Semnele adevăratei vieți duhovnicești

144230_mantuitorul

Cineva m-a întrebat odată: „Cum știu că duc o viață adevărată în Biserică? Unii merg de multe ori la biserică, se roagă, participă la slujbe, participă la Sfintele Taine, dar nu văd nicio schimbare vizibilă în viața lor sau, mai bine zis, îi văd în lume același fel de oameni; mă așteptam la mai mult din partea lor. Care sunt semnele unei adevărate vieți duhovnicești?”

Nu pot spune că există un anumit număr de semne. Dumnezeu face „calculele”, deoarece schimbările sunt interne, secrete, ascunse vederii noastre. Pe de o parte, doar tu și Dumnezeu cunoașteți ce se întâmplă în adâncimile sufletului, iar pe de altă parte, unele lucruri sunt determinate de comportamentul tău personal cu soția, copiii, cu ceilalți. Unii oameni în vârstă spun: „De când eram copil merg la biserică.” Și ce? Care este rezultatul? Ce ai realizat de-a lungul anilor? Adică, nu poți spune că ai mers la o sală de sport, de cinci ani și cinci luni, și că ai avut o greutate de optzeci de kilograme, iar acum cântărești 110 kilograme. Sau că înveți limba engleză de mai mulți ani, dar când ajungi la aeroport nu ești capabil să spui în mod coerent două sau trei cuvinte.

Când spui că ești lângă Hristos, vor exista roade vizibile, nu există altă cale. Viața ta interioară se va manifesta cumva în afara ta. Când te apropii de Hristos, obții fericirea nu din exterior, ci din interiorul tău; adică nu te întristezi din cauza anumitor evenimente, nu ești dezamăgit pentru lucrurile care nu se întâmplă. Cineva spune ceva și ești jignit; vremea este nefavorabilă pe stradă și cazi în melancolie; în timp ce cel care reușește în viața duhovnicească, simte pacea și liniștea în profunzimea inimii sale, iar acest lucru se manifestă în toate acțiunile sale.

Sfântul Isaac Sirianul a spus: „Imaginează-ți că ai spus unui bărbat beat: „Casa ta a luat foc”. Și el răspunde: „Nu vă faceți griji, lăsați-o să ardă”. Desigur, aceasta este o metaforă. Pe de altă parte, trăirea ta, bucuria ta, este ceea ce Biserica numește binecuvântare.

Când ai binecuvântarea Duhului Sfânt în interiorul tău, niciun factor exterior nu îți poate tulbura pacea interioară.

Îmi amintesc următoarele cuvinte ale Maicii Gabriela: „Nu s-a născut încă bărbatul care să-mi rănească sufletul, care să-mi poată fura bucuria”. Cum a reușit oare acest lucru? Desigur, au fost oameni care au contrariat-o, au jignit-o, au tulburat-o, au calomniat-o. Dar cum te comporți cu ceilalți este propria ta problemă. Modul în care le răspunzi celor din jur depinde de atitudinea ta față de viață, iar aceasta este o problemă de alegere personală. Ceea ce dorești tu este ceea ce le răspunzi. Dacă începi să te enervezi și să strigi, atunci cei din jur te percep, potrivit Sfântului Porfirie, că ești o persoană care este rănită, lovită și care sângerează. Dacă te văd într-o stare ca aceasta, atunci comportamentul meu ar trebui să fie unul adecvat. Trebuie să devenim mai exigenți, mai înțelegători atât cu sufletul nostru, cât și cu cel al fratelui nostru.

Odată, cu mult timp în urmă, m-am înfuriat pe cineva și am început să vorbesc cu el nepoliticos, dar acela a continuat să mă privească calm. La mult timp după aceea, l-am întrebat: „Cum ai îndurat tot ceea ce ți-am spus?” „Am înțeles că ai o anumită problemă. Nu am mai vrut să te supăr, nu am vrut să te rănesc”, a spus el. Ascultă-l calm pe aproapele tău, dar nu te implica în problema lui. Asta nu înseamnă să îl respingi. Încearcă să îl înțelegi.

Într-o zi Părintele Paisie călătorea pe o navă de la Daphne la Ouranoupolis. I s-a oferit o cameră separată pentru călugări, pentru a evita persoanele lumești. Gheronda a răspuns: „Pentru ce? De ce să stau singur, ca și cum aș ascunde ceva? Suntem cu toții la fel”. Este ceva foarte important. Trebuie să ne dăm seama că toți suntem frați și surori în Hristos și ne îndreptăm cu toții către același obiectiv. Cu cât crești mai mult duhovnicește, cu atât te conectezi mai mult cu aproapele. Când ajungi să înțelegi cuvintele lui Hristos despre ce înseamnă să fii slujitorul fratelui tău, începi să înțelegi ce înseamnă să speli picioarele celuilalt.

Arhimandritul Andreas (Konanos)

Archimandrite Andreas (Konanos). The Signs of a Correct Spiritual Life

Trad. Dr. Gabriela Naghi

Semnele adevăratei vieți duhovnicești

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

15 gânduri despre „Semnele adevăratei vieți duhovnicești”

      1. să va dau si-o urătură :

        La mulți ani cu bucurie,
        Inima bună sa va fie !
        Si in anul care vine ,
        S-auzim numai de bine !
        Pe Hristos sa-L lăudăm ,
        Cu Sfintii sa ne rugăm,
        Pace lumii să deie ,
        Ereziile să pieie !
        Să-ntărească pe creștini ,
        Să scape de ciulini si spini,
        Să-și ridice Crucea sus ,
        să-L urmeze pe Iisus .

        Apreciază

  1. Ani mulți binecuvântaţi şi preaînţelepţi, cu sănătate, plini de roade bogate, sub umbrirea Harului nesfârșit dătător de bucurie și pacea Cea de Sus, să vă dăruiască Atotmilostivul Domn Iisus Hristos, la ceas de mare Sărbătoare, Cinstite Părinte Claudiu!
    AtotBunul Dumnezeu, prin rugăciunile Preasfintei noastre Maici iubitoare şi preadulce, ale Sfântului Vasile Cel Mare și ale tuturor Sfinților Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temnițe şi închisori, să ne ajute pe toți iubitorii de Hristosul Cel întrupat, „lumina cea adevărată, Care luminează şi sfinţeşte pe tot omul”, să pășim în noul an și în toți anii care vor veni, cu nădejde, bucurie și vrednicie , în comuniune de dragoste frățească, pe drumul Mărturisirii, al Mântuirii și Îndumnezeirii, către„ Ierusalimul cel de sus” !Amin !
    Un dar oferit cu dragoste, tuturor!

    Cele zece drahme: Domnul în chipul unei femei
    Sf. Nicolae Velimirovici

    Puteți crede că Mântuitorul Hristos s-a înfățișat pe Sine în chipul unei femei, în două din parabolele Sale? Una este cea a femeii care a luat trei măsuri de făină și a făcut aluat. Dar mai întâi să vorbim despre cealaltă, în care Domnul ne spune despre femeia care a avut zece drahme și a pierdut una. Acestea sunt cele mai tainice dintre toate parabolele Mântuitorului. Deoarece parabola drahmei pierdute este scurtă, o vom cita în întregime.

    „Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește? Și găsind-o, cheamă prietenele și vecinele sale, spunându-le: Bucurați-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem” (Luca 15, 8-9).

    La prima privire, această parabolă pare atât de simplă, sau chiar naivă, încât nu îl impresionează pe cititorul Evangheliei. De fapt, în această parabolă simplă ni se dezvăluie taina universului.

    Dacă o luăm în mod literal, stârnește nedumerirea. Femeia a pierdut doar o drahmă. Chiar și zece drahme nu reprezintă o sumă mare; de fapt, o femeie care are doar zece drahme trebuie să fie foarte săracă. Să presupunem, înainte de toate, că găsirea drahmei pierdute a însemnat un mare câștig pentru ea. Și totuși se prezintă ca un paradox, căci cum se face că, deși fiind atât de săracă, ea aprinde lămpile, mătură casa și își cheamă toate prietenele și vecinele pentru a-i împărtăși bucuria? Si totul pentru o singură drahmă! O asemenea pierdere de timp – aprinderea unei lumânări și punerea casei în ordine, înainte de toate! Mai apoi, dacă își invită vecinele, este silită, potrivit obiceiului oriental, să le ofere ceva de mâncat și de băut, o cheltuială deloc mică pentru o femeie săracă. Să nu facă astfel ar însemna ignorarea unui obicei neschimbător.

    Altă observație importantă este că ea nu invită doar o singură femeie căreia i-ar putea oferi dulciuri, fapt ce nu ar fi implicat cheltuieli mari. Ci a invitat multe prietene și vecine, și chiar de le-ar fi întreținut modest, cheltuiala ar fi depășit cu mult valoarea drahmei pe care a găsit-o. De ce ar trebui ea să caute drahma cu atâta sârguință și să se bucure la aflarea ei, doar pentru a o pierde în alt fel? Dacă încercăm să înțelegem această parabolă în mod literal, nu se potrivește în cadrul vieții cotidiene, ci lasă senzația a ceva exagerat și de neînțeles. Deci să încercăm să aflăm sensul ei mistic sau ascuns. Cine este femeia? Și de ce este o femeie și nu un bărbat, când un bărbat este mai predispus la a pierde bani, în cadrul obișnuit al vieții? A cui casă este cea pe care o curăță și umple de lumină? Cine sunt prietenele și vecinele ei? Dacă umblăm după înțelesul duhovnicesc al parabolei, în locul celui literal, vom găsi răspunsurile la aceste întrebări. Domnul spune: „Caută și vei găsi”.

    Femeia îl reprezintă pe Însuși Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cele zece drahme sunt ale Lui. El este Cel care a pierdut una dintre ele și s-a apucat să o caute. Drahmele nu sunt monezi de aur sau argint. Potrivit teologilor ortodocși, numărul zece înseamnă deplinătatea. Cele nouă drahme nepierdute sunt cele nouă cete îngerești. Numărul îngerilor este dincolo de înțelegerea muritorilor, căci depășește puterea noastră de calcul. Drahma pierdută reprezintă omenirea în întregul ei. Prin urmare Hristos Mântuitorul S-a coborât din cer pe pământ, la casa Sa, și a aprins o lumânare, lumina cunoașterii Lui. A curățat casa – adică a curățit lumea necurăției diavolești – și a găsit drahma pierdută, omenirea pierdută aflată în greșeală. Apoi Și-a chemat prietenii și vecinii (după slăvita Sa Înviere și Înălțare), și anume, nenumărații heruvimi și serafimi, îngeri și arhangheli, și le-a descoperit marea Sa bucurie. „Bucurați-vă cu Mine. Am găsit drahma pe care o pierdusem!” Aceasta înseamnă: Am găsit oameni pentru a umple golul din Împărăția cerurilor, provocat de căderea îngerilor cei mândri care au apostaziat de la Dumnezeu. La sfârșitul vremilor, numărul acestor suflete găsite și mântuite va trebui să fie de bilioane, sau, în limbajul Scripturii, va fi la fel de nenumărat precum stelele de pe cer și precum nisipul de pe malul mării.

    Domnul nostru S-a înfățișat ca o femeie, deoarece femeile sunt mai grijulii decât bărbații la îngrijirea averii, la păstrarea casei în rânduială și la primirea oaspeților. Dacă această scurtă parabolă, care constă în numai două fraze, este explicată astfel, care inimă nu se va cutremura? Căci cuprinde întreaga dramă a lumii văzute si nevăzute. Explică de ce Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ. Aduce o rază strălucitoare de lumină asupra istoriei omenirii și asupra dramei existenței fiecărui individ. Ne pune față în față cu o decizie rapidă, deoarece viața noastră trece cu repeziciune – o hotărâre dacă dorim să fim drahma pierdută găsită de Hristos sau nu. Hristos ne caută. Ne vom ascunde de El, sau ne vom lăsa găsiți de către El înainte ca moartea să ne ascundă de El, din lume și din viață?

    Este o problemă vitală și stă în vrerea noastră să Îl acceptăm sau să Îl respingem. După moarte va înceta să fie o problemă deschisă, și atunci nimeni nu va mai aștepta un răspuns de la noi.

    Orthodox Life, nr. 5-6, 1951

    Apreciază

  2. Astăzi, în a 2-a zi a noului an, când cinstim cu adâncă evlavie pe Sf.Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, (ale cărui Sfinte Moaște se găsesc în Biserica Silvestru din București), propovăduitorul credinţei creștinești și pe Sf.Serafim de Sarov, al cărui nume înseamnă „înfocat”, „arzător”, să ne amintim și să păstrăm ca pe un sfânt odor în adâncul inimilor noastre, cuvintele acestui mare Mărturisitor al luminii Sfântului Duh:
    -„Bucuria mea, Hristos a înviat!”
    -„Lucraţi pentru mîntuirea voastră; vegheaţi! Cununile vă sînt pregătite”.
    -„Bucuria mea, câștigă duhul păcii și atunci mii de inimi se vor mântui în preajma ta!”.

    Sfinte Părinte Silvestru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
    Prea Cuvioase Părinte Serafime, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

    Apreciază

  3. Începutul binelui este îndepărtarea de la rău. Căci spune Prorocul: “ Oprește-ți limba de la rău și buzele tale să nu graiască vicleșug. Ferește-te de rău și fă bine, caută pacea și o urmează pe ea” (Ps.33) Înainte de a căuta dragostea în inima noastră, de a o cultiva, trebuie să ne izbăvim de răul care este în inima noastră. Şi care este acest rău care se ridică impotriva dragostei? Invidia, slava deșartă – că suntem mai buni decât aproapele nostru, că stim mai multe, mai ales din cele duhovnicesti, cine este el ca să ne spună nouă, să ne invete? – iată toată răutatea care se săvârșește cu gândul și cu dorința. Îi arăt eu ca greșește, și chiar dacă a cercetat un Sfânt Părinte, îi spun eu mai bine că poate acela a uitat să-i spună. Uneori aproapele , în Biserica fiind, te privește disprețuitor, îți ignoră o simplă cerere, dând din umeri și îți intoarce spatele. Trebuie să fii permanent în stare de trezvie și să te spovedești Părintelui Duhovnic pentru privirea ta care a lovit ca o săgeată inima aproapelui.
    Aceasta conduce la îndepărtarea unuia de celălalt, și treptat dispare pacea și unitatea între credincioșii care formează turma unui Părinte sau a unei parohii.
    „Credinţa într-un Dumnezeu, Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat este credinţa celui umil şi înţelept. Nu este credinţa celui mândru, a cărui mândrie îl face nesocotit. Aceasta deoarece el se divinizează pe el însuşi sau o altă creatură de-a Creatorului şi nicidecum pe Creator.

    Cu cât omul este mai umil, cu atât el este mai înţelept. Cu cât el este mai arogant, cu atât e el mai nerod. Dumnezeu dă discernământ celui umil pentru ca acesta să ştie şi să înţeleagă, dar El se opune celui mândru. Cu cât cel umil trăieşte mai mult în pace cu Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îl înzestrează cu discernământ. Şi discernământul este lumina ce duce la Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat. Binecuvântaţi sunt cei ce au discernământul de a vedea vremelnicia lumii şi nimicnicia omului. Binecuvântaţi sunt cei ce se simt mici şi neînsemnaţi pentru că Dumnezeu îi va ridica la cunoaşterea supremă, la cunoaşterea existenţei şi măreţiei Dumnezeului celui Preaînalt.

    Aceasta este credinţa voastră, purtători de Hristos, şi a voastră, cei mai umili şi deci cei mai înţelepţi. Lăsaţi să fie aceasta şi credinţa copiilor voştri din generaţie în generaţie până la sfârşitul veacurilor. Aceasta este Credinţa Ortodoxă mântuitoare, care nu a fost niciodată ruşinată. Prin această credinţă au fost salvaţi strămoşii voştri. Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului ales, a acelora ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei înşişi. La Judecata înfricoşată ei nu vor fi ruşinaţi în faţa îngerilor şi a celor drepţi. Dimpotrivă, ei vor primi slavă şi vor fi numiţi cei binecuvântaţi.” (Sf. Nicolae Velimirovici)
    Şi dacă Dumnezeu a murit pentru noi “pe când noi încă eram păcătoşi“, cum spune Apostolul Pavel, cine suntem noi ca să judecăm pe aproapele nostru? Acestea avându-le în minte, vom căpăta și îndrăzneala necesară pentru rugăciune și pentru această îndrazneală vom primi de la Dumnezeu răspunsul la cererea noastră.

    Toata nevoința părintelui Selafiil, Duhovnicul de la Mânăstirea Noul Neamț se concentra aici: „Iartă, ca şi Dumnezeu să te ierte. Când ajungi seara, spune: Doamne, iartă-mi tot ce am greşit eu azi cu cuvântul, cu lucrul şi cu gândul ca un om, iartă pe toți părinții şi frații şi mă iartă şi pe mine păcătosul. Uită-te in inima ta şi dacă vezi ca ai vreo mânie asupra cuiva, iartă, ca să nu te culci mânios. Si daca ai iertat, poți să-i spui Domnului: acuma şi Tu iartă-mă, pentru ca eu i-am iertat. Si Dumnezeu te mântuieşte!“.
    ”Şi cu acest târg sfânt şi copilăros, zice, dă-ți sufletul in mâna lui Dumnezeu şi dacă mori in noaptea aceea, Dumnezeu te ia la Dânsul. „Adica Dumnezeu te va mântui.
    Prin osteneală și exercițiu duhovnicesc zilnic, îl ierți pe aproapele, și treptat totul devine mai ușor, căci lucrezi cu smerenie la desăvârșire, iar Bunul Dumnezeu îți va trimite Harul Său. Oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeş­te n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. Dacă zice cineva: «Eu iubesc pe Dumnezeu» şi urăşte pe fratele său este un minci­nos… Cine iubeşte pe Dumnezeu trebuie să iubească şi pe fratele său (I In 4, 7; 4, 20-21).
    Iată o frumoasă poezie a Mărturisitorului și poetului Traian Dorz, unul dintre cei mai buni misionari ai Oastei Domnului, psalmist și propovăduitor neobosit, poet al luminii, al iubirii, al credinței și smereniei, care ne mângâie și ne întărește sufletele prin iubire.

    NU-ŢI POVESTI DUREREA

    Nu-ți povesti durerea din suflet nimănui!
    Numai Hristos te-ajută la crucea care-o sui.
    Dar tu întotdeauna să suferi lângă-acel
    ce suferă-arătându-ți ce-amar îndură el.

    Nu-ți povesti necazul din casă la străin!
    Numai Hristos mai poate să-ți ușure-al tău chin.
    Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun plângând,
    ajută-le cu milă, iubindu-i și tăcând.

    Nu-ți povesti la alții pe frații tăi căzuți!
    Numai Hristos te-ndeamnă să-i ierți și să-i ajuți.
    Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun de frați,
    tăcere, întristare și lacrimi să le-arăți.

    Ci spune-ți totdeauna durerea lui Hristos,
    și spune de-a ta casă doar tot ce știi frumos,
    și spune doar de bine de frații tăi mereu.
    Atunci și taci, și umbli, și spui ca Dumnezeu..

    Traian Dorz
    ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

    Apreciază

  4. IUBIREA APROAPELUI ESTE O LECTIE DE IUBIRE FATA DE DUMNEZEU. DACA NU-L IUBESTI PE CEL DE ALATURI, NU ESTI CAPABIL SA-L IUBESTI NICI PE DUMNEZEU!- CUVIOSUL PARINTE JUSTIN PARVU
    Incendiu grav la M.Paltin-Petru-Voda-
    http://www.ziaristionline.ro/2020/01/05/ajutati-manastirea-de-maici-paltin-petru-voda-a-parintelui-justin-parvu-pentru-refacerea-dupa-incendiul-de-la-staretie-miracolul-cu-moastele-unui-sfant-calugar-foto/

    “Mărturisind pe Mărturisitorul Justin Pârvu”

    Apreciază

  5. La Catedrala Sfânta Treime din Pireu, de Sărbătoarea Teofaniei la Sfânta Liturghie, a fost prezent Arhiepiscopul Ieronim, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, invitat al Mitropolitului Serafim al Pireului, conform katanixi.gr.

    În timpul Sfintei Liturghii, în cadrul Dipticelor, a fost pomenit de către Arhiepiscopul Ieronim și schismaticul „Epifanie al Kievului”, conducătorul structurii schismatice din Ucraina. Deasemeni, Diaconul Arhiepiscopului, după sfinţirea Sfintelor Daruri, a menţionat numele lui „Epifanie al Kievului”aflat pe lista Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe.

    https://thriskeftika.blogspot.com/2020/01/blog-post_6.html

    Apreciază

  6. Să fie blagoslovit cuvântul Sfinției Voastre în vecii nesfârșiți!Amin

    „Vai lumii din pricina smintelilor ei! Căci este necesar să vină smintelile, dar vai celui prin care vine sminteala!” (Mt. XVIII, 7)

    Căderea Mitropolitului Serafim de Pireu a produs multă bucurie în rândul schismaticilor ucrainieni și a micuței grupări schismatice din țara noastră.
    Inimile noastre s-au întristat văzând trădarea Ortodoxiei de către un frate al nostru, aflat sub puterea demonică a celui rău, care și-a întins cu repeziciune vălul inșelării, prinzând în el chiar pe cei învățați de la care așteptam o cu totul altă poziție, aceea de luptători Mărturisitori ai Cuvântului Hristos, plini de vitejie și de curaj bărbătesc în fapte, împotriva ereziei și a schismei.
    Îi spunem cu durere și hotărâre, Mitropolitului Serafim al Pireului: Anaxios!ανάξιος!ανάξιος!
    Invectivele și acuzele denigratoare ale veteranului neobosit al grupării schismatice îndreptate împotriva Mitropolitului Serafim de Pireu și a susținătorilor blogului Mărturisirea Ortodoxă, au căzut precum veninul unei cobre regale, dornică de a anihila pe cel aflat in raza ei de acțiune, fără a reuși să producă vreo daună, întrucat era lipsit total de sare, argumente și dovezi teologice. Îi spunem și acestuia Anaxios!ανάξιος!ανάξιος!

    * „ Dacă cel ce grăieşte cuvintele Sfintelor Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi face «schismă» în Biserică, atunci ce se va arăta făcând Bisericii cel ce se arată suprimând dogmele sfinţilor, dat fiind că fără de ele nu este cu putinţă însuşi faptul de a exista o Biserică?”
    „Iar dacă, de dragul «iconomiei», împreună cu credinţa cea rea este suprimată şi credinţa mântuitoare, atunci o astfel de formă de pretinsă «iconomie» este de fapt o separare totală desăvârşită de Dumnezeu şi nu o unire. Fiindcă mâine iudeii cei cu nume rău vor zice şi ei: «Să facem şi noi pace şi unire între noi prin «iconomie», să suprimăm noi circumcizia şi voi Botezul şi nu ne vom mai război unii cu alţii!».”

    Astăzi este absolut clar că Ortodoxia este distrusă cu ajutorul conducătorilor acestei lumi, că nu mai există unitate între Bisericile Ortodoxe Locale și că domnește haosul; și ce este mai rău, că toate acestea sunt făcute în mod deschis de ereziarhul Bartolomeu, fratele iubit al papistașilor, care a căzut în erezia etnofiletismului, a papismului estic și a ereziilor eclesiologice ale ecumenismului. După ce a comis un act blasfemiator – recunoașterea schismaticilor ucrainieni, vicleșug înșelător, care a reușit să canalizeze atenția Înalților Ierarhi Ortodocși, el insistă ca toate Bisericile Locale să recunoască pseudo-structura creată de el.
    Cu puțin timp în urmă plini de adanci regrete si mustrări de conștiință, o parte a Mitropolitilor din sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei, și-au recunoscut vina de a participa la minciuno-sinodul din Creta și de a-l susține pe Bartolomeu în acțiunile sale anticanonice și antiortodoxe.
    Spunea cineva că atâta erezie și atâta inselare vadită la Patriarhi și la mitropoliți nu a avut loc în istoria bisericească nici în anii de mare agitație ai perioadei Iconoclaste.
    Sfinții și Bătrânii Cuviosi ai Athosului au profețit această cădere a Patriarhului Ecumenic și aproape a tuturor preoților Bisericii. Au vorbit despre monstrul ecumenismului, despre înșelăciunea care alterează judecata și îmbolnăvește mădularele Bisericii, clerul și oamenii. În ultima perioadă asistăm la trădarea Credinței Ortodoxe de către Patriarhia Ecumenică, ai cărei iubiți frați papistași, reprezentanți ai ereticului Francisc, asistă înconjurați de onoare la slujbe alături de schismaticii ucrainieni, afurisiți de Biserică și nepocăiți. O explicație serioasă, dar infricoșătoare oferită de sfințitii bătrâni Cuviosi este aceea că treptat mai marii clerului ecumenist de pretutindeni în frunte cu cel care ocupă acum Tronul Patriarhiei Ecumenice, nu mai au nici o credință, nu mai cred în Hristos Domnul si Dumnezeul nostru, numai cred în Sfanta Treime , în nimic ; de aceea trădează atât de ușor Ortodoxia!
    Nu mândria sau alipirea sufletului lor de bogăția lumii acesteia sunt cauzele căderii lor, ci lipsa de credință!
    Mare cunoscător al tainelor divine este Dumnezeescul Maxim, care spune:

    **„Mulți suntem cei ce zicem, puțini însă cei ce fac; dar însă Cuvântul lui Dumnezeu nimeni nu este dator a-L mincinoși pentru lenevirea sa. Ci a mărturisi cu adevărat neputința sa, iar nu a ascunde Adevărul lui Dumnezeu. Ca să nu ne facem vinovați, împreună cu călcarea Poruncilor, și de reaua tălmăcire a Cuvântului lui Dumnezeu.”
    Părintele Nikolaos Manolis, pe blogul katanixi.gr., ne dezvăluie inexplicabila poziție a Patriarhului Kiril al Moscovei și întreaga Rusie față de ecumenismul satanicesc cu ocazia Sfintei Liturghii din ziua de Crăciun, care a avut loc la Catedrala Mântuitorului Hristos din Moscova. Timp de zeci de ani, Patriarhia Moscovei a urmat o politică tristă asupra papismului, căruia i-a permis să facă încet pași îndrăzneți în inima ortodoxiei din Rusia. Episcopii săi mențin în mare parte relații excelente cu Vaticanul, deși calul troian al Papei, Unia, joacă un rol tâlhăresc în Biserica Rusiei.
    La min 0.43 din înregistrarea slujbei se constată prezența cardinalilor papali, co-închinători, alături de credincioșii ortodocși din jurul lor, o imagine care arată atât de familiar, încât par să nu fie deranjați de această prezență.
    Consecințele acestor fapte care se doresc a trece neobservate sunt primejdioase pentru mântuirea tuturor.
    Patriarhul BOR și Episcopii Patriarhali s-au cufundat în tăcere, fără a manifesta dorința de a-si preciza poziția față de încercările prin care trece Ortodoxia. Așteptăm decizia care va pecetlui soarta pleromei ortodoxe (atât cât a mai ramas)din țara noastră.
    Le reamintesc cu smerenia cuvenitã(câtã este știe Domnul) îndemnul Dumnezeescului Maxim, cel mai luminat dascăl al Bisericii care a fost bătut cu pumnii, palmele, înjurat, umilit şi acoperit, la propriu!, cu scuipat pe tot trupul şi pe toate veşmintele sale de către oamenii împăratului în faţa episcopului. “În numele lui Dumnezeu”, el a fost prigonit, bătut şi batjocorit. “În numele lui Dumnezeu”, a fost judecat, „anatemizat”, condamnat la tăierea limbii şi a mîinii drepte! Cât de străină este “dragostea” de sine a Patriarhilor, Mitropoliţilor şi Preoţilor care au trădat Ortodoxia, de dragostea desăvârşită a Sfântului Maxim, acuzat că urăşte, acuzat de încăpăţânare şi călcat în picioare de cei care ziceau “pace, pace”!
    ***„Eu nu doresc ca ereticii sã patimeascã, nici nu mã bucur de rãul lor – fereascã Dumnezeu! – ci mai degrabã mã bucur și împreunã mã veselesc de întoarcerea lor; cãci ce e mai plãcut celor credincioși, decât sã vadã adunați împreunã pe copiii cei risipiți ai lui Dumnezeu? Nu scriu nici îndemnându-vã sã puneți asprimea înaintea iubirii de oameni – nu aș putea sã fiu atât de sãlbatic – ci rugându-vã sã faceți și sã lucrati cele bune pentru toți oamenii cu luare aminte și cu cercare multã și fãcându-vã tuturor toate, dupã cum are nevoie fiecare din voi. Numai un lucru îl voiesc de la voi: vã rog sã fiți aspri si neîndurați fațã de orice ar putea sã ajute la dãinuirea credinței lor nebunesti, cãci socotesc urã fațã de oameni și despãrțire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rãtãcirii eretice spre mai mare pierzanie a celor ce se țin de aceastã rãtãcire“.

    *ACTELE PROCESULUI SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL ŞI A UCENICILOR LUI
    Audierea de la palat (655)
    **Capitolul 85 a celei de-a doua sute, a celor pentru dragoste, din Filocalie
    Sfântul Maxim Mãrturisitorul
    ***Epistola 12: PG91, 465C-Sfântul Maxim Mãrturisitorul

    Apreciază

  7. Unul din subiectele pe care le abordează astăzi, 9 ianuarie 2020, agenția de îndoctrinare şi propagandă ecumenistă, aflată sub atenta coordonare a Patriarhului Daniel, Basilica.ro, este „Anul 2019 în 12 evenimente ortodoxe”.
    Al patrulea „eveniment ortodox” semnalat în articol , se referă la vizita Papei Francisc în Romania.
    „Ulterior, lăcașul de cult(n.n.Catedrala Nationala) de pe Dealul Arsenalului avea să fie vizitat de Papa Francisc, aflat într-o vizită de trei zile în România.”
    Întreb cu uimire pe Patriarhul BOR, cum a reușit să scape de sub ochiul vigilent al Prea Fericirii Voastre, o asemenea erezie?
    Venirea ereticului Francisc în România, îl considerați un EVENIMENT ORTODOX?
    În numele Sfintei Ortodoxii a venit Papa Francisc să beatifice șapte episcopi greco-catolici uciși în temnițele comuniste sau în afara lor , care au refuzat sa treacă la Ortodoxie?
    Să nu uitam că Securitatea a fost cea care a reușit atât să distrugă „Biserica” Greco-Catolică – nu și greco-catolicismul din Romania -, cât și să compromită Biserica ortodoxă, printr-o serie de complicități din rândul clerului ortodox, trecând în contul ei crima.
    Dar în temnițele comuniste și-au dat viața pentru Hristos, neam si țară, zeci de mii de Martiri, Mucenici și Mărturisitori din rândul clerului BOR și a celor mai aleși fii ai pământului nostru strămoșesc.
    Canonizarea lor nu a fost niciodată luată în discuție de sinodul BOR(nu vorbim despre canonizarea anunțată pentru următorii zeci de ani a Părintelui Arsenie Boca), iar Vaticanul beatifică episcopii greco-catolici, într-o țară majoritar ortodoxă, care s-a opus prin Sfinții Săi necanonizați, necunoscuți, tiraniei și ideologiei dictaturii satanice comunist-bolsevice.
    Comunismul în ansamblu său, nu a fost incriminat pentru toate ororile și genocidul înfăptuit, la care a supus popoarele din estul Europei, la nivelul Uniunii Europene, care, cu greu, a admis într-o declarație a Parlamentului European că Holodomorul – crimele în masă comise de sovietici în satele din Ucraina, prin înfometare – a fost genocid.
    Patriarhul Daniel a făcut un exercițiu diplomatic de imagine și a dorit sa pară condescendent când i-a spus Papei că a acceptat ideea de a-l lăsa „să rostească rugăciunea Tatăl nostru în latină și să intoneze câteva cântări pascale catolice” în semn de „recunoștință” pentru „sprijinul simbolic” dat de Vatican construirii Catedralei Mântuirii (200.000 de euro, iar în anii 1999 şi 2002 Papa Ioan Paul al II-lea a oferit un ajutor financiar Patriarhului Teoctist pentru construirea Catedralei, în valoare de 200.000 de dolari americani) și fiindcă Papa îi sprijină pe „credincioșii ortodocși din Italia și alte țări, unde Biserica Romano-catolică a pus la dispoziţia comunităţilor ortodoxe româneşti 426 lăcaşuri de cult, 306 în Italia şi 120 în alte ţări din Europa Occidentală”.
    Într-o țară care a ratat lustrația şi în care vechile structuri comunisto-bolsevice încă ocupă subteranele, în care în mod excepțional, regimul comunist a fost condamnat oficial, de la tribuna Parlamentului, papa Francisc a arătat cu degetul spre închisorile în care oamenii erau ucişi, pentru că nu voiau să abjure de la credința lor și nici să îşi trădeze umanitatea şi demnitatea, câştigând astfel simpatia maselor de romani prezenți.
    Primirea entuziastă cu stegulețe făcută papei, lipsa de reacție a clerului şi a pleromei față de erezia propovăduită de Ierarhii ecumenişti ai BOR, a demonstrat o dată în plus, că pleroma ortodoxă este pregătită pentru a se uni cu uniații şi într-un viitor nu prea îndepărtat cu papistaşii, sub conducerea liderului Noii Religii Mondiale.

    Apreciază

  8. În curând va începe „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”, la București, 18-25 ianuarie 2020, care are în acest an drept motto: Localnicii ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită.(Fap. 28,2)
    Corect citatul ales din Faptele Sfintilor Apostoli din Biblia Ortodoxa, este: „Iar locuitorii ei ne arătau o deosebită omenie”..
    Din care Biblie este luat citatul?
    Sâmbătă, 25 ianuarie, ora 17.00, la Biserica Ortodoxă „Mănăstirea Cașin” (Str. Alexandru Constantinescu),
    Cuvânt de învăţătură va fi susţinut de ” Biserica” Armeană.

    Bunăvoinţă=Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen. -dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia).
    Iată ce doreşte de la noi în acest an Patriarhul Daniel, vremelnic in misiunea sa de „Păstor”al pleromei ortodoxe din BOR: Să avem „Bunăvoinţă” faţă de toate denominaţiunile creştine , care prin hotărârile sinodului talhăresc din Creta au primit denumirea de”Biserici”, faţă de toţi ereticii, care consideră că prin minimalismul dogmatic„Toţi care credem în Hristos, toţi suntem creştini şi trebuie să ne iubim”, toţi suntem fraţi.
    Spunea Părintele Profesor Thodore Zissis, eminentul teolog:
    „Atunci când adevărul de credinţă este stricat, se strică şi credinţa, şi morala, şi duhovnicia. Dacă nu s-ar întâmpla aşa, Hristos şi apostolii nu ar fi avut motiv să fie împotriva ereticilor. Vedem în Noul Testament că apostolii erau foarte duri în problema credinţei. Sfântul Ioan Teologul a mers odată la o baie şi a auzit că înăuntru era şi ereticul Cerint. Şi atunci a spus: „Să nu intrăm, să nu se prăbuşească baia peste acela şi să pierim şi noi!”. Sfântul Apostol Pavel spune ca de omul eretic, după prima şi a doua mustrare să te depărtezi (Tit 3, 10) ca fiind singur de sine osândit. La fel, iarăşi, Sfântul Ioan Teologul, care, nu uitaţi, este apostolul iubirii, spune ca pe eretic să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! (II Ioan. 1, 10-11). Credeţi oare că apostolii nu iubeau pe eretici?…
    Pentru că aceasta este iubirea adevărată. Când ai dorinţa fierbine ca şi celălalt, cel de lângă tine, să se mântuiască, atunci îi spui adevărul; îi spui: „Ceea ce crezi tu este greşit! Vino la adevăr, ca să te mântuieşti!”. Asta au făcut permanent sfinţii şi chiar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a făcut asta cu fariseii şi cărturarii. De aceea trebuie să înţeleagă oamenii că iubirea este legată esenţial de Adevăr. Iubirea şi Adevărul sunt nedespărţite. Fără Adevăr iubirea este mincinoasă.
    Metoda dialogului de astăzi a fost necunoscută Bisericii timp de 2000 de ani. Când o anumită grupare îmbrăţişa o anumită erezie şi când ea prindea putere, Biserica se neliniştea, dar nu făcea cu aceia dialoguri de la egal la egal, ci îi chema la Sinod să îşi prezinte învăţătura lor, iar Sinodul hotăra dacă aveau sau nu dreptate. Sinodul era locul unde se mărturisea adevărul. A existat vreodată în Biserică dialog care să dureze 20-30 de ani? Care sunt roadele lui? Ortodocşii care participă la acest fals dialog sunt sincretişti, ecumenişti.
    Catolicismul şi protestantismul i-au influenţat negativ pe toţi teologii ortodocşi care au mers să studieze în Apus. Atunci când tăiem din credinţă, când tăiem din viaţa în Hristos, când nu suntem hotărâţi ca însăşi viaţa noastră să o dăm lui Hristos sau pentru Hristos în sens martiric, aşa cum au făcut Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, atunci harul lui Dumnezeu ne părăseşte.
    Cum este posibil să primeşti tu ORTODOX, cuvânt de învăţătură de la „Biserica”Armeană, care a fost etichetată ca monofizită, deoarece a respins deciziile Sinodului de la Calcedon, şi s-a desprins din Biserica Ortodoxă in 554?
    Ştim despre o vedenie pe care a avut-o Sfântul Antonie cel Mare legat de erezia ariană. L-au întrebat oamenii pe Sfântul Antonie: „Noi ce să facem?”. Şi Sfântul le-a istorisit vedenia sa, care arăta cât de grav era faptul că arienii erau eretici, după care le-a răspuns: „Feriţi-vă să nu vă molipsiţi şi voi!”.
    Trebuie să rămânem nemişcaţi în credinţa noastră, căci numai atunci Îl avem pe Dumnezeu împreună lucrător cu noi. Şi când Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră. Trebuie să apărăm Ortodoxia dupa puterea dăruită fiecăruia prin Harul Mângâietorului, căci altfel pierdem drumul care duce la mântuire şi spre întâlnirea în veşnicie cu AtotBunul Domn Iisus Hristos.
    Acum, când avem de-a face cu erezia ecumenistă, erezie despre care încă oamenii nu conştientizează că este erezie, trebuie ca toţi cei cu sfântă nelinişte pentru dreapta credinţă să îi păzim pe oameni să nu se molipsească de erezie, prin toate mijloacele care ne sunt la îndemână îngăduite de Atotmilostivul Dumnezeu, iar pentru suferinţele, pentru crucea pe care o purtăm în viaţa noastră, să Îi mulţumim lui Dumnezeu, căci aşa El ne fereşte de a iubi lumea aceasta. Căci dacă cineva iubeşte lumea aceasta, atunci urăşte pe Dumnezeu (I Ioan. 2, 15), ne spune Sfântul Ioan Teologul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundatiei Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

%d blogeri au apreciat: