A considera că te poți opune, în viitorul apropiat, Potirului comun și rugăciunilor în comuniune cu ereticii străini de Biserică, odihnit fiind într-o pasivitate, nepăsare și lipsă de mărturisire ortodoxă, argumentate adeseori minciuno-teologic, departe de tradiția canonică și patristică, este asemănător cu indolența și lipsa de discernământ în legătură cu acceptarea conștientă a actelor electronice și a unei identități digitale, înainte de pecetluirea finală.
În ceea ce privește erezia ecumenismului, propovăduită public în Biserică și legiferată sinodal în unele Biserici locale, sunt mulți creștini care spun, potrivit „sfatului bătrânilor” din clerul superior și inferior, sau a unor monahi cu autoritate din Sfântul Munte și din țară, că la minciuno-sinodul din Kolymbari, Creta, nu s-a întâmplat nimic care să afecteze mântuirea sau lucrarea de tămăduire din Biserică. Mai mult decât atât, aceștia invită la ascultare necondiționată, ca nu cumva să se părăsească Biserica prin îngrădirea de erezie (pe care o numesc în mod eronat schismă!), neînțelegând că îngrădirea se face de erezie, nu de Biserică! Astfel, cei ținuți în această captivitate pseudo-duhovnicească, care nu se opun în niciun chip manifestării ereziei, riscă să-și piardă mântuirea prin alăturarea, într-o „rea ascultare”, de cei prin care ecumenismul se propagă nimicitor și nu lasă să se ridice zidul nepomenirii și al mărturisirii publice împotriva cumplitei erezii.
Se uită că lupta noastră nu este împotriva celor văzute, împotriva ,,trupului și a sângelui”, ci împotriva celor nevăzute, a ,,duhurilor răutății care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12), care vor să rupă de Biserică și de Hristos prin erezie, dacă se poate chiar pe cei aleși. Aceste duhuri necurate duc un adevărat asediu la nivel sufletesc, prin cei care s-au învoit să le slujească, pentru a perverti puterile sufletești (rațiunea, pofta și mânia) ale celor din Biserică. Avem exemplul ucenicului Sfântului Paisie cel Mare care și-a pierdut harul lucrător al Botezului prin „simplul” fapt că s-a învoit cu gândul strecurat de un evreu, îndoindu-se de Jertfa pe Cruce a Mântuitorului.
Mai mult decât atât, prin schismele provocate la nivelul cel mai înalt, mai ales prin schisma ucraineană a „autocefalilor”, demonii arhiconi pun stăpânire pe mințile și inimile celor care fac „ascultare de Biserică”, în varianta oficială, îndepărtându-i de Adevăr și de împărtășirea euharistică cu Sfintele Taine sfințitoare și îndumnezeitoare. De aceea, cei care cred că se pot opune lucrării „urâciunii pustiirii în locul cel sfânt”, fără curajul mărturisirii și asumarea responsabilităților bisericești, conforme cu evlavia și cugetul patristic nemincinos, să nu se amăgească că vor avea puterea să se împotrivească apostaziei, spunând că apără Biserica. Nu vor avea puterea să se opună și să mărturisească Adevărul, decât cu mici excepții (cei foarte sporiți duhovnicește).
La fel va fi și cu pecetluirea! Cu cât omul acceptă mai mult sistemul antihristic în existența lui, cu atât se înstrăinează de Hristos și riscă să fie pecetluit cu numărul fiarei. Însă, pentru ca pecetluirea să fie posibilă chiar și „pentru cei aleși”, diavolul duce, pe de o parte o luptă de pervertire a puterilor sufletești ale omului, iar pe de altă parte îl seduce prin ispite de-a dreapta, șoptindu-i, în chip mincinos, că se va putea opune pecetluirii finale chiar dacă va accepta identitatea digitală și buletinul biometric.
Așadar, bun lucru pentru un credincios al Bisericii Ortodoxe este de a trata cu seriozitate aceste aspecte ale credinței, începând lupta înainte de a se ajunge la momentul în care nu se mai poate face nimic. Este nevoie astăzi, mai mult ca niciodată, să trăim în Biserica lui Hristos atât viața de nevoință, cât și cea liturgică și mărturisitoare, fără de care nu vom putea să ne opunem apostaziei care se înstăpânește cu o rapiditate și cu o forță covârșitoare.
Negreșit, Iisus Hristos ne va întreba pe fiecare: ,,Ce ai făcut tu, în dreptul tău, pentru Biserica Mea? Cum ai apărat-o tu în fața dușmanilor Mei care au iubit mai mult întunericul decât lumina? Cum ai conlucrat cu Harul Meu pentru a nu te lăsa amăgit de puterea răului și a-ți câștiga mântuirea? Cui ai slujit tu…?!”
Sărut dreapta, părinte!
Multumim Domnului pt lucrarea pe care ați primit-o, ales fiind de Sus!
Mulțumim și sfinției voastre că ați acceptat să conlucrati laolaltă cu Harul Preoțesc pentru combaterea, prevenirea și îndepărtarea ereziei ajunse (din păcate) la apostazie.
Iată că (încă) somnolența celor pasivi (indiferenți) creează spațiu liber duhurilor întunecate care atacă din plin făptura, care, într-un procent foarte ridicat, este cu puterile sufletești slăbite. Chipul lui Dumnezeu, asa cum este numit omul, este terorizat de răufăcătorii pregătiți să ne câștige sufletele. Să nu fie! Bunul Dumnezeu să primească dragostea cu care vă jertfiti pt cei pastoriti, (cât și pt ceilalți) misiunii de preot pe care ați primit-o iar mesajul sfinției voastre să ajungă la inimile câtor mai multi dintre noi.
Binecuvântați și iertați! 🙏
ApreciazăApreciază
Doamne, ajută!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Biruința este și va fi a Mielului, Iisus Hristos Domnul, jertfit Tatălui pentru mântuirea noastră. Să conlucrăm cu Harul dumnezeiesc, întru Adevăr, pentru a câștiga roadele Jerfei răscumpărătoare!
ApreciazăApreciază
Amin! Mila Domnului cu noi! 🙏
ApreciazăApreciază