Duhul Sfânt sfințește Sfintele Taine întotdeauna spre mântuirea lumii, nu cu intenția de a-i condamna pe cei nevrednici!

Screenshot-6.png

În urmă cu câteva săptămâni am deschis o discuție despre afirmațiile celor care îl urmează pe monahul Sava Lavriotul cu privire la lucrarea Harului în Biserică. Afirmam cu acea ocazie că aceștia susțin că Duhul Sfânt ar sfinți Sfintele Taine spre osânda celor ce încă nu au întrerupt pomenirea ierarhilor ecumeniști.

Cum era de așteptat, unii dintre membrii acestei grupări au reacționat, întrebându-se și întrebându-ne “unde a spus vreodată părintele Sava așa ceva?”. Întrebarea frățiilor lor este justificată, pentru că verbatim, în mod direct, monahul grec nu a spus niciodată acest lucru, însă această idee rezultă, fără ca monahul să își dea seama, din contextul mai larg al învățăturii cuvioșiei sale.

Încercăm în acest articol să arătăm că monahul Sava și cei ce îl urmează afirmă de doi ani de zile încontinuu această idee hulitoare de Duhul Sfânt, acceptând ca ipoteză de lucru faptul că niciunul dintre ucenicii cuvioșiei sale nu crede că Sfintele Taine ar fi întinate de credința săvârșitorului, după cum ne încredințează prin conferințe, deși, după cum vom vedea mai jos, această idee apare într-unul dintre documentele acestei grupări.

“Doctrina” Tainelor valide spre osândă a fost consemnată în rezoluția adunării de la Roman, din ianuarie 2018.

În articolele acelei rezoluții se spun, în esență, trei lucruri:

  1. Toți cei ce nu au întrerupt pomenirea, fără nicio distincție, sunt eretici (art. 2, 3 și 4);
  2. “Credința eretică” a pomenitorilor (preoți și credincioși) constă în faptul că se află în comuniune cu ierarhii ecumeniști, nu neapărat în mărturisirea ereziei ecumeniste (art. 8);
  3. Tainele ecumeniștilor sunt valide (art. 7, 8).

Combinația acestor trei idei din rezoluția de la Roman conduce la concluzia logică și teologică potrivit căreia Duhul Sfânt ar sfinți Sfintele Taine în bisericile pomenitorilor pentru osânda acestora.

Cum? Simplu. Duhul Sfânt sfințește Sfintele Taine prin lucrarea sacramentală a slujitorilor Săi preoți sau episcopi până la momentul caterisirii acestora, în cazul în care merită caterisiți (singura excepție fiind caterisirea pentru aplicarea corectă a canonului 15 I-II privitor la predicarea cu capul descoperit a unei erezii de către episcop, când preotul/episcopul continuă să săvârșească Taine valide și după pronunțarea caterisirii, pentru că astfel de caterisire este nulă de drept).

Asupra acestui lucru suntem cu toții de acord (în afara celor care au căzut deja în schisma de tip stilist) și nu are rost să mai argumentăm, argumentele s-au produs de multe ori.

Sfintele Taine sunt primite în Biserică de către credincioși, care le pot primi fie cu vrednicie, fie cu nevrednicie. Când le primesc cu vrednicie se sfințesc, când le primesc cu nevrednicie riscă să se întineze, să se osândească și chiar să moară, după cum ne arată exemplul biblic al lui Iuda (In. 13,21) sau cuvântul Sfântului Pavel din Epistola întâi către Corinteni (1Cor. 11,28-32).

Indiferent de starea de vrednicie a primitorului, Duhul Sfânt sfințește Sfintele Taine întotdeauna spre mântuirea lumii, nu cu intenția de a-i condamna pe cei nevrednici. Mântuitorul Hristos Se jertfește spre mântuirea fiecărui om, nu spre osândirea lui la iad.

Și asupra acestui lucru suntem cu toții de acord și nu trebuie să o mai luăm de la capăt cu explicațiile. Până aici și rezoluția de la Roman (art. 7) afirmă corect că Tainele sunt valide chiar și la cei ce sunt pomenitori, până la caterisirea acelora.

Corect este și să afirmi că aceia care au o credință eretică și primesc Sfintele Taine cu nevrednicie se osândesc. În sensul acesta vorbește și Sfântul Teodor Studitul despre “întinarea Tainelor”: “Ce să-ți spun acum despre acest lucru nu văd[1], decât că întinare are împărtășania din singurul fapt că îl pomenește [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie”[2].

Tainele nu se contaminează de erezia celui ce le săvârșește, atunci când el este propovăduitor al unei erezii (nu e cazul ereticilor condamnați, care nu au Taine defel), pentru că Hristos nu se poate întina, cum corect afirma preotul Staicu în ultima conferință ținută de monahul Sava.

Cu toată afirmația preotului Staicu și asigurările repetate ale monahului Sava că nu consideră că Tainele ar putea fi întinate de către credința eretică, articolul 8 din rezoluția de la Roman poate fi interpretat, dacă „credința eretică” se referă la săvârșitorul tainei, nu la primitorul acesteia, și în sensul că tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre mântuire pentru că sunt afectate de credința eretică a săvârșitorilor, ceea ce sugerează contrariul celor spuse de preotul Staicu, anume că Hristos S-ar întina de credința săvârșitorului, afirmație la fel de blasfematoare ca și aceea că Duhul ar săvârși Taine spre osândă, pentru că ar sugera că există un Hristos eretic!!! Doamne iartă și păzește de asemenea afirmații!

Chiar dacă acceptăm ceea ce ne spun adepții monahului Sava, că la Roman nu ar fi vorbit despre afectarea Tainelor de erezia  săvârșitorului și că a fost doar o formulare imprecisă, problema rezoluției de la Roman rămâne în continuare aprecierea greșită a stării celor ce primesc aceste Sfinte Taine.

În momentul în care ai postulat că toți cei ce nu s-au îngrădit de erezie sunt eretici, fără nicio distincție, dar că, în același timp, Tainele săvârșite de către pomenitori sunt valide, se naște, în mod firesc întrebarea: Dacă toți sunt eretici, pentru cine mai sfințește Duhul Sfânt Sfinte Taine valide?

Corolarul acestei întrebări este constatarea că dacă toți cei ce nu au întrerupt pomenirea primesc Sfinte Taine valide spre osânda lor, atunci Duhul Sfânt sfințește Sfintele Taine cu intenția de a-i osândi pe primitorii lor.

Mai mult, mergând pe firul acestui raționament, Biserica întreagă ar avea în acest moment rolul de a-i duce la iad pe toți cei ce nu au întrerupt pomenirea. Astfel de învățătură este o hulă cumplită contra Duhului Sfânt (Is. 22,14; Mt. 12,31; Mc. 3,29; Lc. 12,10; 1In. 5,16) și se apropie de cugetarea islamică a Coranului, unde se spune, într-una dintre sure, că Biserica creștină a fost întemeiată spre a-i ademeni spre iad pe cei ce nu îmbrățișează islamul.

Aici se cuvine să facem o precizare crucială: Duhul Sfânt nu sfințește Sfintele Taine în abstract, la modul general. Sfintele Taine nu sunt ca legile statului, să aibă un caracter impersonal, general obligatoriu. Ele nu se sfințesc fără primitor, în mod virtual, pentru momentul în care cineva s-ar putea folosi de ele.

Duhul Sfânt are o relație personală cu fiecare dintre membrii Bisericii, pe care îi inspiră ca, împreună, să alcătuiască Trupul Mistic al lui Hristos, Biserica Ortodoxă. Hristos nu Se jertfește în abstract, ci pentru suflete concrete pe care le cheamă la mântuire.  Că este așa ne arată prevederea canonico-liturgică potrivit căreia pentru a se săvârși Sfânta Liturghie trebuie să existe măcar un credincios în biserică. Hristos nu Se jerfește în zadar!

Acolo unde Duhul Sfânt vede că toți membrii unei comunități sunt eretici, la ce ar mai sfinți Sfintele Taine? Singura explicație ar fi, pe firul logic al afirmațiilor rezoluției de la Roman, aceea că Duhul Sfânt sfințește Taine spre osândă. Blasfemie și hulă împotriva Duhului, care nu se iartă nici în viața de acum, nici în cea veșnică!

Adepții monahului Sava se apără spunând că Duhul Sfânt sfințește Sfintele Taine valide pentru cei ce nu știu despre erezie, pentru copii, pentru bolnavi etc.

Aici intervin două inexactități:

  1. Articolul 2 al rezoluției de la Roman spune: “orice comuniune bisericească cu erezia este erezie”, iar articolul 3 spune: “părtășia la erezie cu știință sau fără știință este erezie”.
  2. Când vorbim de Sfintele Taine nu ne referim doar la Sfânta Taină a Euharistiei, ci la toate Sfintele Taine.

Cei ce apără lucrarea monahului Sava în Patriarhia Română uită că la Roman nu a fost exclus de la starea de eretic niciun credincios al Bisericii noastre rămas în comuniune cu ecumeniștii. Faptul că sunt inconștienți, neștiutori, copii, bătrâni este irelevant pentru cei ce au scris această rezoluție.

Aceasta este filosofia tuturor părinților nepomenitori care au refuzat cu fermitate prevederile Proiectului de Rezoluție din ianuarie 2018, prin care se introduceau niște distincții esențiale, inspirate din cugetarea patristică și din canoanele Bisericii.

A doua scăpare a celor care spun că în parohiile pomenitorilor mai sunt oameni care pot primi Tainele spre sfințire, deci, argumentează ei, nu se afirmă că Duhul ar sfinți Taine spre osândă, este aceea că atunci când vorbim despre Sfintele Taine vorbim despre toate Sfintele Taine, nu doar despre Sfânta Euharistie.

Prin urmare, dacă ne referim la Sfântul Botez, de exemplu, chiar dacă admitem că adepții monahului Sava ar accepta că pruncii se botează spre luminare, nu spre osândă, ceea ce nu fac, după cum ne arată punctele 2 și 3 de la Roman, ce se întâmplă când la Botez vine un major, o persoană trecută de pruncie și se botează la un preot pomenitor (este evident că nu pot nepomenitorii boteza toată țara)? Se botează acela spre luminare sau spre întinare?

Conform rezoluției de la Roman, se botează spre osândă, pentru că neștiința cu privire la erezie nu îl scutește de a avea “credință eretică”, adică de a merge la pomenitori. Așa scrie în punctele 2, 3 și 8 din documentul care a rupt mișcarea de nepomenire în două și a aruncat una dintre părți în afara Bisericii.

Dacă la pomenitori vin doi tineri să se cunune, se cunună spre binecuvântare sau spre osândă? Dar dacă la Sfântul Maslu vin bătrâni neputincioși? Se osândesc sau se sfințesc și se vindecă de boală dacă iau Tainele de la preoți pomenitori?

Ce se întâmplă cu tinerii care vin la Sfânta Taină a Preoției? Se sfințesc spre întinare? Dacă da, cum s-ar mai putea transmite succesiunea apostolică pe parcursul unei erezii, mai ales în condițiile în care erezia durează mai multe generații, cum e cazul ecumenismului, care este în Biserică de o sută de ani? Putem crede că preoții sfințiți sau credincioșii botezați de la începutul participării Bisericii noastre la CMB, în 1961, sunt botezați sau preoțiți spre iad?

Nicidecum. Astfel de idei sunt de natură stilistă. Așa cum nu putem spune că Tainele sunt viciate sau că sunt sfințite spre osândă de la intrarea BOR în CMB, nu putem spune nici că sunt viciate sau sfințite spre osândă după sinodul din Creta.

Răspunsurile pe care le dă rezoluția de la Roman la aceste nedumeriri ne face să ne întrebăm: Dacă tainele valide ale pomenitorilor sunt spre osândă, pentru ce să le mai iei? Nu e mai bine să nu le iei, decât să te osândești? La ce să te mai botezi, dacă o faci spre iad? Mai bine stai păgân. La ce să te mai cununi? Mai bine stai în concubinaj.

Astfel, hula contra Duhului Sfânt este dublată de o cumplită negare a rolului sfințitor al Tainelor în Biserică, ceea ce îi scoate pe cei ce cred și propovăduiesc astfel de lucruri mai în afara Bisericii decât sunt ecumeniștii înșiși.

Care este soluția pentru ca această cumplită hulă să fie eliminată? Renunțarea la doctrina potrivit căreia toți cei ce nu au întrerupt încă pomenirea sunt eretici!

Dacă se renunță la această idee, atunci se revine la doctrina teologică corectă, potrivit căreia Tainele sunt valide și sunt luate de către cei ortodocși spre luminare, iar  de către cei cu adevărat eretici spre osândă.

Cum se poate aceasta? Prin înțelegerea corectă a expresiei “credință eretică”. Credința eretică nu înseamnă simpla rămânere în pomenire, ci mărturisirea și promovarea ideilor ecumeniste de către credincioși, preoți și episcopi.

Mai precis, un preot care pomenește din frică, din ignoranță, din neînțelegerea complexității problematicii, dar care în cugetul său este ortodox, adică nu este de acord cu ecumenismul și nu predică idei ecumeniste, nu crede că ereticii au taine sau Biserică, nu poate fi considerat eretic, nici el, nici ucenicii săi.

Eretic este cel ce crede, predică și susține erezia ecumenistă. Acela ia Tainele spre osânda proprie, datorită credinței sale eretice. Cei ce nu mărturisesc deschis erezia și nu o acceptă în cugetul lor nu sunt eretici și nu pot fi osândiți pentru “credința lor eretică”. Acest lucru ni-l spune Sfântul Atanasie cel Mare în canonul sinodului local din Alexandria, în care s-a decis reintegrarea celor părtași la erezie în Biserică.

Fără îndoială că lipsa de reacție în Biserică la erezie nu este o stare normală și nu este bineplăcută lui Dumnezeu, iar cei ce, citind aceste rânduri, își găsesc motivație pentru a nu mai reacționa riscă să intre în acea “vrăjmășie cu Dumnezeu”, despre care vorbește Sfântul Apostol Iacov (Iacov 4,4), care ne spune că tot cel ce are prietenie cu lumea este vrăjmaș al lui Dumnezeu, adică tot cel ce păcătuiește nu este bineplăcut lui Dumnezeu.

Atunci când judecăm însă această lipsă de reacție (în realitate, nu este al nostru a o judeca deloc) trebuie să ținem seama de starea fiecăruia. Sunt foarte mulți credincioși care nu știu nimic despre erezia ecumenistă și își văd în continuare de viața lor bisericească ca și până acum. Aceia nu acceptă erezia, iar când ajung să o înțeleagă mulți o resping. Cum să credem că primesc aceștia Sfintele Taine spre osândă?

Sunt credincioși care nu înțeleg erezia. Nu putem avea pretenția ca ortodoxul de astăzi să aibă conștiința teologică a celui din primele secole. Sunt unii care au fost mințiți că nimic nu s-a întâmplat la Creta. Nu putem să așteptăm ca acești oameni să ne creadă pe noi și să nu îi creadă pe preoții, duhovnicii sau chiar episcopii pe care îi respectă de când se știu. Lucrurile acestea cer timp, iar noi nu îi putem acuza că primesc Taine spre osândă la iad, pentru că încă nu au luat atitudine.

Sunt și unii, mai ales dintre preoți, care nu au întrerupt pomenirea din diverse motive (frică de ierarhi, neștiință, nehotărâre, frică de a nu cădea în schismă etc.), dar care în cugetele lor simt că sunt “vrăjmași ai lui Dumnezeu” pentru acest lucru, se căiesc, se pocăiesc, se sfătuiesc cu duhovnicii.

Chiar dacă pentru lașitate, neștiință sau incapacitatea de a întrerupe pomenirea credinciosul sau preotul nu este bineplăcut lui Dumnezeu, el nu poate fi considerat eretic, pentru că nu mărturisirește erezia, iar Sfintele Taine nu sunt spre osândă pentru “credința sa eretică” cum spune rezoluția de la Roman.

Că este așa ne arată, indirect, și părintele Ieronim în celebra predică în care ne vorbește despre “har sacramental” și “har mântuitor” și ne spune că dintre ierarhii actuali (care toți sunt eretici, din explicația sfinției sale) se vor ridica unii care vor condamna erezia ecumenistă. Dacă toți iau Tainele spre osândă, cum ar mai putea face asta?

De altfel, atunci când vorbește despre vrăjmășia cu Dumnezeu (“Iacov a zis: „Cel care se arată că este prieten al lor [al ere­ticilor] vrăjmaş al lui Dumnezeu este” [cf. Iac. 4, 4]”[3]) Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că “vrăjmaș al lui Dumnezeu” în ceea ce privește erezia este cel ce “se arată” ca “prieten al ereticilor” și “mănâncă cu ereticii”, sugerându-ni-i în primul rând pe cei ce acceptă erezia sau rămân indiferenți față de ea, deși cunosc implicațiile sale grave, nu pe toți cei ce nu au întrerupt pomenirea.

Cum să fie “prieten al ereticilor” cel ce nu știe nimic despre erezie și nu o acceptă în cugetul său? Cum să “mănânce cu ereticii” cel ce cheamă pe preotul pomenitor la binecuvântarea mesei, după cum permite Sfântul Teodor Studitul, același sfânt care avertizează să nu iscodim prea mult cine cu cine mănâncă, pentru că nu este voia Sfinților Părinți, ci voia noastră[4]?

Închei prin a spune celor ce se întreabă când a spus părintele Sava că Tainele sunt spre osândă: Părintele Sava, părintele Staicu și ceilalți în același duh au spus mereu, de doi ani de zile, acest lucru, fără să își dea seama, pentru că nu par a reuși să priceapă consecințele afirmațiilor pe care le fac.

Spunem aceasta nu spre batjocorire sau denigrare, ci spre avertizare și îndreptare. Hula Duhului Sfânt este un păcat care nu se iartă nici în viața de acum, nici în cea veșnică. Dacă eșuăm în astfel de erezie cumplită, la ce am mai întrerupt pomenirea?

Mihai Siviu Chirilă

Note:

[1] Despre faptul că s-a temut să îi ceară preotului să nu îl pomenească pe ereziarh la liturghie (Scrisoarea 553, către soția unui spătar al cărei nume era Mahara, ed. cit., p. 159).

[2] Scrisoarea 553, către soția unui spătar al cărei nume era Mahara, ed. cit., p. 159.

[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre proorocii mincinoși și despre dascălii mincinoși și lipsiții de Dumnezeu eretici și despre semnele veacului acestuia, în Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți, vol. I, ed. cit., p. 172.

[4] “Dar nu trebuie mai mult iscodit și cercetat dacă cineva a mâncat cu cel ce a mâncat împreună cu un eretic și altul cu acesta, căci atunci, dacă mergem așa cu înlănțuirea, trebuie să ne despărțim de toți. Iar acest lucru este al celor ce-și iubesc voia proprie, iar nu al sfinților.” (Sfântul Teodor Studitul, Epistola 49. Fiului Navcratie)

De ce spunem că monahul Sava afirmă că Duhul Sfânt sfințește Taine spre osânda pomenitorilor

Ierarhi greci vor să convoace un Sinod Panortodox fără participarea Fanarului

KvG4IB_5dbc31bfa8ad82_20500315-tmb-720x411xfill.jpg

Toate Bisericile Ortodoxe Locale vor primi în curând o scrisoare comună din partea Mitropolitului Pireului și cel al Kythirei, privind convocarea unui Sinod Panortodox.

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Grecești, Mitropolitul Serafim al Pireului și Mitropolitul Serafim din Kythira și Antikythera, au conceput o scrisoare comună, prin care îndeamnă toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale, să convoace Sinodul Panortodox cu privire la „problema ucraineană”. Acest lucru a fost declarat de către Mitropolitul Serafim din Pireu, publicației grecești online, ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ.

Toate Bisericile Locale vor primi această scrisoare în zilele următoare, deoarece „problema ucraineană” a zguduit temeliile Bisericii Ortodoxe din întreaga lume. Potrivit lui ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ, Înalții Ierarhi apelează la convocarea Sinodului Panortodox chiar și fără participarea Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului.

Mitropolitul Pireului a menționat că recunoașterea fără precedent a schismaticilor din Ucraina este o crimă.

„Este complet inacceptabil să afirmăm că unitatea Bisericii se realizează prin ”reîncadrare” și admiterea apostaților nepocăiți, anatematizați și nehirotoniți, agenți secreți conspiratori și persoane schismatice”, a subliniat Înalt  Prea Sfinția Sa Serafim, și a reamintit că numai Sinodul Panortodox poate avea puterea de a acorda autocefalia.

Potrivit Mitropolitului, niciun patriarhat nu a recunoscut așa-numita „nouă Biserică Ucraineană”, în timp ce Sinodul Episcopilor Bisericii Greciei, a comis o eroare la scară istorică.

Hirotonirile „clerului” BOaU nu sunt valabile, prin urmare, acordarea Tomosului acestor persoane este o problemă serioasă.

Mitropolitul Serafim a lămurit, de asemenea, că el personal nu a fost niciodată de acord cu recunoașterea BOaU.

„Fraza mea ”Nu sunt de acord, dar susțin arhiepiscopul” a fost denaturată mai înainte de recunoaștere”, subliniază publicația greacă.

Mitropolitul Serafim din Kythira și Antikythera a anunțat, de asemenea, că speră să se convoace un Sinod Panortodox cu privire la „problema ucraineană”, în cadrul căruia Sinaxa Întâistătătorilor să discute situația actuală, să găsească o soluție la problema menționată și  să prevină continuarea schismei în Ortodoxie.

1 noiembrie 2019

Greek hierarchs initiate Pan-Orthodox Council without Fanar’s participation

Ierarhi greci vor să convoace un Sinod Panortodox fără participarea Fanarului

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, arhiepiscopul Ieronim, a recunoscut oficial „Biserica” Ucrainei

444-1

Scrisoarea oficială către „Mitropolitul Kievului”, Epifanie, a fost trimisă de Arhiepiscopul Atenei și a toată Grecia, Ieronim, la două zile după coslujirea cu pseudo-patriarhul Ecumenic la Salonic.

Cu această scrisoare oficială, Biserica Greciei devine prima Biserică Locală Ortodoxă, care recunoaște oficial structura schismatică, drept noua Biserică Autocefală din Ucraina.

Scrisoarea este datată 21 octombrie 2019, cu numărul de intrare 4751.

Preafericite Mitropolit kir Epifanie de Kiev și a toată Ucraina, mult iubite și îndrăgit frate și împreună-slujitor în Hristos Dumnezeu al Smereniei noastre, ne adresăm foarte călduros Preafericirii Voastre, îmbrățișându-vă.

Am primit încântați Epistola patriarhală cu nr. 1119 din 24 decembrie 2018, prin care suntem informați despre lucrarea inițiatoare a Bisericii Constantinopolului, primul Tron și prima răspunzătoare, care, privind cu amabilitate către Voi, către ierarhia din jurul vostru, către sfințitul cler și către poporul credincios al Domnului, a readus cele despărțite în turma cea una a Păstorului celui Mare, Domnul și Mântuitorul nostru, precum (suntem informați) și despre proclamarea prin Decretul Sinodal al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Preasfintei Biserici a Ucrainei drept autocefală și autoadministrată, cinstită cu răspunderile și drepturile celorlalte Biserici Autocefale.

Între timp, primind cu multă bucurie Scrisoarea Voastră irenică din decembrie anul trecut, prin care ni se comunica alegerea Voastră canonică drept Mitropolit de Kiev și a toată Ucraina, adresăm personal Preafericirii Voastre prin Scrisoare de mână urările noastre călduroase de felicitare, ale Sinodului, ale clerului evlavios și ale poporului iubitor de Hristos al Preasfintei Biserici a Greciei, dorindu-vă luminare și întărire de la Dumnezeu cel în Treime spre împlinirea responsabilităților Voastre noi și pline de răspundere ca Întâistătător al Bisericii din Ucraina!

Preasfintele Biserici Locale, Preafericite frate, participă la dumnezeiasca Euharistie a Potirului comun al vieții prin unitatea de credință, prin păstrarea acelorași dogme insuflate de Dumnezeu, stabilite de Sfintele și Marile sinoade Ecumenice, constituind mădularele Bisericii una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească. Drept aceea, bucurându-ne și noi de acest mesaj bun al bunului mers al dorințelor și lucrărilor comune spre dizolvarea barierei dintre Voi și noi, frați de un cuget întru toate, barieră care aducea necaz și sminteală mare spre foarte marea pagubă a toată Biserica și a mărturiei comune contemporane a Ortodoxiei, care a existat până acum. Înălțăm laolaltă doxologie și laudă din partea Preasfintei noastre Biserici apostolice a Greciei, Cârmuitorului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne-a readus la comuniunea dintâi, redând (noi) Preafericirii Voastre îmbrățișarea frățească a dragostei și întinzându-vă dreapta comuniunii bisericești.

În această privință, dorindu-vă, ca Domnul, pacea noastră, „Care a făcut cele două una și a dezlegat zidul din mijloc al despărțirii” (Ef. 2: 14), „să vă dea să cugetați același lucru întreolaltă” (Rom. 15: 5) totdeauna și să dăruiască o slujire de Întâistătător cu mulți ani, mult roditoare și cu bune roade, spre binele Preasfintei Biserici soră a Ucrainei și spre desăvârșita ei unitate, care este clătinată din greu de furtună, izbăvire și restabilire a păcii ei depline, a liniștii și bunei stări, spre slava lui Dumnezeu și a Ortodoxiei din lume, vă îmbrățișăm pe Preafericirea Voastră, frate drag, cu sărutare sfântă și semnăm,

Ieronim, Înaintestătător al Atenei, iubit frate în Hristos (scris de mână)

Atena 21 octombrie 2019

https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/32652-o-arxiepiskopos-ieronumos-anagnorise-kai-episima-tin-ekklisia-tis-oukranias

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, arhiepiscopul Ieronim, a recunoscut oficial „Biserica” Ucrainei

STUPEFIANT: Biserica Greciei a recunoscut „Biserica” schismatică a Ucrainei!

ieronimos_epifanios_ukraine.jpg

Convocarea extraordinară a Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii din Grecia, care a fost prezidată de Arhiepiscopul Atenei și de toată Grecia, ÎPS Ieronim, a fost finalizată cu puțin timp înainte.

În cadrul sesiunii, președintele Sinodului, arhiepiscopul Ieronim, a făcut o prezentare cu „Informații despre Biserica Autocefală din Ucraina”.

Arhiepiscopul s-a referit la privilegiul Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, precum și la recomandările pozitive ale celor două comisii.

Aceleași informații indică faptul că propunerea Arhiepiscopului pentru Biserica Ucrainei a fost recunoașterea, care a fost acceptată de o majoritate în rândul ierarhiei.

„În acest spirit, propun recunoașterea de către Biserica Elenă a Bisericii Ortodoxe Autocefale a Republicii Independente Ucraina” – a spus Preafericirea Sa în încheiere.

Episcopii au vorbit apoi despre propuneri, în timp ce episcopul Daniel din Cezareea a propus ca o decizie să fie luată după un vot clar.

Ierarhia a decis în cele din urmă să ratifice decizia recentă a Sfântului Sinod permanent și este de acord că este dreptul Patriarhiei Ecumenice să acorde Autocefalia.

Anunțul oficial al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei este așteptat în curând.

https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/32243-ektakto-i-ekklisia-tis-ellados-anagnorise-tin-ekklisia-tis-oukranias

Update

Astăzi, sâmbătă, 12 octombrie 2019, Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei sub președinția Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia, s-a întrunit în mod extraordinar, în Sala de Ședințe a Sfântului Sinod.

Înainte de sesiune, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala Sfintei Mănăstiri Asomaton Petrakis.

În dimineața zilei, începând cu ora 9, în marea Sală de ședințe a Sfântului Sinod, s-a săvârșit slujba pentru începerea lucrărilor Sfântului Sinod. La citirea listei ierarhilor participanți, s-a constatat o greșeală.

Ulterior, a fost convocat Comitetul de presă, format din Onorabilii Mitropoliți Ierotheos din Nafpaktos, Dorotheos din Mykonos și Hrisostom al Patrelor.

Conform Ordinei de zi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ieronim al Atenei și toată Grecia a elaborat Raportul său intitulat „Autocefalia Bisericii Ucrainene”.

În introducerea referatului, Preafericirea Sa a declarat că Sinodul permanent s-a ocupat intens pe perioada mai multor sesiuni în legătură cu acest subiect, pe care care l-a și trimis-o la Comisiile Sinodale, pentru probleme dogmatice și canonice și pentru Relații inter-ortodoxe și inter-creștine, pentru a fi prezentate corect Sfântului Sinod.

Pe 13 august aceste Comisii au depus la secretariat constatarea comună și nota intitulată „Problema jurisdicției canonice în Sfânta Mitropolie a Kievului”. Concluzionând raportul Comisiilor, citând cinci subiecte de bază, a concluzionat: „Având în vedere cele de mai sus, ei au considerat că problema autocefaliei Bisericii din Ucraina este canonică și legală, și că nimic nu este care să împiedice recunoașterea autocefaliei Bisericii Ucrainei și armonizarea absolută și alăturarea Bisericii Elene la Patriarhia Ecumenică”.

După aceea, Preafericirea Sa s-a referit pe scurt la instituția sinodală și la organizarea administrativă a Bisericii, precum și la regimul autocefaliei. El a menționat că Biserica Ucrainei a rămas întotdeauna în jurisdicția bisericească a Patriarhiei Ecumenice, care a renunțat la jurisdicția ei canonică pentru a intra în comuniune cu Bisericile Ortodoxe autocefale, lucru pe care Patriarhia Moscovei îl contestă ca fiind necanonic, ca și cum ar aparține canonic de ea.

În cele din urmă, după ce a descris proclamarea autocefale bisericești a Ucrainei ca fiind deosebit de benefică pentru Biserica Ortodoxă și valoroasă în consolidarea relațiilor dintre Bisericile Ortodoxe surori a Marii Rusii și Ucrainei, a prezentat „recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente a Ucrainei”.

A fost urmat de un dialog constructiv, iar pozițiile multor ierarhi, și, Ierarhia a decis să accepte decizia trecutului Sinod permanent și recomandarea Preafericitului Părinte Arhiepiscop al Atenei și al întregii Greciei, Arhiepiscopul Ieronim de a recunoaște «dreptul canonic al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, precum și prerogativa Întâstătătorului Bisericii Greciei de a se ocupa mai departe de chestiunea recunoașterii Bisericii Ucrainei», deși șapte Mitropoliți au cerut amânarea luării unei decizii.

Comitetul de presă al Sfântului Sinod al Ierarhiei

https://www.romfea.gr/ekklisia-ellados/32246-to-episimo-anakoinothen-tis-ierarxias-gia-tin-oukrania

STUPEFIANT: Biserica Greciei a recunoscut „Biserica” schismatică a Ucrainei!

Erezia a ajuns un mod de existență

11,,Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează. Ci dogmele sunt formulări ale învățăturii Bisericii, pe care Părinții Bisericii le-au întocmit ca să păzească Biserica de erezii. Pentru că, ori de câte ori s-a formulat o dogmă, s-a făcut cu scopul de-a se combate o erezie anume” (Părintele Ioannis Romanidis).

Problema zilelor noastre este că erezia a devenit un mod de existență în care creștinul ortodox apară adeseori formulările dogmatice ale Bisericii, uitând să trăiască ortodox și să combată ereziile pe care le întrupează ca experiență străină de adevărul revelat. Cu alte cuvinte, în multe situații, creștinul vremurilor apostate, învață dogmele ortodoxe pe de rost, rostește Crezul cu multă pioșenie, citează întraripat de dumnezeiescul dor din Sfintele Scripturi, postește, se spovedește, merge la Sfânta Liturghie și se împărtășește cu Sfintele Taine, având, totuși, o viețuire străină de Adevărul revelat. Cum se poate o astfel de înstrăinare? Este posibil printr-o atitudine legalistă ce răspunde cerințelor instinctuale de a împlini actul sacramental, lipsită de etosul autentic ce trebuie să așeze viața creștinului pe coordonatele firescului, în Duhul Adevărului, spre realitățile cerești.

Cum zicea părintele Ioannis Romanidis, atunci când se prăznuiește Duminica Ortodoxiei, se scot din dulap Sfintele Dogme și Canoane, se șterg de praf, se bat metanii înaintea lor, după care sunt așezate frumos înapoi, așteptându-se următoarea sărbătoare. Adică, se idolatrizează dogma! Ea nu mai este expresia unei experiențe a Sfinților pusă la îndemână ortodoxului pentru a trăi creștinește și a revela un mod de viețuire conform cu Evanghelia. Dogma devine un monolit din care se fasonează idolatru o falsă experiență ce așează omul într-o existență duală. Pe de o parte, Dogma se cinstește prin cunoașterea ei, iar pe de altă parte se necinstește prin încălcarea ei la nivelul viețuirii personale.

Ca să fiu mai precis, în aceste vremuri în care toată frumusețea Ortodoxiei a „ieșit la suprafață” prin traducerea Scrierilor Sfinte, ortodoxul, în loc să caute să trăiască experiența credinței (ortopraxia), se limitează la o cunoaștere scolastică, respingând un mod de existență pe care îl exprimă învățătura de credință, atât de mult prețuită. Astfel, creștinul ortodox respinge teoretic hiliasmul, însă viețuiește pe pământ ca într-o împărăție de o mie de ani, uitând de dimensiunea cerească pe care teoretic o exprimă adeseori, ca bun dogmatist, canonist sau teolog. Condamnă, în conformitate cu Sfintele Sinoade Ecumenice, ereziile trinitare și histologice însă modul de existență este individualist și anticomunial. Dumnezeul Treimic este definit ortodox, însă modul de raportare la Preasfânta Treime este realizat pe coordonate lumești, harul fiind de trebuință, nu pentru curățirea de patimi, luminare și îndumnezeire, ci pentru binecuvântarea realităților lumești în care este ancorat el, creștinul egocentrist. Pe de altă parte, Iisus Hristos este mărturisit intelectualist ca Dumnezeu-Omul, după tipare dogmatice, iar la nivel practic este redus la o dimensiune eretică-arianistă, a Omului înzestrat cu puteri dumnezeiești sau chiar ca un mare inițiat al umanității.

În aceste condiții, cum poate creștinul ortodox răspunde provocărilor contemporane și cum poate lupta pentru a păstra credința nealterată la nivelul experienței personale? Cum poate învinge patimile când viețuirea sa este străină de dimensiunea cerească a Împărăției lui Dumnezeu? Cum poate să-l biruiască pe diavolul crezând că stăpânește bine Dogmele și Canoanele, când satana, prin cuvintele Sfintei Scripturi, l-a ispitit cu îndrăzneală luciferică pe Domnul?

Dictaturile electronică, medicală, alimentară și religioasă se vor contura într-o Nouă Ordine Mondială, în care omul apostat va fi silit să accepte o realitate pe care el însuși și-a proiectat-o și și-a modelat-o după chipul și asemănarea nevoilor personale, în plan lumesc. Astfel, încălcarea Sfintelor Dogme și a Sfintelor Canoane se poate face la nivel existențial. Dacă acestea exprimă formularea experienței Sfinților, încălcarea lor se poate realiza printr-un mod de existență străin de voia lui Dumnezeu. Și cu cât mai mult, însă, când chiar aceste formulări sunt încălcate cu bună știință…!

Preot Claudiu Buză

Erezia a ajuns un mod de existență

Credincioși bihoreni cer sinodului Mitropoliei Ardealului caterisirea episcopului Sofronie Drincec pentru apostazie

Screenshot-308-1024x576.png

La câteva zile după ce preotul mărturisitor Cosmin-Florin Tripon, din Beiuș, județul Bihor, a adresat Sinodului BOR o scrisoare prin care cerea anularea caterisirii sfinției sale pe motiv că episcopul care a pronunțat-o, PS Sofronie Drincec, a făcut dovada apostaziei de la dreapta credință prin asumarea pomenirii sale la o slujbă greco-catolică la care a participat, unde a fost pomenit alături de papa și ierarhii uniați ca „episcopul nostru”, un grup de credincioși ortodocși din Bihor, membri ai Eparhiei Oradea, au înaintat astăzi o plângere la sinodul mitropolitan din Sibiu, în care cer caterisirea episcopului Sofronie pentru apostazie, rugăciune cu ereticii, recunoașterea falșilor martiri ai ereticilor, nepredicarea cuvântului lui Dumnezeu într-o zi de mare sărbătoare creștină și împreună slujire cu ereticii, pentru care fusese iertat în urmă cu 11 ani.
Dacă plângerea va fi acceptată de către sinodul Mitropoliei Ardealului, conform sfintelor canoane, ierarhii din Mitropolia Ardealului au la dispoziție o lună să îl convoace pe episcopul orădean și să decidă în privința sa, în cazul în care îl găsesc vinovat, cazul fiind trimis Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care va decide sancțiunea pe care episcopul trebuie să o primească.

Această procedură a fost urmată în anul 2008, când episcopul a fost denunțat de către asociații ale laicatului ortodox pentru faptul că a săvârșit Aghiazma Mare împreună cu pseudoepiscopul uniat orădean Virgil Bercea. Cu acea ocazie, mitropolitul de atunci al Clujului, Bartolomeu Anania, l-a propus spre caterisire pe episcopul Sofronie, dar sinodul BOR a decis iertarea sa pentru „regretul și pocăința” manifestate în fața sinodului. Între timp, Episcopia din Oradea a fost transferată în Mitropolia Ardealului.

Dacă va fi găsit vinovat de faptele pentru care este acuzat, episcopul poate suferi sancțiunea de caterisire și chiar excomunicare din Biserica Ortodoxă Română, dat fiind că, în conformitate cu Regulamentul instanțelor canonice ale BOR, apostazia de la credință este singura faptă care se pedepsește cu excomunicarea. Dacă nu va fi găsit vinovat sau nu va fi judecat, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei va fi prima episcopie din Patriarhia Română al cărei ierarh este în același timp în comuniune cu sinodul BOR și este și „episcopul nostru”, al „Bisericii” Unite cu Roma.

Portalul Mărturisirea Ortodoxă susține demersul credincioșilor din Bihor și va iniția o petiție online de susținere a acestui demers, la care pot adera credincioși ortodocși din Bihor, în primul rând, și din restul Patriarhiei, dat fiind că un episcop căzut în apostazie este o problemă a întregii Biserici Ortodoxe Române și a tuturor credincioșilor acesteia, atât timp cât astfel de episcop continuă să aibă comuniune cu ceilalți episcopi ai Bisericii, inclusiv cu cei din care provine fiecare dintre noi.

Petiția se numește „Susținem demersul credincioșilor bihoreni de a-l trimite în judecată pe episcopul Sofronie Drincec” se află pe siteul https://www.petitieonline. Cei ce vor să susțină demersul pot să o facă pe linkul afișat imediat sub această introducere, la începutul articolului propriu-zis.

 

 

Înaltpreasfinția Voastră,

Subsemnații, Adrian-Vasile Blaj, Bianca-Delia Blaj, Radu-Ioan Găvruța, Călin Mihai Sabău, Cristian-Mihai Boldi, domiciliați în județul Bihor, credincioși ortodocși botezați canonic în Biserica Ortodoxă Română, viețuitori în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în temeiul sfintelor canoane 74, 75 apostolice, 6 al sinodului al II-lea ecumenic, 9, 17, 21 al sinodului al IV-lea ecumenic, 14, 15, 20 ale sinodului din Antiohia, 19 al sinodului din Cartagina, și al art. 111, alin. 4) lit. i) din Statutul BOR, formulăm plângere împotriva preasfințitului Sofronie Drincec, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, pentru săvârșirea următoarelor abateri dogmatice, liturgice și canonice:

  1. Apostazia de la dreapta credință, sancționată cu caterisirea și excomunicarea de canonul 62 apostolic și de art. 9 al RACDIJBOR;
  2. Împreună-rugăciunea cu ereticii, sancționată cu caterisirea de către canoanele 45, 64 apostolice, 32-33 Laodiceea și de către art. 28 (2) din RACDIJBOR;
  3. Recunoașterea falșilor martiri ai ereticilor, sancționată cu anatema de către canonul 34 Cartagina;
  4. Nepredicarea și necatehizarea creștinilor în zi de Duminică, sancționată cu oprirea de la slujire (la prima abatere) de către canonul 58 apostolic.

 

În fapt,

 

În ziua de mare praznic al Bisericii Ortodoxe Române, Nașterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare din anul nou bisericesc ortodox, episcopul Sofronie, în loc să participe la Sfânta Liturghie ortodoxă în Episcopia Ortodoxă a Oradiei și să învețe poporul dreapta credință, așa cum îl obligă sfintele canoane, a participat la serviciul religios organizat de cultul eretic greco-catolic la “Catedrala Sfântul Nicolae” din Oradea, unde a sărbătorit 25 de ani de “slujire arhierească” a pseudoepiscopului greco-catolic Virgil Bercea, cel alături de care a săvârșit Aghiazma Mare în ianuarie 2008.

La greco-catolici, episcopul Sofronie a stat în “biserică” ca orice mirean, însă, din înregistrarea pusă la dispoziție de greco-catolici, se vede că participă la momentele “liturgice”, ascultând pios și însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci la momentele la care se face acest lucru de obicei în bisericile ortodoxe. Prin urmare, deși nu a slujit efectiv cu ereticii uniați și cu papistașii prezenți, s-a rugat împreună cu aceștia, lucru pe care sfintele canoane îl interzic sub aceeași pedeapsă a caterisirii.

La acea manifestare religioasă, greco-catolicii au expus pretinsele “moaște” ale “episcopilor” “martiri” “beatificați” de către papa Francisc cu prilejul vizitei sale prozelite din România, din mai-iunie anul curent.

Prin prezența preasfinției sale în acel locaș de cult cu prilejul prezentării acelor “moaște”, în contextul festiv în care s-a desfășurat evenimentul, prin ascultarea “rugăciunii” dedicate acestora, episcopul Sofronie a girat înșelarea greco-catolică prin care acei pseudoepiscopi sunt considerați “sfinți mărturisitori”. Dat fiind că prezența preasfinției sale a fost deplin conștientă, că probabil știa dinainte că acele relicve vor fi aduse spre închinare, sau măcar a putut observa la acel moment, considerăm că episcopul Sofronie a căzut sub anatema canonului 34 Laodiceea, care dispune că sunt sub anatema cei care, “cu dispoziție sufletească, cum interpretează canonistul arhid. Ioan N. Floca[1], cinstesc minciunomartirii ereticilor.

Cel mai grav însă este faptul că în timpul acelei “liturghii” greco-catolice preasfințitul Sofronie a fost pomenit de trei ori alături de papa Francisc și de minciunoepiscopii greco-catolici, fiind numit “episcopul nostru, preasfințitul Sofronie”.

Față de această introducere a preasfinției sale în dipticele papistașe și pomenire ca episcop greco-catolic, preasfințitul Sofronie nu a luat nicio atitudine. Dimpotrivă, filmarea evenimentului ni-l prezintă închinându-se cu evlavie, cu camilafca dată la o parte, exact ca un episcop ortodox care participă la o slujbă ortodoxă la care nu slujește.

Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, care este culegerea de canoane ale “Bisericii” Unite cu Roma, are o subdiviziune dedicată Arhiepiscopiei Majore în care, la titlul 4.1.1.5.1. este prezentată Scrisoarea circulară a Arhiepiscopului Major nr. 723/9.05.2006[2], în care se arată că formulele de pomenire sunt foarte strict concepute în acest cult, ele neputând fi lăsate la întâmplare[3]. Este evident că cei ce au organizat slujba greco-catolică nu puteau să îl pomenească la “liturghie” doar din complezență și amabilitate diplomatică, de unde rezultă că greco-catolicii îl consideră pe episcopul Sofronie ca episcop greco-catolic.

Nu știm motivele pentru care ereticii fac acest lucru, dar este evident că ele există și că greco-catolicii le știu, iar din moment ce episcopul Sofronie nu a avut nicio reacție de respingere a acestei stări de fapt, ci a ascultat cum este pomenit la slujba eretică drept unul dintre eretici și a încuviințat acest lucru, le-a acceptat, prin aceasta apostaziind de la dreapta credință și acceptând starea de episcop” greco-catolic, deși este încă episcop recunoscut canonic de către Biserica Ortodoxă Română.

În conformitate cu Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, în titlul XVIII, intitulat “Despre ecumenism, adică despre promovarea unității creștinilor”, se spune: “Bisericilor orientale catolice le revine sarcina specială de a promova unitatea între toate Bisericile orientale… prin cunoaşterea reciprocă mai bună, prin colaborarea şi aprecierea fraternă a lucrurilor şi a sufletelor” (can. 903).

În titlul XVII[4] se precizează condițiile intrării necatolicilor în “Biserica” catolică. Astfel, “Credinciosul creştin al vreunei Biserici orientale necatolice va fi primit în Biserica catolică prin simpla profesiune a credinţei catolice, precedată de pregătirea doctrinară şi spirituală pentru condiţia fiecăruia” (can. 897).

La rândul său, “Episcopul oricărei Biserici orientale necatolice poate fi primit în Biserica catolică, în afară de Pontiful Roman, şi de către Patriarh, cu consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, sau de către Mitropolitul Bisericii mitropolitane sui iuris, cu consimţământul Consiliului Ierarhilor” (can. 898), iar “Clericul oricărei Biserici orientale necatolice, care vine la deplina comuniune cu Biserica catolică, poate să-şi exercite propriul ordin sacru conform normelor stabilite de autoritatea competentă; Episcopul, însă, nu îşi poate exercita valid puterea de conducere decât cu consensul Pontifului Roman, capul Colegiului Episcopilor” (can. 899).

O verificare[5] a siteurilor cultului romano-catolic și greco-catolic ne arată că la ora actuală în “Biserica” Greco-Catolică unită cu Roma nu există niciun „episcop” cu numele Sofronie, ceea ce înlătură orice îndoială asupra faptului că este vorba despre episcopul ortodox al Episcopiei Oradiei, Sofronie Drincec, care a fost asumat ca “episcopul nostru” de către cultul uniat din Oradea.

Prin acceptarea pomenirii numelui preasfinției sale la această slujbă, preasfințitul Sofronie a acceptat teoria eretică a Conciliului II Vatican despre “Bisericile nedepline” care au har, au episcopi ce pot fi pomeniți chiar în servicii papistașe, după cum se vede, dar nu au încă o comuniune deplină cu Roma. Această viziune papistă a fost consfințită, în variantă ortodoxă, de către minciunosinodul din Creta, unde s-a vorbit despre “biserici și culte” eterodoxe, aflate “mai aproape sau mai departe de Biserica Ortodoxă”.

Mai mult decât atât, dacă poate exista ceva mai mult decât atât, la slujba respectivă, Crezul a fost rostit împreună cu adaosul Filioque, făcându-l pe episcopul Sofronie împreună mărturisitor al ereziei condamnate de către sinodul al VIII-lea ecumenic, al Sfântului Fotie, din 869.

După Crez, episcopul Sofronie se însemnează evlavios cu Sfânta Cruce, când minciunoepiscopul greco-catolic dă binecuvântarea în numele “Sfântului Spirit”, iar adunarea îi întoarce binecuvântarea prin cuvintele “Și cu spiritul tău”.

La evenimentul respectiv, la momentul la care în Biserica Ortodoxă se rostește predica, câțiva preoți greco-catolici își autoelogiau, în prezența episcopului ortodox Sofronie, eforturile, comparate cu ale Sfântului Apostol Pavel, prin care și-au recuperat de la credincioșii ortodocși, adică de la noi, parohiile pe care li le făcuseră cu secole în urmă stăpânirea austro-ungară, prin jaf, barbarie, martirizarea ortodocșilor care s-au opus apostaziei.

La sfârșitul serviciului religios, episcopul Sofronie s-a sărutat cordial cu pseudoierarhii papistași și s-a întreținut cu credincioși greco-catolici ca un prieten al acestora și veritabil casnic al comunității respective.

Reamintim că episcopul Sofronie a fost judecat de către Sinodul Mitropolitan din Cluj, în 2008, că mitropolitul de atunci l-a propus Sfântului Sinod pentru caterisire, că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a găsit vinovat de împreună slujire cu greco-catolicii, faptă pentru care trebuia caterisit atunci, dar sinodul a luat notă de “regretul și pocăința” episcopului Sofronie și l-a iertat. După cum se vede, episcopul nu a dat dovadă de niciun regret și de nicio pocăință, continuându-și acțiunea ecumenistă de înfrățire cu ereticii papistași până în așa măsură încât a ajuns să fie pomenit la slujbele acestora ca unul dintre ei.

Participarea preasfinției sale la acest eveniment arată că nu are niciun fel de respect pentru istoria de luptă și suferință a strămoșilor noștri ortodocși care și-au dat viața pe aceste meleaguri pentru apărarea Ortodoxiei de uniație și papism, dar nici față de eforturile generației noastre de a ne apăra de zelul “paulin” al greco-catolicilor de recuperare a averii noastre bisericești.

Prin faptul că a recidivat, încercând cu viclenie să meargă până la limita impusă de decizia din 2008, dar depășind cu mult hotarele sfintelor canoane, prin participarea și semnarea documentelor eretice din Creta, prin caterisirea preotului beiușean Cosmin Florin Tripon, care i-a întrerupt din toate aceste motive pomenirea, episcopul Sofronie ne arată că este un episcop latinofron, pornit pe calea uniatismului fără dorință reală de a rămâne în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru toate aceste motive, în temeiul sfintelor canoane 74, 75 apostolice, 6 al sinodului al II-lea ecumenic, 9, 17, 21 al sinodului al IV-lea ecumenic, 14, 15, 20 ale sinodului din Antiohia, 19 al sinodului din Cartagina și al art. 9 și 28 (2) al RACDIJBOR, solicităm Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului:

  1. Caterisirea episcopului Sofronie Drincec ca eretic apostat.
  2. Întronizarea la Oradea a unui episcop ortodox, care să nu aibă niciun compromis cu ecumenismul, cu papismul sau cu uniatismul.
  3. Reabilitarea, conform canonului 3 sin. III ec. și celorlalte, a celor care pe nedrept au fost persecutați pentru dreapta credință de acest episcop eretic.

 

Înaltpreasfinției Sale, Doctor Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului

Note:

[1] Arhid. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note și comentarii, Sibiu, 2005, p. 248

[2] http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1886.pdf.

[3] http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1886.pdf.

[4] http://www.bru.ro/varia/cceo/?titlu=17.

[5] https://www.bisericacatolica.ro/episcopi/episcopi-greco-catolici/.

Linkul petiției online de susținere a inițiativei credincioșilor bihoreni este https://www.petitieonline.com/susinem_demersul_credincioilor_bihoreni_de_trimitere_in_judecat_a_episcopului_sofronie_drincec

 

Credincioși bihoreni cer sinodului Mitropoliei Ardealului caterisirea episcopului Sofronie Drincec pentru apostazie

Părintele Cosmin Tripon cere sinodului BOR desființarea caterisirii pronunțate de episcopul apostat al Oradiei

beius-2-1024x768

Ca urmare a participării la slujba greco-catolică la care a fost pomenit ca „episcopul nostru” de către uniați, părintele Cosmin Tripon a solicitat sinodului Bisericii Ortodoxe Române să demareze procedura de revizuire a caterisirii sfinției sale, pe motiv că episcopul care l-a caterisit pe nedrept a făcut, o dată în plus, proba faptului că este eretic, participând la o rugăciune eretică într-o zi în care trebuia să învețe poporul ortodox despre Nașterea Maicii Domnului, acceptând să fie pomenit ca episcop la „liturghie” alături de papa și de ierarhia greco-catolică, girând cu prezența „sfinții” uniați pe care greco-catolicii i-au pus la închinare în acea zi.
Părintele Cosmin Tripon cere sinodului să anuleze caterisirea, să îl repună în slujire cu dreptul de a nu îl pomeni pe ierarhul eretic, să-l cheme în judecată sinodală pe episcopul Sofronie, care a mai fost judecat o dată pentru împreună-slujire cu greco-catolicii și a fost iertat pentru „regret și pocăință”.
Nemaipomenit la slujbele părintelui Cosmin Tripon din toamna anului 2016, episcopul care a fost iertat de caterisire și l-a caterisit, la rândul său, pe preotul mărturisitor a acceptat cu evlavie să fie pomenit ca ierarh greco-catolic într-un demers care deja a făcut înconjurul lumii ortodoxe și pentru care este firesc să dea explicații întregii Biserici Ortodoxe Române.
Părintele Cosmin Tripon a fost primul dintre cei ce au semnalat public apostazia episcopului bihorean printr-un articol publicat pe siteul nostru.
La începutul anului, părintele a scris un studiu amplu și de înaltă ținută academică, în care a arătat publicului larg luptele grele pe care poporul ortodox bihorean le-a dus contra prozelitismului uniat sprijinit de statul austro-ungar, pe linia cărora se situează și mărturisirea sfinției sale și refuzul de a avea comuniune cu un episcop care are comuniune liturgică directă cu greco-catolicii, într-un dispreț total față de trecutul de rezistență ortodoxă contra ereziei papiste și apostaziei uniate.

Mihai Silviu Chirilă

 

Preafericirea Voastră,

Subsemnatul, preot Cosmin-Florin Tripon, preot coslujitor al Parohiei Beiuș IV, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, chemat în judecată în mod necanonic de către Consistoriul Eparhial Oradea pentru întreruperea pomenirii la slujbe a numelui episcopului Sofronie Drincec pentru propovăduirea publică a ereziei ecumeniste prin participarea, semnarea și susținerea sinodului ecumenist din Creta din 2016 și pentru comportament ecumenist față de comunitatea greco-catolică din localitate, caterisit necanonic prin Hotărârea nr. 1/2017 a Consistoriului Eparhial Oradea, susținută de Hotărârea nr. 2/.18.05.2017, a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, și de Hotărârea nr. 13323/20.12. 2017 a Consistoriului Superior Bisericesc,

În temeiul art. 166, lit. a) și 168 din RACDIJBOR, formulez cerere de revizuire a caterisirii pronunțate de Consistoriul Eparhial Oradea.

Îmi întemeiez cererea pe faptul că episcopul Sofronie Drincec a făcut de curând, o dată în plus, dovada că a fost la momentul judecării de către Sfântul Sinod al BOR în 2008, al întreruperii pomenirii preasfinției sale de către mine în 2017 și continuă să fie un episcop eretic, care propovăduiește ecumenismul cu capul descoperit, că a apostat de la credința ortodoxă, fiind în comuniune liturgică cu ereticii greco-catolici din Oradea, că a căzut sub anatemă prin recunoașterea minciunomartirilor eretici uniați.

În fapt,

În ziua de 8 septembrie 2019, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, episcopul Sofronie Drincec al Episcopiei Ortodoxe Românești a Oradiei nu a participat la Sfânta Liturghie dedicată Nașterii Maicii Domnului la Catedrala Episcopiei din Oradea, în schimb a participat la “slujba” dedicată evenimentului de către cultul greco-catolic din localitate, unde se celebrau 25 de ani de “slujire” “arhierească” a “episcopului” Virgil Bercea, împreună cu care episcopul Sofronie a oficiat slujba Aghiazmei Mari în ianuarie 2008.

La eveniment, ierarhul a stat de la început până la sfârșit, neliturghisind cu papistașii și uniații, însă rugându-se împreună cu ei pe tot parcursul serviciului religios desfășurat acolo.

La momentul la care în Liturghia ortodoxă se zice ectenia ieșirii cu Cinstitele Daruri, la acest eveniment liturgic, după ce au fost pomenite numele papei Francisc și ale tuturor “arhiereilor” greco-catolici, a fost pomenit și “episcopul nostru, preasfințitul Sofronie”, moment pe care episcopul Sofronie l-a trăit cu evlavie, cu camilafca scoasă și făcând semnul Sfintei Cruci, fără a se scandaliza defel de faptul că numele i-a fost pomenit alături de prelații eretici greco-catolici.

O verificare[1] a siteurilor cultului romano-catolic și greco-catolic ne arată că la ora actuală în “Biserica” Greco-Catolică unită cu Roma nu există niciun „episcop” cu numele Sofronie, ceea ce înlătură orice îndoială asupra faptului că este vorba despre episcopul ortodox al Episcopiei Oradiei, Sofronie Drincec, care a fost asumat ca “episcopul nostru” de către cultul uniat din Oradea.

Episcopul Sofronie Drincec a fost judecat și iertat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 8-9 iulie 2008[2], după ce a fost acuzat de împreună-slujire a Aghiazmei Mari împreună cu pseudoepiscopul greco-catolic Virgil Bercea. Cu acea ocazie, mitropolitul Clujului l-a propus spre caterisire, iar sinodul BOR l-a găsit vinovat, dar, “luându-se act de pocăința sa”, ierarhul a fost iertat, în loc să fie caterisit. Sfântul Sinod a statornicit însă că “nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte”.

Decizia Sfântului Sinod este desigur incompletă, ea fiind împlinită de Sfintele Canoane, care interzic clericilor și mirenilor și simpla participare la slujbele unor culte eretice sub pedeapsa caterisirii și afurisirii.

Numirea episcopului Sofronie Drincec de către o adunare eretică drept “episcopul nostru” nu poate fi întâmplătoare, pentru că rigoarea liturgică nu permite gesturi de curtoazie diplomatică, nici chiar unde este vorba despre o mimare a Liturghiei adevărate de către eretici (codul canonic greco-catolic prevede clar modul pomenirii în aceasta “biserică” și nu are prevăzută pomenirea “de curtoazie” a celor ce nu sunt papistași).

Prin urmare, dacă episcopul Sofronie este numit în înregistrarea slujbei din Catedrala greco-catolică din Oradea “episcopul nostru”, înseamnă că între preasfinția sa și greco-catolici există o relație de comuniune, ceea ce arată o lepădare în taină a episcopului Oradiei de credința ortodoxă și aderare la greco-catolicism.

Prin această acceptare a pomenirii sale la serviciul religios eretic greco-catolic, episcopul Sofronie a depășit interdicția intercomuniunii impusă de decizia Sinodului din 2008, care l-a judecat pentru că a săvârșit aghiazma cu minciunoepiscopul Virgil Bercea, intrând în comuniune directă și totală, în forma ei cea mai oficială – pomenirea la slujbe – cu papa Francisc, cu ierarhia greco-catolică și cu poporul eretic.

În conformitate cu Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, care este culegerea de canoane ale “Bisericii” Unite cu Roma, în titlul XVIII se spune: “Bisericilor orientale catolice le revine sarcina specială de a promova unitatea între toate Bisericile orientale… prin cunoaşterea reciprocă mai bună, prin colaborarea şi aprecierea fraternă a lucrurilor şi a sufletelor” (can. 903).

În titlul XVII[3] se precizează condițiile intrării necatolicilor în “Biserica” catolică. Astfel, “Credinciosul creştin al vreunei Biserici orientale necatolice va fi primit în Biserica catolică prin simpla profesiune a credinţei catolice, precedată de pregătirea doctrinară şi spirituală pentru condiţia fiecăruia” (can. 897). De remarcat că la acea slujbă s-a profesat Crezul cu Filioque, pe care episcopul Sofronie l-a ascultat cu smerenie ca un ierarh prezent la slujbă, dar care nu slujește.

La rândul său, “Episcopul oricărei Biserici orientale necatolice poate fi primit în Biserica catolică, în afară de Pontiful Roman, şi de către Patriarh, cu consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, sau de către Mitropolitul Bisericii mitropolitane sui iuris, cu consimţământul Consiliului Ierarhilor” (can. 898).

Mai mult, “Clericul oricărei Biserici orientale necatolice, care vine la deplina comuniune cu Biserica catolică, poate să-şi exercite propriul ordin sacru conform normelor stabilite de autoritatea competentă; Episcopul, însă, nu îşi poate exercita valid puterea de conducere decât cu consensul Pontifului Roman, capul Colegiului Episcopilor” (can. 899).

Conform art. 9 din RACDIJBOR, abaterea dogmatică de apostazie este definită ca “renunțarea la credința creștin ortodoxă, cu sau fără trecerea la o confesiune religioasă neortodoxă sau la altă religie, făcută prin mărturisire publică sau privată a celui în cauză, prin viu grai sau în scris”.

Este de datoria Preafericirii Voastre și a celorlalți membri ai Sfântului Sinod al BOR să decideți, în conformitate cu art. 14, lit. 4) al Statutului BOR, dacă se impune trimiterea în judecată pentru săvârșirea abaterii de apostazie a acestui episcop ortodox român pomenit la slujbele greco-catolice, pentru că este evident că episcopul Sofronie și-a încălcat condițiile renunțării la aplicarea pedepsei de care a avut parte în 2008, iar recidiva trebuie să determine revocarea renunțării la aplicarea pedepsei din 2008, aplicarea acelei pedepse și a celei ce decurge din recidivă.

La slujba la care a participat episcopul Sofronie au fost aduse spre “închinare” “moaștele” “episcopilor” “martiri” “beatificați” de către papa Francisc cu prilejul vizitei din mai 2019. Acești “episcopi” au suferit în închisoare pentru că au refuzat să revină în 1945 la Biserica Ortodoxă Română. Participarea episcopului Sofronie la o slujbă în care au fost elogiați aceștia înseamnă o recunoaștere a “sfințeniei” acestora și o cădere sub anatema din pricina nesocotirii canonului 34 Laodiceea care spune că “niciun creștin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos și să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceștia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la aceștia să fie anatema”.

Gestul episcopului Sofronie produce tulburare în sufletele bihorenilor, deoarece reprezintă un gest de lipsă totală de respect, atât față de istoria de 300 de ani de apărare a Ortodoxiei cu prețul vieții de către credincioșii de aici contra tendințelor uniatiste ale greco-catolicilor, cât și față de lupta acestora din ultimele decenii, când retrocedările de către stat a unor lăcașuri de cult au creat situații de conflict foarte grave între cele două comunități.

În drept,

Demersul meu este motivat pe temeiul canonului 31 apostolic, al canonului 15 I-II, al canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, care stipulează la unison că preotul care întrerupe pomenirea unui episcop propovăduitor cu capul descoperit al ereziei nu poate fi sancționat disciplinar, iar dacă este, sancțiunea este nulă de drept.

Canonul 45 Apostolic decretează că “episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească”. Canonistul arhid. Ioan N. Floca interpretează această afurisire ca “suspendare din funcție”[4].

Canonul 64 Apostolic merge mai departe și impune caterisirea și excomunicarea clericului care se roagă cu ereticii, chiar dacă nu concelebrează cu ei.

Canonul 34 Cartagina statuează că atunci când un ortodox recunoaște minciunomartirii ereticilor, cade sub pedeapsa anatemei.

Pentru toate aceste motive, solicit:

  1. Desființarea Hotărârii nr. 1/2017 a Consistoriului Eparhial Oradea, prin care am fost caterisit.
  2. Repunerea mea în slujirea clericală în Parohia Beiuș IV, cu respectarea dreptului de nepomenire a episcopului Sofronie Drincec la slujbe.
  3. Trimiterea episcopului Sofronie Drincec în judecata Sfântului Sinod pentru a fi judecat pentru rugăciune împreună cu ereticii și pentru apostazie de la dreapta credință.

În dovedirea celor spuse, adaug: hotărârea Consistoriului Eparhial Oradea,  înregistrarea slujbei greco-catolice și un studiu[5] referitor la lupta bihorenilor contra uniatismului.

 

Data                                                                                            Preot Cosmin-Florin Tripon

23.09.2019

 

Preafericirii Sale, Patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Române

 

Note:

[1] https://www.bisericacatolica.ro/episcopi/episcopi-greco-catolici/.

[2] https://apuneinceput.wordpress.com/2008/07/09/decizia-sfantului-sinod-privind-comportamentul-sacramental-si-liturgic-al-clerului-si-credinciosilor-ortodocsi/.

[3] http://www.bru.ro/varia/cceo/?titlu=17.

[4] Arhim. Diac. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Sibiu, 2005, p. 35.

[5] https://www.marturisireaortodoxa.ro/lupta-pentru-ortodoxie-in-bihor-impotriva-papismului-si-uniatiei/. Textul a fost publicat în revista Mărturisirea Ortodoxă, an II, nr. 1, ianuarie-martie 2019, pp. 65-86.


Citiți și:

Părintele Cosmin Tripon cere sinodului BOR desființarea caterisirii pronunțate de episcopul apostat al Oradiei