Gruparea Sava-Staicu recurge la un fals grosolan pentru a-și mări „obștea ortodoxă”

Screenshot-293

Ieri, siteurile grupării Sava-Staicu au publicat un document fals, pus pe seama a doi părinți monahi, a unei monahii și a unei surori de mănăstire, toți viețuitori ai schitului vrâncean Paltin. Din acel document rezulta că semnatarii se dezic de Proiectul de Rezoluție din ianuarie 2018, de calea corectă a luptei antiecumeniste, că dau „anathemei” pretinsa „erezie a părtășiei la erezie”, și că aderă fără rezervă la deciziile schismatice ale adunărilor de la Roman, Satu Mare și Mestecăniș, din 2018.
În dimineața acestei zile, părinții de la Paltin au publicat pe siteurile ortodoxe o dezmințire, denunțând documentul ca pe un fals și reafirmându-și adeziunea pentru calea corectă a luptei, cuprinsă în Rezoluția de la Botoșani din 2017 și în Proiectul de rezoluție din ianuarie 2018.
Documentul de ieri a fost prezentat de siteurile care susțin grupul Sava ca pe o mare victorie a „acriviei patristice”. Grupul respectiv încearcă, prin astfel de mișcări de imagine, inspirate mai curând din activitatea politică decât din lupta duhovnicească, să lase impresia că este viu și că luptă cu adevărat împotriva ereziei, însă modul în care administrează această „tactică patristică” denotă o luptă îndreptată de ani de zile contra celor ce duc nepomenirea corect patristic.
La începutul acestui an, membrii grupului Sava au dărâmat cetatea ortodoxă antiecumenistă de la Rădeni, după care s-au risipit și au trecut în pretinse „catacombe”, părăsind cu totul lupta contra ereziei și activând, după un plan pus la punct, în comunități discrete în care nu știe nimeni ce se petrece exact. În care, mai precis, nu se petrece nimic.

Siteurile grupării schismatice Sava-Staicu au prezentat ieri o „mărturisire de credință” pusă pe seama unor părinți monahi din obștea nepomenitorilor din Schitul Paltin, din Județul Vrancea.

Documentul a fost publicat inițial pe siteul despre al cărui proprietar preotul Staicu spunea că avea pașaport biometric în timp ce organiza o conferință a călugărului grec Sava, proprietar la rândul său al unui pașaport biometric, în care monahul grec afirma că cine are acte biometrice „se leapădă în scris de Hristos”.

Monahul Sava recunoaște că „a avut” pașaport cu cip, afirmă indirect că „s-a lepădat în scris de Hristos”

Textul a fost preluat de către siteul preotului Staicu, care, în stilul caracteristic, adaugă un comentariu personal, din care putem deduce scopul acelui document fals. Interesantă este strategia de „comunicare”, identică cu cea care a prevestit conferința monahului grec cu actele biometrice, în care acesta s-a autodenumit indirect „lepădat în scris de Hristos”: publicarea pe siteul respectiv, apoi preluarea de către preotul Staicu, cu comentarii personale care indică o anumită tensiune față de cel de la care se preiau informațiile.

Pretinsa „mărturisire” a părinților de la Vrancea cuprinde o dezicere de semnătura pusă pe proiectul de rezoluție din ianuarie 2018, o dezicere de „erezia părtășiei la erezie” și o „anatema” aruncată acestei „erezii”. Menționarea nominală a doi dintre luptătorii antiecumeniști arată împotriva cui se îndreaptă demersul celor care au creat această „mărturisire”.

Ca și în cazul preotului Nicolae Zorilă, care și-a prezentat în iulie mărturisirea de despărțire de episcopul eretic și de adeziune la ideile grupului Sava, „mărturisirea” conține o adeziune la acest grup și la adunările schismatice de la Roman, Satu Mare și Mestecăniș.

„Născut pe 4 iulie”… direct în schismă

Comentariile preotului Staicu încep printr-o „corectură” „procedurală”, în care preotul respectiv atrage atenția că anatema nu o poate arunca decât un sinod. Cel care la data de 6 martie 2017 i-a anatemizat personal pe patriarhul Daniel și pe ceilalți membri ai sinodului BOR, numindu-i ca pe cei care au fost deja caterisiți,  îi avertizează, corect, de altfel, pe părinții de la Paltin că anatema nu o poate da decât un sinod.

Cel care în adunările de la Roman, Satu Mare și Mestecăniș a condamnat fără nicio reținere, fără nicio dragoste preoțească și creștinească și fără nicio diferențiere ca eretici întregul popor român, toată preoțimea română, toate Bisericile locale, pe puținii ierarhi antiecumeniști din lume, îi învață pe cei care îl mai ascultă că „se cuvine a face, cu părere de rău și cu lacrimi numai un sinod: anathematizarea celor care până în pânzele albe nu renunță la erezia lor”.

Un detaliu „criminalistic” important: dacă luăm cuvântul „Anathemei” din pretinsa „mărturisire” a părinților vrânceni și cuvintele „anathemei”, „anathema” și „anathemizarea” din nota preotului Staicu, în condițiile în care limba română are formele oficiale „anatema” și „anatemizare”, formele cu „th” fiind folosite în general de cei obișnuiți cu limba și cu mediul teologic grecesc, și le comparăm cu forma românească „anatema”, folosită în documentul holograf autentic de dezicere de pretinsa mărturisire al părinților vrânceni, publicat pe siteurile ortodoxe, ne putem face o idee cam din ce direcție vine documentul fals publicat de preotul Staicu și de prietenul sfinției sale, suficientă pentru a ne întemeia unele suspiciuni, nu îndeajuns însă pentru a acuza pe cineva deschis de ceva.

După ce îi învață pe părinții vrânceni să facă ceea ce nu a făcut personal în urmă cu ceva timp, preotul Staicu face referire la Sinaxa interortodoxă de la Botoșani, lăsându-ne să credem că demersul pus pe seama părinților de la Paltin se vrea un răspuns la acea sinaxă și, mai ales, la Declarația sinaxei, prin care participanții s-au dezis de rătăcirea schismatică în care preotul Staicu a dus o parte din lucrarea de nepomenire.

Cu o argumentare lipsită de substanță, din care ar trebui să rezulte că despărțirea de schismă de la Botoșani II este „o trădare a luptei”, preotul Staicu rămâne în continuare fidel ideii stiliste a vaselor comunicante, fără niciun fel de înțelegere a luptei pe care o duc în condiții grele episcopi precum IPS Longhin din Bănceni sau Onufrie din Kiev (primul este acuzat că îl pomenește pe al doilea, care, în opinia autorului ar fi „eretic”).

Ultima frază a notei preotului Staicu este o… dezicere de mărturisirea preoților vrânceni, arătând că ceea ce au făcut ei nu este o „metodă din panoplia tacticii patristice de înfruntare a ereziilor”. În condițiile în care tot articolul este dedicat acestei ”mărturisiri” și se numește „Trezirea ortodoxă”!!! :))

Ca un adevărat „patriarh” al schismei, preotul Staicu semnează adăugând numelui sfinției sale expresia „și obștea ortodoxă”. Cu adâncă smerenie a trecut de această dată peste titlul de doctor.

Denumirea de „obștea ortodoxă”, în numele căreia pretinde preotul Staicu că vorbește, este definiția de manual a schismei pe care a creat-o pe teritoriul canonic al BOR. „Obștea ortodoxă” este, în viziunea semnatarului, doar gruparea din care face parte și pe care o conduce de la distanță monahul neostilist Sava Lavriotul. Restul Bisericii universale este, pentru aceștia, eretică.  Gândire tipic stilistă.

Pentru informarea credincioșilor care încă mai cred că aceasta este calea „acriviei Sfinților Părinți”, conspectăm istoria, cum ne învață preotul Staicu, și vedem că și întemeietorii grupării stiliste de la începutul secolului XX au pornit de la aceleași premise, că ei sunt „obștea ortodoxă”, în timp ce restul poporului este căzut în erezie. Unde au ajuns ei se îndreaptă grăbită și gruparea condusă de călugărul grec Sava.

Ca și cum această farsă nu ar fi fost de ajuns, preotul Staicu publică pe siteul personal și un mesaj al monahului grec Sava, bucuros nevoie mare că cei patru viețuitori de la Paltin „au recunoscut greșeala pe care au făcut-o” și „greșeala pe care o fac urmându-l pe Chirilă”.

Monahul Sava se bucură de ca și când l-ar fi readus la Ortodoxie pe patriarhul Bartolomeu (pe care, altfel, nu îl deranjează cu nimic de ani buni de când acționează pe teritoriul românesc), nedându-și seama că de fapt nu face decât să arate întregii lumi obsesia luptei contra „lui Chirilă”, iar nu contra ecumenismului, pentru care a întrerupt acum trei ani pomenirea.

În dimineața acestei zile, pe siteul Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism a apărut o dezmințire, preluată de pe un alt site, a părinților vrânceni respectivi, în care aceștia denunță ca pe un fals „mărturisirea” de credință pusă pe seama cuvioșiilor lor și anunță că își asumă în continuare proiectul de rezoluție din ianuarie 2018 ca poziția canonică de urmat.

Monahii vrânceni afirmă că acest proiect de rezoluție se plasează în continuarea Sinaxei Naționale de la Botoșani, pe care și-o asumă de asemenea.

După o recitire atentă atât a Proiectului de Rezoluție, cât și a documentelor adunărilor din Roman, Satu Mare și Mestecăniș, cei patru semnatari au decis să accepte Proiectul și, indirect, să respingă deciziile celor trei adunări.

Se nasc firesc câteva întrebări, nu pentru noi, care știm răspunsurile la ele, ci pentru cei care încă mai cred că ceea ce propovăduiesc monahul Sava și preotul Staicu este calea „acriviei patristice”:

1. Dacă acest document a fost un fals asumat de cei ce l-au promovat ca pe o victorie a „obștii ortodoxe”, oare restul a ceea ce spun și fac aceștia nu ar putea să fie un fals? Noi știm că toată „acrivia” la care fac mereu referire este un fals grosolan.

2. Cine în afară de monahul Sava mai participă la „bucuria athonită” față de căderea în schismă a cuiva, în condițiile în care, conform unor spuse auzite de noi prin Grecia, și părintele Evstratie, duhovnicul cuvioșiei sale, s-ar fi dezis între timp de acesta pentru acțiunile pe care le săvârșește în numele sfinției sale, deși în Grecia monahul Sava nu mai reprezintă pe nimeni, toată „lucrarea” cuvioșiei sale fiind transferată în România?

În anul 2017, preotul Staicu și monahul Efrem Ciubotariu au inventat și pus pe seama noastră o pretinsă „erezie a părtășiei la erezie”, bazată pe o înțelegere limitată a conceptului patristic de „părtășie la erezie”, care se referă strict la modul în care poporul ortodox ia contact cu o erezie propovăduită în Biserică.

Sfidând logica bunului-simț și dovezile patristice care vorbesc despre acest concept și ar trebui să îi fi ajutat să îl înțeleagă corect, cei doi au afirmat că am fi susținut vreodată că între Ortodoxie și erezie ar exista o stare intermediară, adică un fel de struțocămilă în care cineva e și eretic, și ortodox în același timp.

Noi nu am afirmat niciodată că între Ortodoxie și erezie mai există în general ceva intermediar, pentru că nu este adevărat. Tot ce am susținut este că în perioada de propovăduire a ereziei lucrurile nu pot fi tranșate așa cum o face monahul Sava, care a împărțit lumea în nepomenitori și eretici, condamnând întreaga Biserică Ortodoxă din lume ca eretică.

Tranșarea situației o face un sinod ecumenic, care condamnă erezia și desparte apele, readucând situația la normalul în care cei ce merg pe calea corectă sunt ortodocși, iar cei ce rămân fideli ereziei sunt eretici și sunt scoși din sânul Bisericii. Acesta este rolul sinodului ecumenic de a menține mereu distincția de netăgăduit între Ortodoxie și erezie.

În perioada tulbure a propovăduirii ereziei însă trebuie avută mare grijă de modul în care cineva se face părtaș la erezie, adică ia contact cu aceasta. Păstrându-se o acrivie dogmatică fără compromis, trebuie aplicată o iconomie pastorală în privința modului în care pot fi ajutați membrii Bisericii să nu cadă în erezia care se propovăduiește la un moment dat.

Acrivia dogmatică este semnul dragostei față de Dumnezeu Cel în Treime slăvit și față de Adevărul Său, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în timp ce aplicarea ei cu discernământ pastoral este dovada dragostei față de aproapele membru al Bisericii și a înțelegerii cuvintelor Scripturii, care spune că „Dumnezeu voiește ca tot omul să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1Tim. 2,4) și „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește” (Lc. 15,7).

Discernământul pastoral înseamnă luarea în calcul a tuturor situațiilor particulare, cu grijă pentru a nu oferi cuiva justificare pentru a nu face ceea ce trebuie făcut în fața pericolului ereziei (această nuanță a fost mereu scoasă în evidență de noi, ultima dată în Declarația sinaxei Botoșani II).

Aplicarea unei acrivii oarbe, care nu ține cont de starea fiecăruia, și condamnarea celor incapabili să reacționeze la pericolul eretic în cel mai înalt grad de trezvie este semnul unei gândiri fariseice, pătimașe, strict omenești, care ignoră condițiile actuale de viață ale ortodocșilor, nivelul de secularizare a societății, vechimea și, mai ales, viclenia fără precedent a acestei erezii, căreia îi cad victimă și iluștri teologi, care ar trebui să aibă instrumente de combatere a ei mai performante decât ale credinciosului de astăzi, cu totul diferit față de cel din epoca sfintelor sinoade sub aspectul conștiinței dogmatice ortodoxe.

Condamnarea cu dispreț a aplecării cu dragoste, dar și cu responsabilitatea de a nu greși înaintea lui Dumnezeu în stabilirea granițelor acestei dragoste, față de neputința celuilalt este străină duhului ortodox, deoarece, așa cum bine sesiza preotul Staicu, fără a învăța ceva din cele spuse, Părinții sinoadelor ecumenice recurgeau la tăierea din Trupul Bisericii a ereticilor numai ca măsură profilactică extremă, cu lacrimi și durere, și numai după ce aceia tăiați prin caterisire și anatemizare se dovedeau a fi irecuperabili eretici. Chiar și după scoaterea din Biserică, ușa pocăinței și a revenirii le rămâne în continuare deschisă până la ultima suflare de viață.

Potrivit acestei nevoi de a face diferențe între modurile diferite în care se poziționează poporul credincios față de erezie, se poate spune că cel care ia contact cu erezia, o acceptă și o propovăduiește mai departe capătă o cugetare eretică, devine eretic în cuget, însă nu i se aplică încă acele canoane care vorbesc despre comuniunea cu ereticii condamnați și tăiați de la trupul Bisericii. Față de acesta, episcopii, preoții și credincioșii au libertatea și datoria creștină (nu și obligația canonică) de a se depărta prin nepomenire, fără însă a-l considera lipsit de lucrarea Sfintelor Taine și fără a acuza dispariția harului în Biserică. Cel căzut are posibilitatea de a reveni în Biserică prin lepădarea de cugetarea eretică și prin pocăință.

Există preoți, episcopi sau credincioși care au luat contact cu erezia prin faptul că se află în teritoriul jurisdicțional al unui episcop care propovăduiește erezia, însă o resping în cugetul lor sau nu o înțeleg de niciun fel, continuându-și viața de credincioși ortodocși, chiar dacă deocamdată nu au capacitatea (sau știința că trebuie) de a se despărți de episcop prin nepomenire. Aceia nu pot fi numiți eretici, așa cum a făcut-o adunarea de la Roman, fără ca cei ce îi numesc așa să cadă ei înșiși în schismă.

Canonul Sfântului Atanasie cel Mare despre reprimirea celor ce nu s-au făcut părtași eresului de bunăvoie

Pe cei care nu sunt de acord cu erezia, chiar dacă încă nu au întrerupt pomenirea, trebuie să îi tratăm cu grijă pastorală și cu înțelegere, explicându-le că rămânerea în contact cu ereticii nu este bineplăcută lui Dumnezeu și îi expune la pedeapsa Acestuia care vine față de oricine persistă indiferent în păcat, îndemnându-i să mărturisească deschis contra ereziei, iar când sunt pregătiți, să întrerupă comuniunea prin nepomenire, pentru ca mărturisirea lor să fie deplină.

Pe aceștia din urmă nu i-a condamnat nimeni în sinoadele ecumenice, niciun Părinte al Bisericii nu îi numește la grămadă eretici. Sfântul Teodor Studitul  numește „episcop ortodox” și pe episcopul care de frică își pomenește superiorul ierarhic, dar este contra ereziei, și „preot ortodox” pe acel preot care își pomenește ierarhul de frică, dar are viață ortodoxă.

Sinoadele ecumenice au caterisit propovăduitorii ereziei și pe cei ce au promovat-o, nu întregul popor care nu a întrerupt pomenirea, nici întreaga preoțime. Acestora li s-a statornicit să se depărteze de erezie și de promotorii ei din momentul caterisirii și scoaterii promotorilor acesteia din Biserică.

35 de întrebări teologice despre corecta nepomenire, adresate monahului Sava și adepților „acriviei” cuvioșiei sale

Toată această strategie pastorală a fost pusă în proiectul de rezoluție Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, prin care grupul semnatar al acelui document a încercat oprirea căderii în schismă a celor care urmau a se aduna la Roman în ianuarie 2018. Din păcate, unii dintre preoții nepomenitori s-au mobilizat și, în unele situații, prin prezentarea situației altfel decât era în realitate, au siluit conștiința celor mai puțin pregătiți, vorbind despre o „erezie a părtășiei la erezie”, prin care i-au determinat să respingă în grup proiectul de rezoluție.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

La câteva zile după aceasta, proiectul a fost semnat de eminentul profesor Theodoros Zisis, publicat în celebra publicație Theodromia, citit în Duminica Ortodoxiei în fața a mii de credincioși greci de către duhovnicul sfântului Paisie Aghioritul, părintele Maximos Karavas. Toată lumea ortodoxă care luptă canonic împotriva ereziei știe că în România lupta se duce pe baza principiilor sănătoase ale acestui proiect, când, ironic, o parte a acestei lupte se duce pe principiile opuse acestuia.

Printr-o manipulare a celor care cred că cu cât ești mai înverșunat cu atât ești mai ortodox, preotul Staicu a convins pe unii dintre nepomenitori să se adauge luptei sale contra „părtășiei la erezie”, de fapt o răfuială personală, după cum se vede din textele la care am făcut referire mai sus.

În timp ce lupta contra ereziei practicată de grupul părinților echilibrați se duce de doi ani în jurul principiilor teologice ale Proiectului de Rezoluție, al Rezoluției de la Botoșani, al Declarației de la Botoșani II, al deciziilor de la Salonic din 2018, grupul alcătuit și condus de monahul Sava Lavriotul are un singur numitor comun: ura viscerală împotriva unei persoane. Cu asemenea scop, lupta acestora e de mult pierdută.

Mihai Silviu Chirilă

https://www.marturisireaortodoxa.ro/gruparea-sava-staicu-recurge-la-un-fals-grosolan-pentru-a-si-mari-obstea-ortodoxa/

Scopul dogmelor este combaterea ereziilor și călăuzirea credincioșilor

afis_lansare_dogmatica_ortodoxa_libraria_doxologia_cropDogmele Bisericii sunt axiomele născute din această experiență a curățirii, luminării și îndumnezeirii. Prin urmare, dogmele nu sunt niște rezultate ale speculațiilor raționale, așa cum își închipuie teologii și istoricii apuseni ai dogmelor – ca, de altfel, și-ai noștri care le calcă pe urme.

Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează. Ci dogmele sunt formulări ale învățăturii Bisericii, pe care Părinții Bisericii le-au întocmit ca să păzească Biserica de erezii. Pentru că, ori de câte ori s-a formulat o dogmă, s-a făcut cu scopul de-a se combate o erezie anume.

Niciodată Biserica nu s-a întrunit ca să formuleze o dogmă doar de dragul virtuozității speculative a unor teologi care stau frumos la catedrele lor universitare și meditează filozofic, sociologic ș.a.m.d. Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva. Toate Sinoadele Ecumenice și Locale, ori de câte ori s-au ocupat cu redactarea dogmei, erau de fiecare dată puse față în față cu o erezie concretă.

Aceasta este exact realitate istorică. Din punctul de vedere al tradiției patristice, formularea dogmei pentru combaterea ereziei era o expresie a vieții liturgice a Bisericii. Pentru că erezia era contrară vieții Bisericii, adică se împotrivea experienței Bisericii. Și experiența aceasta, în fond, ce este? Este curățirea, luminarea și îndumnezeirea. Și tot ce este în acord cu experiența aceasta este Ortodoxia.

Părintele Ioannis Romanidis

Ierotheos Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica Empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ionnis Romanidis, trad. Tatiana Petrache, 2014, pp.121-122.

Victorie definitivă a Parohiei Schit Orășeni împotriva MMB în dosarul ordonanței președințiale de evacuare

IMG_20190806_075732-min-1024x768

Liniștea coboară încetul cu încetul în sufletul greu încercat al credincioșilor de la Orășeni și al parohului lor, pe măsură ce justiția își face datoria și respinge ca neîntemeiate acțiunile prin care Mitropolia Moldovei și Bucovinei încearcă să îl scoată cu forța din parohie pe preotul mărturisitor Ioan Ungureanu.
Tribunalul Suceava a respins apelul la sentința Judecătoriei Suceava, prin care se hotărâse că ordonanța președințială de evacuare a preotului este inadmisibilă.
Așteptăm ca presa națională și locală să își facă datoria de a prezenta victoria părintelui Ioan cu aceeași tragere de inimă cu care a prezentat scandalurile create de MMB în parohia Schit Orășeni.

Tribunalul Suceava a decis astăzi, 13 august 2019, respingerea ca neîntemeiat a apelului făcut de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin care se contesta sentința dată pe 7 iunie 2019 de către Judecătoria Suceava, de respingere a cererii de ordonanță președințială de evacuare a părintelui Ioan Ungureanu ca inadmisibilă.

Parohia Orășeni câștigă un nou proces intentat de mitropolitul ecumenist Teofan

Decizia pronunțată de către Tribunalul Suceava este definitivă, nemaiputând fi atacată în alt nivel de jurisdicție. Pe rolul Tribunalului Suceava se află și apelul MMB contra deciziei Judecătoriei Suceava de respingere a cererii de evacuare de urgență a părintelui Ioan din 12 martie 2019.

Victorie uriașă pentru Schitul Orășeni: Judecătoria Suceava respinge cererea de evacuare formulată de MMB

Dacă apelul respectiv va fi respins ca și cel de astăzi, MMB va pierde definitiv toate acțiunile de evacuare în procedură de urgență a preotului Ioan Ungureanu din parohia sa.

Victoria parohiei Schit Orășeni are un răsunet național, întrucât Parohia Schit Orășeni este la ora actuală singura parohie ortodoxă din Patriarhia Română în care preotul și credincioșii au respins hotărârile sinodului ecumenist din Creta din 2016, au întrerupt pomenirea ierarhului, necăzând în același timp în vreo rătăcire schismatică.

În efortul său de apărare a mitropolitului ecumenist Teofan, MMB a recurs la toate mijloacele imaginabile pentru a înfrânge rezistența credincioșilor și a preotului din Orășeni. Faptul că parohia rezistă și începe să câștige proces după proces în justiție demonstrează că Dumnezeu luptă alături de acești oameni, într-o luptă în care nimeni nu dădea vreun sorț de izbândă micii comunități care înfruntă întregul Goliat ecumenist național și nu numai.

Această a treia victorie și faptul că Dumnezeu luptă alături de poporul de la Orășeni arată oricui că lupta preotului Ioan Ungureanu contra ecumenismului este dreaptă, pentru că ecumenismul este erezie, iar mitropolitul Teofan este părtaș la această erezie, fiind, în același timp, și purtată corect, deoarece preotul și credincioșii sfinției sale nu au căzut în diverse rătăciri schismatice, așa cum s-a întâmplat cu unii care au început această luptă corect și s-au pierdut pe parcurs, ci au rămas în grupul celor care mărturisesc corect, patristic și echilibrat contra ereziei.

Parohia Schit Orășeni rămâne în acest moment singurul punct de rezistență antiecumenistă în Moldova, după dispariția celorlalți care au fost implicați în această luptă în ultimii ani și care la începutul acestui an au părăsit complet scena luptei antiecumeniste, fiind și una dintre cetățile Ortodoxiei din lumea ortodoxă, cum o descria părintele Teodor Zisis în cadrul Sinaxei interortodoxe de la Botoșani, din 1 mai 2019.

În aceste condiții, cei ce au fost opriți de duhovnicii lor nepomenitori să mai participe la slujbe la Orășeni din diverse motive neserioase ar trebui să înceapă să se întrebe dacă nu cumva sunt opriți de duhovnicii lor să meargă să se întâlnească în biserica din Orășeni cu Dumnezeu, unde se duce lupta antiecumenistă cu adevărat, iar Dumnezeu, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, sfinții ocrotitori Sila, Paisie și Natan luptă alături de preotul paroh și de inimoșii răzeși ai satului împotriva acestei erezii cumplite?

Preoților cu cuget ortodox, care încă nu au întrerupt pomenirea, victoria de astăzi le arată că se poate să câștigi în fața mamutului ecumenist atunci când lupți corect și Dumnezeu luptă alături de tine. Victoria de la Orășeni e un îndemn pentru aceștia să nu aștepte ca papa să vină să slujească direct cu ei în parohii pentru a întrerupe pomenirea ierarhilor ecumeniști sau măcar pentru a lua atitudine public cu curaj contra ereziei, pentru că dacă așteaptă asemenea moment va fi prea târziu pentru mântuirea sufletelor lor.

Le rămâne și celor care, instigați de MMB, sperau astăzi într-o victorie a ecumenismului în satul lor, să își dea răspuns la întrebarea: Cum putea cineva să își închipuie că Dumnezeu va da victoria celor care în urmă cu câteva zile batjocoreau marele praznic al Schimbării la Față a Domnului și Postul Adormirii Maicii Domnului cu mici, bere și muzică de petrecere?

Mihai Silviu Chirilă

Victorie definitivă a Parohiei Schit Orășeni împotriva MMB în dosarul ordonanței președințiale de evacuare