Evacuarea de la Schit Orășeni: “bolohanul” sub care mitropolitul Teofan a strivit imaginea publică a BOR

DSC00139-1024x577

Mitropolia Moldovei și Bucovinei și-a dus la îndeplinire planul de executare silită a părintelui Ioan Ungureanu și de instalare a preotului ecumenist Constantin Bolohan, în plină iarnă, în timpul Postului Nașterii Domnului.
Pe parcursul evacuării silite, ușile bisericii monument istoric au fost sparte pentru a doua oară în ultimii doi ani.
Preotul Bolohan a fost acuzat de un credincios că l-ar fi rănit cu un o armă albă. Asupra preotului a fost găsit un mâner al unui obiect liturgic în formă de suliță, cu care se presupune că preotul l-a atins pe omul respectiv. Mânerul a fost remis organelor de poliție.
Un grup de adepți ai preotului Bolohan au organizat o manifestare publică neautorizată, pe care jandarmeria a refuzat să o disperseze, considerându-o „spontană”, deși ea era organizată cu săptămâni înainte.
MMB a evacuat toți credincioșii parohiei și a sigilat biserica, cu toate că aceștia sunt proprietarii de drept ai acesteia.
Abuzul incalificabil produs de MMB pentru a acoperi caracterul eretic al gândirii mitropolitului Teofan a fost catalogat de către purtătorul de vorbe al MMB, preot Constantin Sturzu, drept o „revenire la normalitate”!!!
Presa națională a acordat un spațiu larg relatărilor despre acest abuz al MMB. Este pentru prima dată când s-a spart blocada media instituită de mitropolie.
În zilele următoare vom publica înregistrarea integrală a executării silite. Motive tehnice legate de lungimea filmului și de dificultatea cu care se încarcă pe internet ne-au făcut să întârziem cu publicarea sa.

 

Ieri, 2 decembrie 2019, Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a prezentat la Schit Orășeni împreună cu un executor judecătoresc pentru a pune în executare hotărârea de evacuare a părintelui Ioan Ungureanu din parohie, emisă de Tribunalul Suceava în data de 9 octombrie 2019.

Executorul judecătoresc a fost însoțit de un impresionant număr de jandarmi, iar reprezentanții Mitropoliei de o firmă de pază și protecție, pe care au angajat-o pe o perioadă foarte lungă să păzească biserica evacuată. Plata se face probabil din bani primiți de la bugetul statutului și din contribuțiile credincioșilor ortodocși.

La ora la care s-au prezentat reprezentanții Mitropoliei, în curtea bisericii din Schit Orășeni s-au adunat peste 100 de oameni, susținători ai părintelui Ioan Ungureanu.

Dacă în noiembrie 2017, oamenii care au apărat biserica de invazia trimișilor MMB se aflau la rugăciune în momentul asaltului, de data aceasta, credincioșii au venit de acasă chemați de dragostea lor față de biserică și de dreapta credință, dar și de dorința de a nu permite ca munca lor să fie înstrăinată, știind foarte bine că se expun un riscuri foarte mari, deoarece, spre deosebire de noiembrie 2017, când au luat biserica cu asalt în mod fraudulos, de data aceasta Mitropolia avea o hotărâre judecătorească definitivă, iar opoziția față de ea nu era posibilă.

Din debutul întâlnirii cu executorul, părintele Ioan și reprezentantul poporului credincios i-au pus în vedere acestuia că:

  1. Consideră extinderea titlului executoriu și asupra credincioșilor abuzivă, deoarece aceștia sunt proprietarii de drept ai bisericii și au un titlu opozabil creditorilor;
  2. Consideră că doamna preoteasă Violeta Ungureanu are un drept de abitație constituit de către Hotărârea Adunării parohiale din 16 octombrie, în baza căruia nu ar trebui evacuată;
  3. În perioada 1 decembrie-1 martie nu se fac evacuări din locuință, decât dacă creditorul face dovada că cel evacuat are o locuință, iar în acest caz locuința părintelui ar fi trebuit să fie în localitate, unde își desfășoară activitatea.

Față de aceste obiecții și de altele, executorul a afirmat că ele pot fi discutate în instanță, cu prijelul contestației la executarea silită, dar că evacuarea trebuie să decurgă în conformitate cu interpretarea pe care domnia sa a dat-o art. 898 din Codul de Procedură Civilă, incluzând toată comunitatea între cei ce urmau a fi evacuați.

Executorul a cerut cheile bisericii și muzeului, pe care preotul nu avea de unde să le dea, deoarece le dăduse parohienilor cu prilejul adunării parohiale de dinainte de punerea în executare de bună voie a deciziei judecătorești, iar membrii parohiei nu aveau nicio obligație să le predea, neexistând un titlu executoriu opozabil lor.

Astfel, s-a procedat la forțarea ușilor, acestea fiind sparte la cererea MMB a doua oară într-un interval de 2 ani. Fără niciun respect pentru Postul Nașterii și pentru sfințenia unui locaș de cult, angajații mitropolitului eretic Teofan i-au determinat pe cei ce au venit să pună în executare evacuarea să spargă ușile unui monument istoric, punându-se în postura celor despre care vorbește Psalmistul, când spune: “Ca în codru, cu topoarele au tăiat ușile locașului Tău” (Psalm 73,7).

Executorul a făcut un inventar sumar al lucrurilor găsite acolo, apoi a făcut același lucru și cu bunurile din muzeu și din casa parohială.

În tot timpul în care executorul își făcea inventarul bunurilor, pe care ulterior le-a sigilat, predând noile chei preotului Constantin Bolohan, pretinsul paroh al bisericii, în strada din fața bisericii s-au adunat în jur de 20 de oameni, susținătorii preotului Bolohan și ai MMB, și câțiva preoți, aduși la ordinul MMB de prin împrejurimi.

La cererea noastră, adresată reprezentanților Jandarmeriei, de a dispersa, conform legii, acea adunare publică ilegală, jandarmii au răspuns că este o… adunare spontană, permițându-le acelora să rămână pe marginea drumului.

După încheierea inventarierii, într-un moment în care a fost mai mult împins de către executor să ni se adreseze pentru a ne răspunde la întrebări legitime, reprezentantul MMB, preotul Timofte, a spus că biserica rămâne deschisă tuturor celor ce vor să participe la slujbele pe care le va face preotul Bolohan.

La obiecția noastră că nu putem participa la slujbele la care este pomenit un mitropolit eretic, care s-a îmbrățișat cu papa în timpul unui pelerinaj papistaș din orașul Iași, în loc să ia atitudine față de acel eveniment, care a semnat documentele din Creta și le susține în continuare, preotul Timofte a spus că dacă nu dorim să participăm la astfel de slujbe, atunci să mergem altundeva.

I-am atras atenția că nu putem să mergem altundeva, deoarece această biserică este a noastră și nu este normal ca 300 de oameni să fie alungați din incinta ei pentru a se face loc la 20.

Preotul Timofte a reluat placa mai veche cu decizia de a ne rupe de Biserică și de a face schismă, moment în care i-am atras atenția că sfidează bunul-simț când spune că un preot care este scos cu jandarmii din biserica sa poate fi considerat că a ieșit din Biserică.

Reprezentantul MMB a formulat argumentul ultracunoscut al episcopolatrilor, întrebându-ne de ce arhiereu ținem, la care i-am răspuns că nu e nevoie să îi spun acolo de ce arhiereu ținem, ci doar că suntem membri ai Mitropoliei Moldovei administrativ vorbind.

Nu am găsit de cuviință să intru, în acel decor, într-o dispută teologică pe tema arhiereului, pentru că ea a fost făcută de nenumărate ori, iar preotul Timofte a rămas la fel de insensibil la orice argument. Ar mai fi contat dacă îi spuneam că ținem de Același Arhiereu de care a ținut și Sfântul Grigore Palama, când a întrerupt pomenirea lui Calecas, adică de Arhiereul Hristos, de care evident s-a despărțit mitropolitul Teofan?

Cu siguranță, nu. Dacă ar fi contat, părintele Ioan nu ar fi fost caterisit sub acuzația că a făcut schismă. Așa că i-am spus preotului Timofte că nu este nevoie să îi explic acolo de ce Arhiereu ținem, ci că este important pentru el să știe că suntem membri ai Bisericii Ortodoxe Române, deci nu putem fi tratați ca schismatici.

La argumentul că dacă am fi schismatici, așa cum a afirmat sfinția sa, trebuia să fim afurisiți și scoși din Biserică, preotul MMB a răspuns, în mod penibil, că umblăm după afurisire.

L-am informat că dacă ne constrânge să participăm la un ritual bisericesc pe care nu dorim să îl săvârșim, în speță la pomenirea mitropolitului Teofan, săvârșește o faptă penală prevăzută de art. 381 (2) Cod Penal.

Poporul l-a asigurat pe preotul trimis de MMB că niciodată nu îl va accepta ca preot paroh și nu va participa la slujbele pe care le săvârșește, deoarece este reprezentantul unui mitropolit eretic.

La un moment dat, preotul Bolohan apare în filmarea evenimentului, pe care o vom încărca pe site integral în zilele următoare, golindu-și buzunarele, după ce l-am întrebat pe preotul Timofte dacă preotul Bolohan are un cuțit asupra sfinției sale.

Întrebarea a fost pricinuită de afirmația unui sătean că preotul Bolohan a trecut pe lângă dânsul și l-a zgâriat cu ceea ce părea a fi o lamă de cuțit. Omul a arătat lovitura de la mână.

În momentul în care și-a deșertat buzunarele, preotului Bolohan i-a căzut din buzunar un obiect, care s-a dovedit a fi mânerul unei Sfinte Copii, obiectul liturgic în formă de suliță cu care preotul, la Sfânta Liturghie, înjunghie Agnețul, adică Sfântul Trup al Domnului de pe Sfântul Disc, amintind de gestul cu care sulițașul a înjunghiat Trupul Mântuitorului pe Cruce.

Mânerul, considerat a fi cel al instrumentului cu care preotul Bolohan l-ar fi atins pe acel om, a fost predat poliției din localitate pentru cercetări.

Procedura executării s-a încheiat cu semnarea unui proces verbal, față de care părintele Ioan Ungureanu a avut nu mai puțin de 15 obiecții.

Pe lângă cele formulate la început, legate de faptul că executarea silită nu mai era necesară, de vreme ce se pusese în executare de bunăvoie, de extensia titlului executoriu asupra populației, căreia titlul nu îi era opozabil, părintele a mai adăugat câteva obiecții legate strict de modul în care s-a desfășurat executarea: faptul că executorul, care era o doamnă, a intrat puțin în Sfântul Altar, lucru care este interzis femeilor, că s-a pronunțat cu privire la calitatea de preot a părintelui Ioan, ceea ce atestă o lipsă de imparțialitate, lucru pe care l-a făcut și unul dintre jandarmi, într-o discuție cu mine.

La obiecții părintele a corectat numărul de participanți dictat executorului de către reprezentanții MMB, foarte interesați să prezinte un număr cât mai mic de susținători ai părintelui, și a invocat în numele acestora dreptul de retenție, în baza căruia, dacă oamenii nu sunt socotiți a fi proprietari ai bisericii, atunci trebuie să fie despăgubiți înainte de a fi alungați de pe proprietatea lor, de pe care refuză să plece până la momentul despăgubirii.

Obiecția s-a notat, urmând a fi rezolvată tot pe cale judecătorească. Interesant este că, în discuția cu reprezentantul MMB, acesta a recunoscut că biserica aparține poporului, inclusiv celor care urmau a fi dați afară din ea.

La sfârșit, incinta bisericii a fost evacuată, iar clădirile și poarta au fost sigilate, nimeni nemaiputând intra în ele deocamdată. La poarta bisericii au fost puși membrii echipei de pază și protecție, care afirmă că au misiunea de a păzi biserica și pe preotul Bolohan luni întregi.

În felul acesta, Mitropolia Moldovei și Bucovinei arată opiniei publice primul preot ortodox din istorie care face pastorație în parohie cu bodyguarzii, plătiți din banii contribuabililor, ortodocși sau nu, și din donațiile credincioșilor ortodocși.

MMB mai prezintă opiniei publice și prima biserică ortodoxă din lume care are la poartă bodyguarzi, primul preot care merge cu ajunul însoțit de bodyguarzi, care probabil că vor cânta prin sat “Kyrie eleison!” în locul copiilor, așa cum se întâmplă în alte comunități.

Toată această desfășurare de forțe, toată această batjocorire de către MMB a Postului Nașterii Domnului și a bisericii sparte de două ori în doi ani se face pentru un preot cu puternice dereglări comportamentale și pentru o comunitate de vreo 20 de persoane, care, ieri, la un moment dat, l-au părăsit pur și simplu pe alesul lor, plecând acasă. Unul dintre ei, un fel de lider, a plecat acasă cu mașina personală, în ciuda faptului că se vedea de la o poștă că consumase ceva alcool. A trecut totuși, fără nicio problemă, prin filtrul forțelor de ordine.

Cea mai mare realizare de ieri a MMB a fost aceea că a adus scandalul de la Schit Orășeni în atenția presei naționale, care i-a oferit un spațiu generos ieri. Pentru prima dată în doi ani, evenimentul de ieri a spart blocada media impusă de MMB în presa botoșăneană și ieșeană și a explodat pe ecranele televiziunilor naționale, unde telespectatorii acelor televiziuni au putut auzi, unii poate pentru prima dată, că mitropolitul Teofan este eretic, că lupta de la Schit Orășeni nu este una din ambiții omenești, ci pentru apărarea dreptei credințe.

Pe relatarea uneia dintre televiziuni s-a văzut bannerul pe care scria încă PAROHIE ORTODOXĂ LIBERĂ DE ECUMENISM!

Ceea ce nu am reușit noi să facem cu ani de scrieri, de conferințe și sinaxe, a reușit un executor judecătoresc în câteva ore. Pentru aceasta a meritat jertfa oamenilor de la Schit Orășeni, chiar dacă este foarte dureros pentru ei să se vadă scoși din munca de două decenii.

Parohia de la Schit Orășeni rămâne strâns unită în jurul părintelui Ioan și continuă lupta pentru apărarea dreptei credințe. Prestația lamentabilă a oficialilor MMB de ieri nu a făcut decât să le întărească oamenilor convingerea că părintele lor duhovnic are dreptate și că lupta lor se duce contra unei administrații bisericești care nu are niciun scrupul în relația cu poporul credincios, capabilă a face orice pentru a-l apăra pe mitropolitul Teofan de consecințele propriilor greșeli dogmatice, care l-au făcut eretic și cel mai mare persecutor al Bisericii noastre actuale.

 

/ 

Evacuarea de la Schit Orășeni: “bolohanul” sub care mitropolitul Teofan a strivit imaginea publică a BOR

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

21 de gânduri despre „Evacuarea de la Schit Orășeni: “bolohanul” sub care mitropolitul Teofan a strivit imaginea publică a BOR”

  1. „Duh este Dumnezeu, iar cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan IV, 24).
    Asistăm pe zi ce trece cu imensă mâhnire şi durere nesfârsită, la escaladarea urii mai marilor Bisericii lui Hristos, contra fiilor BOR, care nu doresc să accepte erezia a cărei tentacule şi otravă au răvăşit conştiinţa celor care mai cred că doar prin participarea la slujbele Bisericii, cu lumânări, prescuri, pomelnice si colive pentru cei adormiţi, mai sunt ortodocşi.
    Clopotele ar trebui să sune cu jale mare, să trezească din somnul de moarte, din starea de letargie duhovnicească pe fraţii nostri , gata să accepte şi mâine unirea cu greco-catolicii, cu papistaşii, indrăznesc să cred chiar potirul comun, sub dominaţia vicleană si înşelătoare a ereticului Francisc.
    Evacuarea mişelească a Cinstitului Părinte Ioan Ungureanu, împreună cu turma sa binecredincioasă de adevăraţi ORTODOCSI, din Biserica lor, în Sfântul Post al Naşterii Domnului Hristos, de către MMB ajutat de instituţiile statului, împreună cu oameni înarmaţi, a scos la lumină cugetul ecumenist dezumanizat, relele
    minţii schimonosite şi ale inimii învârtoşate, în care nu mai locuieşte Hristos, a Pseudo Mitropolitului Teofan.
    Dacă nici suferinţa Vrednicului Părinte Ioan Ungureanu, nu trezeşte compasiunea şi hotărârea de a lua atitudine împotriva acestei samavolnicii strigătoare la cer, a fraţilor nostri întru Hristos, atunci decăderea noastră morală şi duhovnicească ca neam ortodox, este imensă.
    Este important să ne amintim mereu că creștinii ortodocși au o poziție puternică doar atunci când stau în Adevăr, după cuvintele Apostolului Pavel:„ Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr.”(2 Cor. 13: 8)”.
    Acest lucru înseamnă, dupa cum mărturiseşte un Sfânt Părinte „că victoria Ortodoxiei este dată credincioșilor nu atunci când Adevărul devine subiect de compromis, ci când Adevărul devine esența credinței și a vieții noastre”.
    Cel care conduce acum viața Bisericii, în dulcea Moldovă şi falnica Bucovină, înconjurat de onorurile și demnitățile cuvenite unui Inalt Ierarh, prin voia lui Dumnezeu, nu garantează exactitatea deciziilor luate în legătură cu viața dogmatic-canonică și spirituală a Bisericii lui Hristos, dacă aceste decizii nu respectă hotărârile Sinoadelor și învățăturile Sfinților Părinți.
    Cum ai putea să te comporți omeneşte(macar atât, căci dragostea este un sentiment pe care Mitropolitul nu-l mai cunoaşte demult) şi cu credincioşie față de supuşii tăi, (pe care ar trebui să-i conduci la mântuire aşa cum ai jurat), când nesocoteşti Sfintele Canoane și Poruncile Domnului, uitând că ai putea pierde totul într-o clipă, căci ți s-a părut odor de preț, din mândrie, cârpa lepădată în fața Domnului.
    Nu putem uita dansul său cu evreii in sinagogă şi nici imbrăţişarea fraţească cu ereticul papă Francisc, cu toate că slujbaşii săi cu simbrie, slugile devotate din mânăstiri şi Biserici, pleroma naivă şi prostită, au trecut cu vederea aceste fapte strigătoare la cer, care ar fi atras decăderea din treaptă şi anatematizarea sa, ca pe un duşman mincinos ce este in faţa Mântuitorului Hristos.
    Gândurile noastre bune se împletesc in rugăciune cu cele ale fraţilor noştri din Schit Oraşeni, ale vrednicului şi Cinstitului Părinte Ioan, care urcă cu răbdare şi credinţă tare impreună cu familia şi turma sa iubitoare de Hristos, pe Golgota pătimirii şi a mântuirii, mângâiati de adierea Duhului.
    Suntem alături de ei în cumplitul necaz şi greaua suferinţă si Atotmilostivul Dumnezeu să-i aibă in grija Sa!
    Nădăjduiesc că prin osteneala lor vor câstiga mila şi dragostea Stăpânului, bunăvoinţa Domnului nostru Iisus Hristos, căpătând cât de curând BUCURIE MARE.
    Iubirea faţă de Dumnezeu generează iubirea faţă de semeni, căci cel care iubeşte pe Dumnezeu trebuie să iubească şi pe fraţii săi, cu care însuşi Iisus Hristos s-a identificat (Matei XXV, 35-46).

    Apreciază

    1. Durerea este si mai mare sau poate la fel.Si pe plan religios si sub aspect politienesc,apoi la locul de munca se cunoaste o proliferare a raului .In justitie are loc o extindere a raului astfel ca faptasii de crime impotriva umanitatii au imunitate si sunt protejati de Occident.Presedintele Iohannis acuzat de pedofilie,vanzare de copii in cateva dosare penale tratate cu NUP si cu alte 69 de dosare penale cu furturi,inselaciuni si cine stie ce o mai fi este premiat de Germania si sua si este reales in fruntea tarii sfinte -Romania.Copiii ne sunt rapiti si ne sunt traficati de mafioti ,de organele de ordine publica si de serviciile de paza si de cele de securitate din bratele mamelor,de pe strada,la ordinul natiilor si religiilor cu care s-a asociat Patriarhia Romana in nume propriu.Batranii sunt lasati sa moara de frig,de foame si fara pensii.Cei drepti sunt chinuiti pentru credinta lor.Nedreptatile de aici sunt la ele acasa.Dumnezeu in marea Sa mila nu ia inca matura pentru ca acei acei fii ai Sai de pret care stie ca vor duce spita omeneasca pe mai departe sa se lamureasca si sa inteleaga desavarsit ca cu adevarat diavolul are intentia de a prapadi in orice chip si cat mai repede intreaga zidire a lui Dumnezeu si sa inteleaga valoarea momentelor istorice actuale.

      Apreciază

    2. Fiii minciunii sunt cam multi.Acum,pentru o incurajare,e bine sa spun un lucru(adevarat): in tari precum Rusia,Serbia,Grecia,partial in Europa,Romania,Ukraina,sua,Alaska,Africa,Israel e multa populatie si nu mai stau sa- mi bat capul cu amanunte.Un lucru e bine sa stiti: avem 10 milioane de oameni ascunsi pe care nu-i stim,ii stie doar Dumnezeu si nu ies in evidenta,traiesc ca oricare,dar,acesti drepti,binecredinciosi de-ai nostri crestini ortodocsi nu si-au plecat capul lui baal al ecumenismului.Unii din ei frecventeaza bisericile ereticilor fara sa aiba vreo legatura cu ei.Acesti drepti sunt vorbiti de rau peste tot in multinationale si au o reputatie de inadaptabili social in orasele lor dar sunt dreptii pentru care ne mai rabda Dumnezeu un timp scurt.

      Apreciază

      1. Dumitru, cunosc oameni care tin toate randuielile, nu lipsesc de la slujbe, duminicile si sarbatorile, ei bine cand le spui despre ceea ce se petrece, aici ne referim la pan erezia ecumenista si la ceea ce se petrece in momentul de fata in Ucraina, se uita la tine ca la felul 14, parca le zici ceva de domeniul s.f, lumea nu stie pt ca se tace malc

        Apreciază

  2. Sinodul de la Constantinopol din anul 1724
    „Cei care vor dezerta de la Ortodoxie si vor parasi parintestile si dreptele dogme ale credintei si Predaniile obstesti ale Bisericii si vor decadea si se vor indeparta cu inovatii si cu credinte absurde si cu obiceiuri eterodoxe si vor falsifica si vor maslui adevarul Ortodoxiei, acestia nici nu mai sint, nici nu se mai numesc crestini cu adevarat, ci se taie si se despart de totalitatea madularelor Bisericii si a crestinilor, ca niste eterodocsi si inovatori si se izgonesc afara din sfintul staul ca niste oi riioase si madulare putrede.”

    Sarbatoarea Sfantului Ierarh Nicolae,„învingãtor/biruitor de popor”, marele facator de minuni, ne reaminteste noua tuturor cum ar trebui sa fie un ierarh al Bisericii Ortodoxe al carei cap este Mantuitorul Hristos.
    Orice episcop ortodox trebuie sa fie om smerit, umil, care cunoaste prin adancul intelepciunii sale că totul vine de la Dumnezeu si nimic nu este al sau. In acelaşi timp, episcopul trebuie sa fie om foarte generos, iubitor de străini, iubitor de bolnavi, iubitor de săraci şi necăjiţi, blând să fie către toţi, învăţător şi suferitor, răbdător, cu îndelungă răbdare si blândeţe fata de toti.
    La primul Sinod Ecumenic tinut la Niceea in anul 325, care a condamnat erezia arianismului, care tagaduia divinitatea Imparatului Hristos, Sfantul Nicolae este recunoscut drept un mare aparator al Adevarului si a dreptei credinte. Atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, sfantul i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. Gestul sfantului impotriva lui Arie a produs tulburare, iar Sfantului Nicolae i-au fost retinute insemnele arhieriei: Sfanta Evanghelie si omoforul si a fost intemnitat.
    Caci dupa cum spunea dumnezeescul Ioan Gura de Aur*„Tot creştinul, şi mai ales propovăduitorul, trebuie să fie osârdnic întru învăţarea celor rătăciţi”.
    “Aşa Dumnezeu cel plin de dragoste a dat lege, ca noi, cei care suntem puşi a predica cuvântul cel ceresc, să nu lăsăm nimica din câte stau în puterile noastre. Să nu tăcem niciodată, ascultă-ne cineva sau nu. Dacă noi, pentru neizbutirea întreprinderilor noastre, îndată am înceta şi ne-am lăsa de lucru, atunci s-ar prăpădi toată viaţa noastră, şi cea trupească şi cea duhovnicească. …«Noi suntem datori să semănăm», spunea sfântul Pavel «şi Dumnezeu să facă să rodească.».
    Palma Sfantului Nicolae s-a manifestat dintr-o mare dragoste fata de Hristos, si fata de aproapele aflat in ratacire si grava inselare. Mantuitorul cunoscand taina inimii sale, impreuna cu Preacurata Sa Maica si primind marturisirea sa, a aratat intregii lumi cinstea cu care l-a incununat ca pe un smerit pastor de suflete, milostivi cu cei saraci, singuri si neajutorati. arhiereu si teolog desavarsit.

    Episcopii nostri ecumenisti au intors demult spatele acestei invataturi vesnice, inlocuind dragostea fata de aproapele cu dispretul si nedreptatea, mistificand spre propriul folos Sfintele Canoane, incercand sa obtina prin forta, dictatorial, inchipuita lor dreptate, carpa lepadata in fata Mantuitorului Hristos.
    Alunga crestinii din Biserica, fara rusine, sub pretexte injositoare, lasandu-i fara ea, in mijlocul iernii, batjocoresc cuvantul Domnului si acorda salutul fratesc, insotit de daruri prietenesti si imbratisari fratesti, ereticului Papa, papistasilor, uniatilor, si altor propovaduitori ai satanicului ecumenism, invitandu-i in Biserica noastra Ortodoxa, iar altii intra fara rusine in sinagoga, locas de Satanei, dansand ritualic cu evreii, cei care Il tagaduiesc pe Imparatul Hristos si s-au facut dusmanii Sai pe vecie.

    „*Fără obosire pândeşte satana mântuirea omului şi noi nu trebuie, oare, să ne ruşinăm de a fi nepăsători de mântuirea oamenilor celor asemenea nouă, când satana de-a pururea gândeşte la pierzarea lor?”
    La fel dupa exemplul Sf.Vasile Cel Mare, „ameninţărilor sa fie superior, decât cuvintele mai tare, iar decât ademenirile sa fie mai puternic” (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior), tare in credinta , astfel incat sa poata marturisi in fata intregii lumi, : ca nimeni”nu mă poate despuia de averi fiindcă m-am despuiat demult eu însumi, aşa că azi n-am nimic. Nu mă poate exila unde să nu fie Dumnezeu de faţă. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât să mă trimită mai degrabă la viaţa pe care atât de mult o doresc.”
    In loc sa combata ratacirea si inselarea satanico-ecumenista, sa lupte pentru mantuirea turmei de atacurile lupilor din ‘nauntru si din afara Bisericii, cu toata puterea impotriva eresului catolic si al ecumenismului, Mitropolitul si altii asemenea lui din Sinodul BOR, s-au infratit cu dusmanii Bisericii lui Hristos, devenind prigonitori ai dreptcredinciosilor si ai curajosilor Preoti, luptatori vrednici intru apararea Sfintei Ortodoxii.
    Ce le spune acestor „episcopi”, Dumnezeescul Hrisostom:
    „Satana ne îngrozeşte cu lupta împotriva oamenilor, deşi Dumnezeu îl opreşte de la aceasta, iar tu oare te vei feri cu lenevire, măcar că Dumnezeu însuşi te îndeamnă şi cere ca iarăşi să dobândeşti pe cei căzuţi? Cine va ierta oare, fraţilor, că pe când satana arată o astfel de râvnă pentru pierzarea oamenilor, noi n-arătăm nici cea mai mică parte din asemenea râvnă pentru mântuirea fraţilor noştri? Aceasta şi Pavel ne-a poruncit să facem când scrie aşa: «Slugii Domnului nu i se cade să se sfădească, ci blând să fie către toţi, învăţător şi suferitor.»”
    Cum pot sa compare mai marii Bisericii si cei care le impartasesc convingerile, CRESTINISMULcu celelalte religii? Cum îl putem compara cu religiile mincinoase ale acestei epoci? Cum putem vorbi despre sincretism? Creștinismul este o împărăție și o moștenire, in care avem comuniune sau koinonia intre noi si cu Imparatul Hristos, precum zice Apostolul Pavel:
    „Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom și învia împreună cu El. Dacă rămânem întru El, vom și împărăţi împreună cu El .”(2 Timotei 2, 11-12).

    Apreciază

    1. Bine s-a aratat canonul sinodului de la Constantinopol din 1724.ASADAR ECUMENISTII NU SUNT ORTODOCSI,EI,CA DEZERTORI DIN ORTODOXIE SUNT E T E R O D O C S I ! Clar!Punct!

      Apreciază

      1. Aiici este discernamantul in distingerea ortodoxiei de eterodoxie(ecumenism ceausist) ; ortodocsi de eterodocsi(ecumenisti ceausisti). Ne puteti da sursa de unde ati luat textul canonului sinodului din 1724?E si in Pidalion?Multumim Doamna Gabriela.E cat se poate de clar si limpede canonul.Nu prin acest canon nu mai sunt ecumenistii ortodocsi ci pentru ca au parasit ortodoxia prin pacatul impotriva Duhului Sfant al apostaziei prin: invatatura gresita a rugaciunii cu ereticii ,propovaduirea unirii cu ereticii( unionismul) si ponegrirea ,prigonirea clericilor si credinciosilor care au ramas ortodocsi.

        Apreciază

  3. Duminică dimineața, 8 decembrie 2019, în jurul orei 7 dimineața, ora Greciei( ora 22:00 ora Americii), Părintele EFREM FILOTHEITUL, probabil ultimul dintre marii stareţi “filocalici” şi un SFÂNT al vremurilor din urmă, a adormit, trecând la cele veșnice, la vârsta de 92 de ani.
    Să avem parte de rugăciunile sale!

    Gheronda Efrem (n. 1927) a fost unul dintre cei mai mari părinţi duhovniceşti contemporani ai Ortodoxiei. El a petrecut 72 de ani de aspră nevoință monahală, dintre care 26 de ani în zona pustnicească aghiorită, fiind ucenicul cel mai tânăr al Cuviosului Iosif Isihastul, în a cărui ascultare a stat 12 ani la Nea Skiti, în Sfântul Munte Athos, până la adormirea acestuia din 1959.
    Gheronda Efrem (n. 1927) a fost unul dintre cei mai mari părinţi duhovniceşti contemporani ai Ortodoxiei; ucenicul cel mai tânăr al Cuviosului Iosif Isihastul, în a cărui ascultare a stat 12 ani la Nea Skiti, în Sfântul Munte Athos, până la adormirea acestuia din 1959.

    A pustnicit în continuare până în 1973, când din voia lui Dumnezeu a ajuns Stareţ şi Egumen al Sfintei Marii Mănăstirii Filotheu, din Sfântul Munte. A înnoit viaţa duhovnicească a acesteia şi a altor mănăstiri athonite, Xiropotamu, Konstamonitu şi Karakalu, devenind cunoscut ca un mare duhovnic în întreaga Grecie şi nu numai.

    În 1991, printr-o încredinţare de la Dumnezeu, se mută în SUA, unde devine un părinte contemporan al monahismului american, prin întemeierea a 18 mănăstiri în pustia duhovnicească de acolo. A avut mii de fii duhovniceşti în întreaga lume, episcopi, preoţi, monahi şi mireni. În română i-au apărut mai multe cărți, dintre care se remarcă “Starețul meu Iosif Isihastul” (Ed. Evanghelismos, 2010) și “Sfaturi din Sfântul Munte” (Ed. Bunavestire, 1999).

    Pe 24 iunie 2019, Bătrânul Efrem din Arizona împlinise 92 de ani.

    Luna trecută primise cu multă bucurie vestea că Patriarhia Ecumenică va canoniza curând pe părintele său duhovnicesc, Gheron Iosif Isihastul.

    Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții Săi !
    Să avem parte de rugăciunile sale în faţa Atotmilostivului Dumnezeu!
    Καλό παράδεισο, Γέροντα!

    https://www.orthodoxianewsagency.gr/patriarxeia/oikomeniko_patriarxio/%CE%B1%CF%81%CF%87%CE%B9%CE%B5%CF%80%CE%B9%CF%83%CE%BA%CE%BF%CF%80%CE%AE-%CE%B1%CE%BC%CE%B5%CF%81%CE%B9%CE%BA%CE%AE%CF%82/koimithike-o-gerontas-efraim-stin-arizona/

    Apreciază

  4. Fragment din“Despre credinţă şi mântuire”, Părintele Efrem Athonitul, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003

    ✦Trebuie să păstrăm Ortodoxia noastră cu precizie duhovnicească, pentru a avea cu noi harul Sfântului Duh. Să nu ne lăsăm târâţi de diferite doctrine şi să nu ne clătinăm de anumite întâmplări.

    ✦ Biserica Ortodoxă este ascetică, este preafrumoasă, are toată podoaba harului lui Dumnezeu… Biserica Ortodoxă are smerenia şi pocăinţa. Dacă nu ne smerim, nu mergem pe calea strâmtă şi nu trecem prin poarta îngustă. Ci pe calea strâmtă şi pe poarta îngustă vor intra câţi or să primească pocăinţa şi smerenia lui Hristos… De aceea numai prin smerenie şi prin pocăinţă ne vom îndrepta cu siguranţă intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu.

    ✦ Să fim cu luare-aminte la viaţa noastră, să fie ortodoxă. Dacă vieţuirea noastră este cu luare-aminte, pe temelia poruncilor lui Dumnezeu,vom simţi în noi uşurare sufletească, pentru că nimic nu ne va învinui.

    ✦ Credinţa Ortodoxă este singura religie care exprimă adevărul în toată dimensiunea, în toată înălţimea, adâncimea şi lărgimea lui. Biserica ne vesteşte despre toate prin adevărul ei. Noi vom rămâne fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe, Biserica mucenicilor. Mucenicia lui Hristos va continua până la mucenicii şi mărturisitorii din vremea lui Antihrist… Să iubim Ortodoxia noastră şi să-i rămânem fii credincioşi până la moarte, ca să ne asemănăm cu Mântuitorul nostru Hristos.

    Ortodoxie preafrumoasă, mireasă împodobită a lui Hristos, să nu te tăgăduim noi, nevrednicii, ci dacă vremurile şi împrejurările o vor cere, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge din noi!

    “Despre credinţă şi mântuire”, Părintele Efrem Filotheitul-cartea-audio!

    Apreciază

    1. TESTAMENTUL AVVEI EFREM FILOTHEITUL

      ,,Vă binecuvântez!
      Fiecare știe ce poartă cu sine, dar eu vă las ca testament: ”SĂ CUNOAȘTEȚI PE DUHUL SFÂNT”!

      Lucrați ca să-L primiți în sufletele voastre, ținând poruncile Evangheliei și având pace în suflete.

      Să aveți iubire, înțelegere și să strigați numele Domnului și al Maicii Sale.

      Fie ca îngerii să vă însoțească!“

      Părintele Efrem Filotheitul

      Apreciază

  5. Cuvant de incurajare pentru iubitul nostru parinte Ioan Ungureanu si pentru Gigi Becali.Conversatia Sfantului Serafim de Sarov cu ofiterul rus Ivan Iakovlevici Karataiev:”In timpul unui razboi cu galii,unui comandant urma sa i se taie mana dreapta,dar aceasta mana ii daduse unui pustnic trei monezi pentru un Templu Sfant.Si prin rugaciunile Sfintei Biserici Domnul i-a salvat-o.Gandeste-te bine la aceasta,iar pe viitor sa nu-ti mai regreti faptele bune.Banii tai vor ajunge la comunitatea manastirii Diveiev si aceia se vor ruga pentru sanatatea ta.”

    Apreciază

    1. Pentru ca hotia e un flagel national care s-a intins asa de mult de nu esti tolerat nicaieri daca nu devii hot ca si colectivul din care faci parte iata ce raspuns da Sf Serafim de Sarov unei maici,Xenia Vasilievna:”Nimeni nu e mai rau decat un hot.El este pricina unor nenumarate pacate .E mai bine chiar sa tii un risipitor,maica,fiind ca el isi pierde propriul sau suflet si raspunde pentru sine insusi.Dar un hot distruge totul,atat pe sine cat si pe aproapele sau,maica.” Iar despre povatuitori acelasi Sfant spunea:”Daca exista manie intr-un om nu-l asculta.Daca un om isi pastreaza fecioria el este acceptabil pentru Duhul lui Dumnezeu(ca atare el merita atentie).Oricum,foloseste-ti propria judecata si citeste Evangheliile.”

      Apreciază

  6. „Faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare.
    Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi.
    Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.
    Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus”
    (Filipeni2;2-5)

    Aproapele nostru nu este cel de la care să așteptăm ajutor, nu este o persoană de la care să așteptăm recunoștință, sau cel care pretinde că ne este prieten și ne lingușește, în schimbul unor favoruri, IPS Teofan!
    Așa cum bine știţi, regula de aur pe care ar trebui să o urmeze fiecare creștin este: nu te aștepta ca altcineva să facă binele, ci grăbește-te ca tu insuţi să faci binele singur. Așa împlinim porunca lui Dumnezeu de a-l iubi pe aproapele nostru. Căci stă scris:
    „Să nu te răzbuni cu mâna ta şi să nu ai ură asupra fiilor poporului tău, ci să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
    Să păziţi toate legile Mele şi toate orânduielile Mele şi să le pliniţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”(Levitic 19;18, 37).
    Să nu obţinem nimic prin luptă și viclenie, prin înșelare, folosind forţa, şi să ne arătăm întotdeauna mai prejos decât cel care ne cere, și de la care nu trebuie să așteptăm nimic.
    Când Domnul a spus: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, El a dorit ca aproapele nostru să fie în noi în loc de noi înșine, ca noi. Dar, atunci când prevalează mândria, egoismul, mintea întunecată de cancerul ecumenist, propriul nostru „eu” va rămâne în picioare și atunci Harul te va părăsi, la fel pacea şi rugăciunea neîncetată, „*ne uscăm ca o mlădiţă ruptă dintr-o viţă.”
    Cum poţi rămâne nesimţitor in faţa pazei clopotniţei incuiate, de către „garzile”MMB, de la Schit Oraseni, a tăierii curentului la Paraclisul de pe proprietatea Părintelui Ioan Ungureanu, a azvârlirii în stradă în cumplitul ger al iernii, a celor 324 de credincioși (printre care sunt şi persoane în vârstă, bolnave, copii) urgisiţi din propria Biserica, la ordinul unui pseudo episcop ecumenist, ale cărui fapte netrebnice au fost consemnate deja pe hrisoavele celor care vor veni să ceară sufletul său la vremea potrivită.
    Cum mai puteţi dormi, cum vă mai puteţi împărtăși cu Sfintele Taine?
    Pentru că vă apără încă cârpa lepădată în faţa Dreptului Judecător ? Până când?
    Nu vedeţi cobrele și nu auziţi șuieratul viperelor care dorm în ea?
    Mitropolite vremelnic aflat la conducerea MMB, ne consideraţi pe toţi „păgâni”, nu vă gândiţi că sunteţi atât de departe de iubirea desavârșită a Domnului Hristos, căci spune dumnezeescul Maxim „Dacă pe unii îi urăști, pe alţii nici nu-i iubești, nici nu-i urăști, pe alţii îi iubești dar potrivit, și în sfârșit pe alţii îi iubești foarte tare, din această neegalitate cunoaște că ești departe de dragostea desăvârșită, care este să iubești pe tot omul deopotrivă. Ia aminte la tine, de nu cumva răutatea care te desparte de fratele tău nu se află în fratele, ci în tine. Şi grăbește de te împacă cu el, ca să nu cazi din porunca dragostei . ”
    Cuviosul Părinte Justin Pârvu, Marele și îndrăgitul nostru Duhovnic, spunea cu adâncă înţelepciune că „sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că metodele (lor) de tortură, toate metodele de reeducare psihică, au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mucenici.”
    Alături stăm neclintiţi, precum am mărturisit, de Cinstitul Părinte Ioan Ungureanu şi binecredincioasa sa turmă, încredinţaţi fiind că lupta noastră este dreaptă şi Atotmilostivul Dumnezeu ne va asculta rugăciunile,
    şi cu cât mai asupriţi şi mai osândiţi suntem acum cu toţii, cu atât BUCURIA noastră va fi în final, mai mare.
    Ne întrebaţi, Mitropolite Teofan al papistașilor, care BUCURIE?
    Vă răspunde Sfântul Siluan Athonitul, iubitul Sfânt al Ortodoxiei, pe care aţi alungat-o din inima, mintea şi cugetul dumneavoastră definitiv, când aţi semnat documentele ruşinoase ale mincinosului sinod din Creta2016.
    “Iată, bucuria noastră: Dumnezeu este cu noi şi în noi.
    Ştiu oare toţi aceasta ? Din nenorocire nu toţi, ci numai cei ce s-au smerit înaintea lui Dumnezeu şi şi-au tăiat voile proprii, căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă şi El viază numai într-o inimă smerită. Domnul se bucură când ne aducem aminte de milostivirea Lui şi ne facem asemenea Lui prin smerenia noastră.”
    „Dacă întâi-stătătorul este rău, roagă-te pentru el şi vei avea pace în sufletul tău. Dacă chilia e rea sau dacă ascultarea nu-ţi e pe plac sau dacă eşti istovit de boală, gândeşte în tine însuţi: „Domnul mă vede şi cunoaşte starea mea; să fie cum îi place lui Dumnezeu”, şi vei avea pace. Dacă sufletul nu se predă voii lui Dumnezeu, nu-şi va găsi nicăieri pacea, chiar dacă ar păzi posturi mari şi ar stărui în rugăciune. Cine învinuieşte pe oameni pentru faptul că îi fac reproşuri, acela nu înţelege că sufletul lui e bolnav şi că nu reproşurile sunt vinovate pentru suferinţa lui. Cel căruia îi place să-şi împlinească voia sa proprie, acela nu e deloc înţelept, dar cel ascultător degrabă va înainta [duhovniceşte], pentru că Domnul îl iubeşte.”
    * Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei

    Apreciază

    1. Iris,canonizarea celor 4 Cuviosi athoniti facuta de pseudopatriarhul Bartolomeu i-ar invinovati pe acesti Sfinti de vreo erezie? Fereasca Dumnezeu de mintea cea slaba.Nu,e clar.La fel si cu canonizarea Parintelui Arsenie Boca de catre pseudopatriarhul Daniel.Cum poti sa invinuiesti de erezie Cuviosi Parinti pe care ii canonizeaza eretici pentru ca la noi in tara sunt numai pseudoepiscopi vinovati de erezie? Cei canonizati nu au erezia celor care le savarseste canonizarea.Sa incercam sa meditam asupra smereniei si nevredniciei noastre si Dumnezeu se va milostivi de noi.Cu asemenea afirmatii nu atragem mila lui Dumnezeu si pierdem harul Sau.

      Apreciază

      1. Ce este vorba aceasta despre Pr.Arsenie?Rad ecumenistii de noi.E prea de tot.Nu s-a stabilit ca nimeni sa nu se impotriveasca iar canonizarea sa se desfasoare in liniste? Chiar ca zic astia ca suntem cu schisma.Si Pr Daniil s-a facut pat in inchisoare pt un episcop catolic si s-a sfarsit el.Dupa nerozi ar insemna ca Pr Daniil ar avea erezia alora? Sa fim copti ca sa nu ne coaca ecumenistii.Dragi frati,sa aratam deschidere,delicatete si dragoste mai ales celor care nu cunosc teologie si sa le raspundem cu dragoste intrebarilor lor.E drept ca pe vremurile acestea de saracie,tristete,necazul rapirilor copiilor nostri,plecari la munca in strainatate,nesiguranta painii de maine pt copii si genocid din partea episcopilor eretici asupra drept slavitorilor n u iti mai permiti sa scrii pe internet asa de usor despre o canonizare care,nu o sa-ti ia vreodata bucuriile tale.Cu iertare si doresc sa nu va smintiti.Daca cineva are nelamuriri vizavi de faptul ca ac canonizare nu e cum ii place lui,genunchiul la rugaciune si Dumnezeu nu te va lasa,cu rugaciunile Cuviosilor Parinti care au suferit mucenicie in ateism si nu au avut parte de libertatea religioasa de azi .Acum te poti ruga linistit,pe cand pe vremea lor,doar in wc te puteai ruga nestingherit pt ca nu te vedea cel care te raporta la securitate ca te rogi,adica,pt ca ai activitate mistica de natura conspirativa cu urmari privative de libertate.

        Apreciază

    2. Sfantul Isaac Sirul zice frumos:”Lucrurile lui Dumnezeu vin de la sine,fara ca acela sa stie ca au venit.Da,dar numai daca locul este curat,nu intinat.Daca ochiul sufletului tau nu e curat,nu cuteza sa privesti cu el soarele,ca sa nu ramai fara vedere(care este credinta simpla si smerenia,marturisirea din inima si micile osteneli cele dupa puterea ta),si sa nu fii aruncat in pustiul cel intelegator(adica,intunericul cel mai din afara,in afara lui Dumnezeu,un chip al iadului),asemeni acelui om care a intrat fara de rusine in camara de nunta cu vesmintele intinate”(Mt.22,11-13).Filoc.vol.X.
      Sf.Petru Damaschinul zice:”Caci cel ce pacatuieste fara puterea de a se pocai,dar nu deznadajduieste,neaparat se va socoti pe sine mai prejos decat toata zidirea si nu va indrazni sa osandeasca sau sa ocarasca pe vreun om,ci mai degraba se minuneaza de iubirea de oameni a lui Dumnezeu si e plin de recunostinta fata de Facatorul de bine si poate avea si alte bunatati.Acesta,macar ca se supune diavolului intru a pacatui,dar iarasi,de frica lui Dumnezeu,nu-l asculta pe vrajmas,CARE-L IMPINGE SA DEZNADAJDUIASCA SI PRIN ACEASTA ESTE PARTE A LUI DUMNEZEU( Filocalia,vol.5,pag.134-135).

      Apreciază

      1. Teofan,
        „Desi s-ar putea sa ai o cunoastere cuprinzatoare a Scripturii,totusi cu parerea de sine nu vei avea niciun folos.Caci si vrajmasul stie cum sa atace si cum sa insele pe astfel de oameni cu false mangaieri ale harului.Dupa cum se preface in inger al luminii( II Cor.11,14),asa si in lucrarea mintii si in lucrarea sufletului poate pricinui el insusi anumite miscari,de care Domnul sa te izbaveasca(veziII Tes.2,4).Zice Sf.Macarie de la Optina.Iar acelasi Sfant zice iarasi:”Pricina tuturor caderilor tale este mandria: vlastarele ei-inaltarea de sine,parerea inalta despre tine insuti,dispretul fata de altii si asandirea lor.Oricat ne-am stradui sa facem fapte bune,tinand cont insa de aceste lucruri,descoperim ca ele suntstricate si nu au niciun folos,intrucat sunt faptele pacatului si in fatisa impotrivire fata de voia lui Dumnezeu”.

        Apreciază

      2. Teofan,
        „Poate oare(n.n.se intreaba Sfantul Ignatie Briancianinov) cel ce se afla in inselare,pe taramul minciunii si amagirii,sa fie plinitor al poruncilor lui Hristos,al caror adevar este din Adevarul-Hristos?Cel ce incuvointeaza minciuna,care se desfata de minciuna,care isi insuseste minciuna,care se uneste in duh cu minciuna,poate sa incuviinteze,oare,adevarul?Nu!Ci il uraste,devine vrajmasul si prigonitorul lui inversunat
        Visatori nefericiti,ce socotiti ca v-ati petrecut viata in bratele lui Dumnezeu!Care credeti ca va fi starea voastra atunci cand va va izbi cuvantulu Mantuitorului:<>(Mt.VII,23).

        Apreciază

      3. Pacatele impotriva dreptei credinte ortodoxe(savarsite de toti pseudoepiscopii si preotii si monahii ascultatori de ei de pe cuprinsul Patriarhiei Romane).
        287)M-am rugat cu ochii inchisi ca sectarii.
        M-am lepadat de unica dreapta credinta crestineascs,dezrrtand la schismatici,eretici,rataciri sectare (n.n.ecumeniste care nu mantuiesc pe om)…evrei,turci dandu-le curaj(n.n. dansand cu ei in sinagogi si geamii) a huli Ortodoxia.
        Am luptat(n.n. ca ierarh,ca preot,ca staret/a,ca monah) pentru discreditarea si distrugerea dreptei credinte,a preotilor(n.n. care au intrerupt corect pomenirea ereticilor la slujbe) si a dreptcredinciosilor crestini (n.n.care lupta impotriva ecumenismului si s-au ingradit corect prin neparticiparea la slujbele ereticilor)…Am zis ca toate religiilee sunt bune si am sustinut aceasta.
        288)Am cercetat( n.n.ca mirean am intrat din pura curiozitate sau ca turist) capistile(adunarile) schismaticilor(n.n. intrunirile si slujbele celor care au intrerupt corect pomenirea tuturor pseudoepiscopilor din tara noastra si nuu numai,nu sunt neascultare fata de Biserica si ierarhia bisericeasca si nu e nici schisma in Biserica), ereticilor,sectarilor,am ascultat invataturile lor(n.n. m-am rugat cu ei,am participat la slujbe ca preot si ca simplu credincios,ca episcop si ca preot am slujit cu ereticii ,ca simplu credincios am asistat la slujbele preotilor eretici vaditi ecumenisti,am asistat la slujbele ecumenistilor ofiiciate impreuna cu ereticii,am cantat ca episcop,preot si credincios,am dansat cu evreii,sectarii,catolicii,am facut yoga,am dansat cu musulmanii) am cantat cu ei canttecele lor potrivnice dreptei credinte .
        289)Am primit in casa mea( n.n.am primit cu”botezul”, cu icoana preotul paroh ecumenist) pe: schismatici,eretici(n.n. ecumenisti) si rataciti sectari,ascultandu-le invataturile lor si le-am primit in inima mea,zicand ca ei vorbesc bine din scripturi.M- am rugat,am servit masa si am facut petreceri cu ei la nunta sau la botez.Le-am partinit zicand ca: legea,credinta si viata lor e mai buna,chiar mai buna decat a noastra!… injosind Biserica lui Dumnezeu cu dreapta noastra credinta crestineasca,cazand astfel (n.n. de la sine,automat)sub groaznicul blestem, in afurisanie si anatema.Am avut legaturi de prietenie cu ei.
        290)Am citit(n.n.ascultat postul eretic Trinitas,vizionat pe tv sau youtube postul eretic Trinitas,vizionat posturi tv eretice ale episcopiilor locale precum si posturile radio ale episcopiilor locale) carti: schismatice,eretice,sectare,ecumeniste,atee,diferite romane intunecatoare si pagubitoare de suflet(n.n. eretice,basme populare,romane erotice,filme erotice,filme s f,filme porno),care contrazic,ataca si discrrediteaszaa si batjocoresc:religia strabuna,dreapta credinta,Biserica lui Dumnezeu cu invataturile ei sfinte,cultul ei,Sfintele Taine si pe sfintitii ei liturghisitori si slujitori(n.n.pe episcopii si preotii nepomenitori).
        291)Am primit minciuno-binecuvantari (n.n.de la duhovnici si preoti parohi ecumenisti) si invataturi de la eretici si sectari.
        (N.n.)Am zis ca la ecumenisti si la pomenitorii lor nu se mai coboara harul sfintitor punand la indoiala providenta divina in legatura cu cei cazuti in apostazia ecumenista ierarhi si preoti,cei care ii pomenesc si credinciosii care le solicita serviciile lor,multi dintre ei oameni simpli din popor negand bunatatea lui Dumnezeu in lumina iconomiei care gandeste totul pentru a creea posibilitatea ca oricine sa se poata mantui si vedea fata lui Dumnezeu si a beneficia de iertarea pacatelor,binecuvantare,tamaduire,darul Sf Duh si comuniunea cu Biserica,numai sa ne ostenim la minim-minimorum ca sa dovedim si noi o participare personala la toate acestea,macar cu prezenta,cu spiritul de prezenta si tot e o victorie ,tot s-a miscat podul de peste apa.Acestui pacat i se potriveste leacul” litera ucide iar Duhul da Viata” sau „tipic-tipic si la inima pic-pic nimic” Protosincel Nicodim Mandita,Vamile vazduhului(Vama a19-a a Devierilor de la Ortodoxie si a ereziilor si ratacirilor mintii(reincarnare,OZN,extraterestri,superstitii,ecumenism si a-confesionalism) de toata mana.S.C.L.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s