Comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!

preot-claudiuS-a vorbit şi s-a scris foarte mult pe tema trădării ce s-a făcut în iunie, la Creta. Au fost luni întregi în care, iubitorii de Hristos şi de Biserică au luat atitudine, mărturisind dreapta credinţă, ajutând preoţi şi mireni să conştientizeze pericolul iminent al pan-ereziei ecumenismului, legiferat oficial în adunarea cretană. Au fost şi sunt voci care au ales cu orice preţ să vorbească lumii despre Adevăr, ca cei aflaţi în întuneric să cunoască Lumina, ca cei aflaţi în robie să cunoască Libertatea în Duhul Sfânt şi cei morţi sufleteşte să învieze la Viaţa în Hristos.

Unii au înţeles ce s-a întâmplat cu adevărat şi au luat atitudine, alţii n-au dat importanţă evenimentului, iar alţii s-au făcut potrivnici Adevărului. S-au dus lupte crâncene pentru ca unirea mincinoasă a confesiunilor eterodoxe cu singura Biserică a lui Hristos – Biserica Ortodoxă să se realizeze cu orice preţ, ecumeniştii folosind armele nedreptăţii: ameninţarea, minciuna, compromisul, confuzia, diversiunea, dezinformarea sau tăcerea subversivă şi, în cele din urmă, trădarea.

Văzând acest spectacol păgubitor şi înţelegând situaţia nefericită în care am fost lăsaţi fără voia noastră, periclitată fiindu-ne mântuirea, am ales să vorbesc credincioşilor depre trădarea din Creta şi să aştept decizia Sfântului Sinod cu privire la acest lucru. Ştiam că singurul leac cu adevărat tare, lăsat de Sfinţii Părinţi în canoane, care trebuie administrat pentru oprirea molimei ereziei, este întreruperea pomenirii ierarhului. Prin aceasta îngrădeam şi turma cuvântătoare preaiubită a credincioşilor de pericolul molipsirii de erezie, dar atenţionam şi ierarhul despre problema gravă din Biserică pentru ca acesta să nu se facă părtaş trădării, luând, pe seama făgăduinţelor făcute la hirotonia întru arhiereu, atitudine ortodoxă la nivel de eparhie pentru stoparea acestui flagel.

Nu am întrerupt pomenirea ierarhului meu imediat după Creta, fiindcă nu făcuse parte din delegaţia semnatară a BOR. Am aşteptat cu nădejde în Dumnezeu că poate vor fi ierarhi ai Sfântului Sinod care se vor opune Hotarârilor luate la Creta.

N-a fost însă după voia lui Dumnezeu şi nădejdea mea, ci după alegerea şi voia lor, a ierarhilor! Astfel, în data de 29 octombrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016), prin care „se lua act cu apreciere” de participarea delegaţiei BOR la Creta, că nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice„, însă le-a modificat şi batjocorit pe cele vechi şi că sinodul BOR consideră că textele finale ale sinodului din Creta, pot fi doar explicitate, nuanţate şi dezvoltate, nicidecum corectate, îndreptate sau chiar anulate (a se vedea http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html ).

Acesta a fost momentul în care am înţeles că nu mai e nimic de făcut şi că trebuie întreruptă pomenirea ierarhului, ceea am şi făcut imediat, începând cu următoarea zi, duminică 30 octombrie. Următoarele săptămâni am explicat gestul meu credincioşilor, pregătindu-i pentru ce va urma. M-am sfătuit cu părintele Ciprian Staicu care m-a încurajat şi îndemnat şă mergem cu bună nădejde înainte, pentru că Dumnezeu ne va ajuta! Îmi spunea părintele cu multă dragoste: ,,curaj frate că aşa ne mai iartă Dumnezeu păcatele”. Aceste cuvinte mi-au dat viaţă şi putere şi am cunoscut puterea Jertfei lui Hristos pentru noi.

Întărit de harul lui Dumnezeu şi încredinţat că întreruperea pomenirii este ceea ce trebuia făcut în această stare de apostazie generalizată, după alcătuirea şi semnarea declaraţiei comune: Expresia conştiinţei noastre (http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/11/17/spre-luare-aminte/) alături de părinţii care mi-au devenit fraţi şi prieteni, într-un moment în care toţi m-au părăsit sau nu m-au înţeles – inclusiv duhovnicul, am ajuns în faţa episcopului pentru a da explicaţii.

Aici, timp de aproximativ o oră, mi-am explicat atitudinea perfect canonică de a întrerupe pomenirea ierarhului, conform Canonului 15 de la Sinodul I – II, Constantinopol, fără a fi înţeles sau aprobat de episcopul Vincenţiu. M-a întrebat: dacă nu mă mai pomeneşti, pe cine pomeneşti la Sfânta Liturghie? I-am răspuns cu sinceritate că: pe arhiereii ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului!

L-am întrebat dacă Biserica este hristocentrică sau episcopocentrică şi mi-a raspuns că este hristocentrică, însă Hristos lucrează prin episcop (n-a adăugat şi ce era mai important, anume că episcopul trebuie să înveţe drept cuvântul adevărului!). A susţinut că are cugetare ortodoxă şi că nu-l pot vădi de erezie. I-am dat dreptate până într-un punct: face parte din Sfântul Sinod şi a „luat act cu apreciere”, alături de ceilalţi ierarhi că cele hotărâte la Creta, adică ereziile, sunt bune foarte! A susţinut că ecumenismul, ca formă de dialog cu celelalte confesiuni este benefic Bisericii Ortodoxe şi că aceasta este singura cale de a face cunoscute valorile Ortodoxiei.  A uitat însă să amintească de calea Sfinţilor Părinţi care au condamnat pe eterodocşi numindu-i eretici şi că ei nu au stat la dialog, ci au mărturisit Adevărul cu orice preţ.

Vorbindu-i despre fiii duhovniceşti, despre legătura dintre păstor şi păstoriţi, am primit un răspuns care, pur şi simplu, m-a şocat: fiii duhovniceşti nu sunt ai tăi, ci ai episcopului!!! Însă întreb, ca unul neînvăţat – după cum mi s-a reproşat – oare fiii duhovniceşti nu cumva sunt ai lui Hristos?

Pentru această îndrăznelă de a întrerupe pomenirea şi de a spune lucrurilor pe nume, mi-a spus că sunt schismatic şi că nu mai am comuniune cu el, oprindu-mă de la slujire şi pregătindu-mi consistoriul bisericesc (Organ bisericesc care te constrânge să mărturiseşti adevărul!). Mi-a spus că am comuniune cu Părintele Macarie de la Schitul Oituz, cu care am vorbit şi alături de care am semnat, ceea ce pentru mine este o mare cinste!

Acum, mai nou, am aflat că nu mai am voie să intru în biserică şi să vorbesc oamenilor! Mâine însă voi fi acolo şi voi vorbi credincioşilor, liniştindu-i, mângâindu-i şi încurajându-i pentru ceea ce va urma: comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!

Preot Claudiu Buză

Urziceni

19 noiembrie 2016

Reclame

Scrisoarea unui păstor de suflete către ierarhul său

Preasfinţite Părinte Episcop,

 

Cu smerenie şi cu adâncă durere, vă scriu aceste rânduri pentru că îmi pasă de ceea se întâmplă în Biserică şi pentru că îmi cunosc îndatoririle şi responsabilităţile pastorale, atât faţă de credincioşii încredinţaţi mie spre a-i conduce, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, cât şi  faţă de ierarhul meu, căruia îi sunt dator cu dragostea şi cu ascultarea.

Am urmărit cu multă nelinişte pregătirile, desfăşurarea şi încheierea aşa numitului Sfânt şi Mare Sinod din Creta (iunie, 2016). În paralel cu acestea, m-am informat citind studii pe această temă a unor teologi renumiţi şi mari personalităţi ale teologiei ortodoxe contemporane: ÎPS Hierotheos Vlachos, Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrie Tselenghidis ş.a, urmărind conferinţe clarificatoare şi stând de vorbă cu duhovnici încercaţi, părinţi, monahi şi mireni despre convocarea, hotărârile şi urmările acestui sinod.

Concluziile la care am ajuns şi motivele care m-au îndemnat să iau această atitudine sunt următoarele:

  1. Sinodul din Creta nu a fost nici „Sfânt”, nici „Mare”.

Nu a fost „Sfânt” deoarece nu a fost după modelul Sinoadelor ecumenice şi următor Sfinţilor Părinţi, nici în mod formal, nici în privinţa conţinutului, după cum vom preciza în continuare.

Nu a fost „Mare”, nu numai pentru faptul că nu au fost prezente toate Bisericile Autocefale, dar în mod principal pentru că a fost o foarte mică şi selectivă reprezentare a acestora de către arhiereii locali.

  1. Sinodul din Creta nu a respectat principiile fundamentale ale sinodalităţii ortodoxe în general şi ale Sinoadelor Ecumenice în special.

            La această „Conferinţă – Congres” a arhiereilor, cum o numeşte marele dogmatist contemporan Dimitrie Tselenghidis, în acord cu Regulamentul de funcţionare, drept de vot au avut numai cei zece Întâistătători prezenţi. Această practică este fără precedent şi arbitrară în istoria noastră bisericească şi nu este în concordanţă cu practica Sinoadelor Ortodoxe de până astăzi, care presupun egalitatea duhovnicească a tuturor Arhiereilor, lucru care se vădeşte în egalitatea votului lor. Acest lucru trimite în mod indirect la o formă clară de catolicism.

 

  1. Sinodul din Creta s-a evidenţiat prin abateri grave de la dreapta credinţă şi prin recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă.

            Există foarte multă confuzie în actele sinodale, adevărul este amestecat cu minciuna, folosindu-se un limbaj neclar şi interpretabil. Astfel, în Paragraful 1, deşi se aminteşte de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, se continuă apoi spunându-se ,,că (Biserica – n.n.) ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană”. Care este această unitate creştină promovată de Biserica Ortodoxă şi de ce nu se spune că, din punct de vedere ortodox, unitatea înseamnă lepădarea de erezie a eterodocşilor şi revenirea la Biserica lui Hristos prin Sfânta Taină a Botezului?

De asemenea, în Paragraful 4, se foloseşte acelaşi limbaj ecumenist, neortodox, vorbindu-se despre ,,căi şi mijloace de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos”.

În Paragraful 6, se spune că ,,Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe…”, recunoscând de fapt, în mod sinodal existenţa altor erezii ca „biserici”.

Paragraful 8, introduce în mod viclean ideea de biserici nedepline, spunând că ,,Sfântul Duh…va plini pe cele cu lipsă..”

Paragrafele 16 şi 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit ,,Consiliul Mondial al Bisericilor” care ,,promovează unitatea creştină în lume”. Însă, ne întrebăm: ce fel de unitate poate propune o organizaţie pan-eretică şi cum poate ea să funcţioneze  alături de singura Biserică a lui Hristos?

Paragraful 22 introduce o situaţie fără precedent în istoria Bisericii, anume că: ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a ortodoxiei autentice..”. Prin acest articol viclean, de fapt, se urmăreşte reducerea la tăcere a pleromei Bisericii spunând că ,,păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistem sinodal”, uitându-se în mod voit un adevăr la fel de important şi anume că receptarea adevărului de credinţă se face de poporul dreptcredincios.

Este important să adăugăm şi faptul că, cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă şi condamnă ecumenismul, ci dimpotrivă, schisma este făcută de cei care generează ecumenismul şi vor să-l impună în mod silnic şi viclean.

 

  1. Delegaţia BOR a semnat toate documentele propuse, chiar şi pe cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ,,Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”.

Este adevărat că membrii delegaţiei BOR au luptat împotriva ambiguităţilor, neclarităţilor şi formulărilor neortodoxe şi că această luptă a fost apreciată şi de membrii celorlalte Delegaţii, însă, până la urma a contat ceea ce s-a semnat: documente eretice, din care nu prea mai poţi să scoţi ceva ortodox din ele.

  1. În documentul despre ,,Taina Cununiei şi impedimentele la aceasta”, se dă posibilitatea Bisericilor Autocefale să devieze de la învăţătura dogmatică despre Tainele Bisericii.

            Prin nesocotirea canonului 72 Trulan al Sinodului Ecumenic Quinisext, care stabileşte condiţiile eclesiologico – dogmatice pentru existenţa Sfintei Taine a Nunţii, se dă posibilitatea Bisericilor Autocefale Locale din raţiuni de iconomie, să  realizeze căsătorii mixte, acceptându-se prin aceasta: recunoaşterea botezului eterodox (Teoria baptismală), rugăciune în comun şi a ecumenismului în viaţa de familie.

  1. Prezenţa observatorilor eterodocşi la lucrările Sinodului, după modelul Conciliu Vatican.

Acestea toate mi-au sporit neliniştea şi durerea, în aşteptarea întrunirii din toamnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Tăcerea generalizată a ierarhilor cu privire la ceea ce s-a hotărât în Sinodul din Creta, lipsa de dialog şi ignorarea unei părţi importante a pleromei Bisericii, au fost şi sunt motive de îngrijorare pentru cei cu conştiinţă dogmatică şi pot genera nemulţumiri şi atitudini de negare şi revoltă. Acest lucru nu e bun şi nu trebuie încurajat. Hristos ne cheamă la iubire şi trebuie să răspundem cu iubire la aceste provocări, mărturisind adevărul şi condamnând minciuna şi erezia.

Biserica ne-a lăsat, ca o mamă iubitoare, arme cu care să luptăm pentru a nu o pierde, fără a ieşi din iubire, făcându-ne lămurită calea care trebuie urmată şi atitudinea corectă, ortodoxă pentru fiecare membru al Bisericii.

Întreruperea pomenirii ierarhului de către preot este atât o armă cât şi un act de iubire. Faţă de ierarh, pentru a-l atenţiona de pericolul ereziei şi, faţă de credincioşii păstoriţi, pentru a-i îngrădi de pericolul molipsirii cu boala ereziei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, în data de 29 octombrie, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016). Aşteptată cu mare speranţă de către creştinii ortodocşi români care se opun deciziilor din Creta, această declaraţie (cu valoare juridică – a se vedea anexa, Sfântul Sinod al BOR ia act de documentele din Creta, studiul domnului Mihai – Silviu Chirilă) a produs o puternică dezamăgire în rândul celor care credeau că documentele Sinodului din Creta vor fi respinse de ierarhii Sfântului Sinod. Acest lucru însă, din nefericire, nu s-a întâmplat, fapt care m-a determinat să întrerup pomenirea ierarhului meu, a Preasfinţiei Voastre, începând cu data de 30 octombrie 2016, conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, până la respingerea Hotărârilor Sinodului din Creta şi condamnarea pan-ereziei ecumenismului la nivel de eparhie.

Toate acestea de mai sus le-am scris cu dragoste plină de durere şi respect faţă de vrednicia arhierească a Preasfinţiei Voastre.

 

  1. 11. 2016                                                                    Preot Buză Claudiu

Expresia conștiinței noastre

Ca urmare a celor petrecute la adunarea inter-ortodoxă din Creta (iunie 2016), conștiința noastră ortodoxă și responsabilitatea de păstori ne-au îndemnat să transmitem următoarele:
1. Am oprit pomenirea la sfintele slujbe a ierarhilor români care au mărturisit public, prin propria lor semnătură, pan-erezia ecumenismului, pentru că dorim să respectăm cu acrivie învățătura dogmatică și Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, care ne legitimează această atitudine (conf. Canonului 15, Sinodul I-II Constantinopol).
2. Rămânem în Biserica Ortodoxă Română și nu o vom părăsi niciodată.
3. Nu ne dezicem de Biserica Ortodoxă Română, ci doar ne îngrădim de pan-erezia ecumenistă și de promotorii ei: ierarhi, monahi și mireni.
4. Mărturisim că unitatea Bisericii este dată doar de Adevărul-Hristos, iar pseudo-unitatea impusă de ecumeniști se sprijină doar pe minciuni și erezie.
5. Datorită Capului Unic și Infailibil al Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos, Harul Dumnezeiesc este prezent și lucrător în Biserica Ortodoxă Română, spre mântuirea poporului dreptcredincios, în pofida abaterilor dogmatice inadmisibile ale unora dintre păstorii ei.
Scopul întreruperii pomenirii ierarhului este îngrădirea necesară de erezie, osândirea acesteia, ca semnal de alarmă pentru trezirea conștiinței poporului. Există marele pericol al pierderii Harului Dumnezeiesc prin extinderea și generalizarea ereziei. Așadar, este imperios necesar pentru mântuire delimitarea clară de ecumenismul propovăduit de adunarea din Creta cât și de orice altă erezie.
Ca mădulare ale Bisericii Ortodoxe Române, solicităm ca punctul nostru de vedere să fie prezentat în mass-media bisericească, lansând pe această cale invitația la un dialogedificator.
În frica lui Dumnezeu și cu dragoste, către pliroma Bisericii Ortodoxe Române.

Semnatari:

semnaturi-1

Sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/11/17/spre-luare-aminte/

Sfântul Sinod al BOR ia act de documentele din Creta

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, în data de 29 octombrie, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016)[1]. Aşteptată cu mare speranţă de către creştinii ortodocşi români care se opun deciziilor din Creta, întrunirea Sfântului Sinod şi mai ales această declaraţie au produs o puternică dezamăgire în rândul celor care credeau că documentele sinodului cretan vor fi respinse de către ierarhii români.

Documentul emis de sinodul BOR are trei părţi: una în care se evaluează participarea delegaţiei române la sinodul panortodox; una în care se ratifică documentele din Creta, una în care se fac recomandări pentru viitor.

Evaluarea participării delegaţiei române la sinod

Una dintre concluziile sinodului este că participarea şi implicarea membrilor delegaţiei române la sinod au fost substanţiale. Faptul că “se ia act” de prestanţa delegaţiei române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegaţia a reprezentat interesele Bisericii Ortodoxe Române la acel sinod.

În legătură cu acest aspect, există o discrepanţă între modul în care este evaluată activitatea sinodalilor de către Sfântul Sinod şi cel în care este apreciată de către poporul credincios. Diferenţa o face faptul că sinodalii evaluează prezenţa la sinod din perspectiva modului în care acesta s-a desfăşurat, pe când poporul reţine doar rezultatul final al acestuia, deloc satisfăcător pentru dreapta credinţă ortodoxă.

O stare de frustrare există şi în rândul ierarhilor participanţi, despre care se spune că au avut contribuţii substanţiale la apărarea Ortodoxiei în acel sinod şi care, odată întorşi acasă, se confruntă cu o puternică critică din partea unei părţi a poporului credincios. Frustrarea se datorează percepţiei eronate asupra unui aspect important: în probleme de apărare a dreptei credinţe contează numai rezultatul final. Din perspectiva finalităţii, ştiinţa de carte a celor din delegaţia română şi contribuţia lor substanţială la definirea unor învăţături nu pot compensa faptul că, la sfârşit, delegaţia română a semnat nişte documente cu vădit caracter eretic. Exista  opţiunea respingerii acelor documente, sau cea a acordării măcar a câtorva voturi împotrivă (aşa cum au făcut-o cei din delegaţiile greacă sau sârbă), ca să nu mai vorbim de opţiunea neparticipării la un sinod despre care participanţii aveau ştiinţă că va avea un caracter puternic antiortodox, deoarece îi cunoşteau de mult pe ceilalţi participanţi, felul în care aceia gândeau şi ideile pe care le expuseseră în fazele preliminarii ale pregătirii sinodului.

Explicaţia că delegaţia română a luptat din răsputeri, dar atât s-a putut, nu este suficientă, deoarece sinoadele Bisericii nu sunt nişte bătălii politice oarecare, în care, dacă nu câştigi, nu e o tragedie. Într-un sinod ortodox, dacă partea ortodoxă pierde, credinţa ortodoxă poate fi puternic prejudiciată pentru generaţii întregi. Din acest motiv, participanţii ortodocşi sunt obligaţi să apere Ortodoxia până la sacrificiul suprem, dacă li se cere, dar în niciun caz nu au opţiunea de a lăsa adevărul ortodox de credinţă întinat de erezie sau de a pune în sarcina unui sinod ulterior rezolvarea greşelilor făcute la acesta.

O altă explicaţie care se propune este că delegaţii ortodocşi de la sinodul din Creta (cum de au existat şi delegaţi neortodocşi la un sinod panortodox la care au participat capii Ortodoxiei?) “au ales răul cel mic”, sau au “diminuat efectele negative mult mai mari” pe care sinodul le-ar fi produs, dacă nu ar fi fost intervenţia lor. Este o viziune riscantă, care poate fi catalogată fără prea mari eforturi ca o formă de serghianism. Delegaţii la un sinod ortodox trebuie să aleagă întotdeauna binele, nu răul, oricât de mic ar fi fost el.

Raportarea la documentele din Creta

Cea mai interesantă şi mai aşteptată este raportarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române faţă de documentele finale ale sinodului din Creta. Comunicatul este, din acest punct de vedere, lapidar, dar destul de sugestiv totuşi. Textul spune: “S-a luat act de conţinutul documentelor în forma aprobată în cadrul lucrărilor Sfântuluiși Marelui Sinod din Creta, respectiv, Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporanăDiaspora OrtodoxăAutonomia și modul proclamării acesteia; Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceastaImportanţa postului și respectarea lui astăziRelaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, la care se adaugă Enciclica și Mesajul Sinodului”.

Derutează expresia “s-a luat act de”, pe care unii o consideră doar o simplă luare la cunoştinţă, nu o decizie de punere în aplicare a textelor respective. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi la sesiunea Sfântului Sinod al BOR erau deja familiarizaţi cu hotărârile sinodului încă din vară, când au participat la adoptarea acestora. Dacă prin această expresie s-ar înţelege o simplă aducere la cunoştinţă, ar fi trebuit ca actul sinodal să cuprindă precizări cu privire la o procedură ulterioară de aprobare a documentelor.

În practica juridică şi parlamentară, a lua act de un document înseamnă a-l aproba şi a-i da forţă juridică în forma în care este el. În practica juridică există un timp de act procedoral numit hotărâre judecătorească de expedient, prin care instanţa ia act de învoiala părţilor, consfinţind-o. Un alt exemplu la îndemână este practica parlamentară de a lua act de decizii ale Curţii Constituţionale: Procedura juridică spune că, președintele CCR, merge în plenul reunit al Camerei Deputaţilor și Senatului, unde va da citire deciziei finale… După ce Parlamentul ia act de această decizie, hotărârea ajunge în Monitorul Oficial și apoi produce efecte juridice[2]. Decizia CCR este definitivă şi inatacabilă, dar ea produce efecte juridice doar după ce Parlamentul ia act de ea şi apoi o trimite la Monitorul Oficial. Alt exemplu: Plenul Parlamentului ia act, marţi, de demisia lui… de la conducerea… Deputaţii şi senatoriivor vacanta astfel postul[3].

Procedura prin care Sfântul Sinod a luat act de deciziile adoptate în Creta pare a avea o susţinere chiar în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, în care, la articolul 13, alin. 2 vedem că: „Deciziile sinodale semnate, ca şi Mesajul Sfântului Sinod, sunt trimise prin scrisori patriarhale ale Patriarhului Ecumenic către toţi Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, care trebuie să le comunice Bisericilor lor. Aceste texte au o autoritate panortodoxă”[4]. Din acest text înţelegem că deciziile sinodale au o autoritate panortodoxă, care începe să opereze după ce Întâistătătorii Bisericilor Autocefale le-au comunicat Bisericilor lor. Nu este consemnată procedura aprobării sau rediscutării şi modificării documentelor în cadrul sinoadelor locale. Dacă ar fi fost prevăzută astfel de procedură, ar fi existat riscul ca formele finale şi chiar numărul documentelor să fie aprobate diferit de la sinod local la sinod local, anulând practic caracterul panortodox al sinodului din Creta şi caracterul unitar al deciziilor aprobate. Prin urmare, speranţa că în sinodul local se putea întâmpla ceva care să modifice documentele de la Creta nu s-a întemeiat pe realitatea consemnată de acest articol al Regulamentului în baza căruia a funcţionat sinodul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre termenul acordat sinodalilor pentru a rezolva problema caracterului eretic, înainte ca pliroma să reacţioneze după prevederile canonice şi după exemple din Sfânta Tradiţie referitoare la situaţii similare din istoria Bisericii.

Din această perspectivă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act de nişte documente finale, care nu mai admiteau rediscutarea lor, pe care le-a transpus astfel în legislaţia bisericească internă, cu deplină forţă juridică. Procedura este asemănătoare oarecumva celei a transpunerii în legislaţia naţională de către Parlament a legislaţiei europene. În acelaşi spirit este şi Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului, care, deşi mai detaliată decât concluziile sinodului român, se rezumă doar la comunicarea deciziilor sinodului şi la argumentarea faptului că ele sunt obligatorii pentru toţi credincioşii. Siteul de ştiri al Patriarhiei Române informează că şi Ierarhia greacă se va întruni în cursul lunii tot pentru a discuta despre Sinod, iar unul dintre mitropoliţi va susţine un referat despre Informarea cu privire la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe[5]Nu se menţionează proceduri de aprobare a documentelor.  

“Mărturisirea”

Cea mai controversată afirmaţie a acestui comunicat este precizarea că “Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, ci a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos”.

Afirmaţia că sinodul cretan nu a formulat dogme noi este folosită ca formă de apărare contra tuturor celor care neagă acest sinod, pe considerentul că dacă nu s-au formulat dogme noi înseamnă că nu există motiv pentru a considera acest sinod eretic. În realitate însă, sinodul a prejudiciat dogme vechi, ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi. Mai precis, a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine şi despre relaţia cu cei din afara sa, în primul rând cu grupările eretice şi schismatice creştine. Nu a fost stabilită nicio linie de demarcaţie între ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, ştergându-se graniţele existente până acum, prin acceptarea denumirii de “biserică” pentru diferite comunităţi eretice şi, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume.

Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la canoane, unde, deşi nu s-au dat canoane noi, s-a adus atingere unor canoane mai vechi. Patriarhia georgiană a formulat obiecţia că acceptarea căsătoriilor mixte încalcă şi modifică conţinutul canonului 72 al Sinodului Quinisext[6]; afirmarea conlucrării cu ereticii şi schismaticii, pentru idealul aşa-numitei “refaceri a unităţii creştine”, încalcă câteva canoane ale Bisericii referitoare la modul în care se poate relaţiona cu cei ce resping ortodoxia învăţăturii creştine.

În ceea ce priveşte mărturisirea făcută de sinodul cretan cu privire la faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, apostolească şi sobornicească a lui Hristos se impun câteva consideraţii:

  1.     Creştinii ortodocşi ştiu acest adevăr fundamental din anul 381 d.Hr., când l-a afirmat pentru prima oară Sinodul al II-lea Ecumenic. De atunci, în fiecare liturghie este mărturisit acest adevăr. Prin urmare, mărturisirea aceasta nu îi putea privi pe ortodocşi.
  2. Dacă mărturisirea nu se adresează ortodocşilor, e clar că ea se adresează partenerilor din Mişcarea Ecumenică. Însă, aşa cum reiese din citarea unor premise din Declaraţia de la Toronto, ratificate în documentul Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, “nicio biserică nu este obligată să-şi modifice eclesiologia după admiterea în Consiliu[7], ceea ce înseamnă că niciunul dintre partenerii de CMB ai Bisericilor Ortodoxe nu este obligat să îşi modifice eclesiologia pentru a se raporta la Biserica Ortodoxă ca la adevărata Biserică a lui Hristos şi a se întoarce la Ortodoxie. Mai mult, premisa următoare citată în document afirmă că “din admiterea în Consiliu nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului[8]. Prin urmare, afirmaţia că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, corectă în sine şi actuală de două mii de ani, nu obligă pe vreunul dintre partenerii din CMB să o ia în considerare, de vreme ce nu este obligat să considere Biserica Ortodoxă ca Biserică în adevăratul şi deplin sens al cuvântului. Încercând să justifice faptul că s-a recunoscut caracterul de “biserici” comunităţilor eretice, membrii sinodului cretan au inclus această prevedere din Declaraţia de la Toronto, prin care admit dreptul oricărui membru al CMB de a nu recunoaşte Biserica Ortodoxă ca fiind Biserică deplină şi în adevăratul sens al cuvântului, lucru care echivalează cu o contramărturisire a faptului că Biserica Ortodoxă este singura Biserică a lui Hristos şi, prin urmare, cu o erezie eclesiologică.
  3. Afirmaţia că s-a mărturisit Biserica Ortodoxă ca fiind singura Biserică a lui Hristos şi adevărata Biserică una, sfântă, sobornicească şi apostolească este infirmată şi de citarea altei premise din Declaraţia de la Toronto: “Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii. La ce se referă expresia “unitatea Bisericii” din acest citat? La care Biserică? Să fie cumva scopul Consiliului Mondial al Bisericilor promovarea studiului şi dezbaterii problemelor ce privesc unitatea Bisericii Ortodoxe? Dacă nu, despre care Biserică este vorba în acest citat aprobat de către art. 19 al  Documentului 6 şi considerat “de importanţă capitală pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor? Oare nu este cumva vorba despre acea “Sfântă Biserică Catolică a Crezurilor” (premisa IV.4) despre care vorbeşte altă premisă a Declaraţiei de la Toronto, despre acea “biserică” care este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial (premisa IV.3)? Despre acea Ecclesia extra Ecclesiam (Biserica din afara Bisericii) propovăduită în premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto? Şi atunci, cum se mai poate spune că “sfântul şi marele sinod” a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, când a admis în mod implicit că este doar “o  parte a Bisericii adevărate, pe care încearcă să o “redescopere” Mişcarea Ecumenică prin unirea “vestigiilor” Bisericii primului mileniu?

Explicitarea, nuanţarea şi dezvoltarea

Ultima prevedere a Comunicatului sinodului BOR prevede posibilitatea ca textele să poată fi “explicitate, nuanţate şi dezvoltate” de către un viitor sinod “mare şi sfânt”. Aici este foarte important de remarcat că în textul Comunicatului sinodul BOR consideră că textele sinodului cretan pot fi doar explicitate, nuanţate şi dezvoltate, nicidecum corectate, îndreptate sau chiar anulate. Cu alte cuvinte, în opinia sinodalilor români, textele respective sunt bune aşa cum sunt, dar mai pot fi explicate, nuanţate şi adăugate. Este adevărat că atunci când textul Comunicatului a fost tradus în limba greacă, termenul “nuanţare” a fost redat prin cuvântul grecesc diaforopoiethun, care înseamnă “corectare, alcătuire diferită”. Publicul grec a fost informat, prin acest artificiu de traducere, că sinodul românesc a recomandat corectarea textelor din Creta, ceea ce nu se vede din termenii folosiţi în limba română. De asemenea, într-un articol recent publicat pe siteul de ştiri al Patriarhiei se spune că, într-o conferinţă la Iaşi, duminică 13 noiembrie 2016, mitropolitul Ierotheos Vlachos ar fi “reiterat poziţia Sinodului Bisericii noastre cu privire la documentele Sinodului din Creta: «Trebuie explicitate, diortosite şi schimbate şi alte aspecte, lucru pe care îl va face alt sinod»”[9]. Este interesat că Patriarhia Română îşi asumă termenii folosiţi de mitropolitul Vlachos, deşi termenii “diortosite” şi “schimbate şi alte aspecte” nu există în Comunicatul din 29 octombrie. De ce oare Comunicatul oficial nu a folosit aceşti termeni tranşanţi pentru a-i informa pe credincioşii ortodocşi români?

Potrivit DEX[10], “explicitarea” este “o clarificare, o exprimare limpede, desluşită, pentru a fi uşor de înţeles”; “nuanţarea” înseamnă “a exprima diferenţe fine, uşoare”, iar “dezvoltarea” înseamnă „expunerea amănunţită a unei idei, a unui subiect”. Cu alte cuvinte, sinodul BOR a considerat că textele sinodale sunt neclare, rigide şi generice, dar nicidecum eretice, contrare Sfinţilor Părinţi şi cugetării ortodoxe.

Se impun câteva întrebări: dacă iei un text eretic precum Documentul 6, cum poţi să îl explicitezi în aşa fel încât afirmaţiile ecumeniste din el să pară curat ortodoxe? Cât de multă nuanţare este necesară pentru a face o afirmaţie eretică să sune ortodox? La ce foloseşte expunerea amănunţită a unor idei atunci când acele idei sunt din start contrare spiritului ortodox? Unde s-a pomenit în istoria Bisericii creştine ca deciziile unui sinod ecumenic să aibă nevoie de precizări, clarificări şi nuanţări din partea sinodului ulterior?

Am putea oferi un model de “explicitare, nuanţare şi dezvoltare” din istoria Bisericii Ortodoxe. Pentru a face acceptabilă decizia Sinodului I Ecumenic de la Niceea, partida semiariană a propus în locul termenului omoousios, “de o fiinţă”, cuvântul omiousios, “de o fiinţă asemănătoare”. În acest fel, semiarienii încercau “să clarifice, să nuanţeze şi să expună amănunţit” doctrina despre consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl încât ea să fie acceptabilă ambelor părţi. Partea ortodoxă a respins această soluţie de compromis, rămânând consecventă cu afirmarea adevărului dogmatic.

 Autoritatea panortodoxă

Un argument des folosit de adepţii sinodului din Creta pentru a minimaliza importanţa sinodului este lipsa de importanţă a acestuia. Se acreditează ideea că, neîntrunindu-se unanimitatea de participare a Patriarhiilor la sinod, acesta nu poate fi considerat ca valid. În mod normal, aşa ar trebui să fie, însă sinodul din Creta s-a desfăşurat după reguli care nu se înscriu în ceea ce se ştia până acum despre sinoadele ecumenice şi panortodoxe.

O primă dovadă că acest sinod este considerat de către oficialităţile eclesiale valid, în ciuda neparticipării tuturor Patriarhiilor la el, este faptul că, dacă nu ar fi avut intenţia de a-l impune ca valid măcar Patriarhiilor participante, sinodalii din Creta ar fi încheiat şedinţele încă de la început, după constatarea lipsei de unanimitate. Or, şedinţele au continuat nestingherite.

Mai mult, potrivit şefului serviciului de presă al Patriarhiei Constantinopolului, preot Ioan Hrisavgisa, în care se spune: Nicăieri în regulamente nu se spune că lipsa uneia dintre Biserici ar influenţa desfăşurarea Sinodului. Este important să se citeze cu precizie documentele oficiale. Conform regulilor, Sfântul și Marele Sinod poate fi convocat de către Sanctitatea Sa [Patriarhul Bartolomeu], cu consimţământul tuturor Bisericilor locale. S-a întâmplat asta, la Geneva, în ianuarie: toată Biserica Ortodoxă a participat la Sinaxa Întâistătătorilor și a confirmat decizia convocării Sinodului la Sărbătoarea Cincizecimii. Regulamentele nu spun nimic despre anularea Sinodului și a deciziilor sale, în cazul în care vreo Biserica nu ar fi în măsură să participe la el… Autoritatea Sinodului și cea a deciziilor nu au de suferit și nu sunt diminuate. Afirmaţia, conform căreia deciziile Sinodului ar fi nule, întrucât unele Biserici nu au participat la el, este lipsită de orice temei ecleziastic, teologic și logic…[11]. Punctul oficial de vedere al Patriarhiei este foarte clar şi ne indică faptul că acest sinod s-a desfăşurat după Regulamentulmai sus citat, nu după ceea ce se ştie din tradiţia bisericească despre astfel de întâlniri.

Ideea Patriarhiei Ecumenice a fost reluată şi de către Enciclica Sfintei Biserici a Ciprului, în care se spune: Din nefericire, patru Biserici Ortodoxe au refuzat să vină şi să participe la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod. Neparticiparea lor nu diminuează cu nimic autoritatea hotărârilor lui, iar motivele absenţei lor, pe care le promovează, nu sunt deloc întemeiate din mai multe motive. În primul rând, după cum s-a observat înainte, toate Bisericile au participat activ de la început la procesul de pregătire a Sinodului. În al doilea rând, toţi Întâistătătorii sau reprezentanţii lor au hotărât împreună şi în unanimitate asupra convocării şi datei convocării Sinodului. În al treilea rând, au participat activ, prin reprezentanţii lor, până şi la ultima etapă a pregătirii, fie la Secretariatul Sinodului, fie la pregătirea Enciclicei către pleroma Bisericii. În al patrulea rând, au stabilit propriile delegaţii care aveau să participe la Sinod. În al cincilea rând, invocarea dezacordurilor în ceea ce priveşte conţinutul unor texte nu este fondată, întrucât exista posibilitatea modificării, pentru a răspunde greutăţilor şi sensibilităţilor tuturor Bisericilor. De altfel, accentul pus pe dezacordurile în ceea ce priveşte procedura sau scoaterea în evidenţă a unor probleme bilaterale dintre unele Biserici, drept motive pentru absenţa de la Sinod, nu sunt convingătoare… Ne exprimăm speranţa şi avem certitudinea, iar, ca Biserică Apostolică a Sfântului Apostol Barnaba, adresăm rugămintea frăţească către cele patru Biserici surori să ia decizia să semneze textele şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod spre slava Dumnezeului Celui în Treime şi spre unirea Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), conform rugăciunii arhiereşti a Domnului[12]. Elementul de noutate al Enciclicei cipriote este speranţa că şi celelalte Patriarhii vor participa la deciziile cretane.

Academia Ortodoxă din Creta organizează zilele acestea un congres în care una dintre temele abordate este “sublinierea importanţei documentelor Sfântului şi Marelui Sinod pentru Biserică şi membrii săi, pentru societate şi întreaga lume[13]. De ce s-ar desfăşura un astfel de congres sub binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice, dacă autorităţile eclesiale ar considera că sinodul din Creta nu valorează nimic?

Din toate aceste argumente oficiale ale Patriarhiei Ecumenice sau Bisericii Ciprului tragem concluzia că expresia “textele aprobate în unanimitate” se referă la unanimitatea delegaţiilor prezente la sinod, nu neapărat la unanimitatea Bisericilor Ortodoxe prezente în lume. Altminteri, aşa cum am mai spus, sinodul ar fi trebuit să fie întrerupt pentru “lipsă de cvorum”, lucru care nu s-a întâmplat.

Mihai – Silviu Chirilă

[1]http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/.

[2]http://www.exclusivnews.ro/politica/parlamentul-romaniei-se-reuneste-vineri-pentru-a-lua-act-de-decizia-ccr.html.

[3]http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/parlamentul-ia-marti-act-de-demisia-lui-george-maior-de-la-sri-366074.

[4]http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[5]http://basilica.ro/ierarhii-bisericii-greciei-se-intrunesc-in-sedinta-extraordinara-pe-tema-sfantului-si-marelui-sinod/.

[6] Sinodul quinisext (al cinci-şaselea), ţinut la 692, a completat cu 102 canoane hotărârile sinoadelor al V-lea şi al-VI-lea ecumenice.

[7] Acest principiu face imposibil de înţeles motivul pentru care Biserica Ortodoxă şi-a modificat propria eclesiologie, de vreme ce documentul ecumenist susţine emfatic că nu trebuia să o facă.

[8]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

[9]http://basilica.ro/ierarhii-bisericii-greciei-se-intrunesc-in-sedinta-extraordinara-pe-tema-sfantului-si-marelui-sinod/.

[10] http://dexonline.net.

[11]https://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/22802-marele-sinod-ramane-unul-pan-ortodox-iar-deciziile-sale-vor-fi-valabile.html.

[12]http://basilica.ro/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii-ciprului-in-legatura-cu-sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[13]http://basilica.ro/academia-ortodoxa-din-creta-congres-de-teologie-cu-tema-convocarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

 

Sursa: http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html

 

Biserica are temelii sfinte şi nu administrative

 

Pseudo-episcopi1

Este absolut necesar ca oamenii să înţeleagă că Biserica are temelii sfinte şi nu administrative; atunci nu vor păţi ceea ce li s-a întâmplat occidentalilor, care l-au urmat pe papă în greşelile lui, căci au crezut că dacă nu îl urmează vor fi automat în afara Bisericii.

Astăzi feluritele patriarhii şi arhidieceze2 trec prin mari presiuni din partea puterilor politice, care încearcă să-i dirijeze pe ortodocşi potrivit propriilor interese. Se ştie că Patriarhia Moscovei acceptă influenţa politicii sovietice. Dar şi Patriarhia Constantinopolului acceptă influenţa politicii americane. În virtutea acestei influenţe a avut loc contactul Patriarhiei Ecumenice cu lumea protestantă, influenţată tot de politica americană, contact ce a luat forma Consiliului Mondial al Bisericilor, iar caracterul servil al acestuia faţă de papă a început să ia dimensiuni periculoase şi chiar să exercite presiuni dominatoare asupra celorlalte biserici din lumea ortodoxă.

America crede că va întări facţiunea vestică împotriva comunismului, dacă prin aceste „concilieri” artificiale îi unifică forţele spirituale. În felul acesta, însă, Biserica devine o jucărie a puterilor politice ale lumii, cu consecinţe imprevizibile pentru Ortodoxie3.

Sunt obligaţi ortodocşii să urmeze o patriarhie atât de servilă pentru totdeauna?4

Faptul că această patriarhie a deţinut secole la rând primatul importanţei şi al cinstei în lumea creştină nu-i justifică pe cei care o vor urma spre o capitulare unificatoare cu erezia. Şi Roma a avut odinioară primatul importanţei şi al cinstei în lumea creştină, dar acest lucru nu i-a obligat pe creştini s-o urmeze pe drumul ereziei. Comuniunea cu şi respectul pentru o anumită biserică din partea celorlalte biserici rămâne şi continuă doar atâta vreme cât acea biserică trăieşte şi stăruie în duh şi în adevăr. Când o patriarhie încetează a fi o biserică, îngăduind comuniunea cu ereticii, atunci şi recunoaşterea ei de către celelalte biserici încetează5.

Ortodocşii trebuie să devină conştienţi de faptul că ei nu datorează ascultare unui episcop, oricât de important ar fi titlul său, atunci când acel episcop încetează să mai fie ortodox şi îi urmează în mod făţiş pe ereticii cu pretenţii de unire „în termeni de egalitate”6. Dimpotrivă ei sunt obligaţi să se îndepărteze de el şi să-şi mărturisească credinţa, încă din clipa în care acesta încetează a mai fi ortodox. Episcopul este om persoană sfinţită şi, chiar dacă este păcătos în mod vădit, i se cuvine respect până când este judecat de sinod. Dar dacă devine în mod vădit eretic, ori se află în comuniune cu ereticii, atunci creştinii nu trebuie să aştepte decizia sinodului, ci trebuie să se îndepărteze imediat de el.

Iată ce spun în această privinţă canoanele Bisericii:

Drept urmare dacă un preot, episcop ori mitropolit îndrăzneşte să înceteze comuniunea cu patriarhul său şi nu îi menţionează numele aşa cum se cere în mistagogia divină şi dacă, înainte de a fi învinuit de sinod şi condamnat deplin [de patriarh], el provoacă o schismă; Sfântul Sinod a hotărât ca această persoană să fie înlăturată din orice funcţie preoţească, doar dacă se dovedeşte că a încălcat-o pe aceasta. Prin urmare, aceste reguli au fost pecetluite şi stabilite în privinţa celor care, sub pretextul unor acuzaţii aduse mai-marilor lor, se separă făcând schismă şi sfărâmând unitatea Bisericii. Cât despre cei care pun capăt comuniunii cu mai-marele lor din pricina unei erezii a acestuia7 pe care o condamnă Sfintele Sinoade sau Sfinţii Părinţi, şi anume [că] acesta (aceştia – n. mea) predică eresul cu capul descoperit în Biserică, se va socoti că ei au încercat cu toată convingerea să mântuiască Biserica de schisme şi dezbinări (Canonul XV)”.

Bibliografie:

Dr. Alexandros Kalomiros, Împotriva falsei uniri bisericeşti, Ed. Cristiana, Bucureşti, 2005.

1 Se poate folosi şi antiteza episcopi (luminaţi) – episcoti (întunecaţi) sau axios (vrednici) – anaxios (nevrednici).
2 Alexandros Kalomiros fiind grec utilizează termenii potriviţi împărţirii administrative din ţara sa.
3 Cartea a fost editată în anul 1964 în Grecia şi în 1967, în traducere în Anglia, când lumea era împărţită în cele două blocuri antagonice, comunist în est, respectiv capitalist în vest. Dacă urmărim cu atenţie, însă, vom constata că multe din cele afirmate de Dr. Kalomiros sunt valabile şi astăzi, ba chiar mai mult: au evoluat spre rău.
4 Şi atunci, ca şi acuma era nu numai servilă ci şi eretică. Drept dovadă Mânăastirile Athonite au întrerupt de mai multe ori comuniunea cu patriarhul ecumenic. Acum, cu toate că ar fi necesar acest lucru (întreruperea pomenirii patriarhului Barto-lomeu) nu au făcut încă acest gest.
5 Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul în care o patriarhie sau mai multe recunosc ecumenismul şi ereziile ca biserici (papistaşi, protestanţi şi neoprotestanţi, ş.a.) cum s-a întâmplat la Sinodul I ecumenist din Creta, de anul acesta.
6 Tocmai aceasta au făcut reprezentanţii BOR în Creta, acte care au fost ratificate în Sinodul local al BOR de la Bucureşti, în octombrie anul curant.
7 În cazul de faţă a acestora, cei 24 arie, plus iuda vânzătorul, la care se adaugă ceilalţi care din laşitate au pus partea cu ei.

Sursa: http://sinodultalharesc.tk/biserica-temelii-sfinte-si-nu-administrative/

Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Unii afirmă sus şi tare că a opri pomenirea Ierarhului la Sfânta Liturghie pe motiv de erezie (că predică erezia în public sau e în comuniune cu erezia) ar fi schismă. Dar acești oameni se pare că nu au noțiunea de ce însemnă schisma, pe care după cum spune Sfântul Vasile cel Mare „nici sângele muceniciei nu îl poate spăla”. Schisma înseamnă depărtare de Hristos şi de Biserica Lui, înseamnă lipsa Harului şi a Mântuirii. Cine e în schismă nu mai are nici Har, nici Taine, nici Mântuire. Dar oare a opri pomenirea episcopului în caz că învaţă erezia e schismă? Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol din Pidalion ne spune că cei (Preotul) care opresc pomenirea pentru că episcopul e în erezie, atunci acei preoţi nu numai că nu se fac vinovaţi de schismă, ci şi de mare cinste sunt învredniciţi, ca unii care au ferit Biserica de schismă, tocmai prin oprirea pomenirii şi îngrădirea de Episcopul ce învaţă erezia.

        Iată că prin oprirea pomenirii, Preotul şi credincioșii se îngrădesc de erezia propagată prin episcopul respectiv, la fel şi Episcopul se îngrădeşte de mitropolit, mitropolitul de sinod, sinodul de patriarh, Biserica Autocefală de altă Biserică Autocefală, etc.

            Dacă cei care au întrerupt pomenirea episcopului pe motiv de erezie şi numai pe acest motiv ar fi schismatici (rupţi de Biserică) ar însemna că Sfântul Maxim Mărturisitorul a murit schismatic, Sfântul Teodor Studitul a murit schismatic, Sfântul Marcu al Efesului a murit schismatic, etc. Să nu fie!

            Pleiada de sfinți ai Bisericii s-au îngrădit pe ei înşişi de erezie prin întreruperea pomenirii canonice a Episcopului locului.

            Toţi Sfinţii după ce au întrerupt pomenirea episcopului (numit de canoane pseudo-episcop, sau mincino-episcop  – din moment ce nu înfierează erezia) au continuat să slujească Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi toate Tainele Bisericii, rămânând în deplină comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul Episcop de care aparținea. În momentul în care un episcop se leapădă public de erezie şi mărturisește ortodox, se reia şi pomenirea lui de către preoți.                                            

            Din momentul încetării pomenirii nici o caterisire nu îi atinge pe cei ce au întrerupt pomenirea, pentru că Episcopul care se află în erezie nu are puterea de a caterisi pe nimeni. Sfântul Ignatie Teoforul spune că nu poate exista Biserică fără episcop şi fără preoţi, iar episcopul este ca o chitară, iar preoţii sunt corzile chitării. Dar tot Sfântul Ignatie Teoforul spune că, în cazul în care Episcopul este în erezie, trebuie să te desparți de el, ca de un lup în blană de oaie, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că trebuie să fugim de ei şi să ne delimităm de ei.

            Iată că sintagma: „Biserică fără Episcop nu există” e valabilă numai în vreme de pace pentru Biserică, dar dacă un Sinod devine tâlhăresc, atunci se schimba situația, nu mai suntem datori a asculta de Episcopul ce are părtăşie cu Sinodul Tâlhăresc, iar preotul în deplinătatea Preoției harice ce o are de la Hristos, nu de la Episcop, care este doar organul prin care se dă Harul Preoției, slujește în continuare până ce se adună un Sinod al Ortodocşilor care va anatematiza pe acei episcopi eretici şi sinoadele lor.

            Am expus pe scurt învăţătura ortodoxă despre îngrădirea de erezie. Aşa a procedat si Sfântul Munte Athos pe timpul Patriarhului de tristă amintire Athenagoras, dar şi Mitropoliți din Biserica Greacă ce au oprit pomenirea Patriarhului Athenagoras în istoria recentă.

În situația dată, legat de întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril, consider că pomenirea lui Chiril trebuia întrerupta nu de acum, ci trebuia întreruptă pomenirea Patriarhului Alexei a toată Rusia, Românii trebuiau să întrerupă pomenirea Patriarhului Iustinian Marina si Grecii pomenirea Patriarhului Athenagoras, pentru că acești Patriarhi au băgat Biserica Ortodoxa în WCC (Consiliul Mondial al Bisericilor).  Iată că e puţin cam tardivă oprirea pomenirii, dar, în fine, mai bine mai târziu decât niciodată. De Mănăstirile din Sfântul Munte ce să mai vorbesc… sunt mulţi Ieromonahi care nu mai pomenesc demult la Chilii si Mănăstiri athonite pe Patriarhul Bartolomeu  al Constantinopolului. Ucenicul Cuviosului  Efrem Katunakiotul ne-a confirmat că la el la chilie niciodată nu a fost pomenit numele Patriarhului Bartolomeu. Nici Mitropolitul Augustin de Florina în ultimii 30-40 de ani nu a pomenit pe niciunul dintre Patriarhii ecumenişti ai Constantinopolului. Slavă lui Dumnezeu! Creștinii se cern. Numai cei răuvoitori şi ignoranți îi vor numi schismatici pe cei care se îngrădesc de eretici şi erezie…

Ascultarea este până la erezie, iar ruperea comuniunii nu este faţă de Biserică, ci, faţă de Episcopul, Preotul sau Patriarhul care învaţă erezia, conform Sfinţilor Părinţi şi Canonului 15 al Sinodului I-II  de la Constantinopol (vezi Pidalion).

            Unii au impresia greşită că dacă nu mai pomenesc Episcopul, s-au rupt de Biserică. Biserica este Hristo-centrică, nu Episcopo-centrică. Dacă Episcopul învaţă ortodox, atunci el păstrează Ierarhia şi Succesiunea Apostolică, dacă însă nu învaţă ortodox, nu mai are niciun rol, numit fiind minciuno-episcop (Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol). Sf. Ierarh Marcu Evghenicul a murit în afara comuniunii cu Patriarhia Constantinopolului, rupându-se de ea, şi a cerut ca la înmormântarea lui să nu vină vreun Episcop sau vreun cleric care semnase unirea cu papistaşii.

Mulţi sfinţi mari (Sf. Teodor Studitul, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschin, etc.) au întrerupt comuniunea cu episcopii eretici, iar după mintea unor „teologi” ar însemna că aceşti sfinţi nu sunt sfinţi, ci „schismatici” şi „rupţi de Biserică”. Nu este vorba de „revoltă” sau de „repulsie” faţă de un om sau Patriarh, ci e vorba de îngrădire faţă de erezia promovată de acel om sau Patriarh.

            Întreruperea pomenirii este pedagogică, este o delimitare faţă de idei și mustrare față de persoană (grup de persoane). Întreruperea pomenirii nu este același lucru cu anatema, ci este un mod de a atrage atenția unui frate ortodox ce a alunecat pe căi greșite (înșelări și erezii) și de delimitare față de ce nu este ortodox în ideile sale sau faptele sale.

Preot Matei Vulcănescu – Sfânta Mitropolie a Pireului

Sursa: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/04/07/oprirea-pomenirii-episcopului-locului-schisma-erezie-protest/

A se vedea şi: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/11/10/pasul-3-intreruperea-pomenirii-ierarhilor-ecumenisti/

Comuniunea euharistică este precedată de comuniunea mărturisirii de credinţă (rostirea solemnă a Crezului) la Liturghie. Mai rostim acelaşi Crez, noi ortodocşii şi cu ecumeniştii?

„Harul şi Adevărul prin Hristos au venit” (Ioan cap 1). Pot fi despărţite oare cele două: Harul de Adevăr? Adică: poate exista dezbinare înlăuntrul lui Hristos?…
Noi mărturisim: „Un Domn, o Credinţă un Botez”, spre deosebire de ecumenişti, care la Creta au legiferat dogmatic mai multe Credinţe-Biserici şi mai multe Botezuri (fiecare credinţă având cate unul şi toate fiind „valide”).
În stadiul actual, după ce „a luat act” de ereziile pseudo-sinodului din Creta, sinodul BOR a deviat oficial de la Ortodoxie. Adevărul fiind cu semnul întrebării la toţi cei ce conştient au deviat de la Ortodoxie, tot aşa este şi cu Harul, în ceea ce-i priveste pe ei. Un sinod local sau ecumenic – deci nu noi, comentatorii mai mult ori mai puţin inspiraţi de pe net – va clarifica situaţia, fie prin anatema, fie prin reprimirea cu iconomie la Ortodoxie a celor ce s-au lipsit de ea prin faptele lor.
Punctul de maximă importanţă în prezent pentru drept-slăvitori este ne-comuniunea cu cei ce conştient (arhiereii) sau inerţial (popii&protopopii „ascultători”) au deviat de la Dreapta Credinţă. Comuniunea euharistică este precedată de comuniunea mărturisirii de credinţă (rostirea solemnă a Crezului) la Liturghie. Deşi rostim acelaşi Crez, din cauza ereziei ecumenismului, există deja 2 înţelegeri/interpretări a lui:
1. Cea ortodoxă = când zicem „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică” noi înţelegem strict Biserica Ortodoxă.
2. Înţelegerea ecumenistă a aceleiaşi afirmaţii dogmatice, conform căreia aceasta „Biserica Una” este suma prezentă sau viitoare a tuturor cioburilor-biserici membre CMB. Deci „Biserica cea Una, Sfanta, Sobornicească si Apostolesca” = pentru ecumenişti CMB (sau altă organizaţie similară a viitorului, probabil îmbunătăţită antihristic).
            Întrebare: Mai rostim acelaşi Crez, noi ortodocşii şi cu ecumeniştii? Fiindcă am arătat că înţelegem lucruri diferite prin aceleaşi cuvinte.
Şi dacă erezia ecumenismului modifică/alterează eretic Crezul, cum mai putem să ne împărtăşim din acelaşi potir noi ortodocşii din Biserica cea Una cu ecumeniştii care se mărturisesc mădulare ale CMB-ului?…
În prezent apele încă sunt amestecate, sub aceeaşi cupolă stau şi apostaţii şi cei înşelaţi de ei şi ortodocșii veritabili, deci anti-ecumenişti. Cupola se numeste BOR, e o instituţie cu şefi trufaşi, subalterni slugarnici şi mult popor necatehizat, nepăstorit, şi adesea indiferent la fundamentele credinţei noastre.
În viitor, cu mila Domnului, apele se vor desparţi, nădăjduim, spre a rămâne doar firul de apă vie a Ortodoxiei în Biserica neamului nostru. Însă vom trece prin foc!…
Suntem gata oare?…

Comentariu preluat de pe:

https://monahulteodot.wordpress.com/2016/11/04/raspuns-parintelui-dragos-bahrim-privind-talcuirea-canonului-15-de-la-sinodul-i-ii-861/comment-page-2/#comment-5111