,,Astăzi, justiția greacă mi-a acordat cea mai înaltă onoare, cea mai înaltă funcție, care poate fi atribuită unui preot: m-a condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru că am oficiat Sfânta Liturghie de sărbătoarea Bunei Vestiri, pe 25 martie 2020, adică pentru că am îndeplinit datoria preoțească și pastorală și am încercat să fiu fundamental consecvent față de conștiința mea, de enoriașii mei, de tradiția noastră bisericească și de Dumnezeu”…
Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!
,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).
REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu
,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).
ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile
,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).
...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!
În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar
Ortodoxia-singura credinta mantuitoare
,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).
“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania
,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).
,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).
Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica
Ortodoxia mărturisitoare 
Vrednic este! Exemplu de urmat!
Mila Domnului și cu sfinția sa!
ApreciazăApreciază
Ierarh al B.O.Ru din Kîrgîzstan: noi și cu musulmanii credem in același „dumnezeu”
ApreciazăApreciază
AtotBunul Dumnezeu să-l ocrotească cu Mila si Atotbunătatea Sa, dăruindu-i putere, tărie în Duhul și pace nesfârșită! Vrednic este Păstorul, care ascultă de Dumnezeu și nu de oameni, ocrotind oile încredințate lui spre păstorire și de care va da seama la vremea cuvenită!
ApreciazăApreciază
Cuviosul Părinte Emilianos Simonopetritul: „Să fim ușori, cu conștiința că ne aflăm pe aripile Duhului. Toate țin de Dumnezeu.”
Pe cât de ușor este ca cineva să lovească în clopotul de la poartă și să-i deschideți, pe atât de ușor este pentru Dumnezeu să bată din palme și să plece boala, ispita și orice altceva. Ajunge ca noi să nu ne neliniștim, așa cum se întâmplă de obicei, să nu avem voie proprie și, mai ales să nu gândim omenește. Adică să nu fim apăsați sau absorbiți de dorința de a ne vindeca sau de a ne izbăvi de ispite sau de frica de ispite și de boală sau de frământarea legată de gravitatea bolii. Să le înfruntăm pe toate acestea ca pe ceva firesc.
Dacă, atunci când suntem bolnavi, săpăm puțin sub picioare, în loc să aruncăm cu pietre în cer, se poate să dăm imediat peste izvorul vindecării noastre, ajunge ca Dumnezeu să vrea asta. Noi doar să ne încredințăm în mod deplin lui Dumnezeu, să nu simțim că ni se întâmplă ceva, să nu fim îndurerați, să nu fim strâmtorați, să nu ne îngrijorăm, să nu deznădăjduim, ci să ne încredințăm în mâinile lui Dumnezeu.
Există oameni care aproape că nu cred că se pot face bine sau scăpa de ispita lor sufletească ori duhovnicească, iar martiriul lor este înmiit. Mai sunt alții care cred că Dumnezeu îi va face în mod sigur bine. În realitate, aceasta nu este credință, este voie omenească, pentru că sunt dezmințiți și duși la un rezultat opus.
Să pășim cu totul liberi, cu totul izbăviți de dorințe și pofte, de temeri!
Să credem cu adevărat și deplin în prezența Maicii Domnului! Dar să credem că sunt gata să ne ajute și Sfântul Nectarie, care este un sfânt contemporan, Sfinții Arhangheli, sfântul pe care îl avem în inima noastră, Însuși Domnul Iisus Hristos, Apostolii, ale căror veșminte sau umbră făceau vindecări și minuni, izbăveau de gânduri, de demoni și de ispite.
Să pășim cu totul liberi, cu totul izbăviți de dorințe și pofte, de temeri. Să fim ușori, cu conștiința că ne aflăm pe aripile Duhului, și să nu avem impresia că se întâmplă ceva în viața noastră.
Dacă Dumnezeu vrea mă pot face bine în mod miraculos sau să mor peste două luni. S-ar putea să înviez din mormânt ca să mor mai târziu ca Lazăr, după optsprezece ani. Dar, dacă Dumnezeu vrea să trăiesc, voi trăi ani mulți și o să-L slujesc, pe El și lucrarea Lui. Toate țin de Dumnezeu…
Arhim. Emilianos Simonopetritul – „Asteptarea lui Dumnezeu: despre boală, suferinţă şi moarte. Tâlcuiri şi cateheze – volumul 7”, Editura Sfântul Nectarie
ApreciazăApreciază
Binecuvântează, Doamne, pe vrăjmașii mei!
Sfântul Nicolae Velimirovici
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ.
Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău. Binecuvântează, Doamne, pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o adun în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blesteamă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa Lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!
Sfântul Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, p. 160-161
ApreciazăApreciază
Străduiţi-vă să nu acuzaţi niciodată pe altul, ci rugaţi-vă pentru el
Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex
Străduiţi-vă să nu acuzaţi niciodată pe altul, ci rugaţi-vă pentru el. A judeca pe cineva pentru lipsurile pe care le are, înseamnă să nu-ţi vezi propriile tale defecte.
În starea noastră de cădere suntem incapabili să judecăm, în mod corect, pe fratele nostru. Să nu fiţi atât de siguri că fratele vostru se înşeală. Nu-l judecaţi.
Este preferabil să nu judecăm. A trăi în frica de Dumnezeu înseamnă a-ţi fi teamă să judeci pe altul într-o manieră păcătoasă şi nu aşa cum l-ar judeca Dumnezeu.
Ce câştig judecând pe fratele meu? Atâta timp cât nu-l voi vedea aşa cum Domnul îl vede, totul va fi greşit. Începeţi prin această rugăciune, prin ideea de a fi ascultători, de a nu judeca pe fraţii voştri. Începeţi prin această dorinţă de a-i sluji pe alţii cu dragoste, ca şi Sfântul Siluan, care cerea, în zilele de sărbătoare, să poată sluji în trapeză sutelor de călugări. Era atât de fericit să vadă cât de mult îi iubea Hristos pe aceşti oameni, pe aceşti copii ai lui Dumnezeu. Îi slujea cu multă dragoste. Împlinite în acest duh, muncile vieţii de zi cu zi, pot să devină o hrană duhovnicească foarte agreabilă. Seara, datorită acestei atitudini de slujire, inima voastră va fi foarte blândă şi veţi plânge înaintea lui Dumnezeu pentru propriile voastre greşeli, pentru lipsa voastră de iubire.
Din Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 49-50
ApreciazăApreciază
Domnul nu caută la limbă, ci la inimă. Căci atunci când va veni să judece lumea, nu va judeca după limbă, ci după inimă.
Dacă va găsi inimile noastre necurate, ne va lepăda; dacă ne găsește inimile curate, pline de milă și dragoste, ne va primi în Împărăția Sa cea veșnică. De aceea și înțeleptul Vechiului Legământ a zis:
„Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea țâșnește viața.” /Solomon 4, 23/.
Când într-un copac inima este putrezită, oare copacul se poate ține multă vreme? Iar inima omului putrezită de păcat, și atunci când putrezește, omul nu mai este om, ci umbră care se trage pe pământ, până când nu piere de tot.
Să nu se întâmple aceasta cu voi, frații mei! Să nu ajungeți umbre, ci să fiți oameni ai lui Dumnezeu!
Iar atunci când sunteți oamenii lui Dumnezeu, sunteți și moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu. Iar că cei drepți moștenesc Împărăția lui Dumnezeu, ne-a arătat Sfânta Născătoare de Dumnezeu prin arătarea ei în slavă și lumină cu acoperământul ei cu care acoperă de tot răul și de tot duhul cel rău pe cei care cad către ea cu plânset, rugăciune și credință. Ea s-a arătat și se arată.
Nu se arată în zadar, ci să deschidă ochii celor necredincioși, ca să afle de viața veșnică și de Împărăția cerească; să mângâie pe cei întristați, ca să știe că îi așteaptă mare bucurie în acea lume; să întărească pe cei mici și slabi, ca și ei să treacă fericiți această cale pământească și să intre în Rai; să-i îmbărbăteze pe cei ce se pocăiesc, ca să nu se abată de pe calea pocăinței, ci să nu cadă și să se mântuiască; ca fiecare strop al Sângelui Fiului ei să-l răscumpere prin mântuirea multor și multor suflete omenești; ca pentru fiecare picătură de sânge al Fiului ei să izbăvească de pieire mii și mii de suflete omenești.
Căci, fraților, preascump este Sângele Fiului lui Dumnezeu, care este vărsat pentru oameni. Vai de cei care disprețuiesc acest Sânge scump: chinul cel veșnic le va fi plată dreaptă. Ferice de voi, care prețuiți acest Sânge și prin el vă mântuiți cu voie și conștienți: viața veșnică va fi recompensa voastră.
Cu adevărat preascump este Sângele Fiului Fecioarei Maria. Toți oamenii de la începutul până la sfârșitul lumii, fie că numărul lor este ca iarba pământului și nisipul mării, se pot răscumpăra prin acest Sânge. Dar vai, nu toți se vor răscumpăra, ci doar cei care doresc aceasta. Iar cei care nu doresc, vor fi lepădați, căci au disprețuit prețul cu care au fost plătiți.
Fraților, nu disprețuiți pe nimeni! Căci nu este om pe pământ pentru care Fiul Fecioarei Maria nu a dat scump Sângele Său. Dacă cineva disprețuiește acest Sânge cu care a fost răscumpărat, acela singur va fi răspunzător pentru pieirea sa. Dar voi să nu fiți pricina pieirii niciunuia, căci dacă disprețuiți pe un om, voi disprețuiți sângele lui Hristos care a fost vărsat pentru mântuirea acelui om.
Mai degrabă străduiți-vă să-l înțelepțiți pe cel păcătos și să-l aduceți la credință. Și dacă reușiți acestea, ați dobândit un frate și împreună-moștenitor în împărăția lui Hristos. Pe cel drept lăudați-l, pe cel păcătos îndreptați, pe cel pocăit sprijiniți! Dar precum apa murdară nu poate înălbi pânza murdară, așa nici păcătosul nu poate curăți pe alt păcătos până când, mai întâi, nu se curățește pe sine. De aceea Domnul a îndemnat: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți.” /Luca 4, 23/
Voi, care doriți să îndreptați pe alții, mai întâi să vă îndreptați pe voi înșivă, iar apoi să vă străduiți și pentru alții!
Fragment
Sfântul Nicolae Velimirovici, Evanghelia Maicii Domnului – Cugetări, predici, rugăciuni, Editura Predania, 2020
ApreciazăApreciază
Când noi nu uităm sufletele celor adormiți, atunci nici Dumnezeu nu ne uită pe noi, când ne vom afla la aceeași nevoie
Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul din Arizona
Îmi amintesc că Starețul Arsenie făcea rugăciune pentru cei adormiți și a avut o mică vedenie, să spunem așa. A văzut că se afla într-un loc foarte frumos cu multe corturi. Și în ele se aflau familii, oameni foarte bucuroși, fericiți. Starețul a intrat într-un cort și, simplu cum era, i-a întrebat:
– Ce faceți aici? Vă vizitează cineva?
– Da, ne vizitează ieromonahul Vartolomeu și ne aduce daruri.
Ieromonahul Vartolomeu făcea Liturghii la Mănăstirea Sfântului Pavel. Cât de mare este folosul dumnezeieștii Liturghii! De aceea Părinții, când plecau din această viață, spuneau: „Pomenește-mă, fiule, la dumnezeieștile Liturghii!”.
Dacă omul este mântuit, crește odihna lui. Scoatem la Liturghie părticele pentru Maica Domnului, pentru cele 12 tagme ale Îngerilor, Sfinților. De ce le scoatem părticele, de vreme ce sunt mântuiți și se află lângă Tronul lui Dumnezeu? Le scoatem, deoarece crește slava lor. Dumnezeu adaugă, adaugă slavă și niciodată nu Se oprește în a da sufletelor odihnă.
Îmi amintesc că îmi spunea și Starețul Efrem de la Katunakia. Veneau după Liturghie în vis oameni zdrențuroși, săraci, răniți și îi spuneau:
– Părinte, ne-ai uitat!
Se scula mâhnit.
– Acestea sunt suflete care au nevoie. Eu le pomenesc toate numele.
– Gheronda, nu cumva ai alte nume?
– Nu am, părinte. Ci doar cele de la Proscomidie.
Caută, caută, dar nimic. A doua zi liturghisește, pomenind aceleași nume. După Liturghie se odihnește. Din nou a avut aceeași vedenie.
– Părinte, ne-ai uitat!
– Gheronda, nu cumva ai niște nume în chilie?
– Nu am, părinte!
– Uită-te bine la Sfânta Masă!
A căutat și a găsit nume sub ultimul acoperământ, deasupra plăcii Sfintei Mese. Le-a luat, le-a pomenit și de atunci nu s-au mai arătat.
Ca să ajungă cineva în punctul să se miște și să roage astfel, trebuie să aibă o stare de har. Trebuie să se nevoiască, să se roage, să îngenuncheze, să miluiască, să studieze, să se spovedească, să se împărtășească și viața lui în general să fie una plină de trezvie. Astfel, dobândind rugăciunile sale îndrăznire, vor reuși această mare izbândă pentru sufletele celor încătușați, ale nefericiților oameni aflați în iad, pentru care „Hristos a murit”.
Mor atâția oameni și nimeni nu se îngrijește de ei. Sunt uitați de toți. Noi ne îngrijim doar de ai noștri, de părinții noștri, de rudele noastre și facem parastase, șiraguri de rugăciuni pentru odihna sufletelor lor. Pentru aceștia însă nu am îngenuncheat, nu am vărsat nicio lacrimă, nu am ridicat mâinile la rugăciune. Iar atunci când se face pomenire de către preot la Proscomidie, trebuie în același timp să pomenească și monahii și laicii care se află de față. Există rânduiala ca atunci când sună clopoțelul, toți cei din biserică să pomenească nume. Fiindcă toți suntem Biserica lui Hristos; nu este numai preotul Biserica.
Să ne străduim să devenim oameni duhovnicești, să ne apropiem de Hristos mai mult, ca să-I vorbim. Cu cât ne apropiem, cu atât mergem mai aproape de urechea lui Dumnezeu, ca să-I spunem despre aceștia care suferă. Când vă rugați pentru voi, pentru cei apropiați vouă, să vă aduceți aminte și de acești nefericiți, care „nu au unde să-și plece capul”.
Hristos a murit pe Cruce pentru fiecare suflet și dumnezeiasca Lui Dreptate caută pricină să miluiască pe acești oameni, să îndreptățească izbăvirea lor din osândă. Dumnezeu Se îngrijește de aceste suflete, care sunt întemnițate. Dreptatea Lui impune să fie ținute acolo.
Milostivirea Lui însă vine pe de altă parte și spune: „Roagă-te pentru ei!”. De ce? Să găsească Dumnezeu motiv pentru ca milostivirea Lui să biruiască dreptatea Lui și să trimită mila Sa la aceștia, care suferă acolo. Iar noi, ticăloșii, întunecați de păcat, de neștiință, nu dăm pricină dragostei lui Hristos, ca să-i miluiască.
Vă doresc, fiii mei, ca Hristos să ne dea Har, să ne dea luminare, putere și mai presus de toate harul milosteniei, ca să miluim acele suflete care au plecat în cealaltă viață. Iar când noi nu le uităm, atunci nici Dumnezeu nu ne uită pe noi, când ne vom afla la aceeași nevoie. Astfel vor deveni postul și nevoința noastră bineprimite înaintea lui Dumnezeu. Și să mulțumim din inimă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim creștini ortodocși și să avem această posibilitate, să miluim și să ne nevoim, ca să ne aflăm în slava Sa veșnic împreună cu El. Amin.
Fragment din cartea Arta mântuirii, Părintele Efrem Filotheitul , Editura Evanghelismos.
ApreciazăApreciază
Ce înseamnă „te iubesc”? – Părintele Spiridon Vasilakos
21 octombrie 2022
Când spun că iubesc înseamnă că îl cunosc pe celălalt, știu ce și cât poate duce. Nu e posibil să-l iubesc pe celălalt fără să-l cunosc. Când iubesc, cercetez. Când iubesc, sunt alături de celălalt pe drumul vieții lui. Încerc să aflu [lucruri despre el], să-l cunosc. Știu cât poate duce. Știu până unde poate duce. Știu când nu mai poate rezista. De aceea, îi respect capacitatea sa de rezistență.
Acest lucru îl face Dumnezeu. Respectă cât poate duce celălalt. Aceasta este iubirea! Aceasta este iubirea! De multe ori, cum se comportă iubirea mea? „Nu! Celălalt trebuie să ajungă la măsura mea! Trebuie să înțeleagă ceea ce înțeleg eu! Trebuie să trăiască ceea ce trăiesc eu!”
Vine Hristos și ne arată ceva diferit! Să-l respecți, să-l iei în calcul, să-l măsori, să-l cântărești pe celălalt. De aceea, iubirea este „arta artelor”. Și doar prin iubire poți să te transformi și să transformi [pe celălalt].
https://www.chilieathonita.ro/2022/10/21/ce-inseamna-te-iubesc-p-spiridon-vasilakos/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=ce-inseamna-te-iubesc-p-spiridon-vasilakos
ApreciazăApreciază
Ajutorul în ispită
„El Însuși a suferit, fiind ispitit” (Evrei 2:18)
Dacă suntem tulburați de ispită sau tulburați de îndoieli, să mergem direct la Acela care, „fiind ispitit, îi poate ajuta pe cei ispitiți”.
Să mergem cu toate gândurile care ne asupresc, de care ne este rușine și pe care le urâm, – gândurile pe care nu le-am putea încredința nimănui – și să le încredințam Celui, care ne poate ajuta, pentru că și El a fost ispitit.
Cu un profund sentiment de regret, cu conștientizarea păcatului nostru, să mergem la Iisus, care „a venit să cheme nu pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Mt 9,13).
Să nu întârziem, să nu întârziam nici o clipă, să mergem acum și să vărsăm tot sufletul nostru înaintea Lui, să plângem toate lacrimile noastre înaintea Lui, să-L iubim mult, ca să ne fie iertat foarte mult (Luca 7,47). ).
Atunci toate îndoielile noastre vor dispărea, vom birui ispita „Iar pe voi, Domnul să vă înmulţească şi să prisosiţi în dragoste unul către altul şi către toţi, precum şi noi faţă de voi,
Spre întărirea inimilor voastre, ca să fiţi fără de prihană întru sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, cu toţi sfinţii Săi.” (1Tes. 3:12-13).
Traducere din limba franceză
https://orthodoxologie.blogspot.com/2022/10/aide-dans-la-tentation.html
ApreciazăApreciază
Cu smerenia şi tăcerea potolim mânia
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
– Gheronda, cum poate cineva să-şi potolească mânia?
– Mânia o potolim cu smerenia şi cu tăcerea. De ce spunem că şarpele este înţelept? Deşi are o armă puternică, otrava, cu care poate să ne facă mult rău, totuşi atunci când aude un zgomot cât de uşor, îndată pleacă; n-o înfruntă făţiş, ci se retrage din faţa mâniei. Tot astfel şi tu, dacă cineva îţi spune vreun cuvânt şi te jigneşte, să nu-i răspunzi. Dacă taci, îl dezarmezi pe celălalt. Odată la Colibă, Dikas, motanul cel mare, a văzut o broscuţă şi s-a dus să o lovească, aceea însă nu s-a mişcat deloc. Atunci Dikas a lăsat-o şi a plecat. Broscuţa cu tăcerea şi cu… smerenia ei l-a biruit. Dacă s-ar fi mişcat puţin, Dikas ar fi sărit asupra ei şi ar fi dat în ea ca într-o tobă.
– Atunci când eu şi o altă maică nu cădem de acord într-o anumită privinţă şi fiecare ţine la părerea ei, ajungem la impas şi mă enervez.
– Ascultă, una din voi trebuie să se smerească şi să cedeze; altfel nu se poate. Dacă doi oameni vor să treacă un lemn lung printr-o uşă mică, trebuie ca unul să dea înapoi, ca să intre mai întâi celălalt. Altminteri, nu vor putea să treacă. Când fiecare insistă în părerea sa este ca şi cum s-ar lovi cremenea de piatră şi ar sări scântei. Farasioţii[1], când cineva insista în părerea lui, spuneau: „Haide, să fie capra a ta şi ţapul al meu”[2]. Şi astfel evitau cearta. În tot cazul, cel care cedează, câştigă, deoarece se lipseşte de ceva, face o jertfă, iar asta îi aduce bucurie şi pace.
– Cum stau lucrurile atunci când cineva se poartă corect în afară şi cedează în faţa celuilalt, dar înlăuntrul său se împotriveşte?
– Aceasta înseamnă că înlăuntrul său mai trăieşte încă omul cel vechi şi se luptă cu el.
– De ce însă, Gheronda, deşi se poartă corect, nu are pace înlăuntrul său?
– Cum să ai pace? Ca să aibă omul pace, şi lăuntric trebuie să aibă o aşezare duhovnicească bună. Atunci pleacă mânia, neliniştea şi vine în om pacea lui Dumnezeu. Iar atunci când vine pacea în sufletul său, face să dispară fumul mâniei, se curăţesc ochii sufletului şi vede limpede. De aceea Hristos numai despre cei „făcători de pace” spune că „fiii lui Dumnezeu se vor chema”[3].
[1] Locuitorii din ţinutul Farasa din Capadocia, locul de unde Stareţul Paisie era originar.
[2] Din cauză că este productivă, capra valorează mai mult decât ţapul.
[3] Matei 5, 9.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
ApreciazăApreciază
Nu ai niciun folos dacă te mâhnești
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul
Vino, buna și iubita mea soră, vino și iarăși vom mângâia necazurile tale. Tu crezi că glasul tău nu a ajuns numaidecât la sfinți, la Maica Domnului, la Hristos. Dar, înainte chiar de a striga tu, sfinții s‑au și repezit să-ți ajute, cunoscând ca îi vei chema în ajutor și vei cere apărarea lor cea de la Dumnezeu. Tu însă, nevăzând dincolo de cele ce se văd și necunoscând că Dumnezeu conduce lumea, vrei ca cererea ta să se împlinească de îndată, ca fulgerul. Nu este așa.
Domnul cere de la tine răbdare. Vrea ca tu să arăți credința ta. Nu este suficientă rugăciunea pe care o spune cineva ca un papagal. Trebuie ca iubirea să fie împreună‑lucrătoare la cele pe care le conține rugăciunea, și apoi trebuie să înveți să aștepți.
Când, rugându-te și cerând de la Dumnezeu ceva, ajungi la deznădejde, atunci este aproape de tine împlinirea cererii. Hristos vrea să vindece vreo patimă ascunsă din tine, de aceea amână împlinirea cererii. Dacă primești mai repede decât te aștepți tu, patima ta rămâne nevindecată. Dacă aștepți, primești și ceea ce ai cerut și vindecarea patimii. Și atunci te vei bucura cu bucurie mare și vei mulțumi cu căldură lui Dumnezeu, Care pe toate le zidește cu înțelepciune și le face spre folosul nostru.
Nu ai niciun folos, deci, dacă te mâhnești, dacă te superi, dacă spui cuvinte grele. Trebuie să-ți închizi gura. Nimeni să nu înțeleagă ce ai tu. Să iasă abur pe ochi, nu pe nas. Să nu oftezi, pentru a te ușura, zice‑se, ci să te liniștești. Prin așteptare și îndelungă-răbdare vei arde pe diavol.
Eu – martor îmi este Domnul, Cel ce pierde pe toți cei care rostesc minciuni – mult m-am folosit din ceea ce îți spun acum. Atât de mari și grele erau ispitele încât credeam că de durere o să-mi iasă sufletul precum fumul pe horn. Și totuși, după ce trece încercarea, vine atâta mângâiere, ca și când ai fi în rai, fără trup. Te iubește Hristos, te iubește Maica Domnului, te laudă Sfinții, Îngerii se minunează de tine. Vezi câte bunătăți aduc ispitele și necazurile? Dacă vrei să vezi, să guști și tu iubirea lui Hristos, îndură ceea ce vine asupra ta. Nu în ceea ce-ți place ție, ci în ceea ce vrea Domnul să te încerce. Nimic din ceea ce facem noi de bună voie nu este atât de folositor cât este ceea ce ne trimite Domnul fără încuviințarea noastră. Atunci când încercarea va trece te vei umple de bucurie. Aceasta este calea adevărată, sora mea, și cel care îți scrie dă mărturie de adevăr din propria lui experiență.
Îndrăznește, deci, și te întărește în Hristos Domnul, îndurând tot ceea ce vine asupra ta, primind, împreună cu durerea, pacea și harul lui Dumnezeu.
Păstrează-ți suflețelul cu tărie, gândind că șchiopii și leproșii nu pătrund la aceste bunuri. De aceea ne lasă ispitele Domnul, ca să ne curățim de toate prejudecățile. Acestea sunt săpunul și lespedea pe care lovindu-ne întruna, ne albește. De aceea este nevoie să ne silim puțin aici, pentru că se apropie ceasul. Să păstrezi scrisorile pe care ți le trimit, să le ai atunci când ești încercată de necazuri.
Sursa: Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală II, Editura Bizantină
ApreciazăApreciază
Slava deşartă flămânzeşte şi însetează de slava omenească
Sfântul Ignatie Briancianinov
Să ne împotrivim cu hotărâre, cu lepădare de sine, pierzătoarei de suflet şi linguşitoarei patimi a slavei deşarte! Să ne împotrivim ei, întărind pe piatra poruncilor lui Hristos inima noastră slabă, care în sine este clătinată cu uşurinţă, ca de nişte vânturi, de înrâurirea şi lucrarea feluritelor patimi asupra ei!
Lepădând tot timpul slava deşartă, vom fi deja apăraţi de cealaltă patimă – de îngrozitoarea patimă a făţărniciei. Să ne săvârşim faptele bune şi nevoinţele aşa cum ne povăţuieşte Mântuitorul: în taină. Când luăm parte la slujbele bisericeşti, să ne ferim a da dovadă de porniri deosebite de evlavie, care să ne deosebească mult de fraţii noştri.
„Ia seama, a zis Sfântul Ioan Scărarul, ca aflându-te între fraţii tăi să nu pari nicidecum mai drept decât ei în vreo privinţă, altminteri vei săvârşi două rele: pe fraţi îi vei răni cu osârdia ta prefăcută, iar ţie însuţi îţi vei da negreşit prilej de semeaţă cugetare. Fii osârdnic în sufletul tău, fără să dai în vileag aceasta nici prin mişcările trupului, nici prin înfăţişare, nici prin cuvânt, nici prin căderile cu faţa la pământ.”
Dacă în zăvorâre, în rugăciunea însingurată, când citeşti lucruri ziditoare sau te gândeşti la ele, gândul slavei deşarte, pătrunzând prin uşa închisă, pătrunzând în însăşi mintea noastră, în însăşi inima noastră, ne va înfăţişa pentru a ne înşela, ca pe o desfrânată împodobită, slava omenească, să ne înălţăm cât mai repede gândul la cer, înaintea lui Dumnezeu.
Când mintea omenească este luminată de vederea duhovnicească a slavei şi măreţiei dumnezeieşti şi se coboară de acolo la vederea de sine, nu mai vede deloc măreţia omenirii: ea vede sărăcia, păcătoşenia, neputinţa, căderea ei; vede osânda la moarte rostită asupra tuturor; vede stricăciunea şi putoarea tuturor, fiindcă osânda se împlineşte treptat, şi nimeni nu poate scăpa de ea.
Mintea dobândeşte concepţia corectă despre om, străină de orice amăgire a slavei deşarte, şi strigă împreună cu Iov: „Stăpâne Doamne! Acum ochiul meu Te-a văzut pe Tine: pentru aceea, m-am defăimat pe mine şi m-am topit, şi mă socotesc pământ şi cenuşă (Iov 42, 5-6).
Adevărata smerenie vine din cunoştinţa de Dumnezeu. Amin!
Sfântul Ignatie Briancianinov, Sfinţii Părinţi despre slava deşartă, Editura De Suflet
ApreciazăApreciază