Interviu cu teologul Mihai-Silviu Chirilă despre Conferința inter-ortodoxă de la Salonic împotriva pseudo-sinodului din Creta

Conferința poate fi vizionată aici..

Reclame

Monahii din Marea Lavră Poceaev cer Patriarhului Chiril ieșirea din Consiliul Mondial al „bisericilor” (CMB)

lavra-1200x674

Prefericirii sale, Preafericitului Chiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii

Adresarea obștii Lavrei „Sveato-Uspensc” Poceaev, către Patriarhul Chiril și Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru retragerea din Consiliul Mondial al „bisericilor.

Monahii Lavrei Poceaev, roagă insistent pe întâistătătorul BORu și Soborul Arhieresc, să dea atenție rugăminții noastre și adresărilor repetate ale credincioșilor fii ai Bisericii cu privire la retragerea Bisericii Ruse din Consiliul Mondial al „bisericilor” și încetarea participării la mișcarea ecumenistă.

Toți cei care devin membrii ai CMB trebuie să accepte nemijlocit și statutul acestuia, în care se afirmă faptul că niciuna dintre confesiuni nu deține Adevărul deplin. Deplinătatea Adevărului se va contura doar atunci când se vor uni toate confesiunile într-un întreg. Planul diabolic de creare a Consiliului Mondial al „bisericilor” se întemeiază de fapt pe construirea unei pseudo-biserici globale în împărăția viitoare a lui antihrist. Această unire se vrea desigur, nu în Duhul Adevărului și al iubirii de Dumnezeu, ci mai degrabă în duhul indiferenței față de Adevăr și acceptarea duhului tatălui minciunii, cu părelnica lui pseudo-iubire. Documentele și materialele video despre cele ce se întâmplă în cadrul acestor întâlniri și al rugăciunilor în comun, nu lasă nicio urmă de îndoială cu privire la esența anti-creștină și satanică activităților CMB. De asemenea vorbesc despre abaterea Bisericii Ortodoxe de la Adevăr, dogme și canoanele întărite prin Sfintele Sinoade Ecumenice. Participând la aceste întâlniri CMB, este ca și cum Biserica noastră ar recunoaște, prin faptele ei, că Ea nu reprezintă Biserica cea Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Prin urmare, retragerea Bisericii Ortodoxe Ruse din Consiliul Mondial al „bisericilor” nu va fi auto-izolare, așa cum încearcă să convingă unii, ci adevărata evanghelizare și propovăduire a Legii celei Noi. Nu se cuvine să cădem în înșelare și să trăim cu impresia că avem mai multă iubire decât apostolii. Sfântul Ioan Evanghelistul, apostolul iubirii, a învățat să nu fie primiți în casă și nici să fie salutați aceia care nu aduc dreapta învățătură (2 Ioan 10). Pavel apostolul, care s-a ostenit mai mult decât oricare altul în propovăduirea Evangheliei în întreaga lume, la fel sfătuiește: „de omul eretic, după prima și a doua mustrare depărtează-te” (Tit. 3, 10). Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe au încercat, nu de două ori ci de câțiva zeci de ani încoace să inducă părerea, cum că ei convertesc pe eretici în Consiliul Mondial al „bisericilor”. S-a schimbat ceva însă? Că doar, ceilalți membri ai CMB nu consideră, potrivit statutului acestei organizații, că Biserica Ortodoxă deține Adevărul deplin. Prin urmare, această propovăduire este zadarnică. Și cel mai regretabil este că se săvârșește o mare crimă înaintea lui Dumnezeu, prin care ispitesc și cad fiii credincioși ai Bisericii Ortodoxe din cauza participării Ei într-o astfel de mișcare. Oare chiar nu există un alt mod de a propovădui „Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere” (Marcu 9, 1) și adevărata Cincizecime? Bineînțeles că există.

Biserica Ortodoxă care este „stâlp și temelie a adevărului” (Tim. 3, 15), timp de două mii de ani mărturisește tuturor celor „care au urechi să audă” (Matei 13, 9), despre Vestea Bună cea adusă nouă de Iisus Hristos. Și niciodată Biserica Ortodoxă nu a instituit „Sfaturi” comune cu ereticii, spre propovăduirea Evangheliei, ci dimpotrivă, a păzit oile lui Hristos de pseudo-învățătura lor otrăvitoare. Biserica, cu dragoste maternă suferă și plânge pieirea ereticilor, rugându-se pentru luminarea lor, împlinind în același timp porunca lui Hristos, de a iubi întâi pe Dumnezeu cu toată inima și sufletul, și apoi pe aproapele! (Matei 10, 37).

Însuși Iisus Hristos, Iubirea Întrupată, a mărturisit că nu a venit să aducă pace pe pământ, ci sabie (Matei 10, 34), despărțind pe cei ce iubesc Adevărul de cei ce au primit minciuna. Mulți dintre cei care auzeau cuvântul Lui nu puteau să priceapă învățăturile Legii celei Noi și se depărtau, iar cei chemați de către Tatăl Ceresc se întăreau întru Adevăr.

„Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său” (Matei 10, 24). El (ucenicul) este neputincios și trebuie să se păzească de ispitele acestei lumi, pentru a nu se face precum „sarea ce s-a stricat” (Matei 5, 13) și numai atunci, după Cuvântul Mântuitorului, ne va asculta cineva cum L-au ascultat pe El, iar unii ne vor prigoni cum L-au prigonit întâi pe El (Ioan 15, 20).

Zicând acestea, frățimea Lavrei „Sveato-Uspensc” Poceaev, se adresează și roagă insistent Înalta conducere a Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru retragerea Bisericii noastre Ortodoxe din cadrul Consiliului Mondial al „bisericilor” și pentru încetarea participării la păgubitoarea mișcare ecumenistă.

Vladimir, Mitropolit de Poceaev, Vicar al Mitropoliei Kievene,

Starețul Lavrei „Sveato-Uspensc” Poceaev, cu obștea, 15 noiembrie 2017.           

Sursa: Revista „Atitudini”, nr. 53, ianuarie 2018, pp. 70-72.

Relatare de la Conferința împotriva ecumenismului de la Tesalonic din 16 iunie 2018

conferinta_grecia_iunie_2018.jpgAstăzi, 16 iunie 2018, la Salonic a avut loc conferința dedicata implinirii a doi ani de la sinodul mincinos din Creta. La conferinta au participat numeroase personalitați teologice din Grecia, invitați din Romania, Bulgaria, SUA. Un mesaj al parinților nepomenitori din Republica Moldova a fost citit in deschiderea evenimentului, urmarit live in streaming pe internet de 2 milioane de oameni din toata lumea, conform spuselor organizatorilor, si de cel puțin 500 de oameni in sala. Conferința a trasat o linie teologica corecta a luptei, axata pe discernamant duhovnicesc, pe evitarea caderii in schisma ca urmare a neințelegerii limitelor canonice ale intreruperii pomenirii.

Parintele Nicolae Manolis a demonstrat ca întreruperea pomenirii este o lucrare a Duhului Sfant. Parintele Serafim Zisis a adus numeroase dovezi patristice cu privire la faptul ca acrivia dogmatica nu se pierde prin aplicarea iconomiei in relațiile dintre membrii Trupului lui Hristos.

Conferința a avut o înaltă statura academica și duhovniceasca după care trebuie să se ducă lupta antiecumenistă la nivel panortodox. Teologul Mihai-Silviu Chirilă a obținut binecuvântarea organizatorilor de a publica cât de curând un volum care sa cuprindă toate lucrările prezentate ieri în cadrul conferinței.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/06/16/relatare-de-la-conferinta-impotriva-ecumenismului-de-la-tesalonic-din-16-iunie-2018/

„Acriviștii” din România au cimentat relația cu episcopul Artemie, în timp ce continuă să-i batjocorească pe episcopii mărturisitori

DSC_0161

Bine este când sunt frații [de schismă] împreună!

Pe siteul preotului Staicu există un articol despre sinaxa ținută în această duminică în Serbia, la care ni se spune că au participat și reprezentanți din România. Textul se numește sugestiv “Bine este când sunt frații împreună”, sugerând același cuget schismatic cu cei ce se află în comuniune cu un episcop care și hirotonit singur trei episcopi, și este semnat de “un grup de ieromonahi, monahi și monahii”, neasumându-și nimeni nominal participarea la acea sinaxă. Cu alte cuvinte, au semnat cu toții articolul, dar l-au dat anonim.

Întrebări: Dacă totul este atât de roz și de frumos, cum scrie articolul în continuare, iar întâlnirea a fost a unor mărturisitori cinstiți ai Ortodoxiei, de ce niciunul dintre “mărturisitorii” români prezenți în Serbia nu și-a asumat acest lucru și nu semnează relatarea? De ce nici proprietarul siteului nu lămurește dacă a fost sau nu prezent? Cum se face că ditamai “sinaxa internațională” de la Satu Mare este reprezentată la un asemenea eveniment important de către “un grup de ieromonahi, monahi și monahii” anonim?

Articolul ne spune că după o Sfântă Liturghie la care au participat 50 de preoți a avut locsinaxa, despre care autorii nu ne spun mai nimic, decât că la ea au luat cuvântul ctitorul mănăstirii din localitate, un preot din Rusia și “alte persoane”. Oare să nu se fi spus nimic demn de a fi menționat într-o ditamai sinaxa?

În schimb, se acordă un spațiu foarte larg unei discuții particulare cu episcopul sârb Artemie, care răspunde la câteva întrebări, dând câteva linii directoare ale luptei în continuare, sau, ca să folosim expresia autorului articolului, “s-au clarificat câteva probleme cu care se confruntă în prezent rezistența anti-ecumenistă”.

După ce episcopul le întărește convingerile extremiste, pe care acriviștii” le propovăduiesc de la întâlnirea de la Roman încoace, potrivit cărora “cei ce nu s-au îngrădit de ecumeniști, dar se laudă că mărturisesc credința… sunt mai periculoși decât ecumeniștii” și “despre situația celor care chipurile din neștiință sunt în comuniune cu ecumeniștii, vlădica Artemie a spus că nu există justificare, deoarece acest lucru înseamnă nepăsare” și le dă unele sfaturi preoților români: “să îi urmăm pe Sfinții Părinți” și “să-și găsească fiecare o casă, un loc, o bisericuță în care să slujească”, discuția se pierde într-o argumentare inutilă cu privire la rolul horepiscopilor în istoria Bisericii, punctată din plin cu expresii de genul “dușmanii ortodoxiei care îl acuză de schismă”, “dușmanii credinței noastre vor să demonstreze în chip mincinos că horepiscopii au fost destituiți de Sinodul din Laodiceea, dar aceasta este o minciună nerușinată, o hulă și o insultă la adresa Istoriei Bisericii și neamului nostru” (autorul ignoră faptul că despre dispariția instituției vorbește în Sintagma ateniană canonistul Valsamon, iar canonistul care vorbește despre încercarea sinodului de la Laodiceea de a suprima horepiscopatul este chiar canonistul sârb Nicodim Milaș).

Din această argumentare, care s-ar dori o justificare istorico-canonică a hirotonirii unilaterale de horepiscopi de către episcopul Artemie, lipsesc câteva explicații fundamentale:

  1. Cu cine s-a consultat episcopul Artemie în Patriarhia Sârbă când a întemeiat instituția horepiscopilor, fiind evident că de unul singur nu putea lua această decizie, conform canoanelor 34 apostolic și 9 Antiohia?
  2. Ce legătură este între societatea ruralizată din Dacia Aureliană, Valahia rurală sau Maramureșul aflat sub dominația austriacă și Serbia contemporană, care, spre deosebire de Dacia aureliană, Valahia rurală și Maramureșul medieval are o Biserică Ortodoxă canonică și funcțională și nu are nevoie de o ierarhie paralelă și de o episcopie paralelă (Episcopia de Rașka care nu se află în exil tocmai a canonizat o sfântă martiră săptămâna trecută), chiar dacă se confruntă, ca și celelalte Biserici locale, cu erezia ecumenismului? Unde s-a mai văzut în istoria Bisericii să se creeze structuri paralele pe timp de erezie?
  3. Cea mai importanta întrebare: ce se întâmplă când trece la Domnul episcopul Artemie: vor accepta antiecumeniștii sârbi un episcop trimis de BOS sau va deveni unul dintre “horepiscopi” urmaș al episcopului Artemie?
  4. Este referirea la lunga tradiție a horepiscopatului pe teritoriul românesc o încercare de justificare “istorico-canonică” a unei posibile hirotoniri, la un moment dat, de astfel de horepiscopi și pe teritoriul românesc, “pentru lucrarea de propovăduire a credinței”?

Pentru a concluziona, din relatarea pe care preotul Staicu o prezintă se pot desprinde câteva realități:

  1. Participanții la Sinaxa din Serbia se tem să își asume identitatea: fie au sentimentul că ceva nu este în regulă cu noii lor parteneri de luptă antiecumenistă, fie se tem de reacția care i-ar putea arăta lumii ca având o orientare schismatică (chiar dacă nu și-au asumat identitatea, nu e greu de presupus această identitate: de exemplu, există o întrebare țintită pusă episcopului Artemie despre cei ce practică deasa împărtășanie, or, dintre membrii grupării Sava-Staicu-Rădeni există un ieromonah care s-a remarcat în mod special prin insistența pe această temă; o analiză similară a întregului document ar putea ajuta la stabilirea identității tuturor celor ce l-au scris, dar acest lucru nu ne interesează pe noi, ar trebui să îi intereseze pe cei ce încă îi mai citesc și îi mai urmează).
  2. Chiar dacă nu o mărturisesc deschis, proprietarul siteului și cei ce au consemnat cele petrecute în Serbia îl acceptă pe episcopul Artemie ca fiind episcop canonic (în sensul ca nu a gresit hirotinind de unul singur episcopi) și îl consideră singurul episcop rămas în Ortodoxie la ora actuală (măcar și pentru faptul că pe toți ceilalți îi batjocoresc la grămadă sau în particular, după cum vom vedea mai jos).
  3. Din prezentarea modului în care se percep creștinii din Serbia, se poate deduce că cei din Episcopia Rașka în Exil au un program misionar de luptă contra ecumenismului care îi include și pe creștinii din celelalte țări ortodoxe: “Creștinii din Serbia sunt tot mai conștienți de necesitatea îngrădirii de erezia ecumenistă, fiind un exemplu pentru alte țări ortodoxe… Sunt speranțe că activitatea misionară va spori și din ce în ce mai mulți credincioși din Serbia și de pretutindeni le vor urma exemplul și vor întrerupe comuniunea cu cei care acceptă panerezia ecumenistă, având Canonul 15, I-II Constantinopol drept temei canonic” (s.n.).

Mitropolitul Pireului nu a slujit cu patriarhul ecumenist Bartolomeu

În paralel cu prezentarea acestui eveniment din Serbia, pe siteul preotului Staicu este prezentat un alt eveniment, de data aceasta din Grecia, în care mitropolitul Pireului, Înaltpreasfințitul Serafim, este din nou criticat pentru faptul că a asistat la canonizarea cuviosului Iacov Tsalikis. Articolul este și de această dată anonim (sau traducătorul uită pur și simplu să pună numele autorului pe care îl traduce) și trece cu vederea câteva aspecte esențiale:

  1. IPS Serafim a participat la o canonizare de sfânt local, la care erau obligați să participe toți arhiereii greci, iar o neparticipare la acest eveniment ar fi fost în primul rând o împietate față de cuviosul care era canonizat în acea zi.
  2. Mitropolitul Pireului nu a coliturghisit cu patriarhul ecumenist Bartolomeu, nici nu s-a împărtășit împreună cu acesta cu ocazia acelui eveniment.

La un moment dat, autorul, prezumat a fi grec, vorbește despre “iconomia” promovată de“«ucenicii» lui Chirilă”. Acest lucru ne spune fie că autorul textului este monahul Sava Lavriotul, care îl cunoaște pe Mihai-Silviu Chirilă, fie poate fi chiar preotul Staicu însuși, care să fie și traducător, și autor în același timp. Este greu de crezut că un teolog grec serios ar putea vorbi în asemenea manieră despre părintele profesor T. Zisis sau ar ști ceva despre “ucenicii lui Chirilă”.

Indiferent cine este autorul, acesta se lansează într-o teorie elucubrantă, potrivit căreia “conducătorul grupării de ecumeniști ascunși este Mitropolitul Serafim de Pireu… iar pr. Teodoros Zisis este omul lui în rândul celor îngrădiți”.

Puse cap la cap cu afirmațiile din articolul dedicat participării la sinaxa din Serbia, aceste teorii ne dau o impresie clară despre direcția spre care se îndreaptă minciunoacrivismul promovat în România de un preot care, până în septembrie anul trecut, era adeptul unei iconomii laxe (lucru care se vede printr-o simplă lectură a siteului său), după care, certându-se sistematic cu toți adepții liniei pe care mergea, a descoperit brusc acrivismul radical, punându-se în slujba ideilor unor monahi atoniți rămași fără nicio credibilitate și public în Grecia și veniți să conducă în România pe cei pe care i-au încurajat într-o viziune extremistă foarte periculoasă pentru mântuirea lor.

Un detaliu pentru cei ce spun că episcopul Artemie nu și-a făcut sinod: O simplă privire la fotografia cu care ilustrăm acest articol ne arată pe Sfânta Masă patru mitre episcopale. Oare ce formează patru mitre episcopale adunate în jurul aceluiași Sfânt Potir?

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/06/06/acrivistii-din-romania-au-cimentat-relatia-cu-episcopul-artemie-in-timp-ce-continua-sa-i-batjocoreasca-pe-episcopii-marturisitori/

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ ORTODOXĂ împotriva ecumenismului și pseudosinodului din Creta a monahiei Antuza și a unor viețuitori din IERUSALIM (VIDEO și TEXT)

 

Mărturisirea unor viețuitori din Ierusalim

Noi cei care viețuim în Ierusalim, constatăm pe zi ce trece cu durere și cu îngrijorare că Biserica Ortodoxă de aici și de pretutindeni este din ce în ce mai mult supusă unui atac desfășurat sistematic și cu studiu de organizare și implementare de către Mișcarea Ecumenică a sionismului internațional, care are ca scop unic cucerirea economică, politică și religioasă a lumii. Această mișcare își propune să înlocuiască închinarea ce I se cuvine numai lui Dumnezeu cu cea adusă sataneiAcest lucru vor să-l înfăptuiască prin așa-zisul conducător al lumii căruia diavolul îi va da puterea și mintea cea luciferică, încât printr-o înșelare fără precedent tot omul să se piardă.          

Ecumenismul este o născocire masonică păstrată în taină și disimulată, care încearcă unirea tuturor religiilor într-una singură -noua religie mondială- despre care se vorbește din ce în ce mai mult la dialogurile din cadrul acestei mișcări, cu scopul de a conduce Biserica Ortodoxă spre căderea din Harul Domnului nostru Iisus Hristos. Interesul acestei mișcări care îi antrenează și pe ortodocși prin înșelare și prin „acțiuni de înțelegere și iubire care să exprime bucuria negrăită a Evangheliei” (Mesajul „Sfântului” și „Marelui” „Sinod”) este acela că Sfânta Biserică Ortodoxă să fie înghițită de eretici pentru ca Sfânta Jertfă nesângeroasă din Sfintele și Dumnezeieștile Liturghii împiedică venirea înșelătorului antihrist pe care sioniștii îl așteaptă ca pe mesia. Consiliul Mondial al Bisericilor căruia „sinodul” din Creta Kolimbari 2016 îi acordă o importantă misiune în promovarea unității lumii creștine este unul din organismele principale ale Mișcării Ecumenice contemporane. Acesta este condus în ascuns de un centru luciferic unic și încearcă să niveleze toate religiile amestecând 394 de „denominațiuni creștine”: printre care adventiști, anglicani, baptiști, luterani, penticostali, metodiști, reformați, monofiziți și din păcate, reprezentanți ecumeniști din Bisericile Ortodoxe membre ale acestui dușman al lui Hristos. În timp ce Biserica vrea ca tot omul să se mântuiască, în timp ce Hristos ne vrea pe toți uniți cu Trupul Lui, sataniceștile plăsmuiri mincinoase în numele unei false iubiri, folosindu-se provizoriu de numele lui Hristos, numai ca să îi adune pe toți creștinii în malaxorul dragostei, ca apoi să îi înghită, propun o unitate înșelătoare. Prin unirea tuturor religiilor se urmărește în fapt, creștinismul să dispară! Și în primul rând Credința Ortodoxă cea mântuitoare de suflet să ia calea ereziei. Biserica lui Hristos nu este o organizație lumească și nu are ce căuta în nici un fel de organizații lumești, dar s-au găsit capete lipsite de har care au făcut acorduri și pact cu diavolul și au antrenat-o pe calea alunecoasă a ecumenismului. În afara Trupului lui Hristos nu poate exista nici o unire reală, nici o înfrățire, pentru aceea ereticii vehiculează ideea potirului comun, credinței unice și euharistiei comune, ca unirea să fie credibilă și justificată. Făcând vâlvă mare în jurul unui „dialog al dragostei” în care credința și dogma ortodoxă este dată la o parte cu desăvârșire, ei vor să ne corupă și să ne înghită ca lupul din fabula lui Esop. Când au văzut că Biserica nu poate fi cucerită au apelat la dragoste schimbând tactica precum lupul care cere mielului să uite cele vechi să trăiască în dragoste și frăție și să fie una. „De bună seamă, îi răspunde acela, de vin lângă tine, negreșit vom fi una fiindcă ai să mă mănânci și atunci nu o să mai fim doi ci una!” Mulți ecumeniști proveniți dintre ortodocși s-au înșelat crezând că-i vor atrage pe eterodocși la Ortodoxie. Cu „sinodul” acesta s-a demonstrat că este invers ei ne-au atras în erezie. Cunoscând că panerezia ecumenismului este înșelarea cea mai de pe urmă pe care o pregătește diavolul ca să-i piardă, dacă se poate și pe cei aleși și văzând căderea elitelor, noi creștinii ortodocși din Ierusalim refuzăm „bombonica” dragostei ecumeniste și ne alăturăm apărătorilor Ortodoxiei din Sfântul Munte Athos, Grecia, creștinilor ortodocși, ierarhilor, preoților, ieromonahilor, monahilor, monahiilor de pretutindeni care au întrerupt pomenirea ierarhilor ecumeniști semnatari ai „sinodului” din Creta 2016 și mărturisim că nu suntem în comuniune cu ei și nu vrem să gustăm din aluatul ecumeniștilor. Ținem cu strictețe canoanele celor VII Sinoade Ecumenice și ale Sinoadelor VIII și IX din vremea Sfântului Patriarh Fotie cel Mare și respectiv Sfântului Grigorie Palama, care nu au fost luate în considerare la fostul „sinod” din Creta și luptăm împreună cu toți apărătorii Dreptarului de Credință Ortodoxă pentru păstrarea neștirbită a Adevărului revelat de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, adevăr pe care ni-l amestecă cu minciuna satanei în numele unei păci venite de la oameni și al unui bine lumesc inferior și relativ, pentru că ne rugăm să primim pacea lui Hristos cea venită de sus și dorim să intrăm în Binele suprem cel Ceresc întru care nădăjduim. Am așteptat un an de zile ca așa-numitul „sinod” cretan să fie considerat nul precum și este considerat în conștiința noastră cea bisericească de Credință Ortodoxă, dar cel ce l-au semnat fără a lăsa timp să se analizeze patristic „sinodul” de către pliroma Bisericii, prin comunicate oficiale, verbal sau personal în scris, îl acceptă justificându-l prin diferite manevre diplomatice la fel de confuze ca cele practicate în „Mesajul…”. Prin semnături adunate, prin cărți și materiale, acest original și necanonic sinod va fi declarat ulterior valid, ne va pune în fața faptului împlinit, obligându-ne să ne supunem panereziei cosmice. Ca urmare a acestui fapt noi refuzăm Comuniunea Euharistica și participarea la Sfintele Liturghii unde sunt pomeniți semnatarii acestui fals sinod care consolidează și instituționalizează ecumenismul „cea mai mare erezie eclesiologică dar și cea mai riscantă poli-erezie care a apărut vreodată în istoria Bisericii”, cum afirma dogmatistul Bisericii Ortodoxe, profesorul Dimitrios Tselenghidis. Aceasta nu a apărut dintr-o dată, ci s-a infiltrat printr-un plan diabolic antrenând sub pretextul dragostei și al înfrățirii pe unii conducători naivi sau interesați ai Bisericii Ortodoxe.  Ecumenismul, prin caracterul său sincretist este o contestație a credinței Bisericii Ortodoxe având grave consecințe soteriologice (mântuitoare), pentru că afirmă cu tot mai mult curaj că toate religiile sunt mântuitoare și căi ce conduc la mântuire, afirmații blasfemiatoare și contrare Evangheliei lui Hristos.                                            

În vremurile acestea locul idolilor este preluat de stăpânire care cere închinare pentru sine, folosindu-se de întâi-stătătorii noștri spiritualicărora le va da dreptul de a săvârși legal slujbele bisericești cu condiția să nu încalce disciplina impusa de alt malaxor al nivelării și omogenizării conștiinței lor: Sistemul Mondial de Conducere. Pentru noi, cei care nu colaborăm cu ecumenismul și nu ne supunem stăpânirii care va cere închinare prin puterea jurisdicțională ca să respectăm legile antiortodoxe vătămătoare de suflet, refuzând „bunăvoința”,” binefacerile” și „dragostea” falșilor prieteni, a sosit vremea mărturisirii și muceniciei. Când Biserica este în prigoană, credincioșii devin mărturisitori și mucenici fiindcă sunt considerați de autorități schismatici, fanatici, ultrareligioși, fundamentaliști, tradiționaliști, conservatoriști, dezbinători, răzvrătiți, sectari, oameni periculoși pentru pacea și ordinea publică. Noi în această situație îi avem pe apostoli care ne-au învățat să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. În vremurile acestea Cezarul se atinge de credința poporului, pentru aceea nu trebuie să-i predăm tot ce avem mai scump. Toți creștinii ortodocși sunt responsabili de această situație care s-a creat prin hotărârile acestui „sinod”, care în loc să ne scoată din erezie, ne-a băgat în ea și a zdruncinat întreaga lume ortodoxă „iubindu-i” și „odihnindu-i” pe eretici și făcând schismă în Biserică. Avem datoria să ne salvăm cât nu e prea târziu. Prin exemplul personal, punându-ne sufletele pentru semenii noștri, prin rugăciune și post, prin ieșire din ecumenism, dușmanul de moarte al bisericii noastre, vom birui pe vrăjmașul omenirii care ca un leu urlă și aleargă să înghită sufletele. Obiectivul nostru, ținta și scopul este credința în Veșnicul și neschimbatul Adevăr pentru mântuirea sufletelor prin Harul Sfântului Duh Dumnezeu. Biserica nu are nevoie de reforme, de înnoiri sau restructurări impuse din afara ei prin intermediul trădătorilor dinlăuntru. Ea nu are nevoie de nici o concepție religioasă, Dumnezeu a conceput totul și El nu gândește de două ori ca noi oamenii. Toată învățătura moștenită de la Sfinții Părinți a fost insuflată de Duhul Sfânt și numai Biserica Ortodoxă cea Una Sobornicească și Apostolească deține adevărul cel nefalsificat și mântuitor de suflet. Nu acceptăm propunerile unor capete lipsite de har care s-au rupt de la trupul Bisericii celei Una devenind eretici, care nu s-au întors la Biserica Mamă, dar ne propun iubire și unitatea prin teorii iraționale ca: „unitate în diversitate”, „teoria baptismală”, „teoria ramurilor”, „iconomia canonică”, „pluralismul dogmatic”. Nu acceptăm hotărârile „sinodului” care nu este nici mare nici sfânt nici măcar sinod pentru că ne propovăduiește unitate cu lumea ereticilor, promovează erezia tuturor ereziilor-ecumenismul- diminuează dogmele eclesiologice și este neortodox. Pricini de conștiința bisericească și de credință ortodoxă revelată de Dumnezeu, neschimbată și neschimbătoare nu ne îngăduie să îi recunoaștem drept conducătorii noștri spirituali pe cei care au semnat hotărârile „sinodului” din Creta 2016. Întâi-stătătorii noștri care persistă în greșeală, nu cercetează documentele nu le revizuiesc, le consideră bune și ortodoxe și nu țin cont de părerile credincioșilor de cutremurul provocat în sufletele lor, de perplexitatea lor în fața a ceea ce s-a întâmplat, disprețuind opiniile „clerului de jos” și ale poporului și arătând că și-au însușit atitudini și procedee catolice când ignoră printr-o tăcere de moarte tot ce vine de la semenii lor ortodocși, dar primind cu entuziasm sugestiile eterodocșilor. Ne temem că tot ceea ce au hotărât să nu poată fi irevocabil decât după război așa cum s-a proorocit.

Duminica Sfinților Părinți din Palestina

PS – Filmarea a fost făcută în chilia monahiei Antuza, la Odovania Praznicului Înălțării Domnului, 2018. Această Mărturisire de credință publicată în urmă cu un an și „reînviată” prin materialul video de mai sus, a ajuns la toți ierarhii, preoții, monahii, monahiile și mirenii din cetatea Ierusalimului, care au primit-o (majoritatea) cu apreciere, dar cu teamă față de eventualele represalii ale Patriarhului Teofil.

Teologul Mihai-Silviu Chirilă ne va reprezenta la Conferința teologică cu tema: „ORTODOXIA și Kolymbari – 2 ani mai târziu. Erezie-Caterisire. Rezistență Ortodoxă”.

AFISA_Orthodoxia_kai_Kolymbari_2_xronia_meta.jpg

Conferință teologică cu tema:

ORTODOXIA și Kolymbari, 2 ani mai târziu

Erezie-Caterisire. Rezistență Ortodoxă

Vorbitori:

Pr. Theodoros Zisis

Pr. Nikolaos Manolis

Pr. Fotios Venias

Pr. Anastasios Gotsopoulos

Pr. Anghelos Anghelakopoulos

Mon. Serafim Zisis

Mihai-Silviu Chirilă

Nektarios Dapergolas

Apostolos Sarantidis

Sâmbătă, 16 iunie 2018

Deschidere: ora 09:00 la Grand Hotel Palace, în sala Grand Ballroom

Str. Monastiriou 305, Tesalonic

Program

09:00 -14.00

Grand Hotel Palace, în sala Grand Ballroom

Str. Monastiriou 305, Tesalonic

Program – Invitație

ORGANIZATORI:

Societatea de Studii Ortodoxe

Asociaţia Creştin-Ortodoxă „Sfântul Iosif Isihastul”

Asociaţia Creştin-Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii”

Adunarea Clericilor și Monahilor Ortodocși

DESCHIDERE

09:00-09:30 Scurtă rugăciune

Adresări – Salutări

PRIMA SESIUNE, Președinte:

Protopresviter Fotios Venias, matematician

09:30-09:50 Protopresv. Theodoros ZisisProf. onorific al Facultății de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic

Doi ani după Kolymbari. Care este situația Bisericii?

9:50-10.10 Protopresv. Nikolaos Manolis, teologMinunea întreruperii pomenirii
10:10-10:30 Protopresv. Anastasios Gotsopoulos, teolog,MSc Teologie

Cugetul Sinoadelor Ecumenice și cugetul sinodului din Creta

10:30-10:50 Protopresv. Anghelos Anghelakopoulos, teolog,MSc Teologie

Lumea eretică din afara Bisericii laudă pseudosinodul din Creta

10:50-11:10 Mon. Serafim Zisis, teologCazuri de aplicare a principiului iconomiei în luptele pentru ortodoxie
11:10-11:30 Discuție
11:30-12.00 Pauză

SESIUNEA A DOUA, Președinte:

Protopresv. Theodoros Zisis

Prof. onorific al Facultății de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic

12.00-12:20 Protopresviter Fotios Vezýnias, matematicianEste sfințenia premiză a îngrădirii?
12:20-12:40 Mihai-Silviu Chirilă, teologImplicații eclesiologice ale aprobării documentului eretic „Declaraţia de la Toronto” de către pseudosinodul din Creta
12:40-13:00 Nektarios Dapergolas,Dr. in Istorie Bizantină

Kolymbari, pas esențial în planurile Νoii Οrdini

13:00-13:20 Apostolos Sarantidis, profesor în Kavala și politologÎngrădire, Unitate și Iconomie
13:20-13:40 DISCUȚIE – ÎNCHEIEREA MANIFESTĂRII

Informații despre modalitatea de acces cu mijloacele de transport în comun OASTH

Linii OASTH (Agenția de Transport Urban Tesalonic)

8 – IKEA – KTEL (Autogară) – prin Egnatia

12 KTEL – KATO TOUMPA

19 (și 19A) ELEFTHERIO KORDELIO – GARĂ

51 (și 52 și 52A) GARĂ – SINDOS (T.E.I.)

Stația ORYZOMYLOI

COMITET ORGANIZATOR

Protopresv. Theodoros Zisis, Prof. onorific al Facultății de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic

Protopresv. Nikolaos Manolis, teolog

Protopresv. Fotios Vezýnias, matematician

Monah Serafim Zisis, teolog

Fotios Mihail, medic

Dimos Serkelidis, jurist

Coordonator: Eleftherios Kosmidis, fizician

PARTENERI MEDIA

katihixis.gr. – salpismazois.blogspot.gr – katanixis.gr

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/06/03/conferinta-teologica-cu-tema-ortodoxia-si-kolymbari-2-ani-mai-tarziu-erezie-caterisire-rezistenta-ortodoxa/

Celor care spun că nu este încă momentul întreruperii pomenirii: Mărturisiți măcar public că respingeți ecumenismul și minciunosinodul din Creta!

Mt.-Athos-rebels-1

Au trecut doi ani de la minciunosinodul din Creta și lucrurile par a fi intrat într-un fel de“normalitate” în Biserica Ortodoxă Română, după ce Patriarhia a emis o broșură. în care i-a asigurat pe preoți și pe credincioși că totul a fost în regulă în Creta, că nu s-a trădat Ortodoxia, ci a fost reafirmată cu tărie etc. De asemenea, pentru a le lua românilor mintea de la documentele eretice semnate în 2016, ierarhia bisericească s-a lansat în câteva acțiuni de fidelizare a celor pe care îi păstorește.

În 2017, ierarhii și-au lipit imaginea puternic șifonată de participarea la Colimbari de sfinții închisorilor, pe care i-au elogiat, cu voie de la organizațiile care se ocupă cu implementarea legilor antisemitismului, având însă grijă să nu îi numească niciodată “sfinții închisorilor” și, mai ales, să nu facă nimic pentru canonizarea lor.

În acest demers, în care, printr-o mișcare uluitoare, l-au asociat și pe “patriarhul roșu” Iustinian, cel ce a introdus BOR în CMB și i-a unit cu forța pe greco-catolici cu ortodocșii, infestând cu spiritul catolic trupul Bisericii din Transilvania, celor ce au umplut închisorile regimului roșu în timpul păstoririi sale, Patriarhia a mizat și pe sprijinul unor politicieni, care au trecut prin Parlament o lege potrivit căreia în luna mai erau comemorați cei ce au murit în regimul comunist pentru dreapta credință (sau pentru apărarea dreptului la libertatea religioasă, cum s-au exprimat politicienii, în acest proiect legislativ ecumenist în esența sa, deoarece, prin modul în care a fost formulat, recunoștea alături de mărturisitorii ortodocși și pe “mărturisitorii” altor culte, în condițiile în care canonul 34 Laodiceea spune că martirii ereticilor nu sunt martiri).

Anul acesta organizațiile care au permis anul trecut discutarea publică a problemei sfinților închisorilor, deși cu doi ani înainte trecuseră prin Parlament o lege draconică profund anticonstituțională (Legea 217/2015), prin care pedepseau cu ani grei de închisoare pe oricine elogia unele personalități ale culturii române, considerate a fi antisemite, au interzis aplicarea legii votate în 2017. Finita la commedia par a spune cei de la Institutul Wiesel și de la alte organizații similare unei acțiuni care a stârnit suspiciuni anul trecut prin faptul că a fost lăsată să se desfășoare fără o opoziție serioasă din partea celor care au votat ani grei de închisoare contra celor care fac orice referire la personalitățile interbelice condamnate în condițiile tulburi ale războiului mondial la ani grei de închisoare pentru că erau creștini.

După ce i-a fidelizat pe ortodocșii cu simpatii naționaliste mai ales anul trecut, anul acesta Patriarhia pare angrenată într-un alt proiect, demarat încă dinaintea sinodului din Creta, referendumul pentru familia creștină, care ar putea să-i aducă alături pe cei ce țin la valorile familiei creștine. Orice demers profamilie este foarte bun și foarte necesar, dacă este onest și nu este folosit pentru a ascunde greșeli mult mai grave decât cele pe care încearcă să le repare referendumul profamilie. Este posibil ca demersul, chiar dacă va trece la un moment dat de opoziția președintelui țării, să aibă o utilitate limitată, în condițiile în care lobby-ul homosexual ar putea spune că nu este nicio problemă ca familia să fie în Constituție definită ca alcătuită din bărbat și femeie, pentru că cei de același sex nu doresc familie, doresc parteneriat civil, la care să emită dreptul, mai ales după acordarea satisfacției creștinilor de a li se defini familia în Constituție. S-a făcut aceasta în alte țări europene, unde modificarea constituțională în favoarea familiei creștine a fost însoțită aproape concomitent de acordarea dreptului de parteneriat civil.

O mișcare mai inteligentă ar fi fost interzicerea avortului pe baza principiilor constituționale, invocându-se articolul constituțional care spune că persoana poate dispune de propriul trup cu respectarea drepturilor constituționale ale celorlalți, inclusiv a dreptului la viață, apărat de asemenea de Constituție. Tot ce trebuia făcut era modificarea articolului care să oblige statul să protejeze viața din momentul concepției, cum e și firesc, pentru că cineva trebuie să fie conceput mai înainte de a se naște, iar a aștepta ca cel conceput să fie la mila sau să se protejeze singur împotriva sălbăticiei egoiste a unor părinți denaturați, până când ajunge la o vârstă la care statul să îl considere (pe baza unor concepții evoluționiste profund arbitrare și a unor teologumene romano-catolice din Evul Mediu referitoare la transmiterea sufletului) subiect al protecției sale este cât se poate de neconstituțional și inuman. Astfel au procedat și alte popoare și le-a reușit protejarea vieții din momentul concepției ei, în ciuda opoziției UE. Demersul nu ar fi putut fi împiedicat și ar fi salvat milioane de vieți de români. Dar acesta este un subiect care face demersul altui articol. Să dea Dumnezeu ca referendumul profamilie să ajute familia creștină să se apere contra agresivei propagande LGBT și mai ales să nu fie un instrument de păcălire a credincioșilor față de marea problemă nerezolvată: adeziunea ierarhiei la ecumenism!

În timp ce Patriarhia depune eforturi pentru a se reabilita în ochii populației și a minimaliza importanța sinodului tâlhăresc din Creta, lupta împotriva ecumenismului, demarată în forță în 2016, prin întreruperea pomenirii de către câteva zeci de preoți și a comuniunii bisericești cu ierarhii semnatari ai documentelor eretice de câteva mii de credincioși, bate pasul pe loc de câteva luni bune, în care în locul discursului antiecumenist au fost introduse câteva teme diversioniste de discuție, legate mai ales de poziționarea celor care au întrerupt pomenirea față de cei care încă nu au făcut-o. Ca urmare a acestei evoluții, s-au cristalizat câteva poziții distincte. Unii au îmbrățișat o poziție stilistă, negând harul și Tainele Bisericii și trecând pe calendarul vechi, alții au abordat un fel de poziție neostilistă, blamându-i pe toți cei ce nu au întrerupt încă pomenirea ca eretici și pe toți ierarhii ortodocși care luptă contra ecumenismului ca fiind compromiși și aliindu-se cu grupări aflate în stare de schismă față de Biserica lor locală, pe când alții au mers pe o laxitate care face ca granița dintre pomenire și nepomenirea ierarhilor eretici să fie estompată aproape cu totul.

Între toate aceste puncte de vedere s-a cristalizat și o poziție echilibrată, care evită atât radicalismul, cât și laxismul. Cei ce au îmbrățișat această cale echilibrată, rămânând în nepomenire, îi încurajează pe cei ce încă nu au ajuns la stadiul de a întrerupe pomenirea să își facă mărturisirea de credință în măsura în care o pot face în acest moment al luptei, conștienți că scopul acestui demers este determinarea ierarhiei să ia o atitudine ortodoxă față de ecumenism, nu neapărat crearea unei națiuni de nepomenitori, cum bine s-a exprimat un părinte nepomenitor, pentru care am un respect deosebit, chiar dacă nu îi împărtășesc în multe puncte strategia de luptă antiecumenistă.

Din toate motivele enunțate mai sus, a venit momentul ca lupta contra ecumenismului să fie reorientată spre țelul său inițial: convingerea ierarhilor români să revină la Ortodoxie, prin reevaluarea și respingerea sinodului din Creta și prin pași concreți pentru ieșirea BOR din CMB. Este necesar ca mărturisitorii nepomenitori să abandoneze discursurile identitare de tipul celor promovate de cei din grupare ultraradicală în întâlnirile lor, pe care în ultima perioadă le au aproape în fiecare sâmbătă. A venit momentul ca toți cei ce caută o puritate desăvârșită” a poziției lor în această luptă, abordând o “acrivie” inexistentă în practica patristică, îngrădindu-se de toți din Biserică și căzând astfel în rătăciri de tip schismatic, să înțeleagă că din acest moment sunt pe cont propriu și trebuie să se descurce cum pot, deoarece nu le vom mai atrage atenția, atunci când vor cădea din nou (și o vor face cu siguranță), așa cum am făcut și după întâlnirea de la Roman, și după participarea la întâlnirea din Serbia, și după întâlnirea din Satu Mare, pentru că au devenit deja surzi la orice altă opinie decât cea care îi ghidează pe calea pe care și-au ales-o. Să dea Dumnezeu să ne întâlnim la porțile raiului cu toți, iar dacă prin poziția lor radicală vor fi cei ce vor scoate Biserica noastră din impas, eu voi fi primul care îi voi elogia ca pe niște eroi ai credinței și mărturisitori ai acesteia. Până atunci însă, se cuvine să revenim la problema de fond: ecumenismul.

Tema acestui articol mi-a fost inspirată de campania de informare a câtorva frați care au înțeles care trebuie să fie imperativul luptei în acest moment: trezirea conștiinței celor ce nu au întrerupt încă pomenirea și care trebuie să ia și ei o poziție față de erezia prezentă în Biserică, ecumenismul. În această adevărată călătorie misionară pe care au făcut-o prin toată țara, s-au confruntat cu insistență cu câteva idei care le-au fost și le sunt piatră de poticnire unor preoți, monahi și credincioși, preocupați de erezia gravă semnată în Creta, dar neconvinși de necesitatea sau oportunitatea întreruperii pomenirii.

Una dintre cele mai recurente teme a fost aceea a lui “nu este momentul acum”. Mulți preoți spun că, într-adevăr, la Creta s-a trădat credința, dar nu este momentul acum pentru întreruperea pomenirii. În această afirmație sunt încurajați și de tulburările produse între cei care au întrerupt pomenirea și care în ultima perioadă s-au poziționat diferit unii față de alții, dând posibilitatea Patriarhiei, prin oamenii săi infiltrați (alții decât cei ce au provocat disensiunile în rândul nepomenitorilor) să îi înspăimânte pe preoți cu perspectiva căderii în schismă, în cazul întreruperii pomenirii. (Mărturisitorii care umblă prin țară să trezească conștiințele împotriva ereziei cretane au relatat că la Mănăstirea Pângărați din Neamț au auzit una dintre cele mai halucinante afirmații ale unuia dintre conducătorii mănăstirii, care le-a spus că preferă să fie… înșelat de Biserică, decât să iasă în afara ei prin nepomenire, o viziune despre Biserică ce aduce aminte mai mult de apologiile papei Ioan Paul al II-lea față de cei cărora papismul le-ar fi greșit în timpul celui de-al doilea război mondial decât de învățătura ortodoxă, care spune că Biserica este infailibilă, deoarece Capul ei este Hristos, și conducătorul ei prin istorie este Sfântul Duh, motiv pentru care nu poate greși și, cu atât mai mult, înșela pe cineva!!!)

Nu voi intra în argumentarea necesității întreruperii pomenirii, nici în cea a faptului că întreruperea pomenirii nu este schismă, ci este cea mai eficientă armă de luptă contra ereziei și schismei. Am făcut aceste demonstrații în anii trecuți, iar argumentarea că nepomenirea nu este schismă a făcut-o cât se poate de bine și părintele profesor Teodor Zisis, într-o carte tradusă în limba română anul acesta.

Voi face însă o referire la o convorbire pe care am avut-o cu mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan, în august 2016. La câteva zile după apariția scrisorii preoților și credincioșilor, prin care ceream mitropolitului Moldovei să își retragă semnătura de pe documentele din Creta și să facă demersuri pentru condamnarea ecumenismului și ieșirea BOR din CMB (nu și întreruperea comuniunii cu ceilalți membri ai sinodului sau cu celelalte Biserici, așa cum cer acum “acriviștii” ultraradicali), am fost invitați la o întâlnire la Iași cu ierarhul. Am participat eu și încă doi mireni, unul dintre ei cosemnatar al scrisorii. Cu acea ocazie, încercând să ne convingă să “luptăm din interiorul Bisericii” și “să nu ieșim din Biserică” prin întreruperea pomenirii, înaltul ierarh moldav ne-a spus, citez din memorie:“Scrieți articole, cărți, faceți conferințe, emisiuni, arătați lumii care sunt greșelile din Creta, dar nu întrerupeți pomenirea!”.

Din aceste cuvinte se desprind două aspecte esențiale:

  1. Singurul lucru care îi mișcă și îi îngrijorează pe ierarhii români este nepomenirea lor la sfintele slujbe;
  2. Ierarhii par a nu avea nimic împotriva mărturisirii publice contra sinodului din Creta, atât timp cât nu este însoțit de nepomenire.

Dacă prima constatare este sigură, cea de-a doua este relativă, mai ales după întreruperea pomenirii de către foarte mulți preoți din țară.

Și atunci, întrebarea se pune: Dacă nu este acum momentul întreruperii pomenirii ierarhului, ce îi împiedică pe preoții care se opun sinodului mincinos din Creta să facă mărturisirea publică împotriva acestuia chiar dacă nu au întrerupt pomenirea, să spună credincioșilor public că sinodul a fost tâlhăresc, să spună că ecumenismul este erezia tuturor ereziilor, să țină conferințe, să adreseze scrisori ierarhilor, în care să îi roage să revizuiască decizia de adoptare a deciziilor din Creta, fără a-i amenința cu întreruperea pomenirii?

În condițiile în care îngrijorarea celor care spun că nu este momentul acum pentru întreruperea pomenirii este motivată doar de frica de o posibilă cădere în schismă, nu de frica de repercusiunile pe care le poate avea mărturisirea dreptei credințe, nu ar trebui să existe niciun motiv pentru a amâna mărturisirea publică a dreptei credințe împotriva ecumenismului, chiar și fără întreruperea pomenirii.

Preotul care își asumă mărturisirea publică fără a întrerupe pomenirea își asumă aceleași riscuri ca și cel ce a întrerupt pomenirea deja, deoarece poate fi destituit din slujirea preoțească pentru contrazicerea publică a poziției oficiale a Bisericii, conform art. 39 RACDIJBOR, în condițiile în care ierarhii ar dori să procedeze la o atitudine dictatorială completă în BOR contra adevărului de credință, ceea ce ar avea consecințe catastrofale pentru ei.

Preotul care amână mărturisirea dreptei credințe de frica aplicării acelui articol din RACDIJBOR trebuie ajutat să înțeleagă că misiunea preoțească înseamnă și asumarea unor riscuri, iar destituirea sa din slujirea clericală pentru că a spus adevărul în biserică ar fi și mai necanonică și mai agravantă pentru ierarhii români decât caterisirea preoților nepomenitori, împotriva cărora au putut manipula argumentul comiterii schismei, printr-o falsă interpretare a canoanelor. Ce ar putea spune însă în apărarea lor pentru că au caterisit un preot care îi pomenește, dar afirmă adevărul de credință împotriva minciunii ecumeniste? Cât de nedreaptă ar părea decizia lor și ce consecințe ar avea pentru conștiința celor ce ar vedea așa ceva? Din acest motiv, cred că ar fi puțin ierarhi care ar îndrăzni să pedepsească un asemenea preot.

Protopopiatele fac aproape săptămânal întâlniri cu preoții. Este o ocazie extraordinară pentru ca preoții să transforme discuțiile sterile despre numărul de lumânări vândute și despre contribuțiile la catedrala mântuirii neamului în dezbateri serioase și persistente pe tema sinodului din Creta, în care preoții să le ceară protopopilor să le spună adevărul despre Creta și să le prezinte îngrijorările înaintea ierarhilor. Același lucru îl pot face ieromonahii în sinaxele monahale, care se fac destul de frecvent.

Cercurile pastorale pot fi de asemenea un prilej foarte bun de discuție între preoți pe tema sinodului din Creta, ale cărui hotărâri trebuie dezbătute cu seriozitate, pe bazele teologice, nu propagandistice. Predicile sunt un excelent mod de a comunica poporului că sinodul din Creta este greșit și că ei, preoții, se desolidarizează de deciziile luate de ierarhii lor pe această temă.

În 2016, mulți dintre membrii societății civile creștine, teologi, intelectuali, care nu au agreat întreruperea pomenirii au afirmat că lupta contra ecumenismului și a sinodului din Creta trebuie dusă “din interiorul Bisericii” (deși nepomenirea, făcută așa cum trebuie, nu scoate pe nimeni din Biserică, conform canonului 15 I-II). Din păcate, după câteva memorii și scrisori deschise, acea luptă s-a atenuat. Pentru ca să îi convingă pe ierarhi să se răzgândească în privința Cretei, lupta trebuie dusă constant, cu sau fără întreruperea pomenirii.

În consecință, cei ce se opun sinodului din Creta, dar nu pot sau nu vor să întrerupă încă pomenirea, pot să își facă mărturisirea publică a dezacordului față de ecumenism, în așa fel încât poporul să fie informat corect cu privire la ce s-a întâmplat la sinodul mincinos de la Colimbari și la pericolul ecumenismului pentru mântuire. Este un pas foarte important în angrenarea în lupta pentru păstrarea dreptei credințe. Dacă toți preoții ortodocși români ar face presiuni în acest fel asupra ierarhilor, aceștia ar fi obligați să revizuiască decizia de acceptare a sinodului, măcar și de frica faptului că mărturisitorii încă pomenitori de astăzi ar putea deveni mărturisitorii nepomenitori de mâine.

Așa cum întreruperea pomenirii este o datorie morală a oricărui preot care îl aude pe episcopul său predicând o erezie (nu și o obligație juridico-canonică, potrivit canonului 15 I-II, decât după condamnarea ierarhului de către sinod ca eretic și scoaterea sa în afara Bisericii, conform canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic), mărturisirea publică a dreptei credințe, chiar dacă nu este însoțită imediat de întreruperea pomenirii, este o datorie a oricărui preot și a oricărui credincios în fața ereziei. Când erezia este prezentă în toată Biserica Ortodoxă, nu doar în cea din România, de aproape o sută de ani, cum poate un preot rămâne nepăsător la aceasta, fără a lua nicio măsură de protejare a turmei, amăgindu-se cu ideea că nu este atât de grav, “că nu s-a schimbat nimic”, că “nu s-a ajuns la potir”, că nu își poate lăsa copii pe drumuri etc.? Este adevărat că “nu este momentul acum” pentru întreruperea pomenirii, pentru că momentul era în urmă cu zeci de ani, de pe vremea când o întrerupea Sfântul Paisie Aghioritul, când ecumenismul nu își făcuse generații de preoți și arhierei fideli și nu schimbase mintea credincioșilor ortodocși în așa fel încât să accepte ideologia sa fără prea mare opoziție.

Ca unul dintre cei ce au rămas pe calea echilibrată a mărturisirii prin nepomenire a dreptei credințe contra ecumenismului, evitând, cu ajutorul lui Dumnezeu, căderea în vreo latură schismatică, cred că sunt în asentimentul celorlalți mărturisitori nepomenitori echilibrați când afirm deschiderea noastră față de colaborarea cu toți preoții și credincioșii Bisericii noastre pe diverse proiecte care să conducă la convingerea ierarhilor noștri să se comporte ca niște părinți ai poporului dreptcredincios și să ia măsurile ce se impun pentru readucerea păcii și dreptei credințe în toată Biserica (scrisori deschise, conferințe, studii, cărți, campanii de informare, emisiuni radio-tv etc.). Rămânem în nepomenire și continuăm lupta ca nepomenitori, deoarece aceasta este arma cea mai eficientă de luptă contra ereziei, dar suntem gata să îi sprijinim cum putem (chiar și cu o simplă încurajare de a începe lupta) pe toți cei ce doresc să mărturisească public dreapta credință împotriva ecumenismului și care vor să facă acest lucru fără a întrerupe încă pomenirea. Cei ce doresc să o facă pe cont propriu, fără implicarea noastră, pot să o facă liniștit, dar să o facă de așa manieră încât ecourile ei să fie la fel de puternice pe cât au fost cele ale întreruperii pomenirii. Numai așa mărturisirea lor va fi auzită de ierarhii ecumeniști.

A spune că nu este momentul întreruperii pomenirii acum și a nu mai face nimic din acest motiv pentru mărturisirea credinței este o formă de părtășie la erezie, care îl face vinovat înaintea lui Dumnezeu pe creștinul sau preotul care rămân indiferenți pentru indiferența sau lașitatea lor.

Preoții și credincioșii care doresc să întrerupă pomenirea trebuie, la rândul lor, să fie foarte atenți și să procedeze corect, pentru a nu cădea în latura schismatică în care au căzut unii dintre nepomenitori. Pomenirea trebuie întreruptă pentru apărarea dreptei credințe, nu pentru orgolii personale sau dorința de răfuială cu arhiereii sau de afirmare publică. Chiar dacă unii au deraiat de la exigențele canonului care reglementează până unde trebuie mers în această luptă, alții au rămas în interiorul granițelor acestui canon, arătând că se poate întrerupe pomenirea fără pericol și că aceasta continuă să fie, cel puțin față de ierarhii români, cea mai eficientă metodă de a-i determina să asculte glasul poporului credincios.

Patriarhia își închipuie că introducând, prin diverși infiltrați, disensiunile în rândul nepomenitorilor, lupta contra ecumenismului asumat de ierarhi a fost compromisă. În realitate însă, disensiunile interne dintre nepomenitori au ajutat la cristalizarea pozițiilor fiecăruia, fiind o amară, dar utilă pedagogie pentru toți cei implicați, în condițiile în care în Biserica noastră românească întreruperea pomenirii este o acțiune de pionierat, ea nemaifiind făcută niciodată în istorie. Odată lămurite lucrurile și învățate lecțiile pe care greșelile făcute ni le-au predat, lupta continuă cu cei rămași. Acestei lupte se cuvine să se adauge toți credincioșii Bisericii, după puterea și măsura fiecăruia, care doresc ca Ortodoxia să triumfe împotriva ereziei.

Teolog Mihai – Silviu Chirilă

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/05/30/celor-care-spun-ca-nu-este-inca-momentul-intreruperii-pomenirii-marturisiti-macar-public-ca-respingeti-ecumenismul-si-minciunosinodul-din-creta/