Semnificația ICOANEI Nașterii Domnului

În această icoană, întregul mesaj din Evanghelie despre Întruparea Mântuitorului din Sfânta Fecioara Maria este surprins împreună cu alte detalii adăugate din Sfânta Tradiție a Bisericii.

În multe icoane cu reprezentări ale Nașterii Domnului sunt o multitudine de detalii, în altele sunt mai puține.  În diagrama aratată aici, luată dintr-un desen al icoanei, putem identifica cel puțin 8 elemente.

Icoana se concentrează, desigur, pe nașterea Domnului nostru Iisus Hristos din Maica Sa, Preacurata Fecioara Maria; ea este reprezentată mai mare decât celelalte personaje, întinsă pe un covoraș și uitându-se nu la nou-născutul său Fiu, ci mai degrabă cu iubire și înduioșare către logodnicul ei, Bătrânul Iosif, văzându-i uluirea față de această deosebit de minunată și divină naștere. El este arătat în colțul din jos stânga, stând de vorbă cu un bătrân păstor care i-a văzut pe îngeri slavoslovind.

Iosif privește calm și meditativ gândindu-se la minunile lui Dumnezeu pe care le vede și le aude acum. Domnul nostru este arătat în scutece (care de fapt sunt giulgiul cu care S-a înfășurat la înmormântare – n.n) și culcat în iesle, „căci nu mai era loc de gazduire pentru ei” (Luca 2, 7).

În spatele ieslei se află o peșteră întunecoasă, care ne amintește imediat de peștera în care Domnul a fost înmormântat 33 de ani mai târziu înfășurat în giulgiu. În peșteră sunt un bou și un asin, detalii nemenționate în Evanghelie, dar trăsături invariabile în fiecare icoană a Nașterii; scena e inclusă pentru a arăta îndeplinirea cuvintelor profetului Isaia, „Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă pricepe” (Isaia 1, 3).

Deasupra compoziției centrale, în chiar centrul icoanei este steaua minunată venită din rai, care i-a condus pe magi către locul în care se afla Mântuitorul nostru; ne amintește de semnul raiului pe care-l vedem în icoana Botezului sau Cincizecimii, oriunde e indicată intervenția divină.

Sfinții îngeri sunt reprezentați mărindu-L pe Dumnezeu și aducând vestea cea bună a Nașterii Domnului păstorilor. Faptul că păstorii evrei și magii păgâni au fost printre primii să îl slăvească pe Domnul nostru ne arată universalitatea acestui mare eveniment, rânduit pentru mântuirea întregii omeniri.

Ultimul detaliu al acestei icoane, scena spălării Domnului este un element care a provocat multe controverse de-a lungul timpului. În unele biserici din mănăstirile Muntelui Athos, scena a fost intenționat evitată în fresce și înlocuită cu tufișuri sau păstori; a existat o părere dominantă că acea scenă era degradantă pentru Hristos, care nu avea nevoie să fie spălat, fiind născut într-un mod miraculos dintr-o fecioară curată. Dar reținem această imagine în icoana noastră, ca un element din Sfânta Tradiție transmisă nouă; într-adevăr, nu îl degradează pe Domnul, ci îl marește pe El, așa cum este evident în rugaciunea desemnată a fi citită în timpul Botezului pentru moașa unui copil (Din Trebnicul de rit vechi, a doua rugăciune pentru moașă: „O Stăpâne, Domnul Dumnezeul nostru … Care a fost culcat în iesle și a binecuvântat pe moașa Salomeea care a ajuns să creadă în adevărul de netăgăduit al fecioriei…”. Cine, mai eficient decât o moașă, poate mărturisi despre o naștere divină și feciorelnică? De aceea noi înțelegem bine importanța acestei scene binecuvântate.

În sfârșit, dacă ne uităm la icoana ca la o compoziție unită, putem doar să fim umpluți de bucurie, nu doar datorită frumuseții culorilor și a atmosferei festive pe care o descrie, dar și datorită vestii fericite a mântuirii noastre atât de clar proclamată de ea. În icoană, toată creația se bucură la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos: cerul (o stea și îngerii), pământul (munții, plantele și animalele) și în special omenirea reprezentată cel mai desăvârșit în persoana noii Eve, Preacurata Fecioara Maria, Maica Domnului nostru.

Hristos se naște! Slăviți-L!

Traducere după un material în limba engleză: Andra Aldea-Partanen
Sursa: laurentiudumitru.ro

Preluat de pe: http://www.apologeticum.ro/2011/12/semnificatia-icoanei-nasterii-domnului/

Anunțuri

Ce spunea GHERON SAVA LAVRIOTUL în decembrie 2016 – Nu de la el, ci de la „marii bătrâni, ce nu se fac cunoscuți lumii”

hqdefault

Reiau articolul din 5 decembrie 2016, care alături de Scrisoarea părinților mărturisitori din Athos, din decembrie 2016, către românii care s-au îngrădit de erezia ecumenistă , constituie momentul cel mai echilibrat al măturisirii părintelui monah Sava Lavriotul:

Mesajul părintelui SAVA LAVRIOTUL și al PĂRINȚILOR AGHIORIȚI despre existența HARULUI în Bisericile Ortodoxe Locale care au acceptat pseudo-sinodul din Creta. Ce trebuie să facă un antiecumenist

Cu multa dragoste  si respect pentru cei care se lupta si privegheaza pentru Dreapta Credinta, crestini ortodocsi neadormiti luptatori ai lui Hristos Dumnezeu, Cel pe care Il slavim si laudam in chip binecredincios, doresc sa subliniez un lucru esential pe care cu multa intrebare pe la marii batrani, ce nu se fac cunoscuti lumii, ci ne-au trimis pe noi, cu binecuvantata ascultare, ca sa va transmitem gandurile luminate prin rugaciune si multa sfatuire si smerenie si anume despre existenta Harului Sfantului Duh in Sfintele Taine ale Bisericilor Ortodoxe Locale, daca mai lucreaza Dumnezeu in Tainele savarsite de ei sau nu. Asa cum stim, pana la condamnarea lui Nestorie, Patriarhul Constantinopolului, Sfintii si de Dumnezeu insuflatii Parinti ai Sinodului al III-lea Ecumenic au primit ca fiind lucratoare toate hirotoniile si slujbele savarsite de Nestorie pana in momentul condamnarii lui si a ereziei lui de catre Sfantul Sinod, chiar daca acesta propovaduia erezia in public si o impunea prin forta si violenta. De aceea si noi credem ca in Sfanta Liturghie savarsita in Bisericile unde s-a semnat (in) Creta, Duhul Sfant vine si preface painea in Trupul  si vinul in Sangele lui Hristos.

Sfanta Impartasanie, asa cum stiti,  se da unora spre iertarea pacatelor si spre viata vesnica iar altora se da spre osanda. Hristos este foc care pe unii ii lumineaza iar pe altii ii arde. Credinciosii care, cunoscand blasfemia semnata in Creta, se impartasesc cu Preacuratele Taine din mana celor care au semnat in Creta sau a preotilor care pomenesc pe episcopii care au semnat in Creta,  sau sunt deacord cu Creta, incurajand astfel pe episcopii care s-au lepadat de Hristos in Creta, ca si cum nimic nu s-a petrecut, aceia se impartasesc cu Hristos spre osanda lor, aratand nepasarea lor fata de Adevarul lui Hristos, aratand prin impartasirea din mana lor ca au aceiasi credinta cu ecumensitii si ajutand la raspandirea molimei ecumeniste.

Cei care datorita varstei, a nepriceperii, cei care deabia acum descopera Biserica lui Hristos, cei care sunt lipsiti de cunostinta asupra marii tradari petrecute, se impartasesc cu evlavie si cu frica de Dumnezeu, nimic stiind de lepadarea ierarhilor prin semnatura lor la Creta, aceea se impartasesc spre iertarea pacatelor si spre viata de veci.

 Este de dorit, ca cei credinciosi marturisitori, monahi si mireni, sa stam acasa pentru Hristos si sa ne facem randuiala cu lacrimi, sau sa mergem sute de kilometri sa ne impartasim continuu cu Sfintele Taine din mana celor care nu pomenesc pe ierarhii care accepta pseudo-Sindoul din Creta decat sa dam exemplu rau si sa incurajam pe cei care s-au lepadat de Hristos. Sunt Biserici Locale care nu au mers in Creta: Biserica Rusa, Biserica Bulgara, Biserica Antiohiana, Biserica Georgiana, sau mitropolii din toata lumea ortodoxa  care resping public pseudo sinodul din Creta si in acelasi timp exista parinti ce au intrerupt pomenirea ierarhilor care au mers in Creta sau au acceptat Sinodal pseudo Sinodul din Creta. Sa gasim solutia cea mai buna pentru fiecare caz in parte si astfel, daca avem Biserica ce nu accepta Creta, nu accepta panerezia ecumenista,  sa ne luam merinde Painea cea Cereasca, adica sa ne impartasim, mirenii, macar toate sambetele si dumincile iar monahii de 3, 4 ori pe saptamana daca este cu putinta si nu suntem legati cu epitimii datorita pacatelor mari(avorturi, preacurvii, vrajitorie, etc) Asa e randuiala Sfintilor Parinti Colivazi care au reinviat invatatura patristica si porunca de a ne cumineca, daca avem Biserica.

Preotii care au oprit pomenirea sa nu judece, sa nu-i acuze pe cei care nu au oprit-o ci sa-i primeasca cu multa dragoste la Sfintele Liturghii si sa conslujeasca ei, cu condita ca atunci cand conslujesc sa nu pomeneasca pe ierarh. Parintii care nu pomenesc sa nu stea retrasi si ascunsi ci sa iasa la marturisire. Intreruperea pomenirii este doar inceputul luptei si o forma a ei, nu finalul luptei. Datoria noastra este sa marturisim incontinuu. Preotul care a oprit pomenirea este dator sa faca acest lucru public(oprirea pomenirii) si sa isi instiinteze episcopul de care apartine canonic.Altfel este ca si cum nu a oprit pomenirea, si nu are valoare de marturisire. Preotii care nu pomensc sa nu faca selectii intre credinciosi, ci sa-i primeasca pe toti cu dragoste.

Preotii care nu pomenesc sa aiba dragoste si mila, si mult discernamant, rabdare si lumina. Asa cum Dumnezeu iconomiseste cu dragoste si asteapta pe toti sa se intoarca la Adevar, asa si parintii nepomenitori sa astepte pe toti cu dragoste si sa nu apara duh de cearta, de ura, de raceala si alte patimi care daca vor birui, arata ca nu a fost bineplacuta lui Dumnezeu jertfa nepomenirii. Marturisirea fara dragoste si mila si fara discernamant ucide, duce la schisme si dezbinari.

Dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste asa cum spune Sf. Apostol Pavel. Nu toti pot opri pomenirea, nu toti credinciosii au aceeasi credinta si putere de marturisire, nu toti au aceeasi putere de intelegere, de aceea noi sa-i asteptam pe toti si sa fim in urma tuturor. Sa fim noi anatema, sa fim noi cei mai huliti, decat sa pierdem un suflet, pentru care vom da raspuns in fata lui Dumnezeu.

Sa ne gandim la scopul lucrarii noastre (de intrerupere a pomenirii si marturisire) anume de a se reveni la Adevar, de a se inmuia episcopii si de a le trezi constiinta prin jertfa si fermitatea noastra si a poporului drept credincios.

Ma rog cu lacrimi lui Dumnezeu pentru care ma nevoiesc in pustia aceasta a Sfantului Munte si pentru care, din ascultare, mai ies in lume pentru a spune mesajul parintilor, asa cum ei mi-au poruncit, ca iubitorul de oameni Hristos Domnul, Fiul Tatalui cel mai inainte de veci sa va tina uniti in credinta si dragoste, caci altfel litera moarta ucide, dar Duhul da viata.

Gheron Sava Lavriotul

Sfanta Manastire Marea Lavra, Sfantul Munte

poate fi contactat in limba engleza la nr de telefon 00306947011111

– traducere din limba greaca preot Matei Vulcanescu

note:

  • Această poziție a părintelui Sava Lavriotul este dealtfel și a ierarhilor greci anti-Creta.
  • aceasta este atitudinea parintilor marturisitori din Sfantul Munte (Gheron Gavriil si Vlasie Vigliotul, etc), a Sinaxei de la Volos si a mitropolitilor marturisitori ai Bisericii Greciei (IPS Serafim al Pireului, IPS Serafim al Kithirelor, IPS Pavlos al Glifadei, etc)
  • Strajerii Ortodoxiei, Papadakis- pagina 102 Cuviosul Ipatie si multi preoti  au oprit pomenirea lui Nestorie inainte de a fi condamnat de Sinodul III-Ecumenic

Sursa: sinodultalharesc.tk

Preluat de pe: https://danielvla.wordpress.com/2017/12/06/ce-spunea-gheron-sava-lavriotul-in-decembrie-2016-nu-de-la-el-ci-de-la-marii-batrani-ce-nu-se-fac-cunoscuti-lumii/

 

Sătenii din Schit Orășeni i-au dat în judecată pe mitropolitul Teofan și pe prefectul județului pentru abuzurile la care sunt supuși de luni întregi

teofanslincu_plangere_DNASătenii din localitatea Schit Orășeni au depus astăzi, 7 decembrie 2017, o plângere penală la Direcția Națională Anticorupție împotriva mitropolitului Teofan al Moldovei și Bucovinei, a prefectului județului Botoșani, Dan Șlincu, a primarului Comunei Cristești, Lucian Borfotină, și a comandanților județeni ai Inspectoratelor de Poliție respectiv de Jandarmerie din Botoșani. O plângere similară a fost depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, împotriva vicarului administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, preot Marian Timofte, a inspectorului bisericesc preot Florin Chirilă și a protopopului de Botoșani, preot Lucian Leonte.

Gama de acuzații este largă și cuprinde infracțiuni precum:

  1. constituirea unui grup infracțional organizat (art. 367 NCP),
  2. hărţuire (art. 208 NCP);
  3. loviri și alte violențe (art. 193, alin. 2 NCP);
  4. distrugerea unui monument de patrimoniu cultural (art. 253 alin. 1 şi 3 NCP);
  5. profanarea unui lăcaș de cult (art. 382 NCP);
  6. instigarea publică (art. 368 alin. 2 şi 3 NCP);
  7. tulburarea de posesie (art. 256 NCP);
  8. împiedicarea exercitării libertăţii religioase şi obligarea prin violență la îndeplinirea unui ritual interzis de cultul căruia îi aparţine victima (art. 381 alin. 1,2 şi 3 NCP);
  9. furt (288 NCP)
  10. fapte asimilate faptelor de corupţie (art. 13 din Legea 78/2000).

Din descrierea faptelor pe care sătenii semnatari le reclamă în plângere, rezultă că, în data de 12.11.2017, un grup de indivizi neidentificați au năvălit în biserica parohială din Schit Orășeni, însoțiți de vicarul administrativ preot Marian Timofte, inspectorul bisericesc preot Florin Chirilă, protopopul Lucian Leonte, primarul Comunei Cristești, dl. Lucian Borfotină, și asistați la scurtă vreme de efective de jandarmerie și poliție. Indivizii încă neidentificați au întrerupt slujba pe care preotul paroh o săvârșea la acel moment în biserică, au spart ușa monument istoric, lovindu-l pe preotul Ioan Ungureanu, care încerca să împiedice accesul lor în sfânta biserică.

Funcționarii bisericești, pretextând că au mandat de la mitropolitul Moldovei și Bucovinei să îl înlocuiască pe preotul Ioan Ungureanu, au procedat la scoaterea afară din Sfântul Altar prin forță și imobilizarea acestuia, după care l-au introdus în Sfântul Altar pe preotul Ovidiu Lăzărescu, adus din satul vecin Draxini1. Luând în serios afirmația funcționarilor MMB că execută un ordin al mitropolitului, sătenii l-au cuprins în plângerea penală și pe mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan, pentru instigare la fapte de violență, intrare prin efracție, hărțuirea și molestarea credincioșilor, obligarea acestora prin violență să îl pomenească la slujbe etc.

Slujba pe care preotul adus de funcționarii MMB a început-o s-a desfășurat în prezența jandarmilor, echipați cu armament de luptă, care au organizat un cordon în interiorul bisericii, fără a ține seama de o conduită obligatorie pe care oricine intră într-o biserică ortodoxă trebuie să o aibă față de sfintele icoane și celelalte bunuri sacre din lăcaș sau chiar față de serviciul religios pe care cel pe care îl aduseseră începuse să o săvârșească. Rolul cordonului era de a izola preotul adus și delegația MMB de poporul credincios, care își manifesta refuzul de a asculta slujba celui impus prin violență de către funcționarii mitropolitani. Unul dintre jandarmi, poziționat în fața sfintelor uși ale altarului, cu spatele la ele, într-o poziție în care, în bisericile ortodoxe, numai preotului slujitor îi este permis să slujească, făcea o filmare, în baza căreia ulterior unii dintre săteni au fost identificați și amendați cu amenzi în cuantumuri uriașe, de până la 4000 de lei, în condițiile în care ei erau de fapt victimele agresiunii, iar desfășurarea de forță nu a înregistrat violențe notabile, cu excepția lovirii preotului paroh, care a avut nevoie de trei zile de îngrijire medicală, după cum rezultă din certificatul medico-legal atașat la plângere. (Sătenii au contestat amenzile primite în instanță, cerând printre altele inclusiv neacceptarea în instanță a filmărilor Jandarmeriei, deoarece s-au făcut ilegal, prin săvârșirea faptei de profanare de lăcaș de cult.)

Din textul plângerii mai rezultă că, la un moment dat, inspectorul preot Florin Chirilă a intrat în Sfântul Altar al bisericii, de unde a sustras Sfântul Antimis pe care se slujește Sfânta Liturghie, urmărind prin aceasta să-l determine pe preotul Ioan Ungureanu să renunțe la slujba din acea zi și să părăsească biserica, în condițiile în care Sfântul Antimis i-a fost dat personal preotului de către mitropolit cu mult înainte de sinodul din Creta. (În filmarea în care preotul relatează ce s-a întâmplat în acea zi, se spune că o altă metodă de a-l scoate pe preot din biserică ar fi fost o încercare a unora dintre indivizii neidentificați de a o răpi pe preoteasă, gândindu-se că preotul va veni să o caute și va fi astfel scos din biserică. Planul a eșuat, dar preoteasa s-a ales cu o amendă de 1000 de lei de la Jandarmerie, pentru că… ar fi organizat un grup cu care a creat o tulburare a ordinii publice în biserică, deși domnia sa nici nu se afla în biserică la acel moment.)

Unul dintre membrii forțelor de ordine a tăiat frânghia clopotului, fără nicio preocupare pentru faptul că acesta este un obiect liturgic indispensabil într-o zi de duminică.

La aceste fapte, sătenii mai adaugă și că de luni de zile comunitatea lor este asediată de către funcționarii mitropolitani, care pretind că execută ordinele mitropolitului, fiind intimidați, hărțuiți, împiedicați să se roage în liniște în biserica pe care ei au construit-o în localitate, alături de preotul față de care și-au manifestat în nenumărate rânduri susținerea.

Primarului comunei îi reproșează faptul că de luni de zile domnia sa a devenit practic funcționar MMB, sprijinind fără rezervă planul de înlăturare a preotului Ioan Ungureanu, în ciuda faptului că Legea cultelor 489/2006 cere ca autoritățile publice să nu favorizeze vreunul dintre cultele legal recunoscute.

În urmă cu câteva zile, din ordinul primarului și al viceprimarului, s-a tăiat alimentarea cu curent electric a curții interioare a Schitului Orășeni, la câteva zile după ce doi indivizi, aparținând grupului care îl contestă pe preotul paroh, au agresat doi credincioși în fața bisericii, pe unul, în vârstă de peste 70 de ani, lovindu-l cu pumnul în tâmplă, pe celălalt amenințându-l cu un cuțit, iar un vecin al preotului, rudă cu cei doi, a proferat amenințări cu moartea la adresa acestuia.

De câteva zile primăria Cristești este în febra căutării documentelor bisericii Schit Orășeni, acesta fiind singurul lucru care îi preocupă pe angajați, la ordinul aceluiași primar. Chiar astăzi, vicarul administrativ preot Marian Timofte a fost văzut la primărie, căutând actele bisericii respective, fără prea mare succes, se pare.

Prefectului i se reproșează implicarea de partea Mitropoliei în acest scandal, în condițiile în care preotul Ioan Ungureanu i-a trimis două memorii în care îi cerea să pună capăt abuzurilor primarului Borfotină. Memoriile au rămas fără niciun răspuns.

Imediat după scandalul din 12.11.2017, prefectul județului a ținut o întrunire cu toți cei participanți la agresiunea din dimineața acelei zile de la Schit Orășeni. Cu acea ocazie, în loc să înfiereze și să îi tragă la răspundere pe cei responsabili, prefectul a cerut un plan de atac care să urgenteze înlocuirea preotului Ungureanu. Cu acea ocazie, domnia sa și-a exprimat dorința obținerii, în cel mai scurt timp, a unui ordin judecătoresc” de înlăturare a preotului din parohia pe care o păstorește de 17 ani.

Față de această situație, preotul Ioan Ungureanu a depus un memoriu primului-ministru2, solicitându-i să intervină pentru a reinstaura legalitatea funcționării instituțiilor statului la nivelul județului Botoșani. Într-o audiență pe care a avut-o cu o delegație a sătenilor din Schit Orășeni, într-o încercare a acestora de rezolvare amiabilă a acestui conflict, prefectul i-a informat că zilele acestea va primi o anchetă a corpului de control al primului-ministru, exprimându-și convingerea că ea se va desfășura fără probleme, fără a spune însă sătenilor de unde știe cum vor reacționa funcționarii guvernamentali și că totul va fi bine.

Aceasta nu este singura declarație problematică pe care prefectul județului a făcut-o cu acea ocazie. Domnia sa și-a exprimat convingerea că în cel mult două săptămâni se va obține un ordin judecătoresc de evacuare a părintelui Ioan Ungureanu, în condițiile în care nu există niciun proces deschis de către MMB contra sfinției sale și, chiar dacă ar exista, nimeni nu poate ști, în condiții normale, ce decizii poate lua un judecător, atunci când are în față un dosar.De unde știe prefectul de Botoșani cu atâta siguranță că un judecător local va da un ordin de evacuare a preotului Ioan Ungureanu?

Pe aceeași linie, domnia sa a respins cele 204 semnături cu care sătenii și-au însoțit memoriul pe care i l-au adus, pe motiv că ar fi false, însă a acceptat ca adevărate cele 30 de semnături ale celor care susțin înlăturarea părintelui Ioan Ungureanu din parohie (domnia sa a avansat cifra de 30 de semnături ale celor care îl contestă pe părinte). De unde putea ști prefectul că semnăturile sunt false, dacă le văzuse cu câteva minute înainte, iar oamenii i-au promis că vor proba că semnăturile sunt adevărate prin aducerea tuturor semnatarilor într-o demonstrație pașnică și legală în fața prefecturii?

Conducătorilor forțelor de ordine din județ li se reproșează faptul că nu au intervenit pentru a-i apăra pe săteni de abuzurile MMB, ci au susținut discret sau direct, acțiunile mitropoliei. La întâlnirea cu prefectul din ziua de 12.11.2017, comandanții structurilor MAI au afirmat că“intervențiile pe care le-au avut până acum au avut la bază strict solicitările preoților3. Cu alte cuvinte, unitățile de luptă MAI au venit la Schit Orășeni chemate de către MMB și au asistat fără niciun fel de reacție la abuzurile MMB, în ciuda faptului că MMB venea la Schit Orășeni pentru a agresa o comunitate, pe care jandarmeria și poliția trebuie să o apere de aceste acțiuni ilegale, mai ales că funcționarii MMB nu sunt executori judecătorești, pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească executorie și definitivă, emisă de vreo judecătorie din județ, nu au o asemenea hotărâre judecătorească, iar hotărârile bisericești nu pot fi puse în aplicare prin forță de către slujbașii mitropoliei, ci se pot pune în aplicare numai după ce MMB obține o hotărâre definitivă și executorie de la o instanță. În niciunul dintre aceste cazuri, jandarmeria și poliția nu se pot comporta ca unități aflate în subordinea MMB, deoarece între cele trei instituții nu există nicio relație de subordonare.
1 http://ortodoxinfo.ro/2017/11/15/parintele-ioan-ungureanu-se-adreseaza-primului-ministru-cu-privire-la-implicarea-prefectului-de-botosani-scandalul-de-la-schit-oraseni/.

2 http://ortodoxinfo.ro/2017/11/15/parintele-ioan-ungureanu-se-adreseaza-primului-ministru-cu-privire-la-implicarea-prefectului-de-botosani-scandalul-de-la-schit-oraseni/.

3 https://www.botosaneanul.ro/stiri/edinta-fara-concluzii-la-prefectura-cu-scandalul-de-la-biserica-schit-oraseni-/.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/12/07/satenii-din-schit-oraseni-au-dat-judecata-pe-mitropolitul-teofan-si-pe-prefectul-judetului-pentru-abuzurile-la-care-sunt-supusi-de-luni-intregi/

Conferința extraordinară despre întreruperea pomenirii – Părintele Theodoros Zisis și Gheron Evstratie (duhovnicul lui Gheron Sava)

 

În această conferință se răspunde la următoarele întrebări, în conglasuire, de către cei doi mari părinți mărturisitori ai ortodoxiei astăzi, unul dintre cei mai cunoscuți bătrâni ai Sfântului Munte și anume Gheron Evstratie (alături de Gheronda Gavriil) și unul din cei mai vechi și mari luptători împotriva ereziei ecumeniste, părintele Theodoros Zisis:
1. Sunt creștini care nu acceptă canonul 15 de la I-II Constantinopol pentru că nu ar fi ecumenic. Este sau nu ecumenic canonul acesta?
2. Dacă nu au fost condamnați de un Sinod în chip nominal, episcopilor ecumeniști care accepta pseudo Sinodul din Creta  li se poate opri pomenirea de către preoții lor?
Răspuns: Preotul care constată că episcopul său învață erezia și oprește pomenirea bazându-se pe Sfintele Sinoade sau pe Sfinții Părinți este preot canonic și nu iese în afara Bisericii, ci păstrează unitatea Ei. Preotul izolează erezia episcopului. Nu pomenim alt episcop, nu facem schismă. Sfântul Paisie și Sfântul Munte au oprit pomenirea patriarhului Athenagoras. Ce sinod îl condamnase pe Athenagoras? Preoții să se sfătuiască între ei și să întrerupă pomenirea.
Părintele Evstratie spune că stiliștii sunt schismatici și este întărit de pr Theodoros Zisis în afirmația sa.
3. Există acest dicton patristic: „Cel ce se împărtășește cu cel afurisit (anatematizat), afurisit ( anatematizat) este”. Există frați care au întrerupt pomenirea, ce spun că patriarhul Ecumenic ( patriarhul Daniel, episcopii, etc), și  toți care au acceptat pseudo Sinodul din Creta sunt deja afurisiți (anatematizați). Se trage concluzia (de către acești frați) cum că toți cei care sunt în comuniune cu episcopii semnatari în Creta (Patriarhul Bartolomeu,  Patriarhul Daniel, Episcopii ecumeniști, etc), adică cei care deși sunt antiecumeniști și anti-Creta nu au întrerupt pomenirea episcopilor lor, sunt și ei eretici pe baza teoriei vaselor comunicante, care spune că dacă un episcop este anatematizat, toți preoții și episcopii și credincioșii care ar mai ramâne în comuniune cu el, sunt și ei la rândul lor, anatematizați. Este adevărat acest lucru? (min 18:26)
Răspunde Gheron Evstratie (duhovnicul lui Gheron Sava):
Răspunsul se găsește în ceeea ce spune Canonul (15 I-II Constantinopol) anume că, acei episcopi eretici (ecumeniști, Cretani)  trebuie să treacă prin judecată (a unui Sinod), să fie judecați și condamnați, să fie caterisiți (de un Sinod), doar atunci ei sunt afurisiți (anatematizați) – de către un Sinod, – nu de către mine sau de către tine.  Deci, dictonul patristic: „Cel ce se împărtășește cu cel afurisit (anatematizat), afurisit ( anatematizat) este”,  se referă numai la cel care este caterisit, condamnat de către un Sinod (ca eretic).
Părintele Theodoros întărește: cel afurisit (neîmpărtășit, anatematizat) este cel condamant de un Sinod, așa spun și Sfintele Canoane.
4. Atunci de ce să mai întrerupem pomenirea, dacă tot nu sunt condamnați de către un Sinod? Care mai este rostul întreruperii pomenirii?
Răspunde pr Theodoros: pentru că Sf Canon (Can 15) ne spune clar că înainte de judecată, de condamnarea Sinodului, să întrerupem pomenirea (nu după) .
Părintele Serafim Zisis: Să fim foarte atenți atunci când condamnăm pe cineva ca schismatic, s-ar putea să fim luptători împotriva Duhului Sfânt.
5. Unii spun că Tainele episcopilor ecumeniști sunt contaminate de erezie, este corect?
Pr Theodoros: Într-un fel au dreptate cei ce spun asta, deoarece nu ne lasă conștiința să mergem la ierarhii care învață erezia pe față, adică cum ar fi să mergem la Patriarhul Daniel, sau la Patriarhul Bartolomeu sau la alți ecumeniști să ne împartășim din mâna lor (a ierarhilor cretani)? Ar fi o schizofrenie. Însă Tainele lor nu sunt contaminate de erezie, pentru că nu au fost condamnați de un Sinod (n. tr. –  Scopul nostru este ca în viitor să se organizeze Sinod ca toți aceștia să fie chemați la pocăință și dacă nu se pocăiesc, să fie condamnați).
Și chiar înainte de pseudo Sinodul din Creta, împreună cu părintele Evstratie, vă spuneam că nu trebuie să mergem la bisericile unde sunt ecumeniști.
Criteriul este Mărturisirea Dreptei Credințe. Să nu obligăm pe nimeni să întrerupă pomenirea, fiecare preot să facă aceasta din conștiința lui. Dar fiecare preot va răspunde pentru acțiunea lui. Sunt unii părinți din Creta cărora li s-a forțat conștiința să oprească pomenirea și aceia după un timp au reluat pomenirea episcopilor lor, deși episcopii nu s-au lepadat de erezie.  Aceasta e foarte grav.
Explicitare și traducere parțială, preot Matei Vulcănescu, Sfânta Mitropolie a Pireului

RUGAȚI-VĂ NEÎNCETAT! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Minunat!!!

 

Rugăciunea inimii

Cântare athonită

„Am ieșit de sub Faraon, in robia Egiptului, Sub călăuzirea lui Moise, am ajuns la Sinai.

Oh! Cât aș vrea să urc pe Muntele Sinai! Pe vârful cel sfânt să ajung și să rostesc Rugăciunea!

Urcușul este greu! Dumnezeul meu, dă-mi răbdare, îndurare și putere, să dobândesc și eu Sfânta Rugăciune.

Întâi, supunerea și ascultarea, Scriptura, chilia și Sfânta Tăcere, toate întăresc Rugăciunea.

Ca să ajungi să spui rugăciunea e nevoie să alungi toată grija cea lumească din mintea și inima ta.

La început, rostește rugăciunea cu gura, și după o vreme va coborî singură în inimă.

Să lăsați atenția asupra cuvintelor rugăciunii, căci dacă îți imaginezi ceva, apare pericolul înșelării.

Rugăciunea tare îl mânie pe vrăjmaș, astfel că nu te teme și nu fii surprins dacă te va ataca.

Și când pomul Rugăciunii, va rodi fructele cele mai dulci, nici nu-ți poți închipui ce miere dumnezeiască este aceasta!

Nu-mi cere să-ți spun cum lucrează rugăciunea, nu pot spune în cuvinte, este o taină dumnezeiască.

Când vezi că rugăciunea lucrează înlăuntrul tău, păstrează-o cu multă smerenie!

Preacuvioase Părintele meu, Moise al inimii mele, veniți și blagosloviți să dobândesc Rugăciunea!

Maica Domnului, Stareța noastră cea Tainică, blagoslovește pe monahi, și dăruiește-le lor rugăciune neîncetată!

Să urc Sinaiul, ce mult mi-aș dori! Pe vârful cel sfânt să ajung, și să dobândesc Rugăciunea cea neîncetată!”

 

 

PARADA de 1 Decembrie a ADEVĂRAȚILOR ROMÂNI!

monah-antonije-gej-parada.jpgMi-ar plăcea să văd de 1 decembrie o paradă a adevăraților români. În frunte, să fie ierarhii ortodocși care drept învață Cuvântul Adevărului, alături de cârmuitorii ortodocși ai țării noastre care vor binele țării și luptă împotriva cotropitorilor străini, purtând icoane cu mucenici ai neamului românesc. Mi-ar plăcea să văd „trupele speciale” ale Bisericii, monahii și monahiile, înarmați cu metaniere și rugându-se, smeriți: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește poporul român și mântuiește pe drept credincioșii Bisericii de pretutindeni”. Mi-aș dori ca preoții Bisericii, cu chipuri luminoase și inimi vesele, să poarte Cruci de binecuvântare și să cânte: „Cu noi este Dumnezeu”, mărturisind credința ortodoxă și spunând către întregul popor: „cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu”. Aș vrea să văd oștirea țării, iubitoare de Hristos, că pășește curajos pe pământul apărat de strămoșii noștri cu preț de sânge, cu conștiința trează că nu urmează intereselor meschine ale trădătorilor de neam, și că oștenii nu au ce căuta în conflictele internaționale întărind armata antihristului. Mi-aș dori să văd poporul drept-credincios dezrobit și despovărat de puternicii lumii urmând cu bucurie pe cei care vor binele Bisericii și al țării. Aș vrea să aud cântându-se Troparul Crucii înaintea imnului de stat și toți, cler și popor, să ne închinăm smeriți Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimii Celei de o Ființă și Nedespărțite. Amin!

Să ne reamintim Sinaxa de la Botoșani 2017: „Considerații teologice cu privire la caracterul eretic al pseudosinodului din Creta”.

Referat susținut la SINAXA NAȚIONALĂ ORTODOXĂ a clericilor, monahilor și mirenilor de la Botoșani -18 iunie 2017

 

I. Introducere

Sfințiți părinți și frați întru Hristos Domnul,

Cuvioși monahi și cuvioase monahii,

Frați și surori ai Bisericii lui Hristos,

Distins auditoriu,

p-Claudiu-BuzaMotto: „Cel ce vorbeşte şi făptuieşte împotriva celor rânduite, chiar dacă este om credincios, chiar dacă posteşte, chiar dacă trăieşte în feciorie, chiar dacă face semne minunate, să-l vezi ca pe un lup în blană de oaie, care prin lucrările sale pregăteşte pieirea oilor” (Sfântul Ignatie Teoforul).

Din Sfintele Scripturi, prin jertfa „cu bună mireasmă duhovnicească” adusă de către Abel lui Dumnezeu, înțelegem ce înseamnă Ortodoxia: ,,Dreaptă slăvire (ορθή + δόξα)… cuget bun întru alegere bună, cu discernământ, referitor la ce fel de ofrandă va aduce lui Dumnezeu cel ce intenţionează să o facă.”[1]Abel a ales cu inimă bună și responsabilitate duhovnicească ceea ce avea să jertfească Domnului, ,,din cele întâi născute ale oilor sale și din grăsimea lor”(Fac. 4, 4), mulțumind pe Dumnezeu cu alegerea sa. De aceea, ,,a căutat Domnul spre Abel și spre darurile sale” (v. 4).

Pe de altă parte, din referatul biblic vechi-testamentar, aflăm că ofranda lui Cain nu a fost primită, pentru că acesta a ales cu indiferență, la întâmplare, ,,a adus jerfă lui Dumnezeu din roadele pământului” (Fac. 4, 3). Indiferența, nepăsarea și lipsa dragostei în actul ritualic și relațional față de Dumnezeul cel Adevărat, i-au adus lui Cain ,,întristarea inimii” și ,,posomorârea chipului”, conducându-l la fratricid și fugă vinovată de la fața lui Dumnezeu.

Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu cerea omului jertfă curată, adusă cu inimă neprihănită, în lege Harului, în vremea Noului Testament, această cerință va fi cu mult mai înaltă, conformă cu exigențele unui Ritual în care Hristos – Arhiereul ,,Jertfește și Se Jertfește” pentru mântuirea dreptcredincioșilor din toate locurile și din toate timpurile. El însuși ne-a poruncit ,,să aducem ca dar pâine și vin și tot El ne dăruiește, în schimbul acestora, Pâinea cea vie (Ioan 6,51) și Paharul vieții celei veșnice”[2].

De aceea, în Ortodoxie, nu putem accepta prezența a ceva străin de Biserică, ce poate periclita sau chiar întina modul Tainic de mântuire a omului, pentru că Sfânt este Întemeietorul şi Capul Bisericii, care s-a jertfit pe Sine pentru ea, ca să o sfinţească, ,,neavând întinăciune sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (Efes. 5, 27).

Cu toate acestea, deși cunoașteau modul de a se raporta la Dumnezeu, la Biserica lui Hristos și la Învățăturile Sfinților Părinți, cei care trebuiau să fie liturghisitori și păstori, au ales să aducă jertfă întinată și să strâmbe Învățăturile Duhului Sfânt, trădând în mod conștient și viclean moștenirea Sfântă.

Astfel, la Kolimbari, Creta, în iunie 2016, a avut loc un ,,Sinod” numit ,,Mare” și ,,Sfânt” care, prin hotărârile luate, a cutremurat Cetatea Sfântă a lui Dumnezeu din întreaga lume. Sfinții Părinți au fost huliți, Învățăturile batjocorite, Biserica prigonită și Hristos din nou răstignit. Nu au făcut-o numai cei din afara Bisericii, ci și cei puși să păstorească oile cuvântătoare, care astfel, și-au încălcat făgăduințele și îndatoririle față de Stăpân, L-au vândut, batjocorit și răstignit în văzul întregii lumi.

Vom arăta în referatul nostru, câteva dintre erorile cele mai importante care definesc așa numitul Sinod din Creta ca fiind eretic.

II.  Pregătirea și desfășurarea „Sinodului din Creta”

Pregătirea „Sinodului”

Înainte de ,,Sinod”, studiindu-se actele presinodale și modul în care urma să se desfășoare acest eveniment, se punea întrebarea : ,,Se cuvine să sperăm sau să fim neliniștiți?”[3]

Se credea ,,că Sinodul va aduce multe foloase Bisericii Ortodoxe, pentru că, pe lângă faptul că va soluționa subiecte importante ale relațiilor dintre Bisericile Ortodoxe locale și ale păstoririi credincioșilor, întâi de toate va consolida unitatea dintre acestea și va arăta că Biserica Ortodoxă, deși este alcătuită din biserici autocefale și independente, are o unitate puternică și indisolubilă”[4].

Apoi, urma să se arate ,,că Biserica Ortodoxă nu s-a blocat în trecut, în Tradiție, ca o fosilă de muzeu, așa cum ne acuză protestanții, ci este un organism viu, care se interesează de prezent, de subiecte și probleme contemporane și, înainte de toate, că doar ea reprezintă continuitatea autentică a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești, a Bisericii Apostolilor, a Sfinților Părinți și a Sinoadelor”[5].

Din cele zece subiecte de care s-a ocupt de atâția ani comisia presinodală, doar două aveau caracter de urgență, întrucât creează probleme legate de unitatea trupului bisericesc, de unitatea liturgică și euharistică – anume calendarul-pascalia și diaspora. Toate celelalte, ca postul, impedimentele la căsătorie, idealurile creștine de pace, libertate, discriminări etnice, etc., au fost soluționate cât se poate de clar și de Sfânta Scriptură, și de Tradiția patristică și sinodală, în timp ce restul, anume cele legate de autonomie, autocefalie, diptice, etc., vădeau de fapt tendințele de întâietate ale unor arhierei.

O primă îngrijorare pentru cei care sperau că ,,Sinodul” va fi ,,Mare” și ,,Sfânt” a adus-o declarația Patriarhului Ecumenic Bartolomeu care a spus că Sinodul nu este convocat ca ecumenic, că nu poate fi caracterizat ca ecumenic, pentru că nu participă la el și creștinii din Apus. ,,Din această declarație a Patriarhului Ecumenic – spune Părintele Profesor Theodoros Zissis, la simpozionul teologic internațional „Sincretismul interreligios”,care a avut loc anul trecut în Chișinău – rezultă că Biserica Ortodoxă nu este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, nu este o Biserică deplină, ci una deficitară. Nu este în măsură să convoace singură un Sinod Ecumenic, pentru că reprezintă doar o parte a Bisericii; cealaltă parte lipsește, adică lipsesc creștinii Apusului, papistașii și protestanții, cărora, în felul acesta, li se recunoaște caracterul de Biserică. Introduce, de asemenea, o nouă abordare asupra confesiunilor, sugerând că îndepărtarea ereticilor vatămă unitatea Bisericii și sobornicitatea acesteia, că fără eretici Biserica nu este sobornicească și unitară și că Sfinții Părinți care i-au anatemizat și i-au îndepărtat pe eretici au greșit. În esență, este vorba de acceptarea teoriei protestante a ramurilor sau a teoriei eclesiologiei lărgite a Conciliului II Vatican despre caracterul bisericesc deplin și deficitar, care este o variațiune a celei dintâi. În felul acesta se explică insistența constantă și susținută, pe toată durata pregătirii Sinodului, asupra subiectelor legate de relațiile noastre cu eterodocșii, pe care îi recunoaștem și îi numim biserici în afara Bisericii în virtutea unei înșelări eclesiologice foarte vădite. Nu îi mai numim erezii și eretici, așa cum i-au numit toate Sinoadele locale extinse de la Constantinopol din secolul al XIX-lea și, cu toate că nu înregistrăm în mod declarat subiectul acesta pentru dezbatere pe ordinea de zi a Sinodului, îi recunoaștem indirect (pe eretici) ca Biserici. Din textele Sinodului la care am reușit să avem acces reiese că ne îndreptăm către recunoașterea Botezului și a caracterului de Biserică a papistașilor și protestanților eretici.”[6].

Alte îngrijorări au fost legate de atitudini sincretiste și ecumeniste care predomină la nivelul conducerilor bisericești ce pot duce la dezbinări și schisme în Biserică, cât și de cele cu privire la Regulamentul de organizare și funcționare al ,,Sinodului”.

Defășurarea „Sinodului”

Așadar, în iunie 2016, a avut loc în Insula Creta, la Kolimbari, o întrunire de ierarhi și teologi ortodocși, cunoscută sub numele de „Sinodul din Creta”.

Organizatorii l-au supranumit pe nedrept ,,Sinod Mare și Sfânt”.

Mai întâi de toate, nu a fost,,Sinod”, fiindcă i-a lipsit fundamentul, adică sinodalitatea. Întâistătătorii fiecărei delegații au semnat doar ei (doar voturile lor au fost luate în considerare) pentru Bisericile Autocefale pe care le-au reprezentat, anulând practic instituția sinodalității prin care, fiecare episcop trebuia să exprime, prin vot personal, experiența eparhiei pe care o păstorește. Astfel, doar zece ierarhi au decis în numele întregii Ortodoxii, unii dintre ei făcând abuzuri[7] grosolane pe care nu le întâlnim nici printre politicienii avizi de putere. Numai pentru un astfel de lucru ar fi trebuit condamnat acest pseudosinod.

Nu a fost „Sfânt”, deoarece nu a fost după modelul Sinoadelor ecumenice şi următor Sfinţilor Părinţi, nici în mod formal, nici în privinţa conţinutului. Nu a fost o continuare firească a celor nouă Sinoade ecumenice și nici nu a luat hotărâri care să zidească Biserica lui Hristos, ci dimpotrivă, a contribuit la dezbinare și prăbușire, prin ierarhii ei. Avea dreptate părintele Ciprian Ioan Staicu într-un articol când spunea, legat de presupusa sfințenie treimică lucrătoare la sinod, că ,,singura treime prezentă la acest sinod a fost: masoneria, CIA-ul și Vaticanul[8].

Nu a fost nici „Mare”, nu numai pentru faptul că nu au fost prezente toate Bisericile Autocefale[9], dar în mod principal pentru că a fost o foarte mică şi selectivă reprezentare a acestora de către arhiereii locali. Fiecare Biserică Autocefală a fost reprezentată de douăzeci si patru de delegați plus Întâistătătorul, aleși ,,pe sprânceană, dintre ecumeniști, pentru ca planurile pregătite dinainte să nu aibă parte de piedici. Toată adunarea cretană a fost o ”piesă de teatru”, după cum o numea, cu câteva luni înainte de începerea ei, dl. Zorbas, directorul instituției din Creta – Academia Teologică – unde s-a desfășurat adunarea cretană”[10].

,,Istoria – spune Mitropolitul Ierotheos Vlachos – este cea care îi va conferi și denumirea reală, deoarece știm că unele Sinoade, cu toate că au fost caracterizate ca ecumenice, în cele din urmă au fost respinse de alte Sinoade ulterioare, după cum, de asemenea, unele Sinoade, deși au fost convocate ca locale, au dobândit caracter ecumenic. Acest lucru se datorează hotărârilor pe care le-au luat și acceptării sau nu a acestora de către pliroma Bisericii”[11].

III. Erori docrinare.

 Hotărârile luate la pseudosinodul din Creta au avut drept scop acceptarea panereziei ecumenismului, un lucru foarte grav și de neacceptat în Biserica Ortodoxă. Acest lucru se datorează în mare parte sionismului internațional, care prin intermediul masoneriei „coordonează prin firele nevăzute ale ecumenismului, desfășurarea și ducerea la capăt a acestui plan ce este potrivnic Bisericii lui Hristos”[12].

Pseudosinodul din Creta, nu a fost un simplu sinod eretic și tâlhăresc, ca cele din trecut, care au fost condamnate de Sfintele Sinoade Ecumenice și de către Sfinții Părinți, ci a fost o întâlnire oficială cu pretenția de „Sinod Mare și Sfânt”, pregătitoare pentru instaurarea domniei lui Antihrist, prin demersul „prorocului mincinos” (Apoc. 13) care luptă, prin toate mijloacele, pentru unirea Bisericii lui Hristos cu ereziile (ecumenism interconfesional) și a tuturor religiilor într-o Biserică Mondială (ecumenism interreligios), în care Antihristul, „urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt” (Mt 24, 15), va cere închinare ca un dumnezeu.

De aici, înțelegem că, prin hotărârile luate, responsabilitatea ierarhilor participanți la adunarea din Creata a fost una uriașă, fiind în joc atât sufletele tuturor păstoriților din Biserica Ortodoxă cât și a eterodocșilor care ar fi avut șansa, prin observatorii prezenți, să înțeleagă că doar în Biserica Ortodoxă există mântuire.

Au existat și încă există ierarhi și teologi care s-au poziţionat în favoarea sinodului din Creta. Aceștia, plecând de la cel mai controversat document sinodal, Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine,,încearcă să demonstreze că în Creta s-a urmat o linie mai veche ortodoxă, ce recunoaşte oarecum un fel de bisericitate papistăşismului şi chiar protestantismului, iar pe de altă parte, se afirmă răspicat că sinodul nu a recunoscut în niciun fel că acele comunităţi sunt “biserici”, ci doar a făcut un “act de curtoazie” acceptând realitatea că ele însele se numesc aşa”[13].

Realitatea este cu totul alta. În articolul 19 al documentului sinodal amintit [14],,s-a acceptat Declaraţia de la Toronto, ale cărei premise eclesiologice au fost considerate de importanţă capitală pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”[15]Mergând pe firul acesta pentru a demonstra caracterul eretic al Sinodului din Creta, domnul Mihai Silviu Chirilă, în editorialul ,,Implicații eclesiologice ale aprobării documentului eretic Declaraţia de la Toronto de către pseudosinodul din Creta”, spune: cheia descifrării lui ,,este acceptarea de către acesta a Declaraţiei de la Toronto. Toate deciziile pe care sinodul le-a cuprins în documentul Relaţiile Bisericilor Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine sunt în duhul acestei declaraţii eretice ecumeniste şi trebuie înţelese prin prisma acesteia.”[16]

Controversatul Document șase, numit ,,Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”[17] (în gr. ,,Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restullumii creștine”), încă din perioada pregătitoare „Sinodului” a fost rezultatul compilării a două subiecte ce urmau a fi discutate în Creta: ,,Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică” și ,,Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. În urma comasării celor două texte, a rezultat documentul ,,Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, un text cu multe puncte contradictorii, care a suferit ,,adaosuri și modificări efectiv până în ultima clipă înainte de semnarea sa, ceea ce înseamnă pe de o parte că nu era gata, iar pe de altă parte că urma să creeze diferite probleme.”[18]

Acest document, în întregul său, având multe lipsuri și fiind contradictoriu din punct de vedere eclesiologic, a făcut pe unii ierarhi și teologi să afirme că nu este ortodox, refuzându-se chiar semnarea lui de către unii participanți la ,,Sinod”: ,,pentru că nu definește cine face parte și cine nu face parte din Biserică, ce sunt cei care s-au rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, și care sunt hotarele dintre Biserica Ortodoxă și erezie.”[19]

Principiile eclesiologice invocate în Creta, conținute de documentul ,,Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, nu sunt de fapt decât reiterări bine camuflate ale premiselor Declarației de la Toronto din anul 1950[20].

Astfel, în Articolul 1 al documentului se amintește de ,,promovarea unităţii creştine în lumea contemporană” de către Biserica Ortodoxă. Confuzia este evidentă și întrebările care se nasc de aici sunt fără răspuns teologic ortodox pentru ecumeniști: ce fel de unitate creștină promovează Biserica și ce se înțelege prin ,,unitate creștină”? Și, de ce nu se spune cu claritate că unitate creștină” pentru Ortodoxie înseamnă lepădarea de învățăturile eretice și revenirea în Biserică a ereticilor prin Sfânta Taină a Botezului?!

Apoi, în următorul paragraf, în Articolul 2prin expresia ,,legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală”, se accentuează și mai mult neclaritatea din primul Articol. Pe bună dreptate, ne punem întrebarea: ,,Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa cum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută să refacă „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una și Unica, și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem, de ce trebuie să „o refacem” din moment ce o avem?”[21]

În Articolul 4, întâlnim același limbaj ecumenist, lipsit de claritate și provocator, precum și rezultatul mult dorit al ,,dialogului ecumenismului lucid”,,restaurarea (refacerea) unității”. „Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, – se arată în document – a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică.”

Afirmația că ,,Biserica a cultivat întotdeauna dialogul cu cei ce s-au separat de ea”, nu are niciun fundament istoric, fiind contrară afirmaţiei biblice a Sfântului Apostol Pavel, care învaţă că: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10). Din cuvintele Apostolului neamurilor vedem că mustrarea este maniera de relaţionare cu ereticii, iar nu „dialogul” şi negocierea teologică. Poate exista dialog, pentru catehizarea celui ce doreşte să revină la Ortodoxie, însă acesta nu se aseamănă cu tipul de „dialog” purtat în cadrul CMB. Sfântul Vasile cel Mare interzicea cu străşnicie orice fel de comuniune bisericească cu eterodocşii[22], iar avva Teodor din Fermi spunea că trebuie să îi ajutăm pe eretici să iasă din erezie, dar dacă nu reuşim acest lucru, să tăiem prieteşugul cu ei, pentru ca să nu fim traşi şi noi spre erezie[23] (ceea ce ar trebui să se întâmple, după un secol de ecumenism steril); avva Isaia sfătuia să nu stăm de vorbă cu ereticii, ca „să nu ne vatăme otrava lor purtătoare de moarte[24]; Sfântul Iustin Popovici atrage atenţia că nu poate exista „dialog al dragostei”, aşa cum îl numeşte Mişcarea Ecumenică, fără „dialog al adevărului”; altminteri, dialogul este unul în care cele două părţi se înşală una pe alta[25].

Textul este cât se poate de confuz și generează serioase întrebări. Pentru care „unire” se roagă Biserica ortodoxă: pentru unirea ortodocșilor de a nu fi dezbinați între ei sau pentru unirea ortodocșilor cu ereticii nepocăiți și nebotezați?! Se pare că, visul ecumenist al ,,refacerii unității” pierdute devine o realitate posibilă prin ,,cultivarea dialogului” lucid, sprijinit pe „căi și mijloace” potrivite scopului urmărit.

Articolul 6, cel mai controversat și criticat dintre cele 24 de articole ale  Documentului al șaselea, susține că: Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har, preoţie şi succesiune apostolică.”[26]

Trebuie subliniat că, acceptarea „denumirii istorice de biserici şi confesiuni creștine[27] eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, potrivit teoriei eretice a „bisericilor nedepline”, de origine protestantă, rafinată de Conciliul II Vatican, preluată de mitropolitul Ioannis Zizioulas şi introdusă în cugetarea Bisericii de către sinodul din Creta, prin formulările Declaraţiei de la Toronto, care consideră că există creştini extra muros (în afara zidurilor Bisericii) şi chiar ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii), contrazicând afirmaţia Sfântului Ciprian al Cartaginei: extra Ecclesiae nulla salus („în afara Bisericii, nu există mântuire”)[28]. Prin această premisă se acceptă că nu există nicio graniţă între Ortodoxie şi erezie şi că toţi ereticii aflaţi în afara zidurilor cetăţii sunt de fapt membrii ai Bisericii[29].

Există însă, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „un Domn, o credință, un Botez” (Efeseni 4, 5), înțelegându-se de către întreaga cugetare patristică „că în lume există o singură credință nemincinoasă, pe care o ține singura Biserică Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și că există un singur Botez care curățește și izbăvește de păcate și un singur Domn – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Iar cel ce nu cugetă astfel, rătăcește”[30] (Sfântul Atanasie cel Mare).

Sunt teologi care spun că termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus, nu în sensul propriu de a defini ceea ce înseamnă Biserica, așadar, fără ca să aducă modificări eclesiologice. Este adevărat că în anumite texte patristice ereticii au fost numiți „sinagoga satanei”„biserica nelegiuiților”„biserici blestemate”etc., iar ,,referitor la creștinismul apusean s-a folosit denumirea de „Biserici” mai cu seamă în secolul al XX-lea, când terminologia și teologia ortodoxă s-a diferențiat de teologia ortodoxă a veacurilor precedente, în principal odată cu Decretul Patriarhiei Ecumenice din 1920”[31]. Acest lucru însă, nu lămurește problema de fond, a întregului Document. În actele oficiale ale unui Sinod, cu pretenția de „Mare” și „Sfânt”, folosirea unei terminologii confuze este de neacceptat, mai ales că presupusul terminus tehnicus stă în legătură cu întregul Document șase care se dovedește, în urma unei analize teologice atente, a fi nu doar confuz, ci neortodox, adică eretic. Prin acest articol se realizează o recunoaştere oficială a ,,denumirii istorice a bisericilor şi confesiunilor creştine heterodoxe”, cu care Biserica Ortodoxă nu se află în comuniune.

Așadar, definirea ereziilor drept „biserici reprezintă o importantă victorie după 115 ani de ecumenism[32] și un act de mare curaj al ecumeniștilor, deprinși, în urma „dialogului lucid” cu eterodocșii, cu o terminologie înșelătoare și cu o atitudine ostilă contra tuturor celor ce refuză iubirismul fățarnic și slugărnicia apostată.

Articolele 1617 și 18 subliniază participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte organisme (neortodoxe) care „promovează unitatea creștină în lume”. Aceste articole ale Documentului amintesc de prezența Bisericii Ortodoxe[33] într-o organizație eretică din care a ales să facă parte, de faptul că „anumite Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu”, că acestea „participă pe deplin şi în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor şi contribuie, prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie, la promovarea coexistenţei paşnice şi a colaborării cu privire la principalele provocări socio-politice” și că ,,în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional”[34].

Experiența Bisericii Ortodoxe în dialogul cu eterodocșii din cadrul CMB este însă divergentă față de afirmațiile făcute la Kolimbari. Declaraţia de la Tesalonic a teologilor ortodocşi, din mai 1998, analizează participarea ortodoxă la CMB prin următoarele cuvinte: „După un secol de participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile teologice multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp ce tendinţele mai sus-menţionate în cadrul anumitor denominaţiuni protestante devin tot mai puternice”. Să se fi schimbat în ultimii douăzeci de ani ce nu s-a reuşit a se schimba în primul secol de ecumenism?[35]

Mai mult decât atât, CMB-ul a ignorat și ignoră în continuare prigoana asupra ortodocșilor din întreaga lume, îndeosebi cea din perioada comunismului ateu din Rusia și România, păstrând o tăcere condamnabilă pentru împlinirea planurilor demonice ale colaborării ecumenismului cu puterea antihristică. Această tăcere a fost înfierată de Întâistătătorul Sfântului Sinod al Bisericii Ruse din Diaspora, Mitropolitul Filaret, în epistola trimisă către toți episcopii ortodocși, în iulie 1969. Iată ce spune marele ierarh: „Bune sunt manifestările de împreună-pătimire cu cei ce pier de foame în Biafra, pentru cei ce suferă de pe urma ciocnirilor armate ale Orientului Mijlociu sau Vietnam. Însă ele acoperă drama umană din zilele noastre? E posibil ca membrii CMB-ului să ignore complet persecuțiile religioase din Uniunea Sovietică? Trec cu vederea faptul că acolo împărățește fărăgelegea; că atâtea mii de biserici se demolează; că mucenicii credinței se numără cu milioanele și că Sfânta Scriptură nu se mai tipărește, iar împărțirea și difuzarea ei se pedepsește cu muncă silnică. De ce se fac că nu văd toate astea? De ce tratează cu indiferență faptul că se interzice copiilor învățăturile de bază religioase și participarea lor la Dumnezeieștile Slujbe? De ce nu le pasă de milioane de surghiuniți pentru credință precum și de copiii răpiți de lângă părinții lor ca nu cumva să primească o educație religioasă? 

De bună seamă că toate acestea sunt cunoscute celor ce citesc presa. Dar despre ele nu se face nici cea mai mică aluzie în deciziile CMB-ului.

Preoții și leviții ecumeniști trec pe alături în tăcere și cu indiferență pe lângă creștinii prigoniți din Uniunea Sovietică, fără ca măcar să le arunce vreo privire. Păstrează tăcerea, fiindcă reprezentanții oficiali ai Bisericii Rusiei, deși este știut foarte bine, neagă existența unor astfel de persecuții, spre a-i mulțumi pe conducătorii politici.”[36]

Ce să mai spunem de tăcerea și trădarea ierarhilor români care au privit ca la un spectacol jertfa sfinților mărturisitori din închisorile comuniste ce au dus crucea neamului nostru și s-au jertfit pentru ca noi să rămânem ortodocși ?!

Astăzi, observăm nu numai tăcere și indiferență din partea ecumeniștilor, ci mai ales aroganță, samavolnicie și necuviință exprimate practic, prin impunerea unor învățături mincinoase fără acordul pliromei și prin ,,legalizarea” pedepselor bisericești pentru cei care se opun hotărârilor eretice (Articolul 22).

„Promovarea unității în lume” de către ecumenism este făcută pe coordonate diversioniste, prin metoda „calului troian”, prin „momeala progresului” și prin „bombonica dragostei.[37] Acestea nu sunt decât inovații ale sioniștilor și masonilor pe care ecumeniștii le folosesc pentru distrugerea Ortodoxiei. Unirea mincinoasă la care suntem chemați noi ortodocșii, alături de protestanți și papistași, cer lepădare de credință și acceptarea „ereziei ereziilor” prin formule înșelătoare, precum: ,,unitate în diversitate”, „teoria ramurilor” sau atribuirea anumitor trepte de  ,,bisericitate” ereziilor.

Mitropolitul Ierotheos Vlachos, prezent activ la „Sinod”, dar refuznic în semnarea hotărârilor eretice, și-a arătat îngrijorarea în legătură cu prezența Bisericii Ortodoxe în CMB prin următoarele cuvinte : „Participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor, ca membru, iar nu ca observator, este un motiv de îngrijorare. Pentru că nu mi-l pot imagina pe Sfântul Athanasie cel Mare sau pe Sfântul Vasilie cel Mare participând la un consiliu al arienilor, al eunomienilor, al macedonienilor din vremea lor. Nici nu pot să mi-l imaginez pe Sfântul Grigorie Palama alăturându-se unui consiliu din care făcea parte Varlaam, cu Achindin, Grigoras și acoliții lor, pentru a rezolva diferite problemele sociale ale epocii lor”[38].

Iar ÎPS Athanasie de Limassol mărturisește, la puțin timp după încheierea „Sinodului”, următoarele: „Referința textului la Consiliul Mondial al Bisericilor îmi dă prilejul să formulez poziția contrară la diferitele sincretisme care s-au făcut necanonic în el, dar și la însăși denumirea lui, după care în el Biserica Ortodoxă este concepută ca „una dintre Biserici” sau ramură a Bisericii celei una, care caută și se luptă pentru realizarea ei în Consiliul mondial al Bisericilor. Dar pentru noi una și singură este Biserica lui Hristos, pe care o mărturisim în Simbolul de credință și nu multe”[39].

În Articolul 19 al Documentului șase, este considerată „o condiţie sine qua non a participării la CMB respectarea articolului fundamental al Constituţiei CMB, care spune că pot fi membri numai cei care cred în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Prin acest articol, „Sinodul din Creta”ratifică principiul minimalismului dogmatic, ca bază pentru ,,redescoperirea unităţii Bisericii”, pe care o propovăduieşte CMB înDeclaraţia de la TorontoMinimalismul dogmatic este inacceptabil din punct de vedere ortodox, deoarece nu ţine seama de necesitatea credinţei de a se baza pe adevărul dogmatic, iar nu pe ataşamente sentimentaliste la nişte idei pe care fiecare le poate interpreta cum crede. Trebuie făcută precizarea că în Constituţia CMB nu există amendamentul introdus de către sinodalii cretani „potrivit simbolului niceo-constantinopolitan”, ceea ce lasă deschisă posibilitatea aderării la CMB indiferent de viziunea despre Hristos şi Sfânta Treime a participantului respectiv. Toate ereziile din viaţa Bisericii au avut la bază viziuni greşite despre Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor şi despre Dumnezeu Cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Toate Sinoadele ecumenice au avut ca temă de dezbatere unele dintre aspectele legate de Taina Sfintei Treimi şi Taina Întrupării Domnului Iisus Hristos. Prevederile Constituţiei CMB nu fac decât să anuleze toate hotărârile dogmatice ale sinoadelor anterioare, ceea ce din punct de vedere ortodox este erezie. Chiar şi cu precizarea legată de „simbolul niceo-constantinopolitan”, introdusă de către sinodul din Creta mai mult pentru ochii credincioşilor ortodocşi, rămâne întrebarea: De ce nu s-a introdus principiul credinţei în Hristos Domnul şi Mântuitorul, „aşa cum îl propovăduiesc Sinoadele ecumenice”, ci s-a preferat definiţia protestantă reducţionistă „potrivit Scripturilor”? Câţi dintre partenerii protestanţi ar mai putea fi membri CMB, dacă doctrina despre Hristos ar fi raportată, pe lângă Sfânta Scriptură  (o acceptare de fapt a principiului protestant sola Scriptura), şi la hotărârile dogmatice, inspirate din corecta interpretare a Scripturilor, ale sinodului al III-lea ecumenic, care a decis că Fecioara Maria este Theotokos, Născătoare de Dumnezeu, sau ale sinodului al VII-lea ecumenic, care a decis că sfintele icoane, sfintele moaşte şi sfânta Cruce trebuie cinstite? Cum mai pot fi parteneri de dialog ecumenic papistaşii, care au introdus o doctrină trinitară diferită de cea a simbolului niceo-constantinopolitan?[40]

Diavolul, spune Sântul Athanasie din Paros, „aflând pe unii creștini cu numele, vase ale pierzării fiind și unelte iscusite ale vicleniei sale și ale puterii satanicești, pe aceștia i-a trimis ca pe niște apostoli, cele potrivnice propovăduind, și în locul grâului bun și ceresc, semănând în chip meșteșugit neghinele eresurilor, adică dogmele drepte și mântuitoare ale teologiei și iconomiei denaturându-le și strâmbându-le după sofismele lor satanicești. Pe aceștia Stăpânul Hristos i-a numit guri ale iadului, deschise împotriva Sfintei Sale Biserici”[41].

În continuarea articolului 19, se spune că ,,Bisericile au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)… sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acest consiliu”.

Premisele Declaraţiei de la Toronto conţin o eclesiologie eretică, iar prin ratificarea Declaraţiei devin izvoare de drept bisericesc ortodox. Chiar şi cele două premise citate în textul sinodal sunt eretice, deoarece prin adoptarea primeia dintre ele, Biserica Ortodoxă ratifică şi îşi însuşeşte ca obiectiv, scopul Consiliului Mondial al Bisericilor: „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor… să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (premisa III.2). Ca toate documentele de tip ecumenist, şi acesta conţine contradicţii interne. Mai întâi, sinodul afirmă, citând tot Declaraţia de la Toronto, că rolul CMB nu este de a deveni o „super-biserică” (premisa III.1), după care afirmă că scopul CMB este de a studia şi dezbate probleme ce privesc „unitatea Bisericii”. Despre care Biserică poate fi vorba în această expresie? Poate fi vorba despre unitatea Bisericii Ortodoxe? Se poate crede că scopul CMB este realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? De ce ar avea nevoie Biserica Ortodoxă de realizarea unităţii ei, când ea este unitară deja? Or, dacă nu este vorba despre Biserica Ortodoxă, atunci textul spune că prin „Sinodul din Creta”, Biserica Ortodoxă este angajată într-un proces de realizare a unităţii altei „Biserici”, ceea ce este erezie. Biserica despre care este vorba nu este alta decât „Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile, adevărata Biserică”, din Declaraţia de la Toronto (premisa IV.4)[42].

Pasajul ,,nicio biserică nu este obligată să-şi modifice propria eclesiologie după accederea în Consiliu” nu există formulat în această manieră în Declaraţia de la Toronto. Este surprinzător faptul că, deşi nimeni nu impune schimbarea eclesiologiei, odată cu intrarea în CMB, aşa cum afirmă documentul sinodal, totuşi sinodul din Creta a acceptat de bunăvoie schimbarea eclesiologiei ortodoxe, în aşa fel încât aceasta să reflecte eclesiologia Declaraţiei de la Toronto.

În ciuda faptului că există diferenţe dogmatice şi canonice, membrele CMB se acceptă una pe alta ca slujind singurului Domn, viziune care, din perspectivă ortodoxă, desfiinţează diferenţa dintre Ortodoxie şi erezie, de vreme ce admite că diferenţele dogmatice şi canonice nu sunt de natură de a deraia comunităţile eretice de la slujirea reală a lui Dumnezeu. Astfel, diferenţele dogmatice şi canonice devin doar trăsături confesionale particulare ale acestor „biserici” care nu le împiedică să-şi manifeste unitatea în Hristos. Această opinie eretică, ratificată de Documentul șase al sinodului din Creta, a fost reluată de textul de la Porto Alegre, Brazilia, din 2006, sub următoarea formă: „Varietatea expresiei evanghelice, a cuvântului şi a faptei, îmbogăţeşte viaţa comună. Formele diferite de expresie sunt prezente astăzi în viaţa şi mărturia diferitelor Biserici. Aşa sunt, de exemplu, tradiţia sfinţeniei la metodişti, dogma răsplatei pentru credinţă şi a harului la luterani, viaţa întru Duhul Sfânt la penticostali, primatul în slujba unităţii al Bisericii Romano-Catolice, valoarea intrinsecă în societatea anglicană, dogma îndumnezeirii corelate cu cea a «sinergiei» la ortodocşi. În ce măsură punctele pe care se pune accentul constituie atitudini contradictorii sau expresie a varietăţii legitime? Accentul pus pe anumite chestiuni umbreşte deplinătatea mesajului Evangheliei”[43]. Din acest citat, vedem că ceea ce în 1950 era un principiu vag, în 2006 a devenit practică: cele mai multe „biserici” din CMB s-au acceptat unele pe altele ca „varietăţi ale expresiei evanghelice care îmbogăţesc viaţa comună”; iar în 2016 a devenit lege pentru Biserica Ortodoxă, prin aprobarea în ,,Sinodul” din Creta[44].

Putem spune că prin ratificarea premiselor eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto „Sinodul” cretan îşi impropriază o viziune protestantă despre Biserică, ceea ce este părtăşie directă la erezia protestantă.[45] Despre sinceritatea unei atfel de părtășii, monahul nevoitor Pahomie din Hios spune: „Cei care se dedică luptei pentru unire, ori sunt în înșelare, ori sunt mânați de pricini personale – lucru de netăgăduit! Cu trecerea timpului, lucrurile tind mai curând spre dezbinare și orice pledoarie pentru unire îmbracă întotdeauna un pretext politic sau religios. Când vom auzi că diavolul s-a unit cu cetele îngerești, cumințit, atunci vom crede că și protestanții se vor uni sincer cu noi![46]

IV. Erori dogmatice și canonice în practica Bisericii. Căsătoria și Postul.

Căsătoria.

Dacă până acum am vorbit de erori doctrinare foarte grave din punct de vedere eclesiologic, adică de oficializarea panereziei ecumenismului prin acceptarea Premiselor Declaraţiei de la Toronto, care devin prin ratificare izvoare de drept bisericesc ortodox, vom continua să dovedim că „Sinodul din Creta” a găsit calea practică de a aplica erezia prin recunoașterea căsătoriilor mixte în Biserica lui Hristos.

Documentul „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”[47]în prima parte, definește ortodox principiile de bază ale căsătoriei dintre bărbat și femeie, precizând: „căsătoria dintre un bărbat și o femeie, binecuvântată în Rai, a devenit o Sfântă Taină menționată în Noul Testament„taina unirii indisolubile dintre un bărbat și o femeie este chipul unirii dintre Hristos și Biserică” (cf. Efeseni 5, 32) și „protejarea sfințeniei cununiei a fost totdeauna de o importanță capitală pentru protejarea familiei, care reflectă comuniunea soților, atât în Biserică cât și în întreaga societate”, etc. Mai departe, Documentul amintește de Canonul 72 al Sinodului Quinisext și stabilește corect din punct de vedere ortodox că, potrivit acriviei, sunt interzise căsătoriile mixte, ca apoi, prin Articolul II.5.ii[48], să deschidă calea acceptării prin iconomie a căsătoriilor mixte între ortodocși și eterodocși, anulând practic Canonul amintit.

Această hotărâre desființează un Canon dogmatic și face ca hotărârea unei Biserici Ortodoxe Autocefale cu privire la căsătoriile mixte, prin aplicarea cu „discernământ pastoral” a iconomiei, să fie mai presus decât hotărârea unui Sinod Ecumenic. Însă Canonul 72 nu poate fi interpretat și modificat pe baza principiului iconomiei, fiind un Canon dogmatic, de importanță capitală pentru păstrarea credinței ortodoxe în viața de familie și, prin familie, în viața Bisericii.

Astfel, „posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie” de către anumite Biserici Ortodoxe Autocefale, provoacă următoarele probleme:

  1. Anulează un Canon dogmatic, ceea ce înseamnă erezie;
  2. Recunoaște botezului eterodocșilor, adică acceptă și aplică Teoria Baptismală.

Tradiția ortodoxă nu permite participarea la Sfintele Taine ale Bisericii a celor care nu au Botezul Ortodox. Pentru a se căsători ortodox, partea eretică trebuie să se lepede de credința mincinoasă și să se boteze ortodox.

Precizăm aici și faptul că Dispensa dată de un episcop al unei Biserici Ortodoxe Autocefale pentru săvârșirea unei căsătorii mixte este nulă, iar tinerii care acceptă o astfel de unire mincinoasă trăiesc în desfrânare;

  1. Introduce ecumenismul și rugăciunea în comun în viața de familie;
  2. Anulează scopul căsătoriei care este urcușul duhovnicesc prin iubire, în Adevăr, spre Hristos și oferă copiilor o educație ecumenistă;
  3. Creează neînțelegeri și conflicte între Bisericile Locale care acceptă sau nu căsătoriile mixte și, totodată, incertitudinea dacă o astfel de căsătorie este recunoscută de o altă Biserică Autocefală decât cea în care s-a oficiat căsătoria;

În plus, prevederea Documentului potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii, deschide ,,legal” calea constrângerii Bisericii de a oficia „căsătorii” homosexuale sau de a accepta existenţa unor astfel de „căsătorii” la nivel civil.

Postul

O altă problemă apărută în urma hotărârilor „Sinodului din Creta” este cea a postului.

La începutul documentului „Importanța postului și respectarea lui astăzi”,[49] este lăudat rolul postului și sunt menționate texte scripturistice și tâlcuiri ale Sfinților Părinți, ca apoi să se părăsească învățătura patristică și să se folosească minciuna și compromisul stricător de suflet. Adică, sub pretextul aplicării iconomiei persoanei, anume în caz de boală trupească, de extremă necesitate sau în cazul vitregiei vremurilor”, textul documentului precizează că „este lăsată libertatea fiecărei Biserici Ortodoxe locale de a defini extinderea iconomiei sale iubitoare şi înţelegerea faţă de cei care întâmpină greutăţi în păstrarea rânduielilor în vigoare cu privire la post, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiţii de muncă etc.), fie din motive generale (condiţii climatice speciale, condiţii socio-economice specifice unor ţări, precum și dificultăţi în procurarea unor alimente de post etc.)”.

Principiul iconomiei există în Biserică și se aplică cu multă grijă pastorală de câte ori este nevoie. Fiecare duhovnic poate să folosească acest principiu pentru fii săi duhovnicești, mai ales în problema postului, după practica Bisericii, în funcție de puterile pe care le au, dacă sunt sănătoși sau nu, în funcție de locul de unde sunt, de meseria pe care o au. Însă canonul nu se schimbă în sine. Iconomia persoanei nu trebuie să schimbe canoanele Bisericii. Aici, în Creta, s-a modificat Canonul 69 apostolic[50] cu privire la post, motivându-se iconomia persoanei.

Știm că postul reprezintă, de fapt, cugetul ascetic al Bisericii Ortodoxe. Fără post și fără asceză omul nu poate să ajungă la curățirea sufletului său și nici nu poate să ajungă prin mijlocirea Harului la iluminarea și la îndumnezeire, care sunt scopurile fiecărui creștin. Este mijlocul prin care dobândim unirea noastră cu Hristos. Prin această schimbare a învățăturii patristice, sub pretextul pogorământului, se nimicește principiul postului pentru a fi transformați într-o biserică lumească. Noi, conform acestei iconomii generalizate, „trebuie să ne apropiem de erezia cea lumească a papismului și nu să vină aceștia la noi. Noi ne simțim inferiori în fața lor, de aceea ne străduim să le preluăm teologia, modul în care trăiesc și, în general, tot ceea ce au ei. Această manie (manieră) de a face (proceda, copia) ca străinul care există în țările noastre ortodoxe, să ne lăsăm, să abandonăm tradiția noastră ortodoxă și să luăm orice este întinat și vine din afara noastră, acum o facem și în ceea ce privește credința”[51].

Așadar, prin această atitudine greșită, de a aplica iconomia când nu este permisă sub forma generalizată de către Biserică, „Sinodul din Creta”anulează prescripțiile canonice legate de căsătorie și post stabilite de Sfinții Părinți, introducând în practica Bisericii învățături care pervertesc și periclitează modul de existență autentic prin care ortodocșii dobândesc mântuirea.

Sfântul Nicodim Aghioritul, continuator și păstrător al Sfintei Predanii a Bisericii celei Una, în crezul pe care îl mărturisește, spune: ,,Toate cele pe care Sfânta Biserică Sobornicească și Apostolească a lui Hristos, cea a Răsăritului, Maica noastră de obște și duhovnicească, le primește și le mărturisește, pe acestea și noi le primim și le mărturisim; iar toate cele pe care le tăgăduiește și le leapădă, pe acestea și noi asemenea le tăgăduim și le lepădăm, ca fii ai ei sinceri și adevărați”[52].

V. Hotărârile neortodoxe ale pseudosinodului din Creta.

Acum, pentru că avem cunoștință depre marea apostazie care s-a făcut la Kolimbari, Creta, nu ar mai trebui să fie pentru nimeni o surpriză faptul că ecumenismul a devenit doctrina oficială a BisericiiChiar dacă încă nu se promovează această victorie a ecumeniștilor, totuși prin aprobare, tăcere, manipulare și prigoană, aceștia încearcă să introducă în conștiințele preoților, monahilor și credincioșilor, elemente care definesc panerezia ecumenismului ca pe o normalitate a vieții în Hristos. Apoi, pas cu pas, se vor implementa hotărârile pseudosinodului la nivelul întregii vieți bisericești, după cum s-a stabilit în Creta, pentru realizarea unirii mincinoase la care să adere, dacă e posibil, „chiar și cei aleși”.

O trecere în revistă spre finalul referatului, într-o formă concisă a materialului prezentat, este, spunem noi, binevenită pentru a evidenția principalele erori ale pseudosinodului din Creta prin care se definește a fi eretic. Așadar, acesta:

  1. A anulat instituția sinodalității și a introdus un sistem papist prin care doar Întâistătătorii Bisericilor Autocefale au puterea de a decide în numele Bisericilor Locale pe care le conduc;
  2. A desființat hotarul dintre Biserica lui Hristos și erezie și a recunoscut ereziile drept „Biserici”;
  3. A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, validând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii;
  4. A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox;
  5. A ratificat prin Articolul 19 al Documentului șase toate premisele eclesiologice eretice ale Declaraţiei de la Toronto (teoria unității pierdute, minimalismul dogmatic, teoria ramurilor, a „bisericilor depline” și/sau a „bisericilor nedepline”, teoria eclesiologiei lărgite, teoria conform căreia Hristos este nu numai Cap al Bisericii, ci și al tuturor ereziilor și că Trupul lui Hristos se realizează în cadrul relației dintre Ortodoxie și erezii);
  6. A suspendat toate hotărârile dogmatice ale sinoadelor anterioare prin acceptarea prevederile Constituţiei CMB;
  7. A anulat un Canon dogmatic și a legiferat căsătoria mixtă;
  8. A oficializat teoria baptismală prin desființarea canonului 72 al Sinodului Quinisext;
  9. A introdus ecumenismul în viața de familie și în educația copiilor;
  10. A anulat postul pentru ca eterodocșii să nu fie obligați să se nevoiască după rânduiala Bisericii atunci când se va ajunge la „unitatea” mult dorită de ecumeniști;

Prin urmare, un „Sinod” care îi „recunoaște ca Biserici pe eretici, – scriu părinții aghioriți în a treia scrisoare către Sfânta Chinotită din noiembrie 2016 – potrivit și cu toate textele teologice pe care le semnează ecumeniști de zeci de ani, încetează să mai fie un Sinod ortodox. Sinodul acesta este un sinod mincinos, eretic, tâlhăresc și ecumenist, așa cum mulți au atras atenția până acum, printre care și domnul profesor Dimitrios Tselenghidis. Însă, cel mai important este că hotărârile acestuia au valabilitate și autoritate sobornicească-universală și consecințe soteriologice asupra noastră, a tuturor, până când se va întruni un nou Sinod Ortodox care să invalideze hotărârile acestuia”[53].

Iar „toți cei care continuă să pomenească și să aibă legătură eclesială cu unioniștii ecumeniști de cuget latin – continuă în aceeași scrisoare părinții aghioriți – înseamnă că acceptă în fapt și hotărârile acestui Sinod și nu sunt lipsiți de răspundere și nici scutiți de osândă, potrivit învățăturii de veacuri a Sfinților Părinți ai Bisericii”.

Amintim în finalul expunerii noastre și faptul că ecumenismul oficializat în Creta a fost condamnat ca erezie în anul 1983 de către Sinodul Bisericii Ruse din afara Rusiei (ROCOR), iar condamnarea a fost acceptată de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, atunci când s-a realizat unirea ei cu ROCOR-ul.[54] De asemenea, Biserica Georgiei în 1997 a părăsit CMB-ul, după ce stareţii a patru mănăstiri au declarat într-o scrisoare deschisă că întrerup comuniunea euharistică cu Patriarhul Ilia II din cauza ereziei ecumeniste. În textul deciziei Sinodului s-a afirmat că principala cauză a acestei atitudini, o reprezintă „încercările continue a conducerii CMB de a-i conferi acestei organizaţii funcţii ecleziologice comune”, sau mai simplu spus, de a transforma această adunătură eretică într-o temelie de creare a unei „Biserici Mondiale”[55].

Totodată, Sfinți canonizați de Biserică precum Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Nectarie de la Eghina, Ignatie Brancianinov, Ioan Maximovici, Paisie Aghioritul, Ioan Iacob de la Neamț și mulți părinți duhovnicești între care amintim pe Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Iulian Prodromitul, Gheorghe Calciu, Dumitru Staniloae, Serafim Rose, Efrem din Arizona, Gheorghios Kapsanis și mulți alții, au arătat în scrierile și în cuvântările lor înșelăciunea ecumenismului, condamnându-l fără rezerve.

Condamnat de Sinoade ortodoxe și de Sfinți Părinți, mustrat de Biserică „a doua și a treia oară”,  ecumenistul convins de „apostolatul” său, se aseamănă ateului din opera lui Dostoievski, „Frații Karamazov” , care poartă un dialog existențial cu un demon. Nefericitul află, din acel dialog, despre un semen de-al său, tot ateu, care, imediat după moartea sa, a făcut o afirmație ce l-a amuzat peste măsură pe diavol: „refuz această realitate, este împotriva convingerilor mele!”

Încheiem prin a-I mulțumi bunului Dumnezeu că ne-a binecuvântat cu această bucurie de a mărturisi Adevărul în Biserica lui Hristos, de a fi împreună, preoți, monahi și mireni, în lupta de apărare a credinței ortodoxe și de spune lumii întregi „cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu” (Lc. 8, 39).

Preot Claudiu Buză

Botoșani, 18 iunie 2017

[1] http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/05/03/evlavia-in-ortodoxie-nu-se-exprima-prin-prisma-lui-cain-de-arhimandrit-paisios-papadopoulos/

[2] Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii, Edit, IBMO, București, 2011, p. 18-19.

[3] Pe data de 21-22 ianuarie 2016, a avut loc simpozionul teologic internațional „Sincretismul interreligios” organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove de către mișcarea juriștilor ortodocși din Moldova. În cadrul acestuia au fost invitați și au prezentat  rapoarte teologi din diferite țări și regiuni cum ar fi: Grecia, Rusia, România, Ucraina, Republica Moldova, Abhazia și muntele Athos. Oaspetele de onoare al acestui simpozion a fost protopresbiterul Theodoros Zissis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic.

[4] http://marturieathonita.ro/sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe-se-cuvine-sa-speram-sau-sa-fim-nelinistiti/

[5] http://marturieathonita.ro/sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe-se-cuvine-sa-speram-sau-sa-fim-nelinistiti/

[6] http://marturieathonita.ro/sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe-se-cuvine-sa-speram-sau-sa-fim-nelinistiti/

[7] a) Din delegația de 24 de episcopi sârbi, 17 dintre episcopii sârbi au votat împotriva tuturor documentelor din Creta, iar Patriarhul Serbiei a votat afirmativ pentru toate documentele din Creta! Mai mult, deși cei 17 episcopi nu au semnat documentele din Creta, numele lor apar pe site-ul oficial al Sinodului din Creta la fiecare dintre documente, ca și cum l-ar fi semnat;

  1. b) Schimbarea documentelor „din mers”, chiar și în timpul semnării lor, din lipsă de timp, menționată de episcopii participanți;
  2. c) Arhiepiscopul Hrisostom, Întâistătătorul Bisercii Ciprului a semnat în locul mitropoliților Atanasie și Neofit, fără acordul lor;

[8] http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/11/18/luare-de-pozitie-fata-de-noi-marturisiri-ecumeniste-africane/

[9] Au fost invitate 14 Biserici, a 15-a, cea a rușilor din afara Rusiei, numită ROCOR, nu a fost invitată. Au răspuns invitației doar 10 dintre ele, Patriarhiile Rusiei, Antiohiei, Georgiei și Bulgariei refuzând participarea din motive de erezie prezentă în documentele ,,Sinodului”.

[10] Pr Ciprian Ioan Staicu, Pr Claudiu Buză și Cristian Bucuroiu, Marea lepădare de ortodoxie sau ,,Sinodul ”din Creta (iunie 2016) – Broșură apologetică pentru poporul român, argumentul ortodox 2.

[11] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/ips-ierotheos-vlachos-cateva-concluzii-dupa-sinodul-din-creta-acest-sinod-este-foarte-problematic-din-punct-de-vedere-al-teologiei-si-eclesiologiei-ortodoxe/

[12] Arhim. Haralambie D. Vasilopoulos, Ecumenismul fără mască, p. 41.

[13] http://ortodoxinfo.ro/2017/05/19/implicatii-eclesiologice-ale-aprobarii-documentului-eretic-declaratia-de-la-toronto-de-catre-pseudosinodul-din-creta/#sdfootnote4anc

[14] http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine/

[15] http://ortodoxinfo.ro/2017/05/19/implicatii-eclesiologice-ale-aprobarii-documentului-eretic-declaratia-de-la-toronto-de-catre-pseudosinodul-din-creta/#sdfootnote4anc

[16] http://ortodoxinfo.ro/2017/05/19/implicatii-eclesiologice-ale-aprobarii-documentului-eretic-declaratia-de-la-toronto-de-catre-pseudosinodul-din-creta/#sdfootnote4anc

[17] http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/

[18] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/ips-ierotheos-vlachos-cateva-concluzii-dupa-sinodul-din-creta-acest-sinod-este-foarte-problematic-din-punct-de-vedere-al-teologiei-si-eclesiologiei-ortodoxe/

[19] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/ips-ierotheos-vlachos-cateva-concluzii-dupa-sinodul-din-creta-acest-sinod-este-foarte-problematic-din-punct-de-vedere-al-teologiei-si-eclesiologiei-ortodoxe/

[20] Mihai – Silviu Chirilă în editorialul amintit.

[21] https://graiulortodox.wordpress.com/2016/10/04/observatii-si-obiectii-privind-sinodul-de-la-creta-preot-oros-emanuel-parohia-ortodoxa-mestesteacan/

[22] Epistola 262

[23] Arhimandrit Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei. Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Editura Egumeniţa, 2015, p. 75.

[24] Arhimandrit Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, p. 75.

[25] Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Fundaţia Iustin Pârvu, 2012, p. 188.

[26] http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/

[27] Conciliul II Vatican, în textele sale, vorbește despre „comunități creștine”, iar creștinii anglicani folosesc expresia ”societatea anglicană.

[28] http://ortodoxinfo.ro/2017/03/30/omilia-teologului-mihai-silviu-chirila-pentru-sinaxa-din-4-aprilie-biserica-ortodoxa-romana-impotriva-ecumenismului-si-pseudosinodului-din-creta/

[29] http://ortodoxinfo.ro/2017/03/30/omilia-teologului-mihai-silviu-chirila-pentru-sinaxa-din-4-aprilie-biserica-ortodoxa-romana-impotriva-ecumenismului-si-pseudosinodului-din-creta/

[30] Arhim. Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, Edit. Egumenița, 2015, p. 534.

[31] http://lumea-ortodoxa.ro/enciclica-patriarhala-si-sinodala-patriarhiei-ecumenice-din-1920/

[32] Odată cu Enciclica de inspirație eretică a Patriarhului Ecumenic Ioachim al III-lea, din 1902.

[33] Biserica Ortodoxă Română a devenit membră a CMB, începând cu anul 1961.

[34] http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/

[35]http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_adresata_membrilor_sfantului_sinod_al_bisericii_ortodoxe_romane_cu_privire_la_sinodul_din_creta/2016-10-28-196

[36] Ecumenismul fără mască, p. 110-111.

[37] Ecumenismul fără mască, p. 114-115.

[38] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/ips-ierotheos-vlachos-cateva-concluzii-dupa-sinodul-din-creta-acest-sinod-este-foarte-problematic-din-punct-de-vedere-al-teologiei-si-eclesiologiei-ortodoxe/

[39] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/09/ips-atanasie-de-limassol-nu-exista-alte-biserici-ci-numai-erezii-si-schisme-nici-sinodul-fara-popor-plinatatea-bisericii-nici-poporul-fara-sinodul-episcopilor-nu-pot-sa-se-considere-pe-ei/

[40] http://ortodoxinfo.ro/2017/03/30/omilia-teologului-mihai-silviu-chirila-pentru-sinaxa-din-4-aprilie-biserica-ortodoxa-romana-impotriva-ecumenismului-si-pseudosinodului-din-creta/

[41] Străjerii Ortodoxiei, p. 499-500.

[42] http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html

[43] Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credinţe, Editura “Părinţii Aghioriţi”, Sfântul Munte Athos, p. 60.

[44] http://ortodoxinfo.ro/2017/03/30/omilia-teologului-mihai-silviu-chirila-pentru-sinaxa-din-4-aprilie-biserica-ortodoxa-romana-impotriva-ecumenismului-si-pseudosinodului-din-creta/

[45] http://ortodoxinfo.ro/2017/05/19/implicatii-eclesiologice-ale-aprobarii-documentului-eretic-declaratia-de-la-toronto-de-catre-pseudosinodul-din-creta/#sdfootnote4anc

[46] Străjerii Ortodoxiei, p. 511.

[47] http://basilica.ro/sfanta-taina-a-cununiei-si-impedimentele-la-aceasta-document-oficial/

[48] „Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite de sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii omului”.

[49] http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-importanta-postului-si-respectarea-lui-astazi-document-oficial/

[50] Pidalion – Cârma Bisericii Ortodoxe, Edit. Credința Strămoșească, 2013.

[51] http://romanortodox.info/transcriptul-integral-al-conferintei-sustinute-de-gheron-sava-pe-14-octombrie-2016-la-brasov/

[52][52] Străjerii Ortodoxiei, p. 502.

[53] http://ortodoxos.ro/2017/06/12/cea-de-3-scrisoare-parintilor-aghioriti-catre-sfanta-chinotita-noiembrie-2016/

[54] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/11/09/11697/

[55] http://lumea-ortodoxa.ro/lupta-cea-buna-cum-s-a-petrecut-iesirea-bisericii-georgiei-din-consiliul-mondial-al-bisericilor-in-1997/