Lupta împotriva ereziei este manifestarea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele

sfantul-nicolae-arie

Conform cu prorocirile Cuviosului Părinte Justin, un regim totalitar, terifiant şi cu precădere antihristic se prevede a fi instaurat şi în România, condusă mereu de-a lungul timpului de minorităţi atee, adepte ale bolşevismului satanic care a invadat acum întreaga lume sub o formă ascunsă neo-marxistă, după sacrificiul talmudic masonic al ultimului Ţar Martir Nicolae al II-lea, Unsul lui Dumnezeu pe pământ.

După distrugerea elitei intelectuale şi bisericeşti din BOR, care a luptat până la ultima picatură de sânge, dându-şi viata pentru credinţa în Hristos, ţară şi neamul strămoşesc, în cumplitele temnițe şi lagăre de concentrare ale regimului bolşevico-iudeo-masonic, s-a declanşat un război total împotriva adevărului, pentru că Adevărul este Hristos. Lumea toată s-a întors dezlănțuită împotriva adevărului, adică împotriva Ortodoxiei, singura deținătoare a acestei comori.

Renunțând la Hristos, asistăm cu durere la prăbuşirea Europei sub migraţia masivă musulmană, la comanda ocultei care urzeşte instaurarea sclavagismului modern al întregii omeniri, plan ascuns, dibaci pregătit şi organizat de zeci de ani, în care au fost atrase forțele politice şi mai marii Bisericii din întreaga lume.

Biserica, ultima citadelă a neamului creştinesc, a fost şi este supusă loviturilor neîncetate a celor care veghează la distrugerea neamurilor creştine.

Cine să mai apere poporul năucit şi atras de duhul lumesc, captivat de noile tehnologii, când mai marii Bisericii sunt cei care promovează panerezia distrugătoare sub pretextul iubirii aproapelui, şi transformă conferințele şi întrunirile în şedințe de propagandă a ecumenismului luciferic?

Cârdășia ecumenistă a ierarhiei și ratarea misiunii BOR de participare la reîncreștinarea Europei neopăgâne

Negarea valorilor autentice creştine, și a recunoaşterii sfințeniei mucenicilor, martirilor, mărturisitorilor din închisorile şi temnițele comuniste, frățietatea fătiş afişată față de ereticul papă, care promovează idolii păgâni şi urâciunile pustiirii, încălcarea Sfintelor Canoane şi a Sfintei Tradiții în văzul lumii, prin înfrățirea cu evreii în sinagogă şi participarea la rugăciuni cu papistaşii sau uniații, surditatea cronică şi disprețul față de frământările şi glasul unei minorități care încearcă să trezească la realitate pleroma amețită ce se îndreaptă spre prăpastia morții iminente duhovniceşti, ținerea voită în întuneric a credincioşilor față de pericolul scindării Ortodoxiei, prin recunoaşterea structurii ereticilor şi a schismaticilor nepocăiți drept Biserică de către conducătorul Fanarului, sunt manifestările apostaziei celor care ar trebui să fie pilde ale Harului divin în BOR.

În aceste vremuri de încercări, nu deznădăjduim la indiferența, înjosirile şi umilințele la care suntem supuşi, nici nu ne întristăm că nu primim răspuns la cererile şi memoriile înaintate Patriarhului şi Înaltilor Ierarhi, cufundați într-o tăcere disprețuitoare şi vinovată totodată, după aprobarea documentelor sinodului tâlhăresc din Creta 2016.

Vremurile actuale dovedesc că ecumenismul are un țel clar și concret: Consolidarea lumii sub păstrarea „creștinismului” de tip „New Age” prin conspirații politice sub influența iudeo-masonică a unei noi ordini mondiale. Scopul său final este de a consolida lumea sub un singur păstor, iar acest păstor nu va fi în niciun caz Domnul nostru Iisus Hristos, ci ademenitorul şi vicleanul antihrist. Scopul ultim, este ca Ortodoxia, singura care deţine adevărul, să dispară. Se urmăreşte, aşadar, ca într-o ultimă fază a acestui plan întunecat şi înfricoşător, să fie substituită închinarea adusă Lui Dumnezeu cu cea adusă satanei.

Ecumenismul în toate manifestările și variațiile sale reprezintă o adevărată captivitate babiloniană dirijată a Patriarhiei ecumenice și a unei bune părți din conducătorii Bisericilor Ortodoxe Locale. Singurul lucru care s-a obținut prin promovarea ecumenismului prin CMB şi alte asemenea organizații dominate de duhul satanicesc este legalizarea ereziilor și schismelor papismului și protestantismului.

Dialogul cu heterodocşii nu este posibil decât atunci când are o bază misionară, apostolică şi are drept scop ajutorul acordat celor care au căzut din adevăr, ca să dobândească Harul Duhului Sfânt şi să se reîntoarcă prin pocăință la Biserica părăsită.

Câți papistaşi de rang înalt s-au întors la Biserică? Câți protestanți sau uniați sau din alte denominațiuni s-au întors la Adevărul Hristos? Nici unul!

Dacă dorim să purtăm un dialog adecvat – fratern, misionar, jertfitor de sine – atunci Înalții Ierarhi ar trebui să încerce să-i ajute pe acești oameni părăsiți, jefuiți cu cruzime malefică de tâlharii nemiloşi, să găsească calea din care s-au rătăcit, nu să-i ademenească la rugăciuni comune sterpe fără niciun folos duhovnicesc, căci ei trebuie să se unească nu cu noi înșine personal, ci cu Biserica Sfinților Părinților noștri, cu Trupul lui Hristos.

Prin rugăciunea impusă de mai marii BOR în cadrul săptămânii de rugăciune pentru „unitatea creştinilor” se lasă o impresie înșelătoare tuturor, că toți sunt creștini și prin urmare nu există diferențe sau contradicții teologice serioase între noi. Câtă abilitate prefăcută, câtă minciună promovată de la cel mare până la cel mai mic slujbaş cu simbrie al Patriarhiei BOR, unii prin directive, alții prin executare cu ascultare.

Câți dintre aceştia au protestat clar şi răspicat, împotriva schimonosirii Adevărului, câți au dat Mărturisirea bineplăcută Atotziditorului nostru? Câți s-au revoltat împotriva documentelor eretice cretane?

Câți au protestat împotriva caterisirii, umilirii fraților lor, Preoții lui Hristos, prin hotărâri mincinoase anticanonice ?

Câți s-au ridicat pentru ieşirea BOR din CMB şi din diversele organisme şi comitete anticreştine?

Câți au protestat acum împotriva documentelor biometrice cu cip? Nici măcar unul!

Spunea vrednicul de pomenire Protoprezbiterul Gheorghe Metallinos că „Acceptarea papei ca vicar al lui Hristos pe pământ a fost o invenție necesară pentru a umple golul care s-a format între Dumnezeu și lume. Ortodoxia sfinților noștri nu a avut niciodată nevoie de om ca intermediar, pentru că există un mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Tim. 2: 5), care rămâne „până la sfârșitul lumii” (Matei 28:20): Hristos, Mântuitorul lumii (Ioan 4:42). Sfinții nu sunt intermediarii dintre noi și Dumnezeu; ei se roagă pentru noi lui Hristos.”

Împreună uniți, toți cei pe care ne-a învrednicit Dumnezeu să mărturisim, vom sta în fața dușmanului comun, care nu este o persoană, nu sunt patriarhii, episcopii, ci duhul ecumenismului, care otrăvește Ortodoxia și ne distruge unitatea. Cu dragoste, smerenie și înțelegere, așa cum învățăm de la iubiții Sfinți ai Ortodoxiei, nu vom înceta niciodată să criticăm, să mustrăm şi să ne ridicăm împotriva panereziei ecumenimului, care este o boala înfricoşătoare, care se ascunde în spatele vorbelor frumoase (gen “frați”, “iubire”, “împreună”, “dialog”), a organismelor de tot felul şi a lozincilor care cu un aer de seriozitate propovăduiesc o unitate înşelătoare, identificându-se cu forțele răului care stăpânesc întreaga lume.

Lupta împotriva ereziei este o problemă permanentă, prezentă în fața conştiinței fiecăruia dintre noi, prin care cel cu adevărat credincios îşi poate dovedi dragostea, mila și compasiunea pentru întreaga omenire, cu alte cuvinte ea este, fără nicio îndoială, o manifestare a iubirii pentru aproapele.

Dr. Gabriela Naghi

Lupta împotriva ereziei este manifestarea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

23 de gânduri despre „Lupta împotriva ereziei este manifestarea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele”

  1. *„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; despreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.
    Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui.
    Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…)
    Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.”

    Binecunoscutele cuvinte ale Luceafărului, geniul poeziei româneşti, flacăra nestinsă a iubirii de neam şi ţară(Dulcea Românie întinsă de la de la Nistru pan’la Tisa), sunt în fapt realităţile amare ale veacului nostru. Ne-am abătut de la visul său măreţ, nu am înţeles puterea sa de jertfă mucenicească şi iubirea sa desăvârşită închinată dumnezeirii, şi poporului căruia i-a aparţinut.
    În faţa măreţului său sacrificiu, a dragostei sale pe care am sădit-o cu sfinţenie în adâncul inimilor noastre, noi epigonii vremurilor din urmă, suntem vrednici de ocară.
    Dar cu nevrednicele şi slăbanogitele noastre puteri, iarbă uscată fiind cu toţii, nu am încetat să dăm slavă şi să ne rugăm Mângâietorului, al cărui dulce şi de negrăit suspin l-am auzit, să ne ajute să putem lupta după putere, împotriva tuturor rătăcirilor şi înşelarilor care bântuie conştiinta neamului, a lipsurilor grave din educaţia noastră morală, care se fac resimţite prin consecinţele lor catastrofale pentru întreaga naţie.
    Prin înţeleapta Pronie divină care îl îngăduie pe patriarhul, în faţa căruia tac conştiinţele clerului şi ale creştinilor, să fie la cârma BOR, pentru necredinţa noastră, dar „nu îl lasă pe om să se războiască cu sine însuşi”(Sf.Ioan Hrisostom), am înţeles că nu putem nădăjdui să dobândim pacea sufletului decât prin mari strâmtorări.
    El este cel pentru care sunt gata să meargă în iad preoţii şi stareţii trăgând după ei turmele de credincioşi, până în abisul întunecat, lipsiţi fiind de nădejdea mântuirii.
    El este cel care ne-a dovedit că are cel puțin doi prieteni puternici şi de nădejde în această viață: ereticul papă Francisc şi apostatul patriarh ecumenic Bartolomeu.
    Fratele iubit al Patriarhului BOR, ereticul papă, este cel care i s-a adresat cu acest apelativ în discursul său din Catedrala Mântuirii Neamului, unde cei doi s-au rugat împreună, intonând cântece pascale catolice şi rugăciunea domnească, Tatăl nostru, iar prietenul său de taină este Pseudo Patriarhul Bartolomeu, cel care a apostaziat de la Ortodoxie, sfâşiind Cămaşa Mântuitorului Hristos.

    Dintre cele trei feluri de prietenie pe care le numeşte Aristotel – prietenia pentru avantaje, cea din plăcere şi „A treia, unde oamenii își doresc binele pentru prietenul însuși, (n.m.doar aceasta din urmă)este prietenia între oameni cu noblețe spirituală, având afinități bazate pe virtuți.
    Prietenia pe baza virtuții este durabilă și este exemplară“. Să-i doreşti binele celui de lânga tine înseamnă, sa-i acorzi încredere, apreciere, să te jertfești pentru el, să-l ajuti, lâsându-te pe tine mai prejos şi să-i fii devotat, mustrându-l cu durere, întinzându-i mâna cu dragoste, când a alunecat pe căi gresite.
    În „Etica nicomahică”, prietenia este considerată de marele gânditor grec una dintre cele mai înalte virtuți ale omului și o condiție indispensabilă a atingerii fericirii. „Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri” spunea filozoful, care era de părere că esența acestui sentiment este legătura care se stabilește între persoane cu aceleași principii de viață. „Oamenii virtuoși au cea mai durabilă prietenie căci se corectează reciproc, se înalță moral urmând mereu frumosul moral, se modelează între ei, luând trăsături unii de la ceilalți pentru a se desăvârși .”

    În acest veac al depărtarii de Adevăr, căci trăim zilele din urmă profeţite de sfinţii Părinţi şi marii duhovnici ai neamului, Patriarhul BOR nu mai recunoaşte cine îi este adevărat prieten şi îl confundă cu cel care tăgăduieşte adevărata credinţă, cu cel viclean şi prefăcut, care cu vorbe mieroase, îl zmulge din braţele părinteşti ale Celui care l-a zidit, uitând se pare, sfatul Apostolului:
    „Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia.” (II Timotei 3, 1-6)
    „,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31), este legea nepieritoare a dragostei sădită de Hristos Domnul, în inimile noastre şi care doar în creştinism se împlineşte, este iubirea desăvarşită, care îi îmbrăţişează chiar şi pe vrăjmaşi. Şi mai ştim că „nu învăţăm decât de la cei pe care îi iubim”.

    Apostazia Patriarhiei Ecumenice se adâncește nestânjenită și cu mult fast în rugăciunile comune cu ereticii, care au încheiat săptămâna ecumenistă pentru înrobirea creștinilor.
    Astfel sâmbătă, 25 ianuarie 2020, ereticul papă Francisc a prezidat rugăciunea Vesperelor la sărbătoarea Convertirii Sfântului Apostol Paul prin care s-a încheiat, Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor, în bazilica romană San Paolo Fuori le Mura.
    În acest context papa Francisc, însoțit de un reprezentant al Patriarhatului ecumenic de Constantinopol, (care reprezintă Bisericile ortodoxe), mitropolitul Gennadios și de unul al Comuniunii Anglicane, reverendul Ian Ernest, reprezentantul personal la Roma al Arhiepiscopului de Canterbury, au coborât la mormântul Sfântului Apostol Pavel unde s-au rugat în tăcere .
    Au fost prezenți printre alții, cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, și mai mulți studenți de la Ecumenical Institute of Bossey, care au venit în vizită la Roma pentru a aprofunda cunoașterea Bisericii catolice, precum și numeroși tineri ortodocși care studiază la Roma cu ajutorul unei burse de studiu primită din partea Comitetului de colaborare culturală cu Bisericile ortodoxe.(vaticannews.va)
    Reamintim că cel care păstorește și îndrumă prin Voia Domnului, creștinii din BOR, din anul 1980 a activat ca lector la Institul Ecumenic de la Bossey – Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg (Elveția); a condus delegația Bisericii Ortodoxe Române la a VII-a Adunare generală a CMB de la Canberra (1992); Membru al Comitetului Executiv și Central al CMB (Geneva, 1991-1998); Membru al Prezidiului și Comitetului Central al Conferinței Bisericilor Europene (din 1990); Vicepreședinte al celei de-a II-a Adunări Generale a Conferinței Bisericilor Europene (Graz, 1997); este Doctor Honoris Causa al mai multor institute academice din țară și străinătate: precum Universitatea Catolică Sacred Heart, Fairfield, Connecticut – S.U.A. (2003) și altele.

    Am făcut această enumerare pentru a se observa că patriarhul repiră, gândește și propovăduiește ecumenismul, idealul căruia i-a închinat întreaga sa viaţă, încă din vremurile tinereţii.
    Ce mai putem aștepta de la dânsul?
    În spatele aparentei frăţietăţi şi aşa-zisei prietenii pe care o afişează dezinvolt patriarhii, se ascunde un lanţ mai puternic, de taină, care îi va ţine uniţi până la moarte.
    „Vai de cei ce ascund lui Dumnezeu taina planurilor lor, ca faptele lor să se facă la întuneric! Vai de cei care zic: “Cine ne vede? Cine ne știe?” Ce stricăciune!”(Isaia 29;15-16)
    Ce legătură mai poate fi între ei și slujirea în Biserica lui Hristos?
    **”Biserica stă pe iubirea răstignită. Ea stă pe iubirea lui Dumnezeu Care Se dăruie total, dăruire de sine care suferă chiar şi respingere. Această iubire este o formă de a se dărui, retrăgându-se, forma care respectă total libertatea celuilalt. A te dărui, fără să te impui: iată slujirea. A-i ajuta pe oameni, a te ruga pentru oameni, a le salva viaţa, dar fără a le supune libertatea, fără a–i lipsi de libertatea lor: iată responsabilitatea. Fiindcă omul nu poate creşte decât dacă este liber.”
    Panerezia ecumenistă este legătura trainică și durabilă dintre Patriarhul BOR și cei doi papi, a caror dorinţe și idealuri le împărtășește și de care nu se va dezice până la sfârșitul veacurilor.
    Cei doi patriarhi, considerati ortodocși de către clerul și pleroma BOR, nu pot fi prietenii noștri, nu avem ce învăța de la ei, astfel încât ne depărtăm de ei, după cuvântul Apostolului și sfintele canoane, căci nu dorim să ne dezicem de dragostea și credinţa în Domnul și Mântuitorul nostru, la a cărui prietenie nădăjduim să ajungem într-o bună zi, chiar cu preţul vieţii de va fi rânduit și mai mult îndrăznim să credem că astfel vom deveni fraţi ai Fiului și copii ai Tatălui Ceresc.
    Așa să ne ajute AtotBunul Dumnezeu pe toți!Amin

    *14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169
    ** “Mica Dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica” – Părintele Dumitru Stăniloae

    Apreciat de 1 persoană

  2. În timpul hirotonirii lor, episcopii promit lui Dumnezeu că vor păstra Sfânta noastră Credință nevătămată și o vor apăra de orice atac mișelesc și viclean al dușmanilor ei. Cu toate acestea, acceptând ecumenismul, epicopii trădează jurământul făcut și ar trebui să se ingrozească ei înșiși, căci nu mai ascultă de Hristos sau de tradiția Sfinților Părinți și de canoanele Bisericii. În consecință, niciun cleric sau laic nu mai este obligat să le arate sau să rămână în ascultare, atunci când episcopul Îl trădează pe Cel PreaÎnalt, predicând panerezia în Sfânta Biserică, în dispreț față de sfintele canoane și dogme, față de hotărârile sfintelor sinoade ecumenice.
    Preoții lui Hristos care au încetat pomenirea au făcut-o din două motive: în primul rând, pentru că nu vor să aibă comuniune cu „ pseudo-episcopi”, ei protejând de fapt Biserica de schismă; și în al doilea rând, din dragoste pentru episcopul lor, pe care vor să-l ajute să găsească drumul de întoarcere către Ortodoxie. Prin urmare, ei nu se depărtează de Biserică, ci doar de erezia propovăduită cu zel de cei care au semnat și construiesc edificiul satanic al robiei antihristice pe temeiul documentelor minciuno-sinodului de la Kolymbari 2016.

    Să credem fără nici o îndoială că Duhul Sfânt este Cel care a inspirat cuvintele de netăgăduit ale Sfinților Părinți contemporani care au condamnat cu vehemență ratacirile credintei “de-a stânga” (ecumenismul sau modernismul), cât si pe cele “de-a dreapta” (stilismul, zelotismul hipercorect) , adica schisma facuta pe motiv de calendar, ambele “extreme ”fiind de la draci.
    Este bine să ni le reamintim și să ne întrebăm dacă sunt cunoscute de Patriarhul BOR și de soborul epicopilor. Cu siguranță, la fel cum sunt binecunoscute Conducătorului Fanarului și ereticului papă Francisc.

    Sfântul Paisie Athonitul († 1994)
    „Ecumenismul și UE formează un stat mare și o religie care să se potrivească scopurilor lor. Totul face parte dintr-un plan satanic: Sioniștii pregătesc venirea unui „Mesia” care va guverna pământul ”.
    „Satana are trei tentacule cu care îi prinde pe oameni [în această lume]: Comunismul ateu pentru săraci; Ecumenismul pentru credincioși [creștini]; și Francmasoneria pentru cei bogați ”.
    „Domnul va smeri pe marii dușmani ai ortodoxiei, adică Islamul și Romano- Catolicismul”.
    „Sioniștii, mai întâi, concep mesajele satanice și, apoi, le transmit Vaticanului care le aplică”.
    „Corfu, Kefalonia și Zakynthos sunt trei insule foarte aproape de Italia, iar grecii de acolo ar putea fi ușor influențați și convertiți la romano-catolicism. Acesta este motivul pentru care Domnul a creat un zid de apărare a creștinătății cu ajutorul celor trei sfinți cu Sfinte Moaște Întregi: Sf. Spiridon din Corfu, Sf. Gherasim din Kefalonia și Sfântul Dionisie din Zakynthos ”.

    Sfântul Iustin Popovici († 1979) Profesor de teologie dogmatică, Universitatea din Belgrad
    „Ecumenismul este numele comun al tuturor pseudo-bisericilor din Europa de Vest. În inima sa se află spiritul umanismului european, în timp ce Papismul îi stă în frunte. Toate aceste religii pseudo-creștine, toate pseudo-Bisericile, nu sunt altceva decât un lanț de erezii, una derivând din cealaltă. Numele lor comun este panerezie ”.
    „Nicio altă erezie nu s-a revoltat împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale la fel de complet și total ca Papismul”.
    „Istoria rasei umane a suferit trei căderi mari: cea a lui Adam, a lui Iuda Iscarioteanul și a Papei”.
    „Schisma”, împărțirea Bisericii, este o imposibilitate ontologică. Este imposibil ca Biserica să fie împărțită [deoarece este Trupul lui Hristos]. Prin urmare, „împărțire” înseamnă de fapt desprinderea de Biserică. Gnosticii au fost primii care au căzut departe de Biserică, apoi urmașii lui Arie, apoi ai Monofiziților, ai romano-catolicilor și ai protestanților ”.

    Cât de gravă este apostazia conducătorului Fanarului, numai Dreptul Judecător știe. Dar consecințele acesteia sunt dramatice pentru întreaga Ortodoxie. Pleroma este ținută departe de toate căderile sale de la dreapta credință pentru a nu se trezi din amețeală și a nu ieși in corpore din „ascultare” .
    Unde sunt monahii, acei „străjeri”ai Ortodoxiei din vremurile demult apuse ?
    Cum să pornești la luptă pe calea strâmtă și dreaptă a Mărturisirii, în viforul prigoanei, când ai o chiliuță călduroasă, haine cu fir de argint, biserici împodobite și trai îmbelșugat fără alte probleme? Are grijă „Înaltul”să trimită pe cei mai aprigi ecumeniști la conferințe, specializări în „neagra”străinătate, cu pașaportul biometric la zi, cu tot confortul all inclusive, să transpire puțin la întâlniri, rugăciuni și agape unde vor sta împreună cu ereticii ! Ce chin, ce povară, dar conștiința lor e liniștită căci sunt în ascultare!
    Cât curaj, câta putere și tărie îți trebuie să te nevoiești prin noroi și lapoviță, fără un acoperiș asupra capului, fără mâncare, fără demnități și cinstiri, biblioteci, internet și mijloace de transport, prin pustietăți, mărăcini și scaieți, prin păduri sau munți, în care dai nas în nas ziua în amiaza mare sau în toiul nopții, cu diavolul cel pizmaș cu frânghia în mână.
    Cât despre clerul laic cu guri multe de hrănit, ne plecăm în fața neputințelor lor, căci este extrem de greu să iei decizii în care sunt implicate sanatatea și educația copiilor, de care vei da seama, consimțamântul familliei în general. Domnul să aibă milă și nesfârșită îndurare de noi toți!

    CÂTEVA DIN ACȚIUNILE ECUMENISTE ALE PSEUDOPATRIARHULUI BARTHOLOMEU

    Groenlanda 2007. Patriarhul Bartolomeu se află la bordul unei nave, rugându-se împreună cu lideri din alte religii (cardinali, imami, budiști, hinduși etc.) în fața unui glob de cristal (un idol al zeiței Gaea) privitor la schimbările climatice.

    Geneva, 2008. Patriarhul a participat la sărbătorirea celor 60 de ani de la înființarea instituției Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) și s-a rugat împreună cu pastorii protestanți bărbați și femei pastor.

    New York, 2009. Patriarhul este onorat de Sinagoga evreească, pe care o numește „binecuvântată” și „lăcașul de cult al lui Dumnezeu”, nesocotind cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur care o numește „locuință a demonilor”.

    Constantinopol, 2011. Patriarhul oferă un Coran în dar muftiilor din Constantinopol.

    Komotini, Grecia, aprilie 2014. Patriarhul Bartolomeu se roagă împreună cu monofiziții din „Biserica” armenească, ignorând complet rezoluțiile celui de-al patrulea Sinod ecumenic care condamnă monofizitismul ca erezie.

    Fanar, Constantinopol, noiembrie 2014. La doxologia în cinstea vizitei Papei, cântăreții i-au urat „mulți ani”, scandând: „Ne rugăm și pentru Preasfințitul Episcop și Papă al Romei, Francisc, și pentru Arhiepiscopul și Patriarhul nostru Bartolomeu, pentru ca Domnul să-i conducă la înfaptuirea a tot lucrul bun. ”

    Assisi, Italia, septembrie 2016. Conducători ai diferitelor religii, inclusiv Patriarhul Bartolomeu, aprind lumânări una după alta la zeul comun al tuturor religiilor. Cu toate acestea, pentru ortodocși, acest „zeu comun” nu poate fi altcineva decât Satana, întrucât se spune în Scripturi că „zeii” altor religii sunt idoli demonici („Să se rușineze toți cei care se închină chipurilor cioplite si se laudă cu idolii lor”, Ps. 96). : 5 NIV).

    Iunie 2017. Patriarhul slujește într-o „biserică” evanghelică din Stuttgart, Germania, în prezența reprezentanților protestanți, care sunt considerați iconoclaștii moderni.

    Referință: https://katanixi.gr/2019/07/17/the-council-of-crete-2016/

    Apreciază

  3. Alex, este Arhimandrit Hrisostom, Staretul Manastirii din Longovarda-Paros care face apel la sinodul B.O.Elena sa respinga si sa condamne invataturile mincinoase ale lui Bartolomeu Arhondonis

    Apreciază

  4. Traian Marian – avocat(+30ianuarie; Întemnițat timp de 15 ani), Traian Trifan – doctor in drept(+27 aprilie; Întemnițat timp de: 22 ani), Traian Popopescu (+27 ianuarie ; Întemnițat timp de 16ani-student) sunt 3 martiri a căror neprețuită jertfă pentru Hristos, şi țară, o pomenim mereu cu dragoste si evlavie. .
    „N-ai dreptul să fii nefericit dacă nu ştii cu adevărat ce este durerea. În viaţă nu există decât o singură disperare: pierderea credinţei în Dumnezeu.”-Traian Popopescu
    „Hristos este unicul și singurul ajutor după moarte. Ferice de cine L-a dobândit prieten în timpul vieții.”-
    Traian Trifan
    Martira Lucia Grecu-comandant legionar, studentă la chimie, asasinată de Siguranța dictaturii carliste la 5 februarie 1939, în timpul anchetei, torturată și aruncată de la etajul 4 al Prefecturii Poliţiei Capitalei.
    Să-i odihnească Domnul alături de drepţii Săi!AMIN
    *”Prin 1962-1964, Dej a făcut să sufle prin temniţa românească un fel de duh de liberalizare, când mulţi ”politici” au fost puşi în libertate. Cei doi martiri de după gratii (n.m.Traian Trifan si Traian Marian)– uitaţi în celulele Aiudului încă din 1941 – executaseră deja câte 20-22 de ani. Şi cei doi au fost anunţaţi că sunt liberi. Pentru ei, însă, libertatea nu mai avea un sens uman, istoric, imanent… ci devenise o adiere de eternitate câştigată, la care nu mai puteau renunţa. La exterior, erau doar nişte stafii fără dinţi, fără urechi, depilaţi total, îngheboşaţi, înspăimântător de ascetici, asemenea tuturor care au avut parte numai de suferinţe în lumea aceasta, iluzorie şi trecătoare. Erau mai mult duhuri desprinse din contingent, ca nişte steaguri zdrenţuite în războaie; erau opera detenţiei de la Zarca Aiudului, pe paie goale, în celule cu geamuri sparte, în gerurile iuţi ale lui Faur. Spre uimirea administraţiei închisorii, ei au refuzat, într-un glas, eliberarea din temniţă. Contactul lor cu pământul şi lumea era de mult întrerupt. De fapt, erau deja eliberaţi, trecuţi în sfânta şi eterna slobozenie. S-au declarat cu seninătate şi hotărâre anticomunişti convinşi şi activi până la moarte, adăugând că-şi vor înălţa rugăciunile, la fel ca de două decenii, pentru înfrângerea planetară a mafiei roşii – care a îmbolnăvit societatea românească, încercând să I-o răpească Fiului lui Dumnezeu, care a murit şi pentru români. Au cerut icoane, untdelemn pentru candele, Biblia ca hartă spre cele viitoare, preferând cu mare plăcere să moară acolo unde Cel de Sus i-a trimis să pustnicească.”

    *Vasile Scutăreanu – Prin gulagul valah, Editura Majadahonda, București, 1995, p. 14

    Apreciază

  5. Cuvinte ziditoare în vremuri de tulburare și încercare, din partea unui înger al pământului şi un om al cerului. Sfântul Episcop Nicolae Velimirovici este un dar deosebit de la Dumnezeu pentru noi în vremea noastră şi trebuie primit de fiecare credincios după măsura şi rodirea credinţei sale, după înmulţirea faptelor creştineşti din viaţa lui. A fost un neostenit predicator, astfel încât am putea să-l numim un „Gură de Aur al secolului XXI”. El a simţit că, pentru a ajunge la dragostea adevărată, e necesară credinţa adevărată. Această credinţă este jertfa supremă pentru un luptător autentic al credinţei ortodoxe a unui popor aflat în suferinţă.

    Oamenii nu-mi pot face nici un rău, atâta vreme cât nu am răni.

    Am văzut două peșteri, una dintre ele având ecou, iar cealaltă nu. Și mulți copii curioși o vizitau pe cea dintâi tocmai pentru a-și auzi ecoul strigătelor lor. Dar din cealaltă peșteră vizitatorii se întorceau degrabă, fiindcă ea nu oferea nici un ecou.

    Dacă sufletul meu e rănit, orice rău lumesc va răsuna într-însul. Iar oamenii vor râde de mine și se vor îmbulzi din ce în ce mai mult cu strigătele lor.

    Dar, cu adevărat, oamenii grăitori de rău nu mă vor vătăma, dacă limba mea a uitat cum să grăiască răul.

    Nici răutatea dinafară nu mă va întrista, dacă nu există nici o răutate în inima mea ca să răsune ca o tobă din piele de capră.

    Nici nu voi răspunde la mânie cu mânie, dacă vizuina urii din mine a fost părăsită și nu e nimic care s-o stârnească.

    Nici patimile omenești nu mă vor ațâța, dacă patimile din mine au fost transformate în cenușă.

    Nici necredincioșia prietenilor nu mă va întrista, dacă am hotărât să Te am pe Tine drept prieten al meu.

    Nici nedreptatea lumii nu poate să mă zdrobească, dacă nedreptatea a fost alungată din gândurile mele.

    Nici duhurile înșelătoare ale plăcerilor lumești, cinstea și puterea nu mă ademenesc, dacă sufletul meu este ca o mireasă neprihănită care primește doar pe Duhul Cel Sfânt și tânjește doar după El.

    Oamenii nu pot împinge pe nimeni în iad, dacă nu cumva acea persoană se împinge singură. Nici nu pot oamenii să ridice pe cineva cu umerii până la tronul lui Dumnezeu, dacă persoana aceea se înalță singură.

    Dacă sufletul meu nu are ferestre deschise, nici o picătură de noroi nu poate fi aruncată într-însul.

    Fie ca întreaga natură să se ridice împotriva mea; ea nu-mi poate face nimic în afară de un singur lucru – să devină mormântul trupului meu mai repede.

    Fiecare recoltă lumească e acoperită cu îngrășăminte, astfel încât ea să poată încolți cât mai curând cu putință și să crească mai bine. Dacă sufletul meu, vai, ar fi să-și piardă fecioria și să primească sămânța acestei lumi întru sine, atunci el ar trebui să accepte și îngrășământul pe care lumea îl aruncă în țărâna sa.

    Dar eu Te chem zi și noapte: vino și te sălășluiește în sufletul meu și închide toate acele locuri pe unde pot intra vrăjmașii mei. Fă cămara sufletului meu tăcută și goală, astfel ca nimeni din lume să voiască a intra într-însa.

    O, suflete al meu, singura mea preocupare, fii de strajă și învață să distingi glasurile care ajung la urechile tale. Și de îndată ce tu Îi auzi glasul Domnului Tău, lasă-ți deoparte tăcerea și grăiește cu toată puterea ta.

    O, suflete al meu, cămară a veșniciei, să nu le îngădui niciodată tâlharilor vremelnici să intre în tine și să-și aprindă focul acolo. Rămâi liniștit când ei strigă la tine. Stai cuminte când ei te asurzesc.
    Și cu răbdare așteaptă-Ți Stăpânul. Fiindcă El va veni cu adevărat.

    Sf. Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida si Jicea,
    Rugaciuni pe malul lacului,
    Ed. Anestis, pg 88-90

    Apreciază

  6. Un cuvânt extraordinar al Sfântului Iustin Popovici.
    „In El să umblaţi” este porunca poruncilor
    Domnul lisus S-a făcut om pentru ca „în El să umblăm”, pentru ca în El să trăim ca în Dumnezeul-om pe pământ, iar nu pentru ca să-L vedem de departe, să-L admirăm şi să filozofăm cu privire la El… „In El să umblaţi” este porunca poruncilor. Să trăim adică în El, şi aceasta nu potrivindu-L pe El după noi, ci potrivindu-ne noi după El; nu transformându-L şi schimbându-L pe El după eul nostru, ci schimbându-ne pe noi, după El; nu modelându-L pe El după chipul nostru, ci modelându-ne pe noi după chipul Lui.
    Numai îngâmfaţii eretici, aceşti stricători de suflete, lipsiţi de minte falsifică şi transformă pe Dumnezeul-om Hristos după poftele şi concepţiile lor, din care pricină există atâţia „pseudo-hristoşi” în lume şi atâţia „pseudo-creştini”.
    Dar adevăratul Dumnezeu-om Hristos în toată plinătatea realităţii Lui divino-umane evanghelice este în întregime prezent în trupul Lui divino-uman, Biserica, atât în timpurile Sfinţilor Apostoli cât şi astăzi şi în veci. Viaţa lui divino-umană se prelungeşte în trupul divino-uman al Bisericii în vecii vecilor.
    Trăind în Biserică, noi trăim „în El” întocmai după cum porunceşte purtătorul-de-Hristos Apostol.
    Acest fapt îl trăiesc în măsura cea mai desăvârşită şi mai deplină Sfinţii, lucru care explică sfinţenia lor cea făcătoare de minuni.
    Trăind suflet şi trup în Hristos, sfinţii se sfinţesc prin El, se înhristizează, se îndumnezeiesc, devin atotputernici, atât în epoca apostolică şi post-apostolică cât şi mai târziu, ieri şi astăzi, acum şi întotdeauna, „până la sfârşitul veacului”.
    Ei păstrează Chipul divino-uman al lui Hristos.

    Arhimandritul Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-Om, Editura Deisis, Sibiu, 1997

    Apreciază

  7. CELUI CARE ÎNTREABĂ CUM ESTE DUMNEZEU ÎNLĂUNTRUL OMULUI
    Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici

    Dumnezeu lucrează dinăuntru, din om, în două feluri: ajutând sau cârmuind. Ajutând lucrează Dumnezeu în omul de credinţă mijlocie ori slabă, care îşi aminteşte de Dumnezeu din când în când şi doar în parte ţine poruncile lui Dumnezeu. Dumnezeu nu îl părăseşte, fiindcă nici el nu-L părăseşte cu totul pe Dumnezeu. Iar stăpânind lucrează Dumnezeu în omul de mare credinţă, ce a deschis larg porţile sufletului pentru Făcătorul său. Şi stă scris: cine va deschide uşa, voi intra la el (Apocalipsa 3, 20). Un asemenea om nu se întemeiază deloc în sine, ci numai în Cel Preaînalt. El simte prezenţa şi lucrarea Duhului Dumnezeiesc în sine şi are mare dragoste faţă de Domnul său. Iar celui ce îl iubeşte pe Dumnezeu, Hristos i-a făgăduit că Dumnezeu Se va sălşlui în el. Cine Mă iubeşte păzeşte cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi pe el, şi vom veni la el, şi sălaş în el vom face.(n.m.Ioan 14,23)

    Nu vei putea pricepe nicidecum lucrul acesta dacă uiţi că Dumnezeu este duh, care poate intra pretutindeni şi pătrunde toate, după a Sa putere şi voire. El este sus deasupra tuturor făpturilor, asemenea soarelui, care este sus deasupra pământului, dar cu lumina sa poate intra în orice loc deschis. Precum spune apostolul: unul e Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care e peste toţi, şi prin toţi şi întru noi toţi (Efeseni 4,6).
    Asta o scrie despre cei sfinţi şi credincioşi însă când cineva se leapădă de Dumnezeu şi începe să gândească şi să vorbească urât împotriva lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl părăseşte. Ca atunci când cineva ar zidi ferestrele la cameră şi ar opri lumina să mai intre. Neascultătorului împărat Saul, prorocul lui Dumnezeu, Samuel, i-a zis: ai lepădat cuvântul Domnului, si pentru aceasta Domnul te-a lepădat pe tine… Şi duhul Domnului a plecat de la Saul.
    Dar şi atunci când Dumnezeu părăseşte sufletul unui om îndărătnic, El multă vreme nu încetează să lucreze asupra lui din afară, aşa cum lucrează asupra apei şi a pietrei şi a lemnului. Dar dacă omul rămâne îndărătnic şi luptător împotriva lui Dumnezeu până la capăt, atunci Dumnezeu îngăduie duhului rău să intre în el. Precum stă scris despre Saul că a păţit când l-a părăsit duhul Domnului: şi-l tulbura pe el duh rău de la Domnul. Sau precum stă scris, în culori şi mai negre, despre Iuda vânzătorul: a intrat într-însul Satana.

    Astfel de oameni, care se ridică împotriva lui Dumnezeu, nu pot, fireşte, niciodată să-L simtă pe Dumnezeu în sine, nici să spună: „Dumnezeu este înăuntrul meu”. Iar cei ce Îl iubesc pe Dumnezeu, şi Îl doresc, şi-L caută, şi Îl roagă să vină, aceştia îl simt pe Dumnezeu în sine, şi ei pot spune: „Dumnezeu este înăuntrul meu prin Duhul Său cel Sfânt”.
    Ferice de aceste suflete luminate, fiindcă vor împărţi veşnic întru Împărăţia lui Hristos – precum a făgăduit Domnul celor ce Îl iubesc, zicând: Vă voi lua la Mine, ca unde sunt Eu, şi voi să fiţi.(n.m.Ioan 14, 3)

    (Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 207-209)

    Apreciază

  8. Sfântul Paisie Athonitul: Cum arăta Iisus Hristos?

    În timp ce mă rugam lui Hristos, am simțit o anumită greutate. Maica Domnului – Era doar ca propria mea Mamă pentru mine. La fel s-a întâmplat și cu Sf. Eufemia. „ Draga mea Sfântă Eufemia”, m-am rugat ei… Dar imi era greu să mă rog lui Hristos. M-am prosternat în faţa icoanelor Lui cu frică. Când în timpul Rugăciunii lui Iisus mintea mea a început să fie distrasă de la rugăciune, nu m-am tulburat deloc. „Cine sunt eu să-l țin mereu pe Hristos în mintea mea săracă?” – mi-am spus mie. Și atunci s-a întâmplat ceva despre care vreau să vă povestesc.

    Era seara după sărbătoarea Aflăririi Capului Sfântului Ioan Înaintemergătorul, ajunul zilei de sărbătoare a Sfântului Apostol Carp. Am simțit un îndemn launtric în seara aceea. Nu am vrut deloc să dorm și m-am gândit: „Ei, hai să scriu ceva despre Părintele Tikhon și sa-l trimit surorilor din Souroti ”. Până la 8:30 a.m. Am scris vreo 30 de pagini. Nu voiam încă să adorm, dar am decis totuși să mă odihnesc o perioadă pentru că picioarele îmi erau șubrede.

    A venit răsăritul. La ora 9 a.m.încă nu dormeam. Și deodată am văzut că unul dintre pereții chiliei mele (cel lângă care stătea patul meu) pur și simplu a dispărut. L-am văzut pe Hristos – era in lumină, la doar 6 metri lângă mine. L-am văzut dintr-o parte. Părul îi era luminos și ochii albaștri. Nu mi-a spus niciun cuvânt, ci doar s-a uitat – nu chiar la mine, ci ceva mai mult în lateral.

    Am văzut totul cu ochii non-corporali. În astfel de cazuri, nu contează dacă ochii tăi corporali sunt închiși sau nu. Am văzut asta cu ochii mei spirituali.

    Când L-am văzut, m-am gândit: „Cum au putut să scuipe toți acea Față? Cum au putut ei – oamenii fără nici o teamă de Dumnezeu – să lovească acea Față? Cum au putut să bată piroanele în acel Trup? Oh, Doamne…”

    Am rămas amuțit. Cât de mulțumit m-am simțit în acel moment! Ce bucurie am simțit! Nu pot exprima în cuvinte această frumusețe. A fost chiar frumusețea despre care se spunea: „Împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor; revărsatu-s-a har pe buzele tale. Pentru aceasta te-a binecuvântat pe tine Dumnezeu, în veac ”(Psalmul 44: 3). Așa a fost frumusețea aceea. Nu am văzut niciodată ceva asemănător în niciuna din imaginile Lui. Nu a fost decât una – nu-mi amintesc unde am văzut-o – care părea cam la fel.

    O persoană ar trebui să se nevoiasca într-o mănăstire vreo mie de ani pentru a vedea această frumusețe cel puțin pentru o clipă. Ce lucruri mărețe și de nedescris sunt dăruite oamenilor – și cât de jalnice sunt lucrurile de care încercăm să ne ocupăm!

    După această viziune, Sfântul Paisie Athonitul a poruncit maicilor de la mănăstirea Souroti să facă o icoană a lui Hristos așa cum L-a văzut. Imaginea reprezintă acea icoană.

    Bazat pe Sfântul Paisie Athonitul

    https://asceticexperience.com/2020/02/saint-paisios-the-athonite-how-jesus-christ-looked-like/

    Apreciază

  9. În aceste zile apocaliptice de lepădare a credinței ortodoxe, dacă chiar vezi adevărul, nu-ți va folosi la nimic să-l spui cu voce tare; de fapt, e chiar periculos.
    Cel mai bine după cum vedem la mai marii Bisericii, e să declari minciuna drept adevăr și s-o îmbrățișezi cu pasiune –iar credincioșii naiv-ascultători, prin îndoctrinarea și propaganda deșănțată ecumenistă de ani și ani de zile, conform unui plan întocmit la centrele de comandă sionisto-masonico-papistașe, se feresc deliberat, să afle adevărul, preferând chiar iadul, întrucât ascultarea de ierarh este mai importantă pentru majoritatea credincioșilor, decât mărturisirea Adevărului în fața Domnului Hristos și a oamenilor.
    Clerul laic si monahal consideră că e mai bine să trăiești într-o neștiință tâmpă – iar dacă dai din întâmplare peste adevăr, să-ți ții gura și să te prefaci că n-ai auzit, n-ai văzut nimic.
    E si aceasta o modalitate de supravietuire într-o viață ordonată, dar aceasta nu înseamnă trăire în Hristos, viața autentică ortodoxă.
    A fi botezat în Hristos, înseamnă a fi în suferință, spunea Cuviosul Părinte Justin Parvu.
    Părinții Bisericii, precum Sf. Vasile cel Mare și Sf. Isaac Sirul, văd dușmanul credinței nu în rațiune, ci mai degrabă în prostia umană, neglijență, ușurătate și încăpățânare.

    Masoneria (și nu e nici pe departe singura) este în acest “magnum opus”, mediul subversiv supra-statal și sub-social, este pârghia din umbră prin care se evită și se înlătură indezirabilele “obstacole” religioase, naționale și culturale din calea implementării planului globalist al satanei, căruia îi slujesc, știut sau neștiut, prin tăcere toti.
    Ecumenismul, fiara cu multe capete care se slujesc unul pe altul și unicului trup de care aparțin, precum brațele unei caracatițe – în scopul antihristic comun, este predicat cu capul descoperit, de la inăltimea amvonului Bisericii, pentru ruinarea și distrugerea ființei umane în întregimea ei.
    De ce nu văd Ierarhii BOR adevărul din cuvântul psalmistului, care zice: “Nu vă încredeți în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire.” (Ps. 145)
    Dacă pentru creștini cuvântul și îndemnul Bisericii întărit de ajutorul lui Hristos este prin tradiție și cu dreptate mijlocul cel mai puternic și mai veridic care mișcă obștea întru lucrare – de avertizare, de apărare, de întrajutorare, de rezistență, de mărturisire a adevărului, de mucenicie și de mântuire – tot din tradiție aflăm ce grave consecințe au tăcerea și eschivarea de la aceste lucrări pentru viața și dăinuirea obștei creștinești.
    Este clar pentru toată lumea că cei care se află prin Voia Domnului la cârma BOR, nu mai comunică cu fiii duhovnicești, ei fiind preocupați din ce în ce mai mult doar de construirea unei imagini fără pată, iar eventualele „greșeli”(adică abaterile grave dela credința Ortodoxă), prin intervenții viclene precum cea a Mitropolitului Irineu, să poată fi șterse din memoria colectivă a amețitei plerome, pe care doar instinctul de supraviețuire în fața coronavirusului ucigaș, o mai poate trezi din somnul cel de moarte.
    „De multe ori simțim că suntem răniți. Nedreptățile sunt practic binefaceri. Nimeni nu ne poate face rău dacă noi înșine nu ne facem rău. Ne rănim pe noi înșine când nu trăim duhovnicește. Trăim duhovnicește numai atunci când îndeplinim poruncile”, spunea cu adâncă înțelepciune, Sfântul Paisie Athonitul.

    „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2).
    Dacă nu conștientizăm dreptatea divină, nu există progrese în viața duhovnicească, iar rugăciunea noastră nu este nici măcar auzită.
    În timp ce rugăciunea unui singur drept este suficientă, pentru ca Dumnezeu să aibă milă de un întreg popor.”

    Apreciază

  10. Viu este Hristos și Biserica Sa nu va pieri în veac, iar cel ce se teme să mărturisească, să ia aminte la acest cuvânt al Sfântului Ioan Iacob Hozevitul:
    *“Pericolul vine de la frații cei mincinoși, care sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt frați curați. Predică și ei ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefacută după placul lumii acesteia și al stăpânitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice și în loc să hrănească, otrăvește pe cei care o mănâncă.”
    “Iar câtiva dintre slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le bariere ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli și prin Sfinții Părinți ai celor șapte Sfinte Soboare ecumenice și ei zic: ‘Canoanele, de multă vechime pe care o au, au ruginit.’ Nu zic că ei de multă grăsime și nefrica de Dumnezeu li s-a întunecat mintea și au năpârlit, căzându-le și părul și barba și mustața, facându-se ca femeile. Cum e chipul Domnului și al Sfinților și cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinților ei le calcă în picioare, dar predică sus și tare că sunt ortodocși.”
    Intransigența găunoasă, îndreptățirea de sine, autosuficiența duc la disprețul, răutatea ascunsă cu viclenie și ura față de aproapele, manifestate adesea printr-un misoginism sălbatic, pe care l-am întâlnit frecvent la mulţi dintre cei îngrădiţi de erezie, extremiştii din gruparea schismatică şi alţii asemenea lor.
    Este din păcate o caracteristică care îi face să decadă din calitatea de semen egal cu noi în demnitate, verticalitate şi din aspiraţia de a deveni „bărbat desăvârşit”.

    Simţim mereu nevoia să ne întărim părerea bună despre noi înşine, nu avem în noi un gram de bunăvoinţă, nu întărim dragostea în celălalt cu nimic, nu suntem în stare să-l odihnim, căci încăpăţânarea care ne ţine legaţi de dreptatea noastra deşartă precum cârpa lepădată în faţa Domnului, ne-a transformat inima într-un pustiu.
    Falsa smerenie ascunde bine în sine, de fapt, frustrări, complexe de inferioritate, judecând şi căutând greşelile celuilalt, dintr-o nevoie permanentă de a-l corecta, arătând în fapt că nu ne-am schimbat întru Hristos.
    Este o boala fariseică de care suntem cu toţii bolnavi, mai mult sau mai puţin sever, în funcţie de momentul îmbolnăvirii şi conştientizarea bolii, care ne apropie prin pocainţă de Vindecătorul şi Voitorul Milei, care doreşte prin Iubirea Sa desăvârşită ca toţi la cunoştinta Adevărului să vină şi să se mântuiască.
    Mai marii Bisericii prin exemplul pe care îl dau astăzi păstoriţilor, prin toate predicile pe care le ţin caută prin orice mijloace să-şi mintă şi să-şi calce în picioare glasul conştiinţei, dar să se simtă mereu în regulă, că au acoperirea regulamentară.
    Credinciosul face ascultare de Preotul ecumenist, care la rândul lui face ascultare şi merge pană în iad împreună cu ‘Înaltul’, care la rândul lui ascultă orbeşte de directiva care vine de la Patriarh, prietenul credincios papei de la Răsărit, care din nefericire este fratele iubit al ereticului papă de la Roma, înaintemergătorul lui antihrist.
    Și sunt convinşi ca aşa lucrează pentru şi în numele lui Hristos Domnul, că fac în toate(mai ales prin sinodul mincinos din Creta), Voia Lui.
    Dar au uitat oare că El ne cere să îi iubim pe oameni, după cum El ne iubește pe noi: adică în mod desăvârșit. Fapt pentru care, porunca iubirii ne cere, în subsidiar, să ne curățim de toată patima, de tot ceea ce sufocă iubirea noastră. Pentru că atunci când iubești duhovnicește, iubești ca unul care s-a despătimit de toate patimile care înăbușă iubirea în noi.
    Pot ei oare mărturisi că ne iubesc în mod desăvârșit?

    Spunea Vlădica Averchie:

    “Îndreptîndu-şi atenţia spre lumea exterioară, omul caută “poziţia acceptată oficial” – ce este bine şi ce este rău în ochii celorlalţi – mai mult decât să fie bine în interior cu Dumnezeu şi propria conştiinţă. A idealiza şi a te conforma la ceva numai pentru că e “drept” sau “recunoscut” din punct de vedere oficial înseamnă să ceri să “fii înşelat”, pentru că Satana poate să facă uşor – mai ales în vremea noastră – să coexiste “oficialitatea” exterioară cu falsitatea interioară“.

    *Hranã duhovniceascã, Buc., 2000

    Apreciază

  11. 101 ani de la naşterea Marelui Duhovnic şi Marturisitor al naţiei româneşti, Cuviosul Părinte Justin Pârvu
    (10februarie2019-16iunie2013)
    De o vârstă cu România Mare, Părintele Justin este şi va rămîne în veac un strălucit mijlocitor în faţa Tronului dumnezeesc, pentru mântuirea poporului român, împreună cu Prea-Sfânta Născătoare de Dumnezeu, cu Sfinţii Arhangheli şi cu Sfinţii Mucenici, Martiri şi Mărturisitori din temniţele comuniste, pe care atît de mult i-a iubit.
    „Acestea sunt vremuri grele? Vor veni necazuri și mai mari, dar să fim cu atât mai fericiți că ne-a învrednicit Dumnezeu să fim părtași Răstignirii Lui”. Să fim ca turma cea mică, ascultându-L pe Hristos: „Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia”. Datori suntem pe mai departe să veghem la curăția și puterea dreptei credințe cum suntem pentru viața însăși. Să avem o singură grijă – aceea de a-L purta în suflet pe Hristos Cel înviat. Căci El este moștenirea pe care am primit-o de la Părinții noștri de demult. Fiindcă, „dacă nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde. Aceasta a fost și rămâne cheia dăinuirii neamului românesc”.

    Apreciază

  12. Câtă vicleană înşelare ascund cuvintele ereticului papă Benedict al XVI-lea pentru a invita pe cei „credincioşi şi necredincioşi” la acest „pelerinaj” ecumenist-comemorativ de la Assisi, din 2011: el „exprimă în mod simbolic parcursul tuturor celor care caută cu stăruinţă adevărul…”. Asta inseamnă – în mod indirect, după părerea lui, că nimeni până acum nu a găsit adevărul şi toti trăim în înşelare, şi nici măcar una dintre religii nu este dreaptă şi desăvârşită în Adevăr, precum este Ortodoxia, care înseamnă de fapt „dreapta slavire”. A ajuns cumva ereticul Benedict să se întrebe retoric ca şi Pilat (In. 18, 38): „Ce este adevărul?”
    Delegatia Patriarhiei Române a fost formată din IPS Iosif, mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale şi PS Siluan, episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. La eveniment a participat şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.
    *Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, amestecarea credinţei Prorocilor, Apostolilor şi Părinţilor cu părerile eterodocşilor care teologhisesc prin raţiune, înseamnă trădarea credinţei.

    ”Căci trădare este schimbarea credinței celei drepte a Lui și cu privire la El (adică la Hristos) prin acceptarea unei mărturisiri a heterodocșilor și a unei învățături care Îl vinde pe El, spre negarea Preasfântului Lui Trup [luat] de la noi”.

    Reamintim un fragment din Scrisoarea de Paşti 2011 a ereziarhului Benedict către Patriarhul Daniel – prilej de invitaţie la întâlnirea ecumenistă comemorativă de la Assisi.
    […] Preafericirea Voastră, cu bucurie şi recunoştinţă, putem afirma că, deşi ştim că suntem încă divizaţi, credinţa în Învierea Domului nostru Iisus Hristos, singurul Mântuitor al lumii, continuă să ne unească. Numai înrădăcinaţi în credinţa noastră putem, fără teamă, să ne deschidem dialogului între creştini, alături de credincioşii celorlalte tradiţii religioase şi toţi oamenii cu bunăvoinţă, pentru a parcurge împreună calea dreptăţii şi a păcii.
    Cu aceste sentimente, prin intermediul veneratului meu frate, Cardinalul Kurt Koch, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, voi adresa în curând Preafericirii Voastre invitaţia de a lua parte la Ziua de Reflecţie, Dialog şi Rugăciune pentru Pace şi Dreptate, organizată la 27 octombrie la Assisi, […] Ne vom întâlni cu toţii la Assisi, creştini şi reprezentanţi ai altor tradiţii religioase din lume, credincioşi şi necredincioşi, pentru a efectua împreună un pelerinaj care, fără a renunţa la propria noastră identitate sau a ceda unor forme de sincretism, exprimă în mod simbolic parcursul tuturor celor care caută cu stăruinţă adevărul şi se străduiesc în mod concret să facă faptele cele întru dreptate şi pace. […]
    Vatican, 18 aprilie 2011, Benedict al XVI-lea

    În acel timp, nu am reacţionat la această supunere oarbă, mizerabilă şi vicleană a Ortodoxiei, de către cel care se află încă prin Voia Domnului, la cârma BOR, intereselor masonico-sionisto-papiste, în numele fiilor săi duhovniceşti, a întregului cler laic şi monahal.
    O facem acum, nădăjduind cu tărie din adâncul sufletului ca Domnul Atotmilostiv să ţină seama de pocăinţa noastră precum a făcut-o faţă de tâlharul din dreapta Crucii Sale, care a ajuns a fi primul locuitor al raiului mult dorit de toţi creştinii.
    Patriarhul să participe la toate aceste monstruoase adunări păgâneşti dupa cum îi este voia şi îl lasă conştiinţa, în consensul admirativ, tăcut şi vinovat al simbriaşilor săi şi a fiilor săi duhovniceşti.
    Noi nu suntem nici una, nici alta. Suntem fiii săi renegaţi, consideraţi a fi schismatici rătăciţi, cei pe care i-a alungat, dar care continuă să îl iubească sincer, ca pe un aproape căzut între tâlhari, de care ne este mare milă.
    Nu dorim prietenie sau frăţietate, nici vreo favoare din partea sa, nimic, ci doar vindecarea de rănile cumplite făcute de tâlharii cei vicleni şi răi, de este cu putinţă şi Voia Domnului.

    Căci spune dumnezeescul Apostol Ioan Teologul, Apostolul iubirii desăvârşite:
    11. Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.
    12. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.
    Apocalipsa 22;11-12
    Fenomenul de apostazie faţă de creştinism, precede mai degrabă venirea Antihristului, pregătind în lume o peri­oadă de mari confuzii şi tulburări spirituale.
    Astăzi se surpă credinţa adevărată, însăşi viaţa Bisericii, lumea s-a săturat de vorbe goale, de verbalism teologic fără măsură, lumea vrea oameni arzând de această credinţă vie, care să biruiască toate duhurile vicleniei.

    Cu titlul „Economi ai lui Francisc”, întâlnirea de la Assisi din 26-28 martie 2020, la care va participa și conducătorul papistașilor, alături de alți reprezentanți ai Ortodoxiei, are ca protagoniști tineri cercetători, studenți doctoranzi, antreprenori și directori de întreprinderi, inovatori sociali și promotori de activități și organizații locale și internaționale, din 115 ţări.
    Oculta mondială îşi vede neabătut de drumul ei, conducând oamenii poltici care influenţează economia statelor, să-şi asume planurile pentru o economie mondială unică, un stat unic cu o singură religie tip new -age, sub aceleaşi principii masonice din vremea revoluţiei franceze şi a celorlalte revoluţii bolşevic-sataniste care au urmat: libertate, egalitate, fraternitate!
    *Pentru aceasta, Sfântul Maxim Mărturisitorul povăţuieşte: ”Să păstrăm acest mare şi primordial medicament al mântuirii noastre: adică buna moştenire a credinţei, mărturisind cu sufletul şi cu gura plini de îndrăzneală, aşa cum ne-au învăţat Părinţii noştri”.
    ”Cel ce are credinţă nefalsificată în Hristos, are în el în întregime toate harismele dumnezeieşti”. Fără credinţa nefalsificată nu poate nimeni să mărturisească credinţa şi să sufere martiriul, nu are harisme şi nu se poate mântui.”

    *IPS Hierotheos Vlachos-Omilie 12decembrie Pireu2012

    Apreciază

  13. Cuviosul Părinte Justin Pârvu la 101 ani!
    *
    Aşa se lucrează pentru sufletul omului. Ca să-l câştigi pe om, trebuie să ai dragoste faţă de el, să-l înţelegi, să-i fii alături în necazul lui, să participi la suferinţa lui. Mulţi pizmuiau efortul meu când mă vedeau mereu înconjurat de creştini; însă eu, când ieşeam de la slujbă, nu mă duceam să mănânc şi să pun zăvorul pe uşă, nu, ci ieşeam în întâmpinarea oamenilor. Aşa trebuie să începi: cu jertfa. Eu aşa am început, întâi la Durău cu credincioşii din satul meu, şi nu aveam decât 21-22 de ani. Cu ăştia din satul meu am început, cu care în copilărie făceam toate năzdrăvăniile şi acum îmi spuneau „Părintele nostru”.

    Cine nu se implică duhovniceşte să ajute lumea asta în necazurile ei nici nu se roagă cum trebuie.

    *
    Noi nu facem politică; noi ne apărăm drepturile noastre de creştini: Sfânta Tradiţie, Dogmele Bisericii, Canoanele, viaţa, „sărăcia şi neamul”, cum spunea marele nostru poet. Dar nici măcar acest drept nu-l mai avem. A face politică în înţelesul duhovnicesc înseamnă a îndruma, a deschide mintea omului ce să aleagă, să deosebească binele de rău, că acesta este rostul şi de aici pleacă creştinul nostru – de la sfatul Bisericii. Dar acum ni se spune că Biserica „n-are voie să facă politică”, adică n-are voie să-i mai arate omului calea cea dreaptă în viaţa socială, mai ales preotul… Ori mireanul se desăvârşeşte în viaţa socială dacă respectă poruncile lui Hristos şi ascultă de Biserică, nu de Comunitatea Europeană, care e împotriva Bisericii. O societate mincinoasă, împotriva lui Hristos, va căuta să îngenuncheze Biserica şi-l va respinge pe creştin, sau îl va împinge la lepădare de Hristos.

    La fel: Armata n-are voie să facă politică; ofiţerul care s-a jertfit, care a murit pentru ţară – şi din cele mai vechi timpuri câmpurile au fost pline de ostaşi, ei au apărat ordinea dinăuntru şi din afară – ei bine, n-are dreptul să facă politică!

    Şcoala n-are drept! N-are drept nici Justiţia!… Nimeni n-are dreptul să-i arate omului calea cea dreaptă… Atunci pe seama cui rămâne alegerea? Pe cine mai punem noi la conducerea ţării? Pe jucăuşii de pe cheiul gârlei? Luăm scursurile societăţii şi le punem în fruntea unui popor? Păi care este cinstea noastră?

    Dacă Biserica n-are voie să facă politică, iar noi toţi suntem Biserica, atunci cine face politică?

    Acesta este scopul [vieţii politice şi sociale]: de a ne ridica naţiunea spre linia Bisericii şi, decât să murim trădători, mai bine să murim pe câmpul de onoare fără să ne pierdem conştiinţa şi sufletul. Avem un singur suflet, un Singur Dumnezeu, o singură Credinţă şi cu ea vom merge înainte Judecăţii.

    *
    Sfinţii din închisorile comuniste nu sunt numai ai ţării noastre. Ei depăşesc hotarele firii şi ale întregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizaţi, numai cerul îi poate cuprinde. Nu ne-au mai rămas decât ochii în lacrimi şi suferinţa, dar aceasta este o pregătire înţeleaptă şi binefăcătoare pe drumul spre bucuria Învierii.

    *
    Inima românului e mereu tânără, pentru că se înnoieşte prin amărăciune. Cu cât simţiţi această amărăciune, cu atât gândurile noastre sunt mai aproape de durerile voastre. Nu noi luptăm pentru apărarea Adevărului şi a sufletelor noastre, ci Hristos este Cel ce luptă pentru noi şi prin noi.
    AMIN
    Cuvioase Părinte Justin, Mărturisitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru noi păcătoşii, să ne ocrotească de tot răul, de toata înşelarea divolească, fii mereu alături de noi pe drumul spre bucuria Învierii Celui Prea Înalt, spre slava numelui Său în veci!Amin

    Apreciază

    1. SCRISOAREA (PSEUDO)PATRIARHULUI CONSTANTINOPOLULUI: ,,CATERISIŢI ŞI ÎNTRERUPEŢI COMUNIUNEA CU CEI CARE SE OPUN SINODULUI NOSTRU DIN CRETA!”

      Prin urmare, vă rugăm stăruitor pe preasfinţia voastră şi pe Sfântul Sinod al Bisericii Greciei care a participat la Sfântul şi Marele Sinod din Creta, şi care a colaborat la hotărârea sa şi a semnat toate textele sinodale, să aplice hotărârile acelui Sinod care a stabilit că aceste texte sunt obligatorii pentru toţi credincioşii ortodocşi – clerici şi laici deopotrivă ” spunea în 2016…

      ,,ACESTE TEXTE SUNT OBLIGATORII PENTRU TOŢI CREDINCIOŞII ORTODOCŞI – CLERICI ŞI LAICI DEOPOTRIVĂ”….!!!

      https://www.aparatorul.md/caterisiti-si-intrerupeti-comuniunea-cu-cei-care-se-opun-sinodului-nostru-din-creta/

      Apreciază

  14. „Fiecare înşală pe prietenul său şi nu spune adevărul; şi-au deprins limba la minciună şi viclenesc până obosesc”. (Ieremia 9,5)
    În ultimii ani, Patriarhul Daniel s-a abţinut să mai adreseze participanţilor mesaje cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.
    În anul 2013, tema de reflecţie a Săptămânii de Rugăciune , a fost“Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului?”, inspirată din textul scripturistic de la proorocul Miheia (VI, 6-8).
    Întâistătătorul BOR consideră că la întrebarea “Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului?” va răspunde fiecare om nu atât prin cuvinte, cât prin lumina iubirii milostive pe care o are în suflet când se află în faţa lui Dumnezeu.
    Întrebăm şi noi cu smerenie, cum şi-a manifestat iubirea milostivă faţă de noi, fiii BOR, pe care ne-a respins fără discuţii, fără a răspunde neliniştilor noastre legate de sfânta credinţă ortodoxă, de mântuirea sufletelor, în dispret total faţă de noi şi Preotii îngradiţi conform sfintelor canoane. Este preocupat intens de rugăciunile cu ereticii, de întâlnirile nenumărate din cadrul satanicului organism CMB, care au pervertit conştiinţa clerului ortodox participant.
    Se preocupă de unitate, dar în realitate răspandeşte în jur dezbinarea şi „rupe”unitatea BOR.

    “Această lumină este însăşi prezenţa harului divin în sufletul omului credincios, rugător şi solidar cu oamenii aflaţi în suferinţă, sărăcie şi singurătate, dar şi făcător de pace şi lucrător pentru unitate. Luând aminte la cuvintele proorocului Miheia, care a prevestit naşterea lui Hristos – Mesia in Bethleem (Miheia, 5,1-3), să ne străduim şi noi să fim făcători de pace şi de unitate, ca împlinitori ai rugăciunii Domnului Iisus Hristos ‘ca toţi să fie una’ (Ioan 17,21), ceea ce înseamnă mai mare apropiere şi reconciliere între creştini, …”, mai afirmă Patriarhul Daniel.
    Prin urmare harul divin, lumina, se află în toţi credincioşii(nu creştinii!), fie ei papistaşi, luterani, calvini, monofiziţi, uniaţi, armeni etc.,minţiţi în faţă în numele “iubirii” despre lucruri fundamentale ale condiţiei lor soteriologice. Li s-a spus că şi ei sunt “Biserici”, că sunt slujitori ai misiunii Bisericii lui Hristos, că sunt fraţi creştini cu ortodocşii şi altele asemenea, în general sugerându-li-se indirect falsa idee că ei nu se află în înşelare şi, prin urmare, nu trebuie să se întoarcă la Adevăr.
    Numai în Adevăr putem avea o comuniune de rugăciune cu ei, cei care sunt străini, în afara Adevărului Hristos, străini de Tradiţia revelată a Bisericii celei Una.
    Dar tot în cartea Prorocului Miheia găsim pedeapsa cumplită a celor care nesocotesc învăţăturile Sfinţilor Părinţi, a celor care”grăiesc cuvinte mincinoase şi limba lor este numai viclenie în gura lor.”
    “Pentru aceasta aşa zice Domnul Iată că Eu pun la cale pentru neamul acesta o nenorocire, de care nu veţi putea să vă feriţi grumazul vostru şi nu veţi mai călca mândri; căci vremurile sunt rele.
    În vremea aceea veţi ajunge de batjocură şi vi se va cânta un cântec de jale.“(Miheia2;3,4)
    Patriarhul nu ar putea face nimic, fără complicitatea tacită a sinodului, a clerului nepăsator făţiş faţă de mântuirea turmei, dar şi a aproapelui căzut între tâlhari.
    Fariseismul, ipocrizia şi minciuna îşi fac locul în viaţa Bisericii, unde creştinii sunt înşelaţi şi minţiţi, chiar prin păstrarea tăcerii asupra tuturor problemelor care framântă lumea ortodoxă.
    “Să nu ne înşelăm. Există şi “un dialog al falsităţii”, atunci când cei ce discută se mint unii pe alţii în mod conştient sau inconştient. Acest tip de dialog este propriu “tatălui minciunii”, diavolul, “căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Este, de asemenea, un lucru obişnuit pentru colaboratorii săi conştienţi ori inconştienţi să-şi atingă “adevărul” lor cu ajutorul minciunilor atunci când ei vor să-şi împlinească binele lor prin rău. Nu poate exista nici un “dialog al dragostei” fără dialogul adevărului. Altminteri, acest dialog nu este adevărat şi nu este firesc. Ca atare, porunca Apostolului cere ca “dragostea să fie nefăţarnică” (Rom. 12, 9)“-Sfântul Iustin Popovici

    Nu este întâmplător faptul că Sfântul Porfirie a apărut de curând unui profesor grec căruia i-a spus că suntem cu adevărat singuri şi nu avem nici un prieten sincer alături de noi, în afară de ajutorul sfinţilor şi a Maicii Domnului. Acelaşi lucru l-a susţinut şi Părintele Efrem Filotheitul din Arizona.
    Cât timp mai suntem dispuşi sa înghițim atâta lașitate apostată tot ceea ce ni se prezintă, fără a reacționa, fiind încredințați că aşa aducem” închinare lui Dumnezeu”, uitându-ne la adevăr , dar îm­brăţişând în chip pătimaş minciuna?Minciuna, odata initiata ca sistem, cere dupa ea alte si alte minciuni din ce in ce mai mari, mai ramificate si mai nerusinate.
    Treptat ajungem să nu mai deosebim în noi înşine, decât cu mare greutate, adevărul de minciună.
    Se spun minciuni pentru că creştinii nedespătimiţi, cler si laici, se feresc de martiriu sau de mărturisirea Adevărului.
    Sfânta Scriptură menţionează ferm:

    “Nu grăi împotriva adevărului, ci ruşinează-te de lipsa ta de învăţătură.
    Nu-ţi fie ruşine a mărturisi păcatele tale şi nu sta împotriva curgerii râului.
    Nu te supune omului nebun şi nu măguli faţa celui puternic.
    Până la moarte luptă-te pentru adevăr, şi Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine.“
    Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)-4;27-30

    Apreciază

  15. Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre în vecii nesfârșiţi!Amin
    Este revoltătoare această decizie a conducătorului Fanarului despre care acum am luat la cunoştinţă, cu îngrijorare şi amărăciune.
    Patriarhul BOR și simbriașul său sinod, au aplicat ordinul pseudo-patriarhului Fanarului cu repeziciune, caterisind Preoţii lui Hristos care s-au ridicat canonic, cu îndrazneală şi curaj, din dragoste pentru Hristos şi aproapele, împotriva tezelor minciuno-sinodului din Creta2016, la care ecumenismul a devenit cuvântul de ordine pentru toţi ascultatorii ierarhi din Bisericile Locale și turmele lor aflate în adormită ascultare păgubitoare pentru mântuire.
    Dupa exemplara ordine în propria ogradă, Patriarhul BOR ocupă locul fruntaş, la punerea în practică a ordinului primit, strigător la cer, în timp ce Arhiepiscopul Ieronim nu a putut face acelaşi lucru datorită notorietăţii cinstiţilor Părinţi propuşi pentru caterisire, care ar fi declanşat o revoltă în Ortodoxia mondială. În schimb i-a îmbrăţişat cu frăţietate pe schismaticii afurisiţi, recunoscându-i drept Biserică, alături, să nu uităm de Mitropolitul Serafim de Pireu, aflat pe lista neagră a falsului patriarh Bartolomeu.

    Cuviosul Mărturisitor, Părintele Adrian Făgeţeanu spunea că vom ajunge treptat la prigoana cea mai vicleană a vremurilor de pe urmă, când „toţi care vă vor ucide vor crede că aduc slujbă lui Dumnezeu” cf. Ioan 16:2; adică cei înșelați îi vor zdrobi pe cei care nu acceptă „religia veselă și progresistă”, cu alte cuvinte, „calea cea largă”, şi vor păstra calea strâmtă, sobră, ascetică, după dreptarul Sfinților Apostoli, Martiri și Părinți.
    Acești creștini adevărați vor fi defăimaţi public, vor fi alungaţi din societatea secularizată și desacralizată pentru că nu se înscriu în aceste tipare noi de viață „morală” și „religioasă”.
    De această prigoană amintea şi Sfântul Antonie cel Mare când a zis că „în vremurile din urmă, mulţi vor înnebuni şi le vor zice că sunt nebuni celor care nu sunt asemenea lor”.

    Apreciază

    1. Doamne, ajută!
      Scrisoarea este din noiembrie 2016. Însă, nu a fost publicată până acum în spațiul mediatic românesc. E bine totuși să se cunoască greutatea acestor „hotărâri cretane” pentru toată suflarea creștinească! Nu e suficient să spui: „nu sunt de acord cu ele!”. E nevoie de îngrădire, de mărturisire…!

      Apreciază

  16. Nu este suficient să spui : ,, nu sunt de acord cu ele! „.
    E nevoie de îngrâdire, de mărturisire…!”.
    AMIN !
    Căci ce folos este dacă vorbești despre boală dar nu iei tratamentul?
    Ce folos că ști că în mâncare este otravă, dar totuși o mănânci?
    Ce folos că spui că-ţi arde casa , dar nu faci nimic concret , cu fapta, pt. a stinge incendiul?
    La ce îţi folosește vorba, dacă ea nu se concretizează în faptă? Dacă nu este pusă în lucrare?
    Credinţa fără fapte este moartă……

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s