Protopresv. Theodoros Zisis – Doi ani după Kolymbari. Care este situația Bisericii?

Cuvânt rostit pe 16 iunie 2018, la Salonic în cadrul conferinței dedicate împlinirii a doi ani de la sinodul mincinos din Creta.

DOI ANI DUPĂ KOLYMBARI. CARE ESTE SITUAȚIA BISERICII?

pr-theodoros-zisis_ortodoxinfo-800x451.jpg

Aceste zile se împlinesc exact doi ani (iunie 2016 – iunie 2018) de la întrunirea și lucrările pseudosinodului eretic și catastrofal din Kolymbari, care a dezmințit în totalitate numele de Sinod Mare și Sfânt, fiindcă a denaturat dogme fundamentale ale Bisericii, a desconsiderat Tradiția sinodală și patristică, a conferit caracter nevinovat unor erezii vechi și noi, a anulat până și cuvântul erezie și sub pretextul, sub haina unui așa zis sinod ortodox, a reușit să împlinească ceea ce diavolul caută întotdeauna: să înșele turma credincioșilor și mulți păstori, conducând-o spre cea mai rea și periculoasă erezie a tuturor timpurilor, panerezia ecumenismului inspirat de diavol.

În acești doi ani promotorii și cei ce aprobă „sinodul” din Creta îi fac reclamă în mod neîncetat ca unei reușite bisericești însemnate și de amploare istorică, prin conferințe, manifestări, publicații, onoruri și premieri acordate unor prelați bisericești, oferiri de tronuri episcopale și alte danii. În același timp îi calomniază, acuză, amenință și prigonesc pe toți cei care reacționează și se opun, pe cei care manifestă rezistență și nu vor să se închine lui Baal al religiei universale, al sincretismului, al globalizării, al „Noii Ere” și al „Noii Ordini”. Adevărul nu are nevoie însă de reclamă. Și se impune de la sine și nici nu este stăvilit de prigoniri și de calomnieri, dimpotrivă, devine încă și mai puternic și se întărește. Hristos cel răstignit, calomniat, ocărât și neputincios din punct de vedere uman, aflat în fața sinedriilor preaputernice și ilegale ale arhiereilor și fariseilor, dimpreună cu miile de mucenici mărturisitori pe parcursul istoriei bimilenare a Bisericii, mărturisesc și arată că adevărul și dreptatea se află de partea celor prigoniți și a celor neputincioși și nu de partea prigonitorilor, a celor puternici, a celor ce au tronuri, bani, cinste și onoruri.

Întâlnirea noastră bisericească de azi, în spațiul lumesc al unui hotel, departe de bisericile noastre și de sălile bisericești, mărturisește de la sine și strigă că suntem nedoriți de către conducătorii bisericești, că se tem și tremură în fața cuvântului Adevărului, a cuvântului Ortodoxiei, al Sfinților Părinți și Învățători, fiindcă știu că propriul lor cuvânt, cuvântul pseudosinodului din Creta, este antievanghelic, antipatristic, antiortodox. La fel ca ereziile din toate secolele, „sinodul” din Kolymbari încearcă să impună un nou sistem teologic eretic, desprins de tradiția bisericească și de experiența credinței, de canonul sigur al credinței, pe care Biserica l-a păstrat neabătut și neîncetat în epocile anterioare, prin condamnarea ereziilor care vătămau acest canon. Prin deciziile și linia sa teologică, „sinodul” din Kolymbari s-a distanțat de canonul tradiției bisericești și a pășit pe căi filozofice și sociale noi, s-a închinat și i-a adus venerare nu Sfântului Dumnezeu Treimic, Mântuitorului Hristos și Sfintei Sale biserici, ci puternicilor pământului și a devenit instrument al forțelor și centrelor de putere întunecate, anticriste și antibisericești.

2. Imbatabile sunt cele ce s-au scris împotriva pseudosinodului

Nu ne vom referi astăzi în mod detaliat la caracterul antisinodal, anticanonic și antiortodox al pseudosinodului, care, după o organizare insistentă și sistematică, care a durat timp de aproape un secol, secolul XX cel înșelător, a anulat egalitatea episcopilor, a impus într-o manieră papală primatul întâistătătorilor și a propovăduit noi dogme în Biserică, anulând întreaga tradiție bisericească anterioară. Aceste aspecte au fost analizate și prezentate convingător și imbatabil nu doar prin cuvântări și prin scrieri, ci și prin actul îndrăzneț și inspirat de Duhul Sfânt, la care au recurs unii dintre noi, clericii, de a ridica greutatea poruncii sfintelor canoane și de a întrerupe pomenirea numelor episcopilor care au conlucrat sau și-au dat acordul la deciziile din Kolymbari, întâmpinând astăzi, drept consecință, prigoniri, chemări în tribunale, excluderi, interdicții de a sluji și amenințări cu caterisirea. Subtitlul manifestării de astăzi, Erezie – caterisire – rezistență ortodoxă, prin cuvântul „caterisire” face trimitere mai puțin la amenințările cu propria noastră caterisire, care va constitui pentru noi cunună și laudă, ci mai mult la caterisirea pe care Dumnezeu a săvârșit-o deja asupra episcopilor și clericilor ecumeniști, caterisire ce se va continua ca fapt sinodal prin condamnarea acestora de către un sinod cu adevărat ortodox, care va constitui continuare a Sinoadelor ortodoxe anterioare. În conștiința diacronică a pleromei Bisericii, aceștia sunt deja caterisiți și ne rugăm să se pocăiască, pentru a nu-și pierde mântuirea.

Pentru informarea și întărirea tuturor în rezistența ortodoxă, care cu harul lui Dumnezeu devine din ce în ce mai puternică, am tipărit cu ajutorul unor donatori anonimi și vom împărți tuturor gratis două broșuri deosebite, care constituie un rezumat, o prezentare concisă a motivelor pentru care respingem întrunirea din Kolymbari ca pe un pseudosinod eretic. Mai există aici și alte publicații, în care mulți autori expun în mod analitic cuvânt teologic serios, critic la adresa întregii pregătiri și tematici, precum și a deciziilor pseudosinodului. Amintesc cu deosebire cele două voluminoase numere duble ale revistei Theodromia, care au fost caracterizate deja drept memorabile și istorice, fiindcă în cel dintâi dintre acestea (Anul XIX, numerele 1-2, ianuarie-iunie 2016) pe a cărui copertă sunt înfățișate trei personalități cu viață sfântă, Sfântul Iustin Popovici și părinții cu sfântă trăire Daniel Katounakiotis și Filotei Zervakos, sunt cuprinse toate observațiile negative scrise înainte de întrunirea pseudosinodului de către părinți cuvioși, sinoade ale Bisericilor, mitropoliți și episcopi, sfinte mănăstiri și clerici, monahi și mireni. În al doilea număr (Anul XIX, numerele 3-4, iulie-decembrie 2016, pe coperta căruia se află titlul „Nici sfânt, nici mare, nici sinod”, sunt cuprinse texte publcate de Bisericile care au luat parte la sinod, texte scrise de arhierei, dintre care unii au participat la ședințele sinodale și texte scrise de clerici, monahi și mireni, care, toate, realizează o radiografie a pseudosinodului și stabilesc un diagnostic al bolii acestuia. Reprezintă cu adevărat monumente dogmatice și simbolice, pe care, prin defăimări și calomnii, se străduiesc din răsputeri să le minimalizeze mărunți și nesocotiți clerici și teologi din întreaga lume, lipsiți de cugetul lui Hristos și al Sfinților Părinți, trestii ce se clatină încotro bate vântul vremurilor și încotro îi poartă puterea conducătorilor pământului, care nu respectă legile lui Dumnezeu, ci legile oportunităţilor, fiind, așa cum spune Sfântul Grigorie Teologul, lei față de cei mici, dar cățeluși ce ling picioarele celor puternici: „cinstesc legile oportunităţilor, nu pe cele ale lui Dumnezeu … lei cu cei mici, câini cu cei puternici”(„Καιρῶν νόμους, οὐ τοὺς Θεοῦ σέβοντες… μικροῖς λέοντες, τοῖς κρατοῦσι δὲ κύνες”)1. Nu se sfiesc chiar să se mândrească că sunt moderni, că înnoiesc Biserica cu modernisme și inovații, fiindcă, după cum afirmă, este nevoie ca Biserica să se adapteze la cerințele vremurilor. Pe aceștia îi zugrăvește și celălalt Capadocian, Arhiepiscopul Cezareei, Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la ereticii și la cei cu cuget eretic din vremea sa, care corespund și li se aseamănă întru totul ecumeniștilor postpatristici și antipatristici din ziua de azi: „Dogmele Sfinţilor Părinţi sunt dispreţuite, tradiţiile apostolice nu mai sunt băgate în seamă; în locul lor stăruie acum în Biserici scornituri noi, oamenii au devenit tehnicieni ai cuvântului omenesc; în loc să teologhisească despre Dumnezeu, înţelepciunea lumească a ajuns să conducă după ce a dat deoparte bunul nume al Crucii. Păstorii sunt surghiuniţi, în locul lor sunt aduşi lupi răpitori, care sfâşie turma lui Hristos, casele de rugăciuni sunt goale acum, în schimb pustiurile sunt pline de oameni care plâng. Bătrânii lăcrimează când compară vremurile de altădată cu cele de acum, iar tinerii sunt şi mai de plâns, căci nu-şi dau seama ce au pierdut”2.

3. Episcopii cei răi, care susțin pseudosinodul, vor întâmpina o puternică rezistență

Așadar motivul pentru care am organizat manifestarea de astăzi nu se datorează nevoii de a adăuga argumente și de a combate devierile și abaterile pseudosinodului, cele câte s-au scris până acum în acest sens fiind arhisuficiente. Ne-am adunat astăzi aici pentru a arăta, așa cum spune Sfântul Grigorie Teologul, că nu vor stăpânii cei răi și că nu le va fi calea lină și ușor de străbătut, fiindcă nu li se împotrivește nimeni3. Ne împotrivim cu toții, dimpreună cu toți Sfinții și suntem siguri de rezultatul luptei și de biruința împotriva răului ereziei, împotriva episcopilor oportuniști, care atrag după ei credincioși neștiutori pe căi strâmbe și pervertite. Mare este responsabilitatea episcopilor răi, care sunt interesați doar de scaunele lor, de traiul bun, de petreceri și lasă turma neocrotită în fața puhoiului panereziei ecumenismului. Este uimitor faptul că citim la Sfântul Grigorie Teologul că în vremea sa majoritatea episcopilor se cοalizau și se uneau în cuget nu pentru apărarea credinței, ci urmărind doar un singur lucru: cum să rămână în siguranță pe scaunele lor: „Aceștia fac front comun în sens rău, urmărind un singur lucru, cum să își mențină scaunele în siguranță” (Αὐτοὶ συνασπίζουσιν ἀλλήλοις κακῶς. Πρὸς ἓν βλέποντες· τῶν θρόνων τὸ ἀσφαλές)4. Atât de mare este paguba pe care o provoacă episcopii răi, încât Sfântul Grigorie ajunge în punctul de a afirma că nu se teme de nimic, nici să fie omorât cu pietre, nici să întâlnească fiare sălbatice; își dorește doar să îi evite pe episcopii răi: „Un singur lucru mă întoarce din drum: episcopii răi” (Ἓν ἐκτρέπου μοι, τοὺς κακοὺς ἐπισκόπους)5. În sens asemănător îndrumă și Sfântul Vasile cel Mare, să nu ne lăsăm înșelați de cuvântările mincinoase ale unor episcopi care vorbesc de ortodoxie. Sunt negustori ai lui Hristos și nu creștini, fiindcă în loc să trăiască în adevărul credinței ortodoxe și să o apere, preferă ceea ce le este de folos în viața de acum. Îndată ce se instalează pe scaunul lor, trec în rândul vrăjmașilor lui Hristos; când văd însă că poporul, turmele duhovnicești, se mânie, atunci fac din nou pe ortodocșii. Sfântul Vasile nu-l recunoaște pe episcopul care a fost hirotonit de mâini întinate, spre desființarea credinței6. Aceste păreri ale celor doi mari teologi capadocieni îi erau cunoscute celui de-al treilea ierarh al triadei de ierarhi, Patriarhului Constantinopolului Sfântul Ioan Gură de Aur, care, caterisit fiind de colegi ai săi episcopi, a scris din exilul său mucenicesc de trei ani, care câteva decenii mai târziu l-a dus la moarte (407), teribilul cuvânt, înfricoșătoarea constatare, că nu se teme de nimeni în afară de episcopi, cu excepția câtorva dintre aceștia: „De nimeni nu m-am temut ca de episcopi, în afară de puţini!” (Οὐδένα δέδοικα, ὡς τοὺς ἐπισκόπους, πλὴν ὀλίγων)7.

4. Nu toți episcopii sunt răi

Referirea pe care o facem la episcopii răi poate fi ușor greșit interpretată și acesta este și motivul pentru care, cu toate că cele spuse de Sfinții Trei Ierarhi în acest sens sunt foarte multe și absolut adevărate, mulți ani am evitat să le prezentăm concentrate la un loc, fiindcă i-am fi scandalizat pe mulți dintre cei simpli și am fi adunat împotriva noastră în mod nejustificat furia și mânia multor episcopi care caută prilej să ne defăimeze și să ne izgonească. Pentru aceasta trebuie să dăm următoarea explicație. Sfinții care îi critică pe episcopii răi, sfinți pe care îi urmăm, nu susțin că toți episcopii sunt răi, că în Biserică nu există nici măcar un episcop bun și ortodox, că s-a pierdut prin urmare și succesiunea apostolică și odată cu aceasta și harul Tainelor, așa cum, cu ignoranță și fără cunoștințe teologice, afirmă câțiva zeloți extremiști, care nu au aflat că „nu este dat oricui a teologhisi”. Vorbind despre episcopii cei răi, Sfinții lasă să se înțeleagă în mod automat că există și episcopi buni. Până și Sfântul Ioan Hrisostom, care nu vorbește despre episcopii răi, ci spune în general că se teme de episcopi, pentru a evita înșelarea că toți episcopii sunt nevrednici și că trebuie să ne temem de ei, adaugă că există și puțini care constituie o excepție: „De nimeni nu m-am temut ca de episcopi, în afară de puţini!” Cu astfel de episcopi buni, chiar dacă aceștia nu s-au făcut cunoscuți în luptele împotriva ereziilor, a colaborat Sfântul Vasile cel Mare pentru pregătirea lucrării Sinodului al II-lea Ecumenic (381), la care el nu a mai apucat să participe, murind în anul 379; la acest sinod au dominat însă teologic și au condus lucrările sinodale ceilalți doi Teologi Capadocieni, Sfântul Grigorie Teologul, prietenul Sfântului Vasile cel Mare, și fratele după trup al acestuia, Sfântul Grigorie de Nyssa. Într-o scrisoare pe care o trimite „Preoților din Tars”, le recomandă acestora să fie îngăduitori față de cei care au rezerve față de Dumnezeirea Sfântului Duh, fiindcă vremurile sunt foarte primejdioase: „Multă aplecare are vremea spre distrugerea Bisericilor”. Să nu purcedem cu nechibzuință la întreruperea comuniunii fiindcă anumite lipsuri și erori vor fi corectate prin împreună existența îndelungată. Să nu le dăruim cu ușurință ereticilor pe unii care fac greșeli, mărind astfel numărul hulitorilor8. Sf. Ioan Gură de Aur a fost depus din scaun și exilat de episcopi răi, însă zeci de episcopi au refuzat să semneze condamnarea lui, au pătimit și au fost exilați împreună cu el, iar unii, așa cum a fost episcopul de Cucuzan, Adelfios, nu au recunoscut condamnarea sfântului, astfel procedând și întregul Occident ortodox de atunci.

5. „Sinodul” a anulat și a schimbat dogme fundamentale ale Credinței Ortodoxe

Ceea ce trebuie de asemenea subliniat în cadrul manifestării de astăzi este faptul că trebuie să realizăm și să înțelegem cu toții că pseudosinodul din Kolymbari a distrus tradiția dogmatică a Bisericii, în special două dogme fundamentale, dogma despre unitatea și unicitatea Bisericii, dogma eclesiologică, precum și dogma soteriologică, potrivit căreia numai în Biserica cea Una și Unică ne putem mântui. Până la sfârșitul secolului al ΧΙΧ-lea o învățătură fundamentală a Bisericii, pe care nimeni nu a îndrăznit vreodată să o conteste, a fost și este învățătura potrivit căreia Biserica este una și unică și ea este rânduită ca purtătoare a mântuirii oamenilor. Nu există nici mai multe biserici, nici alte biserici; ereziile și schismele se află în afara granițelor Bisericii, iar în acestea nu există mântuire. Principiul „Extra Ecclesiam nulla salus” – „în afara Bisericii nu există mântuire“ constituie o dogmă soteriologică fundamentală. De nouăsprezece secole, cei mai mari eretici care au apărut de-a lungul istoriei, nu au îndrăznit să pună la îndoială aceste fundamentale învățături dogmatice, pe baza cărora întreaga tradiție eclezială condamnă ereziile și schismele, pentru a-i proteja pe credincioși să nu-și piardă mântuirea. Singura posibilitate a ereticilor și a schismaticilor de a se mântui este să se întoarcă în Biserică, lepădându-se de înșelarea lor, să se unească cu Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, așa cum ne rugăm la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, după sfințirea Cinstitelor Daruri: „Pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i uneşte cu sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică!”.

De la începutul secolului XX, aceste nezdruncinate și imuabile învățături dogmatice mântuitoare au început încet-încet, treptat, să fie puse la îndoială, să facă obiect de discuție ca o provocare ecleziologică, fiindcă pasămite modelul de întoarcere a ereticilor în Biserică este învechit, arată exclusivitate egoistă și autarhie din partea Bisericii Ortodoxe, subestimând restul lumii creștine. Nu trebuie nici măcar să folosim cuvintele erezie și eretic, toate comunitățile și confesiunile creștine au elemente ecleziale și au dreptul să fie numite biserici ale lui Hristos. Nevoile timpului ne impun să renunțăm la eclesiologia exclusivistă și îngustă a Bisericii, care consideră că există doar o singură și unică Biserică, și să înaintăm spre acceptarea unei ecleziologii noi, extinse, care în limitele Bisericii cuprinde și ereziile.

Aceasta a fost o adevărată lovitură de stat ecleziastică, o catastrofă eclesiologică, care a început să fie pusă în aplicare treptat, având, din păcate, drept inițiator și promotor Patriarhia Ecumenică, cea care odată a fost Biserica Mare a lui Hristos, centrul Ortodoxiei, izvorul învățăturilor ortodoxe9. Acest proces distructiv a început timid, prin enciclica sinodală și patriarhală din 1902 a Patriarhului Ioachim al III-lea, în care pentru prima oară nu s-a mai vorbit despre combaterea ereziilor papismului și protestantismului, așa cum se întâmpla până la sfârșitul secolului al XIX-lea, ci se face referire într-o manieră neutră la „relațiile noastre prezente și viitoare cu cele două ramuri majore ale Creștinismului, și anume cu Biserica Apuseană și cu cea Protestantă”10. Ereziile devin acum „ramuri ale Creștinismului” și apoi sunt numite biserici. Și mai îndrăzneață este cealaltă enciclică patriarhală și sinodală din 1920, mândria ecumeniștilor, în care Bisericile ortodoxe și comunitățile eretice sunt considerate egale în mod fățiș, încă din titlul Decretului adresat „Bisericilor lui Hristos de pretutindeni”. Comunitățile eretice din Apus sunt numite în această enciclică „cinstitele Biserici creştine” și se afirmă că „mai înainte de orice trebuie reaprinsă şi întărită dragostea dintre Biserici, astfel ca ele să nu se mai socotească una pe cealaltă ca fiind străine, ci rudenii şi parte a familiei lui Hristos şi „împreună moştenitori şi împreună un trup şi împreună părtaşi făgăduinţei lui Dumnezeu întru Hristos prin Evanghelie”11.

Marea aventură a panereziei ecumenismului a început deja. Nu avem timpul necesar pentru a vă prezenta în detaliu pașii care au urmat, dintre care cei mai importanți sunt:

a) Înființarea „Consiliului Mondial al Bisericilor“, la Amsterdam, în 1948, Consiliul ereziilor protestante, cu care, prin calitatea de membru, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească se află pe picior de egalitate.

b) Alungarea Patriarhului Maxim al V-lea de pe tronul Patriarhiei și impunerea Patriarhului Athenagora din America, care au avut loc tot în anul 1948, pentru a pune în aplicare noua eclesiologie eretică.

c) Începutul Conferințelor panortodoxe din Insula Rhodos în anul 1961 pentru pregătirea „Sfântului și Marelui Sinod“, pe care, cu mai multă impertinenţă decât Athenagora, l-a înfăptuit în Kolymbari, demnul succesor al acestuia, Patriarhul Bartolomeu, fără unanimitatea și acordul tuturor Bisericilor locale, prin violarea și încălcarea tuturor rânduielilor sinodale și canonice.

Pentru cei care, cu criterii ortodoxe patristice, urmăresc și evaluează ceea ce s-a înfăptuit în Kolymbari și situația ulterioară din Biserică, nu există nicio îndoială că întregul proces al pregătirii „sinodului“, pentru a rezolva presupuse probleme urgente și tergiversate de mult timp și pentru a se arăta unitatea Bisericii Ortodoxe, a fost o perdea de fum, o aparență și un pretext pentru a strecura, după cum s-a și întâmplat, cu unele reacții minore, noua eretică eclesiologie extinsă, prin rușinosul text eretic „Relațiile Bisericii cu restul lumii creștine”. În acest document nu apare nici măcar o singură dată cuvântul erezie, ereziile sunt numite biserici, iar participarea noastră la „Consiliul Mondial al Bisericilor“ și documentele eretice semnate acolo și de către ortodocși, precum și dialogurile teologice și inadmisibilele texte adoptate în cadrul acestora sunt elogiate și se decide să se ia măsuri împotriva celor care nu acceptă deciziile pseudosinodului, măsuri care au fost luate deja pentru unii dintre noi. „Sinodul” nu a soluționat nici o altă problemă urgentă și arzătoare; pe promotorii acestuia nu i-a interesat decât să promoveze ecumenismul și sincretismul și să provoace dezbinări și schisme în trupul Bisericii, așa cum au făcut și anterior cu problema calendarului, care, deși trebuia rezolvată, în ultimul moment a fost ștearsă de pe lista subiectelor de discuție ale sinodului.

6. Diavolul încearcă să stăpânească folosind drept instrumente episcopii răi. Capcana iubirii

Este limpede că diavolul, șarpele cel începător al răutății, care a provocat cu cuvinte înșelătoare apariția tuturor ereziilor, inclusiv cea a papismului, potrivit Sfântului Grigorie Palama12, nu a suportat să vadă că după separarea papismului în 1054, și după desprinderea protestantismului în secolul al XVI-lea, Biserica, Biserica Ortodoxă, rămâne timp de un mileniu unită și în pace și este singura arcă a mântuirii. A șoptit deci la urechea unor păstori neglijenți, că separarea și dezbinările dintre creștini sunt nejustificate, fiindcă astfel nu avem credibilitate înaintea poporului, însă dacă ne iubim și ne unim toți creștinii, ortodocși și eretici, propovăduirea noastră va dobândi o mai mare putere de convingere, mai ales în fața marilor provocări ale vremurilor, a ateismului și a materialismului, care se răspândesc în lume; să lăsăm, prin urmare, deoparte dogmele, adevărul, și să punem înainte iubirea, să ne iubim mai întâi și apoi vom rezolva și diferențele care există între noi în sfera dogmelor. În capcana aceasta a accentuării exclusive a iubirii, care separă dragostea de adevăr, au căzut mulți clerici și în primul rând, Patriarhul Athenagora, care a și prezentat-o cu măiestrie, prin cuvântul său insuflat de cuget eretic, pentru a fi atractivă și pentru a-i amăgi pe mulți. De atunci diavolul și-a întins cursele peste tot pământul, așa cum spune Sfântul nostru, Sfântul Antonie13 și prin păstori și teologi, ține captivă si ucide turma. De multe ori am analizat și am combătut pseudo-argumentul iubirii14. Iubirea fără adevăr este pseudoiubire, înșelare; atunci când iubim pe cineva, îi spunem adevărul, nu îl înșelăm cu minciuna. Dacă îi iubim cu adevărat pe ereticii din afara Bisericii, pe care acum îi numim în mod politicos eterodocși, trebuie să le spunem că se află în înșelare, într-un spațiu în care nu se mântuiesc și trebuie să vină în Biserică, în Biserica Ortodoxă, pentru a se mântui. Toate cele pe care le înșiră episcopii și profesorii ecumeniști, despre eclesiologia exclusivă și extinsă și despre provocarea eclesiologică, nu reprezintă teologia Bisericii, ci tehnica diavolului, vorbe goale și sofisme. Aceasta a fost lucrarea și propovăduirea lui Hristos, a Apostolilor și a Sfinților: au prezentat adevărul Evangheliei cu rigurozitate, au arătat lumina în fața întunericului și nu au lăsat oamenii să rătăcească în întuneric. Pseudosinodul din Creta a prezentat întunericul ereziilor drept lumină, slujind astfel la întinderea curselor și a capcanelor diavolului.

7. Ortodoxia este în pericol. Biserica nu poate fi biruită

Ne dorim cu ardoare lumina lui Hristos și a Sfintei Lui Biserici. Nu suntem mai înțelepți și mai sfinți decât Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, care au combătut și au condamnat ereziile și ne-au condus la adevărata credință, așa cum cântă Biserica în condacul sărbătorii Sfinților Părinți de la Niceea15. Știm că acum Ortodoxia e în pericol de moarte, așa cum am spus și cu mulți ani înainte16, prezentând degradarea pe care au suferit-o instituțiile care ar trebui să funcționeze ca niște stăvilare în calea şuvoiului ecumenismului, adică ierarhii, clerul în general, Sfântul Munte și Facultățile de Teologie, cu câteva excepții, „în afară de puţini”, cum ar spune Sfântul Ioan Hrisostom. Acum, prin pseudosinodul din Kolymbari, a căzut și alt stăvilar puternic, instituția sinodală, iar curgerea râului ereziei este mai puternică. Există însă încă un foarte puternic, preaputernic zăgaz, pleroma ortodoxă, poporul binecredincios, așa cum au spus Patriarhii Ortodocși în răspunsul trimis Papei Pius al IX-lea în 1848: „Și apoi la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”17. Pe acest popor, trupul Bisericii, îl reprezentăm astăzi aici, la această binecuvântată manifestare și nu vom permite nici Patriarhului Bartolomeu și nici pseudosinodului din Kolymbari să introducă în Biserică noua eclesiologie eretică, care suprimă Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească și nu îi conduce pe eretici în Biserică pentru a se mântui, ci îi lasă în întunericul ereziei și al înșelării. Vrem ca credința să ne rămână veșnic neschimbată, la fel cu a Părinţilor noștri. Ridicăm deja stăvilare în fața puhoaielor ecumenismului și ale pseudosinodului. Ridicăm baraje, ziduri, ne îngrădim de erezie și creăm ostroave ale Ortodoxiei. Și pentru că ne cunoaștem forțele slabe și nu știm cât vom rezista în fața valurilor și a furtunii, așa cum au simțit Apostolii pe corabia de pe Marea Tiberiadei, să Îl rugăm cu tărie pe Domnul să se trezească, să asculte rugăciunile noastre, căci piere credința. Să Îi zicem, ca și Apostolii odată: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim!”18. Să se trezească și să îi lumineze așa cum cu preaînțelepciune știe, pe puținii episcopi care au rămas ortodocși, să ajute la ridicarea stăvilarelor ortodoxe, ca să deviem curgerea, cursul ecumenismului, să se reitereze minunea din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail, care nu a lăsat să fie distrusă biserica lui de apele râului, a cărui albie închinătorii la idoli din acele locuri o îndreptaseră spre biserică19, la fel cum azi ecumeniștii îndreaptă râul ecumenismului împotriva Sfintei Biserici a lui Hristos. Va merge și acesta în adâncul întunericului, acolo unde îi este locul și se va scufunda. Nu ne pierdem curajul și nici credința. De la mult încercatul și grăitorul de cuvinte mari și de aur Sfântul Ioan Gură de Aur știm că „Multe sunt valurile şi cumplită e furtuna! Dar nu mă tem! N-am să mă înec. Stau pe stâncă! Înfurie-se marea! Stânca n-o poate clinti. Ridică-se valurile! Corabia lui Iisus nu poate s-o scufunde! … Hristos este cu mine, de cine să mă tem? Pot să se ridice împotriva mea valurile mării, pot să se ridice oceane, poate să se ridice mânia împăraţilor! Toate acestea-s pentru mine mai şubrede ca pânza de păianjen”20. În aceeași omilie a sa fără egal, „Omilia înainte de plecarea în exil“, luminatul și curajosul ierarh ne înalță tuturor cugetul, adresându-se vrăjmașilor Bisericii, celor dinăuntru și celor din afară; îi asigură că în cele din urmă aceștia vor pieri și vor fi învinși, fiindcă „Nimic nu-i mai puternic decât Biserica, omule! Pune capăt războiului, ca să nu ţi se pună capăt puterii tale. Nu te lua la luptă cu cerul. Dacă te războieşti cu un om, sau învingi sau eşti învins. Dar dacă te lupţi cu Biserica, e cu neputinţă să birui. Căci Dumnezeu e mai puternic ca toţi”21.

1 Sf. Grigorie Teologul, Ποίημα ΙΒ´, Εἰς ἑαυτὸν καὶ περὶ ἐπισκόπων [Către sine însuşi şi despre episcopi, poemul 12], stih. 335-336, ΕΠΕ 10, 190. În alt poem al său, Sfântul îi prezintă pe episcopili oportuniști și preocupați de bunul trai, care se adaptează vremurilor și lingușesc patimile oamenilor, adresându-i-se lui, ierarhului ascetic și neclintit, și zicând: Ποίημα ΙΑ´,Περὶ τὸν ἑαυτοῦ βίον [Despre viaţa sa, poemul 11], stih. 704-715, ΕΠΕ 10, 100-101: „Θωπεύομεν, σὺ δι᾽ οὐχί· τιμῶμεν θρόνους, σὺ δ᾽ εὐλάβειαν· ἀρτύσεις ἡμῖν φίλαι, σοὶ δ᾽ εὐτέλεια, καὶ τρυφῆς ἔσθων ἅλας, τῆς ὀφρυώδους ἁλμυρὸν καταπτύεις. Δουλεύομεν καιροῖς τε καὶ λαῶν πόθοις, ἀεὶ διδόντες τῷ πνέοντι τὸ σκάφος, χαμαιλεόντων καὶ τρόπον πολυπόδων πολλὰς τιθέντες τοῖς λόγοις ἀεὶ χρόας. Ἄκμων σὺ δ᾽ ἦς ἀνήλατος, τῆς ὀφρύος! Ὥσπερ μιᾶς γε πίστεως οὔσης ἀεί, στενοῖς τὸ δόγμα τῆς ἀληθείας σφόδρα, σκαιὰν βαδίζων πάντοτε Λόγου τρίβον”.

Traducere:

„Noi lingușim, dar tu, nu; noi ne închinăm scaunelor, tu credinței; gândul nostru e la mâncăruri, tu ai în gând simplitatea și hrănindu-te cu mâncărurile tale sărate, sărătura lor o scuipi pe îngâmfata lor desfătare. Noi suntem sclavii vremurilor și ai poftelor oamenilor și întotdeauna corabia o lăsăm în bătaia vremii, dând mereu, precum cameleonii și caracatițele, multe fețe cuvintelor noastre. Dar tu ești nicovală nedoborâtă, ce semeție! Ca și cum credința ar fi întotdeauna una singură, reduci excesiv dogma adevărului, pășind permanent pe calea cea aspră a Cuvântului”.

2 Epistola 90, Τοῖς ἁγιωτάτοις ἀδελφοῖς καὶ ἐπισκόποις, τοὶς ἐν τῇ Δύσει [Către mult iubiţii fraţi, episcopii din Apus] 2, ΕΠΕ 2, 20: «… Καταπεφρόνηται τὰ τῶν πατέρων δόγματα, ἀποστολικαὶ παραδόσεις ἐξουθένηνται, νεωτέρων ἀνθρώπων ἐφευρέματα τοῖς Ἐκκλησίαις ἐμπολιτεύεται· τεχνολογοῦσι λοιπόν, οὐ θεολογοῦσιν οἱ ἄνθρωποι· ἡ τοῦ κόσμου σοφία τὰ πρωτεῖα φέρεται παρωσαμένη τὸ καύχημα τοῦ σταυροῦ. Ποιμένες ἀπελαύνονται, ἀντεισάγονται δὲ λύκοι βαρεῖς, διασπῶντες τὸ ποίμνιον τοῦ Χριστοῦ. Οἶκοι εὐκτήριοι ἔρημοι τῶν ἐκκλησιαζόντων, οἱ ἐρημίαι πλήρεις τῶν ὀδυρομένων. Οἱ πρεσβύτεροι ὀδύρονται, τὰ παλαιὰ συγκρίνοντες τοῖς παροῦσιν· οἱ νέοι ἐλεεινότεροι, μὴ εἰδότες οἵων ἐστέρηνται».

3 Poemul 12. Εἰς ἑαυτὸν καὶ περὶ ἐπισκόπων [Către sine însuşi şi despre episcopi, poemul 12], stih. 8-10, ΕΠΕ 10, 172: „Dar pentru ca să nu creadă cei răi că au biruit toate şi calea le este lină, fiindcă nimeni nu le stă împotrivă”.

4 Ποίημα Μ´, Πρὸς τοὺς φθονοῦντας [Către cei ce pizmuiesc, poemul 40], stih. 27-28, ΕΠΕ 10, 318-320.

5 Ποίημα ΙΒ´, Εἰς ἑαυτὸν καὶ περὶ ἐπισκόπων [Către sine însuşi şi despre episcopi, poemul 12], stih. 31-35, ΕΠΕ 10, 174.

6 Epistola 225, Νικοπολίταις Πρεσβυτέροις [Către preoţii din Nicopole] 3, ΕΠΕ 3, 226: „Aveţi grijă să nu fiţi înşelaţi de minciunile lor, în timp ce spun că-şi fac mărturisire de dreaptă credinţă. Astfel de oameni Îl negustoresc pe Hristos, ei nu mai sunt creştini, căci preferă numai ceea ce le este folositor în această viaţă în locul vieţii trăite după adevăr: când cred că au dobândit această putere deşartă, atunci se alătură duşmanilor lui Hristos; când văd popoarele tulburându-se, atunci se prefac din nou că s-au întors la dreapta credinţă. Nu recunosc pe un astfel de episcop al lor şi n-aş putea număra în rândul preoţilor lui Hristos pe cel care a fost pus pe prima treaptă de nişte mâini necurate, spre surparea credinţei”.

7 Epistola 14, Πρὸς Ὀλυμπιάδα [Către Olimpiada] 4, PG 52, 617.

8 Sfântul Vasile cel Mare Epistola 231, Τοῖς ἐν Ταρσῷ πρεσβυτέροις [Preoţilor din Tars], ΕΠΕ 3, 252-254. „Vă rugăm ca, în măsura în care vă stă în putere, să micşoraţi cât mai mult numărul acestor hulitori, primind în comuniune pe cei care nu socotesc că Sfântul Duh este o creatură … Căci sunt convins că, în urma contactelor îndelungate şi a strădaniilor paşnice, orice ar mai trebui pentru clarificarea lucrurilor ni-l va dărui Dumnezeu, Care «toate le lucrează spre binele celor ce-l iubesc pe El»”

9 Referitor la această mare schimbare și răsturnare de situație, a se vedea studiul nostru „Ἀπὸ τὴν Ὀρθοδοξία στὸν Οἰκουμενισμό. Ἡ μεγάλη ἀνατροπὴ τοῦ 20οῦ αἰώνα” [De la Ortodoxie la ecumenism. Marea schimbare a secolului XX], în Protopresv. Theodoros Zisis, Ἁγία καὶΜεγάλη ΣύνοδοςΠρέπει νὰ ἐλπίζουμε  νὰ ἀνησυχοῦμε; [Sfântul și Marele Sinod. Trebuie să sperăm sau să ne îngrijorăm?] Tesalonic 2016, p. 15-48.

10 V. textul la I. Karmiris, Τὰ Δογματικὰ καὶ Συμβολικὰ Μνημεῖα τῆς Ὀρθοδόξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας, tom. 2, Graz-Austria 1968, p. 946γ [1034] ș.u. Citatul se află la p. 946 ș.u. [1036].

11 Ibidem, p. 957 [1055] ș.u. Citatul se află la p. 958 [1056].

12 Sfântul Grigorie Palama, Λόγος Α´, Περὶ τῆς ἐκπορεύσεως τοῦ Ἁγίου Πνεύματος [Cuvântul I, Despre purcederea Sfântului Duh], Prolog, în Γρηγορίου του Παλαμά, Συγγράμματα, ed. P. Hrystou, vol. I, Tesalonic 1962, p. 23-24: „Deci şarpele acesta cel ce cu mintea se înţelege şi pentru aceasta mai vârtos blestemat,… prin latinii cei supuşi lui introduce cuvinte noi despre Dumnezeu”.

A se vedea în acest sens și articolul nostru recent „Ὁ Παπισμὸς κατὰ τὸν Ἅγιο Γρηγόριο Παλαμᾶ” [Papismul după Sfântul Grigorie Palama], în Theodromia 20 (1918) 5-14. Un gând asemănător despre șiretlicurile diavolului și despre ura pe care o are față de Hristos și față de Biserică este formulat și de Sfântul Grigorie Teologul, care spune că diavolul, când a văzut că prin prigoane și prin mucenici Biserica s-a întărit și mai mult, a găsit o altă modalitate de război. Văzând puternica oaste a creștinilor și neputând să să îi înfrunte pe toți și să îi îngenuncheze, s-a folosit de conducători, de episcopi, cărora le-a insuflat o ură nimicitoare împotriva Bisericii, și astfel, atunci când trădează căpeteniile, se predă întreaga oștire. V. Ποίημα ΙΓ´, Εἰς ἐπισκόπους [Către episcopi, poemul 13], stih. 43-58, ΕΠΕ 10, 222.

13 V. în Γεροντικόν, ἤτοι Ἀποφθέγματα Ἁγίων Πατέρων, Ed. Astir, Atena 1981, ed. a III-a, p. 2: „Zis-a avva Antonie: „Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: «Oare cine poate să le treacă pe acestea?». Şi am auzit glas zicându-mi: «Smerenia!»”.

14 V. Protopresv. Theodoros Zisis, Διαθρησκειακὲς ΣυναντήσειςἌρνηση τοῦς Εὐαγγελίου καὶπροσβολὴ τῶν Ἁγίων Μαρτύρων [Întâlniri interreligioase. Negarea Evangheliei și ofensă la adresa Sfinților Mucenici], Tesalonic 2003, p. 15-25. IdemΤὰ ὅρια τῆς Ἐκκλησίας.Οἰκουμενισμὸς καὶ Παπισμός [Limitele Bisericii. Ecumenismul și Papismul], Tesalonic 2004, p. 234-254.

15 „Preaproslăvit ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce i-ai așezat pe Părinții noștri luminători pe pământ; și printr-înșii pe noi toți la adevărata credință ne-ai îndreptat, Mult-milostive, slavă Ție!”

16 V. Protopresv. Theodoros Zisis, „Κινδυνεύει τώρα σοβαρὰ ἡ Ὀρθοδοξία” [Ortodoxia e acum în mare pericol], Theodromia 9 (2007) 89-128.

17 V. I. Karmiris, op. cit., p. 920 [1000].

18 Mt.. 8, 23-27.

19 Această minune este sărbătorită de Biserică în ziua de 6 septembrie.

20 Ioan Gură de Aur,  Ὁμιλία πρὸ τῆς ἐξορίας [Omilie înainte de plecarea în exil] 1-2, PG 52, 427–429. „Πολλὰ τὰ κύματα καὶ χαλεπὸν τὸ κλυδώνιον· ἀλλ᾽ οὐ δεδοίκαμεν μὴ καταποντισθῶμεν ἐπὶ γὰρ τῆς πέτρας ἑστήκαμεν. Μαινέσθω ἡ θάλασσα, πέτραν διαλῦσαι οὐ δύναται· ἐγειρέσθω τὰ κύματα, τοῦ Ἰησοῦ τὸ πλοῖον καταποντίσαι οὐκ ἰσχύει…Χριστὸς μετ᾽ ἐμοῦ, καὶ τίνα φοφηθήσομαι; Κἂν κύματα κατ᾽ ἐμοῦ διεγείρηται, κἂν πελάγῃ, κἂν ἀρχόντων θυμοί· ἐμοὶ ταῦτα πάντα ἀράχνης εὐτελέστερα”.

21 Ibidem, 1, PG 52, 429. „Οὐδὲν Ἐκκλησίας δυνατώτερον, ἄνθρωπε. Λῦσον τὸν πόλεμον, ἵνα μὴ καταλύσῃ σου τὴν δύναμιν· μὴ εἴσαγε πόλεμον εἰς τὸν οὐρανόν. Ἄνθρωπον ἐὰν πολεμῆς, ἢ ἐνίκησας, ἢ ἐνικήθης. Ἐκκλησίαν δὲ ἐὰν πολεμῇς, νικῆσαὶ σε ἀμήχανον. Ὁ Θεὸς γάρ ἐστιν ὁ πάντων ἰσχυρότερος”.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/08/16/protopresv-theodoros-zisis-doi-ani-dupa-kolymbari-care-este-situatia-bisericii/

 

Reclame

Minunea întreruperii pomenirii

manolis_salonic.jpg

Referat prezentat la Conferința „Ortodoxia și Colimbari, după doi ani. Erezie, Caterisire, Rezistență Ortodoxă”, care a avut loc sâmbătă, 16 iunie 2018, în Tesalonic, la Grand Hotel Palace.

Protopresv. Nikólaos Manolis

Cinstiți părinți, dragi participanți,

Titlul omiliei mele, „Minunea întreruperii pomenirii”, li se va părea cu siguranță straniu unora, care se vor întreba: este o minune întreruperea pomenirii? Este minune îngrădirea? În timpul care-mi revine voi încerca să dau un răspuns la aceste întrebări, prezentând situații, trăiri și experiențe.

În primul rând cred și mărturisesc că este o acțiune inspirată de Sfântul Duh, întrucât este fundamentată pe experiența Bisericii și pe modul în care procedau sfinții atunci când aveau de a face cu erezii. Nu este ceva necunoscut în tradiția noastră, chiar dacă trebuie să mărturisim că este necunoscut în epoca noastră. Nu am crescut cu cunoașterea și învățarea acestei metode, a instrumentului ultim, pe care credinciosul îl are la dispoziție în fața unei erezii care înaintează galopant. Nu am fost învățați despre această metodă în școli, la școlile catehetice sau la Facultățile de Teologie. Duhovnicii noștri nu ne-au vorbit niciodată despre asta și acest lucru este adeverit de atitudinea oscilantăn a acestora în cazurile de îngrădire. Nu ne-am născut în perioade în care a dominat o erezie clară și persecuții, așa cum a fost perioada iconomahiei, ci ne-am format într-o epocă în care a existat sentimentul că ne aflăm în cadrul „Bisericii celei vii și libere”. Chiar dacă nu sunt foarte îndepărtate cazurile de îngrădire din Sfântul Munte din anul 1969 sau cel al celor trei episcopi care au întrerupt menirea Patriarhului Atenagora, puțini își amintesc și se gândesc totuși la acea perioadă.

În zilele noastre, odată cu năvala ecumenismului și consolidarea „sinodală” a acestuia de către sinodul din Colimbari și după aceea, întreruperea pomenirii ierarhilor cu cuget eretic, binecuvântata îngrădire, devine mai actuală decât oricând. Propovăduit altădată în ascuns, de conducători religioși și teologi din domeniul universitar, la conferințe inter-creștine și inter-religioase, ecumenismul a urcat acum la amvon, a devenit oră de religie în școli și este predat și la lecțiile de cateheză. S-au descoperit până și cei mai ascunși ecumeniști, notabilități colaboraționiste ale Bisericii, care, din dragostea pentru cârja episcopală, Îl urăsc pe Hristos. Se află însă în pericolul de a trăi o înfrângere totală, prin dezavuarea lor deplină de către poporul credincios. Erezia lor riscă să fie caterisită. Toți cei care am văzut lumina lui Hristos putem vedea că ecumeniștii se află în întuneric. Noi Îl slujim pe Hristos, iar ei îl slujesc pe Antihrist.

1. Înțelegerea credinței și recunoașterea ereziei sunt o minune

„Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este el și el mi-a deschis ochii” (Ioan 9, 30). Cu aceste cuvinte, le-a răspuns cel ce mai înainte era orb iudeilor celor vicleni și neîncrezători, care subestimau minunea și se îndoiau de semnul tămăduirii acestuia. Aceste cuvinte descoperă, în același timp, erezia lor. Acest lucru se întâmplă și în zilele noastre. În mijlocul negurii, al întunecimii și al orbirii apostaziei contemporane de la voia lui Dumnezeu, luminarea credinței și osebirea înșelării și a ereziei sunt o minune. Și la fel de minunată este cunoașterea personală a Ortodoxiei, care are în centrul său Învierea și care păstrează creștinul în credință și-l păzește de erezie. În câteva cuvinte, este o minune faptul că Dumnezeu nu ne-a părăsit, că încă și în epoca noastră credința continuă să fie înțeleasă și trăită și că înșelarea și erezia generalizate sunt recunoscute și li se opune rezistență.

În mod concret, erezia ecumenismului a căpătat dimensiuni gigantice grație extraordinarei sale capacități de a se ascunde, de a folosi diverse stratageme, de a-și schimba vocabularul în funcție de public, de a-și ține ascunsă agenda de lucru și de a se îmbrăca în haina cucerniciei. A înțelege că sub masca discursurilor despre dragoste și despre cucernicie, ținute de teologi, monahi, egumeni, episcopi și patriarhi, se ascunde erezia eshatologică a ecumenismului, reprezintă o minune a credinței. Dar și recunoașterea învățăturii eretice a sinodului din Colimbari reprezintă o minune la fel de mare. Din nefericire, oameni și grupuri de oameni care până de curând înțelegeau că ecumenismul este o erezie, nu au reușit să discearnă că erezia aceasta s-a strecurat și în hotărârile pseudosinodului.

Același har care ne-a inspirat înainte de sinod și înainte de îngrădire, ca să ne opunem negurii ecumeniste a secularizării din sânul Bisericii și catehezei postpatristice, a lucrat înăuntrul nostru minunea îngrădirii în har de înșelare și erezie acum, când ecumenismul a devenit, prin sinodul din Colimbari, o vijelie ce amenință să dezrădăcineze ortodoxia din istorie și din lume.

Prigonit fiind și scos în afara sinagogii, respins de arhierei, cel care mai înainte fusese orb și care fusese învrednicit să-L afle pe Dumnezeu, a strigat cu toată tăria: „Cred, Doamne!” (In. 9, 38). Aceste cuvinte ale sale sunt un strigăt de bucurie și recunoștință pentru lumina care a strălucit înăuntrul său. Însă această mărturisire este importantă și dintr-un alt motiv; cel vindecat nu numai că nu a fost influențat de prigonirea pe care a trăit-o, ci s-a întărit și prigoana a devenit prilej de mărturisire. „Cred, Doamne!” Această mărturisire ar putea fi formulată cu alte cuvinte de către Sfântul Iosif Isihastul, în felul următor:

Nu știi că Iisus se face în fiecare tămăduire a fiecărei nevoi? Adică hrană celui înfometat, apă celui însetat, sănătate celui bolnav, îmbrăcăminte celui gol, glas celor ce cântă, vestire celui ce se roagă. Tuturor, toate, spre mântuire (Epistola 30).

2. Hotărârea întreruperii pomenirii

În ziua anunțării întreruperii pomenirii spuneam: „Politica pe care o urmați (Înaltpreasfințite Antim), de a adopta hotărârile pseudosinodului din Creta și de a încerca să le strecurați în mitropolia dumneavoastră prin distribuirea preamincinosului text «Către popor», întocmit de Sinodul Bisericii Greciei, este picătura care a umplut paharul. Propovăduiți în mod nerușinat, cu capul descoperit, erezia ecumenismului și hotărârile eretice ale pseudosinodului. Sufletul meu nu suportă această amărăciune, conștiința mea preoțească se revoltă, flacăra credinței mele, flacăra Ortodoxiei, care arde în sufletul meu, mă conduce spre decizia eroică a binecuvântatei întreruperi a pomenirii episcopului meu, a binecuvântatei îngrădiri de erezie. Este cea din urmă reacție binecuvântată pe care am dreptul să fac uz ca preot al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, pentru a mă proteja pe mine însumi, pe enoriașii mei și pe toți fiii mei duhovnicești de întinarea ereziei și de schisma care se instaurează în Tesalonic, avându-vă ca promotor pe dumneavoastră”.

Aceasta declaram atunci și inima mea știe prin ce am trecut până am ajuns în acest punct. Fiindcă este o minune faptul că trăiesc îngrădirea ca pe o virtute, ca pe un rod al Harului.Gândindu-mă la atacul brutal pe care l-am primit din partea apărătorilor acriviei prost înțelese și la insuportabilele și nerușinatele presiuni din partea contestatarilor iconomiei Sfinților Părinți și din partea susținătorilor îngrădirii utopice forțate [s.n. OrtodoxINFO], faptul că am ajuns la momentul acestei declarații întreg și cu pace se datorează cu adevărat intervenției lui Dumnezeu. Fiindcă m-am cercetat pe mine însumi și am observat elemente ale Ηarului care m-au umbrit toate acele zile pline de frământare, în care am luat hotărârea îngrădirii, dar și în zilele următoare, în care am făcut experiența unei stări paradisiace. Nu am venit aici pentru a tăinui mila lui Hristos în spatele unei false cucernicii și a unei false smerenii, ci pentru a mărturisi binecuvântarea deosebită, după cuvintele: „Mărturisim harul Tău, vestim mila Ta, nu tăinuim facerea Ta de bine” (Slujba Aghiasmei Mari).

Am avut în gând starea în Duhul Sfânt, pe care o descrie Sfântul Iosif Isihastul, despre trăsăturile caracteristice ale harului, atunci când mă aflam sub ocrotirea părintelui meu duhovnicesc Agathon, care s-a îngrijit de mine și m-a apărat… „Dumnezeiescul Har”, scrie Sfântul Iosif, „este dulce, plin de pace, smerit, liniștit, curățitor, luminător, dătător de bucurie și nu încape nicio îndoială că este Harul Dumnezeiesc”. Acest Har m-a însoțit, acesta m-a întărit, acesta m-a îndrumat. Aceasta am trăit, aceasta descriu, despre aceasta vorbesc! Dumnezeu îmi este martor, am trecut prin nenumărate încercări, am ajuns în Iad, am fost lovit de gânduri și de vrăjmași și acolo, față către față, am cunoscut Harul îngrădirii! Și acesta a fost atât de diferit față de cum mi-l imaginam, temându-mă, și cum mi-l prezentau figuri dure și necruțătoare, posace și nemiloase… Cel Blând și Smerit a mers alături de mine și m-a îndrumat spre loc de odihnă!

Nu sunt nedrept, fraților, nici nu spun acestea pentru a primi premii! Grija mea cea mai mare a fost turma a cărei răspundere o simțeam ca pe o greutate atârnată de epitrahil. „Cum să o părăsesc?, îmi spuneam! “O s-o las pradă poftelor ereticilor, ca să mă salvez pe mine însumi? Îl voi lăsa pe cel ce se închină papei să boteze, să cunune, să spovedească și să împărtășească turma?” Durere, săgetături în coaste mă străpungeau de fiecare dată când gândul acesta îmi săgeta mintea. Această stare este insuportabilă, frații mei, doare și face ca sufletul duhovnicului să se sufoce. Doar Harul te izbăvește de durere și te încredințează că turmei îi este de folos să fii prigonit pentru întreruperea pomenirii.

Această deosebită trăire duhovnicească am constatat-o la toți părinții. Din clipa în care am cunoscut care va fi consecința mărturisirii, harul a strigat și a răsunat înăuntrul nostru, că mântuirea turmei noastre depinde de asumarea acestei căi mucenicești. Este o minune că la câteva zile după îngrădire am văzut cum sămânța luptei noastre de ani de zile a început să încolțească, să crească, iar planta credinței să stăpânească în fiii noștri duhovnicești; cu binecuvântare cerească primeau vestea despre sfințenia deciziei noastre. Până în ziua de azi alegerea pe care am făcut-o dă naștere la minuni, cu toți trăiesc înaintarea pe calea spre cele nematerialnice, poporul așteaptă într-un cuget revărsarea acestui har de la preot, de la fiecare preot care nu renunță, care nu cedează.

3. Episcopocentrismul și minunea Prorocului Iile

După ce a cucerit inimile episcopilor ecumeniști de toate tipurile, învățătura eretică a episcopocentrismului, care este plasată cu îndemânare de către cunoscuți ierarhi ecumeniști ai Patriarhiei Ecumenice și din întreaga Grecie, a cucerit și inimile arhimandriților „plini de dorințe”. Nutrind speranța că vor primi un scaun episcopal și dorind să fie acoperiți, aceștia pregătesc terenul, ca să nu aibă situații neplăcute, generate de cazuri de întrerupere a pomenirii etc.

Astfel, inspirați fiind de mentalitatea despotică a superiorilor lor, declară cu fiecare ocazie că Sfânta Liturghie este imperfectă, dacă nu este pomenit un anumit episcop în timpul săvârșirii ei. Adică taina reprezintă pentru aceștia posibilitatea de „spălare” a acțiunilor eretice. Cer să se facă pomenirea chiar și a episcopilor cu cuget eretic! Iar atunci când le vorbești despre atitudinea tradițională a Bisericii în perioade în care dominau ereziile și anume întreruperea pomenirii episcopului locului la sfintele slujbe, nu vor să audă niciun cuvânt despre aceasta. „Fără pomenirea episcopului nu există Sfântă Liturghie”, zic, „fiindcă Taina se săvârșește în numele acestuia!”.

Cu adevărat o taină este faptul că cei care vor sluji credinței noastre, preluând poziții înalte în conducere, aleg ignoranța. Νici nu vor măcar să audă că Sfintele Taine sunt săvârșite în numele marelui Arhiereu, Hristos, și persistă în opinia lor ticăloasă. Pe aceasta se bazează și resping nepomenirea episcopului. Iar practica tradițională, potrivit căreia în cazurile de îngrădire, în locul numelui episcopului eretic sunt pomeniți „toţi episcopii ortodocşi” [s.n. OrtodoxINFO], o consideră eronată. Insistă asupra faptului că doar prin pomenirea numelui episcopului, fie acesta și eretic ecumenist, avem Taină canonică.

Dumnezeu însă altfel rânduiește, îi rușinează prin sfintele Sale apariții și întărește trăirile sfinților care au slujit cuvântului Său în persoanele părinților mărturisitori de astăzi. Un frate duhovnicesc, preot, care a întrerupt de curând pomenirea episcopului său, mi-a descris o mărturie cutremurătoare. Era chinuit de presiunile altor preoți, care îl bombardau cu informații potrivit cărora Sfânta Liturghie pe care o săvârșește este lipsită de har, atâta vreme cât nu îl pomenește pe episcopul local și toate cele pe care le-am amintit anterior. Frământat fiind, pe de o parte, de aceste îndoieli și simțind prezența sensibilă a Harului pe de altă parte, în timpul săvârșirii sfintelor slujbe, slujea la privegherea făcută de praznicul Sfântului Proroc Ilie. Terminând citirea Sfintei Evanghelii la Sfânta Liturghie, s-a îndreptat spre altar pentru a rosti ectenia mare și ectenia catehumenilor, înainte de cântarea heruvimică, fără să fie însă concentrat asupra celor săvârșite – în acel moment în mintea sa domina neatenția. Nefiind deci atent, zicând „Să zicem toţi, …”, a ajuns la momentul în care trebuia să spună „pentru toţi episcopii ortodocşi …”. În loc de aceasta însă era gata să îl pomenească pe episcopul său, așa cum obișnuise în toți anii anteriori. În clipa în care a vrut să spună „pentru arhiepiscopul …” a primit o îmbrâncitură de la Prorocul Ilie, pe care l-a auzit spunându-i cu voce serioasă: „Bine, pe acesta o să pomenești acum, la sărbătoarea mea?” Nu pot să-ți descriu, mi-a spus, ce Sfântă Liturghie a urmat! Atâta Har nu am mai simțit niciodată.

4. Minunea iubirii celei dintre noi

„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. (Ioan 13, 35).

Părinte Teodor, Părinte Fotie, Părinte Maxim și ceilalți părinți, țineți seama de faptul că suntem urmăriți prin telescoape în interiorul și în afara Greciei, așteptându-se distrugerea relației noastre, alienarea iubirii noastre. „Iată, dintr-o clipă în alta”, își spun, „se vor despărți și acesta va fi semnul că se află în înșelare”. Și vor avea dreptate, fiindcă semnul lipsei Harului dumnezeiesc va fi dacă vom lăsa să se infiltreze între noi demonii încrederii de sine iubitoare de conducere, ai complexelor de inferioritate și ai tuturor mișcărilor egoiste care și-au făcut apariția în oameni cu care ne-am aflat în legătură, care s-au luptat mai înainte pentru credință și care au avut tendințe schismatice [s.n. OrtodoxINFO]. Însă există un adevăr, părinților, pe care vrăjmașii noștri nu-l cunosc, fiindcă le este necunoscut, Adevărul…

Cu adevărat în mod minunat suntem până astăzi un trup. Mulți a încercat să ne despartă, loviturile din partea prietenilor au durat mai mult și au provocat lacrimi în sufletele noastre. Mitropoliți plini de invidie, s-au silit precum niște demoni și au pariat pe zdruncinarea statorniciei noastre prin propuneri de a ne cumpăra, unii dintre aceștia – tirani barbari, cu intenții mizerabile – ne-au amenințat cu lucruri care provoacă groază de moarte oricui. Alții, precum niște hiene (și nedreptățesc animalele spunând aceasta), au plănuit riguros acțiuni ce aveau ca scop împrăștierea poporului care ne urmează. Iadul însuși a complotat împotriva noastră. Nu este o minune faptul că până în momentul de față am rămas uniți, untrup, un suflet, având dragostea lui Hristos întreolaltă? Fiindcă aceasta este taina, acesta este adevărul! Chiar dacă fiecare avem propria cale de propășire duhovnicească, suntem cu toții ai lui Hristos și avându-L pe El drept model, înaintăm pe calea perihorezei întreolaltă, a respectului și a iubirii jertfelnice.

Nu suntem singuri, iubiții mei frați. Părinții care ne susțin sunt puterea noastră. Comunitatea acoperită de Har a părinților îngrădiți sau nu, tradiționaliști și mărturisitori, care au cuget comun și același țel, sunt o rană în trupul ereziei. Iar poporul credincios, poporul curat al Bisericii, care este astăzi aici, la binecuvântata noastră manifestare și poporul care, din întreaga lume, urmărește cu neliniște pe internet, conștientizează însemnătatea critică a acestor clipe, arată dispoziție mucenicească, credință nezdruncinată, forță sufletească ce ne inspiră pe toți, ne susține, ne dă putere. Fără acest popor jertfa și lupta noastre ar fi zadarnice. Acest popor se roagă ca noi să fim statornici și viteji în linia întâi a luptei. Dă lupte pentru a ne sprijini, plătind de multe ori la nivel personal și familial. Cu toții constituim Biserica cu sfintele trăiri dumnezeiești, cu darurile pline de har de care ne bucurăm cu toții. Fiindă suntem ai lui Hristos și pentru Hristos suntem gata să ne vărsăm și sângele. Avându-L pe El ca pildă, părinți și frați, nu avem de ce să ne temem. „Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră.”

Epilog

În încheiere aș vrea să salut efortul celor patru asociații ale noastre. Am fost întemeiate pentru a transmite credința ortodoxă în lume și pentru a se opune până la sfârșit ereziilor și voracei și Noi Ere. Le urez comitetelor de conducere și membrilor asociațiilor să se afle în harul lui Iisus și în binecuvântările Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Unica lor preocupare să fie slăvirea lui Dumnezeu și slujirea credinței ortodoxe. Nu așteptați, frații mei, cinstiri lumești, lumea vă urăște, aceasta este soarta creștinilor în această lume. Însă voi, precum aurul în încercări, prigoniri și calomnii, să străluciți și mai mult. Astfel, în împreună-lucrare, zidiți biserica lui Hristos și vestiți slujirea voastră.

Mulțumesc și sponsorilor media ai prezentei manifestări, celor trei site-uri web, care depun emoționante eforturi, de a transmite ortodoxia „pe aripile vântului”, până la marginea pământului. Deosebite mulțumiri adresez site-ul luptător Katánixi, care, dincolo de neîntrerupta sârguință și contribuția la răspândirea cuvântului ortodox, prin luarea de atitudine în mod esențial în problemele de actualitate, trasând linia ortodoxă, plătește și un mare preț, devenind receptorul mâniei mitropolitane și patriarhale și a susținătorilor Noii Ere. Cine luptă astăzi împotriva ecumenismului și a masoneriei, a paradelor Gay Pride și a ateismului, va plăti. Site-ul „Katánixi” cunoaște foarte bine acest lucru și îi mulțumim. Tuturor vă dedic aceste cuvinte pline de înțelepciune ale sfântului Iosif Isihastul, spre întărire în viitoarele dumneavoastră lupte:

„Trebuie ca omul să treacă prin foc și prin apă și astfel să se arate valoarea sa. Însemnătate are câtă cinste vei primi de la Domnul, nu de la oameni. Oamenii nu știu să prețuiască. Trebuie să ne cinstească El, cel care dă răsplata luptelor, care rânduiește luptele, stabilește regulile după care se desfășoară lupta, dăruiește puterea, îi supune pe vrăjmași, îi încununează pe câștigători și răsplătește slava” (Epistola 42, pag. 259).

În final le adresez calde mulțumiri tuturor celor care urmăresc manifestarea noastră. Transmit tuturor binecuvântările părintelui meu duhovnic, preacuviosul părinte arhimandrit, egumen al Sfintei Mănăstiri Konstamonitou, gheronda Agathon.

Fie, frații mei, ca această manifestare teologică să constituie o mică pietricică pe calea reușitei întrunirii la un moment dat a unui cu adevărat mare și Sfânt Sinodul al Bisericii noastre, care să condamne panerezia ecumenismului, să anuleze pseudosinodul din Creta și să îi condamne pe toți ecumeniștii.

Vă salut cu dragostea lui Hristos, urându-vă ca toți, împreună, așa cum ne aflăm acum aici, să ne regăsim și în Rai! Vă mulțumesc!

NOTĂ OrtodoxINFO

Nota teologului Mihai-Silviu Chirilă

Atrag atenția în acest discurs extraordinar câteva aspecte foarte concrete:

  1. Dacă întreruperea pomenirii nu este o lucrare a Harului Duhului Sfânt, ea este o lucrare omenească, ce nu trebuie urmată. De unde se vede dacă este sau nu o lucrare a Harului Duhului? Din roadele Duhului (Gal. 5,22-23). Nu poate să fie o lucrare a Duhului Sfânt, atunci când ea produce o lucrare schismatică de genul celei cunoscute în România sub denumirea grupului Sava-Staicu-Rădeni (și aproape toți ceilalți preoți și ieromonahi și protosingheli din Moldova care achiesează discret la schisma de la Roman-Satu Mare), lucru despre care ne vorbește și părintele N. Manolis în referirea la atacurile primite din partea minciunoacriviștilor (probabil referirea este la grupul schismatic al monahului Sava Lavriotul, căruia părintele Nicolaos Manolis i-a dat o lecție de teologie pe siteul ortodox antiecumenist Katanixis). Nu poate fi ortodoxă și lucrarea Duhului Sfânt, când în urma sa lasă un val de ură demonică, de delațiuni, de minciuni desăvârșite, de dezbinare și de căderi cumplite (există un preot român care a întrerupt pomenirea și care a ajuns să își nege… propria preoție, după ce a parcurs toți pașii către schisma stilistă. Toți care au adoptat calea radicalismului extrem vor ajunge la astfel de “raționamente”. Atunci când ai postulat că toți ierarhii români sunt eretici din 1961, când au acceptat intrarea în CMB a BOR, atunci negarea propriei preoții vine ca o concluzie “logică).
  2. Lucrarea ecumenistă este una care se bazează pe minciună și disimulare. Despre ierarhii care disimulează cucernicia și duhul ortodox, vezi articolul recent publicat „Mitropolitul Teofan, patriarhul Daniel, sau jocul de-a polițistul bun și polițistul rău”.
  3. Părintele Nicolaos Manolis și toți cei prezenți la Conferința de la Salonic au ales calea unei atitudini patristice corecte, fără exagerări și radicalisme, în care principiul mărturisirii dreptei credințe împotriva ecumenismului este criteriul luptei contra acestei cumplitei erezii. Acești părinți nu s-au grăbit să îi judece ca eretici pe toți cei care nu au ascultat apelul de întreruperea pomenirii, așa cum au făcut minciunoacriviștii români, care la Roman și Satu Mare i-au condamnat ca eretici pe toți cei care auîndrăznit” să nu le urmeze îndemnul de a întrerupe pomenirea, fără să țină seama de dificultatea momentului, de greutatea pe care o întâmpină o generație slabă duhovnicește, fără exercițiul întreruperii pomenirii, de a se despărți de episcopi, biserici, preoți și confrați creștini.
  4. Episcopocentrismul propovăduit în Biserică de către episcopii ecumeniști este necanonic și nepatristic. Dacă ar fi adevărat că fără pomenirea episcopului Sfânta Liturghie nu este ortodoxă și nu există, atunci canoanele 31 apostolice și 15 I-II ar fi… “schismatice”. Ceea ce, slavă Domnului, nu este adevărat.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/08/05/minunea-intreruperii-pomenirii/

Mitropolitul Teofan, patriarhul Daniel și jocul de-a polițistul bun și polițistul rău

daniel.jpeg

Polițistul rău”

Patriarhul Daniel a condus Mitropolia Moldovei și Bucovinei timp de șaptesprezece ani, timp în care mitropolia s-a remarcat în primul rând printr-o activitate de revigorare a patrimoniului și instituțiilor acesteia. S-a construit mult, la nivel de parohie și de centru eparhial, adică s-au înființat multe parohii, foarte multe instituții bisericești, s-au recuperat păduri, clădiri aparținând MMB, s-au clădit spitale, biblioteci, școli teologice etc. S-a construit mult în piatră, în lemn, în marmură, în sticlă, însă foarte puțin, spre deloc, în sufletele credincioșilor ortodocși. Nici nu avea cine să o facă, de vreme ce preoții din acea vreme erau aproape toți experți în tehnologia construcțiilor, în legislația din domeniu, în exploatarea lemnului etc., dar mai puțin în exploatarea comorii Sfintei Tradiții ortodoxe în scopul călăuzirii sufletelor spre cer. O excepție notabilă de la această regulă o reprezintă preotul Ioan Ungureanu, de la Orășeni, Botoșani, care a zidit și în lemn, și în piatră, în cei șaptesprezece ani, și în sufletele oamenilor. Cu siguranță, mai există și alte locuri în Moldova, unde preoții au avut grijă de sufletele credincioșilor lor, dar acestea sunt excepții fericite, din păcate, nu regula.

Pentru toate aceste realizări, mitropolitul Daniel a fost considerat și a rămas în memoria colectivă ca un foarte bun chivernisitor al Bisericii. Când s-a mutat la București, acest talent al Preafericirii Sale s-a văzut imediat, chiar dacă s-a văzut și reversul medaliei: faptul că nu se zidește decât în piatră și lemn, nu și în suflete. Pentru aceasta presa centrală îl numește un foarte bun “administrator” al BOR. Noi îl numim, cu respectul cuvenit, și cu titulatura canonică de “bun chivernisitor”. Un talent incontestabil.

Faima academică internațională nu i-a fost dezmințită la Iași, din acest motiv, întâistătătorul moldav fiind foarte respectat, mai ales în rândurile intelectualilor, ca un intelectual rafinat, ca om cu vastă cultură teologică și nu numai. Este adevărat că cei mai mulți dintre admiratorii din lumea intelectuală ai Înaltpreasfinției Sale erau (și sunt) fie liber-cugetători, fie creștini cu o viziune liberală, grefată pe spiritul ecumenist, pe care mitropolitul Daniel l-a susținut pe toate căile în Moldova. Dar așa sunt cei mai mulți dintre intelectualii români cam peste tot, iar faptul că ei l-au admirat pe un om al Bisericii reprezintă o oportunitate foarte mare de deschidere a Bisericii spre lumea intelectuală contemporană, ruptă de Hristos. Nu putem evalua în ce măsură această posibilitate a fost fructificată în sensul atragerii intelectualilor răciți față de Biserică pe calea adevăratei viețuiri ortodoxe, dar ea a existat cu siguranță.

Reputația intelectuală a mitropolitului a fost susținută și de studenții teologi care i-au audiat cursurile de dogmatică pe care le-a ținut la facultatea de teologie pe care a reînființat-o în urbea moldavă și i-a dat numele marelui teolog român Dumitru Stăniloae.

Un singur lucru nu a reușit aproape deloc mitropolitul Daniel: să se facă iubit de cler și de popor. Sau, ca să ne exprimăm în termenii științelor sociale, mitropolitul Daniel nu a avut o comunicare foarte eficientă cu poporul credincios. Marea masă a poporului ortodox i-a acordat un respect rece, ca unui episcop erudit ce este, însă, deoarece oamenii au resimțit din plin distanța pe care o impunea alura intelectuală și stilul de comunicare ale arhipăstorului lor, nu l-au înțeles și nu l-au iubit din cale afară. Preoții au avut de suportat un stil de conducere autoritar și au trăit pe toată durata păstoririi fostului mitropolit cu o teamă instituțională față de șef mai mult decât cu o sfială sfântă față de părintele duhovnicesc. Monahii și duhovnicii din mănăstiri l-au considerat străin de duhul ortodox și înclinat mai mult spre cugetare occidentală, motiv pentru care conducerea și controlul mănăstirilor s-au făcut mai mult pe linie administrativă decât pe linie spirituală. Trecerea Înaltpreasfinției Sale prin treptele monahale în foarte mare grabă își va fi spus și ea cuvântul în această relație, mitropolitul nefiind perceput ca provenind din tagma monahală.

La toate acestea se cuvine să adăugăm și o “politică de cadre” deficitară, determinată de stilul autoritar al mitropolitului, ceea ce a făcut ca în jurul Înaltpreasfinției Sale să rămână și mulți oameni dornici de afirmare, carieriști, înclinați spre compromis. Aceștia au asigurat o curea de transmisie foarte slabă între ierarh și poporul credincios. Unii dintre ei au rămas “moștenire” noii administrații mitropolitane, cu aceleași rezultate ca și în păstorirea trecută.

Astfel a fost relația dintre fostul mitropolit și clerul său, încât putem spune fără să greșim prea mult că dacă Preafericitul Daniel ar fi fost încă mitropolit al Moldovei și Bucovinei în iunie 2016, sute de preoți, ieromonahi și mănăstiri ar fi întrerupt pomenirea ierarhului, nu doar din convingerea teologică a erorii sinodului din Creta, cât și din dorința de a se elibera de stresul relației cu un superior foarte autoritar, care le era străin și pe care nu l-au înțeles.

Rezumând, mitropolitul Daniel a reușit să se impună dinafară și superficial în sufletele și în cugetele păstoriților Înaltpreasfinției Sale. După ce a plecat din Iași, mulți dintre preoți și monahi au răsuflat ușurați, pe alții i-a găsit curajul viteazului care iese la atac după ce războiul s-a încheiat. Poporul aproape nici nu și-a dat seama că fostul mitropolit a plecat.

Polițistul bun

Și-a dat însă seama poporul când a venit noul mitropolit. Înaltpreasfințitul Teofan s-a prezentat și s-a impus în cugetele moldovenilor exact ca opusul predecesorului său. Liniștit, introvertit, îngăduitor, om al rugăciunii și al smereniei, capabil să se apropie și de omul simplu și de intelectualul rafinat, mitropolitul Teofan a venit la Iași ca un fel de „balsam pe rana” relației dintre păstor și păstoriți, lăsată deschisă de fostul mitropolit.

Împăciuitor, a fost primit imediat de preoțimea moldavă, care dorea o relație fără spaime și stres cu mitropolitul. Om al rugăciunii, a fost primit imediat de mediul monahal ca unul de-al lor. Smerit, a reușit să compenseze în ochii intelectualilor rămași cu aleanul fostului mitropolit evidentul clivaj față de statura intelectuală a actualului patriarh. Așa se explică faptul că la momentul sinodului din Creta, Înaltpreasfințitul Teofan a reușit să prezinte poporului și mai ales clerului moldav gravul compromis pe care l-a făcut aproape ca pe un succes în “apărarea Ortodoxiei”. După unsprezece ani de păstorire, Înaltpreasfințitul Teofan a reușit să câștige încrederea și să și-i apropie atât de mult pe moldoveni, încât pentru cei mai mulți deciziile din Creta și acordul ierarhului lor la ele au părut lipsite de importanță în cel mai bun caz, dacă nu cumva chiar corecte pentru mulți.

Nu putem ști cu precizie dacă această succesiune de ierarhi la tronul moldovean este strict întâmplătoare sau este programată de cineva. Putem presupune că nu este întâmplătoare, deoarece aceia care au plănuit sinodul din Creta nu au lăsat nimic la voia întâmplării. Și atunci, este firesc ca ei să se fi asigurat că în locurile-cheie din Biserică se află cine trebuie, unde trebuie, când trebuie, că sinodul se ține după ce marii duhovnici ai Ortodoxiei și cei mai mulți dintre marii teologi au trecut la Domnul, că poporul a fost pregătit suficient pentru a accepta duhul ecumenist, de aceeași natură cu duhul mondialist cu care este otrăvit zilnic de mass-media etc. Acceptând o asemenea ipoteză este mai ușor de înțeles această succesiune absolut perfectă între cei doi ierarhi la tronul episcopal al Moldovei.

Din perspectiva tabloului religios al Bisericii Ortodoxe Române, Moldova este fără doar și poate trendsetter-ul în materie de Ortodoxie. Spunem aceasta fără emfază și fără a minimaliza valoarea trăirii ortodoxe a celorlalți români de pe alte meleaguri. De aceea, ierarhul care conduce Moldova era și este crucial pentru acceptarea deciziilor din Creta, deoarece dacă Moldova spune că este în regulă, atunci rămâne în regulă.

Iar Moldova a spus că este în regulă. Mitropolitul, Centrul eparhial, toate protopopiatele, toate mănăstirile, cele mai multe parohii și parohi, cei mai mulți duhovnici au spus că este în regulă. Că nu a fost chiar perfect totul la Creta, dar că este în regulă, că se va mai corecta la un viitor sinod, la fel de “mare și sfânt”, ce a fost greșit, că nu s-a schimbat nimic în Biserică, că se putea să fie mai rău, că mitropolitul nostru este unul ortodox și nu va permite nici un rabat de la Ortodoxie, că trebuie să fim cuminți până la “potirul comun” etc.

Sigur, în Moldova au fost și cele mai vocale proteste împotriva sinodului, cei mai mulți preoți și monahi care au întrerupt pomenirea ierarhului. Într-o discuție cu înaltul ierarh, ne-a reproșat că l-am făcut cel mai cunoscut arhiereu din Ortodoxie”, prin protestele anti-Creta. Și asta era de abia în august 2016, înainte de Rădeni și, mai ales, de OrășeniDar își poate cineva închipui ce intensitate ar fi avut aceste proteste, dacă pe tronul arhieresc al Moldovei nu s-ar fi aflat Înaltpreasfințitul Teofan, ci, eventual, cum am spus mai sus, fostul mitropolit Daniel?

Înaintemergătorul”

Urmând firul acestui raționament, nu putem să nu ne gândim la faptul că perioada de păstorire a Înaltpreasfințitului Daniel a fost una de pregătire a ceea ce avea să facă de fapt Înaltpreasfințitul Teofan. Cu alte cuvinte, fostul mitropolit a creat, la nivelul relației cu clerul și poporul, o tensiune și o așteptare uriașe, pe care actualul mitropolit le-a satisfăcut pe deplin, după modelul din arta comunicării numit “polițistul bun și polițistul rău”, câștigându-și astfel încrederea desăvârșită a celor mai mulți dintre preoți, monahi și credincioși, dispuși să meargă până dincolo de mormânt pe mâna Înaltpreasfinției Sale în problema extrem de importantă a mântuirii. Se poate spune astfel că actualul patriarh a fost un fel de înaintemergător” al actualui mitropolit al Moldovei. Preafericirea sa a pregătit teologic poporul și clerul să accepte ecumenismul, încurajând o atmosferă ecumenistă la Iași, dar mai ales a pregătit poporul și clerul psihologic pentru a-l accepta necondiționat pe noul mitropolit, care, la rândul său, este cel care a introdus oficial, prin semnătura de la Creta, ecumenismul ca doctrină eclesiologică a Bisericii în Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Ceea ce este mai interesant, această succesiune reușită la nivelul Mitropoliei Moldovei are toate șansele să se repete la nivel național, dacă ținem seama de faptul că Înaltpreasfințitul Teofan pornește cu șansa întâi pentru scaunul de viitor patriarh al BOR.

“Buturuga mică”

Este adevărat că succesul deplin al repetării acestui model la nivel național este opturat, într-o măsură destul de serioasă, de puternicele proteste împotriva semnăturii date de actualul mitropolit pe documentele sinodului din Creta, în principal în centrele acestei lupte din Moldova, schitul Rădeni și parohia Schit Orășeni. Dacă la Rădeni domnește o oarecare acalmie de mai bine de un an de zile, de când funcționarii mitropolitani au fost trimiși la plimbare, când au încercat să îl înlocuiască pe egumenul schitului cu altcineva, în parohia Schit Orășeni, lupta se duce la sânge, zi de zi, cu funcționarii trimiși de Înaltpreasfințitul Teofan să îl alunge pe orice cale din parohie pe părintele Ungureanu.

Este și firesc să fie așa, Rădeni prezintă în acest moment o importanță scăzută, în primul rând din cauza tendințelor centrifuge ale preoților de acolo, care, de aproape un an, cochetează cu ideile schismatice ale câtorva călugări atoniți rămași fără public în țara lor și veniți în România, după model fanariot1., să își ducă lupta pe teritoriul țării noastre, alături de câțiva unii preoți și ieromonahi români cu gândire extremistă, iar în al doilea rând, pentru că mănăstirile sunt sub control patriarhal total, având pe cine trebuie în funcțiile de conducere. De aceea, modelul Rădeni de până acum aproape un an, de luptă antiecumenistă, nu mai poate fi reprodus nicăieri în țară, deci nu îngrijorează pe nimeni, iar Patriarhia și MMB nu ar avea nimic de câștigat din readucerea sa în prim-planul luptei, printr-o eventuală acțiune în forță contra celor care încă mai frecventează schitul nemțean.

În schimb, părintele Ioan Ungureanu este singurul preot paroh din Patriarhia Română care, după ce a întrerupt pomenirea, rezistă, cu sprijin popular masiv, de mai bine de doi ani unor presiuni uriașe ale binomului Stat-Biserică, conjugate la Botoșani într-un mod suspect pentru o societate secularizată, dominată de un neomarxism radical, într-un fel de “jamahirie preoțească”, condusă de la Iași, sau poate chiar direct de la București.

O victorie a părintelui Ioan Ungureanu, eventual în justiție, ar arunca în aer toată Patriarhia Română, care se sprijină pe parohii în primul rând, nu pe mănăstiri, și ar determina Sinodul BOR să revizuiască și să se lepede de sinodul din Creta, așa cum a făcut Patriarhia georgiană în 1998, când, sub presiunea câtorva mari mănăstiri, a semnat ieșirea din CMB. Din acest motiv, probabil că Patriarhia și MMB nu se vor da în lături de la nimic pentru a-l înfrânge pe părintele Ioan și pe vitejii săi săteni, care îi stau alături, lucru dovedit în ultimul an din plin. Faptul că cei din Orășeni încă mai sunt acolo, arată că alături de răzeșii lui Ștefan, care și-au pus pieptul efectiv în fața armelor forțelor de ordine pentru apărarea credinței, luptă Însuși Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și a sfinților Sila, Paisie și Natan, ocrotitorii micii așezări, care este, fără doar și poate, buturuga de care s-a izbit și s-a prăbușit carul ecumenist.

“Cu mască, fără mască?

La Orășeni, mitropolitul Teofan își arată o altă față, cu totul necunoscută celor care l-au perceput până acum ca pe un adevărat “om al lui Dumnezeu”. Nu ne putem permite să îl insultăm pe ierarh, afirmând că și-ar fi arătat “adevărata față”, însă cu siguranță pentru cei din Orășeni nu mai este episcopul blând și împăciuitor cu care s-au obișnuit preoții din Mitropolia Moldovei. Aceeași față au văzut-o și monahiile care au întrerupt comuniunea bisericească cu ecumeniștii la Văratec, Agapia, Frumoasa, Miclăușeni etc.

Ar putea spune unii: “Da, domnule, dar ce voiai să facă, dacă părintele Ungureanu s-a răzvrătit contra Înalpreasfinției sale și a făcut schismă?”. La această întrebare răspunsul este simplu: ar fi trebuit să își recunoască greșeala săvârșită în Creta și să și-o repare, în loc să îl acuze pe părintele Ioan Ungureanu că este răzvrătit și schismatic, când părintele nu a făcut decât să-și apere turma de erezia din Creta și este perfect acoperit de sfintele canoane în acțiunile sfinției sale. Toată tevatura de la Orășeni are un singur vinovat: mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a semnat în Creta niște documente eretice, despre care a spus apoi în România că reprezintă mărturisire a Ortodoxiei și sunt perfect ortodoxe.

Înainte de această nefericită semnătură, preotul Ioan Ungureanu era unul dintre cei mai apreciați preoți din Botoșani, fiind un ctitor cunoscut al colțului de rai de la Orășeni, un curator decorat de Ministerul Cultelor pentru modul în care a organizat și administrează muzeul și biserica monument istoric, un orator care făcea cinste tuturor hramurilor din zonă cu cuvântul său, un protopsalt, un model de preot, decorat de către MMB cu cel mai înalt grad preoțesc, fără nicio abatere disciplinară în 17 ani. Cum a devenit deodată cel mai recalcitrant și mai nepotrivit preot din Moldova?

Alții ar putea să zică: “Cine ești dumneata să spui că la Creta a fost o erezie și că episcopul a greșit? Ești cumva sinod să judeci aceasta? Numai un sinod poate hotărî dacă la Creta a fost sau nu erezie”. Perfect adevărat. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a hotărât deja în cel mai tranșant mod în această primăvară că “documentele sinodului din Creta trebuia să reflecte învățăturile Bisericii Ortodoxe, ceea ce nu este cazul setului de documente emise de acest sinod” (art. 4 al deciziei de respingere a sinodului din Creta de către Biserica Ortodoxă Georgiană). Cu alte cuvinte, sinodul din Creta a fost declarat eretic de către sinodul perfect canonic al uneia dintre Bisericile Locale ale OrtodoxieiAvând în vedere că Biserica Georgiei nici nu a participat la Creta, nici nu încurajează pe nimeni la întreruperea pomenirii celor care au participat (a nu se înțelege prin aceasta că descurajează oprirea pomenirii, acolo unde este canonică. Biserica Georgiei a ieșit din CMB ca urmare a întreruperii pomenirii ierarhilor de către marile mănăstiri), decizia sa sinodală de respingere a hotărârilor adunării din Creta reprezintă cea mai imparțială și mai înaltă expertiză teologică cu privire la deciziile din Creta, pe care nimeni nu o poate trece cu vederea, nici în tribunalele civile, nici în cele bisericești, indiferent de pretextele invocate: că Biserica georgiană are nu știu ce motive să nu fi participat la sinodul mincinos din 2016 (BO a Georgiei nu a participat din motive dogmatice la minciunosinodul din Creta, criticând documentele presinodale, mai ales încălcarea canonului 72 Quinisext cu privire la căsătorie ), că ține cu rușii, că e o Biserică mică etc. Acesteia i se adaugă obiecții formulate și de alte Biserici locale: bulgară, antiohiană, rusă. Chiar și Biserica Ortodoxă Greacă a recunoscut că mai sunt lucruri de corectat la un viitor sinod. Evaluările oficiale ale acestor Biserici locale invalidează și trimit la coșul de gunoi al istoriei toate caterisirile pe care episcopii români, apărându-și propria cauză, în mod ilegal și necanonic, le-au pronunțat contra preoților care le-au întrerupt pomenirea la slujbe.

Și atunci, “având atâta nor de mărturie” contra minciunosinodului din Creta, care a fost eretic, cum se poate justifica în vreun fel persecuția barbară la care este supus preotul Ioan Ungureanu, faptul că este trimis în judecată și riscă închisoarea pentru că insistă să rămână preot după ce a fost minciunocaterisit de către un consistoriu, care a încercat să rezolve astfel o problemă personală jenantă a mitropolitului Moldovei?

Cum se împacă dorința mitropolitului Teofan de a proiecta imaginea unui ierarh ortodox cu trecutul ecumenist al Înaltpreasfinției Sale, cu participarea plenară la procesul necanonic de recunoaștere a monofiziților ca ortodocși, cu unele afirmații publice controversate? “Greșelile tinereții”, ar putea spune unii. De acord. Dar cum se face atunci că acele greșeli ale tinereții revin în actualitate într-un moment crucial, semnarea documentelor din Creta, în care mitropolitul Teofan nu face dovada mărturisirii ortodoxe nestrămutate, ci a unei coerențe și continuități cu “greșelile tinereții”?

Cum se împacă duhul împăciuitor, irenic, de om al dragostei, al Înaltpreasfinției Sale cu trimiterea în judecată cu perspectiva închisorii a unui preot despre care Înaltpreasfinția Sa știe că are dreptate și că face ceea ce trebuie să facă? Cum se împacă imaginea de părinte iubitor pe care o proiectează în rândul clerului moldav cu faptul că este primul ierarh român care apelează la justiția penală pentru a trimite în închisoare un preot care nu i-a greșit cu nimic, nici Înaltpreasfinției Sale, nici Bisericii din Moldova? Cum poate un episcop al lui Hristos să își liniștească conștiința pentru un păcat grav săvârșit față de credință prin zdrobirea prin orice mijloc a celor care nu se asociază acelui păcat, în loc să aleagă calea cea dreaptă a pocăinței, a lepădării de erezia cretană și de ecumenism cu totul?

A ordonat spargerea bisericii din Orășeni, agresarea preotului, l-a dat în judecată penală pentru port de uniformă clericală (în condițiile în care din ce în ce mai mulți preoți ai MMB umblă îmbrăcați civil), a încuviințat scindarea comunității prin tot felul de intrigi. Toate pentru a-și acoperi greșeala de la Creta. Este adevărat că părintele Ioan a suferit lovituri chiar mai dureroase din partea celor care au plecat la drum alături de sfinția sa în lupta antiecumenistă și care, mânați de un duh schismatic cumplit, au contribuit din plin la slăbirea zidurilor cetății de la Orășeni, prin diferite minciuni spuse despre părintele, prin retragerea ucenicilor de la slujbe etc.

Dar Orășeni încă reziztă. Atât de mare este spaima MMB de această micuță bisericuță, încât au convocat pe toți tinerii ortodocși din Mitropolie să mărșăluiască zilele acestea pe ulițele desfundate ale satului (primarul localității nu are timp de asfaltare, fiind preocupat de participarea la lupta MMB contra preotului din Schit Orășeni), într-o paradă care evocă marșurile politice, într-o localitate în care nimeni nu îi dorește. Scopul demersului pare a fi să arate lumii cât de iubit este mitropolitul nostru și preotul pe care l-a trimis în Orășeni în locul părintelui Ioan și pe care nu-l cunoaște nimeni în sat.

Întrebarea care se pune: Va fi Orășeni piatra de poticnire a celor care, întâmplător sau nu, fac jocul de-a polițistul bun și cel rău la cel mai înalt nivel în BOR? Cu voia lui Dumnezeu, da!

1 Mișcarea fanariotă din România a fost de fapt o mișcare patriotică de eliberare a Greciei de sub dominația otomană. Mai precis, intelectualii francmasoni din Fanar au găsit soluția refugierii în Țările Române, aflate doar formal sub suzeranitatea Înaltei Porți, departe de presiunea uriașă a autorităților turcești. Aici au adunat, prin metodele cunoscute, prin exploatarea la sânge a românilor, prin compromisuri care fac pagini de literatură savuroasă, fondurile necesare finanțării luptei de eliberare națională, condusă de Eteria (“Frăția”, denumirea masoneriei elene, similară cu a celei din Țările Române). Pentru mai multe detalii, vezi Steven Runciman, Marea Biserică a Constantinopolului în captivitate, traducere de Mihai-Silviu Chirilă, Editura Sophia, 2012.

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/08/03/mitropolitul-teofan-patriarhul-daniel-si-jocul-de-a-politistul-bun-si-politistul-rau/

 

Patriarhia Ecumenică a început procedura acordării autocefaliei grupării schismatice ucrainene a „patriarhului” Filaret

kiev-rencontre-27-juillet-2018.jpeg

Mitropolitul Emanuel al Franței (Patriarhia Ecumenică) s-a întâlnit cu președintele ucrainian Poroșenko

Mitropolitul Emanuel al Franței (Patriarhia Ecumenică) s-a întâlnit cu președintele Poroșenko, la Kiev, la 27 iulie. Siteul prezidențial ucrainian a publicat o relatare după intervenția mitropolitului Emanuel:

Reprezentantul Sanctității Sale, patriarhul ecumenic Bartolomeu, mitropolitul Franței Emanuel, a subliniat că delegația Patriarhiei se află aici în Ucraina în numele Sanctității Sale. “Îmi face deosebită plăcere să vă transmit mesajul Sanctității Sale”, a spus el. Episcopul Ilarion din Edmonton și al diocezei occidentale a Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Canada (patriarhia ecumenică – nota traducătorului francez) a citit mesajul patriarhului Bartolomeu, care menționează importanța botezului sfântului Vladirmir, săvârșit în metropola Chersonea de către primul sfânt scaun, Biserica Constantinopolului. “Poporul nou botezat a intrat subîndrumarea spirituală, cu grijă fără limite și protecție bisericească, a Bisericii Constantinopolului, prin intermediul creării Mitropoliei Kievului și a toată Rusia, devenită a șaisprezecea dioceză mitropolitană a Patriarhiei Ecumenice”, se spune în mesaj. În mesajul patriarhului se subliniază următoarele: “Recunoscând înalta responsabilitate ca prim sfânt scaun, Biserica Constantinopolului, care nu a încetat niciodată și nu s-a împăcat cu situațiile ilegale și necanonice care zguduie funcționarea firească a Bisericii ortodoxe în aceste vremuri cruciale, ea (Patriarhia Ecumenică – nota traducătorului francez) a luat inițiativa restaurării unității credincioșilor din Ucraina, cu scopul final de a acorda autocefalia Bisericii Ucrainene”.

Reprezentantul Sanctității Sale, patriarhul ecumenic Bartolomeu, mitropolitul Franței Emanuel, a subliniat că mesajul Sanctității Sale transmis astăzi președintelui ucrainian a demonstrat susținerea continuă a Kievului de către Biserica-mamă din Constantinopol. “Suntem mândri să fim prezenți aici, la sărbătorirea acestei aniversări (aniversarea a 1030 de ani de la botezarea rușilor – nota traducătorului francez). Aceasta are loc într-un moment foarte important. Este un moment istoric pentru Ucraina, pentru că a deschis procedura de deschidere a acordării autocefaliei Bisericii Ucrainene. Kievul a fost mereu sub protecția Patriarhiei Ecumenice. Avem toate documentele istorice care demonstrează acest lucru. Biserica-mamă nu a încetat niciodată să aibă grijă de acesta, după cum se menționează în mesajul Sanctității Sale, iar această grijă este vizibilă”, a declarat mitropolitul Emanuel.

Reprezentantul Sanctității Sale patriarhul ecumenic a afirmat că delegațiile Patriarhiei Ecumenice au informat oficial celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale cu privire la decizia acesteia și le-a cerut să se alăture acestei proceduri (de recunoaștere – n. trad. român).

“Prima parte a implementării acestui demers a început deja și primim cu deschidere pe oricine îl vizitează pe Sanctitatea Sa pentru a discuta etapa următoare”, a adăugat el. “Suntem foarte recunoscători pentru eforturile pe care le faceți pentru a uni Biserica Ucrainei, pentru că ne este necesar ca Ucraina să aibă Biserici unite, și spre aceasta se îndreaptă toate eforturile noastre. Fiți sigur de aceasta, domnule președinte. Ne rugăm pentru misiunea dumneavoastră, pentru ca Dumnezeu și Maica Domnului să vă protejeze pe dumneavoastră și regimul dumneavoastră, și binecuvântăm poporul ucrainian”, a mai declarat mitropolitul Emanuel al Franței.

Într-o relatare suplimentară, publicată pe 28 iulie pe siteul prezidențial ucrainean se găsesc următoarele afirmații: “În timpul sărbătoririi a 1030 de ani de la creștinarea Rusiei ucrainene, reprezentantul Sanctității Sale patriarhul Bartolomeu, mitropolitul Emanuel din Franța a subliniat că Patriarhia Ecumenică “nu-și va lăsa fiii ucrainieni abandonați și fără apărare”. “Patriarhul Ecumenic nu poate rămâne orb și surd la apelurile repetate de mai bine de un sfert de secol”, a spus mitropolitul Emanuel. “Fiii Bisericii Ucrainene și conducătorii lor au dreptul la un loc în rândul Bisericilor”, a adăugat. “Biserica-mamă a adoptat deja decizia, pe 20 aprilie anul acesta. Adică de a începe procedura care duce spre scopul final, acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”, a mai declarat reprezentantul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Acesta a adăugat că acest lucru a devenit posibil în urma apelului autorităților ucrainene, al președintelui Ucrainei, “care este succesoarea structurii politice a Rusiei kievene”. “Suntem siguri că Patriarhia Ecumenică vă este alături. Nu veți fi orfani, pentru că Biserica-mamă va găsi o formă de a participa la progresul vostru, la succesul vostru, la creșterea voastră în credința în Hristos”, a mai declarat mitropolitul Emanuel. “Ne exprimăm speranța că Domnul nostru vă va satisface toate nevoile. Domnul să vă binecuvânteze!”, a zis mitropolitul Emanuel, care a transmis binecuvântarea patriarhului ecumenic. Mitropolitul Emanuel a subliniat că Patriarhia Ecumenică “nu va permite celor ce urăsc adevărul să-și împlinească acțiunile lor diabolice în Ucraina”.

traducere de Mihai-Silviu Chirilă

NOTĂ OrtodoxINFO

Nota teologului Mihai-Silviu Chirilă

Părintele Vasile Iovița a publicat zilele trecute un material în care citează o luare de poziție a unui preot profesor ucrainean de la Yale University, numit Cyril Hovorun, prezent la al optulea Congres de Teologie Ortodoxă de la Salonic, desfășurat sub egida Patriarhiei Ecumenice în perioada 21-25 mai 2018, în care se arată că acestui proces de acordare a autocefaliei grupării schismatice a lui Filaret din Ucraina, moșită de autoritățile statale ucrainene pentru a susține bisericește politica antirusă a statului, care prevede o unire a acestei grupări cu greco-catolicii ucraineni, i se opun în Ucraina două voci foarte puternice: mitropolitul Onufrie și arhiepiscopul Longhin de la Bănceni. Ambii își conjugă opțiunea pentru păstrarea statutului canonic al Bisericii Ucrainene în cadrul BORu cu mărturisirea antiecumenistă.

Mitropolitul Onufrie este prezentat ca al doilea ierarh în structura Patriarhiei Ruse, un om cu viață sfântă, dar foarte conservator, care nu recunoaște adunarea din Creta ca sinod, făcând opinie separată față de Patriarhul Rusiei, care îl recunoaște ca sinod, dar nu mare și sfânt, iar arhiepiscopul Longhin ca singurul ierarh participant la Sinaxa din Pireu, din 2016, care a condamnat sinodul din Creta încă din faza de proiect.

Din această perspectivă, ținând seama și de spusele profesorului Hovorun și de relatarea de mai sus, care ne informează că Patriarhia Ecumenică a deschis procedura de acordare a autocefaliei grupării schismatice a lui Filaret din Ucraina, ne putem da seama cât este de absurdă și de greșită poziția schismaticilor din România, afiliați în grupusculul Sava-Staicu-Rădeni, care îi batjocoresc pe cei doi ierarhi ucraineni angrenați într-o luptă din răsputeri pentru a păstra canonicitatea Bisericii lor, insultându-i că ar fi compromiși, că ar fi trădători ai luptei antiecumeniste și a idealurilor fanteziste enunțate la întâlnirile de la Roman și Satu Mare și puse în mod regretabil în seama teologiei Sfinților Părinți.

Gruparea schismatică numită Patriarhia Kievului” a fost fondată de către fostul mitropolit canonic al Ucrainei, Filaret Denisenko al Kievului, care, în 1992 a revendicat autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Cererea sa a fost respinsă de către BORu, moment în care și-a înregistrat “Patriarhia Kievului”, nerecunoscută de niciuna dintre Bisericile Ortodoxe.

În 1997, Filaret Denisenko a fost anatemizat de către Patriarhia Rusă. În noiembrie 2017, acesta a trimis o scrisoare Consiliului Episcopal al Rusiei, în care spunea că este gata să se pocăiască și să reintre în orânduială. Câteva luni mai târziu, președintele Ucrainei a demarat procedurile pe lângă Constantinopol, pentru a recunoaște autocefalia structurii religioase a fostului mitropolit Filaret.

Din păcate pentru ei, ucrainenii vor asista, dacă planul acestei autocefalii va fi dus până la capăt, la nașterea unei „biserici nationale”, care va stabili un record în lumea ortodoxă: se va naște atât schismatică, cât și eretică, avându-l ca naș pe ereziarhul Bartolomeu și ca fin pe pseudopatriarhul afurisit Filaret. Păzească Dumnezeu!

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/08/03/patriarhia-ecumenica-a-inceput-procedura-acordarii-autocefaliei-gruparii-schismatice-ucrainene-a-patriarhului-filaret/

Ecumeniștii cretani se alătură schismaticilor în ponegrirea IPS Onufrie al Ucrainei și IPS Longhin de la Bănceni

IPS-Onufrie-al-Ucrainei-si-IPS-Longhin-de-la-Banceni.jpg

Extrem de interesantă este referirea făcută de pr. prof. Cyril Hovorum la al 8-lea Congres de Teologie Ortodoxă, desfășurat sub egida Patriarhiei Ecumenice (Salonic, 21-25.5.2018), care leagă recunoașterea autocefaliei în Ucraina cu negarea Bisericii Canonice a Ucrainei (aflate sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei) și la nivel personal, de refuzul Arhiepiscopului Onufrie de a accepta deciziile Sinodului din Creta! Profesorul Hovorum a spus textual:

„Aș dori, de asemenea, să fac referire la retorica conducerii Bisericii Ucrainei, a Patriarhiei Moscovei. Întâistătătorul acestei Biserici, care este al doilea în rang, în rânduiala Bisericii Ruse, după Patriarhul Moscovei, participând întotdeauna la toate actele sinodale ale Bisericii, spre deosebire de ceilalți membri ai Bisericii Ruse, nu este prea atent în deciziile sale referitor la Sinodul Panortodox; în timp ce în luările de cuvânt oficiale ale Bisericii Ruse Sinodul Panortodox este numit Sinod, cel puțin spun că este Sinod, Mitropolitul ucrainean Onufrie îl numește Conferință a câtorva Biserici Ortodoxe. Cred că Patriarhul Kirill nu are personal vreo problemă ideologică referitor la programul Sinodului Panortodox. De alt gen sunt motivele sale legate de neparticiparea la Sinod. Mitropolitul Onufrie, însă, este împotriva Sinodului din punct de vedere ideologicEste un ierarh foarte conservator, om cu viață sfântă, dar un om conservator, căruia Sinodul Panortodox îi pare foarte liberal, după cum el însuși declară, dar folosește și îi sprijină pe alții să se exprime în mod deschis și critic față de Sinod. „Purtătorul de cuvânt” al Mitropolitului Onufrie este în acest sens Arhiepiscopul Longhin de Bănceni. Acesta este episcop vicar al Mitropoliei din care provine și mitropolitul Onufrie. Longhin a fost unicul episcop care a participat la Sinaxa întrunită la Tesalonic (se referă în fapt la Sinaxa din Pireu – n.a.), în aprilie 2017 (2016 – n.a.) pentru a condamna Sinodul Panortodox.În opinia lui Longhin, acest Sinod este eretic fiindcă promovează ecumenismulSubliniez că este singurul arhiereu care a participat la această Adunare (organizată de patru Mitropolii și de Sinaxa clericilor și monahilor). În ciuda acțiunilor, luărilor sale de poziție și îndemnurilor sale, care nu converg cu deciziile oficiale ale Bisericii RuseLonghin se bucură de sprijinul Întâistătătorului Bisericii din Ucraina, care l-a promovat chiar de la treapta de episcop la cea de arhiepiscop și îi arată și în alte moduri bunăvoința sa.

 În concluzie, pot spune că factorii ecleziastici care reacționează față de Sfântul și Marele Sinod au scopuri diferite. Patriarhul Moscovei și factorii sinodali oficiali a Bisericii Ruse recunosc Sinodul din Creta ca sinod, dar nu și ca Sfânt și Mare Sinod Panortodox. Și cuvântul Bisericii Ruse cu privire la Sinod, acțiunile sale, au scopul de a minimaliza importanța și autoritatea acestuia, nu de a le anula cu totul. Totodată există și o mișcare conservatoare extremă, care respinge Sinodul fără rezerve și îl consideră eretic, ca neortodox etc. Și la această mișcare  participă în principal mireni, călugări și clerici, dar și unii episcopi. Nucleul acestei opoziții împotriva Sinodului, nucleul oficial, cred că îl reprezintă, din păcate, Biserica Ortodoxă a Ucrainei în unire cu Patriarhia Moscovei. Cu toate că Moscova nu împărtășește aceste luări de poziție totalitare, cred că le exploatează din propriile sale motive. Cred că aici există o analogie cu mult discutatul subiect al Autocefaliei Bisericii Ucrainene. În același mod Moscova exploatează temerile față de Occident ale Bisericii Ucrainei. Conducerea Bisericii Ucrainene a Patriarhiei Moscovei este dominată de teama conservatoare de a-și schimba status quo-ul ecleziastic din Ucraina, în timp ce Moscova intenționează să își schimbe status quo-ul în lumea ortodoxă”!

Cyril Hovorum

(Text preluat de pe blogul Ortodoxia Mărturisitoare)

Cuvântul de mai sus a fost rostit la Conferinţa Teologică de la Tesalonic, 21-25 mai 2018, desfăşurată, atenţie!, sub egida Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, cu ştirea şi vrerea ereticului Bartolomeu. Precum se vede, unul din cei care alcătuiesc floarea ecumenismului mondial, dezaprobă atitudinea celor doi ierarhi, IPS Onufrie, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, şi IPS Longhin de la Bănceni, dar o face cu oarecare moderaţie. Mult mai vehemenţi, mai răi, mai nedrepţi sunt ,,nepomenitorii’’ români care au alunecat în schismă. În optica lor, cei doi vrednici ierarhi sunt deopotrivă eretici şi schismatici! Vedeţi-vă de drum, stimabililor, nu veţi convinge pe nimeni că voi reprezentaţi Sfânta Ortodoxie, în vreme ce ierarhii citaţi ar fi vrăjmaşii ei. În orice, trebuie să existe o minimă decenţă. Voi aţi întrecut orice măsură, bunul simţ vă e străin de multă vreme. Nu vă faceţi iluzii, ceea ce tăinuiţi acum cu grijă, va ieşi la lumină. Necazul e că obrazul gros nu roşeşte niciodată. După ce aţi întrerupt pomenirea, aţi cerut antimise de la IPS Longhin, chipurile, pentru a continua slujirea. Bineînţeles, IPS Sa v-a refuzat, nevrând încalce Sfintele Canoane. Scopul vostru era unul mârşav. Acum aţi fi scos antimisele la arătare şi l-aţi fi pus pe IPS în situaţia de a fi caterisit, pe bună dreptate. Ruşine să vă fie! Cel care v-a primit, v-a găzduit şi bine v-a sfătuit a ajuns acum ţinta nesimţirii voastre, după cuvântul Psalmistului: ,,Cel care a mâncat pâinea mea, a ridicat călcâiul împotriva mea” (Psalmul 40, 9).

Pentru cititorii cinstiţi, câteva cuvinte lămuritoare. Mitropolia Ucrainei ţine canonic de Patriarhia Rusă. IPS Onufrie e întâiul în Biserica Ucraineană şi al doilea în Patriarhia Rusă. De câţiva ani, în Ucraina s-a ridicat un aventurier numit Filaret, care s-a autoproclamat ,,patriarh’’. A reuşit să producă o rană adâncă pe trupul Bisericii, numită schismă. Multe suflete au fost atrase în această rătăcire, deoarece schismaticii sunt deosebit de violenţi. Alungă preoţii legitimi din parohii şi-i înlocuiesc cu indivizi lipsiţi de harul preoţiei. Schismaticul Filaret e puternic susţinut de vrăjmaşii Sfintei Biserici. Cel mai elocvent exemplu e demersul necredinciosului preşedinte ucrainean, care a cerut ereticului patriarh Bartolomeu al Constantinopolului să acorde  autocefalia mincinoasei biserici a lui Filaret.

Aceasta este situaţia din Ucraina, acestor grele încercări sunt supuşi IPS Onufrie şi IPS Longhin împreună cu păstoriţii lor. Imediat sar tiriflicii români, mai răi decât ecumeniştii, cum am văzut, şi împroaşcă cu venin. În loc să ne bucurăm că iată, în deşertul arhieresc românesc Dumnezeu a rânduit un episcop român cu adevărat iubitor de Hristos, ne apucăm să-l batjocorim, noi, acriviştii, singurii păstrători ai adevărului. Tristeţe şi lehamite.

Preot Ioviţa Vasile

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/08/02/ecumenistii-cretani-se-alatura-schismaticilor-in-ponegrirea-ips-onufrie-al-ucrainei-si-ips-longhin-de-la-banceni/

https://ortodoxiacatacombe.wordpress.com/2018/08/02/ips-onufrie-al-ucrainei-si-ips-longhin-de-la-banceni-ponegriti-de-ecumenistii-romani-si-straini/#comments

Părintele Ioan Ungureanu îi cere mitropolitului Teofan să-l convingă pe primarul din Cristești să nu pângărească hramul cu bâlciul său

Preot-Ioan-Ungureanu-prigonit-de-teofan-savuPărintele Ioan Ungureanu a adresat o scrisoare mitropolitului Moldovei și Bucovinei, în care îl roagă pe înaltul ierarh să uzeze de influența evidentă pe care acesta o are pe lângă primarul Comunei Cristești, domnul Lucian Borfotină, pentru a-l convinge să nu batjocorească cu bâlciul pe care dorește să îl organizeze solemnitatea și importanța duhovnicească a praznicului Schimbării la Față a Domnului, pe care îl sărbătorește comunitatea de la Schit Orășeni pe 6 august.

Cum era de așteptat, primarul MMB-ist al localității a revenit cu ideea de a face un bâlci popular pe amplasamentul de lângă biserica monument istoric, unde în trecut s-au nevoit sute de monahi și monahii, secondat în acest demers de preotul ecumenist impus cu sila de Mitropolie, preotul Bolohan Constantin.

Demersul primarului survine după ce, anul trecut, o încercare similară a fost abandonată, ca urmare a intervenției energice a părintelui Ioan Ungureanu pe lângă prefectul județului Botoșani, în plin scandal legat de încercarea disperată a MMB de a-l alunga pe părintele Ioan pentru că refuză să îl pomenească pe ierarhul semnatar al documentelor eretice din Creta.

De data aceasta, primarul MMB mizează pe reacția pe care încearcă să o stârnească în rândul credincioșilor și pe faptul că unii dintre aceștia ar putea să îl susțină pe preotul inexistent și necunoscut în parohie Constantin Bolohan, care de șapte luni de zile de când se presupune că este preot în localitate nu a săvârșit nici măcar o singură slujbă bisericească pentru oamenii de acolo, care nu îl vor ca preot paroh, în schimb se laudă în schimb pe blogul personal că va organiza un marş al tinerilor ATOR din toată Moldova în sâmbăta ajunului de hram, pe 4 august, „pe toate uliţele satului”, ca să ştie credincioşii din Schit Orăşeni „cu cine au de-a face!”.

Mai precis, MMB se zbate în justiție să obțină o evacuare forțată a părintelui Ioan Ungureanu pe motiv că… pe motiv că așa dorește MMB să rezolve un conflict creat de mitropolitul care a semnat în Creta și, în loc să se dezică de semnătură și să reintre în normalitatea vieții bisericești, încearcă cu disperare eliminarea contestatarului celui mai vehement din Moldova, singurul rămas pe baricade.

După ultimul termen, consilierii juridici ai MMB au dat indicații ca la următorul termen, pe 8 august, preotul “fără țară” Constantin Bolohan să fie însoțit de cât mai mulți dintre credincioșii satului pentru a se arăta larga susținere de care se bucură acesta în sat și necesitatea ca toți acei oameni să aibă unde se închina. La ultimul termen, preotul Bolohan a avut… 2 susținători, în timp ce pentru părintele Ioan au venit aproximativ 60 de credincioși.

În acest context, rolul primarului Borfotină pare a fi de a se asigura că până la 8 august adeziunea mare față de părintele Ioan scade brusc. Primarul și-a făcut un calcul simplu: anul trecut, după ce părintele Ioan l-a determinat pe prefect să îi ordone primarului să își facă bâlciul în altă parte a satului, primarul s-a supărat și a anunțat că renunță cu totul la bâlci, acuzându-l pe părintele Ioan că “strică tradițiile” satului. Imediat după aceea, unii dintre săteni și-au manifestat nemulțumirea față de decizia părintelui și o vreme au stat mai deoparte. Nu foarte mult, câteva săptămâni. Însă primarul are nevoie ca aceia să stea deoparte două zile, până la termenul de pe 8 august, când cei câțiva susținători ai MMB își închipuie că părintele Ioan va fi alungat din biserică și că cei 300 de credincioși vor rămâne fără preot și biserică, pentru a avea preotul Bolohan și cei 20-25 adepți loc de închinare.

Toate speranțele sunt legate de data de 8 august, în condițiile în care puținii susținători ai MMB au devenit și mai puțini, după ce unii oameni s-au convins că părintele Ioan luptă pentru cauza corectă a apărării Ortodoxiei. Există relatări potrivit cărora una dintre cele mai fervente susținătoare ale MMB din sat ar fi fost auzită zicând că a auzit domnia sa cum că mitropolitul Teofan regretă semnătura din Creta și că ar fi concluzionat: “Parcă văd că are Ioan Ungureanu dreptate!”.

Probabil din acest motiv MMB a mobilizat pe membrii tineretului ortod0x ATOR din Botoșani și județele învecinate pentru un “marș” pe străzile desfundate și noroioase ale satului. Ce alt scop ar putea acei tineri să tulbure liniștea unei localități în care nu sunt bineveniți decât să le dea oarecare curaj celor câțiva adepți ai MMB din localitate, să creeze impresia că preotul Bolohan are controlul asupra situației și să reafirme adeziunea față de ecumenism și de ierarhul local, adept prin semnătura pe documentele din Creta al ereziei ecumeniste?

În aceste condiții, nu este de mirare că primarul MMB a decis să încălzească ciorba bâlciului popular, cu speranța că unii dintre săteni se vor supăra că părintele Ioan le interzice distracția într-o zi așa de mare de post și îl vor părăsi, alăturându-se grupării preotului Bolohan, care nu pare a avea probleme cu o mică distracție în zi de mare post.

Pentru a-și face mâna, primarul Borfotină și-a pus straie naționale de sărbătoare și a participat la hramul sfântului Ilie, unde a organizat o petrecere în plină zi de vineri. Cu de toate.

Prin scrisoarea sa, părintele Ioan speră că mitropolitul Moldovei va avea înțelepciunea să îi dea sfaturile necesare primarului “din subordine”, în așa fel încât interesele directe ale Mitropoliei de a-l alunga pe părintele Ioan să nu permită batjocorirea unui praznic atât de mare cum este Schimbarea la Față a Domnului. Eventual ar putea să îi sugereze părintește să se ocupe și cu rezolvarea problemelor localității, pentru care a fost votat de cetățeni, pentru a programa ulterior procesiuni de amploare cu tineretul ortodox pe drumuri ceva mai prietenoase decât cele deja existente.

Mihai-Silviu Chirilă

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/08/01/parintele-ioan-ungureanu-ii-cere-mitropolitului-teofan-sa-l-convinga-pe-primarul-din-cristesti-sa-nu-pangareasca-hramul-cu-balciul-sau/

Ortodocșii și ereticii preotului Vasile Savin

savinCei trei tineri care au mers prin țară. pentru a le deschide ochii credincioșilor ortodocși cu privire la sinodul mincinos și eretic din Creta s-au întâlnit la un moment dat și cu părintele Vasile Savin.

Acesta le-a declarat că se căiește pentru semnătura pe care a dat-o la Roman, că acolo s-a exagerat etc. La scurt timp, a scris pe unul dintre săitulețele grupării Sava-Staicu-Rădeni un fel de scriere-atașament față de deciziile acelei întâlniri de la Roman. Înțeleg că i-a fost adresată o întrebare telefonică în care a răspuns că i-a încercat” pe cei trei băieți, când le-a spus că regretă semnătura de la Roman. Că a vrut să vadă ce gândesc ei. După care, văzând ce gândesc, i-a lăsat să creadă că este de partea lor și și-a văzut de drum.

Nu știm ce “strategii” are părintele Savin. Sfinția sa ne-a obișnuit cu astfel de „strategii”. O astfel de “strategie” a aplicat și în ziua în care a fost alungat din parohie, în februarie 2017, când, în loc să rămână în biserica parohială, așa cum a făcut părintele Ioan Ungureanu, și să slujească alături de noi, cei ce veniserăm să îl sprijinim și care eram dispuși să facem orice, în limitele legii, pentru a-l ajuta să rămână paroh la Dochia, a preferat să ne țină în frig și zăpadă, să râdă lumea de noi, să ne batjocorească parohienii sfinției sale, numindu-ne “sectari”, “satane” etc. După care a plecat din parohie și dus a fost.

Până în luna iulie, când, aplicând o “strategie” similară, a revenit la parohie, a slujit împreună cu preotul pomenitor, care, evident, a pomenit ierarhul eretic, după care lumea, foștii parohieni, l-au alungat, nu înainte de a-i sparge, după cum relata chiar sfinția sa, câteva cauciucuri la mașină și de a-i adresa câteva invective, pe care nu are rost să le consemnez pentru istorie.

Image result for preot vasile savin

Noi, pe atunci tovarășii de luptă ai sfinției sale, am aflat despre această împreună-slujire cu preotul pomenitor dintr-un comunicat MMB. Convinși că MMB minte, am scris o dezmințire, i-am arătat-o părintelui Savin, a fost de acord să o publicăm, după care MMB a venit cu dovezi că de data aceea nu mințea. Când i-am cerut părintelui Savin să explicăm exact ce s-a întâmplat, mai ales că MMB se folosea de informație pentru a-i manipula pe botoșăneni (informația era publicată în presa din Botoșani) că părintele Ioan Ungureanu este singurul care“s-a răzvrătit în Moldova”, părintele Savin a dispărut. Vreo trei luni… Noi am rămas cu buzele umflate și cu MMB râzând de noi…

Nu știm ce a urmărit părintele Savin și de ce ar fi vrut să vadă ce gândesc” Emanuel Iscru și ceilalți ai săi, mai ales că ce gândesc ei au spus public, cu ocazia primei lor călătorii misionare prin țară. Un singur lucru este sigur: dacă e să dăm crezare părintelui Savin că a vrut să vadă ce gândesc cei trei tineri, atunci, după ce a văzut ce gândesc, după ce i-a încurajat să gândească “greșit”, i-a lăsat în “greșeala” și în “înșelarea” lor, nefăcând niciun efort pentru a-i aduce pe calea cea bună. Ba dimpotrivă, a făcut tot ce se poate pentru a-i întări în convingerile lor “rătăcite”, dându-le impresia că este de partea lor. Oare așa se cuvine să se comporte un mărturisitor al Ortodoxiei față de fratele său, pe care îl crede în înșelare? Să-i dea impresia că e de acord cu el și să îl lase așa?

Poate scriitura părintelui Savin este inspirată de frica de o greșeală comisă. Și-o fi dat seama că cei trei băieți vor spune public de întâlnirea cu sfinția sa și le-a luat-o înainte, scriind un atașament față de deciziile de la Roman, pentru ca să nu se supere colegii de grupare Sava-Staicu-Rădeni.

Poate părintele Savin este de bună credință și chiar crede în ce a semnat la Roman. Din păcate pentru sfinția sa, argumentarea pe care o folosește în textulețul respectiv este una simplistă, la fel de simplistă ca și deciziile întâlnirii de la Roman, care au eliminat toate nuanțele existente în realitatea bisericească actuală, fie că țin seama de ele sau nu cei adunați la Roman în ianuarie.

Nu încape nicio îndoială că sub aspectul credinței lumea se împarte în ortodocși și eretici. Asta în condițiile normale ale vieții bisericești. În condițiile anormale ale infestării Bisericii cu erezie, lucrurile sunt mai complicate, din cauza dinamicii acțiunii ereziei asupra vieții bisericești. Din acest motiv există sinoadele ecumenice, pentru a separa apele și a-i scoate pe eretici în afara comuniunii cu ortodocșii, restabilind linia de netrecut (decât prin abandonarea ereziei) dintre Ortodoxie și erezie, dintre ortodocși și eretici.

Reamintim că ideea că există o “a treia cale” sau “o a treia stare” între ortodocși și eretici este o invenție a preotului Staicu, a monahului Efrem și a celor câțiva aghioriți care s-au asociat la această interpretare simplistă. Eu cel puțin am spus întotdeauna că părtășia la erezie este o încercare de a explica starea celor din Biserică atrași fără voia lor și fără știrea lor într-o erezie ca cea a ecumenismului, nicidecum o stare intermediară între ortodocși și eretici. Nu am afirmat niciodată că pe lume ar exista ortodocși, eretici și unii care nu sunt nici ortodocși, nici eretici.

Eroarea în care persistă cei de la Roman se datorează principiului din perspectiva căruia judecă situația. Dacă se pornește de la principiul mărturisirii de credință împotriva ereziei, atunci lucrurile sunt relativ simple: cei ce mărturisesc public împotriva ereziei ecumeniste sunt ortodocși, iar cei ce susțin, prin orice mijloc, ecumenismul și sinodul din Creta sunt eretici, necondamnați evident.

Când însă se pune ca principiu al mărturisirii doar nepomenirea ierarhului, lucrurile se complică, mai ales dacă principiul este conjugat și cu teoria vaselor comunicante, aplicată situației dinainte de condamnare sinodală. Judecând simplist doar după criteriul nepomenirii, se poate ajunge la concluzia că numai cei ce au întrerupt pomenirea sunt ortodocși, iar toți cei care nu au întrerupt-o sunt… Cei de la Roman spun că sunt toți eretici. Indiferent dacă mărturisesc public sau nu împotriva ereziei. Eu și părinții semnatari ai Proiectului de Rezoluțiedin ianuarie spunem că nu sunt toți eretici, deoarece, deși sunt atrași într-o părtășie la erezie de către ierarhul locului, unii dintre ei luptă în diferite feluri de mărturisire contra ereziei, chiar dacă nu au întrerupt încă pomenirea, din diverse motive, unul dintre cele mai serioase fiind chiar naufragiul teologic al grupării Sava-Staicu-Rădeni, care devine un exemplu de neurmat pentru cei ce vor să facă mărturisire.

Desigur, cei ce nu au întrerupt pomenirea ierarhului eretic sunt vinovați înaintea lui Dumnezeupentru frica lor, pentru nehotărârea lor, pentru lașitate, pentru orice, dar în măsura în care nu mărturisesc direct erezia, ci se delimitează de ea, nu pot fi numiți și tratați ca eretici, doar pentru că încă nu au întrerupt pomenirea.

Părintele Savin zice într-unul din dialogurile imaginare din textul sfinției sale: “A acuzat sinaxa de la Roman pe cineva nominal că este eretic? NU!”, de unde trage concluzia că adunarea respectivă nu are cum să fie schismatică, uitând faptul că opt ore din zece cât a durat, acea adunare a încercat să demonstreze că Mihai-Silviu Chirilă este “eretic”, iar întâlnirea de la Satu Mare, care este înfrățită cu cea de la Roman, abundă în insulte la adresa arhiepiscopului Longhin (acuzat nu numai că este eretic, dar și schismatic), a mitropolitului Serafim al Pireului și a tuturor celor ce nu împărtășesc radicalismul schismatic de la Roman.

Image result for sinaxa satu mare

Analogiile părintelui Savin cu spitalul, cu cancerul, sunt în aceeași cheie simplistă în care încearcă sfinția sa să îi reducă pe toți românii la starea de eretici și nu merită analizate prea profund.

Se cuvin totuși câteva întrebări retorice:

  1. Dacă cei de la Roman ar avea dreptate, înseamnă că fiul părintelui Savin, preotul Andrei Savin, este eretic? Eu zic că nu este. Este slab în credință, este nehotărât, este orice, dar nu poate fi numit eretic.
  2. Dacă cei de la Roman ar avea dreptate, sfinția sa cum se califică pe sine, după conslujirea cu preotul pomenitor din vara anului trecut?
  3. Dacă cei de la Roman ar avea dreptate, cum se explică expresiile episcopul ortodox(Epistola către Navcratie 49“dacă episcopul nu s-a aflat în sinodul adulter și îl numește adunătură mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat în acel sinod, dacă trebuie să ne împărtășim de la un preot al acelui episcop ortodox)”, “preotul ortodox” (Epistola către Navcratie 49: “dar dacă preotul pomenește vreun episcop eretic, chiar dacă preotul are viețuire fericită, chiar dacă este ortodox, trebuie să ne depărtăm de la dumnezeiasca împărtășanie”), din scrierile Sfântului Teodor Studitul, cu referire la episcopi și preoți care pomenesc de frică episcopi eretici? Dacă sunt pomenitori, cum sunt și ortodocși? De ce sfântul nu îi numește cu aceeași simplitate cu care i-a numit adunarea de la Roman “eretici”? Răspunsul la această întrebare rezolvă toată tevatura artificială creată în jurul conceptului patristic de părtășie la erezie.

Părintele Savin este un om care își pune întrebări. Să sperăm că le va afla răspunsuri și întrebărilor pe care i le pun eu acum. Nu am nicio îndoială că ne va comunica și nouă acele răspunsuri. Eu știu oricum răspunsurile la ele, nu trebuie să facă vreun efort să mi le comunice personal, mai ales că la nivelul participanților la adunarea de la Roman și a adepților ei de pe margine s-a dat interdicție oricărei comunicări cu mine, pe motiv că sunt un eretic și un înșelat neoecumenist, așa cum a încercat să mintă un cetățean pe youtube, unde a furat un film făcut la conferința de la Salonic și a generat o discuție în care unii cu același cuget schismatic ca și domnia sa încercau să analizeze spusele mele acolo, pentru a arăta lumii că sunt un neoecumenist, așa cum a învățat la școala de teologie” a preotului Staicu. De data aceasta, am făcut o plângere la youtube, care a restabilit legalitatea și a anulat acea postare pirat.

Am scris această notă de editor pentru că ceea ce spune și gândește părintele Savin este comun aproape tuturor preoților nepomenitori din Moldova, cu trei-patru excepții, un ieromonah foarte smerit și la locul său și trei preoți nepomenitori de mir. În rest, toți sunt adepții grupării Sava-Staicu-Rădeni, fie că o spun în gura mare, cum o face părintele Savin, fie că o spus ucenicilor în taină, fără a avea curajul să-și asume public crezul și nici compania promotorilor acestei gândiri schismatice.

Mihai-Silviu Chirilă

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/08/01/ortodocsii-si-ereticii-preotului-vasile-savin/