L-am auzit de nenumărate ori pe Părintele Justin afirmând, în cazul în care ierarhul ar fi săvârșit vreo erezie cu capul descoperit: „Închidem porțile mănăstirii, rămânem în Biserica noastră și nu îi mai pomenim! Ei se rup singuri de la Biserică, nu noi…!”
Pentru că tot se vehiculează pe diverse bloguri ortodoxe cum că Părintele Justin Pârvu ar fi avut o anumită poziţie faţă de ierarhie şi ecumenism, reamintim cititorilor poziţia fermă a Părintelui Justin faţă de abaterile dogmatice ale episcopilor. Acesta este de altfel ultimul interviu al Părintelui Justin, acordat Revistei Atitudini, Nr. 28, 2013, Revistă ce aparţine Fundaţiei al cărei fondator şi preşedinte era însuşi Sfintia Sa. In acest interviu Părintele Justin este foarte tranşant atât în privinţa cipurilor, cât şi în privinţa ecumenismului, atât de tranşant si îndurerat încât Părintele afirmă cu durere: „Mai bine o Biserică împărţită decât una rătăcită!”.
Referitor la intreruperea pomenirii ierarhului, Părintele nu a recomandat aceasta în acea perioadă, deoarece era o situaţie cu totul diferită, dialogurile ecumeniste, în care se făceau grave compromisuri prin slujirile în comun cu ereticii, nu erau recunoscute la nivel panortodox, adică ne acorda posibilitatea să ne delimităm de abaterile lor, să ne dezicem de ecumenismul lor, cum Părintele a și făcut-o de nenumărate ori, prin mărturisiri publice. Acum însă ne aflăm în altă situaţie, aceea prin care ni se impune ecumenismul drept dogmă, suntem obligaţi sinodal să recunoaştem caracterul apostolic si patristic al ecumenismului, un ecumenism sincretist, iar nu un ecumenism mărturisitor de propovăduire apostolică. Nu! Această diferenţă nu se face în textele adoptate la Sinodul din Creta, nu se menţionează nicio epitimie, nicio judecată, nicio analiză asupra slujirilor în comun, asupra documentelor compromiţătoare semnate în cadrul dialogului ecumenist de până acum, despre care s-a tot scris, cum ar fi: documentele BEM de la Lima, 1982, Balamand, 1991, Chambessy, 1993, Ravenna, 2007 și toate întrunirile CMB, ce conţin grave abateri de la dogma Bisericii.
L-am auzit de nenumarate ori pe Părintele Justin afirmând, în cazul in care ierarhul ar fi săvârşit vreo erezie cu capul descoperit: „Inchidem porţile mânăstirii, rămânem în Biserica noastră şi nu îi mai pomenim! Ei se rup singuri de la Biserică, nu noi”. Da, Părintele Justin nu era de acord cu schisma (adică cu trecerea la altă biserică schismatică), şi a luat poziţii publice hotăratoare în această privinţă, dar nu şi cu îngrădirea faţă de erezie. Părintele Justin nu a vorbit doar împotriva ecumenismului, ci a vorbit împotriva ereziei de orice fel, iar acest Sinod din Creta din păcate conţine şi alte erezii, pe care le vom detalia amănunţit ulterior, în afara ecumenismului. Nu lungim acum cuvântul (este nevoie încă de rugăciune şi dezbatere pe acest subiect), nu spunem că acum este momentul întreruperii pomenirii (în acest sens vom expune studiul şi mărturisirea noastra imediat cum acesta va fi finalizat), spunem doar ca Părintele Justin nu accepta erezia!
Exemplificăm prin ultimul interviu al Părintelui Justin, cu puţin înainte de a trece la Domnul.
(Redacţia Revistei Atitudini)
Părintele Justin Pârvu despre abaterile dogmatice ale ierarhilor ecumeniști: Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?
Ortodoxia mărturisitoare 
,,Biserică împărțită” nu înseamnă schismă, ci: ,,Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice” (II Cor. 6, 17-18).
ApreciazăApreciază
Sarut mana
Ati desluit corect sensul acelei expresii, dar parca nu-mi vine sa cred ca ar apartine Parintelui Iustin. Nu cumva acestia de acum i-o atribuie in mod tendentios? Iertati.
ApreciazăApreciază
Doamne, ajută!
Nu cred că expresia i-o atribuie tendențios. Concluzia la care ajunge Redacția este străină de afirmațiile Părintelui Iustin.
ApreciazăApreciază
Necesitatea predicării
Fericitul Episcop Augustin Kantiotis de Florina
„Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile.” (Luca 5,3)
Duminica 1 Luca (Luca 5,1-11)
Ai auzit Evanghelia ce zice; Se spune una dintre minunile, minunile infinite pe care Le-a făcut, Le face și Le va face Domnul nostru Iisus Hristos. Într-un lac pescarii au pescuit o dată fără Hristos, iar cealaltă dată cu Hristos, iar cu binecuvântarea Lui mrejele lor goale s-au umplut cu pește.
Dar eu, iubiții mei, nu vreau să vorbesc astăzi despre minune; Vreau să vorbesc despre altceva mai important. Evanghelia spune că mai întâi s-a întâmplat asta și apoi s-a întâmplat minunea. Cu alte cuvinte, Hristos, înainte de a binecuvânta mrejele pescarilor și de a prinde atât de mulți pești, a făcut altceva: s-a urcat în corăbie și „Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile.” (Luca 5, 3). Mai întâi, adică există învățătura și după aceea minnea, învățătura precede – minunea. Minunea este o cale a peceții pe care Hristos o pune pe textul învățăturii, pentru a-i certifica autenticitatea.
Ce ne învață asta?
* * *
Unii ascultă și admiră „minunile Sfântului Nectarie!” – mare este harul lui, „minunile Sfântului Spiridon!” – mare este harul lui, „minunile Sfântului Gherasim!” – mare este harul lui, „minunile sfinţilor, ale Fecioarei Maria!”. – harul suprem. Dar mai mult decât minunile este învățătura, sunt cuvintele neprețuite ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Da, Hristos a învățat. Ce a predat? Dragostea pentru Dumnezeu și aproapele, „Iubiți-vă unii pe alții” (In 13,34; 15,12,17). Asta a fost tot ce a predat?
Acesta este vârful; cel care vrea să ajungă în vârf va trece mai întâi de poalele dealurilor. Ne place vârful, ne place cupola, dar nu avem grija să punem fundații adânci, care bineînțeles nu se văd, dar de acolo începe clădirea. Toată lumea vorbește despre iubire, ca despre o bomboană, dându-i conținut variat. Totuși, pentru a ajunge în vârf, trebuie să săpăm fundații, adânc în pământ, și să le îngropăm acolo. Dar care este temelia? Înainte de a spune „Iubiți-vă unii pe alții”, Hristos a spus altceva. „Iubiți-vă unii pe alții”, a spus când se apropia de Ghetsimani; când se apropia să aducă jertfa supremă, atunci a spus: Copii Mei, plec; „Să vă iubiţi unul pe altul”și„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan. 13, 35). Cu toate acestea, primul lui motiv era altul, și anume că dacă toți vom înfăptui acest cuvâluca 13,3
nt, lumea se va schimba, un cuvânt puternic care sparge stânca, un medicament amar, dar salvator. Dacă aș putea, l-aș scrie pe prima pagină la Națiunile Unite.
Însuși Hristos o spune: „Omule, pocăiește-te” (Matei 4:17). „Dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel” (Luca 13:3). Ați schimba inima, mintea, direcția – cursul vieții. „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelia Mea”, spune Hristos (Marcu 1:15). Bazele edificiului creștin sunt, pe de o parte, pocăința, lacrimile de la spovedanie și, pe de altă parte, credința neclintită în Chipul teandric al lui Hristos. Așa că încetul cu încetul, deasupra acestor temelii puternice, se ridică edificiul divin, pe care se va flutura eternul steag al iubirii.
Deci Hristos învăța. Unde a predat? Pretutindeni. Din momentul în care a spus „Pocăiți-vă” și până la ultimul său cuvânt, Hristos a fost Învățător. El a predicat în templu. Unde sunt iehoviții, care nu pun piciorul în biserică? Însuși Întemeietorul Bisericii a mers la templu timp de doisprezece ani și i-a învățat pe înțelepții lui Israel și a pus întrebări la care nu puteau răspunde. A predicat în sărbătorile celebrate de evrei care aveau centrul etno-religios al templului lui Solomon. A predat în sinagogă, în clădiri – un fel de școli, unde până astăzi israeliții se adună în fiecare sâmbătă pentru a citi Tora, Legea și Profeții. El a predicat în casele lor, în bucurii și în necazuri; când avea loc nunta, El binecuvânta căsătoria, când erau bolnavi le spunea cuvintele Lui mângâietoare și făcătoare de minuni, iar când se pregăteau de înmormântare, acolo unde era un trup mort și un sicriu, Hristos era lângă ei.
A predicat pe țărmuri lângă pescarii care aruncau mrejele, a predicat pe câmpuri lângă țăranii care semănau pământul, a predicat pe munte; discursul său cel mai faimos, discursul său monumental, carta umanității, este Predica de pe Munte. Deasemeni predica lângă râuri. A învățat Hristos omenirea în sfârșit – unde? De pe Cruce! A deschis gura de șapte ori, șapte motive care sunt extrem de prețioase. Chiar dacă ați lua cele mai noi și mai vechi filozofii și le veți stoarce ca pe o lămâie, nu veți obține nici măcar un cuvânt asemănător. Cum este acel cuvânt adânc și veșnic „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” (Matei 27:46), pe care îl rostim de multe ori în mijlocul vârtejului și furtunii acestei lumi sau acel cuvânt înfricoșator „Tată, în mâinile Tale îmi dau duhul” (Luca 23:46). A predicat în mod constant; de când a intrat în viața publică până când și-a dat Duhul, Tatălui Său ceresc, viața Lui a fost o învățătură.
Deci, mai mult decât minunile – care nu sunt pentru cei credincioși, ci pentru necredincioși (vezi 1 Corinteni 14:22) – să fim atenți la învățătura Sa. Credinciosul nu are nevoie de alte minuni.
Vrei o minune? Consider că minunea cea mai mare este: că pâinea și vinul de pe Sfânta Masă devin Trupul lui Hristos, pe care Nicodim și Iosif L-au luat în mâinile lor și Sângele lui Hristos care se evaporă în potir. Aici este minunea – dacă credem bineînțeles. Dacă crezi, intră în biserică; dacă nu crezi, nu păși, stai afară, ia un metanier și joacă-te, mergi unde vrei.
* * *
Avem nevoie de predicare. Oamenii noștri au nevoie de învățătură. De aceea clerul, ca și Domnul, trebuie să predice.
⃝ Predicarea – mai întâi în biserici. Dacă în acest moment un înger ar coborî și ar cerceta, în câte biserici ar găsi o predică? În majoritatea bisericilor nu există nicio învățătură.
⃝ Predicarea mai târziu acasă. Tată și mamă, aveți copii? voi sunteți responsabili. Datoria voastră nu este doar să-i hrănești cu alimente. Dimineața, după rugăciune, chemați copiii, stați câteva minute și deschideți Evanghelia. Tu faci asta? Care tată și care mamă, de îndată ce copiii se trezesc, îi învață să se roage? Nu te plânge mai târziu pentru că se rătăcesc. Părinți, semănați Cuvintele lui Dumnezeu.
Vei muri într-o zi, dar dacă ai îngenuncheat înaintea lui Hristos și le-ai citit Evanghelia, copiii nu te vor uita.
⃝ Deci învățați în biserici, în case, în școli, în armată, în gări, în presă, în ateliere, în viața publică, în străzi, în piețe, în curți, peste tot. Cineva va spune: Da, Evanghelia există în tribunale. Ὤ nefericire! Avem Evanghelia acolo, nu pentru a o citi, ci pentru a pune palma pe ea făcând jurăminte false. În restul timpului, judecătorii și avocații o ignoră. Sfânta Evanghelie este acolo doar ca o batjocură.
Din păcate, astăzi nu există predare. Și care este rezultatul? Luați două case, una în care ei citesc și alta în care nu citesc Evanghelia și comparați. Ia două parohii, una în care preotul știe doar să adune câștigul și una în care preotul crede și învață și vei vedea diferența. Luați o societate în care nu există Evanghelie și veți vedea crime, sinucideri, vicii; luați o societate în care domnește Evanghelia și veți vedea că această societate va deveni o societate de îngeri.
* * *
Care sunt Cuvântul lui Dumnezeu, învățătura și propovăduirea? Este lumina care risipește întunericul, apa care se răcește, mana care cade din ceruri, dinamita care scutură stâncile răului, revoluția, pâinea care hrănește, apa care nu moare, laptele care nu moare.
Frații mei, scrieți-l. Se apropie un al treilea război mondial, o furtună care va mătura omenirea păcătoasă! Dar orice s-ar întâmpla, păstrați cuvintele Nazarineanului! Credincios țării, religiei, familiei! Aproape de Hristos și numai de Hristos. Așa vom merge înainte. Iar când va veni sfârşitul, vom spune şi noi: „Pomeneşte-mă , Doamne, când vei veni în împărăţia Ta” (Luca 23:42).
(†) Episcopul Augustin
(Biserica Sf. Eleftherie Ano Patision – Atena 27-9-1970)
Traducere via:
https://katanixi.gr/orthodoxia/mitr-florinis-aygoystinos-kantiotis-29/
ApreciazăApreciază
A început prigoana preoților din SUA care nu sunt de acord cu nebuniile lui Elpidoforos, un exemplu in acest sens Pr Alexandros Kantarakias este alungat din biserica unde slujea
ApreciazăApreciază
Trist.. Motiv să ne rugăm mai mult. Domnul să ne miluiască după voia Sa!
ApreciazăApreciază
Tot mai des ne confruntam cu exemple din partea stăreţimii şi preoţimii, de refuz al cinstei de a mărturisi Adevărul Hristos, de recunoaştere a Sfintei Ortodoxii, a dogmelor şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, spre paguba lor duhovnicească şi a obştilor pe care aceştia le conduc. Acest refuz e sinonim cu acceptarea tacită a panereziei ucigătoare de suflet, propovăduită de vârfurile ierarhiei BOR, şi generalizată la toate nivelele sale de conducere.
Au trecut mai mult de 6 ani de la pseudo -sinodul cretan şi observăm cum iconomia bisericească cucereşte tot mai mult loc în tainele Bisericii(Botezul, Sfânta Taină a Cununiei). Asistăm neputincioşi la înțelegerea eronată a Euharistiei, cu încălcări flagrante ale sfintelor canoane, iar spiritul«ecumenic» domină din ce în ce mai mult viața Bisericii, generând devieri de la credința ortodoxă şi o falsă spiritualitate. Mai pot fi oare credincioşii să fie deplin vindecați duhovniceşte, în «spitalul duhovnicesc», Biserica, în condițiile neîngrădirii de erezie? Când doctorii din«spital», cu toate că se mai numesc doctori, nu se mai pot vindeca nici măcar pe ei înşişi ?
Fiecare mladiţă a ierarhiei BOR, de la vlădică la opincă, ţine cu dinţii de scaunul pe care îl ocupă, de însemnele arhiereşti sau preoțeşti, de realizările remarcabile obținute, folositoare sub aspect material şi profesional, (de obicei în instituții catolice, protestante), uitând că lumea şi Dumnezeu nu socotesc lucrurile după aceeaşi măsură, că* „oricine încearcă să tâlcuiască Evanghelia lui Hristos şi Apostolul în duhul şi criteriile unei anumite epoci, deci conform cu valorile şi postulatele lumii, se pune pe sine în afara realităţii care este în Hristos şi devine un sperjur faţă de făgăduinţa lepădării de diavol de la Botez şi faţă de Mirungerea care îl sălăşluieşte în Taina Crucii şi a Învierii ce aduce roadă în dumnezeiasca Euharistie.”
Această încrengatură de sorginte ecumenistă, de tip mafiot, în care s-au lăsat antrenaţi, (unii gândind că se vor desprinde poate la momentul potrivit), le-a deformat mintea, discernământul şi smerita cugetare, încălcând astfel jurămintele făcute în Taina Hirotoniei.
Trădarea credinţei la Creta şi urmările ei, răsar pe zi ce trece ca neghina şi mătrăguna în mijlocul spicelor de grâu, care încep să se usuce, unul câte unul, şi rămân fără roadă ca frunzele unui smochin uscat, în absenţa harului tămăduitor. O parte dintre credincioşi au părăsit treptat ocolul Sfintei Biserici în căutarea unor miraje iluzorii, căzând din nefericire în braţele ereticilor şi schismaticilor sau ajungând prada lupului înţelegător, nemaivăzând braţele iubitoare întinse ale Împăratului Hristos.
Îmbolnăvirea mădularelor Trupului Lui Hristos, de această maladie ucigătoare a mântuirii, ecumenismul satanisto-masonico-sionist, generează tulburări grave, pe care le observăm cu tristeţe în viaţa bisericii, şi care nu sunt deloc nişte fenomene trecătoare, pe care să le trecem cu vederea. O parte a pleromei s-a vatămat deja, prin efectele adverse ale vaccinurilor efectuate la recomandarea clerului ecumenist, şi-a modificat prin înțepare ADN-ul personal, şi a devenit obedientă la toate cerințele slugilor leviatanului, dovedită de-a lungul aşa zisei pandemonii.
Moartea trupească şi cea duhovnicească nu sunt altceva decât efectele întârziate, ale acceptării panereziei, care modifică conştiința, transformă omul într-un robot, sclav al sistemului globalisto-marxist, un rob al Noii Ordini Mondiale în care religia unică, aflată sub atenta supraveghere şi coordonare a cmb, cu concursul elitelor ierarhiei BOR, pregăteşte deja venirea antihristului.
Fie ca Domnul Dumnezeu să ne păstreze în Harul Său!
*Pr. Ioannis Romanides, Dogmatica patristică ortodoxă. O expunere concisă, Editura Ecclesiast, 2011
ApreciazăApreciază