De ce s-a ținut spurcăciunea din ianuarie în Biserica Sfântul Silvestru din București!

Pentru că are o activitate încă din 1970, prin Pr Bordașiu Nicolae, profund ecumenistă!

Acest părinte a fost și este un susținător al ereticilor, ducând tineri la întâlniri ecumeniste, de rugăciune în comun ( Taize ) încă din 1990.

Ce se întâmplă acolo, ce scop au!

Comunitatea Taizé este o comunitate monastică creștină de bărbați în  Taize, inițiată de fratele Roger  în 1940. Comunitatea este formată din mai mult de o sută de bărbați din multe națiuni care reprezintă în principal ramurile ,,creștine romano-catolice și protestante”.

Viața lor se concentrează pe rugăciune și muncă. Taizé a creat un stil unic de muzică religioasă care reflectă natura meditativă a comunității. Muzica Taizé dezvoltă fraze simple, de obicei versete din Psalmi sau alte părți din Scriptură, repetate sau cântate în canon. Repetiția dorește să ajute meditația și rugăciunea. Instrumentația este formată în jurul chitarei, vioarei și a altor instrumente de tip string.

Comunitatea, deși ca origine vest europeană, caută să primească persoane și tradiții de pe întregul glob. Internaționalizarea este vizibilă chiar și în muzica și rugăciune. Sunt incluse chiar și cântece și icoane din tradiția est-ortodoxă. ( sursa wiki )

La Taizé, oameni de origini confesionale, etnice, culturale, lingvistice diferite şi uneori opuse, se roagă şi muncesc împreună

 Pr Bordasiu alaturi de ereticul ”frate” al sau…in biserica Sf Silvestru dand vanat lupilor

Citam de site-ul fratelui Alois si fratelui Roger

”În ianuarie 1990, fratele Roger a reuşit să facă o scurtă vizită la Bucureşti unde i‑a întâlnit pe părintele Constantin Galeriu  şi pe părintele Dumitru Stăniloae*.  Fratele Alois a avut prilejul de a se întoarce la biserica părintelui Galeriu, Sf. Silvestru, pentru o celebrare a vecerniilor, care a adus laolaltă tineri din tot Bucureştiul şi din împrejurimi.

Se simţea că această vizită a fost pregătită de mai mulţi oameni de-a lungul mai multor decenii. Părintele Bordașiu, paroh la acea vreme, al bisericii Sf. Silvestru, care a început să trimită la Taizé grupuri din Bucureşti încă din 1990, a amintit de vizitele fratelui Grégoire încă din 1970. Acele vremuri erau periculoase şi ei trebuiau să fie atenţi pentru a se asigura că aveau aceeaşi versiune pentru Poliţie despre ceea ce fratele făcea acolo. Un preot de la Patriarhie ne-a povestit cum, la începutul anilor 1980, student fiind a întâlnit din întâmplare doi fraţi din Taizé în plină stradă. Erau puţin dezorientaţi căutând o mănăstire pe care doreau să o viziteze. El le-a arătat drumul şi mai apoi ei i-au dăruit o cruce Taizé în formă de porumbel pe care o mai are şi acum.”

Probabil că aceasta din dreapta… Vai de preotul acela dacă pastrează cruci eretice ca pe sfinte moaște…

CRUCE ERETICA Taizé

Alta CRUCE ERETICA ….

*Deci acest frate se lauda ca i‑a întâlnit pe:

1. Părintele Constantin Galeriu ( din păcate, era receptiv  …)
2. Părintele Dumitru Stăniloae ( se folosesc de numele și imaginea lui ca să păcălească pe cât mai mulți… )

Susținătorul cel mai puternic al celor de la Taize,  este, și a fost,  Pr Nicolae Bordașiu, cel din imagine ( stg ). El a reușit sa păcălească pe mulți tineri care frecventau biserica, că-i va ajuta să vadă Franța, cu bani puțini, organizând pentru ei pelerinaje… Sărăcuții !!! Și cu banii luați, și cu pacate !!!! … Au avut încredere în duhovnicul/ profesorul lor… De aceea trebuie mereu să facem ascultare de Sf Scriptură care ne învață  să cercetăm duhurile, să vedem de unde sunt…

”Să cercetăm, ca să nu fim înşelaţi şi purtaţi de orice vânt” (cf. Ef. 4, 14)

Și i-a dus vântul spre iad…

Au ” Cantate ” pe aici… și i-a  cazat, pe unde nici nu te astepți… săli de sport etc… Deci, scopul principal fiind altul de fapt… aceste întâlniri ecumenice… nu grija lui pentru vizitarea unei țări străine pe bani puțini…

Ce au auzit copii noștri pe acolo 

Cităm din meditațiile ”fratelui” Alois de pe site-ul Taize :

În meditaţia sa, fratele Alois a încercat să-i încurajeze pe cei prezenţi:

„Într-un timp în care mulţi sunt tentaţi de descurajare sau scepticism, am vrea să ne lăsăm purtaţi de dinamismul Învierii! Învierea lui Hristos este asemeni unei lumini care ne arată sensul vieţii noastre şi care aprinde o speranţă pentru lume. Hristos cel Înviat însoţeşte fiecare fiinţă umană şi nu încetează niciodată de a căuta prietenia noastră. Tuturor ne este dat să trăim o prietenie cu El. Nu în zadar ne-a spus în Biblie: „Nu vă voi mai numi servitori, vă voi numi prieteni”.

Această prietenie o trăim şi unii cu alţii. Hristos ne uneşte într-o singură comuniune, aceea a Bisericii. El ne aşează alături de persoane atât de diferite la prima vedere încât ne este greu să-i numim prieteni. Şi totuşi, prin Hristos, se creează o prietenie mai profundă decât afinităţile spontane.

Toţi împreună alcătuim Biserica. Avem nevoie să descoperim că împreună ca şi Biserică putem ajuta societatea noastră să îşi găsească o faţă mai umană, care să fie marcată mai mult de încredere decât de neîncredere. Dacă parohiile noastre, grupurile noastre de tineri, ar putea fi mai înainte de toate sălaşuri ale bunătăţii inimii şi ale încrederii! Locuri primitoare, unde să încercăm a ne susţine reciproc, locuri în care să fim atenţi la cei sărmani din jurul nostru.”

Acolo i-a dus duhovnicul / profesorul / Bordașiu Nicolae !!! …. Cu binecuvântarea celor ”mari” din deal … iată mai jos cu ce se mai laudă ereticii pe site-ul lor :

”Timp de 25 de ani tineri din România au venit la Taizé și au participat la Întâlnirile Europene. Și de asemenea frați din Taizé au mers în România de multe ori pentru a – i vizita pe creștinii de acolo, unui dintre ei chiar în timpul comunismului, în 1960. Dar acum a fost pentru prima dată când am mers împreună cu un grup de tineri din alte țări.

Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a primit în audiență la dânsul. Mi-a spus cât de mult îl respecta pe fratele Roger, pe care îl cunoștea personal. A apreciat, de asemenea, darul pe care i l-am oferit: un șal pe care fratele Roger obișnuia să-l poarte. Fratele Roger devenise foarte sensibil la frig și, din cauza aceasta, avea mai multe șaluri pe care le purta, ceea ce mi-a permis să pot oferi câte unul Papei Benedict al XVI-lea, Patriarhului Constantinopolului cât și celui al Moscovei.”

Dracul ia chip de lumină ca să păcălească, slujitorii lui – deasemenea…

Ce aflăm din CV-ul  postat pe site-ul bisericii Sf Silvestru despre acest ”părinte” Bordașiu :

Ca Patriarhul Justinian şi ministrul Mircea Maliţa  (oare ce rol a avut acest comunist care era  președinte al  UNSR (Uniunea Națională a Studenților din România), organizație de masă a Partidului Comunist, până la reunirea tuturor organizațiilor de tineret în UTM, membru în CC al PCR din iulie 1972 , fost director al Bibliotecii Academiei între 1950-1955, adjunct al ministrului Afacerilor Externe, ministru al Învățământului (1970 – 1972), ambasador în Elveția (1980 – 1982), iar apoi în SUA (până în 1984) în accesiunea lui, de ce a stăruit oare să ajungă profesor la copii ????  Gândiți-vă puțin… diplomație… exteriorul tarii... Vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Mali%C8%9Ba  ) din august 1968 până în februarie 1969 au stăruit la autorităţi ca să obţină numirea sa ca profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti.

Patriarhul Justinian l-a hirotonit diacon și apoi preot, de sărbătoarea Sf. Andrei, în 30 noiembrie 1969 , iar în 1970 predica în biserică pentru Taize :). În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, avînd ca îndrumător pe părintele Stăniloae. ( transfer de imagine – așa se numește în marketing). În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a frecventat prelegerile profesorilor Jean Mrie Le Guillou O.P., Charles Kannengisser, Alain Besancon, Henri Bouillard şi unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle” (nr. 367/ 1 oct. 1974).  ( aici a fost școlit pentru spurcăciune )… În timpul studiilor la Paris, prin Ion Cuşa, i-a cunoscut pe Ion Mămăligă, Eugen Ionescu (căruia i-a procurat Filocalia). Datorită păr. Stăniloae, l-a Întâlnit pe Emil Cioran. L-a cunoscut şi pe preotul Virgil Gheorghiu. ( Iarași transfer de imagine pentru naivi… ca la pescuit – nada… )

Dar cea mai importantă relaţie a fost cu teologii de la Institutul Saint-Serge: Clement Olivier şi Michel Evdokimov. Revenit în ţară a fost din nou profesor la seminar (1975) până în octombrie 1981, când este transferat la Biserica Sf. Silvestru, unde este şi acum. (Ca sa pună în practică spurcăciunile pentru care a fost școlit…)  Aici a avut meritul de a fi între cei dintâi care au început predarea religiei în şcoală, imediat după decembrie 1989. (Ca să aducă adepți tineri, să-i îndoctrineze cu spurcăciuni …). Tot aici a ajutat tineretul să cunoască învăţătura de credinţă şi în colaborare cu „Comunitatea Taize” din Franţa, începând cu 1990, a organizat participarea tinerilor la întâlnirile de tineret creştin din Europa.

Deci, sub masca fostului deținut politic, se ascunde un ecumenist – trădător al lui Hristos, al Credinței celei Drepte  !

Deci, atenție mare!  Nu toți care au făcut pușcărie în timpul comuniștilor sunt sfinți! Contează duhul în care sunt… dacă sunt în duhul lui Hristos, sau în duhul spurcăciunii dracului – al ereziei… După roadele lor îi veți cunoaște ( Matei 7, 16 ) – zice Domnul…

Ce spunea Pr Gheorghe Calciu despre Taize si ”Fratele Roger” pe care îl promova Bordașiu Nicolae încă din 1970 în biserică:

”… eu m-aș gandi la Roger, “fratele” Roger, care era un demonizat, era cel mai mare păcătos. El a fost un cuib al diavolilor. Și toată Biserica plânge și se lamentează, si vai, ce ne facem, că nu o să mai fie acolo, ca să mai trimitem tinerii aștia din România, din ortodoxie să îi trimitem la pierzare, acolo era pierzare. Acolo era un demon foarte mare. El își făcuse așa, o chestie demonică, un fel de administrator al tainelor, aparea în alb… Cel mai mare păcătos a fost el. Era pur și simplu un new age-ist. Toată chestia asta era New Age. Și bisericile de aici își trimiteau copii lor la pierzare.

– Deci este o mare greșeală…

Brother Roger with Catholic and Protestant clergy, leaving an ecumenical service in St. Stephans Cathedral Vienna, c. 1975 Sursa : wiki

– O mare greșeală, este un mare păcat! Este un păcat de neiertat. Ce căutau ăia acolo? Se duceau să stea cu genunchii încrucișați sub ei și să se legene ca niște oameni cuprinși de nebunie? Ăsta a fost un păcat care, cred că Dumnezeu a lovit… Adică, diavolul a vrut să facă din acest Roger, că nu îi spun frate, să facă din el un martir al New-Age-ismului, trimițând tot o îndracită să îl omoare. Lucrurile cred că s-au schimbat în cele din urmă pentru că diavolul nu are perspectivă și el nu și-a dat seama că prin asta își taie firul acolo la…

Și sper că Taize-ul va dispărea așa cum se întâmplă cu toate acțiunile diavolești. ” 

Spunem si noi AMIN !!!

Sursa: https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/02/06/de-ce-s-a-tinut-spurcaciunea-din-ianuarie-in-biserica-sf-silvestru/

Canoanele sunt lepădate, credinţa batjocorită, iar tu zici că nu este vădit neadevărul şi că trebuie aşteptat un sinod? Făţarnicule!

„Să fie demn pentru tine oricine, afară de cel care învaţă erezia. Dacă va fi eretic, vom stărui să nu primim de la el nici învăţătura, nici împărtăşania, şi nu numai că nu ne vom împărtăşi la el, ci îl vom osândi şi cu toate puterile îl vom da pe faţă, ca să nu devenim părtaşi pieirii lui” –  Sf. Iosif Voloţki

Având în vedere mulțimea rătăcirilor și a credințelor neadevărate care primejduiesc creștinii și despart Biserica, nu este deloc uimitor că întru apărarea propriei apostazii, unii încearcă să inventeze argumente și îndreptățiri ca să le dea drept învățături ortodoxe şi cucernice, iar fiind date pe faţă unele, aceștia născocesc altele şi mai năstruşnice, după care continuă să se ascundă. Astfel, chiar dacă uneori ei cad de acord cu faptul că întreruperea pomenirii episcopului eretic nu este schismă, ei încearcă să răstălmăcească învăţăturile sfinţilor despre ascultare şi calea împărătească, zicând că trebuie pomenit episcopul, chiar de propovăduieşte învăţături străine, până ce va fi osândit de vreun sinod ortodox. Unii ce procedează în acest chip se arată a fi adevărați lupi în piei de oaie. Pe din afară parcă grijesc de Biserică și de mântuirea oamenilor, iar pe dinăuntru se leapădă singuri de credință și pe alții îi îndeamnă să facă la fel. Însuşi argumentul adus de ei poate fi cu ușurință combătut, mai greu de combătut fiind „buna intenție” și „grija de Biserică” a acestor mincinoși. Anume acestea din urmă nasc o multime de argumente noi întru întărirea propriei lepădări, făcând astfel o primejdie și mai mare pentru adevărații credincioși.
Întorcându-ne la argumentul propus de a arăta de ce nu este adevărat că pentru a lepăda otrava minciunii și pe cel ce o răspândește, adica să întrerupem pomenirea episcopului eretic, trebuie să fie osândit acesta de un sinod ortodox. Nu este adevărat întâi de toate pentru că o astfel de afirmație contravine Tradiţiei Bisericii şi Sfintelor Canoane, în special celui invocat în polemici la acest subiect, Canonul XV de la Sinodul I-II din Constantinopol, care zice: „Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinţi, fireşte adică, de comuniunea cu acela care propovăduieşte eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi”. După cum ne arată clar canonul, întâi de toate trebuie să fie osândit eresul propovăduit de episcop, ca să ştie toată lumea că învățătura propovăduită de unul ca acesta nu este sănătoasă, ci pierzătoare de suflet, procedând astfel după cuvântul apostolului care zice: „Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Gal. 1:8). Astfel, nu persoana episcopului este criteriul după care se întrerupe sau nu pomenirea lui, ci credinţa propovăduită de acest episcop, iar, prin urmare, pentru a întrerupe pomenirea trebuie să fie osândit eresul propovăduit de episcop, iar nu numaidecât episcopul eretic.
Iar întreruperea pomenirii episcopului doar după osândire sinodală poate fi admisă doar când este vorba de vreun eres nou, despre care nici sinoadele nu au hotărît și nici părinții nu au scris, ci toată lumea se află în necunoștință dacă este adăvărat sau nu cuvântul propovăduit de acesta. Fiind vădit faptul că este ceva nou şi nelimpezit, aceştia vor așteapta un sinod care să hotărască dacă e ortodox sau nu acel episcop (adica ortodoxă sau nu învățătura lui), și apoi să întrerupă sau nu pomenirea lui. Dar nu din iconomie, ascultare sau alt lucru vor fi făcute acestea, ci din necunoştinţa noilor erezii apărute şi vicleşugurilor lor. Cu toate că şi în acest caz judecăţii sinodale este supus nu atât episcopul, cât eresul propovăduit de dânsul, iar el este osândit ca eretic şi propovăduitor al eresului anume spre cunoştinţa creştinilor, pentru ca aceştia să fugă de dânsul din motivul credinţei neortodoxe, iar el să ştie că din motivul eresului propovăduit se află în afara Bisericii, unde nu este loc de mântuire.
Mai pot fi spuse aceste cuvinte din canon (pentru ca este scris împotriva schismelor din Biserică) ca nu cumva să născocească cineva că episcopul sau patriarhul propovăduiesc vreun eres (firește adică acest lucru fiind neadevărat) și să întrerupă pomenirea lui, lucru care va fi cu adevărat schismă. În capul unghiului oricum se pune credinţa propovăduită de episcop (ortodoxă sau neortodoxă), iar acţiunile şi raportările creştinilor faţă de acest episcop decurg din aceasta.
Dar să vedem că altfel stau lucrurile acum. Eresul propovăduit de o mulțime de episcopi, preoți și mireni este vădit și osândit și de părinți, și de sinoade ortodoxe, și toată lumea se află în cunoștința faptului că e prădată Casa și furii sunt înăuntrul ei, și asta nu de doi-trei ani, dar deja aproape de un secol. Părinții sunt necinstiți, hotărîrile Soboarelor – anulate, sfintele Canoane sunt lepădate, însăși credința e badjocorită și cele sfinte luate în râs, iar tu zici că nu este vădit neadevărul și trebuie să așteptăm un sinod ce ar hotărî că cele ce se fac nu sunt bune și că trebuie să ne ferim de dânsele și de cei ce le fac? Fățarnicule, cum poți răstălmaci cuvintele canonului pentru astuparea propriei lepădări? Cele spuse de tine nu numai dumnezeieștelor hotărâri nu corespund, ci și nefirești se arată, fiind vânzare de credință în fața lupilor răpitori. Uite că şi sinoade au fost, și o mulțime de părinți au osândit această învățătură și cred că și tu înțelegi că e batjocorită credința și primejduită mântuirea văzând toate cele întâmplate. Toate s-au săvârșit, iar tu nu ai făcut nimic, ci, mai mult decât atât, te ascunzi după minciuni precum că trebuie osândit ereticul, pe când nu ereticul ci erezia trebuie osândită, ce s-a şi săvârşit.
Dar ce zice canonul în continuare? Zice: „desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi”. Dacă în primul rând este pusă condiția ereziei osândite, adică dacă propovăduiește episcopul vreun eres cunoscut și osândit, depărtează-te de la el fără să aştepţi o hotărâre de sinod și atunci, nu numai că de canon nu vei fi certat, ci şi te vei învrednici de cinstea celor ortodocși, adică a celor aflați pe calea cea strâmtă a mântuirii, iar nu împreună cu cei ce leapădă credința și batjocoresc cele sfinte. Vezi ce îţi zic Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți prin aceste cuvinte ale canonului: De vrei sa te asemeni nouă, adica celor deja mântuiți și aflați în cinstea cea ortodoxă, depărtează-te de cel ce propovăduiește hula și răzvrătește poporul și nu aștepta nici sobor și nici alt lucru de vreme ce cunoști că învățătura propovăduită de acela este înșelare și lepădare de credință.

| Învăţătura Bisericii despre părtăşia cu ereticii. Rămânerea în comuniune cu ecumeniştii – argumente şi contraargumente

Părintele Adrian Făgeţeanu vorbind despre Patriarhul Daniel la Mânăstirea Lainici, în aprilie 2008:
‘’Până-n prezent, niciodată Biserica noastră n-a fost condusă de eretici […]
Deci erezia Patriarhului Daniel ne duce pe toţi la dezastru… Dacă ascultăm de el, nimeni nu se va mântui. Aţi înţeles? De toate păcatele te poţi pocăi, de erezie nu. […]
Eu vă dau următorul sfat: să nu bravaţi! Ce înseamnă „a brava”? Să spui ca Apostolul Petru „Doamne, dacă toţi Te vor părăsi, eu nu”, Dumnezeu ce i-a răspuns: „Nu va cânta cocoşul a doua oară şi te vei lepăda de mine de trei ori”. Ci să spui cu smerenie „Binecuvântate Doamne, învaţă-mă; Stăpâne, înţelepţeşte-mă să înţeleg; Binecuvântate Sfinte, luminează-mă! Doamne Dumnezeul nostru, Tu învaţă-mă, înţelepţeşte-mă, întăreşte-mă să nu Te părăsesc şi să rămân cu Tine şi cu Biserica strămoşească, Biserica Ortodoxă, să nu trec la erezia Patriarhului”. E clar?
„Dacă nu ceri de la Dumnezeu să te întărească, să te lumineze, degeaba îţi spune cineva verbal şi să te apuci tu singur să faci ceva. „Doamne, Tu învaţă-mă, înţelepţeşte-mă, luminează-mă şi întăreşte-mă, ajută-mă, să nu Te părăsesc, să rămân în ortodoxie, să nu mă las păcălit de acest diavol care e Patriarhul ecumenismului”.

Sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/canoanele_sunt_lepadate_credinta_batjocorita/2017-04-25-406

CONFERINȚA de la Iași din 19 aprilie: Gheron Sava Lavriotul aduce lămuriri cu privire la sinaxa din Grecia

 

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/04/25/conferinta-de-la-iasi-gheron-sava-lavriotul-aduce-lamuriri-cu-privire-la-sinaxa-din-grecia/

Despre necesitatea botezării ereticilor. Luaţi aminte preoţilor care refuzaţi să-i botezaţi pe eretici!

În ultima sută de ani, primirea ereticilor la Ortodoxie s-a făcut doar prin mirungere sau chiar fără a li se cere să facă nimic, cum e cazul greco-catolicilor din Ardeal. Practica cea mai des folosită în tot istoricul Bisericii Ortodoxe cu privire la primirea ereticilor a constat în solicitarea lepădării de erezie şi botezarea lor.

Primirea ereticilor la Ortodoxie fără a li se cere lepădarea de erezie şi fără botezarea lor prin întreita afundare conform Canoanelor Sfinţilor Parinti  a luat un nou avânt odată cu sinodul din Creta şi abolirea în cadrul acestuia a canonului 72 al Sinodului VI Ecumenic (care dimpreună cu alte canoane ale Sfinţilor Părinţi interzice total căsătoriile mixte).

Pentru a înţelege cât mai bine importanţa botezării ereticilor care vor să vină în sânul Bisericii Ortodoxe, redăm cuvintele Sfântului Nicodim Aghioritul din nota 83, din Pidalion, editura Credinţa Strămoşească 2007, paginile 89-90, notă care ţine de tâlcuirea canonului 46 apostolic. În această notă Sfântul arată cum trebuie primiţi la Ortodoxie ereticii apuseni, al căror botez nu este de fapt botez. “[…] botezul latinilor este minciunonumit botez. Şi pentru aceasta, nici după cuvântul amărunţimei (scumpătăţii) este primit, nici după cuvântul iconomiei. Nu este primit după cuvântul  amărunţimei, întâi pentru că sunt eretici[…]. Al doilea, latinii sunt nebotezaţi pentru că nu păzesc cele trei afundări la cel ce se botează, precum din început a primit dreptslăvitoarea Biserică de la Sfinţii Apostoli[…]. Deci, zic, cei ce primesc stropirea latinilor, socotească ce au să răspundă la stăpânirea acestui Apostolesc Canon[46], încă şi la a celui după acesta, adică al 47-lea! ”

Iar celor care se întreabă nedumeriţi, pentru ce uneori pentru anumite perioade de timp şi în anumite locuri, romano-catolicii au fost primiţi la Ortodoxie prin mirungere, Sfântul Nicodim Aghioritul le dă răspunsul: “Pentru că papismosul atunci era îndricul sau, şi toate puterile împăraţilor Evropei le avea în mâinile sale, iar împărăţia noastră ( n.n. – bizantină) îşi da duhul. Drept aceea de nevoie era, că de nu s-ar fi făcut iconomia aceasta, Papa ar fi ridicat neamurile cele apuseneşti asupra celor răsăriteneşti, şi ar fi robit, şi ar fi ucis, şi alte nenumărate răutăţi le-ar fi făcut. Dar acum când relele cele de acest fel nu ni le pot face, fiindcă au pus deasupra noastră Dumnezeiască pronie, acest fel de păzitori care şi însăşi trufaşilor acelora desăvârşit le-au smerit sprânceana; acum zic, când nimic asupra noastră poate turbarea papismosului, ce mai trebuie iconomie? Că iconomia are măsuri şi hotare, şi nu este veşnică şi nehotărâtă”.

La citatele de mai sus din Pidalion vom aduce câteva argumente şi din cartea “Mărturisesc un botez” de Gheorghe Metallinos, apărută la editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011. Această carte se ocupă pe larg de modul primirii la Ortodoxie a ereticilor apuseni. Citându-l pe Cuviosul Neofit, preotul Gheorghe Metallinos sintetizează foarte bine care este părerea majorităţii Sfinţilor Părinţi în privinţa modului primirii ereticilor în cadrul Bisericii Ortodoxe: “« Numai Sinodul al VI-lea împreună cu al II-lea votează ca ereticii să fie primiţi în parte prin ungere». Însă, Sfinţii Părinţi (Ciprian, Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare etc.), iar dintre Sinoadele locale cel de la Laodiceea, dar şi Canoanele Apostolice rânduiesc ca ei să fie “simplu botezaţi”, precum, de asemenea, Sinoadele Ecumenice al VI-lea şi al VII-lea, “cele care validează cele hotărâte de acelea ”. Iar în acord cu canonul 6 al Sinodului I Ecumenic şi 19 al celui de la Antiohia “se ţine votul majorităţii”. Astfel el concluzionează: “ Aşadar, votul majorităţii spune că ereticii trebuie botezaţi, iar votul câtorva foarte puţini, că trebuie mirunşi”. Se constată însă că în rândul sfintelor canoane “cele care hotărăsc botezarea sunt mult mai multe decât cele care hotărăsc ungerea”. Poate că n-ar tebui să ne grăbim să respingem în mod simplu acest “argument” al lui Neofit, ci să încercăm mai degrabă să distingem ţinta mai îndepărtată a scriitorului, care vrea să dovedească prin aceasta ceea ce s-a spus deja mai sus, adică folosirea de către Sinodul al II-lea şi cel Quinisext a iconomiei doar pentru motive concrete şi reale şi ca o excepţie.

Aşadar, scriitorii noştri tind într-un glas spre hotărârea că, potrivit practicii canonice a Bisericii, asupra ereticilor care se întorc la Ortodoxie trebuie să se aplice din punct de vedere canonic scumpătatea (acrivia), adică să fie botezaţi, întrucât, dealtfel, tainele ereticilor nu pot fi considerate valide în ele însele nici potrivit scumpătăţii, nici potrivit iconomiei”(“Mărturisesc un botez” pag. 68-70)

Deşi, cum am mai spus, aplicarea iconomiei, adică a mirungerii, în privinţa primirii ereticilor la Ortodoxie a fost folosită şi ea în trecutul istoriei Bisericii Ortodoxe, începând cu anul 1755 s-a generalizat tot mai mult practica primirii lor prin acrivie, adică prin botez a ereticilor.

Citez: ” În cele din urmă şi în ciuda hotărârii din 1484, sinodul de la Constantinopole din vremea patriarhatului lui Chiril al V – lea(1755) a hotărât şi a impus botezarea catolicilor. Orosul sinodului, semnat şi de către Patriarhii Alexandriei şi ai Ierusalimului, continuă să fie ultima hotărâre oficială a Bisericii Ortodoxe privitoare la chestiunea aceasta[…]. Iar după Chiril al V-lea, Patriarhul Ecumenic Sofronie al II-lea (1774-1780) ”împreună cu catolicii îi botează cu îndrăzneală şi pe cei ce vin la Biserica cea Mare (Ortodoxă) dintre armeni – care mai sunt numiţi şi arieni şi nestorieni. Şi făcând aceasta, i-a deprins pe cei de pretutindeni să săvârşească urmând pilda sa”. De asemenea, este cunoscut că, pe la 1786, Patriarhul Ecumenic Procopie(1785-1789) aplica hotărârea (orosul) şi asupra celor care se întorceau dintre uniaţi” (“Mărturisesc un botez” pag. 108-109).

”Fiind cel din urmă text privitor la chestiunea întoarcerii apusenilor la Ortodoxie, Orosul Patriarhilor Răsăriteni de la 1755 s-a bucurat de o aplicare extinsă în secolul al XIX-lea. Episcopii ortodocşi – purtători şi promotori ai Tradiţiei Patriarhului Ecumenic Chiril al V lea şi ai Părinţilor Colivazi – aplicau Orosul ca regulă, ba chiar în regiuni aflate sub stăpânire străină, sfidând consecinţele. Îndeosebi acolo unde, din cauza legăturilor frecvente dintre ortodocşi şi catolici, pericolul relativizării diferenţelor dogmatice se făcea cu deosebire simţit, ierarhi curajoşi nu şovăiau să-i boteze pe catolicii care se întorceau, neluând deloc în considerare pericolele pe care le aducea cu sine îndrăzneala lor” (“Mărturisesc un botez” pag. 162).

Cât priveşte pe cei botezaţi canonic ortodox, prin întreita afundare, dar care în cursul vieţii lor au trecut la eretici, reprimirea lor se face prin mirungere. Astfel, în nota 84 de la tâlcuirea Canonului 47 Apostolic din Pidalion, pagina 91, se precizează: ”Ci se curăţeşte cineva de spurcăciunea eresului, cu anatematisirea aceluiaşi eres, cu pocăinţă vrednică de cuvânt şi rânduiala curăţitoarelor rugăciuni ale Patriarhului Metodie, pe care Biserica le citeşte asupra celor ce s-au lepădat de credinţă, şi în sfârşit cu Pecetea Sfântului Mir. ”

În concluzie, practica primirii ereticilor în Biserica Ortodoxă s-a făcut până în secolul XIX şi în continuare în secolului XX prin botezarea lor prin întreita afundare, conform Canoanelor Sfinţilor Părinţi.

În zilele noastre, dată fiind apostazia în masă a clerului mai întâi şi apoi a credincioşilor ortodocşi, ereticii sunt primiţi cel mult prin mirungere sau tot mai des fără a li se cere şi fără a li se săvârşi taina botezului prin întreita afundare. Dar vai episcopilor şi preoţilor ce fac acest lucru! La Înfricoşătoarea Judecată, conform scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog, li se vor arăta acestora cazuri de episcopi şi preoţi curajoşi precum cei amintiţi de preotul Gheorghe Metallinos, care nu luau în considerare pericolele din partea stăpânirii străine şi botezau cu curaj catolicii care se întorceau la Ortodoxie, cu atât mai mult cu cât se făcea simţit pericolul relativizării diferenţelor dogmatice din cauza legăturilor frecvente dintre ortodocşi şi catolici.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Ieromonah Teodor Popovici

Conferința părintelui Sava Lavriotul de la București – 20 aprilie 2017: ,,Despre Sinaxa din Grecia – Tesalonic, de pe data de 4 aprilie 2017”

În ziua de joi, 20 aprilie, Gheron Sava Lavriotul a venit la București pentru a conferenția (catehiza) cu scopul de a lămuri unele probleme apărute la Sinaxa din Grecia, de pe data de 4 aprilie și de a risipi confuzia legată de acrivie și iconomie din spațiul ortodox românesc, de după sinodul tâlhăresc și eretic din Creta.

Omilia rostită de părintele lavriot și răspunsurile precise, din punct de vedere canonic și patristic, la întrebările auditoriului, au fost ca o ,,rapsodie de primăvară” înviorând sufletele și simțirile celor prezenți la această frumoasă întâlnire.

După ce teologul Mihai – Silviu Chirilă ne-a introdus în atmosfera conferinței prin amintirea Rezoluției Sinaxei din Grecia[1], Gheron Sava a rostit o scurtă omilie, din inimă – după cum a mărturisit, traducător fiind părintele Efrem de la Schitul Prodromu, din care amintim:

-Părintele Sava nu și-a propus la această întâlnire să vorbească despre ,,Creta”. A vorbit cu alte ocazii, atunci când a trebuit;

-S-a început prigoana în Biserică: cei care nu vor accepta ,,sinodul” din Creta vor fi considerați schismatici, ca unii ce sunt în afara Bisericii și rup unitatea Bisericii, fanatici, fundamentaliști și alte apelative care nu au nici o legătură cu realitatea;

-Scopul întâlnirii este comun: dragostea de Hristos, dorința de a mărturisi Adevărul și voința de a rămâne în Biserica Lui.

-Cum să mergem mai departe pe calea mărturisirii? Să nu avem comuniune cu ereticii ecumeniști! Nu va fi ușor. Vom fi prigoniți!;

-Noi nu facem sinoade și nu ne organizăm în structuri paralele Bisericii. Nu trebuie să urmăm nimic din ceea ce greșit s-a hotărât la Creta;

-Nu noi suntem cei care am creat probleme, ci ereticii ecumeniști care conduc oamenii spre iad;

-Celor care ne spun că ne aflăm în afara Bisericii, le răspundem: noi nu ne aflăm în ,,biserica” lor, ci în Biserica lui Hristos;

La sesiunea de întrebări și răspunsuri, s-au făcut următoarele precizări:

-Nu se știe unde sau dacă a slujit părintele Theodoros Zisis în noaptea Sfintelor Paști. De fapt, părintele Sava nu cunoaște dacă pr Zisis a mai slujit de când a fost oprit de la slujire după întreruperea pomenirii;

-Dacă mergem acolo unde sunt pomeniți ierarhii eretici este ca și cum am fi de acord cu învățătura lor;

-Stiliștii pot fi primiți la spovedanie. Ei nu sunt eretici, nu sunt condamnați de un sinod iar calendarul nu este dogmă. Bineînțeles, nu avem comuniune!

–Despre iconomie, părintele Sava a spus: s-a făcut destulă iconomie, timp de 115 ani. Pe de o parte, noi urmăm linia Sfinților Părinți, iar pe de altă parte, iconomia este lucrare a Bisericii pentru cei neputincioși. Împreună cu acrivia, trebuie să înțelegem pe toți oamenii, să purtăm slăbiciunile lor și să arătăm multă dragoste. Facem iconomie fără a ne îndepărta de la învățăturile Sfinților Părinți. Împreună trebuie să ajungem la același scop: mântuirea;

-Părintele Sava nu crede că va fi Sinod panortodox:

1. cine să-l facă?!
2. ierarhii nu au curajul să mărturisească că este vremea antihristului
3. a rămas un singur ierarh mărturisitor, care s-a îngrădit cu totul de erezie – PS Longhin
4. trebuie să știm unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm – să înțelegem semnele vremurilor

-ROCOR a condamnat ecumenismului, dar nu a condamnat persoanele eretice. Sfintele Sinoade au condamnat odată cu ereziile și pe ereziarhi. Trebuie anatematizați și cei care promovează erezia, iar pentru aceasta e nevoie de Sinod. Întreruperea pomenirii episcopului este anatemă: scoatere în afara Bisericii;

-Nu trebuie să ne scandalizăm de neînțelegerile dintre preoții nepomenitori; sunt omenești. Și Sfinții Apostoli au avut divergențe care au fost depășite, rezolvate. Trebuie depășite dificultățile și împreună să ajungem la un numitor comun, după învățăturile Sfinților Părinți;

-Potirul comun este o mare minciună! O folosesc preoții care nu vor să întrerupă pomenirea. Toate canoanele vorbesc despre rugăciunea în comun cu ereticii ca motiv de despărțire de Biserică;

-Cei morți pot fi duși la preoții pomenitori pentru slujba înmormântării, dacă acolo s-au îmbisericit. Pot merge și cei care s-au îngrădit de aceștia (precizăm că la slujba de înmormântare nu este pomenit ierarhul). Adevărata problemă este: ce facem înainte de moarte?!;

-Este adevărat că Biserica fără episcop nu poate fi înțeleasă. De aceea, prin îngrădirea de erezie și apărarea Ortodoxiei, Biserica se îngrijește să aibă episcopi (ortodocși, nu falși sau mincinoși);

–Neparticiparea părintelui Theodoros Zisis a fost cauzată de temerea acestuia că părinții aghioriți vor antematiza Bisericile Bulgariei și Georgiei pentru neîntreruperea pomenirii patriarhilor care au acceptat,,sinodul” din Creta, îndeosebi a lui Bartolomeu;

–Diferența dintre părintele Zisis și părinții aghioriți este dată de faptul că părintele profesor consideră că se poate merge în biserici, la preoții cu cugetare ortodoxă care pomenesc pe ierarhii semnatari la Creta și că întreruperea pomenirii nu este obligatorie;

–Despre preoții care au întrerupt pomenirea și trimit credincioșii la biserici, la preoții care pomenesc, nu doar pentru mărturisire, ci și pentru spovedit și împărtășit, părintele Sava este categoric: aceștia greșesc! De ce au mai întrerupt pomenirea dacă trimit la pomenitori pe credincioșii care ei înșiși au hotărât să se îngrădească?!

-Patriarhul Daniel a fost numit eretic și s-a amintit o expresie a acestuia, făcută în 2008: ,,Considerăm că, printr-un dialog teologic sincer şi profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă”.[2] (Sinodul BOR din 8-9 iulie 2008)

La finalul întâlnirii, domnul Mihai Silviu Chirilă a anunțat că se dorește înființarea unei Sinaxe Ortodoxe Românești, cu participarea preoților, monahilor și mirenilor din spațiul românesc: România, Basarabia și Comunitățile românești din Ucraina și diaspora.

Preot Claudiu Buză

[1] https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/04/05/rezolutia-sinaxei-din-4-aprilie-prin-care-este-condamnat-ecumenismul-si-pseudo-sinodul-din-creta/

[2] http://ziarullumina.ro/sa-pastram-unitatea-de-credinta-si-disciplina-canonica-ortodoxa-dar-si-pacea-dintre-culte-55949.html

Iconomia şi acrivia în relaţiile cu ereticii, după învăţătura Sfântului Teodor Studitul

Sf. Teodor Studitul ne-a lăsat o operă deosebit de folositoare mai ales pentru timpul nostru, când apar noi şi noi răstălmăciri şi interpretări personale ale modului în care trebuie dusă lupta împotriva eresului ecumenist. Fiind implicat mai întâi în controversa micheiană (sinodul preacurvar), iar mai apoi în lupta cu iconoclasmul, Sf. Teodor a scris o mulţime de scrisori către clerici, mireni şi monahi, în care descrie cu exemple concrete atitudinea pe care creştinii ortodocşi ar trebui să o aibă faţă de eretici şi faţă de cei ce sunt în comuniune cu aceştia.

Remarcăm că Sf. Teodor Studitul (†826) a întrerupt comuniunea cu arhiereii eretici într-o perioadă în care încă nu exista un canon 15 al Sinodului I-II (emis abia în 861), de aceea practica întreruperii comuniunii trebuie privită mai larg decât acest canon, care nu epuizează subiectul şi nici nu avea scopul de a-l epuiza.

De asemenea e foarte important să atragem atenţia că ereticii despre care vorbeşte Sf. Teodor în epistolele sale nu fusese condamnaţi de vreun sinod ortodox la acea vreme. Spunem asta în contextul în care astăzi circulă pe larg o învăţătură periculoasă, conform căreia ereticii necondamnaţi ar fi ierarhi canonici atâta timp cât nu sunt condamnaţi de un sinod ortodox, iar comuniunea cu aceştia nu ar primejdui mântuirea noastră.

Vă invităm să urmăriţi o selecţie de fragmente din scrisorile Sf. Teodor Studitul cu privire la subiectele de mare actualitate în ceea ce priveşte lupta împotriva ecumenismului, pentru a cunoaşte adevărata atitudine patristică pe care ar trebui să o avem.

Nu trebuie pomeniţi minciuno-învăţătorii care au participat la sinodul eretic şi cei de un cuget cu acesta

„Dar când necurăţia ereticească s-a arătat deschis în timpul soborului, se cuvine şi precauţiei tale, împreună cu toţi ortodocşii, să vorbeşti cu îndrăzneală, neavând comuniune cu minciuno-învăţătorii şi nepomenind pe nimeni din cei ce au participat la sinodul preacurvar sau pe cei de un cuget cu el.” [Epistola 39. Către egumenul Teofil]

Împărtăşirea cu ereticii din iconomie este lepădare de adevăr

„În îndreptăţirea pe care a scris-o Maximin şi pe care însuşi Atanasie a citit-o, Maximin spune că el se împărtăşea, dar nu avea comuniune, şi că asta e o iconomie ce nu conţine lepădare de adevăr, chiar dacă acesta nu este respectat întocmai. […] Ah, cât de dreaptă este nedumerirea sfinţintului nostru arhiereu şi a întregii mulţimi de mărturisitori! Dacă asta nu este comuniune şi lepădare, atunci ce folos este din osteneala şi nevoinţa lor, vărsarea de sânge şi suferinţele lor? Pentru ce el însuşi e caterisit? Pentru ce părăseşte mănăstirea? Pentru ce este îndepărtat de la săvârşirea celor sfinte? Ah, voi spune iarăşi, dumnezeiască nedumerire! „Ţinând nedreptatea drept adevăr” (Rom 1:18) el crede că şi părinţii procedau ca şi dânsul.” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

Episcopii eretici sunt pseudo-episcopi

„Ce creştin a auzit vreodată de nebuneştile şi nelegiuitele fapte ce au fost săvârşite de necinstiţii preacurvari, care numai se numesc episcopi, iar de fapt sunt pângăritori desăvârşiţi după judecata apostolilor şi a părinţilor, chiar dacă să nu luăm în seamă eresul? […] Două sute şaizeci şi şase de lovituri şi apoi, aşteptând puţin, încă patru sute de lovituri cu biciul pe spate… Asta a făcut nobilul arhiepiscop, iar mai bine zis minciuno-episcopul de Tesalonic.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie]

Ereticii se despart pe ei înşişi de trupul lui Hristos

„Nu a lăsat Domnul până în sfârşit Biserica Sa, ci a arătat că ea are în sine putere, făcându-i pe fraţii noştri din apus să dea pe faţă nebunia celor de aici şi să-i lumineze pe cei ce luptă în întunericul ereziei. Şi totuşi aceşti îndărătnici s-au ferit de a-şi deschide ochii inimii. Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor: ei s-au despărţit pe sine de trupul lui Hristos, de tronul preaînalt, pe care Hristos a aşezat cheile credinţei, pe care, după făgăduinţa Celui nemincinos, nu au biruit-o şi nu o vor birui până în sfârşitul veacului porţile iadului, adică gura ereticilor (Mt. 16:18).” [Epistola 63(122). Către fiul Naucratie]

Cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox

„Tu îmi spui că te temi să-i spui preotului tău să nu mai pomenească pe ereziarh. Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-l îndreptăţesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire pricinuieşte necurăţie, atunci cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox.” [Epistola 58. Către soţia unui spătar numită Mahara]

Ereticii îi prigoneau pe ortodocşi pentru a fi pomeniţi ca episcopi

„Şi pentru ce a fost această schingiuire? Pentru a-l sili pe ascetul lui Hristos să-l pomenească pe el ca episcop.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie]

Călugării care le dau mirenilor exemplu de comuniune cu ereticii vor purta răspundere pentru pierzania acestora

„Sarcina monahului este să nu admită nici cea mai mică inovaţie în Evanghelie, astfel încât în caz contrar, dându-le mirenilor exemplu de erezie şi comuniune cu ereticii, să nu poarte responsabilitatea pentru pierzania lor.” [Epistola 39. Către egumenul Teofil]

Relaţia cu preoţii ortodocşi ce din frică pomenesc episcopi eretici

„Despre preotul ortodox, care de frica prigoanei îl pomeneşte pe episcopul eretic, ţi-am mai răspuns anterior şi voi spune iarăşi: dacă el nu slujeşte împreună cu ereticul şi nu are comuniune cu astfel de oameni, atunci trebuie primit în obşte la psalmodiere, la binecuvântarea bucatelor, şi acestea din iconomie, dar nu şi la Dumnezeiasca Împărtăşanie.” [Epistola 40. Către fiul Naucratie]

Hirotoniile episcopului aflat în comuniune cu ereticii devin valabile abia dacă el se leapădă de această comuniune

„Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine că sunt înstrăinaţi de preoţie cei ce acum sunt hirotoniţi de episcopul ce s-a dovedit a fi eretic, chiar dacă acesta spune că sinodul a fost rău şi noi am pierit. Căci de ce el, recunoscând asta, nu fuge de pierzanie, ferindu-se de erezie, pentru a fi episcop al lui Dumnezeu? Atunci şi hirotoniile sale vor fi primite îndată. Sau de ce, în timp ce domneşte erezia, egumenul a trimis fraţii la hirotonie ereticească?

Aşadar, dacă cel ce a hirotonit s-ar îndrepta, li s-ar îngădui lor îndată să săvârşească cele sfinte; dar întrucât el se află în erezie, pomenind pe eretic, atunci chiar dacă ar şi spune că are un cuget sănătos, nu se poate ca cei hirotoniţi de el să fie adevăraţi slujitori ai Domnului.” [Epistola 40. Către fiul Naucratie]

Comuniunea cu erezia este vătămătoare de suflet

„Comuniunea cu ereticii nu este pâine comună, ci otravă, care nu vatămă trupul, ci înnegreşte şi întunecă sufletul.” [Epistola 24(83). Către fiul Ignatie]

„Să intri singur în comuniune cu ereticii este o lucrare de bună voie, iar dacă cineva a făcut asta din frică –aceasta fiind întrebarea ta – nici în acest caz el nu poate avea îndreptăţire. Căci spus este: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul” (Mt. 10:28), ci temeţi-vă de Dumnezeu, Care poate şi trupul, şi sufletul să-l arunce în gheena focului veşnic. Aţi auzit? Cu adevărat întreaga lume nu este vrednică de un suflet care se păzeşte pe sine a nu fi părtaş nici la comuniunea eretică, nici la toată răutatea.” [Epistola 32(91). Către fiul Taleleu]

„Mulţumim lui Dumnezeu că şi voi, sfinţilor părinţi, aţi rămas neclintiţi în furtuna ereziei iconoclaste, nefiind atraşi de comuniunea vătămătoare de suflet cu ea, ci alergând aţi căpătat preafericita cunună a prigoanei, care cu adevărat este vrednică de virtutea voastră şi a învederat nevoinţele ascetice pe care le-aţi săvârşit în trecut.” [Epistola 70(258). Către monahii Avolie şi Ioan]

„Unii au suferit un naufragiu deplin în ale credinţei; alţii, chiar dacă nu s-au dus la fund prin cuget, totuşi pier prin comuniunea cu erezia.” [Epistola 15(74). Către Patriarhul Ierusalimului]

Comuniunea cu erezia este despărţire de Hristos

„În aceste condiţii oricine se împărtăşeşte sau participă la pâinea veninoasă, oare nu este un lepădat de Hristos, un apostat, un necurat, dacă nu se va întoarce prin pocăinţă?” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

„Vă rog, păziţi-vă pe voi înşivă de erezia pierzătoare de suflet, comuniunea cu care este despărţire de Hristos.” [Epistola 60(119). Către fecioare]

„Această erezie trebuie evitată sub orice chip, întrucât comuniunea cu ea ne desparte de Hristos.” [Epistola 161(349). Către monahii]

„Eu am auzit că tu, iubite frate, nu i-ai lăsat pe cei ce au trădat credinţa să te atragă în comuniunea cu ereticii şi astfel l-a proslăvit pe Dumnezeu. Depărtându-te de comuniunea care desparte de Dumnezeu, cu toate că ereticii erau în demnitatea de învăţători, tu te-ai ascuns, trăind împreună cu lucrătorii în munţi şi peşteri, preferând mai bine să suferi chinuri şi necazuri, decât să renunţi la viaţa veşnică pentru plăcere vremelnică, şi acum ai drept povăţuitor şi învăţător pe Hristos Dumnezeul nostru, pentru Care şi suferim.” [Epistola 219(407). Către monahul Arcadie]

„Şi să te păzească Domnul până la sfârşit nebiruită, în afara comuniunii cu ereticii care desparte de Dumnezeu, fiind tu întru toate slăvită şi înţeleaptă.” [Epistola 224(412). Către o altă patricie]

„Eu i-am adus lui Dumnezeu o mare mulţumire pentru faptul că mirenii, în rând cu monahii, se străduie să fie bineplăcuţi Domnului, ferindu-se de bezna ereziei. Într-adevăr, frate, aceasta e beznă şi cursă a diavolului. Pe cel ce nimereşte în această cursă, comuniunea cu ereticii îl desparte de Hristos şi îl alungă departe de turma Domnului.” [Epistola 245(433). Curatorului Constantin]

„În aceste zile, când nu doar femeile de felul tău şi cele tunse în monahism, ci aproape toţi monahii şi egumenii Bizanţului sunt ademeniţi, tu cu puţini alţii ai preferat să suferi pentru Hristos, dar să nu intri în comuniune cu ereticii, care desparte de Hristos. Căci oricine intră într-o astfel de comuniune, se desparte de Hristos, asemenea lui Iuda, şi devine împreună părtaş cu cei ce L-au dat pe Hristos la răstignire.” [Epistola 256(444). Către egumenă]

Împărtăşania ereticilor înstrăinează de Dumnezeu

„Dar dacă el iarăşi se fereşte de Euharistie pe motiv de erezie, aşa e corect. Căci împărtăşania unui eretic sau a unui vădit osândit pentru viaţa sa te înstrăinează de Dumnezeu şi te dă în mâinile diavolului.” [Epistola 58. Către Spataria, numită Mahara]

Pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos. Cine poate fi inclus în pomelnice.

„Dacă cel ce a avut mai înainte comuniune cu erezia din frică omenească se va pocăi în pragul morţii, primind, spre exemplu, o epitimie din partea cuiva şi, în acest fel, va intra în comuniune cu ortodocşii şi va muri în această stare, atunci e firesc să-l aşezi în pomelnicele ortodocşilor, căci Bunul Dumnezeul nostru, după marea sa iubire de oameni, îl primeşte pe cel ce se pocăieşte chiar şi în ceasul cel mai de pe urmă şi aşa îl judecă. De aceea, dacă aşa a fost, atunci nu se interzice a se săvârşi Liturghie pentru el înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă nu a fost nimic de acest fel, ci, aflându-se în comuniune cu erezia, el nu a reuşit să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului – întrucât pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos – atunci nu putem îndrăzni a-l pomeni la Liturghie. Căci cele dumnezeieşti nu pot fi luate în glumă şi cel ce se roagă pentru acesta să nu audă: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iac. 4:3).” [Epistola 69(257). Către fiul Dorotei]

Graniţele canonice pe timp de erezie nu sunt ca pe timp de pace

„Întrebare: Despre presbiterii hirotoniţi fără înştiinţare la Roma, Neapol şi Longobardia şi eliberaţi: putem să-i primim pe aceştia şi să avem comuniune cu ei, să luăm masa împreună şi să ne rugăm împreună?

Răspuns: Pe timp de erezie, după trebuinţă, nu este totul neapărat conform regulilor stabilite pe timp de pace. Astfel vedem că au procedat şi preafericitul Atanasie şi sfântul Eusebiu, care ambii săvârşeau hirotonii asupra persoanelor din afara regiunii lor. Şi acum vedem că acelaşi lucru se săvârşeşte şi în vremea ereziei actuale.” [Epistola 87(275). Către monahul Metodie]

În ce caz ne putem împărtăşi la un episcop ortodox ce nu a întrerupt comuniunea cu ereticii

„Dacă episcopul nu s-a aflat la sinodul preacurvar și îl numește adunătură mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat în acel sinod, dacă se cuvine deci să avem comuniune cu un preot al unui astfel de episcop ortodox? La aceasta am răspuns şi în altă scrisoare, către Evodie, că se cuvine, din iconomie, numai dacă el nu a slujit împreună cu ereticii. Căci când episcopul ce se pomeneşte este ortodox, nimic nu înseamnă dacă el pomeneşte din frică pe mitropolitului său eretic.” [Epistola 49. Către fiul Naucratie]

 

Epistole selectate de pe: Преподобный Феодор Студит. Послания.

Traducere: lumea-ortodoxă.ro

Sursa: http://lumea-ortodoxa.ro/iconomia-si-acrivia-relatiile-cu-ereticii-invatatura-sf-teodor-studitul/

Noi nu avem de dus o luptă, ci de purtat o Biruință!

Mi-au plăcut foarte mult cuvintele pe care le-am întâlnit, într-un comentariu, la un cititor (Mihai Cristian) al blogului http://prieteniisfantuluiefrem.ro/ : ,,Noi nu avem de dus o luptă, ci de purtat o Biruință!”. Sunt cuvinte vii, ce pot fi rostite de noi, de toți cei care iubim Ortodoxia și dorim păstrarea valorilor credinței noastre, de toți ortodocșii care am înțeles responsabilitatea pe care o avem de a păzi panaceul vindecării firii noastre, predat nouă de Hristos Domnul, prin Sfinții Apostoli și  Părinții de Dumnezeu purtători ai Bisericii celei Una.

Luptele pentru definirea și promovarea învățăturilor sănătoase le-au dus acești corifei ai dreptei credințe cu multă dragoste pentru Dumnezeul Cel Adevărat, nu de puține ori cu preț de sânge, lăsându-ne nouă, pentru aceste vremuri, o moștenire cerească ce se cere descoperită, apărată și aplicată la nivelul întregii noastre existențe. Este Biruința pe care aceștia au dobândit-o prin lupta după Lege, avându-L în fruntea bătăliei pe Împăratul Hristos, Cel care ne-a promis o Împărăție nepieritoare, tuturor celor care-L iubim și ,,toată viața noastră” Lui o datorăm și Lui o dăm.

Noi, în aceste timpuri pe care le trăim, nu avem nimic de făcut decât să gestionăm, cu râvnă sfântă, un tezaur duhovnicesc câștigat cu multă nevoință și jertfelnicie de ,,Străjerii Ortodoxiei”, asumându-ne vrednicia de creștini ortodocși. Atât! Nimic mai mult! Să fim ortodocși prin tot ceea ce facem, spunem sau gândim! Cu alte cuvinte: avem de purtat o Biruință!

M-am bucurat foarte mult de mărturisirea pe care au făcut-o zilele acestea părintele Evghenie (pe care l-am cunoscut personal și despre care am auzit numai lucruri bune) și credincioșii parohiei Prod care, în noaptea Sfintei Învieri, au hotărât să asculte Pastorala Mântuitorului: HRISTOS A ÎNVIAT!, să trăiască efectiv bucuria Învierii Domnului prin îngrădirea față de ,,tărâmul morții” și ,,stăpânia diavolului”. Au purtat și vor purta o Biruință prin puterea Biruitorului Hristos!

Îi răspundem și noi, cu multă dragoste și bucurie: ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Hristos a înviat!

Hristos Domnul, Cel înviat din morți, să vă dăruiască cu îmbelșugare Harul sfințitor și mântuitor, bucurii duhovnicești, sănătate sufletească și trupească și puterea de a mărturisi Adevărul, în lumina Sfintei Învieri, cu mult curaj, dragoste curată și deplină seninătate.

Redăm în rândurile de mai jos, ca mângâiere duhovnicească, la ceas de mare Sărbătoare, câteva cuvinte scrise de Mitropolitul Hierotheos Vlachos la Praznicul Învierii lui Hristos.

,,Învierea lui Hristos nu trebuie sărbătorită ca un eveniment istoric și social, ci ca unul existențial, ceea ce echivalează cu împărtășirea din harul Învierii. Postul de dinaintea sărbătorii, care durează șapte săptămâni și nevoința ascetică, țintesc spre desăvârșita împartășire din taina Învierii.

Însă, așa cum ne învață toți Sfinții Părinți, pentru acest lucru, este nevoie atât de curățirea simțurilor trupești, cât și de cea a celor sufletești. Omul are trup și suflet, și de aceea are simțuri trupești și simțuri sufletești. Într-un tropar, Sfântul Ioan Damaschin scrie:

„Să ne curățim simțurile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumina a Învierii. Şi, cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: bucurați-vă”.

Așadar, curățirea este o condiție necesară pentru vederea de Dumnezeu și pentru comuniunea cu Acesta. Sfântul Grigorie Teologul spune: „De aceea, să te curățești mai întâi pe tine pentru ca să se curățească și cei din jurul tău”.

Scopul vieții duhovnicești este ca omul să se unească cu Hristos înviat din morți și să îl vadă pe Acesta în inima sa. Hristos înviază în inimă, omorând gândurile de răzvrătire care sunt sădite acolo de diavoli și zdrobind patimile și atacurile păcatului, la fel cum a zdrobit pecețile mormântului (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Prin urmare, nu suntem în fața unei sărbători exterioare și ceremoniale, ci a unui praznic lăuntric și existențial. Astfel privind lucrurile, Sfântul Grigorie Teologul ne îndeamnă să nu facem din Înviere o petrecere lumească, ci să o sărbătorim cu sfințenie și să ne îndepărtăm de duhul lumesc.

Împartășirea din taina Învierii înseamnă trăirea îndumnezeirii. Cel care a început să înțeleagă puterea tainică a Învierii a cunoscut din experiență scopul pentru care Hristos a zidit lumea (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Cu adevărat, omul a fost creat pentru a ajunge la îndumnezeire, iar lumea – pentru a se sfinți prin om. Prin urmare, cei care încep să înțeleagă puterea tainică a Învierii, ajung la îndumnezeire și împlinesc scopul existenței lor pe pământ. În acest fel, aceștia dobândesc o mare cunoștință.

Sfântul Apostol Pavel ne recomandă tuturor să dăm vieții noastre un asemenea curs, scriind că, prin Botez, ne-am îngropat cu Hristos în moarte, „pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom. 6, 4). Această renaștere este absolut necesară, pentru că altfel, omul moare duhovnicește, după cuvântul Apostolului Pavel: ,,căci dacă viețuiți după trup, veți muri, iar dacă ucideți cu Duhul faptele trupului, veți fi vii. Căci câți sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8,13-14)

Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Ea înseamnă învierea și îndumnezeirea firii omenești și nădejdea de îndumnezeire și de înviere a propriului nostru ipostas. Pentru că s-a găsit tratamentul, acum există speranță de viață. Prin Învierea lui Hristos, viața și moartea capătă un alt înțeles. Deja nu mai considerăm că viața este reprezentată de totalitatea evenimentelor istorice, ci de comuniunea cu Dumnezeu. De asemenea, nu mai considerăm că sfârșitul acestei vieți înseamnă moarte, pentru că moartea este îndepărtarea omului de Hristos, în vreme ce despărțirea sufletului de trup nu este decât un somn temporar. Tocmai pentru că se simte în comuniune cu Hristos înviat din morți, Sfântul Apostol Pavel poate să mărturisească: ,,Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înalțimea, nici adâncul și nici o alta făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom. 8, 38-39).

Într-un cuvânt de învățătură – un adevărat imn de biruință – al Sfântului Ioan Gură de Aur, se spune că, prin Învierea lui Hristos, au fost depașite toate problemele omenești:

,,Nimeni nu trebuie să plângă pentru sărăcie și, în general, pentru lipsa celor necesare, pentru că „s-a arătat Împărăția cea de obște”.

Nimeni nu trebuie să jelească pentru păcatul pe care l-a făcut, pentru că „din mormânt iertare a răsărit.

Nimeni nu trebuie să se teamă de moarte, pentru că „ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”.

Acest „nimeni” este absolut, pentru că izvorăște din Învierea lui Hristos. Cu cât ne închidem mai mult în relativ și ne îndepărtam de absolutul lui „nimeni”, cu atât mai mult vom plânge, vom jeli și ne vom teme“.

Arhim. Hierotheos Vlachos – Predici la Marile Sărbători, p. 249 – 251

Transcripturile celor două interviuri: ale părinților Sava Lavriotul și Theodoros Zisis, luate de teologul Mihai Silviu Chirilă, cu ocazia Sinaxei din Grecia

 

TRANSCRIPTUL interviului dat de Gheron SAVA LAVRIOTUL teologului MIHAI-SILVIU CHIRILA pe tema NEPOMENITORILOR si a neparticiparii Parintelui THEODOROS ZISIS la SINAXA DIN GRECIA

Mihai-Silviu Chirilă:

Părinte Sava, am dori să vă întrebăm în legătură cu această diferență de opinie care s-a iscat între părinții aghioriți și părintele Theodoros Zisis, în privința participării credincioșilor la slujbele unde se face pomenirea.

Dorim să știm care este esența problemei.

Părintele Sava:

Suntem de acord cu părintele Zisis, în sensul că acrivia impune întreruperea comuniunii cu, întreruperea pomenirii episcopilor care au legătură cu sinodul din Creta. Acrivia este următoarea: nu mergem în bisericile unde sunt preoții care pomenesc pe ecumeniști. Asta este acrivia. Noi însă am spus că: o să facem o iconomie și o să aplicăm iconomia cu oamenii care încă n-au ajuns la măsura să înțeleagă lucrurile așa cum sunt dar vor să vină în Biserică, vor să meargă la biserică. Dar nu putem să facem din asta canon. Spunem neoficial: merită să meargă la bisericile unde nu sunt ecumeniști cu scopul de a-i ajuta pe preoți să ajungă și ei să întrerupă pomenirea. Asta este la nivel personal. Asta este iconomia la nivel personal. În acest punct nu cred că există vreo diferență cu părintele Theodor. O problemă care există, este cu Biserica Georgiei și a Bulgariei. Și Georgia și Bulgaria spun că au condamnat sinodul din Creta. Asta este ceva bun. Există însă o problemă: că pomenesc pe patriarhul Bartolomeu. Din punct de vedere eclesiologic, asta este o greșeală. Eu personal, care am întrerupt pomenirea lui Bartolomeu și părinții ceilalți, părinții aghioriți, dacă am merge în Bulgaria, ne-am găsi la patriarh să facem liturghie, și patriarhul pomenește pe Bartolomeu. Pot să fiu acolo, pot lua parte sau nu se poate ? Nu sprijinim ideea că noi suntem singurii ortodocși. Asta este o înșelare, ar fi o înșelare. Ne bucurăm că Georgia și Bulgaria au condamnat sinodul din Creta, suntem de acord cu ei și așteptăm ca și ei să ajungă să întrerupă comuniunea cu ecumeniștii.  

Mihai-Silviu Chirilă:

Se va face astăzi în cadrul conferinței pe care o organizați, o condamnare sau o rupere a legăturilor cu Bulgaria și Georgia ?

Părintele Sava:

Nu. Noi astăzi vom condamna sinodul din Creta, nu îl acceptăm ca ortodox, nu acceptăm Consiliul Mondial al Bisericilor, nu acceptăm ecumenismul pentru că este erezie și întrerupem comuniunea cu patriarhul Bartolomeu și cu cei care acceptă sinodul. Numai atât, până aici ajungem, nu mergem mai departe.

Mihai-Silviu Chirilă:

Ne-ați spus care este punctul comun cu părintele Zisis. Care este punctul divergent de s-a ajuns la asta?

Părintele Sava:

Diferența care ne-a adus în această situație este că noi am vrut să spunem asta clar. În cuvântul, în omilia părintelui Zisis, în cuvântul final al sinaxei nu a spus asta clar. Lumea vrea ceva clar de la această sinaxă.

Vrem cinci lucruri:

1. Condamnăm ecumenismul;
2. Nu acceptăm sinodul din Creta;
3. Condamnăm Consiliul Mondial al Ereziilor;
4. Întrerupem comuniunea cu Bartolomeu și cu toți ecumeniștii care acceptă sinodul din Creta;
5. Și cel mai important: Cerem de la episcopii ortodocși să facă un sinod ortodox.

După cum vă dați seama nu ne credem doar noi ortodocși, nu suntem doar noi ortodocși, de la episcopii noștri cerem să condamne și ei, ceea ce condamnă și clerul, și poporul.

Acum, în ceea ce privește iconomia, acrivia cere să nu mergem acolo unde sunt pomeniți Bartolomeu și ceilalți ecumeniști. Noi nu putem să spunem asta în cuvântul nostru final. Pentru că nu este după Sfinții Părinți, însă noi acceptăm iconomia dar va fi la nivel personal. Fiecare duhovnic, la nivel personal, la spovedanie, în funcție de puterea de înțelegere a fiecărui om, o să îi spună ce are de făcut. Dar noi trebuie să acționăm dupa acrivie

Mihai-Silviu Chirilă:

Ați spus că veți întrerupe legătura cu patriarhul Bartolomeu și cu ceilalți ecumeniști. Cine sunt mai precis ceilalți ecumeniști ?

Părintele Sava:

Cei care acceptă sinodul din Creta.

Mihai-Silviu Chirilă:

Cei care acceptă sinodul din Creta în sensul că l-au semnat și îl propovăduiesc sau cei care îl acceptă tacit ? Pentru că sunt unii care îl acceptă tacit.

Părintele Sava:

În problemele de credință, Sfinții Mărturisitori spuneau: „Sunt creștin”. Și-au dat sângele pentru asta. Avem 115 ani de când aplicăm iconomia. Și eu aș fi vrut să spun că sunt luptător și să îl pomenesc pe Bartolomeu și să fiu și proestos. Mântuitorul Iisus Hristos vrea ca ceea ce este da să fie da, și ceea ce este nu, să fie nu. Cine nu vrea, merge pe acelaș drum cu ceilalți. Sunt episcopi care spun că sunt ortodocși, dar acceptă sinodul din Creta. Asta ne înșeală de fapt.

Mihai-Silviu Chirilă:

Se poate ca recomandare către credincioșii români: Pot să meargă la episcopi care deși nu au participta la sinod, așa în viața lor privată nu sunt de acord cu el? În viața lor privată spun că nu sunt de acord cu el, dar nu public.

Părintele Sava:

Mântuitorul Hristos a vorbit despre cei care Mă vor mărturisi înaintea oamenilor.Aceștia sunt episcopii. Ei trebuie să își clarifice poziția. Au turmă. Accepți sinodul? Da sau nu? Dacă îl accepți, nu te acceptăm, nu te pomenim. Dacă nu-l accepți, trebuie să arăți asta în practică. Nu spunem nimic de la noi. Am spus că noi vom accepta, vom folosi iconomia în procesul de îndrumare. Pe părintele Theodor îl iubim, suntem de partea lui, nu avem nimic de despărțit, de împărțit cu el. Nu o să ne împărțim în mai multe lupte, nu vom separa lupta noastră. Respectăm lupta pe care a dus-o până acuma, ne dorim să fim împreună, să mergem împreună pe aceeași direcție. Noi vom păstra acrivia. Și o să  arătăm, o să aplicăm și iconomia acolo unde va fi necesar, fără să punem probleme dogmei aplicând iconomia. Nu condamnăm noi nici Bulgaria, nici Georgia, nici nu vom lua o decizie fanatică. Nu o să o luăm de-a coasta, cum se spune.

Mihai-Silviu Chirilă:

Aplicarea iconomiei înseamnă și că un credincos ortodox poate să meargă la o biserică normală, că nimeni nu poate să îl oblige să facă într-un fel sau altul? Se spune că îi obligăm. Nimeni nu poate să îl oblige într-un fel sau altul să meargă sau să nu meargă, nu suntem stat. Noi putem doar să le recomandăm, adică dumneavoastră, preoții, puteți să le recomandați sau nu. Se recomandă să mergem și la preoți care fie duc o viață ortodoxă, chiar dacă pomenesc episcopi eretici, fie pomenesc episcopi care nu au luat o poziție clară pe tema asta?

Părintele Sava:

În mod normal asta nu există.

Mihai-Silviu Chirilă:

De ce nu există ?

Părintele Efrem:

Nu există preot care să aibă conștiință ortodoxă și în acelaș timp să fie de acord cu ecumenismul sau cu sinodul. La asta se referă (părintele Sava).

Părintele Sava:

Din acest motiv nu vrem s-o facem publică, pentru că nu există. De-asta nu am inclus-o în cuvântul final al acestei sinaxe. Însă datorită situației care este cum este și pentru că avem divergențele care sunt, o să facem această iconomie, acest pogorâmînt, ca să nu se spună că am luat-o într-o parte.

Mihai-Silviu Chirilă:

În ce sens ? Ce înseamnă acest pogorâmânt ?

Părintele Sava:

Sunt oameni care nu înțeleg ce au de făcut. Pe acești oameni nu poți să-i presezi, să faci presiuni asupra lor. Noi nu facem presiuni asupra cuiva. Dar întrucât el gândește, crede că este anti-ecumenist și este ortodox, așteptăm să înțeleagă și spunem că, dacă așa înțelegi, du-te undeva unde crezi că este, măcar de ai găsi undeva unde să fie cineva ortodox.

Mihai-Silviu Chirilă:

Adică îl lăsăm să meargă și la cei care pomenesc, ierarhul care a semnat ?

Părintele Sava:

Nu ar trebui să meargă la episcopi.

Mihai-Silviu Chirilă:

La preoți.

Părintele Sava:

La părinți care încă nu sunt pregătiți să întrerupă comuniunea, însă, cum spuneam adineaori, vor s-o facă. Sunt conștienți de asta. Asta spune părintele Theodor. Noi nu suntem de acord. Asta este diferența dintre noi.

Părintele. Efrem:

Asta spune părintele (Sava): iconomia se aplică la nivel personal, la nivel de fiecare duhovnic, să facă cum știe, dar noi acum, dacă și filmul acesta ajunge să se publice, asta înseamnă că a luat o altă turnură. Este făcut public. Asta nu vor părinții (aghioriți), nu vor să se transforme în regulă, excepția.

Mihai-Silviu Chirilă:

Adică să nu se recomande oficial credincioșilor să meargă la pomenitori, asta e ideea ?

Părintele Sava:

Atunci, dacă i-am trimite, ce întrerupere a pomenirii facem? Dacă le spunem lor să meargă acolo, putem merge și noi. De ce nu le spunem să meargă acolo? Pentru a rezolva problema eresului. Dacă îi pomenim pe eretici, vor înțelege că suntem de acord cu ei.

Când cineva curvește îi spun: bine, asta nu-i corect să o faci! Un duhovnic o să îl ia câte un pic. Nu o să-l sperie dintr-o dată. Nu o să-i spună: oprește-te. Că n-o să poată. O să-l ia câte-un pic. Pentru că dacă îi va zice dintr-o dată să se oprească, acela pleacă de la el. Desăvârșit.

Atunci pe oamenii care nu înțeleg, îi luăm câte-un pic. Eu nu văd nici o diferență între noi. Și ceea ce se spune, că o să întrerupem pomenirea cu bulgarii și cu georgienii, eu credeam că am clarificat-o. Noi, ca aghioriți, am spus-o o dată : nu putem să îl pomenim pe Bartolomeu. Voi faceți iconomia voastră, noi ne înțelegem unii cu alții, suntem în comuniune, pentru că suntem la început de drum și așteptăm și de la bulgari și de la georgieni să condamne oficial și ecumenismul, și pe Bartolomeu, după Sfinții Părinți.

Mihai-Silviu Chirilă:

Nu se poate găsi o soluție în această seară să participe toată lumea (și părintele Teodor)?  

Părintele Sava:

Noi avem porțile deschise și îl așteptăm. Noi la asta ne gândim: părintele Theodor ne-a spus că așa nu ne întâlnim. Nu i-am spus să nu vină, nu i-am spus să nu participe, singur a spus că nu vrea să vină. Poziția noastră este cea pe care am spus-o astăzi, nu am spus nimic mai mult sau mai puțin. Și până acum aceeași a fost. Ne dorim unitatea tuturor. Noi o să aplicăm, o să păstrăm acrivia și iconomia până la un anumit punct, dar din acel punct, la un moment dat va trebui să începem cu toții…

Mihai-Silviu Chirilă:

Care este punctul final al iconomiei? Până la care punct? 

Părintele Sava:

Nu putem să impunem. Depinde de fiecare om.

Mihai-Silviu Chirilă:

Nu până la anumite evenimente: condamnarea sinodală sau ceva de genul acesta?

Părintele Sava:

Noi vrem într-adevăr un sinod ortodox. Noi nu suntem sinod. Noi, în această mărturisire de astăzi, asta facem: cerem sinod de la toți, de la câți episcopi ortodocși există, să condamne ecumenismul.

Mihai-Silviu Chirilă:

Aș dori să vă mai întreb ca o ultimă întrebare: cum comentați scrisoarea gherondei Gavriil? A apărut o scrisoare a gherondei Gavriil.

Părintele Sava:

La părintele Gavriil nu au ajuns cuvintele care trebuiau să ajungă. Eu l-am sunat pe părintele Dositei, care este împreună cu el, și i-am explicat ceea ce v-am spus și dumneavoastră, i-am spus că nu suntem singurii ortodocși. Astea sunt minciuni! Cine spune așa ceva?! M-ați auzit vreodată să spun, între atâtea omilii, peste 50 de omilii, m-ați auzit vreodată să spun că suntem singurii ortodocși? Și unii au spus treburile astea părintelui Gavriil și părintele Gavriil de asta a spus ce a spus. Întâmpinăm un mare război. Spun despre noi pe de o parte, că nu păstrăm credința ortodoxă, pe de altă parte spun că și noi vom deveni ecumeniști și vom pomeni pe toți. Poziția noastră este cea pe care am spus-o acum. Nici mai mult, nici mai puțin.

Mihai-Silviu Chirilă:

Un mesaj pentru credincioșii din România, vă rog. Un sfat duhovnicesc pentru credincioșii din România.

Părintele Sava:

Poporul să meargă și să se îmbisericească și să sprijine pe preoții, pe călugării și pe maicile și poporul, care nu pomenesc. Să nu aibă nici fanatism și nici să se întoarcă împotriva celor care pomenesc și mai ales împotriva celor care au totuși, o gândire ortodoxă, pentru că pe oameni îi câștigăm, în primul rând, cu dragoste. Dar în nici un caz nu trebuie să ieșim din granițele Sfinților Părinți. Atâta timp, de atâția ani, ne-am îndepărtat de la această linie. Întreruperea pomenirii trebuia să se întâmple deja de 50 de ani în urmă, atunci când Athenagoras a ridicat condamnarea ereziei, a ridicat anatemele. De atunci trebuia să se fi întrerupt pomenirea deci, ca să putem să înfruntăm boala, boala Bisericii. Acum a înaintat foarte mult eresul. Nu mai putem lăsa iconomia în continuare, în eres.

Mihai-Silviu Chirilă:

Mulțumim foarte mult.

 

TRANSCRIPTUL interviului dat de Parintele THEODOROS ZISIS teologului MIHAI-SILVIU CHIRILA pe tema NEPOMENITORILOR, a ACRIVIEI si a ICONOMIEI: „Trebuie să îl învățăm pe credincos să facă acest efort, să meargă 300 de kilometri pana acolo unde nu se pomenește”

Mihai-Silviu Chirilă:

Părinte Theodor, aș vrea să vă întrebăm în legătură cu această disensiune care s-a iscat între noi, această diferență de opinie între dumneavoastră și părinții athoniți. Care este esența problemei ?

Părintele Theodoros Zisis:

Diferența esențială este faptul că părinții aghioriți doresc, vor să impună credincioșilor să meargă numai acolo unde sunt cei care au întrerupt pomenirea și le interzic, forțându-le conștiința, să nu meargă acolo unde sun pomeniți. Lucrul acesta nu este o greșeală. Aceasta este acrivia Bisericii. Dar în clipa aceasta, nu putem să le impunem credincioșilor acest lucru, în această clipă. Pentru că sunt foarte multe probleme de ordin pastoral care se pun. De aceea canoanele Bisericii ne dau dreptul să împlinim iconomia. De aceea, care este diferența ? Noi le spunem credincioșilor următorul lucru, noi le spunem că, credincioșii pot merge să se îmbisericească, să se împărtășească și să se spovedească la episcopi și la preoți care au gândire ortodoxă, chiar dacă pomenesc. Aceasta este iconomia. Și părintele Gavriil din Sfântul Munte (se filmează scrisoarea părintelui Gavriil, scrisă de mână). Iată, această scrisoare, pe care părintele Gavriil o trimite din Sfântul Munte, în care arată foarte clar că nu este de acord cu părintele Sava, deci la sfârșitul acestei scrisori se spune așa: „Vă rog să urmați Sfinților Părinți, în situația dată de astăzi și să urmați iconomia. Și la acest lucru am fost de acord împreună cu toți părinții aghioriți. Și deodată, părinții aceștia trei aghoriți, părintele Sava cu Heruvim, cei trei, au schimbat această înțelegere și spun să aplicăm acrivia, adică să nu mai mergem la nicio biserică, să nu mai avem comuniune nici măcar cu Biserica Bulgară, care a condamnat Creta și nu este de acord cu sinodul, cu georgienii ș.am.d.

Mihai-Silviu Chirilă:

Părinte, aș vrea să ne explicați ce înseamnă acriviile ortodoxe în această situație, referitor la episcopi și la preoții episcopilor respectivi. Care sunt limitele și care este înțelesul exact al expresiei „gîndire ortodoxă” ?

Părintele Theodoros Zisis:

Gândirea ortodoxă înseamnă ca cineva să urmeze tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii și să condamne toate ereziile și cea mai mare erezie contemporană, numită erezia ecumenistă, la fel ca și minciuno-sinodul din Creta, care a oficializat ecumenismul, erezia ecumenistă. Deci să vedem criteriul pentru care un episcop este ortodox sau are gândire ortodoxă – dacă el începe să confirme ecumenismul, să spună că e bun ecumenismul și să facă rugăciuni în comun, vizite la papistași, la protestanți și la alți eretici și dacă începe să spună că ceea ce s-a întâmplat în Creta, este bun, nu s-a întâmplat nimic, nu s-a schimbat nimic, e totul minunat în Creta. Deci granița este clară: ortodoxie sau erezie. Există însă situația ca un episcop să fie fricos, să-i fie frică. Dar dacă ne ducem la acest episcop și avem o discuție frățească, prietenească, în iubire, și îl întrebăm: Dumneavoastră, Înalt Prea Sfinția voastră sau Prea Sfinția voastră, vrem să știm pentru sufletele noastre, sunteți pentru sinodul din Creta și pentru ecumenism sau nu ? – Și v-ar spune: „Nu, nu. Eu sunt împotriva ecumenismului.” – înseamnă că acest episcop are gândire ortodoxă, dar este fricos.

Mihai-Silviu Chirilă:

Dar dacă el ne spune ce vrem să auzim? Dacă ne minte pur și simplu (că este împotriva sinodului din Creta)?

Părintele Theodoros Zisis:

Dacă are mai multe fețe, dacă este diplomat, are mai multe fețe – atunci considerăm că nu este ortodox, că este de partea ereziei.

Mihai-Silviu Chirilă:

Eu am văzut personal situație de episcop care a semnat în Creta și care mie personal mi-a zis: „A fost greșit tot!”. Și foarte mulți români au văzut această situație.

Părintele Theodoros Zisis:

Acest om este un om cu două fețe. Acesta, ca să fie cu adevărat crezut, trebuie să-și retragă semnătura de pe textele din Creta.

Mihai-Silviu Chirilă:

Dar pe ceilați, despre care se spune că au gândire ortodoxă, de ce i-am crede doar pentru cele pe care ni le spun nouă într-o discuție ?

Părintele Theodoros Zisis:

Deci trebuie să procedăm în felul următor: trebuie să verificăm dacă ceea ce ne spune în discuția personală, se verifică în viața lui practică. Deci trebuie să vedem o icoană generală a acelui episcop: dacă în practică se pune. Dacă nouă ne-a spus ceva, iar în practică face altceva, normal că nu avem încredere. Dar dacă, totuși vedem că stă liniștit în banca lui, atunci mergem pe cuvântul lui.

Mihai-Silviu Chirilă:

Eu vă dau un exemplu de episcop care a semnat în Creta, și în practică s-ar putea spune că el chiar se comportă cumva ca un episcop ortodox. Deci viața lui, în afară de problema Creta, e ca și cum ar fi a unui episcop ortodox. Ce facem în această situație?

Părintele Theodoros Zisis:

Este o situație foarte dificilă. Dar, cred că de fapt și acest episcop este un episcop cu două fețe. Pentru că, Creta și ecumenismul sunt acelaș lucru.

Mihai-Silviu Chirilă:

Vă spun despre ce situație este vorba. În Moldova, mitropolitul Moldovei a semnat în Creta după care a dat un comunicat în care a arătat poporului credincios moldovean, credincioșilor, că toată activitatea Înalt Prea Sfinției sale este de fapt ortodoxă.

Părintele Theodoros Zisis:

E un episcop mai bun decât ceilalți. Ceea ce îi lipsește este faptul că nu condamnă Creta.

Mihai-Silviu Chirilă:

Și e suficient pentru a i se întrerupe pomenirea?

Părintele Theodoros Zisis:

Eu cred că sinodul din Creta este criteriul pentru a întrerupe pomenirea.

Mihai-Silviu Chirilă:

Și atunci preoții moldoveni și credincioșii moldoveni au procedat corect că au întrerupt pomenirea Înalt Prea Sfinției sale?

Părintele Theodoros Zisis:

Au procedat corect, pentru că Creta este un criteriu pentru a întrerupe pomenirea.

Mihai-Silviu Chirilă:

Ce se întâmplă în situațiile în care credincioșii sunt din eparhii în care episcopii nu au nicio opinie despre Creta, nici n-au fost în Creta, nici nu vor să vorbească despre Creta, iar credincioșii din acele eparhii refuză să mai meargă unde sunt pomeniți episcopii. Pot fi considerați schismatici?

Părintele Theodoros Zisis:

Nu. Nu putem spune despre ei că sunt schismatici. Atâta timp cât există clerici care au întrerupt pomenirea, acești creștini trebuie să meargă la cei care au întrerupt pomenirea.

Mihai-Silviu Chirilă:

În România, după cum știți, nu există niciun episcop care să fi luat atitudine împotriva sinodului din Creta. Sinodul, s-a luat act sau a fost aprobat în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul de organizare. A fost aprobat.

În octombrie, în luna decembrie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a dat un comunicat în care s-a arătat adeptul ecumenismului lucid. Niciun singur episcop n-a făcut opinie separată

Și s-a mai pus problema și în luna februarie, pe problema aceasta a reacției poporului față de sinodul din Creta și nu există nicio opinie separată, publică din rândul arhieriei.

În luna februarie s-a hotărât ca orice credincios care tulbură, să fie deferit justiției laice pentru a fi condamnat penal în baza unui articol de lege care spune că tulburarea unui serviciu religios se pedepsește penal. Niciun episcop nu a luat atitudine împotriva acestei atitudini. Întrebarea mea este, mai putem deduce că există vreunul cu gândire ortodxă, în această situație ?

Părintele Theodoros Zisis:

Există în istoria Bisericii, când a fost la putere arianismul și era susținut și de stat și de împărat, au fost câțiva episcopi cripto-ortodocși. Nu erau arieni. Și când s-a făcut primul sinod ecumenic – acești cripto-ortodocși episcopi – Sinodul I Ecumenic a zis că aceștia au procedat bine. Și aceștia au spus: „Noi nu am vorbit împotriva ereziei ariene, pentru că dacă am fi vorbit atunci, în clipa aceea, când statul avea putere asupra noastră, ne-ar fi dat afară din episcopiile noastre și ar fi venit episcopi cu gândire eretică și de aceea, ca să nu vină episcopi cu gândire ariană, noi nu am vorbit în situația aceasta. Dar noi în mod secret, lumii le spuneam ortodoxia și că aceștia sunt eretici”. Și părinții sinodali au spus că au dreptate acești episcopi și nu i-au pedepsit, n-au fost condamnați.

Mihai-Silviu Chirilă:

Aici, în situația aceasta, statul nu poate să facă acest lucru.

Părintele Theodoros Zisis:

Desigur, nu este aceeași situație dar, vorbim numai la nivel eclesiastic, ca să nu fie schimbați.

Mihai-Silviu Chirilă:

Da. Doar că este foarte greu să îl schimbi acum.

Ce le transmiteți credincioșilor români. Noi reprezentăm în primul rând credincioșii. Ce să facă ?

Părintele Theodoros Zisis:

Câți români sunt acum aici ? La această adunare am auzit că ar fi foarte mulți, sute și sute de români.

Mihai-Silviu Chirilă:

Da. E posibil să fie sute de români. Și sunt aproape 15-16 preoți nepomenitori.

Părintele Theodoros Zisis:

Cred că prin discuția pe care noi am avut-o, a rezultat cum că toți luptăm împotriva ecumenismului și a sinodului din Creta. Dar aici este vorba de lucrarea pastorală pe care o punem în practică și pentru un anumit timp am spus să folosim iconomia. Și în această situație, în prezent, credincioșii să meargă la bisericile – cel puțin dacă nu au ajuns la nivelul să meargă doar la bisericile nepomenitorilor – să meargă măcar acolo unde preoții au credință ortodoxă exprimată public. Deci nu la orice preot, ci la preoții care își exprimă public poziția anti-ecumenistă și anti-Creta.  Și în niciun caz să nu meargă la preoții și episcopii care învață ecumenism sau care acceptă Creta. Și având în vedere că aveți preoți care au întrerupt pomenirea, toată lumea să meargă, dacă sunt în stare, să meargă numai la aceștia. Dar nu-i obligăm, nu-i trimitem cu forța și nu spunem că nu mai au har, că nu mai au taine.

Mihai-Silviu Chirilă:

Dar dacă avem un preot ortodox și este un preot al unui episcop care a semnat în Creta? Deci preotul care este ortodox, pentru că sunt foarte mulți preoți ortodocși, dar sunt în această situație (pomenesc).

Părintele Theodoros Zisis:

Să meargă la acești preoți, dar și aceasta în prisma unei iconomii. Dar acest lucru nu înseamnă că acești preoți stau bine, nu stau bine, pentru că încă îi mai pomenesc pe acești episcopi. Dar deocamdată, în situația aceasta, prin iconomie (să meargă). Această iconomie este făcută pentru azi, pentru ziua de zi. Și trebuie să încercăm – de exemplu credincioșii ce trebuie să facă ? Să meargă și să-i împingă pe acești preoți să întrerupă pomenirea, folosind Canonul 15. Deci să nu-i lăsăm. Să spunem – mergem la dumneavoastră, dar până la un timp, după care nu mai mergem, dacă nu întrerupeți pomenirea.

Mihai-Silviu Chirilă:

În România s-a făcut o propagandă extrem de puternică din partea protopopiatelor. Preoții nu mai ascultă asemenea discurs, sub nicio formă. Preoții ortodocși nu mai ascultă. Deci, dacă te duci acum (la ei) spun: „Lasă-mă cu Creta! Pleacă de aici schismaticule!”. Deci s-a făcut o propagandă extrem de violentă. Noi am trecut de faza asta. Noi suntem de opt luni în lupta asta. Am trecut demult de faza asta.

La noi apele s-au cam desfăcut, lucrurile s-au cam cristalizat.

Părintele Theodoros Zisis:

Deci, ce vreți să spun? Spun acest lucru, acești preoți, trebuie să-și urmeze conștiința, nu frica față de protopopi și față de ierarhi, că vor fi caterisiți. Caterisirea lor n-are nico valoare. Deci, să lupte fără frică și să spună ceea ce au de spus, chiar dacă să zicem, momentan, nu au întrerupt încă pomenirea. Să nu uităm că sfinții în ortodoxie au fost martirizați, au fost mucenici. Hai să pățim și noi ceva pentru Hristos, avem această ocazie – o lăsăm moartă ocazia aceasta? Să pățim orice, să fim caterisiți, să fim bătuți pentru Hristos – nu e o bucurie asta?

Mihai-Silviu Chirilă:

Care este limita iconomiei? Până când?

Părintele Theodoros Zisis:

Care este rolul opririi pomenirii? Rolul acestei opriri a pomenirii și a întregii lupte pe care o ducem, de mărturisire – și astăzi cine nu mărturisește se duce în iad, deci asta este clar – este ca să facem, să declanșăm un sinod care să condamne personal aceste persoane eretice și de-abia atunci se oprește iconomia. Dar iconomia e până la acest sinod. Să știți că noi nu suntem singuri, fraților, noi suntem cu Dumnezeu, iar Dumnezeu este Cel care luptă, El este Săpânul și generalul nostru în luptă, El luptă primul. Noi nu putem să facem totul, nu putem. Suntem cu mâinile oarecum… Noi facem datoria noastră. Care e datoria noastră ? Să mărturisim, să oprim pomenirea, să luptăm, să scriem.

Mihai-Silviu Chirilă:

Ce se întâmplă dacă un credincios, vâzând acest mesaj va spune: De ce mă duc eu până la Rădeni când pot să stau la mine în parohie. De ce să fac pe drum 300 de kilometri? Până la sinodul care îl va condamna.

Părintele Theodoros Zisis:

Asta înseamnă că acel credincios nu are conștiință ortodoxă curată. Trebuie să îl învățăm, să îl catehizăm, ca să facă acest efort, să meargă 300 de kilometri acolo unde nu se pomenește. Atunci primește de la Dumnezeu har. Acesta este lucrul bun – să mergem la acrivie dacă putem.

 

Sursa: http://sinodultalharesc.tk/

Teolog Mihai-Silviu Chirilă: Sinaxa din Salonic a condamnat ecumenismul ca panerezie şi respinge sinodul din Creta ca eretic

Sinaxa interortodoxă a clerului şi poporului binecredincios, organizată în data de 4 aprilie 2017 la Salonic, Grecia, de către părinţii atoniţi nepomenitori, cu participarea clericilor nepomenitori şi a unui impresionant număr de credincioşi din Grecia, Sfântul Munte Atos şi alte ţări ortodoxe, printre care şi România şi Republica Moldova, a luat câteva decizii importante cu privire la ecumenism, sinodul din Creta şi întreruperea pomenirii ierarhilor participanţi la sinodul din Creta:

1. A condamnat şi respins ecumenismul ca panerezie.
2. A condamnat şi respins Consiliul Mondial al Bisericilor, pe care l-a numit Consiliul Mondial al Ereziilor.
3. A proclamat că Hristos este unicul Mântuitor, iar în afara Bisericii Ortodoxe nu există mântuire.
4. A proclamat că Biserica pe care Hristos a întemeiat-o, una, sfântă, sobornicească şi apostolească, se identifică numai cu Biserica Ortodoxă.
5. A proclamat că în afara Bisericii Ortodoxe există numai rătăciri ale satanei, erezii şi schisme.
6. A respins sinodul din Creta ca pseudosinod, deoarece legiferează ecumenismul ca învăţătură a Bisericii, desfiinţează instituţia sinodală, legiferează ereziile ca “biserici”, desfiinţează postul, anulează canoanele sinoadelor ecumenice şi acceptă căsătoriile mixte. Întrucât în limba greacă termenul “pseudo” (“minciună”) include, în context, şi ideea de erezie (a se vedea pentru analogie termenul “pseudoepiscop” sau “minciuno-episcop”, din finalul canonului 15 I-II), autorii documentului sinaxei au considerat de la sine înţeles şi nu au simţit nevoia să adauge expressis verbis faptul că prin respingerea sa ca pseudosinod de fapt el a fost respins ca sinod eretic.
7. A anunţat întreruperea comuniunii cu Patriarhul Constantinopolului şi cu toţi episcopii care acceptă sinodul din Creta ca fiind ortodox.
8. Şi-a manifestat sprijinul şi comuniunea cu toţi preoţii, monahii şi mirenii care au întrerupt pomenirea patriarhilor şi episcopilor ce susţin ecumenismul şi nu condamnă sinodul din Creta.
9. I-a invitat pe toţi ceilalţi fraţi întru cuget ortodox să întrerupă, la rândul lor, pomenirea ecumeniştilor eretici.
10. A solicitat episcopilor Bisericii Ortodoxe din întreaga lume să convoace un sinod ortodox de condamnare a ecumenismului, CMB şi sinodului din Creta. Nu s-a decis organizarea sa la Bănceni în perioada imediat următoare, aşa cum s-a spus în unele relatări de presă, menţionându-se posibilitatea organizării unei sinaxe asemănătoare celei de la Salonic la Kiev, Ucraina, la un moment care va fi anunţat.
11. A exprimat cu tărie faptul că toţi cei ce au luat măsura întreruperii comuniunii cu ereticii sunt şi rămân în Biserica Ortodoxă, nu pomenesc alt episcop în locul episcopului locului, nu înfiinţează alte „biserici” şi nu aderă la alte grupări religioase deja existente.

Sinaxa s-a pronunţat în favoarea urmării acriviei dogmatice şi canonice în privinţa nepomenirii ierarhilor ecumenişti, adică a întreruperii comuniunii cu ierarhii care au semnat documentele din Creta sau care, chiar dacă nu le-au semnat în Creta, nu le-au condamnat după aceea, precizând că iconomia din acest punct de vedere se poate aplica doar temporar şi individual de către duhovnici, în funcţie de fiecare caz în parte, de trezvia conştiinţei ortodoxe şi de gradul de pregătire a fiecăruia (printr-o informare corectă cu privire la sinodul din Creta şi la ecumenism şi prin cultivarea unei trăiri ortodoxe autentice) pentru a înţelege şi a decide în mod liber asumarea luptei contra ereziei ecumeniste şi urmarea celor care au întrerupt pomenirea. Acrivia trebuie aplicată în duhul dragostei frăţeşti, fără a se forţa conştiinţa liberă a nimănui, iar iconomia nu poate deveni o proclamare publică a faptului că se pot frecventa fără grijă şi bisericile în care slujesc preoţi care sunt în comuniune cu ierarhi părtaşi la erezia ecumenistă aprobată în Creta.

Participanţii la sinaxă au apreciat lupta dusă de preoţii şi credincioşii români care au întrerupt pomenirea ierarhilor adepţi ai sinodului din Creta, aşa cum a fost ea expusă şi explicată atât de către omilia Biserica Ortodoxă Română împotriva ecumenismului şi a pseudosinodului din Creta, cât şi de către salutul adresat de părintele Ciprian Staicu. Publicul ortodox a luat la cunoştinţă cu această ocazie faptul că în România se întâlneşte cea mai puternică rezistenţă faţă de sinodul din Creta din lumea ortodoxă şi cea mai puternică reacţie din partea autorităţilor bisericeşti, că în Biserica noastră nu există nici măcar un singur ierarh care să fi condamnat fără echivoc pseudosinodul din Creta, că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat că sinodul din Creta a fost ortodox etc.

A fost apreciată verticalitatea cu care cei mai mulţi dintre credincioşii români antiecumenişti s-au pronunţat pentru acrivie în ceea ce priveşte nepomenirea, neagreând ideea de a rămâne în comuniune cu acei preoţi care pomenesc ierarhi părtaşi la erezia ecumenistă, dar au un cuget ortodox sub alte aspecte, nici pe aceea de a fi în comuniune cu ierarhi care nici nu au semnat în Creta, dar nici nu s-au delimitat până acum în vreun fel public de acest pseudosinod, preferând urmarea preoţilor nepomenitori, chiar dacă aceasta implică sacrificii materiale sau de altă natură (deplasări pe distanţe lungi, cheltuieli materiale, oprobriul public etc.).

După încheierea sinaxei, Gheron Sava i-a asigurat pe reprezentanţii delegaţiei române că punctul de vedere al acesteia este similar cu cel al sinaxei.

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Sursa:  http://ortodoxinfo.ro/2017/04/06/teolog-mihai-silviu-chirila-sinaxa-din-salonic-condamnat-ecumenismul-ca-panerezie-si-respinge-sinodul-din-creta-ca-eretic/

Important! Pentru lămuriri suplimentare, a se vedea și: