În secolul al XVIII-lea, istoria bisericească consemnează un fapt uimitor: în Țara Românească (Mitropolia Ungrovlahiei) credincioșii Bisericii nu se mai împărtășeau cu Sfintele Taine aproape deloc, luând doar la Paști pâine binecuvântată pe care o numeau (și o mai numesc) „Paști”. Iată ce scria mitropolitul Neofit Cretanul (1738-1753) despre practica sacramentală românească din prima jumatate a secolului al XVIII-lea: „Cei mai mulți din norod nici ar fi știind ce este Sfânta Priciastenie [Împărtășanie], ci numai la ziua Sfintelor Paști ar fi mergând la biserică și nu doar ca să asculte slujba Sfintei Liturghii și să se împărtășească cu Sfintele Taine fiind mai înainte spovediți și gătiți pentru această Taină Sfântă, ci numai ca să ia pâine și vin, paximan ce se numește de voi Paști, iar alții cu ani îndelungați nu s-au spovedit, și alții iar în toată vremea vieții lor, după cum am înțeles, Spovedania și Sfânta Priciastenie [Împărtășanie] ce este nu o știu, fără decât a alerga în ziua de Paști pe la bisericile lor de iau atunci acea pâine și acel vin nesfințit sau iau agheasmă, numind că este Paști”[1].
Mai mult decât atât, Mitropolitul Neofit, pentru neorânduiala găsită la români, va cere preoților să împărtășească poporul cu Sfintele Taine (nu cu pâine – paximan), amenințând cu excomunicarea pe cei care vor rămâne în această „rătăcire și cădere în pierzanie”.
Se pare că istoria se repetă sau continuă pe aceleași coordonate ale nepăsării față de sfințenia întru Hristos Euharistic, poporul român, necatehizat, fiind ținut în întuneric, spunându-i-se amăgitor că pâinea sfințită cu agheasmă și stropită cu vin ar fi „Paști”. E bine să se știe că pâinea numită greșit „Paști”, nu poate fi sfințită înainte de Jertfa Mântuitorului din cadrul Sfintei Liturghii, în Noaptea de Înviere, la Axion, atunci când la strană se cântă Îngerul a strigat. Iar această pâine este binecuvântarea pe care Biserica o dă credincioșilor ca anafură, nu ca Sfânta Împărtășanie! Cei care se împărtășesc nici nu mai au nevoie de această pâine. O iau ca pe anafură după momentul împărtășirii, nu ca „Paști”! Pâinea numită în popor „Paști” poate fi sfințenia pregătită (ca o mângâiere) de Biserică pentru cei opriți să se împărtășească sau pentru cei care din binecuvântate pricini nu au putut ajunge la slujba Sfintei Învieri.
Anul acesta, din nefericire, întregul popor dreptcredincios a fost „oprit” de la Sfânta Împărtășanie de către ierarhia BOR supusă cezarului, fără a se conduce de Sfintele Canoane, ci de „Ordonanțe militare”, într-o politică corectă, plăsmuită pe duhul antihristic al lumii întunecată de păcat.
Ceea ce se petrece în spațiul mediatic zilele acestea este fără îndoială un „STEAG FALS”, fluturat perfid de mercenari ai condeiului și (de)formatori de opinie, într-o lume răpusă și stăpânită de virusul indolenței. Din nefericire, Lumina se ascunde cu bună știință sub obroc și Pâinea Vieții se negociază între autoritățile statului și ierarhia BOR.
ATENȚIE POPOR AL ÎNVIERII! Pâinea sfințită (numită „Paști”) și Sfânta Lumină sunt umbre ale Sfintelor Paști care sunt Sfintele Taine – Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos! E o diversiune statală și eclezială fără precedent! Se dă o luptă pierdută din start și se „pariază” pe un cal mort! Toată lumea s-a focusat pe Sfânta Lumină și Paști (pâinea sfințită), uitându-se esențialul: Lumina și Paștile sunt Hristos, prezent în chip real în Sfânta Euharistie, nu în pâine sfințită și lumină materială! Aici e vicleșugul! Cea mai iscusită lucrare a diavolului este de a-l lipsi pe credincios de Sfintele Taine! S-a întâmplat anul acesta, poporul român ortodox fiind momit cu umbre ale sfințeniei și ale Vieții celei adevărate! Ușile bisericilor s-au zăvorât pentru a-L încuia pe Hristos înăuntrul sfintelor locașuri! Și dacă Hristos este ținut în mormânt pecetluit de legi omenești, de ce să căutăm pe Cel Viu între cei morți (Luca 24, 5)? Negreșit, Hristos va învia, iar piatra mormântului va fi dată la o parte. Îl vom descoperi la frângerea Pâinii, nu în substituți și forme legalizate care anulează Taina și creează o pseudo-teologie la vreme de „pandemie”!
Dacă se va interzice în noaptea Sfintelor Paști să ajungeți la biserică și vă va fi imposibil ca să ajungeți măcar la porțile sfântului locaș pentru a lua Sfânta Lumină, aprindeți candela din Vinerea Mare (Joi seara) și o lăsați nestinsă până în noaptea de Înviere! La ora 0, în Duminica Sfintelor Paști, aprindeți o lumânare, dacă se poate din ceară curată, și veți avea Lumina Sfântă! Va lipsi, însă, Paștile Hristos prezent doar în Sfânta Euharistie (nu în pâinea ce se numește „Paști” în popor – aceea este doar pâine sfințită, nu Trupul și Sângele Domnului Hristos, adică Sf. Paști!).
Citiți, desprinși de mediul online (care „stinge” Taina și „îmbogățește” sentimentalist), Deniile din Vinerea Mare (a celor 12 Evanghelii) și Sâmbăta Mare (a Prohodului). Folosiți Ceaslovul, citind psalmii Utreniei și apoi, slujba Deniei zilei din Triod.
https://www.resurse-ortodoxe.ro/text/triod-bucuresti-1986
În Ziua Învierii și apoi în toată Săptămâna Luminată citiți din Penticostar Canonul Sfintelor Paști și Acatistul Sfintei Învieri din Acatistier, cântând cu mare bucurie: Hristos a înviat!
https://www.resurse-ortodoxe.ro/text/penticostar-bor-1999
Este bine, în această perioadă, să ne învățăm cu rugăciunea particulară în propriile noastre case, după rânduiala bisericească, redescoperind în mod practic slujbele Bisericii. Lupta cu „pandemia” poate dura mult timp de acum încolo. Este foarte posibil ca Hristos să ne vrea înapoi în sfintele locașuri întăriți întru Adevărul Sfânt, curățiți de ecumenism și superstiție, formalism și pietism, mai sporiți duhovnicește și mai implicați în viața Bisericii.
Bun lucru ar fi să săvârșim acest „ritual” al rugăciunii particulare conștienți fiind de vinovăția întregului popor pentru înstrăinarea de Adevăr, prin păcat și apostazie. Ar trebui cu toții să ne întrebăm, astăzi: de ce a îngăduit Hristos Domnul ca să fie lipsiți credincioșii de slujbele Bisericii, iar preoții să rămână singuri în slujire, fără popor? Omul nu ar fi putut închide bisericile dacă acest lucru nu ar fi fost îngăduit de Dumnezeu!
[1] Diac. Ioan Ică jr., Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine, Sibiu 2006, p. 7.
Preot Claudiu Buză
16. 04. 2020
Ortodoxia mărturisitoare 
Să fie blagoslovit cuvântul ziditor, tămăduitor sufletesc, al Sfinţiei Voastre, Cinstite Părinte Claudiu!
“Când te copleşeşte ceva, nu te intrista, ci totdeauna stai cu duhul la mormântul Mântuitorului, ca şi mine: eu, şi în inchisoare, şi în deportare, am stat totdeauna cu duhul la mormântul Domnului!”. (Sf. Kuksa de la Odessa)
“N-aţi citit o carte, Adeverirea Sfintei Învieri? Foarte frumoasă. Zice că atunci când a bătut în poarta iadului Arhanghelul Mihail, a fost de două ori porunca: „Ridicaţi boieri porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice!”. Mihail a fost cel dintâi care a bătut în porţile iadului. Şi satana întreabă din iad: „Cine-i acesta Împăratul slavei?” Iar el răspunde: „Domnul cel tare în război”.
A doua oară a bătut Arhanghelul Gavriil, care era cu Mântuitorul. „Ridicaţi boieri porţile voastre” – nu le deschideţi, ci ridicaţi-le cu tot cu stâlpi, din rădăcină –, „să intre Împăratul slavei”!
Dar satana întreabă iarăşi: „Cine-i acesta Împăratul slavei?” „Domnul puterilor, acesta este Împăratul slavei!” Atunci s-a luminat, a intrat Mântuitorul Hristos în iad şi a predicat 30 de ore Evanghelia, cum zice în Penticostar, pentru cei care-L aşteptau şi nu-L văzuseră, pentru popoarele care nu-L cunoscuseră.
Atunci, în iad, toţi prorocii arătau cum se împlinesc prorociile lor pe Golgota.
Isaia, care a profeţit naşterea Mântuitorului din fecioară: „Iată, Fecioara va lua în pântece”, a profeţit şi de patimă: „şi cu rana Lui noi toţi ne-am vindecat, că era Om Care întru durere a pătimit, Care ştia să rabde”. Când L-a văzut că suferă, a zis: „N-am spus eu despre Mesia în profeţia mea?”.
Când a văzut că-i dă oţet pe cruce, David a spus: „Eu înainte cu o mie de ani am zis: «Dat-au spre mâncarea Mea fiere şi M-au adăpat cu oţet»”.
Când L-au împuns în coastă, Prorocul Osea a zis: „N-am spus eu: «Vedea-vor pe care L-au împuns?»”. Când i-au luat hainele şi apoi au tras sorţi ostaşii pentru cămaşa care era ţesută de Maica Domnului, să n-o împartă că era foarte frumoasă şi era ţesută dintr-o bucată, Prorocul David a zis: „Ce-am spus eu cu o mie de ani înainte? «Împărţit-au hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi»”.
Fiecare spunea ceva. Şi atunci s-a împlinit ce-a spus fiecare proroc de Hristos. Dar vine Sfântul Ioan Botezătorul, căruia-i tăiase capul de curând: „Voi spuneţi prin Duhul Sfânt, dar eu sunt care L-am atins cu mâna, în Iordan, şi L-am mărturisit: «Iată Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii». Eu sunt de care a spus Prorocul Zaharia: «Glasul celui ce strigă în pustie, gătiţi calea Domnului». Eu am venit înainte, L-am văzut, L-am pipăit şi ştiam că vine”.
La porţile iadului, când a venit Mântuitorul şi au strigat că vine Împăratul slavei, zice că diavolul a început să vorbească cu cei mai mari ai lui: „Taci, că-i om, pentru că în Grădina Ghetsimani se temea de moarte. Dacă ar fi fost Dumnezeu, nu s-ar fi temut de moarte”.
Dar satana cel bătrân le spunea celorlalţi draci: „Sunteţi proşti! El pe voi v-a înşelat, ca să nu ştiţi până în clipa Învierii cine-i El. El Se făcea că Se teme, ca om, ca să vă înşele pe voi”.
Dacă S-ar fi temut, nu primea paharul de la Tatăl. Dar El a vrut să meargă pe calea ascultării: „Fie voia Ta! Că în capul cărţii scris este: «Am venit să fac voia Ta»”! Şi la patimă n-a vrut să fie semeţ, să intre în suferinţă fără ascultare. Tot cu ascultare. „De este cu putinţă, să treacă paharul acesta, dacă nu, fie voia Ta”!
Şi aceasta ca să ne înveţe pe noi ascultarea, când vom intra şi noi în cele mai mari ispite şi greutăţi să ne lăsăm în voia Domnului: „Doamne, fie voia Ta!”.
Eu mă feresc ca om, să păzesc, dar, dacă este voia Ta, vreau să fac ascultare şi merg pe drumul ascultării. „Ascultare până la moarte şi moarte pe Cruce”.
(Arhimandritul Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a doua, volumul VI, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 11-13)
ApreciazăApreciază
Amin! Domnul nostru Iisus Hristos, cu al Său Har, să ne lumineze mințile și sufletele pentru a putea scăpa de mrejele duhului necurat! Credința să ne călăuzească pe calea cea dreaptă iar dragostea dintre noi să deschidă ușa pocăinței și a smereniei pentru a ajunge in Rai!
Cu bucurii sfinte întru Hristos Domnul nostru! 🙏
ApreciazăApreciază
100 de călugări de la Mânăstirea Lavra Peşterilor din Kiev (sau Lavra Pecerska) sunt infectați cu Covid-19, inclusiv starețul Mânăstirii, iar trei au decedat.
Mânăstirea Lavra Peşterilor, monument creştin-ortodox cu o deosebită însemnătate istorică, face parte din patrimoniul mondial al UNESCO. Ea a fost închisă abia când s-a ajuns la a 63-lea persoană infectată, relatează EFE, potrivit agerpres.
„Prin decizia comisiei de urgenţă a capitalei, mânăstirea Lavra Pecerska este închisă pentru carantină. Cer forţelor de poliţie să supravegheze îndeplinirea acestei măsuri”, a declarat la o conferinţă de presă primarul Kievului,Vitali Klitschko.
„Primăria va trimite aparate mobile de radiografie cu raze X şi o brigadă de medici pentru a face teste. Trebuie să avem o imagine reală a situaţiei”, a explicat Klitschko.
https://voceabasarabiei.md/externe/item/20050-100-de-calugari-de-la-manastirea-lavra-pecerska-din-kiev-sunt-infectati-sunt-si-persoane-decedate
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Învierea lui Hristos este izvorul oricărei bucuri
Viața pământească a omului nu este altceva decât o neîncetată luptă cu moartea, cu înainte mergătorii ei, cu însoțitorii ei și cu oștirile ei. Aici nu există nicicând armistițiu, și cu atât mai puțin pace. Moartea atacă necontenit pe om și din afară și dinăuntru.
Din afară prin ispite, iar dinăuntru prin bolile văzute și nevăzute. Și toate acestea: ispitele, păcatele, bolile nu sunt nimic altceva decât dinții morții care doboară neîncetat pe om, și din afară și dinăuntru. Lucrul cel mai grozav este că-i devoră nu numai trupul, ci și sufletul, mintea și conștiința.
Din această situație există o singură ieșire, o singură salvare: învierea lui Hristos și biruința pe care ea o aduce asupra morții în toate lumile. Așa cum moartea este izvorul tuturor amărăciunilor și este toată amărăciunea, tot astfel învierea Mântuitorului Hristos este izvorul oricărei bucurii, este atoate-bucuria.
E de ajuns ca omul să-și deschidă ochii spirituali și atunci nu poate să nu simtă și să vadă că Domnul Cel înviat e singurul care dă sens și bucurie adevărată vieții celei amare a omului pe pământ: El și nimic altceva și nimeni altul.
Sfântul Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-Om. Abisurile și culmile filozofiei, Ed. Deisis,
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat!
ApreciazăApreciază
Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini – Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
ApreciazăApreciază
Adevărat a Înviat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hristos a Înviat!
Virus/duhuri necurate, măști/rugăciune/credință, Sf. Mormânt și Iisus Hristos Biruitorul..Dumnezeu să ne scape de frica morții trupești și să ne dăruiască frica cea folositoare, de a nu-L pierde pe El..
Doamne, ajută-ne! 🙏
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărat a înviat!
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat, Sfinţite Părinte!
Hristos a înviat, tuturor!
Sfânta Lumină a Învierii să ne aducă mângaiere duhovnicească, vindecare trupească, alinare și tămăduire a toată boala sufletească, pentru ca Bucuria, Pacea și Dragostea nesfârșită a Mântuitorului Hristos să-și găsească loc în inima și cugetul nostru!
“Să zicem Fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere!”. Amin
Sfântul Nicolae Velimirovici: Cine îmi adeverește mie că Hristos a înviat?
Îmi adeverește înainte de toate conștiința mea. Apoi mintea și voința mea.
În primul rând, conștiința îmi spune: atâtea patimi câte a suferit Hristos pentru binele și mântuirea oamenilor nu ar putea fi încununate de nimic altceva în afară de Înviere și de slava cea mai presus de lume. Patimile cele de nespus ale Dreptului au fost încununate de slava cea de nespus. Acest lucru îmi dă bucurie și liniște.
În al doilea rând, mintea îmi spune: fără de strălucita biruință a Învierii, întreaga lucrare a Fiului lui Dumnezeu s-ar limita la mormânt, întreaga Lui misiune ar fi zadarnică.
În al treilea rând, voința îmi spune: Învierea lui Hristos m-a mântuit de ezitările și oscilațiile între bine și rău și mă așează hotărâtor pe drumul binelui. Și acest lucru îmi luminează drumul, mă întărește și îmi dă putere.
În afara celor trei glasuri, care din lăuntrul meu îmi adeveresc învierea lui Hristos, există neîndoielnic și alți martori, care o adeveresc. Sunt slăvitele femei mironosițe, sunt cei 12 mari Apostoli și cei 500 de alți martori, care toți după Învierea Lui L-au văzut și L-au auzit, nu în vis, ci în realitate, și nu doar pentru un minut, ci pentru 40 de zile la rând. Îmi adeverește aceasta Saul cel de foc, marele prigonitor evreu al creștinismului; îmi mărturisește, că a văzut acea lumină a Domnului înviat în miezul zilei și că a auzit glasul lui și că s-a supus poruncii Sale. Această mărturie, Pavel nu a vrut să o tăgăduiască nici după 30 de ani, nici chiar în ceasul când în Roma lui Nero sabia îi tăia capul. Îmi adeverește acest lucru și Sfântul Procopie, comandant al armatei romane care începuse să îi extermine pe creștinii din țările Orientului și căruia i s-a arătat dintr-o dată Hristos viu și l-a întors de partea Lui. Și în loc să îi măcelărească Procopie pe creștini, el s-a predat de bună voie, ca fie măcelărit în numele lui Hristos. Îmi adeveresc acest lucru și miile de creștini din pușcării, de la locurile de execuție de-a lungul veacurilor, de la martirii din Ierusalim până la martirii din Balcani, până în zilele noastre, până la martirii moscoviți ai vremurilor noastre.
Îmi adeveresc aceasta și toate sufletele drepte și bune, pe care adesea le întâlnesc în viață și care se bucură atunci când aud că Hristos a înviat din morți. Acesta e un răspuns al conștiinței lor, vibrează sufletul și se veselește inima lor.
Mărturie iau și de la păcătoși și de la dușmanii lui Hristos. Numai și numai din faptul că aceștia, ca păcătoși și răi, tăgăduiesc Învierea lui Hristos, eu mă încredințez de contrariu. La orice proces se cercetează viața și purtarea martorilor și pe temeiul acestora este cântărită valoarea mărturiei lor. Atunci când martori înțelepți, curați și sfinți afirmă că știu că Hristos a înviat, eu primesc cu bucurie mărturia lor ca fiind adevărată. Însă atunci când oameni necurați, nedrepți și lipsiți de conștiință neagă Învierea lui Hristos, prin însuși acest lucru întăresc mărturia celor dintâi și îmi adeveresc încă mai cu tărie adevărul Învierii Domnului nostru. Căci aceștia resping din răutate Învierea lui Hristos, iar nu întru cunoștință.
Îmi adeveresc Învierea lui Hristos destule popoare și seminții, pe care doar credința în Învierea lui Hristos le-a scos din barbarie la luminare, de la sclavie la libertate, de la noroiul amoralității și al obscurantismului la lumina fiilor lui Dumnezeu. Însăși învierea poporului sârb îmi dă mărturie de Învierea lui Hristos.
Până și cuvântul ”Înviere” din morți îmi adeverește ceea ce este de la sine înțeles. Căci, fără Învierea lui Hristos nici măcar nu ar fi existat cuvântul acesta în limbile oamenilor. Când Pavel a dus pentru prima oară acest cuvânt în Atena civilizată, atenienii au fost de-a dreptul consternați și i s-au împotrivit.
Și astfel, fii ai lui Dumnezeu, să salut și eu: Adevărat a înviat Hristos!
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Drumul fără de Dumnezeu nu poate fi îndurat, Ed. En plo, pp. 70-72, via pemptousia.ro
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat, Sfinţite Părinte Claudiu!
Hristos a înviat, tuturor!
Sfânta Lumină a Învierii să ne aducă mângaiere duhovnicească, vindecare trupească, alinare și tămăduire a toată boala sufletească, pentru ca Bucuria, Pacea și Dragostea nesfârșită a Mântuitorului Hristos să-și găsească loc în inima și cugetul nostru!
“Să zicem Fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere!”. Amin
Sfântul Nicolae Velimirovici: Cine îmi adeverește mie că Hristos a înviat?
Îmi adeverește înainte de toate conștiința mea. Apoi mintea și voința mea.
În primul rând, conștiința îmi spune: atâtea patimi câte a suferit Hristos pentru binele și mântuirea oamenilor nu ar putea fi încununate de nimic altceva în afară de Înviere și de slava cea mai presus de lume. Patimile cele de nespus ale Dreptului au fost încununate de slava cea de nespus. Acest lucru îmi dă bucurie și liniște.
În al doilea rând, mintea îmi spune: fără de strălucita biruință a Învierii, întreaga lucrare a Fiului lui Dumnezeu s-ar limita la mormânt, întreaga Lui misiune ar fi zadarnică.
În al treilea rând, voința îmi spune: Învierea lui Hristos m-a mântuit de ezitările și oscilațiile între bine și rău și mă așează hotărâtor pe drumul binelui. Și acest lucru îmi luminează drumul, mă întărește și îmi dă putere.
În afara celor trei glasuri, care din lăuntrul meu îmi adeveresc învierea lui Hristos, există neîndoielnic și alți martori, care o adeveresc. Sunt slăvitele femei mironosițe, sunt cei 12 mari Apostoli și cei 500 de alți martori, care toți după Învierea Lui L-au văzut și L-au auzit, nu în vis, ci în realitate, și nu doar pentru un minut, ci pentru 40 de zile la rând. Îmi adeverește aceasta Saul cel de foc, marele prigonitor evreu al creștinismului; îmi mărturisește, că a văzut acea lumină a Domnului înviat în miezul zilei și că a auzit glasul lui și că s-a supus poruncii Sale. Această mărturie, Pavel nu a vrut să o tăgăduiască nici după 30 de ani, nici chiar în ceasul când în Roma lui Nero sabia îi tăia capul. Îmi adeverește acest lucru și Sfântul Procopie, comandant al armatei romane care începuse să îi extermine pe creștinii din țările Orientului și căruia i s-a arătat dintr-o dată Hristos viu și l-a întors de partea Lui. Și în loc să îi măcelărească Procopie pe creștini, el s-a predat de bună voie, ca fie măcelărit în numele lui Hristos. Îmi adeveresc acest lucru și miile de creștini din pușcării, de la locurile de execuție de-a lungul veacurilor, de la martirii din Ierusalim până la martirii din Balcani, până în zilele noastre, până la martirii moscoviți ai vremurilor noastre.
Îmi adeveresc aceasta și toate sufletele drepte și bune, pe care adesea le întâlnesc în viață și care se bucură atunci când aud că Hristos a înviat din morți. Acesta e un răspuns al conștiinței lor, vibrează sufletul și se veselește inima lor.
Mărturie iau și de la păcătoși și de la dușmanii lui Hristos. Numai și numai din faptul că aceștia, ca păcătoși și răi, tăgăduiesc Învierea lui Hristos, eu mă încredințez de contrariu. La orice proces se cercetează viața și purtarea martorilor și pe temeiul acestora este cântărită valoarea mărturiei lor. Atunci când martori înțelepți, curați și sfinți afirmă că știu că Hristos a înviat, eu primesc cu bucurie mărturia lor ca fiind adevărată. Însă atunci când oameni necurați, nedrepți și lipsiți de conștiință neagă Învierea lui Hristos, prin însuși acest lucru întăresc mărturia celor dintâi și îmi adeveresc încă mai cu tărie adevărul Învierii Domnului nostru. Căci aceștia resping din răutate Învierea lui Hristos, iar nu întru cunoștință.
Îmi adeveresc Învierea lui Hristos destule popoare și seminții, pe care doar credința în Învierea lui Hristos le-a scos din barbarie la luminare, de la sclavie la libertate, de la noroiul amoralității și al obscurantismului la lumina fiilor lui Dumnezeu. Însăși învierea poporului sârb îmi dă mărturie de Învierea lui Hristos.
Până și cuvântul ”Înviere” din morți îmi adeverește ceea ce este de la sine înțeles. Căci, fără Învierea lui Hristos nici măcar nu ar fi existat cuvântul acesta în limbile oamenilor. Când Pavel a dus pentru prima oară acest cuvânt în Atena civilizată, atenienii au fost de-a dreptul consternați și i s-au împotrivit.
Și astfel, fii ai lui Dumnezeu, să salut și eu: Adevărat a înviat Hristos!
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Drumul fără de Dumnezeu nu poate fi îndurat, Ed. En plo, pp. 70-72, via pemptousia.ro
ApreciazăApreciază
Adevărat a înviat!
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat!
O frumoasă poezie primită în dar….și dăruită tuturor cu bucurie…
Dumnezeu prealuminos,
Domnul Iisus Hristos
Din morți, iată, a-nviat
Și-a lăsat nevătămat
Giulgiul parcă înghețat
În mormântul sigilat
Și de oșteni apărat.
Pe-a sa Maică-a bucurat,
Pe femei le-a-ntâmpinat
Și i-a binecuvântat
Pe-apostolii ce-au aflat
Că lor li S-a arătat
Ca un grădinar din sat.
…
Doamne, vino și la noi,
Că ni-s sufletele sloi
De frică și stăm crispați
În case toți izolați,
De-alți „oșteni” înconjurați!
Treci prin ziduri, fă-le zob,
Leagă și acel microb
Ce ne-a-mbolnăvit mor(t)al
Și ne-a dezbinat global!
Varsă-n noi iubirea Ta
Și ne umple inima
Cu harul Tău pururea!
Iară noi îți mulțămim,
Și-ntr-un glas mărturisim:
Viața Ta în dar primim.
ApreciazăApreciază
Cu mare tristete va anuntam ca Pr Theodoros Zois a fost arestat si dus la sectia de politie
Parintele activeaza la Biserica Sf Spiridon/Egumenitsa, parintele in varsta de 60 de ani ce ingrijeste 11 copii si care duce o campanie de ajutorare a oamenilor nevoiasi, in special cei fara adapost, acest om fiind arestat azi in Vinerea Mare http://yiorgosthalassis.blogspot/2020/04/blog-post_364.html?m=1
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat! Încercări mântuitoare! Să-l mângâie Hristos Cel Înviat, cu Harul Său!
ApreciazăApreciază
Ne puteți oferi detalii? Sau altă sursă… Sursa indicată nu poate fi accesată
ApreciazăApreciază
Adevarat a inviat am repostat iar linkul, http://yiorgosthalassis.blogspot.com/2020/04/blog-post_364.html?m=1
ApreciazăApreciază
Minune a unei cruci cu Mantuitorul rastignit, la care izvoraste sange http://yiorgosthalassis.blogspot.com/2020/04/blog-post_737.html?m=1
ApreciazăApreciază
Deja asta este peste orice imaginatie, pt a nu putea imtra lumea in biserici, primarul orasului Dniepr din ucraina a dat dispozitie sa se sape santuri in fata bisericilor https://spzh.news/ro/news/70519-v-dnepre-kommunalyshhiki-perekopali-vkhod-v-khram-chtoby-pomeshaty-bogosluzhenijam
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat!
Paștile indiferent în ce situație ne-am găsi, nu pot fi niciodată triste, pentru că sunt „veselia cea veșnică” a învierii lui Hristos, mântuirea lumii, omorârea morții, „sărbătoare a sărbătorilor și praznic al praznicelor.
S-a auzit glasul Sfântului Ioan Gură de Aur în dimineața Învierii: „Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; și a stins-o pe ea cel ce a fost ținut de ea. !”
Am fost catehizați de Sfinția Voastră, Părinte Claudiu, că sfânta masă din orice biserică este în același timp altarul de jertfă și mormântul Mântuitorului. Lumina candelei de pe sfânta masă a oricărei biserici nu este o lumină oarecare, este chiar lumina de la mormântul învierii lui Hristos.
Deci mă întreb de unde această obsesie pentru lumina sosită cu avionul de la Ierusalim?
„Iubirea, lumina și viața –împreună cu adevărul – sunt una.
În acest sens sunt Paștile sărbătoarea luminii: pentru ca ele serbează triumful iubirii. Și numai dacă ne vom umple și noi de iubirea care nu alege și nu se tulbură de nimic, ne vom umple și de lumină.
Altfel, totul ne ramâne exterior. Vom auzi vorbindu-se de lumina Învierii, dar nu vom simți nimic, întocmai ca un orb căruia i se vorbește de lumina zilei. Numai de vom fi intrat cu adevărat, prin împărtășire cu Trupul Domnului, în comuniune de iubire cu El și cu semenii, vor fi Paștile și pentru fiecare din noi o biruință a iubirii, a luminii și a vieții.
De ce ne îndeamnă doar cântările bisericești: „Să ne luminăm cu serbarea (prăznuirea), și unii și alții
să ne îmbrățișăm; să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru înviere“.
Nu există luminare fără îmbrățișare.”
Părintele Dumitru Stăniloae, Cultură și duhovnicie
ApreciazăApreciază
Adevărat a înviat!
Bucurați-vă și iarăși zic: Bucurați-vă, că Hristos a înviat din morți!
ApreciazăApreciază
Hristos A Înviat!
S-a vehiculat ideea de a închide persoanele peste 65 de ani în locuri speciale”spre binele și sănătatea lor”, asemeni evreilor în ghetouri în timpul celui de-al 2-lea război mondial. Naziștii doreau purificarea rasei prin exterminarea celor care nu corespund rasei ariene, urmașii doctorului Mengele din ziua de azi doresc exterminarea persoanelor de peste 65 de ani, care fac umbra pământului degeaba, vectori ai îmbolnăvirii cu coronavirusul ucigaș, umilindu-i într-un mod irațional, de neconceput, stigmatizându-i cu o ură ucigașă.
Miliția în loc să supravegheze și să țină la respect miile de infractori țigani alungați din statele Europei, care au început să facă legea în Romania, întreținând o atmosferă de spaimă, violență și teroare, păzește în continuare cu încrâncenare porțile zăvorâte cu lacăte ale bisericilor ortodoxe, pândesc la intersecții cu carnețelul de amenzi în mână, la ordinele stăpânilor vremelnici.
Aceste iude, acești irozi ai veacului de acum, ce-ar voi să facă creștinilor ortodocși?
Să închidă definitv toate bisericile, să-i lipsească de sfânta Liturghie, să numai aprindă în veci o candelă la mormintele celor dragi, să-l lase pe tot omul fără un loc de muncă, fără bani, fără casă, să-i țină mai ales pe cei în vârstă, cât mai mult izolați în case și lipsiți de soarele și aerul de afară, doar -doar vor ceda psihic și se vor îmbolnăvi irecuperabil.
Chiar dacă ne vor vaccina ca pe vitele în țarc, chiar dacă ne vor implanta forțat cipuri cu care să ne țină sub control și să renunțăm la a vorbi cu Dumnezeu, chiar chinuiți fiind, nu ne vom pierde nădejdea în Domnul care a Înviat pentru noi!
Răul pregătit în laboaratoarele criminale a luat aspectul unui virus nevăzut cu distrugătoare efecte, pe care oamenii înșiși i le sporesc prin frica, panica, slăbiciunea și lipsa încrederii lor în puterea, bunătatea și dragostea neîmpuținată a Mântuitorului Hristos care A Înviat, Învie și va Învia totdeauna pentru fiecare zi, pentru fiecare om în parte, pretutindeni și în veci vecilor.
Hristos A Înviat și a deschis drumul îndumnezeirii omului, așezându-l cu trupul lui neputincios alături de Dumnezeu.
Cât de actuale sunt cuvintele Monahului Nicolae de le Rohia, în aceste vremuri rele, când conducătorii lumii au plecat genunchii in corpore în fața mafiei bancare globaliste, sluga directă a stăpânului legiunilor întunericului. S-au ridicat fariseii, saducheii și învățații timpului, zeloși apărători ai sănătății împotriva creștinilor, într-un duh anticristic de o violența nemaiîntâlnită, sechestrând oamenii în casele lor și punând bisericile sub pază strictă polițienească. Conducătorii Bisericii au acceptat neputincioși ceea ce nu era de acceptat, și au plecat capetele în semn de supunere la unison, unii punând icoane și candele pe scaunele din bisericile goale. Poate în alt timp imaginea m-ar fi emoționat, dar acum….
„Resemnarea, bunătatea, îngăduința și îndurarea sunt desigur virtuți creștine majore. În proximitatea neroziei trebăluitoare, a prostiei îngâmfate, a răutății, fățărniciei, nedreptății strigătoare la cer, a nepăsării de durerea și nevoia altuia, a ticăloșiei, nemerniciei, fomalismului încrâncenat și cinic, a setei de sînge, a vrălmășiei nepotolite, creștinul se cuvine să urmeze pilda Domnului și Învățătorului său și să se umple de sfântă mânie.
Există două feluri de mânie, net osebite între ele: Mânia ca păcat –personală, egoistă, prostească, încăpăţânată, ridicolă de cele mai multe ori, izvorâtă din ură, pizmă, nestăpânire de sine, resentiment, necugetare. Şi mânia legitimă – sfântă, dezinteresată, stârnită de spectacolul sfâşietor al răutăţii dezlănţuite, al strâmbătăţii triumfătoare, al nedreptăţii făcute semenului meu ori semenilor mei sau al ocărârii, al asupririi şi batjocoririi lui ori a lor. Mânia aceasta de-a doua nu e câtuşi de puţin un produs al agitaţiei lăuntrice, al zvâcnetului temperamental, ci e cu totul raţională şi e declanşată din afară. (Domnul ni se înfăţişează câteodată îmboldit de mânie, furios însă nicicând. Furia, viscerală şi tâmpă, nu poate fi generoasă şi sfântă, mânia da – cu prisosinţă.)(…)
Mânia mea, iscată de erupţiile prostiei şi răutăţii din juru-mi, de suferinţa nemeritată a fratelui meu, de nedreptatea ce i se face, de formalismul deşănţat, de minciuna neruşinată, de dispreţul pentru om, discriminări, necesitate, înşelăciune, palme peste ochi date celui nevinovat, asuprirea celor lipsiţi de apărare, batjocorirea celui slab şi altele asemenea lor, nu mai este un păcat, ci o virtute – o datorie chiar. Şi-i bună, sfântă şi dreaptă. Acest soi de înflăcărată mânie a fremătat şi în sufletul Domnului şi-i cuviincios şi
înţelept să ne aducem aminte de un adevăr deseori dat uitării, spre a nu deforma în mintea, inima şi cugetul nostru înţelesul justiţiar şi clarvăzător al creştinismului.
Creştinul nu-i, prin definiţie, un nătâng şi un prizărit, un insensibil, grijuliu numai de sufletul şi tihna lui, un adept al subterfugiului: „Ce-mi pasă mie?”. Lui, cu precădere, îi pasă de ceilalţi.
Învrednicească-ne Domnul de sfânta mânie împotriva tuturor formelor răului şi dăruiască-ne voinţa şi vitejia de a le înfrunta cu puterea Sfânt Numelui Său. ”
(Sursa : Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae Delarohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997,
pp. 213-214)
ApreciazăApreciază
PENTRU HRISTOS NU EXISTĂ PROBLEME DE NEREZOLVAT! SĂ NU NE PIERDEM NĂDEJDEA!
O corabie călătorea pe o mare învolburată, cu valuri foarte mari. Cei din corabie s-au luptat cât au putut cu marea, însă corabia a cedat și a început să se scufunde. Au reușit totuși să ajungă la țărm, dar era miezul nopții și foarte frig. Găsesc o colibă și abia când reușesc să se încălzească puțin, coliba a luat foc. Cu toții au crezut că sunt pierduți. Numai că, tocmai atunci, trecea pe acolo o altă corabie și căpitanul văzând focul a înțeles că sunt naufragiați și s-a apropiat să-i recupereze. Ceea ce crezuseră a fi condamnarea lor (arderea colibei) a devenit cauza salvării lor.
Cam așa lucrează și Hristos în viața noastră. Dintr-o situație fără ieșire poate să ne aducă la libertate, ne poate aduce învierea. Dacă trecem prin vreo încercare și ne-am pierdut omenește orice urmă de speranță, să nu deznădăjduim, deoarece pentru Hristos nu există probleme de nerezolvat.
(Text preluat)
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat!
Gândul meu zboară către toţi cei care resimt tristeţea năvălita în suflet din singurătatea care începe să le devină povară!
Spunea cineva că în Biserică trebuie să rămână doar cei care-și spun cu adevărat: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.” (Ioan 6,68).
Acum se face cernerea şi se vor despărţi oile de capre.
Iată ce ne sfătuiește Sfântul Nicolae Velimirovici:
„Nu te teme, nu ești singur. Singur este cel care nu știe de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toţi oamenii tovarăși. Unul ca acesta și într-o tovărășie cât se poate de numeroasă va spune, cum spun și acum unii: „Mă plictisesc! Nu știu ce să mai fac. Toate mă plictisesc cumplit”. Acestea sunt suflete goale de Dumnezeu, cenușă fără foc. Iar tu nu ești singur, fiindcă stai cu Domnul, și Domnul e cu tine.
Ascultă-l pe marele Pavel, apostolul neamurilor, care a fost dintr-o dată părăsit de toţi și care spune: „Nimeni n-a rămas cu mine, ci toţi m-au părăsit, iar Domnul a stătut lângă mine și m-a întărit.” Și acum privește ce nădejde vie are el în Domnul Cel viu: „Și mă va izbăvi Domnul de tot lucrul rău, și mă va mântui la împărăţia Sa cea cerească” (II Timotei 4, 16-18).
Vezi cât de luminos gândea și vorbea sluga lui Hristos, Pavel, în acele zile de început, când în întreaga lume nu se afla nici o biserică zidită și niciun domnitor creștin? Iar astăzi tot pamântul este împodobit cu biserici creștine și creștinii se numără cu sute de milioane.
Așadar nu te întrista din pricina singurătăţii pe care o ai de îndurat acolo unde trăiești. Dacă, așa cum scrii, te simţi ca în pustie, să știi că foarte mulţi tocmai în pustie s-au mântuit. Dar toţi acesti pustnici ai lui Dumnezeu s-au înălţat până în preaînalta tovărășie a lui Dumnezeu și a îngerilor lui Dumnezeu. Altfel n-ar fi putut îndura pustia. Au fost unii dintre ei care timp de cincizeci de ani n-au văzut faţă omenească, și totuși nu spuneau: „Suntem singuri! Ne plictisim!” Căci Dumnezeu era cu ei și ei erau cu Dumnezeu.
Omul poate trăi fără orice și fără oricine, numai nu fără Dumnezeu. Aceasta este mărturia lor, pe care au lăsat-o Bisericii ca pe un capital. Însă nu se știe să fi trăit vreun ateu cincizeci de ani în deplină singurătate, în pustie. Un asemenea fapt n-a fost înregistrat în istoria neamului omenesc.
Ateul nu-i în stare de așa ceva. El simte plictis și în tovărășia oamenilor, plictis care devine cumplit de chinuitor, chiar de nesuferit în lipsa lor. El caută oameni pentru a-i înţepa cu acul veninos al ateismului său și a se hrăni cu durerea lor. Iar în pustie pe cine să înţepe afară de sine însuși? Si cu a cui durere să se hrănească, afară de durerea sa?
Ca atare, zboară neîncetat cu gândurile la înălţimea duhovnicească, unde sălăsluiește Cel a Cărui tovărășie este mai însemnată și mai vrednică de iubit decât orice tovărășie de pe pământ. Lui slujește-I, cu El întovărășește-te; Lui tămâiază-I, de El îndulcește-te; Lui vorbește-I, despre El grăiește; pe El iubește-L, și iubește-L, și iubește-L, cu toată inima, cu toată puterea, cu toată mintea ta.
Și pentru dragostea ta El va afla un mijloc să le deschidă celor din preajma ta ochii și inimile și să le insufle credinţa vie în El, asemănătoare credinţei tale.
Atunci la voi va cânta slava lui Dumnezeu nu un solist, ca acum, ci un cor întreg.
Pace ţie și sănătate de la Domnul!”
Sfântul Nicolae Velimirovici, „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Scrisoarea nr. 236
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat!
Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre, Cinstite Parinte!
Nu cârtim nimic, nu judecăm pe nimeni, nu ne îngrijorăm de suferinţa şi batjocura la care am fost supuşi şi suntem în continuare sub ruşinoase pretexte, de către cei care sunt la conducerea unor instituţii, putere dată de Cel Prea Înalt!
Nu, nicidecum!
Cei care gândesc pieirea noastră şi-au pus speranţa că văduviţi fiind de mângâierea rugăciunii şi înstrăinaţi de participarea la Sfânta Euharistie în Bisericile pe care le doresc zăvorâte pe timp nedeterminat, credincioşii se vor înăspri şi se vor sălbătici, iar suferinţele supraadăugate prin intervenţia duhurilor răutăţii le vor grăbi sfârşitul.
Avem însa la indemâna osândirea de sine şi chemarea în permanentă a Numelui Sfânt al lui Hristos, dar mai ales credinţa nestrămutată că mila lui Dumnezeu ne poate mântui!
Ne mângâiem cu ajutorul rugăciunilor înălţate către Doamna şi Stăpâna Noastră, care nu ne va părăsi niciodată, cu înţelepciunea Sfinţilor Părinţi şi binecuvântarile prea alese ale Părinţilor Duhovnici!
Cât de bogaţi suntem!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Lui Dumnezeu cea mai dragă Îi este rugăciunea sufletului curajos
La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă Îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi batjocurii. Toate săgeţile acestea sunt boante la vârf şi ascuţite la coadă, aşa încât sărind înapoi din tine pricinuiesc răni înşişi săgetătorilor.
Soţia împăratului David, Mihala, şi-a bătut joc de o rugăciune însufleţită a bărbatului ei. De această batjocură Dumnezeu S-a aflat mai jignit decât împăratul David. Drept aceea, Cel Preaînalt a pedepsit-o pe Mihala, şi Mihala, fiica lui Saul, nu a avut copii până la moartea sa.
Cine urmăreşte cu luare-aminte destinele şi întâmplările omeneşti, acela se poate încredinţa că şi în zilele noastre Dumnezeu pedepseşte cu asprime pe cei ce îşi bat joc de lucrurile sfinte.
Iar tu să spui batjocoritorilor tăi – asta dacă socoţi că vreun cuvânt este pentru ei leac mai tare decât tăcerea -, să le spui: „Mă mint cumva ochii mei, sau văd eu bine că voi în fiecare zi vă rugaţi de negustori şi de judecători şi de poliţişti ba pentru una, ba pentru alta? Şi atunci, de ce vă bateţi joc de mine când mă rog Veşnicului nostru Ziditor? Oare nu e mai caraghios să te rogi unui neputincios decât Celui Atotputernic? Oare nu e mai nebunesc lucru să te închini prafului decât Făcătorului de viaţă şi Domnului?
Este la un prooroc o spusă: blestemat omul care nădăjduieşte în om. Cine îşi pune nădejdea într-un om muritor, într-o băşică vremelnică de spumă, şi nu şi-o pune în Dumnezeu Atotţiitorul, este – e limpede – blestemat. Şi acest blestem asupra lui şi asupra casei lui poate fi confirmat de experienţa vieţii de zi cu zi. Este limpede că la fel de blestemat este şi omul care se roagă numai omului, şi nu se roagă Celui ce ţine toate şi poate toate“. Însă – ia seama ! – uneori tăcerea e mai folositoare şi decât vorbele acestea.
Sfântul Nicolae Velimirovici,”Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, vol. I, Editura Sophia, București, 2008
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat!
Astăzi toți creştinii ortodocşi cinstim cu evlavie şi dragoste, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, care păzind credinţa fără de prihană, biruind vrajmaşii prin marile şi mai presus de fire ale sale nevoințe, s-a învrednicit cununii celei nestricăcioase şi veşnice.
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Mulți ani cu biruință şi bogate roade duhovniceşti, bucurii şi nesfârşite mângâieri sufleteşti, tuturor purtătorilor numelui Sfântului Mare Mucenic Gheorghe!
Mulţi ani trăiască!
Creştinii sunt Evanghelia lui Hristos perpetuată de-a lungul veacurilor în cadrul neamului omenesc
Vieţile sfinţilor sunt sfinte mărturii ale minunatei puteri a Domnului nostru Iisus Hristos. În realitate ele sunt mărturii ale faptelor Apostolilor perpetuate de-a lungul veacurilor. Sfinţii nu sunt decât sfinţi martori, precum Sfinţii Apostoli care au fost cei dintâi martori ai cui? Ai Dumnezeu-omului Iisus Hristos; ai lui Hristos răstignit, înviat, înălţat la ceruri şi veşnic viu; ai atotmântuitoarei Sale Evanghelii care este neîncetat scrisă în sfinte fapte evanghelice din generaţie în generaţie, fiindcă Domnul Hristos, Carele este pururea acelaşi, lucrează permanent minuni cu sfânta Sa putere întru sfinţii Săi martori.
Sfinţii Apostoli sunt cei dintâi sfinţi martori ai Domnului Hristos şi ai iconomiei Sale divino-umane a mântuirii lumii, iar vieţile lor sunt mărturii vii şi nemuritoare ale Evangheliei Mântuitorului ca viaţă nouă, viaţa harului, sfântă, dumnezeiască, divino-umană şi, de aceea, pururea minunată şi adevărată, precum şi viaţa Mântuitorului este minunată şi adevărată.
Şi cine sunt creştinii? Creştinii sunt aceia prin care sfânta viaţă divino-umană a lui Hristos se continuă din generaţie în generaţie până la sfârşitul lumii şi al vremii, iar ei toţi formează un trup, Trupul lui Hristos – Biserica: ei sunt mădulare ale Trupului lui Hristos, şi mădulare fiecare în parte unul către altul. Izvorul dumnezeieştii vieţi nemuritoare a început să curgă şi curge încă neîncetat din Domnul Hristos şi prin el creştinii curg în viaţa veşnică.
Creştinii sunt Evanghelia lui Hristos perpetuată de-a lungul veacurilor în cadrul neamului omenesc. În Vieţile Sfinţilor totul este obişnuit ca în Sfânta Evanghelie, dar totul este extraordinar ca în Sfânta Evanghelie – atât una cât şi cealaltă, întru totul adevărate şi reale. Şi totul este adevărat şi real prin aceeaşi realitate divino-umană; şi aceeaşi sfântă putere – divină şi umană – depune mărturie faţă de acest lucru, divină într-un chip atotdesăvârşit şi umană, de asemenea, într-un chip atotdesăvârşit.
Ce sunt Vieţile Sfinţilor? Iată, noi suntem în ceruri fiindcă pământul se face cer prin sfinţii lui Dumnezeu. Iată, noi suntem printre îngerii în trup, printre purtătorii de Hristos. Şi oricine sunt ei, Domnul este cu totul în ei şi cu ei şi printre ei; şi există întregul adevăr divin veşnic, şi întreaga credincioşie divină veşnică; şi întreaga dragoste divină veşnică şi întreaga viaţă divină veşnică.
Ce sunt Vieţile Sfinţilor? Iată, noi suntem în rai, în care tot ceea ce este dumnezeiesc, sfânt, nemuritor, veşnic, drept, adevărat şi evanghelic, creşte şi se înmulţeşte. Fiindcă, prin Cruce, în fiecare dintre sfinţi, pomul vieţii nemuritoare, dumnezeieşti, veşnice, a înflorit şi a adus multă roadă.
Iar Crucea ne duce la cer; ne conduce chiar şi pe noi după tâlharul care, spre încurajarea noastră, a intrat cel dintâi în rai după Atotsfântul şi dumnezeiescul purtător al Crucii – Domnul nostru Iisus Hristos – intrând acolo prin crucea pocăinţei.
Părintele(Sfântul) Iustin Popovici, Credința ortodoxă și viața în Hristos, Editura Bunavestire, 2003
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat!
Un mic fragment dăruit cu dragoste, din Cuvântul Mărturisitorului Părinte Gheorghe Calciu la Sărbătoarea Patronului său, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Sfântul Gheorghe a fost patronul Armatei Române. Iată cât de cinstit era Sfântul la noi, încât şi Sfântul Ștefan cel Mare l-a avut ca ocrotitor. Un drapel trimis de Ștefan la Mânăstirea Zografu, în Sfântul Munte, îl are înfăţişat pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Iar pe steag se găseşte această inscripţie:
“O luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic ajutător si cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domnul Țării Moldove, păzeşte-L pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe tine, ca să te preamărim în veci, Amin.
Și aceasta a făcut-o in anul 7008, adică 1500, la 43 ani ai domniei sale, Io Ștefan Voievod, domnul Țării Moldove.“
Am vrut să vă aduc la cunoştinţă această mărturie istorică pentru a şti cât de cinstit a fost Sfântul Gheorghe în tot trecutul nostru, cum însuşi Voievodul Ștefan cel Mare şi Sfânt i-a dedicat această rugăciune scrisă de el, care a rămas pe steagul lui de biruinţă.
Între mine si Sfântul Gheorghe a fost o legatură foarte strânsă. Cănd am fost în închisoare, îl chemam mereu si în multe imprejurări m-a ajutat. De atunci şi până acum nu încetez în fiecare zi să-i adresez o rugăciune specială. Sunt convins că între Sfânt şi cel care se roagă lui se stabileşte o legătură strânsă şi că adeseori multe din caracteristicile Sfântului, dacă ai o legătură apropiată duhovnicească cu el, se manifestă şi în tine.
În cazul meu, de pildă, precum Sfântul Gheorghe a trecut prin închisori, asa am trecut şi eu, aşa cum Sfântul Gheorghe a fost întărit de Dumnezeu în împrejurări grele, aşa am fost şi eu întărit în momentele cele mai grele când puteam să pier, nu numai fizic, dar puteam să pier sufleteşte. Dar prezenţa Sfântului m-a întărit, pentru că el transmite celui care i se roagă şi-i poartă numele o tărie a credinţei lui şi o protecţie spirituală pe care Dumnezeu ne-o dă nouă prin el.
Adresaţi-vă Sfântului al cărui nume îl purtaţi şi el vă va ajuta, adresaţi-vă lui la vreme de necaz, de boală, în împrejurări grele şi în clipele de bucurie: Sfinte Ioane, ocrotitorul meu, sau Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul! Adresaţi-vă lui şi el va asculta rugaciunea voastră!
El este avocatul nostru, al celor care-i purtăm numele în faţa lui Dumnezeu.
El duce rugăciunea noastră înaintea lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi. Și la sfârşitul vieţii, când mergem dincolo, alături de noi va sta şi patronul nostru, dacă l-am cinstit şi ne-am rugat lui, va sta alături de Îngerul Păzitor, ca să ne apere în faţa acuzaţiilor satanei. Aceasta pentru că la Judecata particulară diavolul scoate toate păcatele noastre, pe care noi nici nu le mai amintim, le aduce la iveală, le aruncă în balanţă, şi trebuie să avem un avocat al apărării care să aducă si faptele noastre cele bune. Căci noi vom fi atât de umiliţi, încât poate nici nu ne mai amintim de faptele bune, asa cum am uitat şi de păcatele noastre. Dar vin Îngerul pazitor şi Sfântul protector şi pun în balanţă toate faptele noastre bune.
Și adeseori o lacrimă cântăreşte cât toate răutăţile pe care le-am făcut o viaţă întreagă.
Asa că vă rog, aduceţi-vă aminte de Sfinţii ale caror nume le purtaţi şi rugaţi-vă să vă apere, să apere familia, neamul nostru şi toată lumea.
Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Ed. Bonifaciu, Bacău, 2009
ApreciazăApreciază
După pogorârea Sfintei Lumini în Sâmbăta Mare – prin care Hristos a adeverit întregii lumi că El este Dumnezeu şi Stăpânul universului – pseudo-patriarhul Teofil al Ierusalimului a cutezat miercuri în Săptămâna Luminată, la numai trei zile de la Învierea Domnului, o cumplită nelegiuire! Asemenea lui Iuda, care deşi ospătat la Cină L-a predat sinedriului evreiesc pe Cel Nepreţuit, acesta s-a rugat împreună cu rabinii evrei, întâistătători musulmani, alţi hulitori ai Preasfintei Treimi.
Să ne amintim că pe data de 26 martie, liderii spirituali ai tuturor cultelor religioase majore, prezenţi în Israel, s-au adunat pentru o rugăciune comună pentru sănătatea popoarelor lumii şi pentru izbăvirea de pandemia COVID-19.
Iniţiatorul acestei rugăciuni comune, a fost primarul capitalei israeliene, Moshe Lyon. La rugăciune au participat falsul patriarh al Bisericii Ortodoxe din Ierusalim, Theophilus III, patriarhul “bisericii” catolice Pierbattista Pizzaball, patriarhul “bisericii” armene Noran – Kostos Francisco Beaton, şeful rabin sefardic din Ierusalim – Shlomo-Moshe Amar, şeful rabin shkenazi al Ierusalimului – Arie Stern, şeicul Atel Atrash și liderul spiritual al comunității druze din Israel, şeicul Muafak Tarif.
“Coronavirusul a luat viaţa multor oameni de pe tot pămîntul, fără a face deosebire între religii, ţară, naţiune sau continent. Pericolul a atîrnat deasupra noastră, astfel că şi responsabilitatea revine nouă tuturor”, – a declarat gazda ceremoniei, primarul Moshe Lyon. Ceremonia s-a încheat cu cîntarea comună a rugăciunii “Creatorul lumii din ceruri, dăruieşte-ne nouă pace”.
https://www.aparatorul.md/rabinii-presupusul-patriarh-ortodox-si-musulmanii-s-au-rugat-impreuna-la-ierusalim/
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat!
Oamenii au devenit mai vulnerabili, lipsa de soare şi aer curat, împuţinarea credinţei, le afectează discernământul (dacă l-au avut vreodată), astfel încât treptat începe să li se întunece raţiunea.
Cred orice aud şi au ajuns să se teamă şi de umbra lor. Nu cercetează dacă e corect sau nu ce li se trâmbiţează de unii şi de alţii, stau cuminţi în casă, nefiind învăţaţi să cugete şi să gândească, să fie conştienţi de puterile cu care i-a inzestrat Dumnezeu, şi să încerce să le dirijeze în a face bine aproapelui.
*„Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem.
Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii.”
Conducătorii dictaturii politico-masonico-sanitare, formatorii antihrişti de opinie şi Înalţii Ierarhi ai BOR să nu uite că noi şi
**„ fiecare din voi va da seama despre sine lui Dumnezeu”(indiferent dacă sunt atei- marxişti, liberi cugetători sau eretici) şi „mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală.”
Primejdia comună s-a arătat în lume, unirea creştinătăţii întârzie, Doamne, până când? …
El e acela care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tirani sub ascultarea sa tot pământul. Căci acela va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împăraţilor pământului.
Creştinii, cu numele, din pricina înmulţirii fărădelegilor care sting duhul, aşa se vor slăbi la minte încât de frică, mulţi se vor lepăda de Hristos şi vor primi toată voia rea şi vor gusta toată răutatea răului „căci credinţa nu este a tuturora” (2 Tes 2,3). Viaţa lor, slăbănogită de păcat, va da îndrăzneală satanei, care va lucra în acela tot felul de puteri şi de semne, de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă
n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască.
„De aceea pentru că iubesc păcatul mai mult decât pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice ca să dea crezământ minciunii, şi să cadă sub osândă (minciuni), toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îngăduit nedreptatea” (2 Tes 2,9-11).
Jidovii de odinioară, împinşi înăuntru de „acela”, au răstignit pe Domnul înţepându-i călcâiul, şi nu i-au putut face mai mult nimic; dimpotrivă Domnul, pogorându-se de pe cruce la cei din închisoare, a spart veşnicele încuietori, şi mare pradă a făcut nesăţiosului iad. De atunci umblă potrivnicul ca un leu turbat, întărâtându-şi uneltele, ca măcar faptele şi învăţătura Mântuitorului să le întunece în necredinţă.
Neputând nici aceasta, îşi aprinde ciracii şi pe „acela” al lor, care se repetă în fiecare veac de oameni din zilele Sfinţilor Apostoli, până în zilele celui mai desăvârşit Antihrist din vremea de apoi, când va propovădui Ilie, ca doară doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Iisus de pe faţa pământului, prigonindu-i, spânzurându-i, ucigându-i, răstignindu-i şi în tot felul omorându-i.
Mai mult, cum zice un Părinte, acest Antihrist – care nu se mulţumeşte cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din mintea şi din inima celui din urmă credincios rămas pe pământ, şi nu râvneşte nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina odată cu Dumnezeu, iar în locul Lui, să-şi împlânte în sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.
„Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe, ci luptă nebun cerând … moartea lui Dumnezeu … moartea învăţăturii Sale … moartea creştinilor, ucenicilor Săi … pustiirea Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie. Chinurile cele de pe urmă, vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea.
Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una, cum au fost la început. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei, până nu vor veni la mintea aceea să asculte şi să împlinească, măcar la sfârşit, rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume.
Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini; dar oricâţi vor rămâne, aceia trebuie să treacă, peste ceea ce ar trebui să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una.
Primejdia comună s-a arătat în lume, unirea creştinătăţii întârzie, Doamne, până când? …
Deci, când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu, Biserică şi Preoţi, încât va fi sălbăticia şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul. Amin.
Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției
*Romani 14;8,9
**Romani 14; 12, 13
ApreciazăApreciază
Acum sau pus cu cenzura, pina acum 12 saituri si bloguri au fost inchise
ApreciazăApreciază
Oprirea participării la viața și terapeutica Bisericii – Spital duhovnicesc este echivalentul prezenței unei cumplite BOLI AUTOIMUNE în organismul viu și sănătos al poporului român ce nu se dorește a fi vindecată! Sistemul imunitar social-bisericesc deși produce anticorpi care să lupte cu infecția, atacă, totuși, „țesuturile” sănătoase ale organismului statal și eclezial, provocând adevărate dezastre cu greu de vindecat. Soluția este să refacem „sistemul imunitar” psiho-somatic cu „tratamente românești”: pocăința, rugăciunea, postul, participarea la Sfânta Liturghie, Spovedania, împărtășirea cu Sfintele Taine, cercetarea Sfintelor Scripturi, sfințirea vieții și, de ce nu, responsabilitatea neprefăcută familială și socială. „Studiile” spun că o astfel de terapeutică, aplicată „fără mască și mănuși” vindecă și reface organismul îmbolnăvit de păcat!
Hristos a înviat!
ApreciazăApreciază
Adevărat a înviat!
Să fie blagoslovit cuvântul trezvitor al Sfinției Voastre, Părinte Claudiu!
Iată medicamentul izbăvitor de toată patima și toată boala!
Să-l luăm cu bucurie , caci rețeta a fost parafată de Doctorul fără de arginți, și am primit-o în dar prin mijlocirea Părintelui Duhovnic, „gura lui Hristos”.
Să nu stăm o clipă pe gânduri, și să alergăm cu trăinicie, nădejde și curaj spre mărturisire!
În ce te voi găsi, întru aceea te voi judeca
Arhimandritul Efrem Filotheitul
În ce te voi găsi, întru aceea te voi judeca”. Iată vrednicia clipei. Te-a găsit în pocăință? Te-a găsit întru mărturisire? Te-a aflat zicând: „Greșit-am, Părinte, la Cer și înaintea Ta”[1]? Te-a găsit vărsând lacrima pocăinței celei adevărate și a prihănirii de sine? Iată că într-o clipă Dumnezeu te judecă așa cum a făgăduit: „Credincios este Domnul întru cuvintele Sale”[2].
Dacă însă te găsește întru cele potrivnice – o, omule – atunci ți se vor deschide ochii sufletului și vei vedea cât de mult te-ai păgubit. Dacă Dumnezeu îl judecă pe om, atunci de prisos este pocăința. Când praznicul se termină, de prisos sunt cuvintele cele multe, căci totul s-a sfârșit.
O, cât de mare este taina aceasta! O, Dumnezeul meu, Preadulcele meu Iisus, deschide ochii sufletului meu ca să văd limpede această taină mare a veșnicei mele mântuiri! Ca să-mi pregătesc merinde, ajutat fiind de Harul Tău, ca nu cumva la sfârșitul vieții mele să fiu aflat fără de câștig. Precum vezi, nu fac absolut nimic, ci mă umplu tot mai mult de patimi.
Dăruiește-mi lacrimi și pocăință adevărată mai înainte de a veni ceasul cel de pe urmă, când voi auzi glasul Tău: „Gătește-ți cele ale casei tale, căci vei muri și nu vei trăi”.
[1] Luca 15, 18.
[2] Psalmi 144, 13.
Sursa: marturieathonita.ro/in-ce-te-voi-gasi-intru-aceea-te-voi-judeca.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Cel mai mare bun al omului, singurul lui bun adevărat este cunoaşterea lui Dumnezeu
Un fel al slujirii aproapelui care îmi place, care mă unge la suflet, este slujirea prin cuvântul plăcut lui Dumnezeu şi folositor, care călăuzeşte la mântuire. De aceea iubesc pustia şi însingurarea.
Cu ajutorul lor aş dori să îmi curăţesc mintea şi inima – să le curăţesc în aşa fel încât ele să se facă table vii ale cuvântului dumnezeiesc viu, ca acesta să se întipărească în ele limpede, luminat, ca din cuvântul dumnezeiesc viu să izvorască mântuire îmbelşugată, să se reverse în sufletul meu şi în sufletele celor pe care îi iubesc în Domnul.
Cel mai mare bun al omului, singurul lui bun adevărat este cunoaşterea lui Dumnezeu.
Faţă de acesta, celelalte bunuri nu sunt vrednice a se numi „bunuri”. El este chezăşia sigură a veşnicei fericiri; până şi în pribegia noastră pământească, ea ne aduce cele mai înalte şi îmbelşugate mângâieri.
În cele mai mari nenorociri şi necazuri, când toate celelalte mângâieri nu sunt de ajuns, sunt neputincioase, el îşi păstrează toată puterea.
Cea mai fericită, cea mai înaltă slujire de pe pământ este să atragi în tine acest dar al lui Dumnezeu prin pocăinţă şi prin împlinirea poruncilor evanghelice, să-l împărtăşeşti semenilor.
Fericit cel căruia i s-a încredinţat o asemenea slujire, oricât de nimicnic ar părea el!
Cu grijile pământeşti această slujire nu se împacă. Ea cere ca slujitorul să fie simplu şi nevinovat ca pruncii, să-i fie tot atât de străină înclinarea spre dorinţele şi desfătările lumeşti pe cât le este de străină aceasta pruncilor.
Trebuie să piardă însăşi ideea de rău, ca şi cum acesta nici nu ar exista, altfel ideea de bine nu poate fi deplină, curată, desăvârşită.
Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012
ApreciazăApreciază
Am aflat ca a trecut la cele vesnice Pr Petroniu Socaci
ApreciazăApreciază
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=664199387702130&id=100023362241083
ApreciazăApreciază