Lupta împotriva ereziei este manifestarea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele

Conform cu prorocirile Cuviosului Părinte Justin, un regim totalitar, terifiant şi cu precădere antihristic se prevede a fi instaurat şi în România, condusă mereu de-a lungul timpului de minorităţi atee, adepte ale bolşevismului satanic care a invadat acum întreaga lume sub o formă ascunsă neo-marxistă, după sacrificiul talmudic masonic al ultimului Ţar Martir Nicolae al II-lea, Unsul lui Dumnezeu pe pământ.

După distrugerea elitei intelectuale şi bisericeşti din BOR, care a luptat până la ultima picatură de sânge, dându-şi viata pentru credinţa în Hristos, ţară şi neamul strămoşesc, în cumplitele temnițe şi lagăre de concentrare ale regimului bolşevico-iudeo-masonic, s-a declanşat un război total împotriva adevărului, pentru că Adevărul este Hristos. Lumea toată s-a întors dezlănțuită împotriva adevărului, adică împotriva Ortodoxiei, singura deținătoare a acestei comori.

Renunțând la Hristos, asistăm cu durere la prăbuşirea Europei sub migraţia masivă musulmană, la comanda ocultei care urzeşte instaurarea sclavagismului modern al întregii omeniri, plan ascuns, dibaci pregătit şi organizat de zeci de ani, în care au fost atrase forțele politice şi mai marii Bisericii din întreaga lume.

Biserica, ultima citadelă a neamului creştinesc, a fost şi este supusă loviturilor neîncetate a celor care veghează la distrugerea neamurilor creştine.

Cine să mai apere poporul năucit şi atras de duhul lumesc, captivat de noile tehnologii, când mai marii Bisericii sunt cei care promovează panerezia distrugătoare sub pretextul iubirii aproapelui, şi transformă conferințele şi întrunirile în şedințe de propagandă a ecumenismului luciferic?

Cârdășia ecumenistă a ierarhiei și ratarea misiunii BOR de participare la reîncreștinarea Europei neopăgâne

Negarea valorilor autentice creştine, și a recunoaşterii sfințeniei mucenicilor, martirilor, mărturisitorilor din închisorile şi temnițele comuniste, frățietatea fătiş afişată față de ereticul papă, care promovează idolii păgâni şi urâciunile pustiirii, încălcarea Sfintelor Canoane şi a Sfintei Tradiții în văzul lumii, prin înfrățirea cu evreii în sinagogă şi participarea la rugăciuni cu papistaşii sau uniații, surditatea cronică şi disprețul față de frământările şi glasul unei minorități care încearcă să trezească la realitate pleroma amețită ce se îndreaptă spre prăpastia morții iminente duhovniceşti, ținerea voită în întuneric a credincioşilor față de pericolul scindării Ortodoxiei, prin recunoaşterea structurii ereticilor şi a schismaticilor nepocăiți drept Biserică de către conducătorul Fanarului, sunt manifestările apostaziei celor care ar trebui să fie pilde ale Harului divin în BOR.

În aceste vremuri de încercări, nu deznădăjduim la indiferența, înjosirile şi umilințele la care suntem supuşi, nici nu ne întristăm că nu primim răspuns la cererile şi memoriile înaintate Patriarhului şi Înaltilor Ierarhi, cufundați într-o tăcere disprețuitoare şi vinovată totodată, după aprobarea documentelor sinodului tâlhăresc din Creta 2016.

Vremurile actuale dovedesc că ecumenismul are un țel clar și concret: Consolidarea lumii sub păstrarea „creștinismului” de tip „New Age” prin conspirații politice sub influența iudeo-masonică a unei noi ordini mondiale. Scopul său final este de a consolida lumea sub un singur păstor, iar acest păstor nu va fi în niciun caz Domnul nostru Iisus Hristos, ci ademenitorul şi vicleanul antihrist. Scopul ultim, este ca Ortodoxia, singura care deţine adevărul, să dispară. Se urmăreşte, aşadar, ca într-o ultimă fază a acestui plan întunecat şi înfricoşător, să fie substituită închinarea adusă Lui Dumnezeu cu cea adusă satanei.

Ecumenismul în toate manifestările și variațiile sale reprezintă o adevărată captivitate babiloniană dirijată a Patriarhiei ecumenice și a unei bune părți din conducătorii Bisericilor Ortodoxe Locale. Singurul lucru care s-a obținut prin promovarea ecumenismului prin CMB şi alte asemenea organizații dominate de duhul satanicesc este legalizarea ereziilor și schismelor papismului și protestantismului.

Dialogul cu heterodocşii nu este posibil decât atunci când are o bază misionară, apostolică şi are drept scop ajutorul acordat celor care au căzut din adevăr, ca să dobândească Harul Duhului Sfânt şi să se reîntoarcă prin pocăință la Biserica părăsită.

Câți papistaşi de rang înalt s-au întors la Biserică? Câți protestanți sau uniați sau din alte denominațiuni s-au întors la Adevărul Hristos? Nici unul!

Dacă dorim să purtăm un dialog adecvat – fratern, misionar, jertfitor de sine – atunci Înalții Ierarhi ar trebui să încerce să-i ajute pe acești oameni părăsiți, jefuiți cu cruzime malefică de tâlharii nemiloşi, să găsească calea din care s-au rătăcit, nu să-i ademenească la rugăciuni comune sterpe fără niciun folos duhovnicesc, căci ei trebuie să se unească nu cu noi înșine personal, ci cu Biserica Sfinților Părinților noștri, cu Trupul lui Hristos.

Prin rugăciunea impusă de mai marii BOR în cadrul săptămânii de rugăciune pentru „unitatea creştinilor” se lasă o impresie înșelătoare tuturor, că toți sunt creștini și prin urmare nu există diferențe sau contradicții teologice serioase între noi. Câtă abilitate prefăcută, câtă minciună promovată de la cel mare până la cel mai mic slujbaş cu simbrie al Patriarhiei BOR, unii prin directive, alții prin executare cu ascultare.

Câți dintre aceştia au protestat clar şi răspicat, împotriva schimonosirii Adevărului, câți au dat Mărturisirea bineplăcută Atotziditorului nostru? Câți s-au revoltat împotriva documentelor eretice cretane?

Câți au protestat împotriva caterisirii, umilirii fraților lor, Preoții lui Hristos, prin hotărâri mincinoase anticanonice ?

Câți s-au ridicat pentru ieşirea BOR din CMB şi din diversele organisme şi comitete anticreştine?

Câți au protestat acum împotriva documentelor biometrice cu cip? Nici măcar unul!

Spunea vrednicul de pomenire Protoprezbiterul Gheorghe Metallinos că „Acceptarea papei ca vicar al lui Hristos pe pământ a fost o invenție necesară pentru a umple golul care s-a format între Dumnezeu și lume. Ortodoxia sfinților noștri nu a avut niciodată nevoie de om ca intermediar, pentru că există un mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Tim. 2: 5), care rămâne „până la sfârșitul lumii” (Matei 28:20): Hristos, Mântuitorul lumii (Ioan 4:42). Sfinții nu sunt intermediarii dintre noi și Dumnezeu; ei se roagă pentru noi lui Hristos.”

Împreună uniți, toți cei pe care ne-a învrednicit Dumnezeu să mărturisim, vom sta în fața dușmanului comun, care nu este o persoană, nu sunt patriarhii, episcopii, ci duhul ecumenismului, care otrăvește Ortodoxia și ne distruge unitatea. Cu dragoste, smerenie și înțelegere, așa cum învățăm de la iubiții Sfinți ai Ortodoxiei, nu vom înceta niciodată să criticăm, să mustrăm şi să ne ridicăm împotriva panereziei ecumenimului, care este o boala înfricoşătoare, care se ascunde în spatele vorbelor frumoase (gen “frați”, “iubire”, “împreună”, “dialog”), a organismelor de tot felul şi a lozincilor care cu un aer de seriozitate propovăduiesc o unitate înşelătoare, identificându-se cu forțele răului care stăpânesc întreaga lume.

Lupta împotriva ereziei este o problemă permanentă, prezentă în fața conştiinței fiecăruia dintre noi, prin care cel cu adevărat credincios îşi poate dovedi dragostea, mila și compasiunea pentru întreaga omenire, cu alte cuvinte ea este, fără nicio îndoială, o manifestare a iubirii pentru aproapele.

Dr. Gabriela Naghi

Lupta împotriva ereziei este manifestarea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele

Cârdășia ecumenistă a ierarhiei și ratarea misiunii BOR de participare la reîncreștinarea Europei neopăgâne

Migrația masivă a românilor ortodocși în Occident i-a dat Bisericii Ortodoxe Române șansa de a face o misiune la scară continentală și a participa masiv la reîncreștinarea continentului păgânizat. Diaspora română este cea mai masivă și mai activă la nivel social emigrație dintr-o țară ortodoxă în Europa Occidentală.
În loc să le arate occidentalilor ce înseamnă a fi ortodox, mulți preoți și toți episcopii trimiși în diaspora au defilat braț la braț cu ecumeniștii, lăsând acelor popoare impresia că nu sunt cu nimic diferiți de cei pe care îi părăsiseră pentru că îi consideraseră lipsiți de har.
Prin duhul ecumenist, aceștia au închis ușa Bisericii multora dintre occidentalii pe care, altfel, i-ar fi putut aduce la Hristos.

Se încheie și anul acesta săptămâna de conslujire a ierarhilor ortodocși din România cu ereticii, pe care în mod necanonic îi numesc “frați creștini”, considerați, după noua eclesiologie, parafată oficial la sinodul din Creta, “mai de aproape sau mai de departe”, adică “biserici” sau încă doar “confesiuni”, după cum îi clasifică de ani de zile anunțurile Patriarhiei cu privire la săptămâna ecumenistă de împreună-rugăciune cu aceștia.

Se cuvine să remarcăm aici cu această ocazie doar un detaliu: dacă în 2017, imediat după reacția puternică a pliromei la rătăcirea ecumenistă a ierarhiei din vara anului precedent, de la Creta, ierarhii se adunau discret, într-ascuns, de frica ortodocșilor mărturisitori, după ce au introdus dezbinarea în rândurile mișcării antiecumeniste, prin câțiva intruși care și-au creat grupări schismatice, retrase cu totul din spațiul public și din mărturisire într-un fel de ashramuri, cârdășia ierarhilor cu ereticii a reapărut la suprafață fără nicio jenă, pentru că aceștia au impresia că “au rezolvat problema” opoziției față de apostazia arhieriilor lor.

În această perioadă a anului, de conlucrare ecumenistă spre ruina Bisericii, mi se pare potrivit să medităm asupra unei realități crude ce privește Biserica Ortodoxă și scopul ei în lume, propovăduirea Adevărului, zădărnicit de ierarhii actuali, care, prin atitudinea ecumenistă, fac imposibilă lucrarea de mântuire în rândul populației unei Europe descreștinate forțat politico-ideologic și teologico-eretic.

Oricine are legături cu străinătatea știe că una dintre cele mai neașteptate realități din Europa Occidentală este proliferarea sectelor și a islamului. Cunosc o situație în care românii dintr-o localitate botoșăneană s-au întors din Italia cu toții membri ai unei secte neoprotestante și au convertit toată localitatea. Am cunoștințe care, mergând în Italia, au fost abordate de astfel de secte.

În presa internațională există rapoarte alarmante în care se prezintă ofensiva fără precedent a islamului, și nu a oricărui tip de islam, ci a celui radical, în suburbii ale unor orașe-emblemă ale Europei, ca Paris, Londra etc.

Ce înseamnă această realitate? Simplu. Populațiile din acele țări s-au lepădat de generații întregi de clerul și de “bisericile” lor, pentru că au simțit că harul divin nu mai lucrează în ele, adoptând în loc diferite ideologii lumești: mai întâi francmasoneria, alături de care au șters din structura politică și socială a Europei orice influență a catolicismului și protestantismului, apoi, tot cu ajutorul masoneriei, au introdus materialismul, ateismul, consumerismul, feminismul, ecologismul, nazismul, comunismul și multe alte ideologii politice, care l-au determinat pe sfântul Iustin Popovici să deplângă căderea fără precedent a omului european într-o idolatrie mai grea decât cea antică.

Cum însă, vorba scriitorului bisericesc Tertulian, alma naturaliter christiana, adică “sufletul omului este prin natura sa creștin”, nu după multă vreme mulți dintre occidentali au simțit că golul lăsat de căderea eretică a papismului și protestantismului nu poate fi umplut de promisiunile deșarte ale masoneriei sau comunismului.

Atunci, aceia s-au îndreptat spre ideologii cât de cât religioase, altele decât cele din care plecaseră. Au fost mai întâi cele de sorginte extrem orientală, care au avut un moment culminant, dar au lăsat sufletele acelea la fel de aride ca și masoneria sau marxismul.

A început să prolifereze în Europa apoi islamul, mai întâi în formele sale mai moderate, apoi în formele sale radicale. La vremea aceea, islamul încă nu era folosit de adepții noii ordini mondiale ca o contrapondere la creștinism, iar adepții săi nu erau trimiși cu milioanele pe continent, pentru a crea condițiile mult așteptatului, de către unii, al treilea război mondial.

În acest decor „spiritual” dezolant, la sfârșitul mileniului, s-a produs un eveniment cu adevărat senzațional pentru Europa: marea migrație românească.

Pare ridicol ce spun, dacă privim problema din perspectivă socială. Dacă o privim însă din perspectivă teologică, constatăm cu uimire că asistăm la un eveniment de-a dreptul epocal pentru Europa neopăgână.

Milioane de creștini ortodocși, dislocați din țara lor de o conducere imbecilă și străină intereselor poporului guvernat, își iau lumea în cap și apar la poarta prosperilor europeni occidentali, aflați într-o criză spirituală fără egal.

Migrația românească este cea mai mare migrație ortodoxă din Europa contemporană. Nu există alt stat european ortodox care să aibă 5 milioane de cetățeni în țările occidentale. Există în Italia, Spania, Portugalia, Franța, localități în care limba română este lingua franca.

În urma acestui flux uriaș de oameni au venit și autoritățile bisericești ortodoxe pentru a le oferi servicii religioase.

Cu asemenea desfășurare de forțe, terenul era pregătit pentru a le oferi occidentalilor ceea ce căutau cu disperare: adevărata credință, Ortodoxia.

Ușurința uluitoare cu care românii și româncele au umplut cristelnițele bisericilor tradiționaliste din țară cu soți și soții occidentale, pe care i-au botezat pe la preoți care mai știu diferența dintre ortodocși și eretici, ne arată cât de ușor ar fi putut fi pentru Biserica Ortodoxă Română să facă o muncă monumentală de participare activă și consistentă la reîncreștinarea Europei Occidentale.

Nu ne asumăm visuri fanteziste de “regat apostolic” sau astfel de înșelări. Însă, în mod normal, când Dumnezeu îți dă o asemenea oportunitate de a-ți face misiunea față de El la scară continentală, trebuie să fii fie cucerit de duhul lumesc secular, fie profund incompetent ca să o ratezi.

Prezența atât de masivă a românilor în Occident i-a dat Bisericii Ortodoxe Române posibilitatea de a face pe continent o muncă comparabilă cu migrația interbelică rusă, care a creștinat multe elite occidentale, sau cu acțiunile misionarilor greci din Africa, unde se naște o Biserică Ortodoxă ce trăiește vremuri asemănătoare comunităților din Faptele Apostolilor, sau cu truda misionarilor ruși și greci din America, unde milioane de americani văd lumina adevăratei credințe.

Tot ce trebuia să le arate Patriarhia Română occidentalilor de rând este că Biserica Ortodoxă este altceva decât rătăcirile papistașe și protestante. În rest, oamenii aceia ar fi fost gata să facă ei ce trebuie.

Știu un coleg care a făcut studii în Paris și, fiind ieromonah, stătea într-un cartier modest, alături de populația băștinașă, care îl căuta adesea pentru a se ruga pentru ei. La întrebarea sa uimită “De ce nu le cereți preoților voștri să se roage pentru dumneavoastră?”, răspunsul a fost: “Nu au nicio putere să ne ajute”. Cunosc un preot din județul Neamț care a auzit același răspuns de la credincioși catolici din satul în care activează.

În aceste condiții, totul era pregătit pentru o misiune de succes, de masă, pentru succesul căreia tot ce se cerea era ca slujitorii altarului să fie ortodocși. Atât.

Ce s-a întâmplat? Ecumenismul. În loc să se jertfească, să slujească în condițiile grele ale începutului de drum, așa cum o fac acum preoții mărturisitori antiecumeniști rămași din țară, în condițiile precare la care i-au condamnat persecuțiile barbare ale ierarhilor ecumeniști, și astfel, să le arate occidentalilor diferența dintre Ortodoxie și religia lor eretică, mulți dintre preoții (nu toți!) și, cred, fără vreo excepție notabilă, episcopii trimiși de Patriarhie în străinătate au defilat braț la braț cu ereticii locali, numindu-i “frații noștri”, primindu-i la potir ca pe ortodocși pe cei nebotezați, slujind în lăcașurile lor de cult etc.

Consecința? În momentul în care italianul, spaniolul sau germanul au văzut că preoții români sunt în cârdășie cu clericii papistași sau cu pastorii și “pastoresele” protestanți, primul lor gând a fost acesta: Dacă zic să sunt frați cu clericii noștri, acești ortodocși sunt ca și ai noștri, lipsiți de har!

Al doilea gând? S-au îndreptat fie spre sectele neoprotestante, care propovăduiesc o alteritate radicală față de papism, fie spre islamul radical, fie spre consumerism și indiferentism religios.

Oportunitatea excepțională pe care Patriarhia Română a avut-o de a participa la reîncreștinarea ortodoxă a Europei s-a irosit în mod rușinos datorită “ospitalității” papistașe, manifestată cu mare dibăcie tocmai în acest sens de către Vatican.

Fluturând lozincile eretice ale ecumenismului și practicile acestuia, mulți dintre preoții ortodocși români din diaspora au închis ușile Bisericii Ortodoxe pentru mulți dintre occidentalii care ar fi putut reveni la Ortodoxie și care au rămas cu ideea că noi, ortodocșii, nu suntem decât “frați” cu cei de care ei s-au despărțit cu dezgust.

Încălcând Sfintele Canoane în numele iubirismului de tip ecumenist, preoții și episcopii români ecumeniști din diaspora au transferat toate păcatele și imaginea catastrofală a ereziilor occidentale în societatea lor asupra modului în care occidentalii au perceput Ortodoxia proaspăt (re)venită pe meleagurile lor și i-au îndepărtat de ea.

În numele principiilor misiologice enunțate de către documentele sinodului din Creta, care proclamă o eră de misionarism ortodox sub umbrela ecumenistă, ierarhii BOR au ratat lamentabil misiunea pentru care Hristos i-a făcut ierarhi, transferând răspunderea epocală a pescuirii sufletelor care sunt chemate să se mântuiască dintre eretici pe umerii femeilor și bărbaților obișnuiți din diaspora, care se spetesc pentru o bucată de pâine în acele țări și atrag, prin exemplul lor de viață personal, la Biserică pe aceia dintre occidentali cu care intră în contact.

Ce a rămas din ceea ce ar fi putut fi o misiune fără precedent a Bisericii noastre? O teologie seacă, promovată și întreținută de câțiva preoți, câțiva episcopi și câțiva intelectuali, care se întrec în a arăta cât de temeinic au asimilat cultura europeană, cu ereziile ei cu tot, și o iluzie a misiunii în cercurile ecumeniste, unde teologii români formați în duh occidental tranzacționează pe mai nimic comoara inestimabilă a credinței drepte, pentru apărarea căreia sute și mii și milioane de români și-au dat viața în persecuții cumplite, în războaie sângeroase, în iobăgii seculare interminabile.

Nu toți diasporenii laici participă la acest proces, după cum nici toți preoții diasporeni nu sunt implicați în cârdășia cu ecumeniștii. Există preoți care își fac datoria acolo, după cum există și mulți laici care, amețiți de discursul ecumenist al majorității preoților din diaspora, au plecat ortodocși și se întorc latinocugetători. Atunci când nu ajung sectari sau chiar atei.

Am vrut să arăt un singur produs al ecumenismului. Nu vom ști niciodată ce rezultate ar fi produs migrația românească sub acest aspect, dacă oamenii muncitori, harnici și credincioși din țară ar fi fost însoțiți de preoți cu mare valoare spirituală și cu conștiință ortodoxă.

Cu siguranță nu am fi reîncreștinat noi tot Occidentul, dar misiunea Bisericii ar fi fost alta, dacă occidentalii avizi de Hristos fără să știe nu ar fi văzut spectacolul lamentabil al unor preoți și episcopi care au făcut tot posibilul să pară ceea ce occidentalii urau cel mai mult: clerici lipsiți de har și Duh, ca ai lor.

Culmea obrăzniciei ecumeniste: “ospitalitatea” papistașă este răsplătită la București la cel mai înalt nivel, printr-un discurs de motivare a trădării din Creta, în care recunoștința față de „bunăvoința” “fraților catolici” este principalul motiv invocat pentru acordarea acestei erezii a titlului mult râvnit și neavut până de curând de “biserică”.

Latinii, atât de prețuiți de ecumeniști, mai au o vorbă din vechime: Quem Deus vult perdere, dementat prius. Aceluia pe care Dumnezeu dorește să îl piardă, mai întâi îi ia mințile.

Mihai-Silviu Chirilă

Cârdășia ecumenistă a ierarhiei și ratarea misiunii BOR de participare la reîncreștinarea Europei neopăgâne

Purtătorul de cuvânt, împotriva Cuvântului

Către purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române

 

SUBIECT: Referitor la reacția din 15.01.2020 a Patriarhiei Romane la noile buletine cu cip, propuse de MAI

„Dacă nu vi se spune în Biserică ceea ce trebuie

să vi se spună, sunt plătiți, să știți, la ora aceasta sunt

plătiți oameni ca să tacă!” –  Părintele Iustin Pârvu

 

Domnule Vasile Bănescu,

 

Ca student al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, anul 3, promoția 2014 – 2018, programul de studii universitare de licență, secția „Pastorală”, îndrăznesc cu respect a vă aduce la cunoștință indignarea mea în urma aflării poziției BOR prin cuvintele dvs, din data de 15.01.2020 referitor la impunerea în plan legal a noilor buletine cu cip propuse de MAI, la nivel național.

S-au scurs deja 11 ani de la primul Apel al Cuviosului Părinte Mărturisitor Justin Pârvu împotriva actelor cu cip “SEMNUL Ortodoxiei ca răspuns la semnul fiarei!” apel inițiat la Mănăstirea Petru Vodă în 14 Ianuarie 2009.

În Apelul mai sus menționat, Părintele Mărturisitor cerea autorităților române să abroge (anuleze) legile care permit îndosarierea și urmărirea electronică a creștinilor, renunțarea la libertatea cu care ne-am născut[1].  Părintele Justin sublinia că „noi nu avem nevoie de sisteme de control – de acte de identitate electronice, de cărți de identitate, de carnete de conducere electronice, ș.a.m.d. Controlul nostru este Adevărul și Dreptatea cu care ne-am născut din liberul arbitru cu care ne-a creat bunul Dumnezeu. Noi credem că fiecare poate să-și păstreze conștiința fără să atace caracterul neamului românesc.”[2]

De cele mai multe ori, credincioşilor care se pronunţă împotriva codificării electronice, li se spune: „Ce legătura are această operaţie tehnică, formală de atribuire a unui act cu cip sau a altor identificatori electronici cu religia, cu sfera moral-spirituală?” Totul devine clar atunci când se descoperă sensul duhovnicesc al acestei “operaţii tehnice”. Asumarea pe viaţă a unui asemenea act electronic este, de fapt, înlocuirea numelui propriu cu numărul, înlocuirea substantivului cu numeralul. Să comparăm: Petre – cine; 123 – al câtelea? Adică al câtelea eşti, care îţi este numărul? Toate acestea vorbesc despre depersonalizare, despre pierderea personalităţii şi a numelui de aici rezultând și pierderea vieţii veşnice. Numărul personal înregistrat în cip are strictă legătură cu numărul fiarei din Apocalipsa, „666”. Detalii tehnice găsim în lucrarea “Apocalipsa 13” scrisă de domnul Inginer Mircea Vlad în 2004, cât și în cartea “La apusul libertății” a Ierom. Hristodul Aghioritul. Acel număr personal se dă de sistemul digital-computerziat şi se utilizează peste tot în viața socială pentru ca numele omului pentru totdeauna să se șteargă din Cartea Vieţii.

„Numele presupune o personalitate sau alta. Despre cuvânt putem vorbi referindu-ne la orice obiect; despre nume însă – doar cu referinţă la personalitate sau în genere la un obiect personalizat” – susținea  filozoful, filologul și culturologul rus, Aleksei Fedorovici Losev (1893 – 1988). Pierderea numelui are legătură directă cu pierderea personalității, în sens spiritual. De aici deducem că omul se identifică cu animalul prin renunțarea la statutul ființial de personalitate.

Creștinul ortodox aflat în BOR, instituție în cadrul căreia sunteți purtător de cuvânt din data de 16 noiembrie 2015, este botezat în numele Sfintei Treimi, primind Harul Duhului Sfânt și un nume. Aceasta îl deosebește pe om de animal și îl poate identifica după har cu Dumnezeu întreit în Persoane.

Aşadar, am convingerea că dvs cunoașteți foarte bine relația dintre pecetea harului Duhului Sfânt primit la Taina Sfântului Botez și numele celui botezat, nume cu care se va prezenta în fata Domnului în ziua judecății personale cât și în cea de obște, la a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În Apocalipsă, numele “numeric” este redat ca nume “al fiarei”, nume “animalic”. Demnitatea asemănării cu Dumnezeu este înlăturată, odată ce se pune problema depersonalizării ființei omenești, prin asemănarea cu o ființă dobitocească, o fiară, devenind o anexă a sistemului impersonal computerizat într-un mecanism dirijabil, compus din niște cifre neînsuflețite, adică de ceva “numeric”. Dacă omul își asumă un nume prin care își certifică personalitatea și astfel apartenența la Dumnezeu, atunci denumirea de “numeric” este atestarea pierderii personalității, negării apartenenței la Dumnezeu.

Prin nume omul se prezintă drept persoană, iar prin număr – drept obiect. În Roma Antică, de exemplu, robii nu aveau nume proprii, fiind considerați “obiecte vorbitoare”. Acești robi erau niște obiecte etichetate care puteau fi manipulate ca pe mărfuri, factori de producție de către stăpânii lor, în toate nișele economice – comerciale existente atunci. Istoria se repetă, doar că azi, infrastructura de gestionare a robilor, adică a oamenilor-android etichetați prin actele cu cip ce se vor implementate pe plan național, este una informatică de sistem binar, prin care omul își pierde legătura cu Dumnezeu devenind obiect informațional.

Prin aceasta se încalcă demnitatea personalităţii umane. De aceea, ar fi o mare autoamăgire să considerăm un asemenea fenomen, cum ar fi asumarea identificatoarelor numerice (buletinul cu cip) ca ceva fără relevanță spirituală, religioasă, precum ați afirmat ieri în presă.

Pe pământ, această idee satanică o pun în practică nefericitele slugi ale diavolului şi liderii “tainei fărădelegii”[3] – sioniştii şi masonii, făuritorii noii ordini mondiale anticreştine – împărăţia “fiarei”[4]. Este binecunoscut faptul că “tatăl satanismului modern” Alister Crowley (1875-1947) se numea pe sine “fiara din Apocalipsă”.

Necuratul este primul care a refuzat viața personalității sale și care se străduie de mai bine de 7000 de ani să-i depersonalizeze pe toți oamenii, coroana creației dumnezeiești. El este primul sinucigaș din asta născându-se și un ucigaș de suflete. De aceea, satana îi privește pe oameni ca pe niște obiecte, lucruri impersonale și îi îndrumă pe aceștia spre depersonalizare în asemănarea cu el.

Atâta timp cât știm că fără dragoste nu există comunicare reală între două persoane, două personalități, în cele din urmă, două creații ale lui Dumnezeu, nu pot înțelege cum vă puteți face părtaș acestui asalt demonic îndreptat către sufletele românilor, ținând adevărul în ascuns, în calitate de purtător de cuvânt, adică de oglindă a Patriarhiei Române. Ușurința cu care v-ați identificat cu poziția BOR privind procesul național de depersonalizare a românilor, propus de MAI, îmi dă de înțeles că în Patriarhia Romană “misticismul” invocat de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, în trecut, la catedra Facultății de Teologie Ortodoxă din București, ca fiind seva de la care se poate porni către studiul teologic autentic, a devenit un tabu condamnabil, în contextul unității în diversitate (dogma oficială a ereziei ecumenismului lucid). Părintele Profesor Stăniloae invoca “misticismul” apărându-se de provocările verbale ale unor colegi mai invidioși și cu grade, care nu erau mistici, decât doar atunci când se spovedeau pe ascuns pe la mănăstirile de pe lângă București, după cum Părintele Profesor povestea spre sfârșitul vieții.

Ce relație în duhul iubirii poate exista între doi oameni cărora li se fură personalitățile prin înlocuirea numelui cu un cod, 666 notat în sistem computerizat într-un cip, care va fi componenta de bază a viitorului buletin de identitate?

Înregimentarea electronică, fiind acceptată azi, care în mod clar presupune depersonalizarea și îndobitocirea aproapelui, se traduce prin lipsa dragostei lui Hristos în inimile noastre. Atunci ce va sălășlui în noi, în loc? Dragostea inversă a satanei, a cărui număr îl vom purta în locul numelui, chiar în suflet…

Hristos se sălășluiește doar în inima iubitoare, în care este durere pentru aproapele, suferință și compătimire. De exemplu, Sfântul Paisie Aghioritul își semna epistolele sale despre semnele vremurilor de pe urmă astfel: „Cu multă durere și dragoste întru Hristos”.

Este cunoscut faptul ca în secte, mai ales în cele totalitariste, oamenii se depersonalizează. La aceleaşi consecinţe conduc şi toate ideologiile antihristice, al căror izvor este „fântâna adâncului”[5], de exemplu, marxismul. În anul 1918 Sfântul Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, a trimis bolşevicilor o adresare în care erau şi aceste cuvinte: „Da, noi trăim în vremurile groaznice ale stăpânirii voastre şi ea nu se va şterge mult timp din sufletul poporului, întunecând în el chipul lui Dumnezeu şi pecetluind în el chipul fiarei”.

În Apocalipsa, capitolul 13 stă scris: „Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”[6] Sunt aceste rânduri alegorice, pline de simboluri greu de descifrat?!

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul (+1994) spunea: „astăzi, a citi cineva proorociile este ca și cum ar lectura ziarul, așa de clar sunt scrise. Este însă nevoie de multă atenție și de minte limpede, luminată, pentru a putea desluși semnele vremurilor, deoarece toate acestea se fac în așa fel încât să nu le poată pricepe cei ce nu se îngrijesc de curățirea inimii lor, având lesne drept rezultat amăgirea. (…) Cine se așteaptă ca lucrurile să se petreacă printr-o minune, apoi acela se amăgește, deoarece nu s-a îngrijit să între în duhul Scripturilor…”[7]

După cele deja scrise, observ întristat în declarația dvs publicată ieri pe Mediafax.ro, două aspecte contrare Învățăturii de Credință Creștin Ortodoxă, două derapaje care scot la lumină duhul minciunii în care se scaldă conducerea BOR de mult timp, faptic și declarativ, de la rușinoasa lepădare de Credință din Creta 2016 încoace, prin semnăturile date pe documentele profund antihristice.

<<Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei:  „Nu se pune nicio problemă. Problema cipurilor nu e o problemă cu relevanţă spirituală, religioasă, deci din această perspectivă nu există o poziţie negativă a Bisericii. A bisericilor. Adică nu am cunoştinţă ca vreo biserică din cele prezente să aibă vreo poziţie critică.” >>[8]

Pe lângă prezentarea vasalității conducerii BOR fată de mai marii zilei, prin luarea unei poziții deloc potrivnice acceptării buletinelor cu cip, ați subliniat din nou, în mod foarte subtil dar cu bătaie lungă, denumirea de “biserici”. Prin această denumire reafirmați erezia prin care Biserica Ortodoxă nu ar fi deplină, aliniindu-vă din nou, în duhul ereziei ecumenismului, erezie pătrunsă în Biserică în mod oficial deja de 4 ani. Prin aceasta se înțelege că drumul conducerii BOR este deja bătătorit înainte de către cei care nu îl iubesc pe Hristos de mai bine de 2000 de ani. Aceștia din urmă vor îngroparea Adevărului în conștiința umană, ajungându-se astfel la periclitarea mântuirii sufletelor membre ale Bisericii celei Una.

Problema privind actele biometrice cât și erezia ecumenismului au fost ani de zile disputate și criticate de atâția mari duhovnici cu viață sfântă din multe țări ortodoxe. S-au scris cărți, articole, s-au ținut conferințe. Toate acestea fiind însoțite cu argumente solide din textul scripturistic, patristic, dar și din sfera tehnică.

În urma celor de mai sus, elegant ar fi să prezentați public argumentele pe care vă bazați. Dacă aceasta este poziția oficială a BOR și, în acest aspect deosebit de important și arhidiscutat în România de ani de zile, conștiințele românilor rămân în adormire, calea va fi deschisă în continuare spre închisoarea electronică ce se întrevede pe plan global.

Valentin Bucur

16. 01. 2020

[1] https://www.atitudini.com/2009/01/apelul-parintelui-justin-parvu-impotriva-actelor-cu-cip/.

[2]  https://rafaeludriste.blogspot.com/2009/03/cuvantul-parintelui-catre-senatorii.html

[3] Biblia sau Sfînta Scriptură (Pavel – Tesaloniceni 2,7).

[4] Biblia sau Sfînta Scriptură (Ioan 20,10).

[5] Biblia sau Sfînta Scriptură (Apoc 9,2).

[6] Biblia sau Sfînta Scriptură (Apoc. 13, 16-17).

[7] Ieromonahou Hristodoulou Aghioritou, „Skevos ekiloghis”, Aghios Oros, Salonic 1996, p. 206.

[8] https://www.mediafax.ro/social/reactia-patriarhiei-la-noile-buletine-cu-cip-propuse-de-mai-cum-vor-arata-documentele-18712358.

Purtătorul de cuvânt, împotriva Cuvântului

 

Patriarhia îi trădează din nou pe credincioșii ortodocși: ecumenism + dictatură biometrică

Ministerul Afacerilor Interne a propus spre dezbatere publică un proiect de Ordonanță a Guvernului prin care dorește să schimbe cardurile de identitate începând cu 31 august 2021, în așa fel încât acestea să cuprindă elemente biometrice: imagine facială, amprente digitale și semnătură electronică. De asemenea, documentul va putea fi comasat cu cardul de sănătate.

Proiectul MAI oferă o alternativă la aceste acte, cei ce le refuză putând beneficia în continuare de acte nebiometrice, însă fără posibilitatea de a călători în străinătate, în țările membre ale UE.

Direcția pentru Evidența Populației a cerut un punct de vedere Bisericii Ortodoxe cu privire la acest nou tip de buletin.

Cum era de așteptat, Patriarhia Română, care nu are niciun fel de respect pentru credincioșii Bisericii noastre și pentru faptul că în 2009 peste un milion dintre aceștia au avut o problemă mare cu aceste acte, semnând o luare de poziție pe lângă parlamentul statului, și îi confundă pe toți cu ierarhia ecumenistă și globalistă și cu susținătorii clericali ai acesteia, a răspuns că nu are niciun fel de problemă cu aceste noi documente.

Mai precis, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a precizat:

Nu se pune nicio problemă. Problema cipurilor nu este o problemă cu relevanță spirituală, religioasă, deci din această perspectivă nu există nicio poziție negativă a Bisericii. A bisericilor. Adică nu am cunoștință ca vreo biserică din cele prezente să aibă vreo poziție critică.

Pe lângă faptul că Patriarhia reiterează poziția sa din 2009, când, față de chemarea la luptă contra dictaturii biometrice lansate de părintele Iustin Pârvu, purtătorul de cuvânt de atunci al Patriarhiei a spus că va merge să își pună primul un cip, domnul Bănescu ne asigură că nu există o poziție negativă a Bisericii, dar nici… „a bisericilor”.

Nu știm exact dacă se referă la celelalte Biserici Ortodoxe Locale, însă e de presupus că se referă mai curând la „celelalte biserici” prezente pe teritoriul românesc, de vreme ce sunt direct interesante de proiectul respectiv.

Dacă ar fi vrut să vorbească despre celelalte Biserici Ortodoxe Locale, credem că ar fi fost mai precis și ar fi spus: “nu există nicio poziție negativă a Bisericii Ortodoxe Române.  A Bisericilor Ortodoxe Locale…”.

Un argument în plus în favoarea faptului că nu e vorba despre Bisericile locale este acela că, în ultimele decenii, diferite Biserici Locale au luat atitudine față de actele biometrice: Biserica Greacă, Biserica Rusă etc.

Este foarte posibil ca purtătorul de cuvânt al Patriarhiei să vorbească în duh ecumenist despre “bisericile” din spațiul românesc, adică despre ereziile recunoscute ca “biserici” la sinodul eretic din Creta.

Nu ar fi prima dată când Patriarhia se referă la ele în acest sens. Exemplele abundă pe siteul Basilica.ro, nu mai insistăm.

E de ajuns să spunem că chiar zilele acestea un reprezentant al Patriarhiei a dat o reprezentație de ecumenism, „lucid”, evident. Televiziunile naționale au fost umplute, cu prilejul decesului unei jurnaliste care a cerut să fie incinerată, de către un reprezentant al Patriarhiei, care, încercând să explice de ce Biserica se opune incinerării, a formulat următoarea afirmație:

Biserica creștină, în general, și Biserica Ortodoxă, în mod special, se opune incinerării…

Preotul respectiv dă glas verbatim premisei IV.4 din Declarația de la Toronto, ratificată de către sinodul eretic din Creta:

“Bisericile membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial. Din acest motiv, ele caută să intre în contact viu cu cei din afara propriei comunităţi, care mărturisesc că Hristos este Domnul.”

Conform doctrinei ecumeniste, propovăduită de acest preot, există o “Biserică creștină” în general care cuprinde Biserica Ortodoxă. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă ar fi doar o parte a Bisericii lui Hristos.

Această afirmație este eretică și constituie esența ecumenismului, erezia tuturor ereziilor, care desființează diferențele dintre Ortodoxie și erezie, lansând ideea falsă că toate ereziile și schismele sunt părți ale Bisericii unice a lui Hristos, alături de Biserica Ortodoxă.

În realitate, Biserica Ortodoxă este însăși Biserica Creștină a lui Hristos, una, singură, sobornicească și apostolească. În afara ei nu există mântuire.

Pentru acest adevăr crucial pentru mântuire începând din 2016 zeci de preoți ortodocși au întrerupt comuniunea cu episcopii propovăduitori ai ideilor eretice pe care le răspândesc și cei doi angajați ai Patriarhiei despre care am vorbit mai sus.

Pentru că spun adevărul, mulți dintre acești preoți au fost caterisiți, alungați din parohii, bătuți, torturați. Cel mai scandalos și mai recent caz este cel al Parohiei Schit Orășeni din Botoșani, unde o parohie întreagă a fost alungată din biserica pe care au construit-o și întreținut-o timp de decenii, pentru că se opun ideilor eretice ale mitropolitului Teofan.

Evacuarea de la Schit Orășeni: “bolohanul” sub care mitropolitul Teofan a strivit imaginea publică a BOR

Același mitropolit Teofan care varsă lacrimi la mormântul părintelui Iustin Pârvu, în timp ce slujbașii patriarhali spun că dictatura biometrică, împotriva căreia părintele Iustin a luptat, nu este o problemă religioasă, spirituală.

Atunci ce are relevanță spirituală, în viziunea membrilor Patriarhiei? Afirmația papistă potrivit făcută de mitropolitul Ardealului, care afirmă că “Patriarhul Daniel este Capul Bisericii noastre”? Rugăciunea comună cu “frații creștini”?

Dictatura biometrică este o problemă cu puternice implicații teologice, pentru că ea țintește înrobirea populației unui sistem electronic controlat de mai-marii lumii acesteia.

Amprentarea tuturor ca infractori este o problemă spirituală, cum este și prezumarea tuturor ca infractori, controlul și desființarea intimității vieții are o puternică relevanță spirituală; atașarea numărului 666 la dosarul electronic al fiecărei persoane, simbol biblic al robiei, are o importanță religioasă și spirituală foarte mare.

O Patriarhie ortodoxă ar trebui să se pună în fruntea luptei contra acestor abuzuri, purtând un dialog real cu statul, pentru ca lupta să se ducă în coordonate teologice, eliminându-se riscul unor căderi în extreme, așa cum se întâmplă atunci când păstorul lasă turma de capul ei.

O abordare a luptei contra dictaturii biometrice trebuie să se facă pe poziții teologice corecte și puternice, pentru a nu se cădea în erori și alunecări schismatice de genul celor ce se întâmplă în lupta antiecumenistă, unde lipsa de discernământ și neștiința de carte teologică produc afirmații și atitudini schismatice.

Slavă Domnului că drepturile cetățenești sunt personale, iar cei ce doresc să continue lupta cu statul pentru a li se respecta drepturile pot să le invoce personal, fără a fi nevoie să aștepte aprobarea Patriarhiei.

Mihai Silviu Chirilă

Patriarhia îi trădează din nou pe credincioșii ortodocși: ecumenism + dictatură biometrică

„Feriţi-vă să nu vă molipsiţi şi voi!” Iubirea mincinoasă a „Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor”.

În curând va începe „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”, la București, 18-25 ianuarie 2020, care are în acest an, drept motto: Localnicii ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită (Fap. 28, 2). Corect citatul ales din Faptele Sfinților Apostoli din Biblia Ortodoxă, este: „Iar locuitorii ei ne arătau o deosebită omenie”. Din care Biblie este luat citatul motto-ului?!

Bunăvoinţă = Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen. -dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia).

Iată ce doreşte de la noi în acest an Patriarhul Daniel, vremelnic în misiunea sa de „Păstor” al pleromei ortodoxe din BOR: Să avem „Bunăvoinţă” faţă de toate denominaţiunile creştine, care prin hotărârile sinodului talhăresc din Creta au primit denumirea de „biserici”, faţă de toţi ereticii, care consideră că prin minimalismul dogmatic „toţi care credem în Hristos, toţi suntem creştini şi trebuie să ne iubim”, toţi suntem fraţi.

Spunea Părintele Profesor Thodore Zissis, eminentul teolog:

„Atunci când adevărul de credinţă este stricat, se strică şi credinţa, şi morala, şi duhovnicia. Dacă nu s-ar întâmpla aşa, Hristos şi apostolii nu ar fi avut motiv să fie împotriva ereticilor. Vedem în Noul Testament că apostolii erau foarte duri în problema credinţei. Sfântul Ioan Teologul a mers odată la o baie şi a auzit că înăuntru era şi ereticul Cerint. Şi atunci a spus: „Să nu intrăm, să nu se prăbuşească baia peste acela şi să pierim şi noi!”. Sfântul Apostol Pavel spune ca de omul eretic, după prima şi a doua mustrare să te depărtezi (Tit 3, 10) ca fiind singur de sine osândit. La fel, iarăşi, Sfântul Ioan Teologul, care, nu uitaţi, este apostolul iubirii, spune ca pe eretic să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! (II Ioan. 1, 10-11). Credeţi oare că apostolii nu iubeau pe eretici?”

Pentru că aceasta este iubirea adevărată. Când ai dorinţa fierbine ca şi celălalt, cel de lângă tine, să se mântuiască, atunci îi spui adevărul; îi spui: „Ceea ce crezi tu este greşit! Vino la adevăr, ca să te mântuieşti!”. Asta au făcut permanent Sfinţii şi chiar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a făcut asta cu fariseii şi cărturarii. De aceea, trebuie să înţeleagă oamenii că iubirea este legată esenţial de Adevăr. Iubirea şi Adevărul sunt nedespărţite. Fără Adevăr iubirea este mincinoasă.

Metoda dialogului de astăzi a fost necunoscută Bisericii timp de 2000 de ani. Când o anumită grupare îmbrăţişa o anumită erezie şi când ea prindea putere, Biserica se neliniştea, dar nu făcea cu aceia dialoguri de la egal la egal, ci îi chema la Sinod să îşi prezinte învăţătura lor, iar Sinodul hotăra dacă aveau sau nu dreptate. Sinodul era locul unde se mărturisea adevărul. A existat vreodată în Biserică dialog care să dureze 20-30 de ani? Care sunt roadele lui? Ortodocşii care participă la acest fals dialog sunt sincretişti, ecumenişti.

Catolicismul şi protestantismul i-au influenţat negativ pe toţi teologii ortodocşi care au mers să studieze în Apus. Atunci când tăiem din credinţă, când tăiem din viaţa în Hristos, când nu suntem hotărâţi ca însăşi viaţa noastră să o dăm lui Hristos sau pentru Hristos în sens martiric, aşa cum au făcut Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, atunci harul lui Dumnezeu ne părăseşte.

Sâmbătă, 25 ianuarie, ora 17.00, la Biserica Ortodoxă „Mănăstirea Cașin” din București, cuvântul de învăţătură va fi susţinut de „Biserica” Armeană.

Cum este posibil să primeşti tu ORTODOX, cuvânt de învăţătură de la „Biserica” Armeană, care a fost etichetată ca monofizită, deoarece a respins deciziile Sinodului de la Calcedon, şi s-a desprins din Biserica Ortodoxă în 554?

Ştim despre o vedenie pe care a avut-o Sfântul Antonie cel Mare legat de erezia ariană. L-au întrebat oamenii pe Sfântul Antonie cel Mare: „Noi ce să facem?”. Şi Sfântul le-a istorisit vedenia sa, care arăta cât de grav era faptul că arienii erau eretici, după care le-a răspuns: „Feriţi-vă să nu vă molipsiţi şi voi!”.

Trebuie să rămânem nemişcaţi în credinţa noastră, căci numai atunci Îl avem pe Dumnezeu împreună lucrător cu noi. Şi când Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră. Trebuie să apărăm Ortodoxia după puterea dăruită fiecăruia prin Harul Mângâietorului, căci altfel pierdem drumul care duce la mântuire şi spre întâlnirea în veşnicie cu Atotbunul Domn Iisus Hristos.

Acum, când avem de-a face cu erezia ecumenistă, erezie despre care încă oamenii nu conştientizează că este erezie, trebuie ca toţi cei cu sfântă nelinişte pentru dreapta credinţă să îi păzim pe oameni să nu se molipsească de erezie, prin toate mijloacele care ne sunt la îndemână îngăduite de Atotmilostivul Dumnezeu, iar pentru suferinţele, pentru crucea pe care o purtăm în viaţa noastră, să Îi mulţumim lui Dumnezeu, căci aşa El ne fereşte de a iubi lumea aceasta. Căci dacă cineva iubeşte lumea aceasta, atunci urăşte pe Dumnezeu (I Ioan. 2, 15), ne spune Sfântul Ioan Teologul.

Dr. Gabriela Naghi

„Feriţi-vă să nu vă molipsiţi şi voi!” Iubirea mincinoasă a „Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor”.