Scrisoarea Părinților Aghioriți de sprijinire și încurajare a părinților care au întrerupt pomenirea.

Iubiți părinți, monahi, monahii și mireni ai binecuvântatei Biserici Ortodoxe Române,

gheron-sava-lavriotulCu multă bucurie în suflet am aflat de râvnă și dragostea voastră pentru Dumnezeu și pentru Biserica Sa cea Sfântă, pe care “nici porțile iadului nu o vor birui”. Râvna și dragostea această sunt bineplăcute înaintea Domnului Hristos dacă sunt unite cu smerenia cugetului.

Având în vedere că “Sinaxa de la Volos” nu a putut sprijini în mod direct pe părinții mărturisitori care au oprit pomenirea, având în vedere că mulți din Sinaxă nu au întrerupt pomenirea, noi părinții aghioriti sprijinim și încurajăm oprirea pomenirii pe care a-ți făcut-o.

Scopul opririi pomenirii nu este de a ne îngrădi în scop egoist și de a ne “autosalva” din prăpastia ecumenismului, pentru că dacă ar fi așa, am fi mai de plâns decât ecumeniștii relativiști, care sunt înșelați de șarpele cel vechi. Părinții care au întrerupt pomenirea trebuie să fie cu teamă și cutremur mare de a nu greși, de a nu duce suflete pe calea unei extreme, a unei rătăciri, ca nu cumva oprirea pomenirii să fi fost mânată de patimi omenești. Iar acest lucru se observă atunci când frații se mânie și nu au ajuns la maturitatea duhovnicească de a înțelege că oprirea pomenirii nu este un scop în sine, ci un mijloc pe care Părinții l-au folosit întotdeauna ca metodă de eradicare a ereziei, punând presiune pe Sinoade și pe episcopi pentru a se lepăda de erezia respectivă. În prezent avem erezie cutremurătoare, care nu este doar o erezie hristologică sau pnevmatologică sau antitrinitară, ci le cuprinde pe toate în noua erezie a ecumenismului. Ecumenismul este o erezie eclesiologică în principal, prin care se atacă însăși ființă Bisericii, vorbindu-se de ajungerea la unitate fără a se mai pomeni despre eretici. În ecumenism se vorbește despre o Biserică “extra muros” (în afară Bisericii), inversându-se definiția Sfântului Ciprian (în afară Bisericii nu există mântuire), în Declarația de la Toronto, astfel încât, după noua gândire ecumenistă “înafara Bisericii se găsește Biserica”. În textele sinodului din Creta, în chip viclean s-au introdus învățăturile diplomatice și schizofrenice, amețitoare, făcute special pentru a induce în eroare, neclare, lipsite de acrivie teologică și înglobând toate teoriile ecumeniste: teologia baptismală, teologia euharistică, teologia ramurilor și toate celelalte teorii eretice, denumirea istorică de “biserici” pentru eretici, dar mai ales acceptarea așa-zisului dialog catastrofal pe platformă eretică numită “Consiliul Mondial al Bisericilor”.

 

În față acestei ofensive împotrivă eclesiologiei ortodoxe care vine oficial cu “Sinodul “din Creta ierarhii Bisericii voastre, deși au avut o poziție ortodoxă în cadrul discuțiilor din Kolimbari, totuși au cedat, și Vai! Au semnat documentele eretice cu toții. Și nu numai atât, ar fi avut șansa ca în Sinodul Bisericii Locale de la București să fi respins sinodal ceea ce au semnat. Am citit inițial cu oarecare bucurie traducerea în limbă greacă a hotărârii Bisericii Ortodoxe Române, anume că textele trebuie “sa fie explicitate, să fie respinse în parte, sau dezvoltate de către un viitor Sinod Panortodox. Explicitarea acestora (…) nu trebuie realizată sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există un consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens” (Basilica.ro). Ulterior însă am aflat că termenul în limba română era “nuanțate”, în niciun caz “respinse”.

Astfel, în urmă hotărârii BOR se lasă să se înțeleagă faptul că nu se contestă sinodicitatea a ceea ce s-a petrecut în Kolimbari, deși avem deja două hotărâri Sinodale ale Bisericii Ortodoxe a Antiohiei care spune că la Creta nu a fost un Sinod ci o întâlnire a unor Întâistătători pentru pregătirea unui adevărat “Sfânt și Mare Sinod” și a Sinodului Bisericii Bulgare, care a hotărât că Adunarea din Creta nu e nici Sfântă, nici Mare, nici Sinod (http://www.bg-patriarshia.bg/news.php?id=220554). De asemenea, Mitropolitul Serafim al Pireului, Mitropolitul Serafim al Kithirelor, Mitropolitul Pavlos al Glifadei, Mitropolitul Ambrosie al Kalavritei, Mitropolitul Ierotheos al Nafpaktosului și mulți alții s-au exprimat, unii în termeni foare duri și clari, alții în temeni mai iconomici, dar toți păstrând aceeași idee, anume că nu avem de-aface cu un Sinod, ci cu o acceptare oficială a ereziei ecumeniste în Biserica Ortodoxă prin texte diplomatice și schizofrenice.

Prin rezoluţia sinodală pe care o dă Sinodul Ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, rezultă că se acceptă că “Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” este cu adevărat Sinod şi că doar la un viitor Sinod de aceeaşi importanţă să nu mai fie presiunea timpului şi să nu se ia hotărâri decât în consens panortodox (recunoscând implicit că nu există consens panortodox), dar în acelaşi timp să se expliciteze mai bine ceea ce s-a adoptat în prezent. Cum e posibil să se accepte ca fiind Sinod şi “Mare şi Sfânt”, dar care nu e în stare să dea texte clare? Cu atât mai mult cu cât sunt texte contestate de 80 la sută din ortodocşi. Cum e posibil să accepte ceva ca fiind “Sfânt “ atâta timp cât chiar ei spun că s-au făcut lucruri sub presiunea timpului şi că lucrurile nu sunt clare? Să nu uităm că nu numai “antiecumeniştii” pun sub semnul întrebării “Sinodul“ din Kolimbari, ci şi personalităţi cunoscute ca mari ecumenişti, ca Hristos Yanaras, Kalistos Ware şi alţii. Oare Sinodul BOR nu realizează că având o astfel de poziţie induce schismă în Biserică? Oare nu realizează că atunci când îi acuză de schismă pe părinţii care pe dreptate au aplicat canoanele Bisericii ( canonul 15 I-II Constantinopol) întrerupând pomenirea, de fapt se auto-acuză? Pentru că schisma însemnă îndepărtare de la Adevărul Bisericii şi cine acceptă “Sinodul” din Kolimbari se îndepărtează de la Adevărul Bisericii.

Noi, părinţii aghioriti, susţinem în mod deschis întreruperea pomenirii numelor episcopilor care au acceptat sinodal erezia de la Kolimbari, Creta şi nu s-au delimitat măcar printr-o scrisoare publică de acest pseudo-sinod. De asemenea, îndemnăm pe părinţii care au oprit pomenirea să fie cumpătaţi şi să nu încurajeze mişcările schismatice, patimile oamenilor care încep să hulească pe părinţii care nu au oprit pomenirea şi să îi primească pe toţi la Sfântul Potir, să nu pomenească alt episcop în loc, nici să caute episcopi din alte Biserici Locale, pentru că acest lucru este necanonic. Este suficient lor că au întrerupt pomenirea şi mărturisesc Ortodoxia. Avem cunoştinţă de faptul că există părinţi, teologi, monahi şi maici care nu au întrerupt încă pomenirea, dar fac o lucrare de luminare a poporului prin scrieri, prin mărturisire publică, prin siteuri, prin cărţi şi prin alte mijloace, iar cine îi judecă pe aceştia şi cad în extreme vor cădea şi din Biserică. Aşteptăm ca toţi părinţii şi ierarhii să întrerupă pomenirea.

Noi, părinţii aghioriți, nu încurajăm fenomenele sectare, schismă, evlavia faţă de înşelaţi (aşa-zişi sfinţi) şi nici nu încurajăm teribilismul şi pe feluriţi monahi care umblă din casă în casă şi se dau mari mărturisitori ai credinţei adunând foloase materiale. Adevăraţii mărturisitori sunt smeriţi, cuminţi, nu fac vâlvă cu faptul că au oprit pomenirea. Atunci când părinţii atoniti au oprit pomenirea celui de-tristă-amintire patriarh Atenagora, nu au pomenit alt episcop în loc şi aveau comuniune cu cei care pomeneau, cu condiţia ca atunci când vin în mănăstire să nu pomenească, iar toţi mirenii erau primiţi la Sfântul Potir. Părinţii care nu pomenesc sacrifică multe pentru credinţă şi pentru aceasta vor primi cunună. Este de menţionat faptul că oprirea pomenirii nu are nicio valoare în cazul celor care au oprit pomenirea, dar nu au anunţat episcopul şi nu au făcut public acest lucru. Înainte de a întrerupe pomenirea, trebuie bineînţeles să se discute cu episcopul locului, să se expună clar lucrurile, să se dialogheze, iar dacă ierarhul se leapădă public de hotărârile sinodului din Creta, oprirea pomenirii nu mai are sens.

Înaltpreasfințiților arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române le trasmitem cu smerenie că orice prigoană asupra părinţilor care mărturisesc, fie prin întreruperea pomenirii, fie prin orice altă formă de mărturisire, este necanonică (având în vedere că au semnat în Creta oficializarea ecumenismului) şi nu fac altceva decât să le dea cununi de Dreptmăritori celor prigoniţi, de aceea îi rugăm să nu “lovească cu piciorul în ţepuşă”, ci să repare ceea ce stă în putinţa lor, dacă nu sinodal, măcar fiecare ierarh în parte să se lepede public de erezia ecumenistă şi de pseudo-sinodul din Creta.

Erezia ecumenistă a fost condamnată de Sinodul Ruşilor dinafară Rusiei (ROCOR) de la Vancover din anul 1982, unirea Sinodului ROCOR cu Moscova având ca şi condiţie principală tocmai recunoaşterea de către Moscova a tuturor hotărârilor ROCOR, inclusiv Sinodul de la Vancover (care a condamnat ecumenismul ca erezie), Sinodul Moscovei acceptând acest lucru.

Deasemeni, ecumenismul a fost condamnat de Sinodul Bisericii Georgiei în 8 octombrie 1998 (https://orthodoxethos.com/post/apokleistiko-h-synodikh-apofash-ths-or8odo3oy-ekklhsias-ths-gewrgias-toy-1988-gia-tis-symfwnies-toy-sampezy-kai-toy-mpalamant-gia-thn-8ewria-twn-kladwn-kai-poly-perissotera)

şi nu acceptă “sinodul” din Creta.

Apoi există şi o condamnare interortodoxa de către Sinodul (Conferinţa) Bisericilor Ortodoxe de la Moscova în anul 1948 unde au participat 9 Biserici Autocefale (inclusiv Biserica Ortodoxă Română) – http://www.ortodoxie-ecumenism.com/2007/09/07/hotarari-legate-de-ecumenism-la-conferinta-pan-ortodoxa-de-la-moscova-1948/

Ecumenismul a fost deasemenea condamnat de Sfântul Iustin Popovici ca fiind panerezie.

Toţi Sfinţii şi Părinţii secolului al XX-lea au condamant în scris şi verbal ecumenismul şi l-au cunscut ca fiind eretic (Serafim Alexiev, Augustinos Kandiotis, Paisie, Dionisie de la Colciu, Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Iulian Prodromitul, Efrem din Arizona, etc). Conştiinţa Bisericii reprezentată prin Părinţii curăţiţi de patimi, iluminaţi şi îndumnezeiţi condamnă ecumenismul ca erezie.

CIar în prezent pseudo-sinodul din Creta a fost criticat şi osândit de Rezoluţia de la Chişinău semnată de părintele Theodoros Zisis şi domnul Dimitrie Tselenghidis şi de mulţi părinţi, de Sinodul Bisericii Bulgare, de Sinodul Bisericii Georgiene şi de mulţi ierarhi, preoţi, ieromonahi, monahi, monahii şi mireni din toată lumea, precum şi de Sinaxa de la Volos, dar şi de Sinaxa noastră din Sfântul Munte, a părinţilor şi pusnicilor de la chilii, mănăstiri şi schituri. Din acest motiv, părinţii şi fraţii, dar şi mirenii care nu mai merg la bisericile unde se pomenesc ierarhii ce au acceptat Creta, sunt îndreptăţiţi să facă acest lucru din punct de vedere canonic. Oprirea comuniunii bisericeşti în cazul de faţă şi totdeauna când există erezie ține de conştiinţa fiecăruia, mirean sau preot sau episcop sau Sinod Local. Ei sunt îndreptăţiţi întâi de Sfânta Scriptură – Galateni 1, 8, II Ioan 10, II Corinteni 6, 14-17, II Petru 2,1, apoi de Canonul 31 Apostolic (dacă episcopul nu este vădit cu nimic vrednic de osândă în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii nu se poate despărţi de el clericul), dar şi de Constituţiile Apostolice – capitolul 19 din cartea a II-a responsabilizează şi pe mireni arătând că nu trebuie să urmeze pe pastorul care îi duce la pierzare, apoi de Sfântul Vasile cel Mare (Scrisoarea 242, Tis Ditikis, epe 2, 28, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Sofronie, Patriarhul Alexandriei, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Grigorie Palama, Iosif Vrienios şi Marcu al Efesului, dar şi de Canonul 15 de la I-II Constantinopol (caz de erezie – întreruperea pomenirii), şi de asemenea de Sinodul VII Ecumenic, care cerea ca cei care nu s-au depărtat de împreună-împărtăşirea cu iconoclaştii să fie reprimiţi în Biserica Ortodoxă prin scrisoare de lepădare de erezia iconoclastă pentru că nu s-au depărtat de comuniunea cu iconoclaştii care încă nu erau condamnaţi de Sinod (Procesele verbale ale Sinoadelor Ecumenice, Tomos 3, 729).

Noi, Părinţii Athoniți care am întrerupt pomenirea ne rugăm ca Dumnezeu să lumineze pe toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române ca să îndrepte, ceea ce acum se poate îndrepta uşor şi fără costuri. Să nu uităm că aici nu ne putem juca cu sufletele oamenilor şi oricâtă putere lumească ar avea cineva, tot, într-o zi va ajunge în faţa Dreptului Judecător să dea răspuns pentru cele ce a făcut în viaţă. Nu dorim să fim în locul ierarhilor care au semnat în Creta şi nu s-au lepădat public de aceasta, de aceea rugămintea noastră este să aibă milă arhiereii în primul rând de sufletele lor, pentru că nu vor fi veşnici pe pământ.

Părinţii care au oprit pomenirea sunt sinceri şi nu au alt scop decât eradicarea unei erezii, nimic altceva, nu doresc să îşi facă „Biserică” personală, nici nu doresc să fie în neascultare faţă de păstori, dar ca să poată fi în ascultare e nevoie ca păstorii să „drept înveţe cuvântul Adevărului” lui Hristos.

 

Au întocmit textul şi l-au semnat:

Gheron Gavriil, Chilia Sfântul Hristodul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș

Gheron Iulian Prodromitul, duhovnicul Schitului Românesc Prodromu

Gheron Sava Lavriotul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre

Gheron Ilarion, Chilia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș

Monahul Dositei, Chilia Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfânta Mănăstire Cutrlumuș

Ieromonahul Hariton, Chilia Înălţării Domnului, Sfânta Mănăstire Vatoped

Monahul Heruvim, Chilia Sfinţilor Arhangheli, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre

Urmează să fie semnat de părinţii aghioriți.

Sursă: geron.savvas.lavriotis@outlook.com

Nota traducătorului: Se poate deduce faptul că Sinoadele Locale ale Bisericii Bulgariei şi Georgiei nu au întrerupt oficial comuniunea cu cei care au semnat în Creta, pentru că poate mai există speranţă de întoarcere la Adevăr a acelor Biserici Locale ce au semnat şi au primit Creta, dar nu se ştie până când, e posibil să fie doar o iconomie temporară.

Preluat de pe:

http://sinodultalharesc.tk/sinaxa-parintilor-din-sfantul-munte-athos-care-au-intrerupt-pomenirea-patriarhului-bartolomeu/

Reclame

Celor ce ne invită la schismă: Nu, mulţumesc!

mihai-silviuOdată cu publicarea răspunsului Oferiţi-le şi ortodocşilor o fărâmă din dragostea şi grija pe care le-o purtaţi ereticilor!, adresat Sfântului Sinod ca urmare a comunicatului din 21 decembrie 2016,  în care erau condamnaţi toţi cei ce “denigrează sinodul din Creta”, au apărut voci, nu multe, din fericire, care au contestat modalitatea de adresare din scrisoarea de răspuns. Mai precis, au fost unii care au contestat faptul că scrisoarea se adresa ierarhilor cu formula “preafericite părinte patriarh, înaltpreasfinţiţi părinţi mitropoliţi, înaltpreasfinţiţi şi preasfinţiţi părinţi episcopi”[1]. Pentru că eu am citit textul în biserica din Rădeni, cele mai multe critici mi-au fost aduse mie la cunoştinţă, motiv pentru care îmi permit să fiu cel ce face câteva clarificări pe această temă.

Motivarea poziţiei celor ce contestă modul de adresare al scrisorii porneşte de la ideea că, prin părtăşia la erezia din Creta, membrii sinodului nu mai pot fi numiţi ierarhi ai Bisericii sau părinţi ai poporului dreptcredincios şi ar trebui numiţi altfel. S-au propus apelativele “stimate domnule…” sau chiar “ereticule” etc.

Este adevărat că toţi ierarhii români s-au făcut părtaşi la erezia sinodului din Creta, direct prin semnătură sau prin acord ulterior, că prin decizia Sfântului Sinod din 29 octombrie 2016 au întărit această cădere, iar prin comunicatul din data de 21 decembrie 2016 au mai căzut şi a treia oară, îmbrăţişând cu căldură“ecumenismul lucid”, care lor li se pare “o atitudine spirituală faţă de creştinii” eterodocşi, cum îi numesc ei pe eretici. Este adevărat că, din pricina acestei căderi, intră sub prevederile canonului 15 I-II, care îi numeşte “minciuno-episcopi”, iar clerul inferior şi poporul credincios nu le mai datorează ascultare atât timp cât persistă în erezia ecumenismului, pentru că nici ei, la rândul lor, nu au ascultat de Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

Cu toate acestea, nu se cuvine să îi numim altfel decât le este încă rangul episcopal, mai ales în corespondenţă oficială, pentru că numai un sinod înzestrat cu puterea de a-i judeca şi condamna îi poate caterisi şi îi poate lipsi în mod canonic de statutul arhieresc pe care îl au acum. În cadrul unui astfel de sinod, arhiereii căzuţi în erezie pot fi invitaţi să-şi explice poziţia, să se apere, să se pocăiască, iar dacă o fac, pot redeveni păstorii turmei lui Hristos care au fost înainte de căderea în erezie. Avem exemple de astfel de situaţii chiar în Sfântul Sinod al Bisericii din zilele noastre, deşi ele nu sunt cele mai relevante, datorită modului în care s-au judecat cazurile respective.

Pentru că au păcătuit în primul rând faţă de Mântuitorul Hristos, Cel ce le-a dat harul episcopiei, El este Cel Care, atunci când şi cum va voi, le va ridica dreptul de a lucra acest har, fie printr-un sinod ortodox, pe care El îl va aduna când va considera necesar, fie prin alte forme, ştiut fiind că “cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Lc. 18,27).

Scrisoarea pe care mărturisitorii nemţeni au alcătuit-o şi trimis-o nu se doreşte o piatră aruncată în fereastra Sfântului Sinod, ci o punte de comunicare, care să ajute la rezolvarea problemei ecumenismului, cu care se confruntă Biserica în acest moment. Din acest motiv, s-a folosit o adresare menită să nu jignească pe nimeni, să nu arunce anateme, să nu încalce în niciun fel normele bunei-cuviinţe, cu speranţa că, în acest fel, vom ajunge la o înţelegere din care să aibă de câştigat Sfânta Biserică. Este trist că unii cititori ai scrisorii nu au reuşit să treacă de formula de adresare, în care s-au poticnit, pentru a vedea că scrisoarea critică poziţia ecumenistă a ierarhiei ca fiind eretică şi respinge toate învinuirile la adresa celor ce mărturisesc Ortodoxia în România la ora actuală 

Nici autorii, nici semnatarii scrisorii nu au competenţa să caterisească episcopi sau patriarhi. Astfel de putere are doar un sinod ortodox. Până când un sinod îi va caterisi, ne adresăm arhiereilor cu titulatura pe care funcţia o cere pentru fiecare dintre ei. Dacă din punct de vedere teologic ierarhii se află într-o stare de părtăşie la erezie, cel puţin din punct de vedere administrativ deţin încă funcţii episcopale în Biserica noastră, până când şi dacă un sinod competent va schimba această situaţie.

A ne asuma îndrăzneala de a „caterisi” patriarhi şi episcopi, tratându-i de ca şi când ar fi reduşi la stadiul de mireni, ar fi cu adevărat un semn de schismă, iar noi schismă nu dorim să facem. Faptul că scrisoarea îi numeşte pe ierarhi “părinţi ai Bisericii noastre” nu înseamnă că le recunoaştem greşeala şi că le-o împărtăşim, cum s-au exprimat unii, nici că am trădat Ortodoxia, ci doar că le reamintim de datoria pe care o au faţă de noi, credincioşii ortodocşi, ca părinţi ai Bisericii ce au fost hirotoniţi să fie.

Faptul că nu dorim să acuzăm pe nimeni de trădarea Ortodoxiei nu înseamnă că am acceptat erezia cretană sau că îi exonerăm pe arhierei de vina de a o fi acceptat, ci doar că nu ne asumăm dreptul de a judeca noi pe cineva pentru trădarea Bisericii. Trădarea este, prin natura sa, o acţiune conştientă a voinţei, prin care trădătorul îşi asumă trădarea cu deplină ştiinţă. Nu ştim din ce motive au semnat arhiereii români documentele de la Creta: poate fi vorba de neştiinţă, poate fi vorba de presiuni exercitate asupra lor, poate fi vorba despre sentimentul că chiar e bine aşa cum au procedat. Desigur, poate fi vorba şi despre trădare. Dar nu avem dovezi să-i acuzăm de trădare. Din acest motiv, ne limităm să denunţăm erezia comisă. Atât. Cine ştie mai multe îşi poate permite să spună mai multe.

Aduc în sprijinul atitudinii autorilor şi semnatarilor scrisorii practica sfintei noastre Biserici. În 2014, Sfânta Chinotită i-a scris o scrisoare Patriarhului Ecumenic, în care acestuia i se reproşau practicile sale eretice de apropiere faţă de papistăşism. În acea scrisoare, Sfânta Chinotită se adresează cu următoarele cuvinte: “Preafericirii Sale, Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, Preacinstitul nostru Părinte și Stăpân,/Preafericite Părinte și Stăpâne, Ne adresăm Preafericirii Voastre cu profund respect întru Domnul și Vă prezentăm respectul nostru fiesc și smeritele noastre urări prin epistola aceasta pe care o trimitem la începuturile noului an al bunătății Domnului, pomenind zi și noapte cinstitul Vostru nume în smeritele noastre cereri către Domnul[2]. Să înţelegem oare de aici că Sfânta Chinotită a acceptat căderile în erezie foarte grave ale Patriarhului Ecumenic? Nicidecum.

În scrisoarea pe care Preasfinţitul Longhin a adresat-o Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei, acesta îl numeşte “Înaltpreasfinţia voastră, Înaltpreasfinţite Mitropolit Teofan”[3]. Necaterisindu-i pe arhierei, aşa cum ar dori să îi caterisească unii şi alţii, PS Longhin spune: “Întoarceţi-Vă la altarul Ortodoxiei şi aduceţi jertfa curată pe care ne-a lăsat-o Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos”[4]. De asemenea, celebra sa scrisoare de mustrare din luna august a anului 2016 începe cu formula: “preasfinţiţi arhierei”, continuă cu o mustrare puternică a arhiereilor respectivi şi se încheie cu o invitaţie la pocăinţă[5]. Să însemne asta că Preasfinţitul Longhin se face părtaş la erezia din Creta? Nicidecum.

Într-o scrisoare adresată de Sfântul Paisie Aghioritul unui ziar grec cu privire la Patriarhul Ecumenic Atenagora, sfântul spune cuvintele memorabile: “Cred că vor înţe­lege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă fe­meie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Bise­rica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă”[6]. Sfântul Paisie îl numeşte pe Atenagora “patriarhul nostru”. Asta înseamnă că a fost de acord cu greşelile grave ale acestuia? Nicidecum.

 

Acelaşi Sfânt Paisie ne învaţă că nu se cuvine să ne creăm Biserici separate de fiecare dată când patriarhul nostru greşeşte, ci se cuvine să luptăm pentru restaurarea Ortodoxiei din sânul Bisericii.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că pentru spălarea vinei de schismă nu este de ajuns nici măcar sângele mucenicesc. Cu aceste cuvinte în minte este bine să ne păzim de schismă cu orice preţ. În esenţa sa, schismaticul este cel ce crede că “ortodoxia sa” este mai presus decât ortodoxia Bisericii şi a Sfinţilor Părinţi. Schismaticul este, prin natură, cel ce îşi asumă cu uşurinţă caterisirea episcopilor sau preoţilor şi afurisirea creştinilor căzuţi în erezie, în loc să îi ajute să se îndrepte cu dragoste şi milă creştină. O cale simplă spre schismă este şi răfuiala personală cu cel căzut în erezie, uitând că trebuie să urâm păcatul, dar niciodată pe păcătos.

În consecinţă, nu vom caterisi cu de la noi putere episcopi, nici nu vom adopta un limbaj vitriolant, conştienţi că eleganţa limbajului poate fi o armă infinit mai puternică decât contondenţa insultei. Celor ce ne invită să participăm la schismă împreună cu ei le răspundem: Nu, mulţumesc! Preferăm să luptăm din interiorul Bisericii Ortodoxe contra ereziei şi să rămânem până la moarte în Biserică. Din acest motiv, adresarea din scrisoare rămâne exact la fel. Cine doreşte să o semneze aşa e binevenit,  cine nu, poate să îşi compună propria scrisoare către Sfântul Sinod, în care să se adreseze cum îl va îndruma Bunul Dumnezeu.
[1]http://aparam-ortodoxia.ro/2016/12/28/oferiti-le-si-ortodocsilor-o-farama-din-dragostea-si-grija-pe-care-le-aratati-ereticilor/.

[2] https://vremuritulburi.com/tag/scrisoarea-sfintei-chinotite-catre-patriarhul-ecumenic/.

[3]http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ps_longhin_opriti_va_din_drumul_nebun_al_ecumenismului_renuntati_la_sinodul_eretic_din_creta/2016-11-29-233.

[4]http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ps_longhin_opriti_va_din_drumul_nebun_al_ecumenismului_renuntati_la_sinodul_eretic_din_creta/2016-11-29-233,

[5] http://www.atitudini.com/2016/08/ps-longhin-de-banceni-scrisoare-catre-ierarhii-ce-au-semnat-in-creta/.

[6] http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/12/cred-ca-nu-este-deloc-bine-sa-ne-despartim-de-biserica-de-fiecare-data-cand-patriarhul-greseste-ci-fiecare-are-datoria-si-obligatia-de-a-protesta-si-de-a-lupta-dupa-puterile-sale-in-sanul-bisericii/.

Sursa: http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/2016/12/celor-ce-ne-invita-la-schisma-nu.html

Sinodul din Creta a legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia ecumenistă şi a introdus ecumenismul ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară

Preafericite Părinte Patriarh,

Înaltpreasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi,

Înaltpreasfinţiţi şi Preasfinţiţi

Părinţi Arhiepiscopi şi Episcopi,

 

francisbartholomewCu deosebită durere în suflet am luat la cunoştinţă comunicatul de presă Orice lămurire privind credinţa trebuie făcută în comuniune bisericească, nu în dezbinare, dat publicităţii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 21 decembrie 2016. În acest comunicat, Sfântul Sinod îşi mărturiseşte ataşamentul faţă de valorile ecumenismului şi faţă de “dialogul şi colaborarea între creştini”, manifestându-şi, în acelaşi timp, determinarea de a suprima opoziţia faţă de ecumenism a unor creştini ortodocşi, fără a iniţia un dialog şi o colaborare reale cu aceştia pentru “o lămurire privind credinţa”, care să readucă pacea în Sfânta noastră Biserică, încercată după sinodul din Creta, din vara acestui an.

Comunicatul sinodal reafirmă faptul că la sinodul din Creta “Biserica Ortodoxă nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, acuzând “unele persoane răzvrătite” că “au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi” prin afirmaţiile false, potrivit cărora sinodul din Creta ar fi “proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”1.

Ignorând vocea multor mari sfinţi ai secolului XX: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Serafim Sobolev, sfântul Paisie Aghioritul, sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, a unor mari părinţi duhovnici români: părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, a unor mari teologi ai secolului XX: părintele Dumitru Stăniloae, părintele Seraphim Rose şi mulţi alţii, care, împreună, alcătuiesc un adevărat consensus Patrum al secolului XX, contemporan acestei erezii, în a afirma la unison că ecumenismul este erezie eclesiologică şi chiar erezie a tuturor ereziilor, comunicatul încearcă demonstrarea contrariului, prin afirmaţia că în Creta ecumenismul nu a fost declarat “dogmă de credinţă” şi că niciunul dintre sinoadele locale canonice ale Bisericii Ortodoxe, cele mai multe dintre ele angrenate din plin în procesul ecumenist, nu a condamnat ecumenismul ca panerezie. În cele mai multe dintre luările de poziţie cărora le dă răspuns acest comunicat, s-a afirmat că sinodul din Creta a legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia ecumenistă şi a introdus ecumenismul ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, lucru care se probează printr-o simplă lectură a documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. S-a afirmat şi s-a şi demonstrat în nenumărate rânduri că, deşi nu a proclamat dogme noi, sinodul din Creta a adus atingere unor dogme mai vechi, prin acceptarea unor idei eclesiologice ecumeniste referitoare la “unitatea Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”. Vorbind despre eclesiologia adoptată la adunarea ecumenistă de la Busan, din 2013, cinci episcopi greci au denumit-o chiar dogmă: “a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii”2.

Afirmaţia că niciun sinod ortodox canonic nu a declarat vreodată ecumenismul ca “panerezie” este combătută de anatema dată ecumenismului în 1983 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (care din 2007 a revenit în componenţa Bisericii Ruse, neanulând acea anatemă), în care acesta a fost numit “erezie”. Se poate oare afirma că, deşi a dat titani ai teologiei ortodoxe ai secolului XX, precum arhiepiscopul Averchie Tauşev, mitropolitul sfânt Ioan Maximovici3, părintele Seraphim Rose sau mitropolitul Filaret şi s-a recunoscut mereu parte a Bisericii Ortodoxe istorice ruseşti, ROCOR nu avea un sinod canonic în momentul în care a condamnat ecumenismul şi că era în afara Ortodoxiei la acel moment?Biserica Ortodoxă Georgiană a ieşit din CMB, în 1997, la presiunea unor centre monahale puternice din acea ţară, care au denunţat ecumenismul ca erezie şi “erezie a ereziilor”4. În anul 1972, patriarhul Alexandriei Nicolae al VI-lea a numit ecumenismul “erezie şi panerezie”5, considerându-l “îndreptat împotriva Ortodoxiei”. Imediat după sinodul din Creta, mitropolitul Ieremia de Gortina, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, participant nesemnatar al documentului despre ecumenism al sinodului din Creta, a declarat că “noi, ca Biserică a Gortinei şi Megalopolisului, episcop, cler şi popor al lui Dumnezeu, condamnăm oficial ecumenismul ca panerezie”6, numindu-l “mişcare satanică perfidă, care vrea să amestece credinţa noastră dreaptă cu alte ׂ«crezuri»mincinoase şi să o falsifice”. În Duminica Ortodoxiei din 2012, Mitropolitul Serafim al Pireului a rostit anatema asupra panereziei ecumeniste: “Celor care predică şi învaţă panerezia ecumenist intercreştină şi interreligioasă, anatema!7 (s.n.).

Potrivit chiar şi scurtei istorii a ecumenismului propuse în comunicatul sinodal, Mişcarea Ecumenică s-a clădit iniţial ca o federaţie protestantă, iar ecumenismul este un produs al său, ceea ce face ca el să fie deja condamnat de către Sfintele Sinoade Ecumenice ale Bisericii, de vreme ce cele mai multe dintre doctrinele protestante sunt variante mai noi ale ereziilor din primul mileniu (negarea Sfintei Treimi de către comunităţile unitariene, negarea Sfântei Tradiţii, negarea statutului de Născătoare de Dumnezeu al Pururea Fecioarei Maria, negarea cultului icoanelor, a cultului Sfintei Cruci, a cultului sfinţilor, a cinstirii sfintelor moaşte etc.), condamnate şi anatemizate de către Sfintele Sinoade Ecumenice.

Conform teologiei sfântului apostol Pavel, ecumenismul s-a condamnat pe sine în ochii lui Dumnezeu încă din momentul în care a apărut: “Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3,11; s.n.). Pe acelaşi fir al argumentării pauline, sfintele sinoade locale canonice ale Bisericii Ortodoxe aveau obligaţia ca “de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10). În aproape un secol de participare ortodoxă la ecumenism, întâia şi a doua mustrare ar fi trebuit să se fi produs de mult.

Argumentul că ecumenismul nu este erezie pentru că nu a fost condamnat de niciun sinod local încă lasă să se înţeleagă că nicio învăţătură greşită nu are caracter eretic până în clipa în care este condamnată oficial de către un sinod şi este scoasă în afara trupului Bisericii ca erezie. Într-o scrisoare adresată de către episcopul Alexandru al Alexandriei către toate Bisericile cu privire la Arie, înaintea sinodului de la Niceea, episcopul alexandrin spune: “Eusebiu, acum în Nicomedia… protejează pe aceşti apostaţi şi scrie peste tot pe unde a uneltit, lăudându-i, dar în felul acesta atrag cumva pe unii neştiutori la această erezie nenorocită ridicată împotriva lui Hristos8. Pentru că ereziile sunt erezii din momentul propovăduirii lor de către ereziarh, când corpul Bisericii constată că sunt în disonanţă cu tot ceea ce Biserica învaţă dintotdeauna, pretutindeni şi pe toţi, iar sinoadele le judecă şi le condamnă ca atare în mod oficial, curăţind Biserica de ele şi restaurând Ortodoxia, ecumenismul este eretic ca orice erezie, iar participarea la el nu este mai puţin periculoasă, doar pentru că multe dintre sinoadele locale îl practică încă în loc să îl condamne. Sfântul Iustin Popovici, marele dogmatist, a numit ecumenismul “panerezie” înaintea condamnării sale de către un sinod (cartea sa a apărut în 1975).

Comunicatul emis de Sfântul Sinod precizează că “ecumenismul lucid… este o atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini”9. Dacă această atitudine de dialog spiritual şi cooperare s-ar desfăşura între creştinii ortodocşi din lume, ar fi acceptabilă. Din păcate însă, dialogul şi cooperarea cu ortodocşii din propria Biserică interesează prea puţin pe promotorii ecumenismului, întreaga atenţie fiind acordată “participării la mişcarea de dialog între creştinii de confesiuni diferite”.

Despre cooperarea cu ereticii, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au statornicit că ea trebuie să se reducă la mustrarea acestora şi la dialogul cu ei doar în vedere revenirii la Ortodoxie. În anul 377, sfântul Vasile cel Mare îi scrie călugărului Urbikios: “Te rog să faci în aşa fel încât aceste rătăciri să-şi primească de la Biserică îndreptarea lor şi să stai departe de comuniunea cu ereticii, căci, să ştii, în aceste privinţe nepăsarea nimiceşte libertatea de vorbire pe care trebuie să o avem în Hristos10 (s.n.). Avva Teodor din Fermi spune că trebuie să-i ajutăm pe cei căzuţi în erezie să se întoarcă la dreapta credinţă, dar dacă nu reuşim, să tăiem prieteşugul cu ei, pentru a nu ne trage şi pe noi în rătăcire11. Avva Isaia învaţă să nu stăm de vorbă cu ereticii, pentru ca nu cumva să ne vatăme cu otrava lor cea de moarte purtătoare, nici să le citim cărţile pentru a nu da morţii sufletele noastre12. După 60 de ani de ecumenism, în care ereticii nu au făcut un niciun pas spre Ortodoxie, nu e timpul ca BOR să îi asculte pe Sfinţii Părinţi şi să se retragă din “dialogul iubirii” cu neortodocşii?

Despre “rugăciunile comune pentru unitatea creştinilor”, sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe prevăd: canonul 45 apostolic: “Episcopul sau prezbiterul sau diaconul împreună cu ereticii rugându-se să se afurisească numaiIar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească” (s.n.)13; canonul 46 apostolic: “Episcopul sau prezbiterul ereticesc botez primind sau jertfă a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?”. Despre acest canon sfântul Iustin Popovici spune: “Este un lucru bătător la ochi chiar şi pentru cei ce nu au ochi: această poruncă hotărăşte în mod imperativ că nu trebuie să recunoaştem ereticilor nicio Sfântă Taină şi să socotim toate ale lor ca nelucrătoare şi lipsite de har14. O lectură a paginii dedicate de siteul oficial basilica.ro “săptămânii de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor” de anul acesta ne arată cămembri ai clerului ortodox român s-au rugat cu reformaţii, cu evanghelicii luterani, cu greco-catolicii, cu armenii şi cu romano-catolicii15. Comunicatul Patriarhiei Române începe cu fraza: “Ca în fiecare an, în a treia săptămână a lunii ianuarie (18-25 ianuarie 2016), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină”16 (s.n.), din care vedem că denumirea de “biserici” acordată ereziilor este acceptată de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre înainte de sinodul cretan. În 2015, “săptămâna de rugăciune comună” a început la Arad şi a avut ca parteneri pe romano-catolici, pe greco-catolici, pe evanghelici, pe reformaţi şi pe mozaici17. În prezentarea săptămânii de rugăciune comună din 2012 găsim direct formula aprobată de sinodul din Creta cu privire la denumirea de “biserici” a ereziilor: “Alături de credincioșii din Capitală şi delegaţi ai instituţiilor Statului prezenţi la slujba Vecerniei, au asistat reprezentanţi ai mai multor biserici şi confesiuni creştine18. Din perspectiva acestei activităţi ecumeniste intense, se poate explica surprinderea ierarhilor ortodocşi faţă de acuza că deciziile sinodului din Creta sunt eretice!

Aflăm cu uimire de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române că la începutul secolului XX “misionarii creştini occidentali predicau Evanghelia iubirii”. Că este vorba despre “creştinii neortodocşi” reiese şi din comunicat şi din istoria întemeierii CMB, aceşti misionari fiind în mare parte predicatori protestanţi, care predicau popoarelor asiatice şi africane doctrinele protestante blasfematoare la adresa Sfintei Fecioare Maria, a sfinţilor, a sfintelor icoane, a Sfintei Cruci, a Sfintei Tradiţii, a Sfintelor Taine, a preoţiei sacramentale, a cinstirii moaştelor, nicidecum Evanghelia iubirii. Această interpretare a începuturilor mişcării ecumeniste poate fi înţeleasă doar prin prisma premisei eclesiologice eretice IV.5 a Declaraţiei de la Toronto, care spune: “Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale adevăratei Biserici”… “Diferitele Biserici învaţă, în general, că alte biserici au anumite elemente ale Bisericii adevărate… Astfel de elemente sunt: predicarea Cuvântului, învăţarea Sfintei Scripturi şi administrarea Tainelor”19(s.n.). Ereziile nu pot predica niciodată Evanghelia iubirii, deoarece nu au adevărul de credinţă, fără de care nu există iubire creştină, ci un iubirism lumesc. Numai misionarii ortodocşi au predicat, în toate secolele, Evanghelia iubirii şi Adevărului.

Comunicatul sinodal afirmă că Biserica Ortodoxă s-a implicat în mişcarea de dialog dintre diferite “confesiuni creştine” pentru a participa la “refacerea”, pe baza credinţei Bisericii Ortodoxe, “a unităţii creştinilor neortodocşi dezbinaţi între ei de-a lungul timpului”. După aproape un secol de ecumenism, se poate spune că diferitele confesiuni protestante s-au împăcat între ele, dar nu pe baza credinţei celei adevărate a Bisericii Ortodoxe, ci pe baza ideologiei sincretismului de tip protestant. În 1998, la Tesalonic, teologii ortodocşi au emis o declaraţie în care se dădea glas nemulţumirii că participarea ortodoxă la ecumenism este ineficientă: “Luările lor [ale Bisericilor Ortodoxe – n.n.] de poziţie pe aceste subiecte [limbajul inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturile minorităţilor homosexualilor şi unele tendinţe referitoare la sincretismul religios – n.n.] au fost mereu considerate declaraţii ale minorităţii şi, din acest motiv, nu au putut influenţa tendinţa generală şi etosul Consiliului Mondial al Bisericilor. După un secol de participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile teologice multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp ce tendinţele mai sus-menţionate în cadrul anumitor denominaţiuni protestante devin tot mai puternice20 (s.n.). La 20 de ani de la momentul Declaraţiei de la Tesalonic, sinodul din Creta recunoaşte că Mişcarea Ecumenică “trece printr-o criză profundă”21Există la ora actuală un singur document oficial al Consiliului Mondial al Bisericilor în care să se recunoască faptul că“Sfânta Biserică Catolică a Crezurilor”, „adevărata Biserică”, „Biserica lui Hristos” descrisă de Declaraţia de la Toronto este Biserica Ortodoxă?

Dimpotrivă, Declaraţia despre unitate a celei de-a zecea Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor, din Busan, Coreea de Sud, din 2013 afirmă: “Credincioşi chemării noastre comune, vom căuta împreună deplina unitate vizibilă a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, când vom exprima unitatea în jurul aceleiaşi Mese a Domnului. Căutând unitatea Bisericii, ne vom deschide pentru a primi darurile tradiţiilor fiecăruia şi a oferi darurile noastre unul altuia…”22 (s.n.). Vorbind despre “Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, au precizat autorii declaraţiei că aceasta este Sfânta Biserică Ortodoxă? Evident, nu. Interesează oare realmente pe cineva, la nivelul CMB, faptul că Biserica Ortodoxă mărturiseşte că este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, de vreme ce CMB propune un concept propriu de “Biserică una, sfântă, sobornicească şi apostolească” şi, în conformitate cu premisa IV.323 din Declaraţia de la Toronto, considerată de sinodul din Creta “de importanţă vitală pentru participarea ortodoxă la CMB”, “toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei [şi Biserica Ortodoxă, care nu a abrogat această teză la sinodul din Creta – n.n.] afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi cea la propria biserică” (s.n.)?

Cinci episcopi greci au contestat adunarea de la Busan, spunând lumii că, cu acea ocazie, Bisericii Ortodoxe i s-a pretins să-şi ceară iertare pentru divizarea lumii creştine: “La Consiliul Mondial al Bisericilor sau, mai bine zis, al Ereziilor, care s-a întrunit la Busan, în Coreea de Sud, au fost formulate poziţii contrare ecleziologiei ortodoxe, s-a pretins şi Bisericii Ortodoxe să ceară iertare pentru starea de divizarea în care se află lumea creştină, a fost pusă la îndoială infailibilitatea Bisericii noastre, a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii care ar fi, chipurile, «multi-dogmatică»…”24.

Dacă influenţa ortodoxă asupra mentalităţii ecumeniste se lasă aşteptată, constatăm, în schimb, că se împlinesc avertismentele sfântului Vasile, ale avvei Teodor şi ale avvei Isaia, iar învăţătura ortodoxă este expusă unor influenţe eretice foarte periculoase. Iată câteva exemple de practicare a “ecumenismului lucid” de către ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum apar ele în media religioase ortodoxe:

  1. În cadrul celei de-a 10-a Adunări Generale CMB de la Busan, Coreea de Sud, Înaltpreasfinţitul Nifon, arhiepiscop al Târgoviştei, a afirmat că unitatea Bisericii s-a pierdut în forma sa actuală; că Biserica este deficitară din punct de vedere al Sfintelor Taine; că nu mai putem cunoaşte care este succesoarea Bisericii Primare a Ierusalimului; că toţi oamenii sunt fraţi întru Hristos, Sfântul Botez fiind doar o etapă superioară, în cadrul rudeniei spirituale existente între aceştia25Unitatea Bisericii a fost pierdută, scopul nostru nu este să creăm o nouă Biserică, ci să o restaurăm pe cea una Biserică în neîntrerupta ei continuitate în plinătatea ei sacramentală. Timpul când se va defini forma finală pe care Biserica cea una, odată reconstituită (restaurată), o va lua, încă nu a sosit… Să trecem pentru graniţele confesionale, răbdare, muncă grea”26. “Cea mai mare provocare rămâne eclesiologia. Care este Adevărata Biserică născută la Ierusalim şi împrăştiată în toată lumea? Cum am ajuns să avem atât de multe Biserici, care au atât de multe, sau în anumite cazuri, atât de puţin în comun?…”27.
  2. Într-o emisiune televizată, înainte de a deveni mitropolit al Moldovei, ÎPS Teofan face următoarea afirmaţie: “Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, Sfânta Liturghie, Sfânta Jertfă considerată Sfântă Taină şi argumentul, raţiunea, ar fi faptul că cele două Biserici cred că pe Sfânta Masă, în Sfântul Altar, este prezent acelaşi Cristos, care S-a născut în Betleem, care S-a jertfit pe Golgota, care S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui şi care va veni să mă judece pe mine, pe noi, pe toată lumea. În mod real. Acelaşi Cristos… Cel care are credinţă puternică simte că acolo pe Sfânta Masă este Trupul şi Sângele lui Iisus Cristos… În Bisericile de natură protestantă şi mai ales neoprotestantă este o pâine, pe care o putem numi sfinţită, un vin sfinţit, care aminteşte de o cină care a avut loc acum nu ştiu câte mii de ani în urmă…”28 (s.n.). Această explicare a diferenţelor referitoare la învăţătura despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei pare a fi o simplă enumerare a doctrinelor pe această temă, însă viitorul înalt ierarh nu însoţeşte, cel puţin în imaginile pe care internetul le pune la dispoziţie din acea emisiune, expunerea de un comentariu critic, în care să arate că nu există două Biserici, ci doar una, cea ortodoxă, şi că, indiferent de cât de puternică este credinţa celor din “Biserica Romano-Catolică”, Biserica Ortodoxă nu crede că acolo, pe altarul roman, se află Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Când vorbeşte despre “pâinea sfinţită şi vinul sfinţit” ale protestanţilor, viitorul mitropolit face comentariul “pe care o putem numi sfinţită”, deşi, în realitate, nu putem numi nici pâinea, nici vinul de la ritualurile protestante sfinţite în vreun fel.
  3. Întrebat în urmă cu câteva zile dacă o persoană nominalizată pentru o funcţie publică în stat ar putea să depună jurământul pe Coran, în cazul în care va fi numită în acea funcţie, Înaltpreasfinţitul Teodosiei, arhiepiscop al Constanţei, a afirmat: “Cred că poate să jure şi pe Biblie, că şi musulmanii cred în Hristos29”. În realitate, musulmanii nu cred că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ci un profet oarecare, mai mic ca însemnătate decât profetul Mohamed, întemeietorul religiei lor.
  4. Într-un interviu pentru Radio Vatican, ÎPS Serafim Joantă face următoarele afirmaţii: “E o bucurie, înainte de toate, să-l întâlnesc pe Papa. El este foarte aproape de ortodocşi, în primul rând prin teologia noastră, modul de organizare a Bisericii, Tainele, totul este aproape comun… Bineînţeles că ecumenismul trebuie să meargă întotdeauna mai departe, pentru a-şi atinge scopul, iar scopul este unirea Bisericilor creştine, ca toate Bisericile să mărturisească aceeaşi credinţă. Acest lucru îl subliniem noi, catolicii şi ortodocşii… Şi atunci noi subliniem mereu că trebuie să revenim la situaţia din primul mileniu când Biserica era una30. Reţine atenţia afirmaţia că Biserica era una doar în primul mileniu, acum nu mai este una, şi că ecumenismul trebuie să meargă mai departe pentru a realiza unirea Bisericilor creştine.
  5. Manualul de Religie de clasa a IV-a, apărut cu binecuvântarea Patriarhiei Române, prin adresa nr. 2987 din 01.04.2016, are o pagină (pagina 10) în care se spune că diferenţele confesionale şi interreligioase nu ne împiedică să fim “prieteni şi uniţi în faţa lui Dumnezeu”31. Cine ne uneşte în faţa lui Dumnezeu, de vreme ce necreştinii nu cred în Hristos, Cel Care îi uneşte pe oameni înaintea lui Dumnezeu în Sfânta Sa Biserică, iar eterodocşii au o credinţă profund viciată de ereziile pe care le împărtăşesc? Într-o explicaţie a termenului “baptist”, se spune că baptiştii sunt “protestanţi, membri ai unei biserici creştine care practică botezul la vârstă adultă”. Definiţia reprezintă o aplicare practică avant la lettre a articolului 6 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. În pagina 11 a manualului se face o legătură subtilă între ecologie, armă ideologică a religiei panteist-idolatre New Age, îmbrăţisată de sinodul din Creta prin instituirea unei sărbători anuale dedicate rugăciunii pentru mediu, şi porunca dată de Dumnezeu omului de a avea grijă de creaţia Sa. În pagina 13 găsim sloganul cu iz globalist “Lumea, casă pentru toţi oamenii” etc.

Exemplele ar putea continua, cu situaţia defunctului mitropolit Nicolae Corneanu, care a săvârşit comuniune euharistică cu eterodocşii, cu exemplul Preasfinţitului Sofronie Drincec, care a săvârşit Sfinţirea Aghiazmei Mari împreună cu greco-catolicii, cu obişnuita de acum “săptămână de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor”, care încalcă sfintele canoane ale Bisericii, aşa cum am văzut mai sus, şi cu multe altele. Având în vedere că, aşa cum spune comunicatul, “niciun creştin nu este obligat să dialogheze sau să coopereze cu alţi creştini dacă are teamă că-şi pierde credinţa ortodoxă”, ar fi indicat ca ideea întreruperii dialogului şi cooperării cu eterodocşii să fie analizată, înainte ca practicanţii ecumenismului să-şi piardă credinţa ortodoxă.

Repetarea afirmaţiei potrivit căreia Biserica Ortodoxă aduce „în dialogul cu ceilalţi creştini” mărturia că este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească este contrazisă chiar de documentul sinodal Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, unde, prin invocarea şi acceptarea premisei IV.4 din Declaraţia de la Torontosinodul din Creta admite dreptul tuturor membrelor CMB de a judeca Biserica Ortodoxă după propria eclesiologie şi a decide dacă aceasta este “biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” sau nu: “Din includerea în Consiliu nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (premisa IV.4). Dacă Bisericile Ortodoxe se pot prevala de acest principiu general din CMB, ce le împiedică pe celelalte membre ale CMB să aplice acest principiu Bisericii Ortodoxe? Şi atunci, ce fel de mărturie aduce Biserica Ortodoxă în CMB cu privire la faptul că ea este Biserica adevărată a lui Hristos? Documentul de la Busan ne face să credem că niciuna.

Comparaţia între Sinodul al II-lea Ecumenic şi viitorul “sfânt şi mare sinod” pe care actualele Patriarhii îl plănuiesc este deplasată şi lasă să se înţeleagă că sinodul al II-lea ar fi corectat erori ale primului sinod ecumenic, ceea ce nu corespunde adevărului. “Cele trei omisiuni şi 10 adăugiri” despre care vorbeşte comunicatul sunt dezvoltări fireşti ale doctrinei corect expuse de către Sinodul I Ecumenic, nicidecum corecturi aduse simbolului proclamat de către Părinţii de la Sinodul I Ecumenic. Acest lucru reiese din canonul 1 al Sinodului al II-lea Ecumenic: “Au hotărât Sfinţii Părinţi cei adunaţi la Constantinopol a nu se strica Credinţa Părinţilor celor trei sute optsprezece, ce s-au fost adunat în Niceea Vitiniei, ci a rămâne aceea domnitoare”32. Viitorul “mare şi sfânt” sinod nu va putea spune ceea ce a spus Sinodul al II-lea Ecumenic, deoarece, pentru a reinstaura Ortodoxia în documentele actualului sinod, va trebui să anuleze complet documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine şi să amendeze serios celelalte documente, care, la rândul lor, conţin prevederi neortodoxe.

Niciunul dintre preoţii şi ierarhii din cele două Biserici surori vizate nu a întreprins vreo acţiune anticanonică pe teritoriul Patriarhiei Române. Mesajele de încurajare faţă de cei ce se opun sinodului din Creta au fost în deplin duh ortodox şi au ajutat la evitarea unor excese, care s-ar fi putut produce în situaţia de faţă. Biserica Ortodoxă Română ar trebui să le mulţumească pentru contribuţia la înţelegerea modului canonic corect în care această situaţie poate fi gestionată, în duhul creştin al dragostei şi respectului, pentru a se evita pericolul apariţiei schismelor sau tulburărilor de orice fel în interiorul Sfintei Biserici.

Antepenultimul paragraf vorbeşte despre “chemare la îndreptare spre dialog paşnic” după ce mai înainte partenerii acestui dialog au fost catalogaţi “clerici, monahi şi mireni implicaţi în acţiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta”, “persoane răzvrătite”, care, “în mod pătimaş şi dăunător au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi, afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”. Cei ce se opun sinodului din Creta s-au adunat pentru că i-a adus laolaltă dragostea pentru Ortodoxie, nu pentru că i-a păcălit sau instigat cineva să se revolte contra Bisericii, lucru pe care cei incriminaţi de comunicatul sinodal nu l-au făcut, nici nu îl vor face vreodată.

Din acest paragraf se poate înţelege că vor fi chemaţi la “îndreptare prin dialog” toţi cei implicaţi în “acţiuni de denigrare a Sinodului din Creta”, inclusiv cei ce au crezut că singura formă de protest contra sinodului din Creta este dialogul, petiţionarea, conferinţele etc., criticându-i şi desolidarizându-se de cei care au întrerupt pomenirea ierarhilor participanţi la Creta, ca formă de atenţionare a ierarhilor respectivi cu privire la erorile comise de către acel sinod, admisă de canonul 15 I-II Constantinopol şi de către canonul 31 apostolic. Transformarea criticilor aduse sinodului din Creta în delict de “denigrare a sinodului din Creta” arată cât de diversioniste au fost întotdeauna unele opinii ale apărătorilor sinodului, care încercau să acrediteze ideea că sinodul din Creta nu are nicio valoare, că nu trebuie luat în serios, că nu are nicio autoritate şi că nu se aplică (în ciuda art. 13, alin. 2, al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, care spune: “Aceste texte au autoritate panortodoxă”).

Întregul paragraf este o aplicare a articolului 22 din documentul sinodului cretan Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine şi dă de înţeles că scopul acestei lămuriri canonice a denigratorilor şi eventuala lor sancţionare pentru persistenţă în “înşelare” este lichidarea oricărei forme de protest faţă de sinodul din Creta, ceea ce contravine practicii Bisericii, în care vocea pliromei a fost cea care a aprobat sau respins un sinod ecumenic sau panortodox. Faptul că un alt sinod are dreptul să judece şi eventual să îndrepte ce a greşit un sinod anterior nu afectează cu nimic dreptul pliromei de a respinge deciziile unui sinod, atunci când acestea sunt neortodoxe. Relaţia dintre Sfântul Sinod şi pliroma, din acest punct de vedere, poate fi înţeleasă printr-o analogie, mutatis mutandis, cu relaţia dintre Parlamentul statului şi Curtea Constituţională: aşa cum Curtea sesizează că o anumită lege nu respectă principiile constituţionale, o anulează şi o retrimite în Parlament pentru a fi refăcută, în acord cu Constituţia, fără a o reface Curtea însăşi, pliroma Bisericii constată că o anumită învăţătură dogmatică nu are caracter ortodox, o respinge şi o remite Sinodului, pentru ca acesta să o refacă în aşa fel încât ea să fie cu desăvârşire ortodoxă.

Preoţii care au întrerupt pomenirea şi creştinii care i-au urmat nu au săvârşit niciun act de dezbinare în Biserică, ci au acţionat exact în cadrele stabilite de către canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, care prevăd că, atunci când preotul constată că episcopul său învaţă cu capul descoperit o erezie (în speţă ecumenismul, lucid sau nu), acesta se poate îngrădi de acea erezie, înainte de sinodala cercetare, prin nemaipomenirea ierarhului respectiv la slujbe. În conformitate cu prevederea canonului 15 I-II, preoţii şi laicii care nu acceptă hotărârile sinodului din Creta nu pot fi supuşi niciunui fel de sancţiuni disciplinare canonice sau administrative, pentru că ei apără Biserica de schismă şi erezie, nu o dezbină, iar dacă sunt supuşi totuşi unor astfel de sancţiuni, acelea nu au nicio valoare.

Conştienţi de greutatea deciziei lor şi de spusele sfântului Ioan Gură de Aur despre cât de gravă este dezbinarea în Biserică, părinţii nepomenitori şi creştinii care îi urmează au respectat strict linia trasată de canonul 15 I-II, pe care au adoptat-o urmând un alt sfat al sfântului Ioan Gură de Aur, care spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”. În legătură cu pericolul dezbinării în Biserică, Părintele ieroschimonah Iulian Prodromitul a oferit cea mai onestă soluţie posibilă: “Cei care au aprins focul, aceia să-l stingă!”33, cu referire la ierarhii semnatari ai documentelor sinodului din Creta.

Motivele pentru care Biserica Bulgară consideră că trebuie să rămână în comuniune cu cei ce au participat la sinodul din Creta îi privesc pe membrii şi conducătorii Bisericii bulgare şi pot fi discutate cu aceştia. Biserica Bulgară a părăsit CMB, nu a participat la sinodul eretic din Creta, nu a semnat documentul din Chieti, care a avut ca temă “dreptul de primat de onoare (presbeia tes times) al episcopului roman în întreaga Biserică”, când mai firesc era poate ca acest dialog teologic cu romano-catolicii să aibă ca punct de pornire o discuţie onestă despre ortodoxia şi catolicitatea (sobornicitatea) Bisericii din primul mileniu. Biserica Bulgară şia făcut datoria faţă de poporul său şi îşi poate permite să întreţină relaţii diplomatice cu celelalte Biserici, în speranţa că exemplul ei va putea fi urmat de Bisericile care împărtăşesc încă ideologia ecumenistă.

În consecinţă, Vă rugăm ca pe nişte părinţi ai Bisericii noastre, să ne acordaţi măcar o parte din dragostea creştină şi înţelegerea pe care le-o acordaţi eterodocşilor, cu care sunteţi angajaţi în dialogul pentru “restaurarea unităţii creştinilor”, şi să acceptaţi că nu suntem schismatici, nu dorim să creăm dezbinare în Biserică, nu dorim să părăsim Biserica, nu acuzăm pe nimeni de trădarea Ortodoxiei, dar, din motive de conştiinţă, nu putem accepta hotărârile sinodului din Creta, pe care le considerăm eretice.

 

25 decembrie 2016

Cu deosebit respect,

Membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

1[1]http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.

2[1] Vezi infra, https://graiulortodox.wordpress.com/tag/declaratia-de-unitate-new-delhi/.

3[1] Recunoscut ca unul dintre cei mai mari sfinţi ai secolului XX chiar şi de siteul mitropolitan Doxologia: http://www.doxologia.ro/sfantul-ierarh-ioan-maximovici.

4[1] http://orthodoxinfo.com/ecumenism/georgia.aspx.

5[1]http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/ecumenismul-fost-anatemizat-de-un-sinod.html.

6[1]http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/10/08/mitropolitul-ieremia-de-gortina-anatematizeaza-panerezia-ecumenismului-semnata-de-tradatorii-ortodoxiei-participanti-la-adunarea-din-creta/.

7[1]http://www.aparatorul.md/spicuiri-dintre-anatemele-rostite-in-mitropolia-pireului-rostirea-anatemelor-in-duminica-ortodoxiei/.

8[1] Cassiodor, Scrieri, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 58.

9[1]http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.

10[1] Sfântul Vasile cel Mare, Epistola 262, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, p. 428.

11[1] Arhimandrit Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei. Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Editura Egumeniţa, 2015, p. 75.

12[1] Ibidem.

13[1] Comentariul Sfântului Iustin Popovici la acest canon: “Porunca aceasta este limpede chiar şi pentru o conştiinţă de ţânţar. Oare nu?” (Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Fundaţia Iustin Pârvu, 2012, p. 193).

14[1] Sfântul Iustin Popovici, op. cit., p. 194.

15[1] http://basilica.ro/programul-saptamanii-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestina-2016/.

16[1] Ibidem.

17[1] http://basilica.ro/saptamana-de-rugaciune-a-inceput-in-arhiepiscopia-aradului/.

18[1] http://basilica.ro/saptamana-de-rugaciune-la-patriarhie/.

19[1]https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/central-committee/1950/toronto-statement.

20[1]https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/wcc-programmes/ecumenical-movement-in-the-21st-century/member-churches/special-commission-on-participation-of-orthodox-churches/first-plenary-meeting-documents-december-1999/thessaloniki-statement.

21[1]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

22[1]https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/2013-busan/adopted-documents-statements/unity-statement.

23[1]https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/central-committee/1950/toronto-statement.

24[1] https://graiulortodox.wordpress.com/tag/declaratia-de-unitate-new-delhi/.

25[1] Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credinţe, Editura “Părinţii Aghioriţi”, Sfântul Munte Athos, 2014.

26[1]https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/03/raspuns-pentru-cei-care-afirma-ca-biserica-ar-fi-divizata-biserica-este-una-si-se-numeste-biserica-ortodoxa/.

27[1]https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/03/raspuns-pentru-cei-care-afirma-ca-biserica-ar-fi-divizata-biserica-este-una-si-se-numeste-biserica-ortodoxa/.

28[1]http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/video-mitropolitul-teofan-savu-semnat.html.

29[1] http://www.evz.ro/ips-teodosie-ii-iubesc-pe-musulmani-imi-sunt-apropiati.html.

30[1] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/09/28/ips-serafim-joanta-la-radio-vatican-totul-este-aproape-comun-intre-ortodocsi-si-catolici-scopul-ecumenismului-este-unirea-bisericilor-crestine/.

31[1] Manual pentru clasa a IV-a, Religie. Cultul Ortodox, semestrul I, Editura Corint Educaţional, Bucureşti, 2016, p. 10.

32[1] Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 173.

33[1] http://aparam-ortodoxia.ro/2016/11/15/cuvant-de-folos-de-la-parintele-iulian-prodromitul-oct-2016

 

Semnăturile pentru această scrisoare s-au cules după ce scrisoarea a fost citită public în biserica de la Schitul Rădeni, Neamt, iar semnatarii au fost informaţi cu privire la faptul că semnăturile vor fi făcute publice şi că ele ar putea atrage represalii din partea autorităţilor eclesiale (afurisire, caterisire etc.). S-a cerut de asemenea ca semnăturile să fie autentice, să nu se semneze în numele altor persoane, să nu se semneze de mai multe ori.

Lista de semnături rămâne deschisă până pe data de 10 ianuarie, când scrisoarea va fi trimisă Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cei ce doresc să o semneze, pot descărca documentul Lista de semnături în sprijinul Scrisorii… de pe pagina noastră şi pot trimite semnatura lor fie la adresa de email contact@aparam-ortodoxia.ro sau la adresa postala:

 

Schitul Sfânta Cuvioasa Parascheva

Localitate Rădeni,

Judetul Neamt.

sursa: http://aparam-ortodoxia.ro/2016/12/28/oferiti-le-si-ortodocsilor-o-farama-din-dragostea-si-grija-pe-care-le-aratati-ereticilor/

Preluat de pe: http://sinodultalharesc.tk/reactia-comunitatii-ortodoxe-de-la-schitul-radeni-la-comunicatul-patriarhiei-romane-din-21-12-2016/

Un comentariu la Comunicatul Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române

La adresa de mai jos a apărut Comunicatul Sinodului B.O.R.:

http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/

pr-dr-ciprian-staicuDupă citirea lui primele gânduri care mi-au venit au fost:

  1. Referitor la titlul lui, disting următoarele, pe care le voi și comenta:
  2. a) ”orice lămurire privind credința” – nu cred că poporul român are nevoie de ”lămuriri”, de muncă de lămurire, dusă oficial cu blândețe, dar de fapt prin ”teologia bâtei”, ci are nevoie de ierarhi care să spună NU panereziei ecumeniste. Miroase de la o poștă a erezie când te gândești la ecumenism. Oare împărtășirea deja ”obișnuită” prin Germania și Italia a papistașilor și protestanților din potire ortodoxe – adică așa-numitul ecumenism popular – este ceva care mai are nevoie de lămuriri sau este pur și simplu batjocorirea Tainei Sfintei Împărtășanii? (în acest sens ca mărturii acuzatoare ale acestei practici blasfemiatoare, impusă de ”ierarhii” români, avem 2.000 de ani de Ortodoxie și de opere patristice). Credința noastră este clară, lămurită și sfântă, credința ecumeniștilor este antihristică, demonică și pierzătoare.
  3. b) ”comuniunea bisericească” pe care noi o dorim este cea cu Sfinții Grigorie Teologul, Athanasie cel Mare, Ioan Damaschin, Fotie cel Mare, Grigorie Palama, Marcu Eugenicul etc, precum și cu sutele de milioane de mucenici de a căror jertfă pentru Hristos își bat joc cei care au scos Sfânta Ortodoxie la vânzare, nu pe 30 de arginți, ci chiar mai puțin.
  4. c) ”dezbinarea” nu este lupta antiecumenistă, ci este viclenia ecumeniștilor, fățărnicia lupilor în piei de oaie care împing cât pot de tare neamul acesta în iad. Suntem în prag de a fi pusă ca prim-ministru o femeie musulmană, iar glasul ierarhilor BOR ne mustră pe noi pentru dezbinare? Țara noastră în halul acesta a ajuns? A avea un președinte neamț și posibil o viitoare prim-ministră musulmană este RUȘINEA acestui neam și dovada că ni se pregătește un praznic al Nașterii Domnului cum nu s-a mai văzut în istoria neamului nostru.
  5. ”S-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)”

Răspuns: ”S-a luat act”? Din nou aceeași formulă. Ce s-a întâmplat cu dulcele grai românesc? Alte expresii nu mai sunt? A se lua act înseamnă în limbaj juridic a accepta ceva hotărât deja. Deci, în traducere pe limba noastră cea frumoasă: ”s-a hotărât deja că singurii vinovați care există în B.O.R. sunt antiecumeniștii.”

Eu mi-am făcut datoria 25 de ani și, înainte de a fi judecat, episcopul meu a declarat public că ”atâta vreme cât sunt eu episcop în Covasna și Harghita, părintele Ciprian nu va mai fi preot.” Noi, antiecumeniștii, avem reacții negative? Dar citatul de mai sus cum s-ar traduce? Oare nu cumva samavolnicie?

NU receptăm deloc pozitiv Adunarea din Creta, pentru că a fost ERETICĂ ! Și ne vom ține de mărturia aceasta până la mormânt. Oare chemarea preoților la ”reînnoirea jurămintelor” și la acceptarea hotărârilor din Creta (vezi cazul Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Eparhiei Buzăului) se înscrie în procesul normal de ”receptare”? Cum, cu pistolul la tâmplă? Cu amenințări? Cu declarații ca ale ierarhului Vrancei că dacă episcopul vă trage pe toți în iad, trebuie să mergeți după el?

  1. ”Patriarhia Română a subliniat în mai multe rânduri faptul că „Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” și a îndemnat constant la păstrarea păcii şi unității Bisericii cu toată responsabilitatea.”

Răspuns: Adunarea eretică din Creta se situează sub următoarele anatheme:

  1. a) pentru că îi acceptă pe papistași ca ”biserici eterodoxe” (culmea blasfemiei), iar aceștia prin Filioque sunt și vinovați de arianism, Adunarea din Creta este sub ANATHEMA Sinodului I Ecumenic.
  2. b) tot datorită ereziei Filioque, papistașii și cei de un gând cu ei (ecumeniștii) se află, ca niște luptători și blasfemiatori împotriva Duhului Sfânt, sub ANATHEMA Sinodului II Ecumenic.
  3. c) datorită aceluiași adaos Filioque, papistașii și prietenii lor ecumeniști – trădători ai Ortodoxiei – se află și sub ANATHEMA Sinodului III Ecumenic, care a hotărât că Simbolul de credință (Crezul) nu poate fi în nici un caz modificat.

Unde este ”responsabilitatea” B.O.R.? Oare își asumă ierarhii noștri ”responsabilitatea” să ne închidă gurile, să ne alunge, să ne distrugă ”dintr-o semnătură” pe cei care nu ”receptăm pozitiv” EREZIILE cretane? Sunt cel puțin câteva zeci de argumente – ZECI – că adunarea din Creta a fost eretică. Iar sinodalii B.O.R. știu asta.

  1. Se vorbește de ”ecumenism lucid”. Nu există așa ceva astăzi în rândul ecumeniștilor. Când în C.M.B. sărmana Ortodoxie este privită ca ULTIMA dintre confesiunile creștine, pentru că nu acceptă căsătoriile homosexuale și preoția pentru femei – despre ce mărturie de credință să mai vorbim? Ecumenismul lucid este un SATANISM MASONIC VĂDIT. Ecumeniștilor nu le pasă decât de huzur, de hoteluri scumpe, de cadouri și de îmbrățișări cu ”frații”, junghiind fără milă pe oile și mielușeii turmei lor. Comunicatul acesta a ținut loc de ”la mulți ani” pentru cel care domină printr-o furie și teroare ”responsabilă”, adică asumată și fără rețineri sau remușcări?
  2. Comunicatul – de altfel nesemnat decât de un birou de presă (este ca și cum îi arunci cuiva o masă în cap și apoi afirmi că ea a zburat singură) – îi atacă pe vlădica Longhin și pe părinții athoniți: Sava, Efrem și Nicodim. Nu sunt vrednici ecumeniștii nici să le pomenească numele. Se tem și de numele lor, darămite de mărturia lor. Nu vă faceți griji, azi sunt ei și noi pe metereze, după anihilarea noastră vor fi alții. Hristos nu se lasă batjocorit și Hristos conduce istoria, nu iudele sau cozile de topor ale apusului.
  3. ”În concluzie, orice lămurire privind expunerea credinţei ortodoxe trebuie făcută în interiorul comuniunii bisericeşti, nu în stare de răzvrătire şi dezbinare”

Răspuns: DE MII DE ORI NU ACCEPTĂM ADUNAREA ERETICĂ DIN CRETA. Pe chipul nostru veți vedea mereu un zâmbet, nu încrâncenare, dorință de unitate cu Biserica triumfătoare a Sfinților mărturisitori ai dreptei credințe, nu cu ereticii sau cu păgânii. Noi nu folosim violența, noi nu propovăduim dezbinarea. Pur și simplu, NOI NU ÎI LĂSĂM PE ECUMENIȘTI SĂ NE TRAGĂ ÎN IAD!

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

21 decembrie 2016

P.S. – este binevenit oricine dorește să semneze alături de mine aceste gânduri izvorâte din conștiință și din responsabilitatea de a rămâne ortodox și a nu accepta panerezia ecumenismului.

Îngradirea de erezie. Metoda terapeutică a Bisericii pentru boala ereziei. Mărturiile sfinților.

,,vă îndemn să luptaţi pentru  credinţa    dată sfinţilor, odată pentru totdeauna”  ( Iuda 1,3)

67086_duminica-tuturor-sfintilorA trece sub tăcere cuvântul Adevărului este totuna cu a te lepăda de Hristos1, fiindcă Duhul Sfânt grăiește prin gura proorocului: nu sunt graiuri nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă (Ps. 18: 3).

După învăţătura Bisericii Ortodoxe, încă din vremea Sfinţilor Apostoli, erezia a fost socotită ca având urmări dezastruoase asupra omului. Îl îndepărtează de Dumnezeu şi îl duce la pieire. De aceea şi Domnul Însuşi şi Apostolii sunt foarte aspri faţă de „ereziile pierzării” (Matei.7,15; Fapte 20, 29; II Corinteni. 11,13; II Petru. 2,1;  I Ioan 4,1; II Ioan 1,7).

Păcatul personal este o încălcare a Legii şi pe care Dumnezeu îl poate şterge. Dar erezia este o schimbare a Legii şi care face imposibilă orice comuniune cu Dumnezeu. Un episcop sau un preot care păcătuieşte în mod individual îşi face rău doar lui însuşi, în timp ce episcopul căzut în erezie pune în pericol de moarte şi sufletele care i-au fost încredinţate. (Sf. Nicodim Aghioritul)

Sfântul Maxim afirmă că Duhul Sfânt este absent din acea biserică care nu mai mărturiseşte Credinţa Ortodoxă, ceea ce face zadarnică orice comuniune cu ea. Comuniunea cu o biserică presupune unitatea credinţei, mărturisirea unei credinţe neortodoxe de către această biserică exclude orice comuniune cu ea. (pag.181) (Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

Dacă Hristos nu este mărturisit corect, atunci comuniunea cu El şi cu cei care Îl mărturisesc în mod ortodox devine imposibilă, căci cel care nu Îl mărturiseşte pe Hristos în mod corect, adică în conformitate cu Tradiţia, se plasează în afara Lui. Acela care nu primeşte pe Apostoli, pe Prooroci şi pe Învăţători, ci nesocoteşte expresiile şi glasurile lor, acela dispreţuieşte pe Hristos Însuşi. (pag. 200) (Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

La un moment istoric dat, când erezia s-a răspândit în toate bisericile, Biserica Sobornicească s-a redus la un mic număr de credincioşi, chiar putem spune, la unul singur… Fiecare parte, chiar şi cea mai mică a Bisericii, fie şi un singur credicios, poate fi numit Biserică Sobornicească. Celor care voiau să-l silească pe Sfântul Maxim să se împărtăşească cu monoteliţii, le răspunde: “chiar dacă întregul univers (Oikoumeni) s-ar împărtăşi cu voi, eu unul nu mă voi împărtăşi”. El opune catholicitatea sa unei ecumenicităţi eretice. (pag. 209) (Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

1.Din procesul Sf. Maxim Mărturisitorul

Dacă „porţile iadului nu vor putea birui Biserica”  întemeiată  de Hristos, aceasta nu înseamnă că o anumită Biserică Locală nu ar putea cădea niciodată în erezie, din pricina unei harisme, unei puteri sau unui privilegiu, pentru că nici o biserică particulară nu se identifică „a priori” şi definitiv cu Biserica. (pag. 211) (Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

Toate bisericile au căzut într-un moment sau altul în erezie şi deci s-au aflat în afara Bisericii Soborniceşti (Catholiceşti). În anumite momente chiar toate bisericile au căzut în erezie, şi Biserica Sobornicească n-a mai existat decât prin câţiva credincioşi care nu încetau a mărturisi Credinţa Ortodoxă. (pag. 211)(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

Comuniunea care se realizează în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos presupune încă şi mai mult adevărata credinţă. Dacă nu se mărturiseşte Dreapta Credinţă, se răstoarnă şi se desfiinţează marea, luminoasa, prealuminata şi slăvita Taină a Ortodoxiei creştinilor. Invocarea Sfântului Duh în epicleza Sfintei Liturghii rămâne fără de răspuns şi,  prin urmare, Darurile ce se pun înainte nu mai sunt sfinţite.  Aşadar, nu se mai realizează o comuniune  adevărată. (pag. 263)(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. O introducere, Ed. DOXOLOGIA, Iaşi 2013)

Unitatea Bisericii stă în păzirea întreagă şi nevătămată a învăţăturilor Dreptei Credinţe Ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi…şi, deci, dezbinaţi de Biserică, schismatici sunt toţi cei care cugetă osebit de Sfinţii Bisericii.

Unde nu există „Adevărul şi moştenirea Mărturisirii de Credinţă”, nu există nici un fel de Biserică Sobornicească (Catholicească) – şi, implicit, nici Preoţie, nici Botez, nici Taine. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Din cartea Străjerii Ortodoxiei –Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei (Arhimandrit Vasilios Papadakis, Ed. Egumeniţa, 2015)

Pag. 76 – Fiind adus Moise și văzând că Luchie [episcopul] se pornise să-și pună mâinile peste el, a zis: «Să nu fie ca eu să fiu hirotonit prin mâna ta. Căci nu se pogoară Harul Sfântului Duh când îl chemi tu». Luchie însă a zis: «De ce rostești cu bănuială acestea?». Iar Moise i-a răspuns: «Nu vorbesc din bănuială, ci știu bine cele pe care le grăiesc. Fiindcă tu nu numai că lupți împotriva dogmelor apostolești și înveți cele contrarii, ci la cuvintele de hulă adaugi încă și fapte fără de lege. Căci ce rău-credincios nu a pătruns prin tine în adunările bisericești? Care dintre bărbații vrednici de laudă n-a fost izgonit?»

Pag. 95 – Toți acești clerici au încetat, până astăzi, comuniunea cu Nestorie și tot de aceea și alții se feresc, în ascuns, de împărtășirea cu el. Alți Preoți preaevlavioși au fost opriți să predice, pentru că în Biserica Sfintei Irina cea de lângă mare au osândit dogma eretică, ce s-a arătat acum din nou în chip nelegiuit.

Pag. 91 – Poporul credincios, care luptase atât de mult împotriva rătăcirii ariene, vedea o nouă primejdie a coborârii Persoanei lui Iisus la treapta de creatură – de data aceasta pe o altă cale. Nestorie cugeta cele ale lui Arie, iar credincioşii „nu au voit să aibă părtăşie cu el, de vreme ce are astfel de cugete. Astfel, chiar şi acum, poporul din Constantinopol nu merge la bisericile lui, afară de câţiva nemintoşi şi adulatori de-ai săi. Mai toate Mănăstirile şi Arhimandriţii nu au comuniune cu el, temându-se ca nu cumva să se vatăme din pricina credinţei lui.”

Pag. 102 – Când Ipatie a cunscut cugetele lui Nestorie, că nu erau cele ce se cunveneau să fie, a șters îndată numele lui din dipticele bisericii, ca să nu mai fie pomenit la Proscomidie… Deci i-a zis Evlalie lui Ipatie: «De ce ai șters numele lui, mai-nainte de a vedea ce se va petrece?». Iar Ipatie i-a răspuns: «De când am auzit că vorbește necuviincios despre Domnul meu, am încetat comuniunea cu el și nici numele nu i-l mai pomenesc; fiindcă nu mai este episcop». Atunci Evlalie i-a spus cu mânie: «Mergi și îndreaptă ceea ce ai făcut, căci pot să te și pedepsesc.» Și i-a răspuns Ipatie: «Fă tot ce voiești, căci eu mi-am pus în gând să le sufăr pe toate, și cu un cuget ca acesta am făcut ceea ce am făcut».

Pag. 287  – Păzitor riguros al Sfintelor Canoane și al Sfintelor Predanii, s-a ferit până la moarte de împărtășirea cu ereticii și de pomenirea episcopilor eretici. Credea și propovăduia că până și simpla pomenire a unui episcop eretic constituie o ‚,întinare” și știrbește ortodoxia celui care îl pomenește, în timp ce comuniunea cu ereticii ne desparte cu totul de Hristos’’; credea, de asemenea, odată cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că nu numai ereticii, dar și cei ce sunt în comuniune cu ei sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu și, potrivit, lui Atanasie cel Mare, trebuie să ne ferim nu numai de cei dintâi, dar și de cei de-al doilea.

Împărtăşania bisericii eretice a iconoclaştilor, care „s-au rupt pe sine din trupul cel cu încincite vârfuri al Bisericii” şi „s-a tăiat” din trupul lui Hristos, „supunându-se anatemelor veşnice”, nu este numai lipsită de valabilitate şi vrednică de lepădat, ci, mai mult, de-a dreptul vătămătoare. După marele Mărturisitor Teodor, împărtăşania ereticilor din afara Bisericii nu este „Trupul lui Hristos”, ci „împărtăşire de vrăjmaşul”, „pâine veninoasă” şi „otravă nu de trup vătămătoare, ci care înnegreşte şi întunecă sufletul.” „Precum se osebeşte lumina de întuneric, aşa şi împărtăşania ortodocşilor de cea a ereticilor; una luminează, cealaltă întunecă, una uneşte cu Hristos, cealaltă cu diavolul, una dă viaţă sufletului, cealaltă ucide”. Cel ce se împărtăşeşte cu acestea (împărtăşania ereticilor) este, ca şi Iuda, străin de moştenirea lui Hristos, şi părtaş celor cate L-au răstignit pe Domnul.

„Precum dumnezeiasca Pâine, atunci când se ia de la drept-credincioşi, îi face pe toţi ce se împărtăşesc un singur trup, aşa şi pâinea eretică, de vreme ce îi face pe cei ce o primesc în acest chip (ca împărtăşanie) să aibă părtăşie între ei, îi face un trup potrivnic lui Hristos. ” De altfel, „biserica ce se pângăreşte de eretici nu mai este biserică sfântă a lui Dumnezeu, ci casă pângărită, cum zice Marele Vasile, de vreme ce, îngerul care se află într-însa, precum în orişice biserică, s-a îndepărtat din pricina necucerniciei ereticilor. De aceea nici jertfa ce se săvârșește într-însa nu este bine-primită la Dumnezeu. Ascultă-l pe Cel ce zice: «Iar cel fărădelege, care jertfeşte Mie viţel, ca cel ce bate om» (Isaia 66,3) ”

Spunea de asemenea că este bine ca cel nebotezat să se boteze, la caz de nevoie, de către monah sau un mirean ortodox, decât să moară nebotezat sau să primească botezul de la eretici. Interzicea să facem rugăciune, să aducem prinoase de ulei sau ceară pentru eretici, ori să le facem parastase, „căci nu sunt lucruri de joacă cele dumnezeieşti […] Nici nu va fi aşezat cu ortodocşii cel ce nu are părtăşie cu Ortodoxia, măcar în cel din urmă ceas. În ceea ce vei fi aflat, în aceea vei fi şi judecat.” De asemenea, nu îngăduia să facem panaghii, panihide sau rugăciune pentru ortodocşii care au murit având împărtăşire cu ereticii, nici să-i pomenim la Dumnezeiasca Liturghie, chiar dacă ar fi vorba de tatăl, mama sau fratele nostru.

În acord cu învățătura dumnezeieştilor canoane, interzicea chiar statul la masă cu ereticii sau cu cei ce sunt în comuniune cu aceştia. Astfel, „dacă cineva este în comuniune cu eresul, nu poate să se facă prieten al lui Dumnezeu, ci rămâne vrăjmaş, chiar dacă ar da toţi banii acestei lumi. Dar, pentru ce vorbesc despre comuniune? Chiar şi dacă mănâncă împreună, sau bea, sau are o legătură de prietenie cu ereticii, are să dea răspuns.”

În sfârşit, spunea că în vremurile de înflorire a ereziei, „nu numai cel ce este mai înalt în rang şi cunoştinţă trebuie să lupte, să grăiască şi să înveţe cuvântul Ortodoxiei, ci şi cel din treapta ucenicului este dator să propovăduiască adevărul şi să vorbească cu slobozenie.”

Pag. 333 – Într-o altă scrisoare de a sa (1229), Sfinţitul Gherman îi îndeamnă pe credincioşii din Cipru: „Fugiţi cu grăbire, depărtându-vă de preoţii care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunaţi cu ei în biserică, nici să nu primiţi din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugaţi lui Dumnezeu singuri în casele voastre, decât să vă adunaţi în biserică dimpreună cu slugarnicii latino-cugetători.

[…] Acei clerici care recunosc Biserica noastră şi voiesc să ţină credinţa predanisită de Părinţi, să nu se plece arhiereilor lor care s-au supus latinilor. Nici să nu le dea câtuşi de puţin ascultare, din pricină că episcopii îi vor afuirisi (cu scopul de a-i convinge să se supună „bisericii latine”), fiindcă o asemenea afurisenie n-are nicio putere, ci se abate mai curând asupra celui ce a dat-o. Iar aceasta deoarece s-au făcut pricină de sminteală poporului lui Dumnezeu, ca unii care au călcat acrivia Sfintelor Canoane şi i-au primit pe episcopii străini şi uzurpatori şi le-au dat mâna, semn al supunerii şi al înrobirii […]

[…]Cât despre voi, popor ales al lui Dumnezeu, întăriţi-vă în Credinţă, îmbărbătaţi-vă, fiţi tari, îndreptaţi-i pe cei fără rânduială şi mustraţi-i pe cei ce răstălmăcesc buna-cinstire. Să nu trădaţi niciodată dintre Dogmele drepte pe care le-aţi primit din vechime. Să socotiţi bucurie şi câştig orice necaz pământesc şi orice pagubă, ca să păstraţi întru voi neatinsă comoara Credinţei Ortodoxe.”

Pag. 353 –  Antiunioniştii însă au respins unirea şi privindu-i ca pe nişte întinaţi pe cei ce o recunoscuseră, s-au despărţit de patriarhul Vekkos şi de partida lui. Îi învinuiau pe aceştia că au căzut din preoţie, iar Tainele pe care le săvârşesc sunt nevalide, potrivit canoanelor 1 şi 2 ale Sinodului al III-lea Ecumenic. De aceea, îi îndemnau pe credincioşi să nu meargă la bisericile unde slujeau patriarhul şi clericii unionişti. Vekkos a validat unirea în cadrul unui sinod, iar în iulie 1277 a lansat o „excomunicare patriarhală împotriva „schismaticilor unionişti”.

Pag. 541 – Arienii, de exemplu, „au fost dovedinţi eretici şi excluşi din Biserică, după judecata întregului Sobor (cel Dintâi) Ecumenic”. „Cine nu ştie – spune Sfântul Grigorie al Nyssei – că ceea ce desparte erezia de Biserică este cugetul rău-credincios, în care stăruind ereticii, îi scoate afară din „trupul Bisericii”, adică îi înstrăinează „şi de Dumnezeu, şi de Biserica Sobornicească”. „Cum să ţină de Biserica Sobornicească cei care s-au depărtat de Credinţa Apostolească şi s-au făcut născocitori de inovaţii rele?”, se întreabă şi Marele Atanasie.

Pag. 542 – Îndepărtarea din trupul Bisericii a ereticilor osândiți are drept firească urmare golirea tainelor lor de Harul Preasfântului Duh, acestea devenind în continuare fără valoare, „mincinoase și deșarte”. «Iar cei ce s-au rupt, făcându-se mireni, nu aveau puterea (autoritatea) nici de a boteza, nici de a hirotoni, nici nu puteau să dea altora Harul Sfântului Duh, de la care ei au căzut.»

Pag. 543 – Prin urmare, atât acești episcopi eretici, care s-au abătut de la Dreapta Credință și au părăsit Biserica cea Una, cât și cei hirotoniți de ei sunt socotiți de către Părinții Bisericii simpli mireni, chiar dacă au fost hirotoniți canonic și n-au întrerupt continuitatea lanțului hirotoniei canonice, care și-a luat începutul de la Apostolii înșiși. Cu alte cuvinte, ereticii, în afara Bisericii fiind, nu au succesiune apostolică, de vreme ce, potrivit învățăturii Părinților, succesiunea apostolică nu se întrerupe doar printr-o transmitere nelegitimă sub raport exterior a hirotoniei, ci și din pricina abaterii de la Dreapta Credință.

Pag. 552 – Sfântul Ioan Teologul a mers odată la o baie, dar auzind că se afla acolo ereticul Cerint, a plecat îndată din baie, fără să apuce măcar să se spele. Atâta grijă au avut Apostolii și ucenicii lor, ca nici măcar în cuvânt să nu aibă părtășie cu vreunul din cei ce strâmbau adevărul. În același fel și Marele Vasilie afirmă că trebuie să evităm orice părtășie cu ei  (cu ereticii) și să le respingem cuvintele, ca unele ce sunt otravă pentru suflete, iar Sfântul Chiril al Ierusalimului întregește: Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar să nu-l saluți pe unul ca acesta, ca să nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni 5,11); și nici să nu te amesteci cu (ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.

Pag. 566 – Într-adevăr, ortodocșii au întrerupt comuniunea cu Sfântul Macedonie al Constantinopolului când acesta a consimțit la abandonarea Sinodului al IV-lea Ecumenic. Restabilirea comuniunii a avut loc numai după ce Patriarhul a mărturisit public recunoașterea Sinodului. […] Locuitorii Constantinopolului preferau să rămână neîmpărtășiți cu anii, decât să se împărtășească cu patriarhul eretic Timotei.

Min. 23:58

Sfântul Grigorie de Nissa, în scrierea sa ‚Despre rugăciune’: La Matei 6:22 scrie că  Luminătorul trupului este ochiul. Luminatorul Bisericii este episcopul. De aceea luminătorul trebuie să fie pur, curat, pentru ca Trupul să se miște drept spre Împărăția Cerurilor. Dacă ochiul este întunecat și trupul – adică Biserica – nu va putea merge înainte. Rugăciunile creștinilor nu ar trebui să fie adunătură de minciuni, fiindcă ei se adresează lui Dumnezeu, Părintele Adevărului. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu poate minți. Când credincioșii și preoții pomenesc pe un episcop eretic, eu nu se adresează tatălui Ceresc, ci se adresează lui Satan însuși, care este mincinosul și tatăl minciunii.’’

(Sursa: https://youtu.be/C-y6Q-eKXi0 Nou – Ecumenism și Sinodul din Creta)

Min 25:08

Sfântul Vasile cel Mare compara situația din Biserică – așa cum este ea în vremea noastră – cu o bătălie pe timp de noapte. Episcopii eretici în mod voit doresc să falsifice Credința, seducându-i pe cei simpli, dar și pe cei învățați.

(Sursa: https://youtu.be/C-y6Q-eKXi0 Nou – Ecumenism și Sinodul din Creta)

Min 24:52

Dacă episcopul care este pomenit în Biserică este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de rugăciune îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună. (Sursa: https://youtu.be/C-y6Q-eKXi0 Nou – Ecumenism și Sinodul din Creta)

Min 23:46

Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească ‚,darurile’’ sau ‚,binecuvântările’’ lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii. (Sursa: https://youtu.be/C-y6Q-eKXi0 Nou – Ecumenism și Sinodul din Creta)

Din viata Sf. Maxim Mărturisitorul

„Aflând eu Biserica Bizanţului aşa precum era înainte, atunci şi eu mă voi afla într-însa, precum am fost mai înainte, şi voi merge la împărtăşirea aceea fără nici o îndemnare omenească; dar cât timp vor fi într-însa smintelile eretice şi smintitorii arhierei, până atunci nici un fel de cuvânt sau lucru nu mă va pleca să mă împărtăşesc cu dânşii vreodată”. (http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-maxim-marturisitorul)

Scrisoare deschisă a unor Părinți Athoniţi către Patriarhia Ecumenică, către celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, către toți credincioșii Bisericii cei purtători ai numelui lui Hristos (Sf. Munte – mai 2016)

Prin urmare vom fi nevoiți să oprim pomenirea la Sfântul Disc al Proscomidiei, care simbolizează Biserica Ortodoxă, a numelor tuturor acelor episcopi, preoți și laici care vor semna hotărârile acestui sinod eretic, precum și a tuturor celor care sunt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu toți aceștia, care pentru Biserică vor fi pe mai departe eretici, nu putem avea comuniune bisericească până ce nu se vor pocăi public și vor renega erezia ecumenismului după cum va rândui Biserica Ortodoxă prin Sinod. (pag.6)

Cei o sută de ani de iconomie dusă la culme și de îngăduință față de episcopii ecumeniști, de cugetare papistaşă (romano-catolică) și filo-uniați sunt prea de ajuns. Paguba și schimbarea pe care această impropriu numită «iconomie» a adus-o felului ortodox de a judeca al clerului și poporului a luat deja dimensiuni uriașe. Avem, însă, la Sfântul Munte – ca moștenire sfântă de la cuvioșii părinți și stareți athoniți, moștenire din care învățăm – tradiția istorică și de Duhul Sfânt insuflată ca, ori de câte ori apare o erezie în Biserică, să purcedem de nevoie la oprirea pomenirii tuturor acelora care propovăduiesc erezia sau a acelora care din frică și lașitate urmează episcopilor eretici și nu opresc pomenirea acestora la Sfintele Taine. (pag.7)

Astfel făcând, un Sinod ca acesta care va recunoaște pe eretici ca «biserici» încetează a mai fi Sinod și ajunge sinod tâlhăresc, eretic și fals-sinod. Cei ce vor semna și cei ce vor primi hotărârile lui se vor osândi ca eretici ai vremurilor de pe urmă, mai răi decât toți cei dinainte. În acea zi grozavă a Judecății căderea lor va fi mai grozavă și decât căderea lui Iuda, a lui Arie și a Papei. (pag.9)

Sursa:https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2016/05/13/parinti-din-sfantul-munte-athos-despre-sfantul-si-marele-sinod-din-06-06-2016

Interviul Pr. Matei Vulcănescu cu Gheron Sava Lavriotul (Sf. Munte Athos) despre problemele sinodului din Creta

Gheron Sava: Poporul are o putere foarte mare și poporul a fost întotdeauna păzitorul credinței noastre. Monahismul și poporul. Noi, ca monahi, vom urma drumul Sfinţilor Părinţi, drumul patristic, vom anunța ca să nu fie primit acest sinod, episcopii să nu primească acest sinod. După care, dacă nu se va întâmpla aceasta, nu mai mergem la bisericile unde episcopii primesc acest sinod. Același lucru îl spunem și poporului român: să nu pomenească, nici să se împărtășească, să nu aibă nicio comuniune cu episcopii care acceptă acest sinod și să nu-i asculte pe cei care spun cum că dacă nu-l pomenești pe episcopul tău este păcat. Este modul dat de Dumnezeu ca să rămânem în Biserică. Noi vrem să rămânem în interiorul Bisericii și ca să poți rămâne în interiorul Bisericii Ortodoxe, trebuie să fii în Adevăr și aceasta este adevărata dragoste. Pentru că, în felul acesta, arătăm drumul corect pentru a rămâne aproape de Hristos. Să nu vă fie teamă de nimic!  Dumnezeu este chivernisitorul Bisericii, este Capul Bisericii și noi trebuie să rămânem uniți cu Capul Bisericii, anume cu Hristos, iubind în Adevăr.

(Sursa: https://youtu.be/chD21moX7C4)

Convorbirea Părintelui Antim cu Părintele Hariton Aghioritul sept. 2016

Pr.Hariton: Dintru început, de la Sfinții Apostoli, pomenirea Episcopului, a Ierarhului, înăuntru, la Sf.Masă, înseamnă comuniunea cu credința Episcopului! O considerau comuniune cu credința Ierarhului! De exemplu, eu când îl pomenesc pe Bartolomeu înseamnă că eu am aceeași credința cu Bartolomeu! Nu există altă explicație! E ceva absolut, clar, nu există alt înţeles! Absolut înseamnă perfect, nu există alt înţeles, nu poţi să o dai stânga, dreapta! Nu există. Deci, încă o dată, pomenirea Patriarhului de către Preot şi de către popor în Biserică reprezintă, că eu ca Preot şi ca popor, sunt în aceeași credință cu Ierarhul pe care îl pomenesc.

Pr.Antim: – Dacă el are o credință dreaptă sunt în comuniune adevărată cu el şi cu Cerul, dacă are o credință rea sunt în aceeași credință cu el spre pierzare!

Pr.Hariton: – Da, mă molipsesc şi eu de la el! Cum spunem noi acum în Sf. Munte: îl pomenesc (pe Patriarh), nu am treabă cu el, da îl pomenesc! Sfinții Părinți nu binecuvântează acest lucru! Când pomenesc numele lui sunt în acelaşi nume cu el, am aceeaşi credinţă cu el! După Axion, Preotul zice: întâi pomenește Doamne pe episcopul nostru care mărturiseşte Adevărul! Acolo sunt îngerii și întreabă: măi preote, dar care episcop spune Adevărul de care spui tu aici? Eu să fac ascultare!? Sursa: https://youtu.be/6gufuC1ph50

Sfântul Ciprian al Cartaginei:

„Iar mulţimea să nu se mângâie cu gândul, că ar putea rămâne neatinsă de molima păcatului, fiind în comuniune cu un Episcop păcătos şi dându-şi încuviinţarea pentru slujirea nedreaptă şi nelegluită ca Episcop a întâistătătorului ei, de vreme ce prin profetul Osea (9, 4), asprimea lui Dumnezeu ameninţă şi spune: „Jertfele lor ca o pâine de jale; toţi cei ce mănâncă din ea se vor molipsi”, învăţând de bună seamă, şi arătând că sunt cu totul prinşi de păcat toţi cei care se vor fi molipsit de ofranda unui Episcop profan („din afara Bisericii”) şi nelegiuit. (…)

Pentru aceasta, mulţimea, supunându-se poruncilor Domnului şi temându-se de Dumnezeu, trebuie să se depărteze de Ierarhul păcătos şi să nu se lase amestecată în jertfele unui preot nelegiuit, mai cu seamă că ea (mulţimea, poporul) însăşi are mare putere, atât de a alege Episcopi vrednici, cât şi de a-i îndepărta pe cei nevrednici. Noi vedem că şi acest lucru îşi are obârşia la Dumnezeu, anume ca Episcopul, să fie ales sub ochii tuturor, înaintea mulţimii, şi să fie socotit vrednic şi potrivit printr-o judecată şi mărturie obştească… Dumnezeu porunceşte ca Episcopul să fie rânduit în faţa întregii adunări, adică a învăţat şi a arătat că înscăunările Episcopilor nu trebuie făcute decât cu ştirea poporului aflat de faţă, pentru ca, fiind de faţă mulţimea, să se dezvăluie păcatele celor răi sau să se vestească înaintea tuturor faptele vrednice ale celor buni, şi înscăunarea să fie dreaptă şi legiuită, ca fiind încuviinţată prin voinţa şi judecata tuturor.”

(Sfântul Ciprian al Cartaginei, Scrisori, Editura Sophia, Bucureşti, pg. 315-316)

Sf. Atanasie cel Mare

“Dacă episcopul sau preotul, cu adevărat ochii Bisericii, se comportă rău şi scandalizează poporul, pe unii ca aceştia trebuie să-i îndepărtezi. Căci mai de folos este fără de aceştia să vă adunaţi în casa de rugăciune, decât să fiţi aruncaţi cu aceştia ca şi Ana şi Caiafa în gheena focului.”

…”Fugiţi de cei care, prefecându-se că nu sunt de accord cu Arie (ereticii), de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează. (Patrologia Graeca, 26:1185D-1188C)

Din viaţa Sf. Mc. Eusebiu al Samosatelor

” Iar în cetatea Samosatelor, în locul Sf. Eusebiu a fost trimis de arieni un episcop cu numele Eunomie care cugeta cele arieneşti. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se cuvinea unui episcop; pentru că nu a ieşit întru întămpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meşter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toţi cetăţenii erau dreptcredincioşi şi nu vroiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvinteze de el şi nici să-l vadă. Deci Eunomie a intrat în episcopie şi a luat Biserica Sobornicească cu stăpânire împărătească. Iar oamenii, văzând aceasta, nu se mai duceau la biserica aceia, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu şi nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la casa arhierească.”

Sfîntul Nicodim Aghioritul († 1809)

“Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine şi să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greşeală privitor la cele ce ţin de credinţă şi de adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi.”

Arhim. Arsenie Papacioc:

“ Cu o moarte toţi suntem datori, dar una-i ortodox să mori, alta-i ecumenism vândut”. Şi dacă unul singur ţine adevărul, acolo este Biserica. Nu e numai o fracţiune din Biserică, e toată Biserica. Aveţi ocazia sa fiţi acel unul… Dragii mei, vreţi să fiţi fericiţi? Muriţi pentru adevăr! Apără adevărul. Moartea nu înseamnă moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viaţa… Adevărul îl poate apăra oricine. Că acolo unde e Adevărul, acolo e Biserica. Nu unde este mulţime, unde e gălăgie, unde e “hai dom’ne să ne împăcăm, să ne unim!”… Fiecare ortodox este obligat să se pună la punct, şi dacă a făcut un mare efort, a devenit o mare forţă. Şi acolo e Biserica , la ăla care e pus la punct. Unde e Adevărul, acolo e Biserica… Voi nu cunoaşteţi bucuria care te cuprinde atunci când aperi Adevărul… Şi a nu apăra Adevărul e groaznic, e o suferinţa teribilă… nu vă daţi seama ce durere ai când eşti un om vândut (lepădat); încă o dată vă spun: Adevărul poate fi la unul singur şi să fii fericit că esti acel singur, căci cu atât mai puternic vei fi… Pentru că apărând Adevărul toate cerurile ştiu, toţi Sfinţii, toată Împărăţia de sus ştie că tu ai apărat Adevărul, şi nu te lasă. Da, Dumnezeu dă Harul, dar nu-l dă la milogi, ci îl dă la eroi… Apără Adevărul, că nu mai contează viaţa … în momentul când aperi Adevărul eşti îmbrăcat cu haina morţii. (Revista Atitudini,februarie, martie, aprilie 2008)

În Tradiţia Ortodoxă, ierarhii eretici, chiar încă neosândiţi de către un sinod, au fost socotiţi dintotdeauna caterisiţi: în afara comuniunii de Credinţă şi în afara Bisericii.

Sfântul Vasilie cel Mare credea că a fi în comuniune (părtășie) nu este o formalitate, ci o problemă de esenţă: o problemă de credinţă şi o problemă de mântuire. Scriindu-le creştinilor din Evesa, el se roagă ca ei să nu cadă din comuniunea cu Biserica ce ţine temelia “învăţăturii sănătoase şi neschimbate”, fiindcă Dreapta Credinţă este temelia comuniunii şi comuniunea cu ortodocşii este semnul că cineva este numărat în “ceata drepţilor în ziua Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, cols. 937D-940A [Epistola 251: Către Evaeseni, § 4]).

Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de Mărturisirea Ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşază de la sine în afara Bisericii. La fel şi cei ce păstrează comuniunea cu ei.

Încă de când era diacon, Sfântul Vasilie cel Mare, acest descoperitor al tainelor dumnezeieşti [Ouranophantor], în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a îngrădit pe sine Sfântul Vasilie cel Mare?

Pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, a semnat mărturisirea neortodoxă de credinţă a sinodului semiarian din Constantinopol [în anul 360, sub conducerea ereticului homoean Acachie din Cesaerea Palestinei]. (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 388C-392A [Epistola 51: Episcopului Vosforie]).

Mai târziu, Episcop fiind, Sfântul Vasilie cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: “În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia [cei din cercul lui Eustatie] şi să-i evităm pe toţi cei de o împreună-cugetători cu aceştia, cu siguranţă merităm să dobândim iertare“, punând adevărul şi propria noastră statornicie în Dreapta Credinţă înainte de toate” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 925BC Epistola 245: Episcopului Theofil]).

Sursa: http://luptapentruortodoxie.blogspot.ro/2011/11/care-este-exemplul-sfintului-vasile-cel.html?m=1

Sf. Gherman al II– lea (1240) Patr. Constantinopolului

“Şi le poruncesc tuturor laicilor, câţi sunteţi toţi fii adevăraţi ai Bisericii Soborniceşti, să fugiţi departe de preoţii căzuţi în supunere latină (romano-catolică) şi nici în biserica lor să nu vă adunaţi şi nici cea mai simplă binecuvântare să nu primiţi din mâinile lor. Căci este mai bine să vă rugaţi lui Dumnezeu în casele voastre, decât să vă adunaţi în biserică cu filolatinii”. Sf. Gherman recomanda să fie oprită comuniunea bisericească cu acei ortodocşi care se împărtăşeau cu latinii eretici.

Fragment din Epistola Părinţilor Aghioriţi către împăratul Mihail Paleologul cu mărturisirea de credinţă împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-1274)

[…] Dar ce este în comun între comuniune şi pomenirea numelui? Foarte multe, după cum vom arăta […]

Sfinte stăpâne, ascultă mărturia cuvintelor Atotsfântului Duh, din care nici un corn de literă nu poate să cadă (Lc. 16:17). Marele Apostol al Domnului şi Evanghelist Ioan Teologul spune: Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă şi să nu-i ziceți: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaș la faptele lui cele rele (2 Ioan I, 10-11). Dar dacă ni se interzice măcar să-l salutăm în cale, dacă se interzice să-l aducem într-o casă obişnuită, atunci cum să-l primim nu în casă, ci în biserica lui Dumnezeu, în însuşi Altarul, la tainica şi înfricoșata Cină a Fiului lui Dumnezeu, care Se aduce în jertfă nesângeroasă? Întâi ca Dumnezeu, apoi ca miel neprihănit, pentru a ne împăca cu Tatăl şi cu Sine şi a curăţi păcatele noastre cu sângele Său, ca Unul fără de păcat.

Ce om întunecat va zbiera pomenirea celui pe care l-a vărsat pe bună dreptate Duhul Sfânt, ca pe unul ce s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a Sfinţilor, şi prin asta se va face [acel om] vrăjmaș al lui Dumnezeu? Căci dacă numai cuvântul de „Bun venit!” te face părtaş la faptele cele viclene, atunci cu atât mai mult înseamnă pomenirea sa răsunătoare, când stau înainte înfricoşatele Taine dumnezeieşti. Iar dacă Cel ce stă înainte este Însuşi Adevărul, atunci cum să primeşti ca adevăr această mare minciună – să-l socoţi ca patriarh ortodox[1]? Săvârşind înfricoşatele Taine vei glumi ca pe o scenă? Cum să rabde acestea sufletul ortodox, cum să nu se depărteze îndată de cei ce pomenesc, cum să nu-i socoată drept vânzători de cele sfinte? Căci dintru început Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu socotea pomenirea numelui Arhiereului în timpul sfintelor slujbe drept comuniune desăvârşită. Căci este scris în Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii (a Sf. Gherman): „cel ce slujeşte cele sfinte rosteşte numele Arhiereului, arătând şi supunerea sa faţă de cel de mai sus, şi comuniunea cu el, şi succesiunea credinţei acestuia şi a celor sfinte”. Şi marele părinte al nostru şi mărturisitor Teodor Studitul aşa spune într-o scumpă scrisoarea a sa: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie preotului tău să nu pomenească numele ereziarhului, iar eu nu găsesc ce să-ţi spun acum despre asta altceva decât că comuniunea prin singură pomenirea lui întinează, chiar dacă cel ce pomeneşte ar fi ortodox”. Aşa spune acest părinte. Dar mai înaintea lui şi Dumnezeu a indicat asta, spunând: Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele. Cum? Nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt (Iez. 22:26), ci totul era la ei fără deosebire. Ce este mai limpede şi mai adevărat decât asta?

Dar să îngăduim asta ca o iconomie cumpătată? Cum să îngădui o iconomie care pângăreşte sfânta slujbă, după cum s-a spus, şi alungă Duhul Sfânt de acolo şi de aceea îi face pe credincioși să nu fie părtași la iertarea păcatelor şi la înfiere? Şi ce ar putea fi mai vătămător decât o asemenea iconomie? Acea comuniune chiar şi într-un singur punct este o pierdere vădită şi o stricare a toată dreptatea. Căci cel ce-l primește pe eretic se supune aceleași osândiri ca şi acela; şi cel ce intră în comuniune cu cel afurisit să fie afurisit, ca unul ce încalcă canonul bisericesc.

Şi aşa încât aceşti binecunoscuţi, nerespectând rânduielile bisericești, intră în comuniune şi cu iudeii, şi cu armenii, şi cu iacobiţii, şi cu nestorienii, şi cu monoteliţii, şi, mai pe scurt, cu toţi ereticii, atunci măcar pentru asta, dacă nu pentru altceva, fără îndoială că nu merită iertare şi comuniune, ci se fac vinovaţi de toate ereziile potrivnice lui Dumnezeu ale acelora. Şi se pare că din cauza aceasta, adică din nedeosebirea ereticilor după rânduiala Bisericii şi după legea de sus a lui Dumnezeu, ei au început să se umple de tot felul de erezii – nu din altă cauză.

Iar să-i dai întâietatea asupra întregii Biserici ortodoxe a lui Hristos unui om eretic este drept? Aceasta e o desăvârșită trădare, iar nu iconomie. El acum nu e vrednic nici de locul cel din urmă. Căci marele nostru părinte, Grigorie Teologul, vorbind despre cei ce se pocăiesc, spune în cuvântul său sfânt: „dacă pe cei ce se pocăiesc (nu-i primea Novat), nici eu nu-i primesc pe cei ce fie sunt neclintiţi, fie nu se îmblânzesc destul şi nu răsplătesc lucrul rău cu îndreptare. Iar dacă îi voi primi, le voi indica un loc după cuviință”. Unde este îndreptarea la el şi la cei dimpreună cu el? Unde este răsplata pentru fapta rea? Desigur că nu sunt vrednici nici de locul cel din urmă, dar cum să aibă întâietate? Şi dacă vor avea putere asupra uneia din dumnezeieștile biserici, vai! Oare cei călăuziți de cârmuitori orbi nu vor cădea în cursele iadului, după cum ne previne nemincinoasa gură (Lc. 6:39)? Şi dacă lumina este întuneric, atunci e limpede ce urmează (Mt. 6:23; Lc. 11:34-36). Şi iarăşi după marele teolog Grigorie, fiecare supus se aseamănă celui ce-l stăpâneşte.

Şi după care rânduieli bisericești va judeca el însuşi şi mai marii săi? Lepădând cu totul dumnezeieștile Canoane ale sfintelor Soboare, neavând nici urmă sau pomină de viață duhovnicească, ci fiind eretici în multe lucruri, ei vor umple cu adevărat Biserica de tulburare şi sminteli. Căci cele de neunit nu pot fi unite, nici cele de nelegat nu pot avea legătură. Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, după dumnezeiescul cuvânt (II Cor. 6:14), sau ortodocșii cu ereticii, de care, dimpotrivă, ni s-a poruncit să ne despărţim cu totul.

Şi mai presus de toate Dumnezeu ne-a poruncit, spunând: Scoateți afară dintre voi pe cel rău (Deut. 13:5, I Cor. 5:18). Şi în multe alte locuri, precum acesta din Noul Testament: „de te smintește ochiul tău, scoate-l” (Mc. 9:47) şi altele despre mădularele ce smintesc la cine se referă, dacă nu la aceștia? Şi marele Pavel, prin Însuşi Domnul ce grăia întru dânsul (II Cor. 13:3), spune limpede unele ca acestea: de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit (Tit 3:10-11). Şi iarăși îndeamnă să ne ferim de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi (II Tes. 3:6). Şi în alte locuri ne poruncește cu unii ca aceștia nici măcar să nu ședem la masă (I Cor. 5:11, II Tes. 3:14). Asemenea şi marele părinte al nostru de Dumnezeu purtător Ignatie, ferindu-ne de dobitoacele cele cu chip de om – ereticii, ne poruncește nu numai să nu îi primim, ci după putinţă nici să nu ne întâlnim cu ei. Iar pe cei cu care nu ni se îngăduie nici să şedem la masă, nici să îi salutăm nu ni se îngăduie din cauza necomuniunii desăvârşite şi cu care, după putință, trebuie să evităm chiar a ne întâlni, cum să îi recunoaștem pe unii ca aceștia drept întâistătători şi judecători ai bisericilor ortodoxe şi cum să pronunțăm pomenirea lor ca ortodocși în biserică şi la însăşi cina cea de taină, așa încât să o lăsăm pe ea să ne sfințească neprihănit?

sursa:http://lumea-ortodoxa.ro/celor-ce-spun-ca-pomenirea-ecumenistilor-se-poate-face-din-iconomie-marturia-parintilor-aghioriti-din-sec-xiii/

Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662) (fragment din proces)

Atunci când toţi Patriarhii, din convingere sau de frica împăratului, au devenit monoteliţi (eretici care mărturisesc că este numai o voinţă în Hristos), Sfântul Maxim Mărturisitorul, care era simplu monah, nu a primit să se împărtăşească cu ei.

Când trimişii Patriarhului au venit la el în temniţă, au încercat să-l facă să creadă că este în afara Bisericii, căci toate bisericile locale erau oficial monotelite (eretice):

– De care Biserică aparţii? L-au întrebat trimişii. De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părţile cele ce se află sub ele, sunt unite (în comuniune). Deci, de eşti fiu al Bisericii Soborniceşti, intră neântârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezeşti pe cine ştie ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aştepţi! Iar Sfântul a grăit:

– Domnul Iisus Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire (Matei 16,18). Totuşi, eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceţi voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotriveşte Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi. Apoi, văzând că această mărturisire a lor se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze. Apoi a continuat:

– Dacă de dragul iconomei credința mântuiroare (ortodoxă) se amestecă cu credința mincinoasă (erezia), acest soi de așa zisă iconomie este totală despărțire de Dumnezeu, nu unire.

– Prin cuvintele pe care le spui , bagi dihonie în Biserică. Iar Sf. Maxim a spus:

– Dacă cel ce mărturisește învățăturile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți provoacă schismă în Biserică, atunci cel care șterge învățăturile Părinților ce va provoca în Biserică? Fără acestea nu poate exista nici numele Bisericii…Căci dacă ștergem cuvintele care ne învață despre Dumnezeu, nu ne va mai rămâne nimic la care să ne închinăm.

Eu nu am o învățătură a mea, ci învățătura de obște a Bisericii Sobornicești. N-am formulat nici o părere a mea, ca să se poată spune că am scornit vreo dogmă.

Mai apoi, când Patriarhul Romei care era încă ortodox, a condamnat monotelismul Patriarhilor Răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de Credinţa Ortodoxă, Patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut continuitatea Apostolică, deci şi „puterea de a lega şi a dezlega”. Ei (care susțin erezia) ce singuri de la sine sunt blestemați și lepădați, și de Preoție sunt înstrăinați, aceia ce fel de Taine săvîrșesc? Apoi ce duh vin asupra acelora care se hirotonesc de unii ca aceștia? Vrăjmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:

– Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?

Iară Sfântul Maxim, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:

– „Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.” Zis-au lui:

– Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din Preacuratele Taine. Cuviosul răspunse:

– Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă(Galateni 1,8).

Cu alt prilej, Eparhul Constantinopolului l-a întrebat pe Sfântul Maxim:

– Vei intra în comuniune cu Biserica noastră sau nu?

– Nu voi intra, a răspuns Sfântul.

– De ce? a întrebat Eparhul.

– Deoarece a încălcat Hotărârile Sinoadelor Ortodoxe, a spus Sfântul Maxim. Eparhul a continuat:

– Dacă este aşa, cum se face că Părinţii acelor Sinoade rămân în dipticele Bisericii noastre?

– Ce câştigaţi pomenindu-i, dacă vă lepădaţi de învăţăturile lor? l-a contrazis Sfântul. Nimic nu câştigaţi! Apoi trimișii Patriarhului i-au spus:

-Într-un singur lucru îi superi pe toți, că îi faci pe mulți să rupă legătura cu Biserica de aici. Atunci Sf. Maxim a spus:

-Este vreunul care spune că l-am îndemnat să rupă legăturile cu Biserica Bizanțului? Apoi ei au răspuns:

-Faptul că tu ai rupt legăturile este cel mai mare îndemn pentru toți. Sf. Maxim a zis:

-Nimic nu este mai puternic decât conștiința care te mustră și nimic nu este mai încurajator decât conștiința împăcată.

(Sursa: Măreția Ortodexiei – Ed. Egumenița 2009)

… „A tăinui cuvîntul adevărului înseamnă a te lepăda de el. Bine este să trăim în pace cu toţi, dar numai cu aceia care cugetă aceleaşi despre buna credinţă ortodoxă. Şi este mai bine să ne războim, atunci cînd pacea lucrează conglăsuirea către rău”(erezie). (Vieţile Sfinţilor din greacă, 21 ianuarie).

…Orice om se sfințește prin mărturisirea corectă a credinței. Cel care are credință nefalsificată în Hristos, acela are în el toate harismele Dumnezeiești.

Nu există compromis și iconomie în chestiunile de credință, de care depinde mântuirea veșnică a sufletelor oamenilor. (Sf. Maxim Mărturisitorul)

Sfantul Teodor Studitul:

”Porunca Domnului este să nu tăcem atunci când Credința se află în primejdie… Când este vorba de Credință nu putem să spunem: Cine sunt eu? Sunt Preot? Nu. Sunt conducător? Nu. Sunt ostaș, țăran? Nici asta. Sunt un sărac, care îmi asigur doar hrana de zi cu zi. Nu am cuvânt, nici vreun interes față de acest subiect. Vai de tine! Pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și indiferent? Chiar și săracul nu va avea în ziua judecății nici o îndreptățire dacă nu vorbește acum, pentru că va fi judecat și numai pentru acest lucru.” (în Epistola a 81-a, în Filocalia, p. 77).

[1] E vorba de patriarhul uniat Ioan XI Vekkos (1275-1282)

 

Și eu marturisesc la fel ca toti sfintii citati mai sus si cred cu toata inima ca a nu intrerupe pomenirea ierarhilor care au semnat in Creta este un act de necredinta si lasitate duhovniceasca.  preot Matei Vulcanescu

Sursa: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/12/16/ingradirea-de-erezie-metoda-terapeutica-a-bisericii-pentru-boala-ereziei-marturiile-sfintilor/

Hotărârea Sinaxei Clericilor și Monahilor Ortodocși din Grecia vine în apărarea românilor care au oprit pomenirea ierahilor

volosHotărârea Sinaxei Clericilor și Monahilor Ortodocși de la Volos referitoare la susținerea mănăstirilor, schiturilor, preoților, monahilor și monahiilor din România care au întrerupt pomenirea episcopilor datorită acceptării de către aceștia a numitului „Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe”, în fapt a oficializării ereziei ecumeniste în Biserica Ortodoxă.

După  luarea la cunoștinta de către membrii Sinaxei, condusă de către protoprezbiter prof. Gheorghe Metallinos, protoprezbiter prof. Theodoros Zisis, Gheron Evstratie Lavriotul, arhimandritul Athanasie, proegumenul Marelui Meteor, arhimandrit  Sarandi Sarandos și a egumenului Hrisostomos al Mănăstirii Sfântul Nicodim (Gumenisa), a faptului că mulți preoți, ieromonahi, monahi, maici și mireni din România s-au îngrădit pe ei inșiși  de ierarhia canonică a Bisericii, s-a hotărât ca Părintii Aghioriți, membri deplini ai Sinaxei de la Volos, care în grup au oprit pomenirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, să compună un text de susținere a tuturor părinților și fraților în Hristos nepomenitori în care să se atragă atenția ierarhiei române  asupra faptului ca orice măsuri de pedepsire sau prigonire a părinților, ieromonahilor, monahilor, maicilor sau mirenilor, care din motive de conștiintă dogmatică s-au îngrădit pe ei înșiși (prin oprirea comuniunii liturgice) de pseudo Sinodul din Kolombari, sunt cu totul lipsite de temei canonic, pentru că îngrădirea canonică nu reprezintă o schisma, ci o izbăvire de schisma și o vindecare de erezie.

Sinaxa de la Volos este formată din părinți care au oprit pomenirea ierarhilor lor și din părinți care nu au oprit pomenirea ierarhilor lor, cu toții aflându-se în deplină armonie și împreună lucrare în Hristos Domnul și în comuniune liturgică.

Au consemnat:

†Egumenul Gheron Evstatie al Marii Lavre a Sfântului Munte Athos

și

Gheron Sava Lavriotul

Notă:

Menționăm faptul că Egumenul Gheron Evstratie Lavriotul a declarat în fața Patriarhului Ecumenic Bartolomeu că de astăzi nu va mai fi pomenit la sfintele slujbe săvârșite de sfinția sa în calitate de Sfințit Slujitor al Altarului, de Gheron al Sfintei Marii Lavre și de Egumen al Schitului „Axion Estin” Varibombi- Atena. Deasemena părintele profesor Theodors Zisis a anunțat că după ce se va materializa Simpozionul Interortodox despre pseudo Sinodul din Kolimbari și oprirea pomenirii, cu prezența multor ierarhi, teologi de marcă, clerici și mireni, vă opri pomenirea Arhiepiscopului Tesalonicului Antimos pentru că nu s-a exprimat împotriva acestui pseudo sinod.

Surse:

synaxisorthkm@gmail.com

geron.savvas.lavriotis@outlook.com

Traducere Mihil Ilie (G. O.)

Sursa: https://graiulortodox.wordpress.com/2016/12/15/hotararea-sinaxei-clericilor-si-monahilor-ortodocsi-din-grecia-vine-in-apararea-romanilor-care-au-oprit-pomenirea-ierahilor/

 

Diversiune incredibilă a BOR! Ierarhii greci care au slujit în România, au fost manipulați prin texte mincinoase

În urma unei analize a textului sinodal al Bisericii Ortodoxe Române referitor la „Sinodul” din Creta şi traducerea lui în limba greacă, părintele Matei Vulcănescu întreabă: „a schimba” este sinonim cu „a nuanţa”?

sfantul-sinodÎn urma unei comparații și analize a traducerii textului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în limba greacă am observat câteva lucruri interesante.

Iată textul Sinodului Bisericii Ortodoxe Române referitor la „Sinodul” din Creta tradus în limba greacă:

„η Ιερά Σύνοδος σημείωσε ότι τα έγγραφα μπορούν να εξηγηθούν, να διαφοροποιηθούν εν μέρει ή να αναπτυχθούν από μια μελλοντική Αγία και Μεγάλη Σύνοδο της Ορθοδόξου Εκκλησίας. Ωστόσο η ερμηνεία τους και η σύνταξη νέων συνοδικών εγγράφων για διάφορα θέματα δεν θα πρέπει, να γίνει κάτω από την πίεση του χρόνου, αλλά ούτε εν τη απουσία της πανορθόδοξης συναίνεση, αλλιώς θα πρέπει να αναβληθεί και να τελειοποιηθεί μέχρι να επιτευχθεί συναίνεση.”   http://www.vimaorthodoxias.gr/patriarxeia/patr-roumanias-ta-engrafa-tis-panorthodoxis-bori-na-diaforopiithoun-sinenesi-i-anavoli/

Aici este textul oficial de pe siteul Basilica.ro după care s-a efectuat traducerea:

,,De asemenea, s-a luat act de faptul că textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Explicitarea acestora și redactarea altor documente sinodale cu teme diferite nu trebuie realizate, însă, sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens” .http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/

În primul rând întreb:

„a fi diferențiate” este sinonim cu „a nuanța”?

Traducerea din limba greacă a:

„να διαφοροποιηθούν εν μέρει” înseamnă „să fie respinse în parte”, „să fie diferențiate în parte”, „să fie schimbate”.

Traducerea mea din greacă (…σημείωσε ότι τα έγγραφα μπορούν να εξηγηθούν, να διαφοροποιηθούν εν μέρει ή να αναπτυχθούν από μια μελλοντική Αγία και Μεγάλη Σύνοδο)

este: ,,…s-a menționat că textele pot fi explicitate, diferențiate în parte sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod…”

Se observă o diferență față de original?

„s-a luat act de faptul că textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe” (Basilica.ro)

Când spun că ceva trebuie nuanțat, însemnă că nu e clar și trebuie nuanțat ca să se înțeleagă.

Cand spun că „nu sunt deacord” cu ceva sau „difererenţiat” – (να διαφοροποιηθούν εν μέρει) înseamnă că trebuie „să se spună altfel” (să se diferenţieze).

Verbul „a nuanța” este sinonim în acest caz cu „a lămuri” – iar în limba greacă se traduce cu „παραλλασω”, „διευκρινιζω”, nu cu „να διαφοροποιηθούν εν μέρει” care se traduce cu „să fie diferențiate în parte” care este sinonim cu „să se schimbe”, „să fie spuse altfel”, „să se corecteze”.

Citind traducerea în limba greacă se înţelege că Biserica Ortodoxă Română nu este de acord cu textele „Sfântului şi Marelui Sinod” – în parte, aceste texte ar trebui schimbate (să fie diferenţiate, să fie spuse altfel).

Concluzia este că în limba română apare sensul de „a lămuri”, „a nuanţa” iar în limba greacă apare sensul de „a schimba”, „a corecta”.

preot Matei Vulcănescu

 

Nota redacţiei ASTRADROM

S-a arătat mai sus, printr-o cercetare lingvistică, că traducerea din română în greacă, a deciziei sinodului Bisericii Ortodoxe Române din 29 octombrie, conţine o eroare. Dacă această eroare a fost voită sau nu, nu cunoaştem. Se observă că o expresie tradusă eronat, schimbă sensul întregului comunicat. Ne întrebăm totuşi: – De ce “greşeala” s-a făcut tocmai la cuvântul care schimbă sensul întregului mesaj?

Această greşeală de traducere ne ajută să înţelegem de ce Înaltpreasfinţitul Atanasie de Limasol, Înaltpreasfințitul Ieroteos de Nafpaktos şi alţi ierarhi şi teologi greci au avut o părere favorabilă despre decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române referitor la „Sinodul” din Creta.

(Marius Pop – responsabil redacţie)

Sursa: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/sinodul-bor-respins-sinodul-din-creta.html