofronie Drincec” se află pe siteul https://www.petitieonline. Cei ce vor să susțină demersul pot să o facă pe linkul afișat imediat sub această introducere, la începutul articolului propriu-zis.

 

 

Înaltpreasfinția Voastră,

Subsemnații, Adrian-Vasile Blaj, Bianca-Delia Blaj, Radu-Ioan Găvruța, Călin Mihai Sabău, Cristian-Mihai Boldi, domiciliați în județul Bihor, credincioși ortodocși botezați canonic în Biserica Ortodoxă Română, viețuitori în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în temeiul sfintelor canoane 74, 75 apostolice, 6 al sinodului al II-lea ecumenic, 9, 17, 21 al sinodului al IV-lea ecumenic, 14, 15, 20 ale sinodului din Antiohia, 19 al sinodului din Cartagina, și al art. 111, alin. 4) lit. i) din Statutul BOR, formulăm plângere împotriva preasfințitului Sofronie Drincec, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, pentru săvârșirea următoarelor abateri dogmatice, liturgice și canonice:

  1. Apostazia de la dreapta credință, sancționată cu caterisirea și excomunicarea de canonul 62 apostolic și de art. 9 al RACDIJBOR;
  2. Împreună-rugăciunea cu ereticii, sancționată cu caterisirea de către canoanele 45, 64 apostolice, 32-33 Laodiceea și de către art. 28 (2) din RACDIJBOR;
  3. Recunoașterea falșilor martiri ai ereticilor, sancționată cu anatema de către canonul 34 Cartagina;
  4. Nepredicarea și necatehizarea creștinilor în zi de Duminică, sancționată cu oprirea de la slujire (la prima abatere) de către canonul 58 apostolic.

 

În fapt,

 

În ziua de mare praznic al Bisericii Ortodoxe Române, Nașterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare din anul nou bisericesc ortodox, episcopul Sofronie, în loc să participe la Sfânta Liturghie ortodoxă în Episcopia Ortodoxă a Oradiei și să învețe poporul dreapta credință, așa cum îl obligă sfintele canoane, a participat la serviciul religios organizat de cultul eretic greco-catolic la “Catedrala Sfântul Nicolae” din Oradea, unde a sărbătorit 25 de ani de “slujire arhierească” a pseudoepiscopului greco-catolic Virgil Bercea, cel alături de care a săvârșit Aghiazma Mare în ianuarie 2008.

La greco-catolici, episcopul Sofronie a stat în “biserică” ca orice mirean, însă, din înregistrarea pusă la dispoziție de greco-catolici, se vede că participă la momentele “liturgice”, ascultând pios și însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci la momentele la care se face acest lucru de obicei în bisericile ortodoxe. Prin urmare, deși nu a slujit efectiv cu ereticii uniați și cu papistașii prezenți, s-a rugat împreună cu aceștia, lucru pe care sfintele canoane îl interzic sub aceeași pedeapsă a caterisirii.

La acea manifestare religioasă, greco-catolicii au expus pretinsele “moaște” ale “episcopilor” “martiri” “beatificați” de către papa Francisc cu prilejul vizitei sale prozelite din România, din mai-iunie anul curent.

Prin prezența preasfinției sale în acel locaș de cult cu prilejul prezentării acelor “moaște”, în contextul festiv în care s-a desfășurat evenimentul, prin ascultarea “rugăciunii” dedicate acestora, episcopul Sofronie a girat înșelarea greco-catolică prin care acei pseudoepiscopi sunt considerați “sfinți mărturisitori”. Dat fiind că prezența preasfinției sale a fost deplin conștientă, că probabil știa dinainte că acele relicve vor fi aduse spre închinare, sau măcar a putut observa la acel moment, considerăm că episcopul Sofronie a căzut sub anatema canonului 34 Laodiceea, care dispune că sunt sub anatema cei care, “cu dispoziție sufletească, cum interpretează canonistul arhid. Ioan N. Floca[1], cinstesc minciunomartirii ereticilor.

Cel mai grav însă este faptul că în timpul acelei “liturghii” greco-catolice preasfințitul Sofronie a fost pomenit de trei ori alături de papa Francisc și de minciunoepiscopii greco-catolici, fiind numit “episcopul nostru, preasfințitul Sofronie”.

Față de această introducere a preasfinției sale în dipticele papistașe și pomenire ca episcop greco-catolic, preasfințitul Sofronie nu a luat nicio atitudine. Dimpotrivă, filmarea evenimentului ni-l prezintă închinându-se cu evlavie, cu camilafca dată la o parte, exact ca un episcop ortodox care participă la o slujbă ortodoxă la care nu slujește.

Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, care este culegerea de canoane ale “Bisericii” Unite cu Roma, are o subdiviziune dedicată Arhiepiscopiei Majore în care, la titlul 4.1.1.5.1. este prezentată Scrisoarea circulară a Arhiepiscopului Major nr. 723/9.05.2006[2], în care se arată că formulele de pomenire sunt foarte strict concepute în acest cult, ele neputând fi lăsate la întâmplare[3]. Este evident că cei ce au organizat slujba greco-catolică nu puteau să îl pomenească la “liturghie” doar din complezență și amabilitate diplomatică, de unde rezultă că greco-catolicii îl consideră pe episcopul Sofronie ca episcop greco-catolic.

Nu știm motivele pentru care ereticii fac acest lucru, dar este evident că ele există și că greco-catolicii le știu, iar din moment ce episcopul Sofronie nu a avut nicio reacție de respingere a acestei stări de fapt, ci a ascultat cum este pomenit la slujba eretică drept unul dintre eretici și a încuviințat acest lucru, le-a acceptat, prin aceasta apostaziind de la dreapta credință și acceptând starea de episcop” greco-catolic, deși este încă episcop recunoscut canonic de către Biserica Ortodoxă Română.

În conformitate cu Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, în titlul XVIII, intitulat “Despre ecumenism, adică despre promovarea unității creștinilor”, se spune: “Bisericilor orientale catolice le revine sarcina specială de a promova unitatea între toate Bisericile orientale… prin cunoaşterea reciprocă mai bună, prin colaborarea şi aprecierea fraternă a lucrurilor şi a sufletelor” (can. 903).

În titlul XVII[4] se precizează condițiile intrării necatolicilor în “Biserica” catolică. Astfel, “Credinciosul creştin al vreunei Biserici orientale necatolice va fi primit în Biserica catolică prin simpla profesiune a credinţei catolice, precedată de pregătirea doctrinară şi spirituală pentru condiţia fiecăruia” (can. 897).

La rândul său, “Episcopul oricărei Biserici orientale necatolice poate fi primit în Biserica catolică, în afară de Pontiful Roman, şi de către Patriarh, cu consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, sau de către Mitropolitul Bisericii mitropolitane sui iuris, cu consimţământul Consiliului Ierarhilor” (can. 898), iar “Clericul oricărei Biserici orientale necatolice, care vine la deplina comuniune cu Biserica catolică, poate să-şi exercite propriul ordin sacru conform normelor stabilite de autoritatea competentă; Episcopul, însă, nu îşi poate exercita valid puterea de conducere decât cu consensul Pontifului Roman, capul Colegiului Episcopilor” (can. 899).

O verificare[5] a siteurilor cultului romano-catolic și greco-catolic ne arată că la ora actuală în “Biserica” Greco-Catolică unită cu Roma nu există niciun „episcop” cu numele Sofronie, ceea ce înlătură orice îndoială asupra faptului că este vorba despre episcopul ortodox al Episcopiei Oradiei, Sofronie Drincec, care a fost asumat ca “episcopul nostru” de către cultul uniat din Oradea.

Prin acceptarea pomenirii numelui preasfinției sale la această slujbă, preasfințitul Sofronie a acceptat teoria eretică a Conciliului II Vatican despre “Bisericile nedepline” care au har, au episcopi ce pot fi pomeniți chiar în servicii papistașe, după cum se vede, dar nu au încă o comuniune deplină cu Roma. Această viziune papistă a fost consfințită, în variantă ortodoxă, de către minciunosinodul din Creta, unde s-a vorbit despre “biserici și culte” eterodoxe, aflate “mai aproape sau mai departe de Biserica Ortodoxă”.

Mai mult decât atât, dacă poate exista ceva mai mult decât atât, la slujba respectivă, Crezul a fost rostit împreună cu adaosul Filioque, făcându-l pe episcopul Sofronie împreună mărturisitor al ereziei condamnate de către sinodul al VIII-lea ecumenic, al Sfântului Fotie, din 869.

După Crez, episcopul Sofronie se însemnează evlavios cu Sfânta Cruce, când minciunoepiscopul greco-catolic dă binecuvântarea în numele “Sfântului Spirit”, iar adunarea îi întoarce binecuvântarea prin cuvintele “Și cu spiritul tău”.

La evenimentul respectiv, la momentul la care în Biserica Ortodoxă se rostește predica, câțiva preoți greco-catolici își autoelogiau, în prezența episcopului ortodox Sofronie, eforturile, comparate cu ale Sfântului Apostol Pavel, prin care și-au recuperat de la credincioșii ortodocși, adică de la noi, parohiile pe care li le făcuseră cu secole în urmă stăpânirea austro-ungară, prin jaf, barbarie, martirizarea ortodocșilor care s-au opus apostaziei.

La sfârșitul serviciului religios, episcopul Sofronie s-a sărutat cordial cu pseudoierarhii papistași și s-a întreținut cu credincioși greco-catolici ca un prieten al acestora și veritabil casnic al comunității respective.

Reamintim că episcopul Sofronie a fost judecat de către Sinodul Mitropolitan din Cluj, în 2008, că mitropolitul de atunci l-a propus Sfântului Sinod pentru caterisire, că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a găsit vinovat de împreună slujire cu greco-catolicii, faptă pentru care trebuia caterisit atunci, dar sinodul a luat notă de “regretul și pocăința” episcopului Sofronie și l-a iertat. După cum se vede, episcopul nu a dat dovadă de niciun regret și de nicio pocăință, continuându-și acțiunea ecumenistă de înfrățire cu ereticii papistași până în așa măsură încât a ajuns să fie pomenit la slujbele acestora ca unul dintre ei.

Participarea preasfinției sale la acest eveniment arată că nu are niciun fel de respect pentru istoria de luptă și suferință a strămoșilor noștri ortodocși care și-au dat viața pe aceste meleaguri pentru apărarea Ortodoxiei de uniație și papism, dar nici față de eforturile generației noastre de a ne apăra de zelul “paulin” al greco-catolicilor de recuperare a averii noastre bisericești.

Prin faptul că a recidivat, încercând cu viclenie să meargă până la limita impusă de decizia din 2008, dar depășind cu mult hotarele sfintelor canoane, prin participarea și semnarea documentelor eretice din Creta, prin caterisirea preotului beiușean Cosmin Florin Tripon, care i-a întrerupt din toate aceste motive pomenirea, episcopul Sofronie ne arată că este un episcop latinofron, pornit pe calea uniatismului fără dorință reală de a rămâne în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru toate aceste motive, în temeiul sfintelor canoane 74, 75 apostolice, 6 al sinodului al II-lea ecumenic, 9, 17, 21 al sinodului al IV-lea ecumenic, 14, 15, 20 ale sinodului din Antiohia, 19 al sinodului din Cartagina și al art. 9 și 28 (2) al RACDIJBOR, solicităm Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului:

  1. Caterisirea episcopului Sofronie Drincec ca eretic apostat.
  2. Întronizarea la Oradea a unui episcop ortodox, care să nu aibă niciun compromis cu ecumenismul, cu papismul sau cu uniatismul.
  3. Reabilitarea, conform canonului 3 sin. III ec. și celorlalte, a celor care pe nedrept au fost persecutați pentru dreapta credință de acest episcop eretic.

 

Înaltpreasfinției Sale, Doctor Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului

Note:

[1] Arhid. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note și comentarii, Sibiu, 2005, p. 248

[2] http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1886.pdf.

[3] http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1886.pdf.

[4] http://www.bru.ro/varia/cceo/?titlu=17.

[5] https://www.bisericacatolica.ro/episcopi/episcopi-greco-catolici/.

Linkul petiției online de susținere a inițiativei credincioșilor bihoreni este https://www.petitieonline.com/susinem_demersul_credincioilor_bihoreni_de_trimitere_in_judecat_a_episcopului_sofronie_drincec

 

Credincioși bihoreni cer sinodului Mitropoliei Ardealului caterisirea episcopului Sofronie Drincec pentru apostazie

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

9 gânduri despre „Credincioși bihoreni cer sinodului Mitropoliei Ardealului caterisirea episcopului Sofronie Drincec pentru apostazie”

  1. „Daca in matricule,sau la scaune,Episcopul va fi cu nepurtare de grija pentru eretici,sa i se aducă aminte de către megieșirii Episcopi cei grijulii,si sa se arate lui a sa nebăgare de seama spre a nu avea cuvânt de îndreptare.Iar daca din ziua ce i se va aduce aminte,pana in șase luni,intru aceeași eparhie petrecând,nu ar face purtare de grija pentru cei ce sunt datori a se întoarce către soborniceasca unire,CU UNUL CA ACESTA SA NU SE IMPARTASEASCA,PANA O VA IMPLINI ACEASTA.Iar daca executorul(ispravnicul) nu va veni la locurile acestea,sa nu se învinovățească Episcopul.” ( Canonul 132,137 al sinodului local din Cartagina).Asupra ne-impartasirii,adică ruperii comuniunii cu episcopul si preotul/ ieromonahul care desi are de trei ani dovada de cuget ortodox dar nu face nimic împotriva ereziei,sta nepăsător si nu iese sa ia atitudine împotriva clericilor ecumeniști mai grăiesc canoanele:58 Apostolic;25 al sin.IV ecumenic; can.16 sin.1 ec.; can.11 Sardica; canoanele 74,82,86,131,133.Aici nu vedem precizare expresa venita de la vreun sinod anterior după care să se regleze sinodul din Cartagina,ci este dovada a inspirației Sfântului Duh in chestiunea întreruperii nu numai a pomenirii episcopului eretic ci si a comuniunii cu episcopul,chiar si cu preotul cu cugetare ortodoxa,pana când va demara acțiuni concrete,nu abstracții,in problema părtășiei lui cu ereticii.Un eretic precum Sofronie este eretic prin fapte,mai întâi si apoi prin hotărâre sinodala.De la primele manifestări ale lui pe tărâmul ereziei si pana la condamnarea lui sinodala ca ierarh si ca eretic poate este o cale lunga.In distanta aceasta de la cădere si pana la condamnare sinodala nu este in starea de eretic si de erezie?Ce mai trebuie sa vina sinod sa mai lămurească si pe cine?Si daca a devenit eretic,nu cumva a pierdut harul preoției si succesiunea apostolica?Clar ca da.

    Apreciază

  2. Astazi in cuvantul sau de invatatura, Sfintia Sa, Parintele Claudiu a subliniat un fapt care m-a intristat profund…nepasarea in fata Marturisirii Adevarului, nepasarea in fata apropiatei schisme a Bisericii si a apostaziei unui membru al sinodului BOR prin delasarea si amanarea simplei semnaturi a Petitiei formulata de dl.teolog Mihai Silviu Chirila, pentru judecarea fostului Ierarh al BOR, acum al greco-catolicilor, Sofronie.
    Cum s-au strans numai 100 si ceva de semnaturi cand trebuiau sa fie cateva mii cel putin?
    Ne ingrijim numai de mantuirea noastra, bine este, dar nu ne mai preocupa binele Bisericii, al fratelui nostru, care nu se mai poate desprinde din hatisul minciunilor, anesteziat de duhoarea de nesuportat a ecumenismului satanic, facatura masonico-sionista.
    Suntem convinsi ca lantul care ii leaga atat de strans pe unii slujbasi cu simbrie ai Patriarhului BOR, de Preotii si conducatorii obstilor monahale, are o origine intunecata anticrestina, o ratacire infricosatoare de la dreapta-credinta, din dorinta de a se situa deasupra tuturor, in ELITA BISERCEASCA, care s-a dorit a fi o elita intelectuala si diplomatica extraordinara, dar foarte departe de Dumnezeu.
    Sinodalii BOR, continua sa propovaduiasca hotararile ereticescului sinod Creta, incalca cu ipocrizie fatisa si dezinvoltura canoanele, facand pasi mici dar siguri spre unirea cu papistasii,telul randuit se pare de stapanii din umbra.
    Rareori suntem cu adevărat conștienţi de adevăratele consecinţe pe termen lung ale acţiunilor sau chiar ale gândurilor noastre, pentru că rareori ne privim faptele în lumina pe care o emană Adevărul.
    Ecumenismul ca si ipocrizia este contagios și agresiv în puterea sa hipnotică. Fie că suferi din pricina ipocriziei, fie că o urăști sau lupţi împotriva ei, fie că ești preocupat de ea sau doar te uiţi la ea din afară, te expui pericolului de a fi contaminat.
    Nu suntem cu ceva mai buni decat fratii nostri ortodocsi ramasi in ascultare fata de Patriarhul Daniel, aflat acum la implinirea a 12 ani de la intronizarea sa ca intaistatator al BOR.
    Marturisirea este o lupta permanenta, ea nu se termina odata cu ingradirea de erezie, ci continua prin stradanie si pocainta, prin trezvie permanenta duhovniceasca, prin fapta rodnica a tot lucrul bun.
    Lumea in care traim este marcata de ipocrizie, acest flagel care sub masca asa-zisului lucru bun, ascunde raul in forma sa cosmetizata cu abilitate si viclenie.
    Fariseismul s-a născut ca o reacţie la ipocrizie, dar pe parcurs a devenit asemenea răului asupra căruia s-a concentrat.
    *”Fariseismul este o groaznică otrava; fariseismul este o groaznică boală sufletească….Fiind strain de Dumnezeu, fariseul are nevoie sa para înaintea oamenilor slujitor al Lui;…
    Totul în el e facatura, totul e nascocire! Faptele, cuvintele, viata lui sunt o necurmata minciuna. Inima lui, ca o otrava întunecata, este prea plina de toate patimile, de toate viciile, de chin neîncetat – si tocmai aceasta inima de iad sufla împotriva aproapelui simtamântul neomenos, ucigator, al smintirii si osândirii. Fariseul, îngrijindu-se sa apara drept înaintea oamenilor fiind dupa suflet fiu al satanei, vâneaza din Legea Lui Dumnezeu câteva trasaturi, se împodobeste cu ele, ca ochiul necercat sa nu recunoasca în el un vrajmas al lui Dumnezeu si, încredintându-i-se ca unui prieten al lui Dumnezeu sa-i cada jertfa. Fariseul osândeste in aproapele nu raul, nu pacatul, nu încalcarea Legii. Nu! Cum poate el sa osândeasca raul, al carui prieten si ucenic iubit este? Sagetile lui sunt îndreptate împotriva virtutii – însa pentru ca loviturile sa nimereasca mai bine, el cleveteste virtutea, îi pune în seama raul, se sminteste de acest rau si, parând a-l lovi, el ucide pe robul lui Hristos, pe care îl uraste.

    Fariseule! Tu duci la pedeapsa pe cel nevinovat de faradelegea pe care chiar tu ai nascocit-o? A ta este pedeapsa, ca si faradelegea!”
    De aceea Domnul Slavei a accentuat: „Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.
    Că nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască.
    De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri.“ (Luca 12;1-3)
    Dupa puterile noastre slabe marturisim Adevarul, dupa puterile noastre nevrednice luam atitudine impotriva apostaziei manifeste a fostului Ierarh Sofronie, care este o palma peste obrazul intregii Ortodoxii. Daca nici macar atat nu suntem in stare sa facem, sa protestam impotriva leprei ecumeniste, aducatoare de moarte duhovniceasca, punandu-ne semnatura pe Petitie, atunci ce folos avem de ingradirea de erezie?
    Cuvintele pline de amaraciune ale Mantuitorului ni se cuvin cu prisosinta, caci spune Domnul:
    „De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni.
    Vai de cei ce ascund lui Dumnezeu taina planurilor lor, ca faptele lor să se facă la întuneric! Vai de cei care zic: „Cine ne vede? Cine ne ştie?”(Isaia 29;13,15)
    Avem de foarte multe ori aceasta mandrie, de a ne proclama pe noi cei mai pacatosi, dar asta nu o facem din sinceritate. Poate numai atunci cand este Hristos de fata, in momentul Sfintei Impartasanii..in restul timpului ii multumim lui Dumnezeu ca nu suntem ca ceilalti credinciosi ramasi alaturi de Preotii Pomenitori si prin ingradirea de erezie, ne-a salvat de la pieire. Si iata ne facem rapitori, nedrepti si desfranati, caci devenim judecatori ai aproapelui, rapind lui Dumnezeu dreptul de a judeca cu dreptate, din pricina mandriei , pe care nu am reusit in totalitate sa o dezradacinam din adancul inimilor.
    Sa ne ferim de gandirea fariseica fratilor, caci astfel fie ajungem in randul extremistilor care ii condidera pe toti eretici, cazand astfel in schisma, fie prin delasare si nepasare, ramanem in mocirla superioritatii sinelui propriu, din care cu greu se mai poate iesi.
    Ce daruim celorlalti?
    Iubirea, prin Marturisirea Adevarului, caci am cunoscut suferinta(stie cata Domnul), si prin durere am invatat sa iubim. Singura, adevarata Iubire, pe Dumnezeu Insusi.
    „Dumnezeu pururea voieşte să-Şi descopere şi să ne arate iubirea Sa faţă de noi, ca şi noi, înţelegând şi respectând marea Sa bunătate, să voim să-L iubim pe El.“
    Noi, cei care ne-am simţit iertaţi, sub îndrumarea Sfântului Duh, devenim mai iertători. Noi, cei care ne-am simţit cercetaţi, sub îndrumarea Sfântului Duh, am devenit mai cinstiţi. Noi, cei care ne-am simţit vindecaţi, sub îndrumarea Sfântului Duh, devenim mai iubitori vindecători ai altora.
    Il iubim pe fostul Ierarh ortodox Sofronie, caci semnam Petitia.
    Il iubim pe Patriarhul BOR, caci ii atragem atentia prin Petitie, fata de pericolul in care se gaseste Biserica.
    Ii iubim pe fratii ortodocsi ramasi alaturi de Preotii pomenitori, ajutandu-i sa cunoasca aceasta abatere grava canonica a fostului Ierarh Sofronie, semnand Petitia.
    Ii iubim pe Ierarhii sinodali care au caterisit nedrept Preotii lui Hristos, semnand Petitia, semnalul de alarma impotriva apostaziei in care a cazut fratele nostru, impotriva schismei care ameninta Biserica, Una Sfanta, Apostoleasca si Soborniceasca, “stâlp şi temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15).

    „A spune cuiva că-l iubeşti înseamnă a-i spune: „Tu nu vei muri niciodată“.-(Gabriel Marcel)

    *Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte catre cei care vor sa se mântuiasca, (Experiente ascetice vol 2), Editura Sophia, Bucuresti, 2000
    **Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv. 10, în Filocalia…, vol. VI

    Apreciază

  3. Darul pe care l-am primit de la Duhul Sfant, a carui adiere au simtit-o toti, dar putini au fost in stare sa raspunda, ne-a condus spre ingradirea de infricosatoarea erezie, care pandeste in continuare sa-si definitiveze opera ucigatoare de suflete.
    Drum greu si anevoios, cu ispite de tot felul, care ne-au incercat in fel si chip.
    Ne-am schimbat felul de a fi aproape in intregime, ne-am schimbat felul de a gandi in profunzime, s-au activat din adancurile noastre talanti nevalorificati aproape deloc pana acum.
    Multi dintre cei care s-au ingradit alaturi de noi si au parasit cladirile Bisericilor in care poposeau pana atunci pentru rugaciune, au fost orbiti de sentimentul „libertatii” si au dat frau liber patimilor ascunse, a frustarilor nemarturisite.
    Radacinile lor au rodit mladite otravitoare si i-au determinat sa aleaga cu usurinta calea ratacirii, a inselarii, manipulati fiind de pastorii in piei de lup, zambareti minciuno-acrivisti, care au aruncat plasele si au prins sufletele celor de care vor da seama la vremea potrivita, in fata Dreptului Judecator.
    Din cei ingraditi, rautatile ascunse ale unora fata de aproapele, fie Preot, teolog sau mirean nu a mai cunoscut limite. Am avut incredere in Atotbunul Dumnezeu si in Preotii Sai de nadejde, pe care Duhul AtotStapanitor ni i-a scos in cale, in dl.Mihai-Silviu Chirila, bravul si exceptionalul teolog al miscarii anti-ecumeniste, in scrierile domniei sale, care a rezistat si depăşit intr-un mod exceptional şi minunat, cu mare rabdare, orice cârcoteală omenească, nefondată, ignorantă şi, chiar, arogantă, de foarte multe ori neinspirată şi, mai ales, răutăcioasă, pur subiectivă, a unor detractori slabi si neputinciosi.
    Am devenit mai constienti de puritatea Ortodoxiei, de ceea ce inseamna a trai pentru Hristos, in Hristos, cu Hristos.
    Am devenit constienti de intoxicarea secularista, anti-crestina si anti-ortodoxa, declansata de satanicul organism al CMB(Consiliul Mondial al Ereziilor, al lui Lucifer si al mincinosilor, dupa spusa IPS Serafim de Pireu), care isi continua nestingherit opera de zdruncinare a constiintelor ortodoxe si de sensibilizare a lor, in scopul unirii cu papistasii, telul ultim programat.
    „Este o salbatica vijelie a puterilor intunericului, care isi concentreaza furia distructiva in special impotriva Ortodoxiei, cu dorinta intunecata de a o distruge si de a o face sa dispara”, cum spunea fericitul gheronda, Arhimandritul Haralambos Vasilopoulos.
    Din 1948 şi până în 2019 nu au renunţat eterodocşii, în temeiul „dialogurilor” ecumeniste, la niciuna dintre învăţăturile lor rătăcite! Câte zeci sau sute de ani ar mai fi necesari pentru a se înţelege că „deschiderea faţă de comunicare, hotărârea pentru înţelegere”, nu există în CMB? Cate zeci de ani ii mai trebuie Patriarhiei BOR pentru a iesi din acest organism satanicesc?
    Am devenit mai constienti de lipsa Marilor Duhovnici ai Neamului, a teologilor cu putere in cuvant (de fapt exista, dar din varii motive sunt marginalizati), a Preotilor cu mare curaj in Marturisirea Adevarului, si de frumosul, atotcuprinzatorul cuvant evanghelic: „Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţin.” (Luca 10, 2)
    Am devenit constienti ca s-au pierdut 55 de ani de mari asteptari, care s-au finalizat cu un esec lamentabil, cu consecinte dezastruoase pentru Sfanta Ortodoxie.
    Ereticescul sinod cretan, care nu a fost nici mare, nici sfant, nici pan-ortodox, a fost un pseudo-sinod restrâns, dominat de patriarhii ortodocşi, care a pretins să „exprime opinia coordonată şi autoritară a Bisericii Ortodoxe”, în ciuda Scripturii, Tradiţiei, canoanelor, Sinoadelor Ecumenice şi locale şi întregii Istorii a Bisericii care exclud o asemenea structură elitistă şi dictatorială, călcătoare a fundamentului sobornicesc, ecumenic, sinodal al Bisericii Ortodoxe. De fapt asa cum s-a spus, a lovit în principiile fundamentale ale Bisericii şi a încercat să preia controlul asupra Trupului lui Hristos. Ceea ce – cu toată durerea, trebuie să spunem acest adevăr – înseamnă uzurpare şi erezie. Efectele pe termen lung vor fi greu de vindecat si numai increderea in puterea nelimitata a lui Dumnezeu, va tamadui ranile si ne va ajuta sa rezistam in continuare la lupta si nevointe.
    Această secretomanie de care s-a inconjurat pregatirea, realizarea documentelor pre si post-sinodale in cadrul BOR, – tipică regimurilor dictatoriale – stă cu totul împotriva Ortodoxiei. Duhul Sfânt spune:„nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Corinteni 3.11)
    Am devenit mai constienti de apropierea vadita de greco-catolici, demonstrata in repetate ocazii de Conducatorul Patriarhiei Ecumenice, urmata sarguincios si cu mare evlavie de unul din sinodalii BOR, care prin asta isi defintiveaza lucrarea inceputa in 2008.
    Ne rugăm cu adâncă durere şi nesfârşită dragoste pentru Biserica lui Hristos, ca mila şi harul lui Dumnezeu să-i trezească pe cei care dorm – patriarhi sau episcopi vicari, mireni sau diaconi, călugări sau preoţi, profesori de teologie şi oricare alte mădulare ale Bisericii.
    Pentru ca această alunecare să fie oprită înainte de a aduce consecinţe cumplite.
    Ne rugam Sfintilor Martiri din inchisorile comuniste, de a caror sfinte Moaste insangerate este plin pamantul tarii, sa ne sprijine, sa ne ocroteasca si sa ne intareasca, in lupta impotriva „inventiei fiarei din adancuri”(panerezia ecumenista), a sprijinitorilor ei de orinunde, caci cu noi este Dumnezeu!

    Apreciază

  4. Sa fie blagoslovit cuvantul viu, datator de nadejde si bucurie tainica al Sfintiei Voastre!
    Asa cum spunea un sfant Parinte: „Pregustarea duhovnicească a harului, a energiilor necreate ale lui Dumnezeu nu sunt numai gânduri bune sau simțăminte, ci pregustări adevărate.
    În viața duhovnicească, aceluia care are bună dispoziție, sete, sinceritate, credință, Hristos va găsi modalitatea de a-i oferi gustul adevărat al vieții duhovnicești, atât cât poate să cuprindă fiecare, ca să-i îndulcească sufletul.”
    Aș cita un moment demn de Pateric, ” o întâmplare, măruntă în aparență, dar foarte grăitoare, petrecută în 1942, în timp ce se făcea transferul unui convoi de elevi arestați de la Ploiești la Aiud. Cum atunci gările erau aglomerate și dezorganizarea era destul de mare din pricina stării de război, doi dintre elevii arestați s-au trezit scăpați de sub escortă. Însă tentația libertății nu i-a biruit, deși erau aproape niște copii. Au căutat printre linii duba închisorii, în care s-au urcat de bunăvoie, spre stupoarea șefului escortei, care a exclamat uluit:
    – Mă, io am mai văzut proști pe lumea asta, da’ ca voi doi n-am mai văzut!…
    Prostia noastră – spune unul din elevii de atunci – era că nu fugeam de suferință.

    Cum se poate explica o astfel de atitudine față de suferință la niște copii?
    Răspunde Ioan Ianolide: „Numai Hristos a insuflat atâta amar de nebunie sfântă în sufletele noastre!”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s