Să dăm sens duhovnicesc vieții noastre! Pe toate să le facem spre slava lui Dumnezeu!

11-13-sf_ioan_gura_de_aurSă nu faci nimic în zadar, nimic fără de rost. Așa ne-a îndemnat Pavel, ca pe toate să le facem spre slava lui Dumnezeu. „Ori de mâncați, ori de beți, spune el, ori altceva faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Cor 10, 31).

– Dar cum aș putea mânca și bea spre slava lui Dumnezeu?

– Cheamă pe sărac la masa ta, fă-L pe Hristos părtaș mesei tale, și astfel ai mâncat și ai băut spre slava lui Dumnezeu.

Dar nu numai acestea ne-a îndemnat Pavel să le facem spre slava lui Dumnezeu, ci pe toate celelalte, cum ar fi atunci când mergem în oraș sau stăm acasă: amândouă acestea să se facă spre slava lui Dumnezeu.

– Dar cum aș putea să mă duc în oraș sau să stau acasă spre slava lui Dumnezeu?

– Când ieși în oraș ca să mergi la biserică, spre a lua parte la rugăciune, spre a asculta o învățătură duhovnicească, atunci venirea în oraș s-a făcut spre slava lui Dumnezeu.

Și, de asemenea, poți sta acasă spre slava lui Dumnezeu.

– Cum se poate aceasta?

– Când auzi zgomote, neorânduieli și alaiuri drăcești, când auzi că piața este plină de oameni răi și desfrânați, stai acasă, fugi de această tulburare, și astfel șederea ta acasă a fost spre slava lui Dumnezeu.

Și după cum poți sta acasă și ieși în oraș spre slava lui Dumnezeu, tot așa poți lăuda și mustra spre slava lui Dumnezeu.

– Dar cum aș putea lăuda sau mustra pe cineva spre slava lui Dumnezeu?

– Adeseori ședeți într-un atelier sau într-o prăvălie și vedeți trecători pe dinainte oameni răi și stricați, oameni plini de înfumurare, fuduli, care târăsc după ei o mulțime de trândavi și lingușitori, îmbrăcați în haine scumpe, înconjurați de mult lux, oameni care răpesc averile altora, oameni lacomi. Dacă auzi pe vreunul spunând: „Nu-i oare de invidiat acesta? Nu-i oare fericit?”, ține-l de rău, mustră-l, închide-i gura, nefericește-l, lăcrimează! Asta înseamnă să mustri spre slava lui Dumnezeu. O astfel de mustrare este pentru cei ce stau alături de tine cuvânt de învățătură și de virtute, ca să nu mai rămână muți de uimire în fața lucrurilor din lumea aceasta. Și grăiește așa celui ce-a spus cele de mai înainte: „Pentru ce-i fericit acesta? Pentru că are un cal minunat și un frâu de aur? Pentru că are multe slugi și-i îmbrăcat cu haine frumoase? Pentru că se ține de beții și benchetuiește în fiecare zi? Dar tocmai pentru asta-i un ticălos și un nenorocit, vrednic de mii și mii de lacrimi! Văd prea bine că nu puteți să-l lăudați pe el, ci toate din afara lui: calul, frâul, hainele, care nu fac parte din el. Spune-mi, rogu-te, poate fi o mai mare nefericire decât să audă că i se laudă calul, frâul calului, frumusețea hainelor, vigoarea trupească a slugilor, dar că despre el nu se spune nici un cuvânt de laudă? Poate fi oare un om mai sărac decât acesta, care n-are nici un bun al său și nici un lucru pe care să-l poată lua cu sine de aici (din lumea aceasta), ci  se împodobește numai cu lucruri străine? Podoaba și bogăția noastră nu sunt slugile, hainele și caii, ci virtutea sufletului, bogăția faptelor bune și îndrăznirea către Dumnezeu”.

De asemenea, dacă vezi că cei ce stau alături de tine nefericesc pe un om sărman, neluat în seamă, disprețuit, sărac, dar virtuos, laudă-l pe acesta din urmă și, astfel, a și ajuns lauda celui ce a trecut pe dinaintea prăvăliei sfat și îndemn de bună viețuire. Dacă ei spun că e un necăjit și un amărât, la rândul tău spune-le că săracul acesta este cel mai fericit dintre toți oamenii, pentru că are pe Dumnezeu prieten, pentru că este virtuos, pentru că are o bogăție ce nu se împuținează niciodată, pentru că are cugetul curat. Ce pagubă are el de pe urma lipsei de avere, când are să moștenească cerul și bunătățile cele din cer?

Deci, dacă vei cugeta și tu așa și vei învăța și pe alții să cugete astfel, vei primi mare răsplată și pentru mustrare și pentru laudă, pentru că și una și alta ai făcut-o spre slava lui Dumnezeu. Că nu spun aceste cuvinte spre a te încânta în zadar, ci ca să arăt că au mare răsplată de la Dumnezeu cei ce gândesc așa și că rostirea unor astfel de cuvinte despre cei ce trăiesc în felul acesta este socotită virtute, ia aminte la spusele proorocului, care așează în rândul faptelor bune mustrarea celor răi și slăvirea celor ce se tem de Dumnezeu. După ce a înșirat și celelalte virtuți ale celui ce are să fie cinstit de Dumnezeu și după ce spune cum trebuie să fie cel ce locuiește în locașul Lui cel sfânt, adică fără prihană, făcător de dreptate și fără viclenie, zicând: „Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău vecinului său” (Ps. 14, 3), a adăugat: „Defăimat să fie înaintea Lui cel ce viclenește, iar pe cel cei ce se tem de Domnul îi slăvește” (Ps. 14, 4). Prin aceste cuvinte proorocul arată că și această faptă, adică disprețuirea celor răi și lauda și fericirea celor buni, este una din faptele bune. Și iarăși, în altă parte, arată același lucru spunând: „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, și foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Ps. 138, 7). Nu mustra pe cel pe care Dumnezeu îl laudă! Că Dumnezeu laudă pe cel ce viețuiește drept, chiar de este sărac. Nu lăuda pe cel de care e scârbit Dumnezeu! Că Dumnezeu e scârbit de cel ce trăiește în păcate, chiar de ar fi înconjurat de multă bogăție. Ci fie de lauzi, fie de mustri, fă și una și alta după voia lui Dumnezeu.

Poți și învinui spre slava lui Dumnezeu!

– Cum aceasta? Adeseori ne aduc supărare slugile noastre. Ei bine, cum le-am putea învinui spre slava lui Dumnezeu?

– Dacă vezi pe sluga ta, sau pe prietenul tău, sau pe unul din cunoscuții tăi că bea fără măsură, că fură, că merge la teatru, că nu se îngrijește de sufletul lui, că se jură strâmb, că minte, mustră-l pe el, pedepsește-l, întoarce-l (de la fapta rea), îndreaptă-l. Și toate acestea le-ai făcut pentru Dumnezeu. Dar dacă-l vezi că greșește față de tine, că amână în a-ți sluji, iartă-l, și astfel, iertat a fost pentru Dumnezeu. Acum, însă, mulți fac cu totul dimpotrivă și cu prietenii, și cu slugile. Când păcătuiesc față de ei, sunt judecători aspri și neiertători; dar când supără pe Dumnezeu și-și pierd sufletul lor, nu le spun nici un cuvânt.

De asemenea, trebuie să-ți faci prieteni? Fă-i pentru Dumnezeu! Trebuie să-ți faci dușmani? Fă-i tot pentru Dumnezeu!

– Dar cum aș putea să-mi fac prieteni sau dușmani pentru Dumnezeu?

– Dacă nu umblăm după acele prietenii de pe urma cărora putem să tragem folos, de pe urma cărora suntem poftiți la masă, de pe urma cărora dobândim sprijin, ci căutăm a ne face prieteni pe aceia care pot să ne pună în bună rânduială totdeauna sufletele noastre, să ne dea sfaturi bune, să ne mustre când păcătuim, să ne arate când greșim, să ne ridice când cădem, să ne îndrepte spre Dumnezeu, ajutându-ne cu sfatul și cu rugăciunile.

Tot astfel poți să-ți faci dușmani pentru Dumnezeu. Dacă vezi că un om desfrânat, ticălos, plin de păcate, că un om cu mintea stricată de rele învățături, te smintește și te vatămă, depărtează-te de el, așa cum ne-a poruncit și Hristos grăind: „Dacă ochiul tău cel drept te smintește pe tine, scoate-l și-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29); deci porunca este ca și pe acei prieteni, care ne sunt la fel de scumpi ca lumina ochilor și de mare trebuință pentru nevoile vieții, să-i îndepărtăm de la noi, să-i alungăm dacă ne primejduiesc mântuirea sufletului.

Dacă iei parte la adunări și ții acolo un cuvânt lung, fă-o și aceasta tot pentru Dumnezeu! Iar dacă taci, taci tot pentru Dumnezeu.

-Dar cum aș putea lua parte la o adunare pentru Dumnezeu?

-Dacă, fiind la un loc cu mai mulți oameni, nu vorbești de lucruri lumești, de cele fără însemnătate, de ceea ce nu se cade nouă, ci despre învățătura noastră, de credință, de iad, despre împărăția cerurilor. Să nu vorbești de lucruri de prisos și nefolositoare, cum ar fi: Cine a ajuns la putere? Cine a căzut de la putere? Pentru ce a primit amendă cutare? Pe ce căi a făcut un anume avere de s-a îmbogățit? Ce a lăsat unul altuia la moarte lui? Cum de n-a fost trecut cutare în testament, când se aștepta să fie trecut printre primii moștenitori?, și altele multe de felul acesta. Să nu vorbim de astfel de lucruri și nici să îngăduim altora a vorbi despre ele, ci să căutăm să vedem prin ce fapte sau prin ce cuvinte putem plăcea lui Dumnezeu.

De asemenea poți să taci spre slava lui Dumnezeu, dacă înduri cu bărbăție atunci când ești ocărât, când ești batjocorit, când suferi nenumărate nedreptăți și nu scoți nici un cuvânt de ocară împotriva celui ce ți-a făcut acestea.

Poți nu numai să lauzi și să mustri spre slava lui Dumnezeu, nici numai să stai în casă sau să ieși în oraș, nici numai să grăiești sau să taci, ci să și plângi, să te întristezi, sau să te bucuri și să te veselești spre slava lui Dumnezeu.

Când vezi că aproapele tău păcătuiește, sau când tu însuți, căzând în păcat, suspini și te întristezi, atunci ai câștigat de pe urma acestei întristări mântuirea, fără părere de rău; după cum spune Pavel: „Că întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău” (II Cor. 7, 10).

Dacă vezi pe un altul că sporește în toate și nu-l pizmuiești, ci, dimpotrivă, aduci mulțumire ca pentru propria ta bunăstare lui Dumnezeu, Care a făcut strălucit pe fratele tău, ai și primit mare răsplată pentru bucuria ta.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la calende, EIBMBOR, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, București, 2005, pp. 13-17.

Anunțuri

CONFERINȚA PĂRINTELUI SAVA LAVRIOTUL DE LA BÂNCENI. Să ne reamintim dimensiunile apostaziei și realismul oficializării ecumenismului în BOR.

„Astăzi, Ortodoxia, așa cum a spus PS Longhin, este trădată în cel mai urât mod. Acest așa-numit „sinod” care s-a ținut la Kolymbari, în Creta, este tot ce poate fi mai rău în toată istoria Bisericii noastre… În afară de faptul că îi numește pe eretici „biserici”, acest „sinod” a fost o oficializare a ereziilor patriarhului Bartolomeu. Noi știm că un Sinod se face pentru ca să fie condamnate ereziile… Tema nu este ușoară; are legătură cu mântuirea sufletului nostru”.

Gheron Sava Lavriotul

 

 

[VIDEO] SCANDALOS! Viceprimarul MMB-ist al Comunei Cristești taie curentul din curtea Schitului Orășeni

Într-un gest stupefiant, căruia nu i s-a prezentat nicio justificare legală, viceprimarul Comunei Cristești, Stănuc Liviu, s-a prezentat astăzi împreună cu un electrician în satul Orășeni și a tăiat legăturile care alimentau cu curent electric curtea bisericii parohiale Schit Orășeni, lăsând în beznă biserica monument istoric.

În încercarea de a înțelege ce a determinat acest gest halucinant, părintele Ioan Ungureanu a mers la sediul primăriei, unde a cerut să i se prezinte documentul care autoriza această tăiere a curentului electric. Nu i s-a dat nicio hotărâre a Consiliului Local sau vreun ordin semnat de primarul localității, în care să i se explice motivele pentru care s-a procedat la acest gest. Nu i s-a arătat nici vreo cerere din partea Arhiepiscopiei Iașilor, prin care să se ceară întreruperea alimentării cu curent a parohiei respective.

Membrii Consiliului Parohial și ai Comitetului Parohial au depus o cerere la primărie, în care cereau să li se prezinte temeiul legal în virtutea căruia s-a făcut debranșarea de la rețeaua electrică. În petiție se amintea că, în urmă cu 10 ani, fostul primar al localității a acceptat să furnizeze curent electric din fondurile comunei, printr-un demers legal făcut atunci pe lângă autoritățile din acea perioadă. Petiționarii i-au amintit primarului că biserica din Orășeni este cea mai veche și mai emblematică biserică din comună, având o vechime de patru secole și o reputație culturală pe măsură.

În mod normal, de vreme ce primăria plătea curentul electric care ilumina curtea monumentului istoric de la Schit Orășeni, viceprimarul ar fi trebuit să aibă o motivație serioasă pentru a decide tăierea curentului electric, iar această decizie trebuia aprobată de Consiliul Local sau măcar de către primar și trebuia adusă la cunoștința parohiei Schit Orășeni, pentru a da posibilitatea Consiliului Parohial să o conteste în conformitate cu legea, așa cum se poate contesta orice act al administrației publice. Parohia nu a primit nicio somație prealabilă, din care să rezulte că ceva ar fi în neregulă cu alimentarea cu curent electric.

În conformitate cu Legea Cultelor 489/2006, art. 9, alin. (3), “autoritățile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun și sprijină activitatea acestora”. Art. 10, alin. (6) al legii stipulează că “cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale”. De aici rezultă că alimentarea cu curent electric a parohiei, care este și monument istoric, poate fi făcută din fondurile primăriei, așa cum se întâmplă în toată țara cu lăcașurile de cult, mai ales cu cele care sunt de patrimoniu național.

Tăierea fără nicio explicație a curentului electric în curtea parohiei survine după ce, în urmă cu două săptămâni, biserica parohială a fost luată cu asalt de către indivizi neidentificați încă, conduși de către funcționarii MMB preot Florin Chirilă și preot Marian Timofte, care au dorit să instaleze astfel un alt preot în locul părintelui Ioan Ungureanu. Un dosar penal a fost deschis de către poliția criminalistică, venită la fața locului pentru a evalua stricăciunile. În urma agresiunii, părintele a fost lovit și a necesitat câteva zile de îngrijire medicală.

Sâmbăta trecută, doi indivizi care locuiesc în preajma casei parohiale au agresat doi credincioși, unul în vârstă, pe care l-au lovit cu pumnul în tâmplă, și altul mai tânăr, pe care l-au amenințat cu un cuțit. În aceeași noapte, de la casa din apropierea casei parohiale s-a auzit îndemnul “adu toporul, să mă duc să îi tai capul popii!”. Intervenția forțelor de ordine, chemate insistent de către părintele Ioan Ungureanu, a preîntâmpinat un eveniment care putea degenera.

Date fiind aceste pericole reale, părintele Ioan Ungureanu a sunat în această seară la serviciul național de urgență 112, pentru a cere pază din partea poliției și jandarmeriei, pentru ca situația creată prin tăierea curentului electric și lăsarea în beznă a curții bisericii și a spațiului public din fața acesteia să nu inspire pe cineva să încerce un nou asalt asupra bisericii sau a casei parohiale. Serviciul de poliție municipal a promis că agentul din localitate va veni să evalueze situația și să acorde sprijinul necesar.

Decizia luată astăzi de către primărie se înscrie pe linia șicanelor pe care autoritățile locale, instigate de către funcționarii MMB, i le fac părintelui Ioan Ungureanu de luni de zile, în ciuda faptului că acesta a reclamat situația în mai multe rânduri la prefectură.

În luna septembrie, firma de distribuție din zonă a fost sesizată de către primarul Lucian Borfotină că la parohia Schit Orășeni s-ar fura curent electric. O echipă a Serviciului de Inspecție Energetică a efectuat un control la fața locului și a constatat că nu are loc nicio scurgere frauduloasă de energie. În aceste condiții, decizia primăriei de a debranșa parohia este cu atât mai greu de explicat.

Urmărind evenimentele care s-au desfășurat aproape fără încetare în Orășeni în ultimele săptămâni, se poate spune că după ce Mitropolia Moldovei și Bucovinei a încercat fără succes luni de zile să stingă lumina credinței din sufletele ortodocșilor din parohia respectivă și să îi lase în bezna ereziei ecumeniste, primăria a reușit, printr-o acțiune abuzivă, să îi lase în bezna nopților lungi de iarnă, într-o localitate în care prezența gospodărească a autorităților locale este atât de palidă, încât dacă sfinții fondatori ai parohiei s-ar preumbla pe ulițele satului ar putea constata că mai nimic nu s-a schimbat de pe vremea când erau peregrini prin această lume trecătoare.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/11/27/video-scandalos-viceprimarul-mmb-ist-al-comunei-cristesti-taie-curentul-din-curtea-schitului-oraseni/

A se vedea și: http://ortodoxinfo.ro/2017/11/25/violente-la-oraseni-oamenii-mmb-au-batut-un-satean-din-oraseni/

scandal-schit-oraseni-deal1-1

PS Longhin : Va fi Sf. Sinod al Bisericii, au pregătit un Catehism nou, eretic! Se vor discuta lucruri grele. Rugați-vă, rugați-vă fierbinte!

„De pe data de 28 (nov. ) până pe 5 (dec.) se va desfășura Sfantul Sinod al Bisericii ortodoxe … Rugați-vă, și rugati-va fierbinte!

Eu vreau să rămân în această credință…

S-a pregătit un Catehism nou! Oare de ce? Nu-i bun cel care a fost până acum?

Este un Catehism eretic!

… Rămânem în credința aceasta ortodoxa! …Se vor discuta lucruri grele.

Să ne lase în pace să credem așa cum am crezut! Ei vor să facă o credință globalistă!

Nu putem niciodată, avem un Adevăr Sfânt!

După ce ne vom întoarce de la Sinod, o să vă spunem, dar cred că deloc vești bune! Voi rămâneți în rugăciune, … mânia lui Dumnezeu este pornită asupra pământului!”

PS Longhin

 

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/11/27/ps-longhin-va-fi-sf-sinod-al-bisericii-au-pregatit-un-catehism-nou-eretic-se-vor-discuta-lucruri-grele-rugati-va-rugati-va-fierbinte/

A se vedea și:

http://ortodoxinfo.ro/2017/11/27/kyril-al-rusiei-va-organiza-un-alt-sinod-panortodox-intre-2-5-decembrie-ss-daniel-alaturi-de-alti-patriarhi-ortodocsi-vor-merge-la-moscova/

http://ortodoxinfo.ro/2017/11/27/vaticanul-si-15-biserici-ortodoxe-au-inceput-negocierile-asupra-primatului-bisericii/

primus.jpg

Notă Ortodoxinfo:

Discuțiile despre primatul în Biserică, adică „primus inter pares”, nu-și au rostul în Ortodoxie, știindu-se că acest titlu onorific îl are prin tradiție patriarhul Constantinopolului. Dar în contextul ecumenismului acest titlu se vrea a fi atribuit papei de la Vatican. Primatul este pentru papă cel mai important obiectiv în dorința sa de subjugare a Ortodoxiei sub papucul său. Dacă în Creta au fost mai confuzi în exprimări, tocmai pentru a deschide niște portițe ereziei, de-acum încolo vom asista la schimbări din ce în ce mai mari asupra Dreptei Credințe.

Cine a căzut până acum în capcana fricii de schismă, o frică nejustificată întrucât tocmai acceptarea pseudo-sinodului din Creta înseamnă schismă (de învățătura Bisericii), va accepta mai departe noile schimbări, întrucât nu vrea îngrădirea de prea-iubiții lui ierarhi, preferând lepădarea de Hristos. Încă mai e timp să se dezmeticească, căci căderea spre erezie a ierarhilor este tot mai evidentă.

Scrisoarea părintelui Grigorie Sanda către fiii duhovnicești rătăcitori și risipitori: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!”

99005_fiurisipitorAm citit cu multă durere și înțelegere scrisoarea părintelui Grigorie Sanda adresată celor care i-au fost fiii duhovnicești, și care, ispitiți fiind de învățături mincinoase și înșelări de tot felul, s-au îndepărtat, fără binecuvântare, de păstorul lor. Este scrisoarea păstorului care-și pune viața pentru păstoriții săi, cuvântul rostit de ieromonahul Grigorie, arătând durerea și dragostea părintelui față de „fiii rătăcitori”, doritori de săturare din „roșcovele necuvântătoarelor”.  Părintele arată în scrisoare că atitudinea unora, „a căror credință se află doar în minte”, nu este după voia lui Dumnezeu și după cuvântul Evangheliei. „Credința – explică părintele -, trebuie să izvorască din inimă, din prisosul rugăciunii lăuntrice și al stării de pocăință”. Dacă, în locul inimii, rațiunea este pusă la cârma înțelegerii și a viețuirii adevărate, inima devine „împietrită, goală de dragostea de Dumnezeu și de aproapele.

Îndemnul de la sfârșitul scrisorii este de a nu răspunde răului cu rău, pentru a nu „crea o împărăție a diavolului, un iad pe pământ” și a afirma, la nivelul întregii existențe, cu inimă curată „dragostea – care – nu cade niciodată”.

„Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!”

„Dragii mei, în acest cuvânt smerit al meu, al unui păstor ce poartă grijă mântuirii oilor sale, îmi doresc să vă împărtășesc un simțământ, o durere de părinte ce va de socoteală înaintea lui Dumnezeu de cum a povățuit, de cum s-a rugat și de tot ce a făcut , cu timp și fără timp, pentru cei cărora le-a fost îndrumător în viața duhovnicească.                                        Am o durere în suflet  că unii, dintre cei pe care i-am primit la scaunul Sfintei Spovedanii, nu sunt bine, au plecat în țară îndepărtată și acum vor să se sature de „roșcovele necuvântătoarelor” și nimeni nu le dă.  Astfel, observ, din zi în zi, cum aceștia slăbesc în putere  și lucrare, se îmbolnăvesc  și cancerul îi cuprinde peste tot, vrând să-i omoare veșnic.                                                                                                                                                  Acestora, celor care ați plecat fără a-mi da și fără a-mi cere explicații, vreau să vă adresez acest cuvânt cu durere și cu dragoste.  Vă aflați, dragii mei, pe o pantă abruptă și lunecoasă care se oprește în focul cel veșnic. Unii dintre voi v-ați luat rolul de păstori, oi fiind, și v-ați angajat într-o luptă (în mediul virtual) împotriva părinților ce s-au îngrădit de erezie și chiar împotriva mea, a duhovnicului ce v-a primit la spovedanie și care, cu mâinile sale v-a dat mărgăritarul cel de mult preț, Trupul și Sângele Domnului nostru  Iisus Hristos.                                                                                                                                                    Ați purces , dragii mei, în această luptă fără binecuvântare, răpuși de o râvnă a “dreptății”, de o râvnă a “respectării legii”, lăsând dragostea și rugăciunea izvorâtă din aceasta să se stingă treptat – treptat, pierzând pacea lăuntrică și Harul Duhului Sfânt.                  Dragii mei, am ajuns ca mai toți slujitorii Vechiului Testament, ca fariseii și pharisees_71.pngcărturarii din vremea Mântuitorului a căror credință se afla doar în minte, inima și sufletul lor fiind pline de toată necurăția și ura. Credința noastră, dragii mei, în loc să izvorască din inimă, din prisosul rugăciunii launtrice și al stării de pocăință,  a rămas doar la nivelul minții noastre întunecate de patimi și de norul întunecos al urii. Am căzut astfel, dragii mei, într-un  ritualism sec, într-un sistem de idei ancorate în “legi” și lipsite de duhul care face viu, care viază. Cum ne vom înfățișa, dragii mei, înaintea Mântuitorului nostru, cu o inima împietrită, o inimă goală de dragostea de Dumnezeu și de aproapele? Cum vom sta înaintea scaunului de judecată cu o inimă înțelenită, unde spinii urii și dreptații noastre au înăbușit cu totul sămânța dragostei și a dreptății izvorâte din Dumnezeu. Oare, frații mei, Mântuitorul ne va primi în sălașurile Sale cu o credință fără dragoste și compătimire pentru aproapele? Oare noi putem să zicem că trăim și viem în Hristos cu o credință la nivel rațional? Oare putem noi susține că-L purtăm pe Domnul în inimile noastre atâta timp cât între noi este dezbinare, orgoliu și ura. Eu v-am mai spus, dragii mei, că trebuie să ne zidim pe noi înșine prin rugăciune continuă, dragoste și compătimire de aproapele și apoi din această fortăreață constituită să ducem lupta cu stăpânitorul întunericului și cu erezia care este sămânța acestuia. La cârma luptei pe care o ducem trebuie să stea dragostea , iar nu rațiunea. Totul, dragii mei, trebuie să aibă la bază iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Mântuitorul a spus că n-a venit să piardă lumea, ci s-o mântuiască. Pururea avea lacrimi în ochii Săi divini, văzând că omul, cununa creației Sale, în loc să ajungă la asemănarea cu Sine, era robit de patimi, se îndrepta din rău, în mai rău, spre osânda veșnică. Oare știți, dragii mei, că prin ceea ce afirmați vă urmează mulți oameni și purtați imensa răspundere pentru sufletele lor? Oare știți că deschideți o cale pe care călătoresc și alți oameni? Oare știți că va veni vremea când veți secera ceea ce ați semănat? Cutremurați-vă, căci răspunderea de pe umerii voștri este mare! Procedați cu multă frică de Dumnezeu, sfătuiți-vă îndelung, rugați-vă neîncetat ca ceea ce afirmați să fie dres cu sare, să zidească tot, nu să surpe. Faceți totul cu binecuvântare, faceți ascultare și petreceți în frica de Dumnezeu. Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva stăpânitorilor întunericului. Dușmanii noștri nu sunt oamenii, nu este aproapele nostru, ci diavolul, începătorul răutății. Dacă răspundem răului cu rău, atunci vom crea o împărăție a diavolului, un iad pe pământ. Să ne gândim la persoana Mântuitorului, izvor al dragostei, care tot binele săvârșind, toată răutatea a suferit și S-a adus pe sine Jertfă lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, împăcându-ne din nou cu Dumnezeu și făcându-ne moștenitori ai Împărăției Sale.

Oare călcăm noi pe urmele Mântuitorului? Cât iubim și suntem în Hristos atâta valoare avem.  Oare pentru cine luptăm noi dacă suntem departe de El?  Întoarceți-vă, dragii mei, către El! Trăiți în Hristos și pentru Hristos! Rugați-vă ca să fiți îmbrăcați cu putere de sus și astfel, toate luminat cunoscându-le, să participați la zidirea Trupului lui Hristos, care este Biserica. Eu vă port în smeritele mele rugăciuni și-L rog pe Domnul Slavei să vă mântuiască precum știe și precum voiește, să vă facă moștenitori  Împărăției Sale dimpreuna cu sfinții îngeri și cu toti sfinții . Amin.

Iar voi sunteți Trupul lui Hristos și mădulare (fiecare) în parte. și pe  unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători, apoi pe cei ce au darul de a face minuni, apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt prooroci? Oare toți învățători? Oare toți au putere să săvârșească minuni? Oare toți au darurile vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți pot să tălmăcească? Râvniți însă la darurile cele mai bune. Și vă arăt înca o cale care le întrece pe toate.  De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunatoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”.

(Cor 1:12, 27-31, 13:1-8)

Ierom.  Grigorie Sanda

20 noiembrie 2017

Prăznuirea Sfântului Preacuviosului

Părintelui nostru Grigorie Decapolitul

MĂRTURISIREA IEROMONAHULUI PETRONIU și împotrivirea sfinției sale, cu prețul vieții, față de lucrarea păgubitoare a masonerie.

monahul-rastignit

„Aș vrea să vă mărturisesc că de-a lungul timpului am fost și eu ademenit cu diferite avantaje și funcții înalte. Prețul era de a deveni mason. Cu ajutorul lui Dumnezeu, însă, mereu m-am împotrivit oricărei colaborări cu ei. Iar acest lucru a început să mă coste, deoarece au început să mă prigonească. Am fost izgonit din unele mănăstiri, mi s-au adus fel de fel de acuze neadevărate cu scopul de a mă compromite. În același timp, unii dintre oamenii care mă cercetau ca duhovnic pentru spovedanie erau intimidaţi sau chiar hărţuiţi. Într-un final, datorită poziției mele de a sta hotărât împotriva planurilor lor de a se infiltra în viața bisericii, m-au condamnat la moarte în cadrul unui ritual ucigaș, numit „arderea între coloane”… Până în acest moment s-a încercat uciderea mea prin otrăvire… De curând, am fost avertizat că se vor încerca asupra mea și alte metode de ucidere. De aceea, doresc să vă spun că nu am de gând cu niciun chip a mă sinucide sau scrie bilete de rămas bun. Nu intenționez să mor cu niciun chip. Mă simt foarte bine, cu ajutorul lui Dumnezeu, în putere” (Ieromonah Petroniu).

Mărturisirea Părintelui Petroniu

Dacă veți rămâne în cuvântul Meu,  sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi (Ioan, 8, 31-32).

Această mărturisire pe care o voi prezenta în scris sosește, din păcate, cu întârziere, trebuia făcută mai demult.  Este vorba despre situația în care ne aflăm noi acum.

Observ de ani buni și consider că poporul nostru este împins să meargă pe un drum greșit, într-o direcție din care întoarcerea pare foarte  greu de realizat. Faptul care m-a făcut să mă hotărăsc pentru această mărturisire este moartea. Am ajuns de mai multe ori în vecinătatea ei.  Am pipăit-o. Și nu aș vrea să iau cu mine în mormânt această mărturisire.

Mă numesc Socaci Călin Bogdan, cu numele de călugărie Petroniu, am 55 de ani, sunt monah de aproape 20 de ani și hirotonit preot și duhovnic de mai mult de 10 ani. În prezent, fac parte din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la o mănăstire cu cămin de bătrâni. Anterior, am mai fost detașat în Arhiepiscopia Iașilor.

În toată această perioadă am avut timp să cunosc bine și să îmi dau seama cu multă durere de problemele,  slăbiciunile și greșelile oamenilor, în general, dar mai ales ale creștinilor, credincioșilor, în particular.  Și vă mărturisesc că nu doresc nicidecum ca aceste rânduri să devină vreun act de acuzare sau ceva demascator împotriva acestor slăbiciuni și probleme, ci un strigăt de durere și de alarmare, de trezire de conștiințe, dacă este posibil.  Și mai ales,  încerc să fac acest lucru din poziția de preot al Bisericii lui Iisus Hristos.

În ultimii ani,  viaţa și sănătatea românilor este atacată într-un mod din ce în ce mai agresiv de un CANCER cu tendințe evidente de metastază,  care se întinde și cuprinde ușor, ușor, pe acuns, toate părțile importante ale societății și ale vieții oamenilor: politicul, justiția, armata, presa, învățământul,  economia, socialul, credințele. Este vorba despre masonerie.

Aceasta se străduiește să pătrundă în toate segmentele vieții omului. Se folosește de orice metodă legală sau ilegală spre a controla conducerile tuturor acestor părți ale societății și de a le face să lucreze în interesul lor, nesocotind așezămintele și legile ţării. Masoneria este în același timp o mișcare îndreptată împotriva lui Hristos și a omului creat de Dumnezeu. Scopul acestei mișcări este unul luciferic: de a stăpâni și conduce creația lui Dumnezeu, de a-L îndepărta pe Dumnezeu din creația Lui, de a uzurpa prezența lui Dumnezeu.

Îmi amintesc că în perioada în care eram presat să intru acolo, am cercetat în această problemă pe marele Duhovnic și Părinte al nostru,  Arsenie Papacioc.  Cuvintele lui mi-au rămas în suflet pentru totdeauna. Mi-a zis așa: „Părinte, masoneria este o altă religie și ei au alt dumnezeu! Nu ne putem înscrie acolo. Îți spun despre cazul unui om care a făcut parte din ea.  La intrare, la înscriere, se face promisiunea ca cei care devin membrii să-și poată păstra credința cu care vin: musulmani, evrei, budiști, creștini. Mai apoi, la gradele mai înalte, sunt presaţi să se lepede de credința lor și să rămână doar cu masoneria. Să vezi ce a pățit acest fiu duhovnicesc: la o așa zisă înaltă inițiere, i s-a poruncit să traverseze rapid o cameră care avea două uși, de intrare și de ieșire. A făcut omul așa, și mergând repede prin cameră, a observat sub picioarele lui,  lipită pe podea,  o fotografie mare cu chipul Mântuitorului. Așadar, l-au făcut să calce peste Hristos, adică să își calce în picioare credința, crezul și pe Dumnezeul lui. Iar în acea clipă, omul s-a înspăimântat și a plecat de acolo.  Așa a ajuns să vină să se spovedească la mine. Așa l-am cunoscut.”

Nu doresc să acuz oameni, ci doar această ideologie eretică. E adevărat însă, că oamenii care au ales să facă parte din această mișcare au greșit grav, nedându-și seama de consecințe. Poate unii au ales să intre acolo din cauza fricii, datorate unor presiuni, alții din oportunism, pentru funcții importante, putere și pentru avantaje materiale, iar unii, pur și simplu, au fost amăgiţi și au făcut acest pas din simplitate prostească. Cea mai gravă este situația creștinilor, membrii Bisericii lui Hristos. Unii că aceștia au devenit duplicitari faţă de Hristos… Observ și vă mărturisesc cu durere cum acești creștini singuri pierd darul lui Dumnezeu și, în timp,  își urâţesc chipul.

Revenind la situația mea, aș vrea să vă mărturisesc că de-a lungul timpului am fost și eu ademenit cu diferite avantaje și funcții înalte. Prețul era de a deveni mason. Cu ajutorul lui Dumnezeu, însă, mereu m-am împotrivit oricărei colaborări cu ei. Iar acest lucru a început să mă coste, deoarece au început să mă prigonească. Am fost izgonit din unele mănăstiri, mi s-au adus fel de fel de acuze neadevărate cu scopul de a mă compromite. În același timp, unii dintre oamenii care mă cercetau ca duhovnic pentru spovedanie erau intimidaţi sau chiar hărţuiţi. Într-un final, datorită poziției mele de a sta hotărât împotriva planurilor lor de a se infiltra în viața bisericii, m-au condamnat la moarte în cadrul unui ritual ucigaș, numit „arderea între coloane”.

Până în acest moment s-a încercat uciderea mea prin otrăvire. Numai Dumnezeu știe câtă suferință mi-a adus otrăvirea, căci, vă spun, otrava provoacă niște dureri foarte greu de suportat, timp de multe ore. Simți efectiv cum te afli la limita dintre viaţă și moarte. Faptul că mă aflu încă în viață se datorează milostivirii Bunului Dumnezeu, Care mi-a dat zile. Până și ei se mirau că nu mor. I-am auzit vorbind între ei și spuneau despre mine că m-am obișnuit cu otrava și am devenit imun.

De curând, am fost avertizat că se vor încerca asupra mea și alte metode de ucidere. De aceea, doresc să vă spun că nu am de gând cu niciun chip a mă sinucide sau scrie bilete de rămas bun. Nu intenționez să mor cu niciun chip. Mă simt foarte bine, cu ajutorul lui Dumnezeu, în putere.

Îmi asum responsabilitatea pentru cele mărturisite în această scrisoare. Am preferat să nu dau niciun nume pentru a nu supăra pe nimeni. Rămâne ca Dumnezeu Atotștiutorul să-i judece pe acești oameni dimpreună cu faptele lor.

În încheiere, rog autoritățile să scoată această mișcare, plină de ilegalități, în afară legii. Consider că poporul nostru are cu adevărat nevoie de ajutor. Amin!

Ieromonah Petroniu

PS. Scrisoarea părintelui Petroniu Socaci am primit-o pe adresa de mail direct de la autorul ei, ieromonahul Petroniu, cu recomandarea de a fi publicată.

Domnul să vă întărească, să vă lumineze și să vă îndulcească cu roua Harului Său, PĂRINTE pătimitor!

ECUMENISMUL – CALEA PIERZANIEI. Urâciunea pustiirii are deja loc. Trăim începutul sfârșitului cel mare.

antihrist2Cuvintele profetului Daniel referitoare la „urâciunea pustiirii ce va sta în locul cel sfânt” (Dan 9,27) au căpătat un înțeles aparte în zilele noastre. Domnul nostru Iisus Hristos însuși vorbește despre această profeție (Matei 24,15; Marcu 13,14; Luca 21,20).

Mântuitorul a prezis ca semne ale sfârșitului când „stelele vor cădea de pe cer” (Matei 24,29, Marcu 13,25, Luca 21,25). „Așa cum Domnul însuși a explicat că „stelele” sunt Îngerii Bisericii – arhiereii, căderea arhiereilor este de natură religioasă și morală și de asemenea este … una din cele mai importante caracteristici ale sfârșitului. Dar mai teribilă decât toate este căderea arhiereilor din învățăturile dogmatice, sau, precum spun Sfinții Apostoli, când „pervertesc Evanghelia lui Hristos” (Gal. 1,7). Apostolul anatemizează astfel de practici (Gal.1,9) și îndeamnă la respingerea lor fără întârziere (Tim. 3,10-11). Altfel putem fi judecați de indiferență în căderea noastră de la Adevăr (Apoc 3 16). [585]

Urâciunea pustiirii ce va sta în locul cel sfânt” se referă de asemenea la profanarea de locașuri ortodoxe sfinte precum și de înscăunarea în scaunul episcopal a ierarhilor nevrednici.

Altă profeție despre Antihrist ce va schimba legile și obiceiurile (Dan 7,25) se înfăptuiește literalmente în fața ochilor noștri. Când această carte s-a finalizat, am primit un mesaj extrem de important: Consiliul Mondial al Bisericilor a determinat în avans ziua comună de sărbătorire a Sfintelor Paști. Documentul rezultat în urma consultărilor ecumenice [586] din 5-10 martie 1997 de la Aleppo, Siria stă mărturie. Aceste documente au fost semnate de adventiști, penticostali, anglicani, luterani, monofiziți, catolici de rit vechi, Vaticanul, episcopiile Moscovei, Antiohiei și Constantinopolului ș.a.

Citând cuvintele Mântuitorului dar în van, făcând referire la pasaje din Biblie, făcând o falsă interpretare a deciziilor primului Sinod Ecumenic [587], falsificatorii ecumeniști încearcă să-și construiască argumentele și să îndrume greșit oamenii de la cea mai mare crimă împotriva Ortodoxiei, care, încă o dată, este dusă la îndeplinire în secret împotriva credincioșilor.

Discutând despre „calendarul vechi” ecleziastic, care este hulit de reformatori dar consacrat de Sfinții Părinți, la care s-au aliniat Bisericile Ortodoxe din Europa de Est și cele din estul apropiat, participanții de la Consultările de la Aleppo au declarat într-un mod fals și secular calendarul ca fiind numai „un simbol al dorinței Bisericilor pentru a-și menține ideea de integritate și libertate.” Recomandările acceptate în urma acestor consultări cu privire la schimbările Paștelui Ortodox sună mai degrabă a ordine ce trebuiesc executate cu obediență decât recomandări.

Faptul că recomandările CMB sunt de fapt decizii este demonstrat de exemplu prin faptul că ereticii – monofiziți au rang bisericesc recunoscut de facto alături de ortodocși. Aceasta s-a datorat în mod indubitabil pentru a întări imaginea de uniune cu anti calcedonenii, ce s-a parafat la CMB în 13-15 Dec 1996 în Antelias Liban sub conducerea ÎPS Aram I, Chatolicos of Cifcia [588], un reprezentant al monofiziților anatemizați.

Aceleași consultații „pan-Ortodoxe” au decis să respingă pe viitor vreo decizie unilaterală autocefală a vreuneia din bisericile locale Ortodoxe care să se implementeze, până nu se ajunge la o înțelegere între toate bisericile. Documentul final al acestei consultații subliniază că „un astfel de pas ar viola solidaritatea inter-ortodoxă cauzând schismă.” [589] Cu alte cuvinte, conform blasfemiei ecumeniste, unitatea și sfințenia Bisericii care reprezintă trupul lui Hristos, depinde mai mult de deciziile membrilor CMB decât de poruncile lui Hristos. Este cu adevărat o monstruozitate ecleziologică, un prevestitor al fiarei apocaliptice.

Acum 55 de ani, în 1942, episcopul de Cantebury, CV Temple, unul din fondatorii CMB afirma că „ecumenismul a fost cel mai important eveniment al secolului” [590]. Secularizarea în general a vieții și apostazia ce a cuprins omenirea în totalitate, sunt în directă legătură cu anarhia contemporană cauzată de ecumenismul și modernismul din sânul bisericii precum și în afara ei în genral. Este nevoie pentru a-l ajuta pe cel ce vine în numele său – antihristul – ca oamenii să aleagă „liber” în favoarea sa: „conform voinței mele libere, vin la tine.” Acesta este scopul depravării omenirii la scară planetară, o încercare cu adevărat satanică de pervertire a sufletelor oamenilor de la firea lor Dumnezeiască, la transformarea lor în vase ale viciilor și practicilor abominabile pentru ca în final să le ducă spre pierzanie. În acest demers, ecumenismul joacă un rol foarte important.

Ecumenismul este, probabil, cel mai mare fals, cea mai mare minciună a tuturor timpurilor. Mijlocind pentru bisericile Ortodoxe [591] să-și păstreze (n.trad. doar) la exterior aspectul de unitate creștină, CMB face tot ce îi stă în putință pentru a goli Biserica de esența sa spirituală fără de care rămâne doar cu „praful de pe tobă.”

Toate evenimentele la care se face referire în carte ne arată că avem de a face cu un vârcolac, o pseudo-biserică, curva Babilonului din cap. 17-18 al Apocalipsei: ea stă deasupra apei (17,1) ce reprezintă oameni, națiuni, limbi (17,15). Ecumenismul universal este principalul semn al pseudo-bisericii antihristului: ea stă desupra fiarei roșii (17,3), ea acționează conform ideologiei puterii supreme a conducerii mondiale și o încoronează pe aceasta. Ea se desfrânează cu regii pământului (17,2;18,9) (serghianism mondial). Este îmbrăcată în purpuriu și roșu aprins, împodobită cu aur și pietre prețioase având un pahar de aur în mână plin cu necurățiile desfrâului ei (17,4) – ea are aparența sfințeniei, dar este murdară de necurăție. A corupt pământul cu desfrânarea ei (19,2) – a distorsionat credința și a corupt neamurile. Numele ei este maica desfrâului, Babilonului celui mare (17,5). – erezia, învățăturile demonice false și ocultismul. Ea este beată de sângele sfinților – ea persecută Adevărata Biserică. Țelul ei este patriarhia Moscovei și a Constantinopolului și celelalte pseudo-biserici ecumeniste „Ortodoxe”.

Mitropolitul Vitalie, primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse de peste granițe, a spus precum urmează:

«Deodată, foarte pe neașteptate, în fața ochilor noștrii vedem Apocalipsa, descoperirea făcută de către Dumnezeu Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. Pentru mult timp am considerat-o ca pe o profeție din alte vremuri care cu siguranță se va împlini în viitor. Dar acum, pe neașteptate, nu numai că bate la ușa vieții noastre contemporane, dar suflul tăios și glacial al antihristului a început să răcnească pe întreaga noastră planetă.

Ce este exact APOCALIPSA? Conform Sfinților Părinți care au interpretat Biblia, Apocalipsa este cartea ultimilor ani de istorie a Bisericii lui Hristos. În ea se arată legături strânse inseparabile între sfârșitul Bisericii și sfârșitul întregii lumi, întregii rase umane și întregului cosmos. Asta înseamnă că singurul motiv pentru care lumea și tot ceea ce este în ea mai există încă este faptul că Adevărata Biserică a lui Hristos continuă să trăiască în ea.

Care este soarta Bisericii în zilele noastre? Este înlocuită. Biserica deranjează pe mulți; este tolerată cu greu, lumea o derâde și o insultă. Deci acum toate puterile întunericului încearcă să pătrundă în ea și să o mănânce din interior precum termitele, lăsând în urmă doar învelișul gol. Dar nu au reușit să o distrugă și nici nu vor reuși.

Răul ne râde în față! Și noi alergăm necugetat după umbra bunurilor lumești și bunei noastre reputații imaginare cât timp nimeni nu ne incomodează sau ne deranjează ritmul și comfortul vieții noastre. Dar o mare ispită va veni peste noi și va veni fără îndoială. Vom fi puși în situațiile limită ale vieții. Nimeni nu se va putea ascunde nicăieri, nici măcar într-o gaură de piatră. Toți vor fi găsiți și vor fi puși în fața tragicei întrebări fatale: ori ești cu „noi” ori cu HRISTOS? Probabil că întrebarea nu va fi pusă chiar așa, din frică de a nu speria pe nefericitul creștin, ci i se va pune simplu întrebarea: „ești cu noi?”

Care trebuie să fie răspunsul nostru și ce trebuie să facem? Mai întâi trebuie să înțelegem în ce timpuri primejdioase trăim. Apoi trebuie să ne forțăm să urmăm o viața disciplinată de rugăciune: să ne rugăm dimineața și seara și să spunem rugăciunea inimii de fiecare dată când putem și unde putem. Să primim Sfânta Împărtășanie mai des în biserica adevărată și nu în biserica cojii de ou goale mâncată de pe dinăuntru. Nimeni nu va fi salvat atunci de diplome în teologie sau de știință sau de ordinele bisericești sau clericale, ori de nici un alt rang. Doar iubirea personală din inima față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos va salva sufletul împreună cu credința în El până la moarte.» [592]

Dezastrele și crizele care amenință inevitabil omenirea sunt mai degrabă de ordin spiritual și moral decât de ordin economic, politic și ecologic așa cum vor să ne facă să credem domnii acestei lumi. Este extrem de important pentru adevărații creștini ortodocși să-și înalțe glasul adevărului, să devină conștienți de necesitatea crucială de a numi „răul cu propriul nume, să demaște minciunile și să condamne în orice moment în mod decisiv orice acțiune anti-creștină și anti-ortodoxă”. [593]

Trebuie să ne amintim că Biserica este constituită din toți ortodocșii, episcopi, clerici, monahi și laici, care păstrează sfintele Dogme și Canoane pe care trebuie să le pazească. Puținul timp care ne-a mai rămas nu este favorabil tentativelor de reconciliere cu ereticii și realizarea unirii cu apostații. Călugării aghioriți au scris: „Știm doar o cale de realizare a unirii între eretici și Biserica ortodoxă și anume un act canonic scris de renunțare și condamnare a erorilor lor și un act din partea lor prin care se alătură Bisericii ortodoxe exclusiv prin Botez”. [594]

În viitorul nu foarte îndepărtat creștinii ortodocși trebuie să se aștepte la faptul că lumea care l-a negat pe Hristos și care și-a bătut joc de vigilența, integritatea și credința față de Hristos, care sunt adeseori abuzați și numiți fanatici, că lumea aceasta se va îndrepta către o persecuție nemiloasă față de ultimii creștini. Dar chiar știind acestea, putem noi să fim de acord să schimbăm Biserica lui Hristos – singura sfântă, sobornicească și apostolească, singura Biserică care oferă mântuire – cu o orice altă „biserică” ca de exemplu infernala „biserică cibernetică” care înflorește acum în spațiul electronic cu toate invențiile sale nocive ca de exemplu „inteligența artificială”, „ecospiritualitatea” (cu alte cuvinte Neo-păgânism) și hiper-teologia cu „spiritualitatea ei virtuală și post-religioasă”, ”teleevanghelizarea” și miile de interpretări ale cuvântului Dumnezeu”!? [595]

Apogeul New Age-ului global cu supermarketul său spiritual ce cuprinde panteismul, ocultismul și magia; copii concepuți in vitro, manipularea ingineriei genetice; criza valorilor morale în toată lumea, propaganda homosexualității și a depravării – toate aceste practici rușinoase ne aduc mai aproape de sfârșitul istoriei lumii.

Persoanele care se complac în apostazie, păcate și erezie, a căror „nume nu sunt scrise în Cartea Vieții” (Apoc. 13, 8) sunt deja pregătiți să-l venereze pe antihrist și să-l recunoască ca fiind singurul conducător spiritual al tuturor religiilor… La vremea celei de-a Doua Veniri, Biserica lui Hristos va fi redusă ca dimensiune la cel mai mic nivel. Vor rămâne doar una sau două biserici în care adevăratul Trup și adevăratul Sânge al lui Hristos vor fi împărtășite credincioșilor. Din celelalte biserici va rămâne doar coaja goală, cu ornamente externe mărețe, dar goale. „Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi…căci zilele rele sunt” (Efes. 5,15-16) [596]

Cei ce ”au ochi” văd în fiecare zi și în fiecare loc semnale de alarmă despre formidabilele pericole iminente care se apropie de noi, mai ales de sufletele noastre veșnice. Fiecare dintre noi va trebui să dea un răspuns Judecătorului Nepărtinitor pentru ce am făcut pentru mântuirea noastră. Soarta noastră în veșnicie depinde de Judecată Lui Supremă. Lăsați conducătorii acestei lumi să răspândească noua ordine mondială fără Hristos, cu singurul ei guvern, cu economia și piața comune, cu pseudo-cultura și superbiserica post-religioasă. Putem să ne opunem lor cu libertatea noastră, libertatea care ne asemuiește cu ”imaginea lui Dumnezeu” și pe care nimeni nu o va putea lua vreodată de la noi. Putem și trebuie să ne opunem cu curaj totalitarismului spiritual și colectivizării vieții cu libertatea în Hristos cu care ne răsplătește Ortodoxia.

Sunt multe semne că, „corabia lumii este deja înconjurată de un ocean cu furtuni dezlănțuite și evenimente apocaliptice iar Ortodoxia, singura voce puternică în arsenalul spiritual al omenirii, trebuie să acționeze conform responsabilității pe care o are. Oamenii lui Dumnezeu se luptă și se roagă, se roagă și se luptă. Fiți rezistenți în fortăreața voastră, fiți de neclintit și credincioși! Dumnezeu este puternic, nu lumea”. [597]

Această modestă lucrare a fost adresată tuturor celor care îl iubesc pe Hristos și Biserica Lui ortodoxă și care își doresc spre slava lui Dumnezeu să se opună și să lupte în orice fel posibil contra otravei ecumenismului, modernismului ecleziastic și apostaziei ce ne înconjoară. Vrem să concluzionăm cu vorbele mitropolitului Vitalie, conducătorul Bisericii Ortodoxe de peste granițe:

Ne apropiem acum de începutul sfârșitului, marelui sfârșit; fără îndoială intrăm în această perioadă. Așadar suntem atacați de tot felul de dificultăți; stâncile subacvatice, necazurile și furtunile ne așteaptă…dar corabia noastră le va trece nevătămată pentru că însuși Domnul nostru Iisus Hristos este timonierul acestei corăbii”. [598]

Vino, Doamne Iisuse!” (Apoc. 22, 20)”

Ludmila Perepiolkina

[585] Arhiepiscopul Teofan din Poltava. Citat din colecția Ortodoxie sau Moartea, Moscova, 1997, p. 10.

[586] A se vedea documentele ENI „Către o dată comună a Paștelui”. Consiliul Mondial al Bisericilor / Consiliul Consultativ al Bisericilor din Orientul Mijlociu. Alep, Siria, 5-10 martie 1997.

[587] Acest Sinod de la Nicea (325) a acceptat o rezoluție (oros) cu privire la celebrarea Paștilor (vezi Suplimentul nostru privind Calendarul Iulian Bisericesc).

[588] A se vedea materialele die la http://www.russian-orthodox-church.org.ru/ecr-ru.htm, 04/17/97.

[589] Ibid.

[590] A se vedea cartea sa „Creștinismul și ordinea socială”, citată de Ieromonahul Ignatie, „Consiliul Mondial al Bisericilor”, p. 2.

[591] În prezent, CMB unește 330 de denominațiuni. Se compune din toate Bisericile Ortodoxe locale, cu excepția Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate, Patriarhiei Ierusalimului, o serie de grupări vechi-calendariste din Grecia, precum și Bisericile vechi-calendariste românești și bulgare. În afară de CMB, „Consiliul Mondial al Bisericilor Creștine”, înființat în 1948, este format din 602 de denominațiuni. Mulți membri ai ambelor organizații nu numai că resping Dogma Răscumpărării și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar ei nu cred nici măcar în Divinitatea Mântuitorului.

[592] Mitropolitul Vitalie (Oustinov), primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din străinătate, „Paskhalnoe Poslanie” (Epistola pascală), Rusia ortodoxă, nr. 1580, 1997, pp. 1-2, 15.

[593] Patriarhul Diodorus, „Declarația, citită la Sinodul de la Istanbul (13-15 martie 1992)”, în Coleția de Proteste Ortodoxe …, p. 74-75.

[594] Scrisoarea călugărilor din Karyes către Sfânta Chinotită „Întreruperea comuniunii cu Patriarhul”. Ibid., P. 36.

[595] A se vedea articolele înfricoșătoare apocaliptice: Joshua Cooper Ramo Chama, „Găsirea lui Dumnezeu pe Web”; Robert Wright, „Poți să te întorci?” (Religiile obscure – jumătate uitate sau jumătate inventate înfloreau pe Web.), Time Australian Edition, 16 decembrie 1996, pp. 72-78; 82-83.

[596] Mitropolitul Vitalie, „Epistola pascală”, p. 15.

[597] Nicholas Psarudakis, „Scrisoare deschisă către noul Patriarh Ecumenic Bartolomeu”, Orthodoxos Typos, nr. 950, 1 noiembrie 1991.

[598] Mitropolitul Vitalie „Predica după slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anthonie din Los Angeles și California de Sud”, Rusia ortodoxă, nr. 1566, 1/14 septembrie 1996, p. 4.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/11/16/ecumenismul-calea-pierzaniei-uraciunea-pustiirii-deja-loc-traim-inceputul-sfarsitului-cel-mare/