Caz unic în justiție – Preot „caterisit” readus în biserică de judecători, în baza unei decizii CEDO

Justiția română a reamintit că Părintele Ioan Ungureanu: VREDNIC ESTE!

Surpriză de proporții într-o dispută religioasă care a ajuns să fie tranșată în instanță. Caterisit de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB), fostul preot Ioan Ungureanu de la Parohia „Schimbarea la Față a Domnului” din satul Schit Orășeni, comuna Cristești, a fost achitat de magistrații Judecătoriei Botoșani în dosarul penal în care era acuzat de exercitarea fără drept a unei profesii. Motivul invocat de judecători – faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.„În temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a Cod procedură penală achită pe inculpatul Ungureanu Ioan, trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 348 Cod penal rap. la art. 23 alin. 4 din Legea nr. 489/2006”, se arată în decizia instanței.

Pronunțată astăzi, hotărârea Judecătoriei Botoșani nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Decizia reprezintă însă o premieră pentru justiția din Botoșani și arată că judecătorii nu consideră că Biserica Ortodoxă Română (BOR) ar trebui să dețină un monopol religios, iar enoriașii dintr-o anumită parohie au dreptul la libertate şi conştiinţă religioasă.

Caz unic în justiție – Preot caterisit readus în biserică de judecători, în baza unei decizii CEDO

APOSTAZIE, PLANDEMONIE, PECETLUIRE

Dacă ,,Sfântul și Marele” Sinod din Creta are meritul de a ne descoperi ecumeniștii și extremiștii din Biserică, plandemia are calitatea de a-i arăta pe trădătorii de neam și țară, pe iudele și criminalii acestor vremuri de pe urmă! Nu este greu de identificat potrivnicii lui Dumnezeu și dușmanii de neam! Toți cei care calcă în picioare așezămintele dumnezeiești și legile constituționale se fac vinovați de apostazie, genocid și trădare, înaintea lui Dumnezeu și a poporului român!

Pentru cei care vor să cunoască ce conțin serurile experimentale, există informații științifice verificabile, provenite din studii de genetică, biologie moleculară, virusologie, economie, politologie, relații internaționale, epidemiologie, medicină de familie etc., și nu din teorii ale conspirației așa cum mint cei care ne vor pieirea!

La fel și în domeniul teologiei, pentru a înțelege lucrarea apostaziei în Biserică (2 Tes. 2, 3-4) și legiferarea ecumenismului (pandemia spirituală), există descoperiri ale Sfintelor Scripturi, ale Sfintelor Canoane și Dogme, învățăturile Sfinților Părinți și ale Duhovnicilor. Cine caută sincer mântuirea este luminat de Dumnezeu!Rămâne ca fiecare dintre noi să înțelegem faptul că apostazia conduce la plandemonie și la pervertirea celor trei puteri sufletești, printr-o trăire în ,,închipuire pripită, poftă fără de minte și mânie fără de judecată”, după cum spune Părintele Cleopa Ilie!

Pecetluirea poate fi urmarea firească a unui mod de existență potrivnic voii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, cele trei puteri sufletești (rațiunea, pofta și mânia), pervertite și nelucrătoare spre binele ființial propus de Dumnezeu omului, ajung să fie pecetluite mai întâi la nivel duhovnicesc de puterea celui rău și apoi trupește (frunte sau mâna dreaptă) prin mijlocirea tehnologiei. Am văzut pe foarte mulți creștini că se opun pecetluirii doar din perspectiva tehnologiei, fără a ține cont și de aspectul duhovnicesc (despătimirea și dobândirea virtuților, iubirea semenilor, milostenia, rugăciunea curată, îndepărtarea ereziei și mărturisirea Adevărului etc). Și duc o luptă după o strategie pur lumească, fără a ține cont de importanța dimensiunii duhovnicești a acestei lupte. Nu spun că toți care duc această ofensivă neglijează aspectul duhovnicesc, ci că există ispita de a se insista doar pe coordonatele configurării unei dictaturi electronice. La fel și în lupta împotriva ecumenismului.

Toată ofensiva pare a fi îndreptată spre apărarea dogmei ca formulare a experienței Sfinților, fără a lua în serios ceea ce este mult mai important: experiența în sine a Sfinților care a condus la formularea dogmelor pentru a apăra Biserica de erezie și, totodată, a arăta modul corect în care se face vindecarea în Ortodoxie!

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica