Evacuarea de la Schit Orășeni: “bolohanul” sub care mitropolitul Teofan a strivit imaginea publică a BOR

DSC00139-1024x577

Mitropolia Moldovei și Bucovinei și-a dus la îndeplinire planul de executare silită a părintelui Ioan Ungureanu și de instalare a preotului ecumenist Constantin Bolohan, în plină iarnă, în timpul Postului Nașterii Domnului.
Pe parcursul evacuării silite, ușile bisericii monument istoric au fost sparte pentru a doua oară în ultimii doi ani.
Preotul Bolohan a fost acuzat de un credincios că l-ar fi rănit cu un o armă albă. Asupra preotului a fost găsit un mâner al unui obiect liturgic în formă de suliță, cu care se presupune că preotul l-a atins pe omul respectiv. Mânerul a fost remis organelor de poliție.
Un grup de adepți ai preotului Bolohan au organizat o manifestare publică neautorizată, pe care jandarmeria a refuzat să o disperseze, considerându-o „spontană”, deși ea era organizată cu săptămâni înainte.
MMB a evacuat toți credincioșii parohiei și a sigilat biserica, cu toate că aceștia sunt proprietarii de drept ai acesteia.
Abuzul incalificabil produs de MMB pentru a acoperi caracterul eretic al gândirii mitropolitului Teofan a fost catalogat de către purtătorul de vorbe al MMB, preot Constantin Sturzu, drept o „revenire la normalitate”!!!
Presa națională a acordat un spațiu larg relatărilor despre acest abuz al MMB. Este pentru prima dată când s-a spart blocada media instituită de mitropolie.
În zilele următoare vom publica înregistrarea integrală a executării silite. Motive tehnice legate de lungimea filmului și de dificultatea cu care se încarcă pe internet ne-au făcut să întârziem cu publicarea sa.

 

Ieri, 2 decembrie 2019, Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a prezentat la Schit Orășeni împreună cu un executor judecătoresc pentru a pune în executare hotărârea de evacuare a părintelui Ioan Ungureanu din parohie, emisă de Tribunalul Suceava în data de 9 octombrie 2019.

Executorul judecătoresc a fost însoțit de un impresionant număr de jandarmi, iar reprezentanții Mitropoliei de o firmă de pază și protecție, pe care au angajat-o pe o perioadă foarte lungă să păzească biserica evacuată. Plata se face probabil din bani primiți de la bugetul statutului și din contribuțiile credincioșilor ortodocși.

La ora la care s-au prezentat reprezentanții Mitropoliei, în curtea bisericii din Schit Orășeni s-au adunat peste 100 de oameni, susținători ai părintelui Ioan Ungureanu.

Dacă în noiembrie 2017, oamenii care au apărat biserica de invazia trimișilor MMB se aflau la rugăciune în momentul asaltului, de data aceasta, credincioșii au venit de acasă chemați de dragostea lor față de biserică și de dreapta credință, dar și de dorința de a nu permite ca munca lor să fie înstrăinată, știind foarte bine că se expun un riscuri foarte mari, deoarece, spre deosebire de noiembrie 2017, când au luat biserica cu asalt în mod fraudulos, de data aceasta Mitropolia avea o hotărâre judecătorească definitivă, iar opoziția față de ea nu era posibilă.

Din debutul întâlnirii cu executorul, părintele Ioan și reprezentantul poporului credincios i-au pus în vedere acestuia că:

  1. Consideră extinderea titlului executoriu și asupra credincioșilor abuzivă, deoarece aceștia sunt proprietarii de drept ai bisericii și au un titlu opozabil creditorilor;
  2. Consideră că doamna preoteasă Violeta Ungureanu are un drept de abitație constituit de către Hotărârea Adunării parohiale din 16 octombrie, în baza căruia nu ar trebui evacuată;
  3. În perioada 1 decembrie-1 martie nu se fac evacuări din locuință, decât dacă creditorul face dovada că cel evacuat are o locuință, iar în acest caz locuința părintelui ar fi trebuit să fie în localitate, unde își desfășoară activitatea.

Față de aceste obiecții și de altele, executorul a afirmat că ele pot fi discutate în instanță, cu prijelul contestației la executarea silită, dar că evacuarea trebuie să decurgă în conformitate cu interpretarea pe care domnia sa a dat-o art. 898 din Codul de Procedură Civilă, incluzând toată comunitatea între cei ce urmau a fi evacuați.

Executorul a cerut cheile bisericii și muzeului, pe care preotul nu avea de unde să le dea, deoarece le dăduse parohienilor cu prilejul adunării parohiale de dinainte de punerea în executare de bună voie a deciziei judecătorești, iar membrii parohiei nu aveau nicio obligație să le predea, neexistând un titlu executoriu opozabil lor.

Astfel, s-a procedat la forțarea ușilor, acestea fiind sparte la cererea MMB a doua oară într-un interval de 2 ani. Fără niciun respect pentru Postul Nașterii și pentru sfințenia unui locaș de cult, angajații mitropolitului eretic Teofan i-au determinat pe cei ce au venit să pună în executare evacuarea să spargă ușile unui monument istoric, punându-se în postura celor despre care vorbește Psalmistul, când spune: “Ca în codru, cu topoarele au tăiat ușile locașului Tău” (Psalm 73,7).

Executorul a făcut un inventar sumar al lucrurilor găsite acolo, apoi a făcut același lucru și cu bunurile din muzeu și din casa parohială.

În tot timpul în care executorul își făcea inventarul bunurilor, pe care ulterior le-a sigilat, predând noile chei preotului Constantin Bolohan, pretinsul paroh al bisericii, în strada din fața bisericii s-au adunat în jur de 20 de oameni, susținătorii preotului Bolohan și ai MMB, și câțiva preoți, aduși la ordinul MMB de prin împrejurimi.

La cererea noastră, adresată reprezentanților Jandarmeriei, de a dispersa, conform legii, acea adunare publică ilegală, jandarmii au răspuns că este o… adunare spontană, permițându-le acelora să rămână pe marginea drumului.

După încheierea inventarierii, într-un moment în care a fost mai mult împins de către executor să ni se adreseze pentru a ne răspunde la întrebări legitime, reprezentantul MMB, preotul Timofte, a spus că biserica rămâne deschisă tuturor celor ce vor să participe la slujbele pe care le va face preotul Bolohan.

La obiecția noastră că nu putem participa la slujbele la care este pomenit un mitropolit eretic, care s-a îmbrățișat cu papa în timpul unui pelerinaj papistaș din orașul Iași, în loc să ia atitudine față de acel eveniment, care a semnat documentele din Creta și le susține în continuare, preotul Timofte a spus că dacă nu dorim să participăm la astfel de slujbe, atunci să mergem altundeva.

I-am atras atenția că nu putem să mergem altundeva, deoarece această biserică este a noastră și nu este normal ca 300 de oameni să fie alungați din incinta ei pentru a se face loc la 20.

Preotul Timofte a reluat placa mai veche cu decizia de a ne rupe de Biserică și de a face schismă, moment în care i-am atras atenția că sfidează bunul-simț când spune că un preot care este scos cu jandarmii din biserica sa poate fi considerat că a ieșit din Biserică.

Reprezentantul MMB a formulat argumentul ultracunoscut al episcopolatrilor, întrebându-ne de ce arhiereu ținem, la care i-am răspuns că nu e nevoie să îi spun acolo de ce arhiereu ținem, ci doar că suntem membri ai Mitropoliei Moldovei administrativ vorbind.

Nu am găsit de cuviință să intru, în acel decor, într-o dispută teologică pe tema arhiereului, pentru că ea a fost făcută de nenumărate ori, iar preotul Timofte a rămas la fel de insensibil la orice argument. Ar mai fi contat dacă îi spuneam că ținem de Același Arhiereu de care a ținut și Sfântul Grigore Palama, când a întrerupt pomenirea lui Calecas, adică de Arhiereul Hristos, de care evident s-a despărțit mitropolitul Teofan?

Cu siguranță, nu. Dacă ar fi contat, părintele Ioan nu ar fi fost caterisit sub acuzația că a făcut schismă. Așa că i-am spus preotului Timofte că nu este nevoie să îi explic acolo de ce Arhiereu ținem, ci că este important pentru el să știe că suntem membri ai Bisericii Ortodoxe Române, deci nu putem fi tratați ca schismatici.

La argumentul că dacă am fi schismatici, așa cum a afirmat sfinția sa, trebuia să fim afurisiți și scoși din Biserică, preotul MMB a răspuns, în mod penibil, că umblăm după afurisire.

L-am informat că dacă ne constrânge să participăm la un ritual bisericesc pe care nu dorim să îl săvârșim, în speță la pomenirea mitropolitului Teofan, săvârșește o faptă penală prevăzută de art. 381 (2) Cod Penal.

Poporul l-a asigurat pe preotul trimis de MMB că niciodată nu îl va accepta ca preot paroh și nu va participa la slujbele pe care le săvârșește, deoarece este reprezentantul unui mitropolit eretic.

La un moment dat, preotul Bolohan apare în filmarea evenimentului, pe care o vom încărca pe site integral în zilele următoare, golindu-și buzunarele, după ce l-am întrebat pe preotul Timofte dacă preotul Bolohan are un cuțit asupra sfinției sale.

Întrebarea a fost pricinuită de afirmația unui sătean că preotul Bolohan a trecut pe lângă dânsul și l-a zgâriat cu ceea ce părea a fi o lamă de cuțit. Omul a arătat lovitura de la mână.

În momentul în care și-a deșertat buzunarele, preotului Bolohan i-a căzut din buzunar un obiect, care s-a dovedit a fi mânerul unei Sfinte Copii, obiectul liturgic în formă de suliță cu care preotul, la Sfânta Liturghie, înjunghie Agnețul, adică Sfântul Trup al Domnului de pe Sfântul Disc, amintind de gestul cu care sulițașul a înjunghiat Trupul Mântuitorului pe Cruce.

Mânerul, considerat a fi cel al instrumentului cu care preotul Bolohan l-ar fi atins pe acel om, a fost predat poliției din localitate pentru cercetări.

Procedura executării s-a încheiat cu semnarea unui proces verbal, față de care părintele Ioan Ungureanu a avut nu mai puțin de 15 obiecții.

Pe lângă cele formulate la început, legate de faptul că executarea silită nu mai era necesară, de vreme ce se pusese în executare de bunăvoie, de extensia titlului executoriu asupra populației, căreia titlul nu îi era opozabil, părintele a mai adăugat câteva obiecții legate strict de modul în care s-a desfășurat executarea: faptul că executorul, care era o doamnă, a intrat puțin în Sfântul Altar, lucru care este interzis femeilor, că s-a pronunțat cu privire la calitatea de preot a părintelui Ioan, ceea ce atestă o lipsă de imparțialitate, lucru pe care l-a făcut și unul dintre jandarmi, într-o discuție cu mine.

La obiecții părintele a corectat numărul de participanți dictat executorului de către reprezentanții MMB, foarte interesați să prezinte un număr cât mai mic de susținători ai părintelui, și a invocat în numele acestora dreptul de retenție, în baza căruia, dacă oamenii nu sunt socotiți a fi proprietari ai bisericii, atunci trebuie să fie despăgubiți înainte de a fi alungați de pe proprietatea lor, de pe care refuză să plece până la momentul despăgubirii.

Obiecția s-a notat, urmând a fi rezolvată tot pe cale judecătorească. Interesant este că, în discuția cu reprezentantul MMB, acesta a recunoscut că biserica aparține poporului, inclusiv celor care urmau a fi dați afară din ea.

La sfârșit, incinta bisericii a fost evacuată, iar clădirile și poarta au fost sigilate, nimeni nemaiputând intra în ele deocamdată. La poarta bisericii au fost puși membrii echipei de pază și protecție, care afirmă că au misiunea de a păzi biserica și pe preotul Bolohan luni întregi.

În felul acesta, Mitropolia Moldovei și Bucovinei arată opiniei publice primul preot ortodox din istorie care face pastorație în parohie cu bodyguarzii, plătiți din banii contribuabililor, ortodocși sau nu, și din donațiile credincioșilor ortodocși.

MMB mai prezintă opiniei publice și prima biserică ortodoxă din lume care are la poartă bodyguarzi, primul preot care merge cu ajunul însoțit de bodyguarzi, care probabil că vor cânta prin sat “Kyrie eleison!” în locul copiilor, așa cum se întâmplă în alte comunități.

Toată această desfășurare de forțe, toată această batjocorire de către MMB a Postului Nașterii Domnului și a bisericii sparte de două ori în doi ani se face pentru un preot cu puternice dereglări comportamentale și pentru o comunitate de vreo 20 de persoane, care, ieri, la un moment dat, l-au părăsit pur și simplu pe alesul lor, plecând acasă. Unul dintre ei, un fel de lider, a plecat acasă cu mașina personală, în ciuda faptului că se vedea de la o poștă că consumase ceva alcool. A trecut totuși, fără nicio problemă, prin filtrul forțelor de ordine.

Cea mai mare realizare de ieri a MMB a fost aceea că a adus scandalul de la Schit Orășeni în atenția presei naționale, care i-a oferit un spațiu generos ieri. Pentru prima dată în doi ani, evenimentul de ieri a spart blocada media impusă de MMB în presa botoșăneană și ieșeană și a explodat pe ecranele televiziunilor naționale, unde telespectatorii acelor televiziuni au putut auzi, unii poate pentru prima dată, că mitropolitul Teofan este eretic, că lupta de la Schit Orășeni nu este una din ambiții omenești, ci pentru apărarea dreptei credințe.

Pe relatarea uneia dintre televiziuni s-a văzut bannerul pe care scria încă PAROHIE ORTODOXĂ LIBERĂ DE ECUMENISM!

Ceea ce nu am reușit noi să facem cu ani de scrieri, de conferințe și sinaxe, a reușit un executor judecătoresc în câteva ore. Pentru aceasta a meritat jertfa oamenilor de la Schit Orășeni, chiar dacă este foarte dureros pentru ei să se vadă scoși din munca de două decenii.

Parohia de la Schit Orășeni rămâne strâns unită în jurul părintelui Ioan și continuă lupta pentru apărarea dreptei credințe. Prestația lamentabilă a oficialilor MMB de ieri nu a făcut decât să le întărească oamenilor convingerea că părintele lor duhovnic are dreptate și că lupta lor se duce contra unei administrații bisericești care nu are niciun scrupul în relația cu poporul credincios, capabilă a face orice pentru a-l apăra pe mitropolitul Teofan de consecințele propriilor greșeli dogmatice, care l-au făcut eretic și cel mai mare persecutor al Bisericii noastre actuale.

 

/ 

Evacuarea de la Schit Orășeni: “bolohanul” sub care mitropolitul Teofan a strivit imaginea publică a BOR

Pseudo-patriarhul Bartolomeu îi anunță pe călugării din Athos că unirea cu papistașii este inevitabilă

l2gMwh_5ddbee183afbf0_14579679-tmb-720x411xfill

Patriarhul Constantinopolului consideră că doar diferențele istorice, mai degrabă decât dogmele, sunt cele care separă Ortodoxia de „Catolicism”, deci unitatea lor este inevitabilă. Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a declarat că există doar controverse istorice și nu dogmatice între Creștinii Ortodocși și Catolici. El a spus acest lucru în timpul ultimei sale vizite în Sfântul Munte Athos.

Este de reținut, potrivit surselor UJO, că  în timpul unei vizite la Mănăstirea Greacă Pantokrator, Patriarhul Bartolomeu, în prezența clerului monahal și a oaspeților mânăstirii, a susținut că unitatea „Bisericii” Ortodoxe cu Romano-Catolicii este inevitabilă.

În opinia sa, separația care există acum între ortodocși și catolici (papistași – n.n) are rădăcini istorice, dar nu se află în domeniul dogmei.

Patriarhul Bartolomeu este convins că papistașii sunt „exact aceiași creștini, asa cum suntem și noi”. El a accentuat, de asemenea, că darul Papei Francisc referitor la sfintele moaște ale Sfântului Apostol Petru, este o mărturie a binecuvântărilor alese ale „Bisericii” Catolice în raport cu Biserica Ortodoxă.

Sursele UJO au menționat că, în timpul discursului Patriarhului Bartolomeu, au fost prezenți Arhimandritul Gabriel, Starețul Mânăstirii Pantokrator, Arhimandritul Alexy, Starețul Mânăstirii Xenophontos, Arhimandritul Efrem, Starețul Mânăstirii Vatoped, clerul monahal din mai multe mânăstiri din Sfântul Munte Athos precum și oaspeți.

După asemenea cuvinte rostite de conducătorul Fanarului,  majoritatea călugărilor din mânăstirile athonite au rămas înmărmuriți, dar niciunul dintre cei prezenți nu a protestat împotriva Patriarhului Bartolomeu. Mai mult, după cuvintele enunțate de conducătorul Fanarului, anume că unitatea cu „catolicii” este inevitabilă, unii dintre călugări au strigat.

Potrivit martorilor oculari, gărzi patriarhale numeroase nu au permis nimănui să înregistreze discursul Patriarhului Bartolomeu.

Cu puțin timp în urmă, UJO a scris că în Belgia, Patriarhul Bartolomeu și Arhimandritul Mănăstirii Xenophontos s-au rugat împreună cu Catolicii.

Head of Phanar in Athos persuades monks to unite with Catholics

Pseudo-patriarhul Bartolomeu îi anunță pe călugării din Athos că unirea cu papistașii este inevitabilă

Duhul Sfânt sfințește Sfintele Taine întotdeauna spre mântuirea lumii, nu cu intenția de a-i condamna pe cei nevrednici!

Screenshot-6.png

În urmă cu câteva săptămâni am deschis o discuție despre afirmațiile celor care îl urmează pe monahul Sava Lavriotul cu privire la lucrarea Harului în Biserică. Afirmam cu acea ocazie că aceștia susțin că Duhul Sfânt ar sfinți Sfintele Taine spre osânda celor ce încă nu au întrerupt pomenirea ierarhilor ecumeniști.

Cum era de așteptat, unii dintre membrii acestei grupări au reacționat, întrebându-se și întrebându-ne “unde a spus vreodată părintele Sava așa ceva?”. Întrebarea frățiilor lor este justificată, pentru că verbatim, în mod direct, monahul grec nu a spus niciodată acest lucru, însă această idee rezultă, fără ca monahul să își dea seama, din contextul mai larg al învățăturii cuvioșiei sale.

Încercăm în acest articol să arătăm că monahul Sava și cei ce îl urmează afirmă de doi ani de zile încontinuu această idee hulitoare de Duhul Sfânt, acceptând ca ipoteză de lucru faptul că niciunul dintre ucenicii cuvioșiei sale nu crede că Sfintele Taine ar fi întinate de credința săvârșitorului, după cum ne încredințează prin conferințe, deși, după cum vom vedea mai jos, această idee apare într-unul dintre documentele acestei grupări.

“Doctrina” Tainelor valide spre osândă a fost consemnată în rezoluția adunării de la Roman, din ianuarie 2018.

În articolele acelei rezoluții se spun, în esență, trei lucruri:

  1. Toți cei ce nu au întrerupt pomenirea, fără nicio distincție, sunt eretici (art. 2, 3 și 4);
  2. “Credința eretică” a pomenitorilor (preoți și credincioși) constă în faptul că se află în comuniune cu ierarhii ecumeniști, nu neapărat în mărturisirea ereziei ecumeniste (art. 8);
  3. Tainele ecumeniștilor sunt valide (art. 7, 8).

Combinația acestor trei idei din rezoluția de la Roman conduce la concluzia logică și teologică potrivit căreia Duhul Sfânt ar sfinți Sfintele Taine în bisericile pomenitorilor pentru osânda acestora.

Cum? Simplu. Duhul Sfânt sfințește Sfintele Taine prin lucrarea sacramentală a slujitorilor Săi preoți sau episcopi până la momentul caterisirii acestora, în cazul în care merită caterisiți (singura excepție fiind caterisirea pentru aplicarea corectă a canonului 15 I-II privitor la predicarea cu capul descoperit a unei erezii de către episcop, când preotul/episcopul continuă să săvârșească Taine valide și după pronunțarea caterisirii, pentru că astfel de caterisire este nulă de drept).

Asupra acestui lucru suntem cu toții de acord (în afara celor care au căzut deja în schisma de tip stilist) și nu are rost să mai argumentăm, argumentele s-au produs de multe ori.

Sfintele Taine sunt primite în Biserică de către credincioși, care le pot primi fie cu vrednicie, fie cu nevrednicie. Când le primesc cu vrednicie se sfințesc, când le primesc cu nevrednicie riscă să se întineze, să se osândească și chiar să moară, după cum ne arată exemplul biblic al lui Iuda (In. 13,21) sau cuvântul Sfântului Pavel din Epistola întâi către Corinteni (1Cor. 11,28-32).

Indiferent de starea de vrednicie a primitorului, Duhul Sfânt sfințește Sfintele Taine întotdeauna spre mântuirea lumii, nu cu intenția de a-i condamna pe cei nevrednici. Mântuitorul Hristos Se jertfește spre mântuirea fiecărui om, nu spre osândirea lui la iad.

Și asupra acestui lucru suntem cu toții de acord și nu trebuie să o mai luăm de la capăt cu explicațiile. Până aici și rezoluția de la Roman (art. 7) afirmă corect că Tainele sunt valide chiar și la cei ce sunt pomenitori, până la caterisirea acelora.

Corect este și să afirmi că aceia care au o credință eretică și primesc Sfintele Taine cu nevrednicie se osândesc. În sensul acesta vorbește și Sfântul Teodor Studitul despre “întinarea Tainelor”: “Ce să-ți spun acum despre acest lucru nu văd[1], decât că întinare are împărtășania din singurul fapt că îl pomenește [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie”[2].

Tainele nu se contaminează de erezia celui ce le săvârșește, atunci când el este propovăduitor al unei erezii (nu e cazul ereticilor condamnați, care nu au Taine defel), pentru că Hristos nu se poate întina, cum corect afirma preotul Staicu în ultima conferință ținută de monahul Sava.

Cu toată afirmația preotului Staicu și asigurările repetate ale monahului Sava că nu consideră că Tainele ar putea fi întinate de către credința eretică, articolul 8 din rezoluția de la Roman poate fi interpretat, dacă „credința eretică” se referă la săvârșitorul tainei, nu la primitorul acesteia, și în sensul că tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre mântuire pentru că sunt afectate de credința eretică a săvârșitorilor, ceea ce sugerează contrariul celor spuse de preotul Staicu, anume că Hristos S-ar întina de credința săvârșitorului, afirmație la fel de blasfematoare ca și aceea că Duhul ar săvârși Taine spre osândă, pentru că ar sugera că există un Hristos eretic!!! Doamne iartă și păzește de asemenea afirmații!

Chiar dacă acceptăm ceea ce ne spun adepții monahului Sava, că la Roman nu ar fi vorbit despre afectarea Tainelor de erezia  săvârșitorului și că a fost doar o formulare imprecisă, problema rezoluției de la Roman rămâne în continuare aprecierea greșită a stării celor ce primesc aceste Sfinte Taine.

În momentul în care ai postulat că toți cei ce nu s-au îngrădit de erezie sunt eretici, fără nicio distincție, dar că, în același timp, Tainele săvârșite de către pomenitori sunt valide, se naște, în mod firesc întrebarea: Dacă toți sunt eretici, pentru cine mai sfințește Duhul Sfânt Sfinte Taine valide?

Corolarul acestei întrebări este constatarea că dacă toți cei ce nu au întrerupt pomenirea primesc Sfinte Taine valide spre osânda lor, atunci Duhul Sfânt sfințește Sfintele Taine cu intenția de a-i osândi pe primitorii lor.

Mai mult, mergând pe firul acestui raționament, Biserica întreagă ar avea în acest moment rolul de a-i duce la iad pe toți cei ce nu au întrerupt pomenirea. Astfel de învățătură este o hulă cumplită contra Duhului Sfânt (Is. 22,14; Mt. 12,31; Mc. 3,29; Lc. 12,10; 1In. 5,16) și se apropie de cugetarea islamică a Coranului, unde se spune, într-una dintre sure, că Biserica creștină a fost întemeiată spre a-i ademeni spre iad pe cei ce nu îmbrățișează islamul.

Aici se cuvine să facem o precizare crucială: Duhul Sfânt nu sfințește Sfintele Taine în abstract, la modul general. Sfintele Taine nu sunt ca legile statului, să aibă un caracter impersonal, general obligatoriu. Ele nu se sfințesc fără primitor, în mod virtual, pentru momentul în care cineva s-ar putea folosi de ele.

Duhul Sfânt are o relație personală cu fiecare dintre membrii Bisericii, pe care îi inspiră ca, împreună, să alcătuiască Trupul Mistic al lui Hristos, Biserica Ortodoxă. Hristos nu Se jertfește în abstract, ci pentru suflete concrete pe care le cheamă la mântuire.  Că este așa ne arată prevederea canonico-liturgică potrivit căreia pentru a se săvârși Sfânta Liturghie trebuie să existe măcar un credincios în biserică. Hristos nu Se jerfește în zadar!

Acolo unde Duhul Sfânt vede că toți membrii unei comunități sunt eretici, la ce ar mai sfinți Sfintele Taine? Singura explicație ar fi, pe firul logic al afirmațiilor rezoluției de la Roman, aceea că Duhul Sfânt sfințește Taine spre osândă. Blasfemie și hulă împotriva Duhului, care nu se iartă nici în viața de acum, nici în cea veșnică!

Adepții monahului Sava se apără spunând că Duhul Sfânt sfințește Sfintele Taine valide pentru cei ce nu știu despre erezie, pentru copii, pentru bolnavi etc.

Aici intervin două inexactități:

  1. Articolul 2 al rezoluției de la Roman spune: “orice comuniune bisericească cu erezia este erezie”, iar articolul 3 spune: “părtășia la erezie cu știință sau fără știință este erezie”.
  2. Când vorbim de Sfintele Taine nu ne referim doar la Sfânta Taină a Euharistiei, ci la toate Sfintele Taine.

Cei ce apără lucrarea monahului Sava în Patriarhia Română uită că la Roman nu a fost exclus de la starea de eretic niciun credincios al Bisericii noastre rămas în comuniune cu ecumeniștii. Faptul că sunt inconștienți, neștiutori, copii, bătrâni este irelevant pentru cei ce au scris această rezoluție.

Aceasta este filosofia tuturor părinților nepomenitori care au refuzat cu fermitate prevederile Proiectului de Rezoluție din ianuarie 2018, prin care se introduceau niște distincții esențiale, inspirate din cugetarea patristică și din canoanele Bisericii.

A doua scăpare a celor care spun că în parohiile pomenitorilor mai sunt oameni care pot primi Tainele spre sfințire, deci, argumentează ei, nu se afirmă că Duhul ar sfinți Taine spre osândă, este aceea că atunci când vorbim despre Sfintele Taine vorbim despre toate Sfintele Taine, nu doar despre Sfânta Euharistie.

Prin urmare, dacă ne referim la Sfântul Botez, de exemplu, chiar dacă admitem că adepții monahului Sava ar accepta că pruncii se botează spre luminare, nu spre osândă, ceea ce nu fac, după cum ne arată punctele 2 și 3 de la Roman, ce se întâmplă când la Botez vine un major, o persoană trecută de pruncie și se botează la un preot pomenitor (este evident că nu pot nepomenitorii boteza toată țara)? Se botează acela spre luminare sau spre întinare?

Conform rezoluției de la Roman, se botează spre osândă, pentru că neștiința cu privire la erezie nu îl scutește de a avea “credință eretică”, adică de a merge la pomenitori. Așa scrie în punctele 2, 3 și 8 din documentul care a rupt mișcarea de nepomenire în două și a aruncat una dintre părți în afara Bisericii.

Dacă la pomenitori vin doi tineri să se cunune, se cunună spre binecuvântare sau spre osândă? Dar dacă la Sfântul Maslu vin bătrâni neputincioși? Se osândesc sau se sfințesc și se vindecă de boală dacă iau Tainele de la preoți pomenitori?

Ce se întâmplă cu tinerii care vin la Sfânta Taină a Preoției? Se sfințesc spre întinare? Dacă da, cum s-ar mai putea transmite succesiunea apostolică pe parcursul unei erezii, mai ales în condițiile în care erezia durează mai multe generații, cum e cazul ecumenismului, care este în Biserică de o sută de ani? Putem crede că preoții sfințiți sau credincioșii botezați de la începutul participării Bisericii noastre la CMB, în 1961, sunt botezați sau preoțiți spre iad?

Nicidecum. Astfel de idei sunt de natură stilistă. Așa cum nu putem spune că Tainele sunt viciate sau că sunt sfințite spre osândă de la intrarea BOR în CMB, nu putem spune nici că sunt viciate sau sfințite spre osândă după sinodul din Creta.

Răspunsurile pe care le dă rezoluția de la Roman la aceste nedumeriri ne face să ne întrebăm: Dacă tainele valide ale pomenitorilor sunt spre osândă, pentru ce să le mai iei? Nu e mai bine să nu le iei, decât să te osândești? La ce să te mai botezi, dacă o faci spre iad? Mai bine stai păgân. La ce să te mai cununi? Mai bine stai în concubinaj.

Astfel, hula contra Duhului Sfânt este dublată de o cumplită negare a rolului sfințitor al Tainelor în Biserică, ceea ce îi scoate pe cei ce cred și propovăduiesc astfel de lucruri mai în afara Bisericii decât sunt ecumeniștii înșiși.

Care este soluția pentru ca această cumplită hulă să fie eliminată? Renunțarea la doctrina potrivit căreia toți cei ce nu au întrerupt încă pomenirea sunt eretici!

Dacă se renunță la această idee, atunci se revine la doctrina teologică corectă, potrivit căreia Tainele sunt valide și sunt luate de către cei ortodocși spre luminare, iar  de către cei cu adevărat eretici spre osândă.

Cum se poate aceasta? Prin înțelegerea corectă a expresiei “credință eretică”. Credința eretică nu înseamnă simpla rămânere în pomenire, ci mărturisirea și promovarea ideilor ecumeniste de către credincioși, preoți și episcopi.

Mai precis, un preot care pomenește din frică, din ignoranță, din neînțelegerea complexității problematicii, dar care în cugetul său este ortodox, adică nu este de acord cu ecumenismul și nu predică idei ecumeniste, nu crede că ereticii au taine sau Biserică, nu poate fi considerat eretic, nici el, nici ucenicii săi.

Eretic este cel ce crede, predică și susține erezia ecumenistă. Acela ia Tainele spre osânda proprie, datorită credinței sale eretice. Cei ce nu mărturisesc deschis erezia și nu o acceptă în cugetul lor nu sunt eretici și nu pot fi osândiți pentru “credința lor eretică”. Acest lucru ni-l spune Sfântul Atanasie cel Mare în canonul sinodului local din Alexandria, în care s-a decis reintegrarea celor părtași la erezie în Biserică.

Fără îndoială că lipsa de reacție în Biserică la erezie nu este o stare normală și nu este bineplăcută lui Dumnezeu, iar cei ce, citind aceste rânduri, își găsesc motivație pentru a nu mai reacționa riscă să intre în acea “vrăjmășie cu Dumnezeu”, despre care vorbește Sfântul Apostol Iacov (Iacov 4,4), care ne spune că tot cel ce are prietenie cu lumea este vrăjmaș al lui Dumnezeu, adică tot cel ce păcătuiește nu este bineplăcut lui Dumnezeu.

Atunci când judecăm însă această lipsă de reacție (în realitate, nu este al nostru a o judeca deloc) trebuie să ținem seama de starea fiecăruia. Sunt foarte mulți credincioși care nu știu nimic despre erezia ecumenistă și își văd în continuare de viața lor bisericească ca și până acum. Aceia nu acceptă erezia, iar când ajung să o înțeleagă mulți o resping. Cum să credem că primesc aceștia Sfintele Taine spre osândă?

Sunt credincioși care nu înțeleg erezia. Nu putem avea pretenția ca ortodoxul de astăzi să aibă conștiința teologică a celui din primele secole. Sunt unii care au fost mințiți că nimic nu s-a întâmplat la Creta. Nu putem să așteptăm ca acești oameni să ne creadă pe noi și să nu îi creadă pe preoții, duhovnicii sau chiar episcopii pe care îi respectă de când se știu. Lucrurile acestea cer timp, iar noi nu îi putem acuza că primesc Taine spre osândă la iad, pentru că încă nu au luat atitudine.

Sunt și unii, mai ales dintre preoți, care nu au întrerupt pomenirea din diverse motive (frică de ierarhi, neștiință, nehotărâre, frică de a nu cădea în schismă etc.), dar care în cugetele lor simt că sunt “vrăjmași ai lui Dumnezeu” pentru acest lucru, se căiesc, se pocăiesc, se sfătuiesc cu duhovnicii.

Chiar dacă pentru lașitate, neștiință sau incapacitatea de a întrerupe pomenirea credinciosul sau preotul nu este bineplăcut lui Dumnezeu, el nu poate fi considerat eretic, pentru că nu mărturisirește erezia, iar Sfintele Taine nu sunt spre osândă pentru “credința sa eretică” cum spune rezoluția de la Roman.

Că este așa ne arată, indirect, și părintele Ieronim în celebra predică în care ne vorbește despre “har sacramental” și “har mântuitor” și ne spune că dintre ierarhii actuali (care toți sunt eretici, din explicația sfinției sale) se vor ridica unii care vor condamna erezia ecumenistă. Dacă toți iau Tainele spre osândă, cum ar mai putea face asta?

De altfel, atunci când vorbește despre vrăjmășia cu Dumnezeu (“Iacov a zis: „Cel care se arată că este prieten al lor [al ere­ticilor] vrăjmaş al lui Dumnezeu este” [cf. Iac. 4, 4]”[3]) Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că “vrăjmaș al lui Dumnezeu” în ceea ce privește erezia este cel ce “se arată” ca “prieten al ereticilor” și “mănâncă cu ereticii”, sugerându-ni-i în primul rând pe cei ce acceptă erezia sau rămân indiferenți față de ea, deși cunosc implicațiile sale grave, nu pe toți cei ce nu au întrerupt pomenirea.

Cum să fie “prieten al ereticilor” cel ce nu știe nimic despre erezie și nu o acceptă în cugetul său? Cum să “mănânce cu ereticii” cel ce cheamă pe preotul pomenitor la binecuvântarea mesei, după cum permite Sfântul Teodor Studitul, același sfânt care avertizează să nu iscodim prea mult cine cu cine mănâncă, pentru că nu este voia Sfinților Părinți, ci voia noastră[4]?

Închei prin a spune celor ce se întreabă când a spus părintele Sava că Tainele sunt spre osândă: Părintele Sava, părintele Staicu și ceilalți în același duh au spus mereu, de doi ani de zile, acest lucru, fără să își dea seama, pentru că nu par a reuși să priceapă consecințele afirmațiilor pe care le fac.

Spunem aceasta nu spre batjocorire sau denigrare, ci spre avertizare și îndreptare. Hula Duhului Sfânt este un păcat care nu se iartă nici în viața de acum, nici în cea veșnică. Dacă eșuăm în astfel de erezie cumplită, la ce am mai întrerupt pomenirea?

Mihai Siviu Chirilă

Note:

[1] Despre faptul că s-a temut să îi ceară preotului să nu îl pomenească pe ereziarh la liturghie (Scrisoarea 553, către soția unui spătar al cărei nume era Mahara, ed. cit., p. 159).

[2] Scrisoarea 553, către soția unui spătar al cărei nume era Mahara, ed. cit., p. 159.

[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre proorocii mincinoși și despre dascălii mincinoși și lipsiții de Dumnezeu eretici și despre semnele veacului acestuia, în Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți, vol. I, ed. cit., p. 172.

[4] “Dar nu trebuie mai mult iscodit și cercetat dacă cineva a mâncat cu cel ce a mâncat împreună cu un eretic și altul cu acesta, căci atunci, dacă mergem așa cu înlănțuirea, trebuie să ne despărțim de toți. Iar acest lucru este al celor ce-și iubesc voia proprie, iar nu al sfinților.” (Sfântul Teodor Studitul, Epistola 49. Fiului Navcratie)

De ce spunem că monahul Sava afirmă că Duhul Sfânt sfințește Taine spre osânda pomenitorilor

Ierarhi greci vor să convoace un Sinod Panortodox fără participarea Fanarului

KvG4IB_5dbc31bfa8ad82_20500315-tmb-720x411xfill.jpg

Toate Bisericile Ortodoxe Locale vor primi în curând o scrisoare comună din partea Mitropolitului Pireului și cel al Kythirei, privind convocarea unui Sinod Panortodox.

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Grecești, Mitropolitul Serafim al Pireului și Mitropolitul Serafim din Kythira și Antikythera, au conceput o scrisoare comună, prin care îndeamnă toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale, să convoace Sinodul Panortodox cu privire la „problema ucraineană”. Acest lucru a fost declarat de către Mitropolitul Serafim din Pireu, publicației grecești online, ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ.

Toate Bisericile Locale vor primi această scrisoare în zilele următoare, deoarece „problema ucraineană” a zguduit temeliile Bisericii Ortodoxe din întreaga lume. Potrivit lui ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ, Înalții Ierarhi apelează la convocarea Sinodului Panortodox chiar și fără participarea Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului.

Mitropolitul Pireului a menționat că recunoașterea fără precedent a schismaticilor din Ucraina este o crimă.

„Este complet inacceptabil să afirmăm că unitatea Bisericii se realizează prin ”reîncadrare” și admiterea apostaților nepocăiți, anatematizați și nehirotoniți, agenți secreți conspiratori și persoane schismatice”, a subliniat Înalt  Prea Sfinția Sa Serafim, și a reamintit că numai Sinodul Panortodox poate avea puterea de a acorda autocefalia.

Potrivit Mitropolitului, niciun patriarhat nu a recunoscut așa-numita „nouă Biserică Ucraineană”, în timp ce Sinodul Episcopilor Bisericii Greciei, a comis o eroare la scară istorică.

Hirotonirile „clerului” BOaU nu sunt valabile, prin urmare, acordarea Tomosului acestor persoane este o problemă serioasă.

Mitropolitul Serafim a lămurit, de asemenea, că el personal nu a fost niciodată de acord cu recunoașterea BOaU.

„Fraza mea ”Nu sunt de acord, dar susțin arhiepiscopul” a fost denaturată mai înainte de recunoaștere”, subliniază publicația greacă.

Mitropolitul Serafim din Kythira și Antikythera a anunțat, de asemenea, că speră să se convoace un Sinod Panortodox cu privire la „problema ucraineană”, în cadrul căruia Sinaxa Întâistătătorilor să discute situația actuală, să găsească o soluție la problema menționată și  să prevină continuarea schismei în Ortodoxie.

1 noiembrie 2019

Greek hierarchs initiate Pan-Orthodox Council without Fanar’s participation

Ierarhi greci vor să convoace un Sinod Panortodox fără participarea Fanarului

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, arhiepiscopul Ieronim, a recunoscut oficial „Biserica” Ucrainei

444-1

Scrisoarea oficială către „Mitropolitul Kievului”, Epifanie, a fost trimisă de Arhiepiscopul Atenei și a toată Grecia, Ieronim, la două zile după coslujirea cu pseudo-patriarhul Ecumenic la Salonic.

Cu această scrisoare oficială, Biserica Greciei devine prima Biserică Locală Ortodoxă, care recunoaște oficial structura schismatică, drept noua Biserică Autocefală din Ucraina.

Scrisoarea este datată 21 octombrie 2019, cu numărul de intrare 4751.

Preafericite Mitropolit kir Epifanie de Kiev și a toată Ucraina, mult iubite și îndrăgit frate și împreună-slujitor în Hristos Dumnezeu al Smereniei noastre, ne adresăm foarte călduros Preafericirii Voastre, îmbrățișându-vă.

Am primit încântați Epistola patriarhală cu nr. 1119 din 24 decembrie 2018, prin care suntem informați despre lucrarea inițiatoare a Bisericii Constantinopolului, primul Tron și prima răspunzătoare, care, privind cu amabilitate către Voi, către ierarhia din jurul vostru, către sfințitul cler și către poporul credincios al Domnului, a readus cele despărțite în turma cea una a Păstorului celui Mare, Domnul și Mântuitorul nostru, precum (suntem informați) și despre proclamarea prin Decretul Sinodal al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Preasfintei Biserici a Ucrainei drept autocefală și autoadministrată, cinstită cu răspunderile și drepturile celorlalte Biserici Autocefale.

Între timp, primind cu multă bucurie Scrisoarea Voastră irenică din decembrie anul trecut, prin care ni se comunica alegerea Voastră canonică drept Mitropolit de Kiev și a toată Ucraina, adresăm personal Preafericirii Voastre prin Scrisoare de mână urările noastre călduroase de felicitare, ale Sinodului, ale clerului evlavios și ale poporului iubitor de Hristos al Preasfintei Biserici a Greciei, dorindu-vă luminare și întărire de la Dumnezeu cel în Treime spre împlinirea responsabilităților Voastre noi și pline de răspundere ca Întâistătător al Bisericii din Ucraina!

Preasfintele Biserici Locale, Preafericite frate, participă la dumnezeiasca Euharistie a Potirului comun al vieții prin unitatea de credință, prin păstrarea acelorași dogme insuflate de Dumnezeu, stabilite de Sfintele și Marile sinoade Ecumenice, constituind mădularele Bisericii una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească. Drept aceea, bucurându-ne și noi de acest mesaj bun al bunului mers al dorințelor și lucrărilor comune spre dizolvarea barierei dintre Voi și noi, frați de un cuget întru toate, barieră care aducea necaz și sminteală mare spre foarte marea pagubă a toată Biserica și a mărturiei comune contemporane a Ortodoxiei, care a existat până acum. Înălțăm laolaltă doxologie și laudă din partea Preasfintei noastre Biserici apostolice a Greciei, Cârmuitorului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne-a readus la comuniunea dintâi, redând (noi) Preafericirii Voastre îmbrățișarea frățească a dragostei și întinzându-vă dreapta comuniunii bisericești.

În această privință, dorindu-vă, ca Domnul, pacea noastră, „Care a făcut cele două una și a dezlegat zidul din mijloc al despărțirii” (Ef. 2: 14), „să vă dea să cugetați același lucru întreolaltă” (Rom. 15: 5) totdeauna și să dăruiască o slujire de Întâistătător cu mulți ani, mult roditoare și cu bune roade, spre binele Preasfintei Biserici soră a Ucrainei și spre desăvârșita ei unitate, care este clătinată din greu de furtună, izbăvire și restabilire a păcii ei depline, a liniștii și bunei stări, spre slava lui Dumnezeu și a Ortodoxiei din lume, vă îmbrățișăm pe Preafericirea Voastră, frate drag, cu sărutare sfântă și semnăm,

Ieronim, Înaintestătător al Atenei, iubit frate în Hristos (scris de mână)

Atena 21 octombrie 2019

https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/32652-o-arxiepiskopos-ieronumos-anagnorise-kai-episima-tin-ekklisia-tis-oukranias

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, arhiepiscopul Ieronim, a recunoscut oficial „Biserica” Ucrainei

STUPEFIANT: Biserica Greciei a recunoscut „Biserica” schismatică a Ucrainei!

ieronimos_epifanios_ukraine.jpg

Convocarea extraordinară a Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii din Grecia, care a fost prezidată de Arhiepiscopul Atenei și de toată Grecia, ÎPS Ieronim, a fost finalizată cu puțin timp înainte.

În cadrul sesiunii, președintele Sinodului, arhiepiscopul Ieronim, a făcut o prezentare cu „Informații despre Biserica Autocefală din Ucraina”.

Arhiepiscopul s-a referit la privilegiul Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, precum și la recomandările pozitive ale celor două comisii.

Aceleași informații indică faptul că propunerea Arhiepiscopului pentru Biserica Ucrainei a fost recunoașterea, care a fost acceptată de o majoritate în rândul ierarhiei.

„În acest spirit, propun recunoașterea de către Biserica Elenă a Bisericii Ortodoxe Autocefale a Republicii Independente Ucraina” – a spus Preafericirea Sa în încheiere.

Episcopii au vorbit apoi despre propuneri, în timp ce episcopul Daniel din Cezareea a propus ca o decizie să fie luată după un vot clar.

Ierarhia a decis în cele din urmă să ratifice decizia recentă a Sfântului Sinod permanent și este de acord că este dreptul Patriarhiei Ecumenice să acorde Autocefalia.

Anunțul oficial al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei este așteptat în curând.

https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/32243-ektakto-i-ekklisia-tis-ellados-anagnorise-tin-ekklisia-tis-oukranias

Update

Astăzi, sâmbătă, 12 octombrie 2019, Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei sub președinția Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia, s-a întrunit în mod extraordinar, în Sala de Ședințe a Sfântului Sinod.

Înainte de sesiune, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala Sfintei Mănăstiri Asomaton Petrakis.

În dimineața zilei, începând cu ora 9, în marea Sală de ședințe a Sfântului Sinod, s-a săvârșit slujba pentru începerea lucrărilor Sfântului Sinod. La citirea listei ierarhilor participanți, s-a constatat o greșeală.

Ulterior, a fost convocat Comitetul de presă, format din Onorabilii Mitropoliți Ierotheos din Nafpaktos, Dorotheos din Mykonos și Hrisostom al Patrelor.

Conform Ordinei de zi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ieronim al Atenei și toată Grecia a elaborat Raportul său intitulat „Autocefalia Bisericii Ucrainene”.

În introducerea referatului, Preafericirea Sa a declarat că Sinodul permanent s-a ocupat intens pe perioada mai multor sesiuni în legătură cu acest subiect, pe care care l-a și trimis-o la Comisiile Sinodale, pentru probleme dogmatice și canonice și pentru Relații inter-ortodoxe și inter-creștine, pentru a fi prezentate corect Sfântului Sinod.

Pe 13 august aceste Comisii au depus la secretariat constatarea comună și nota intitulată „Problema jurisdicției canonice în Sfânta Mitropolie a Kievului”. Concluzionând raportul Comisiilor, citând cinci subiecte de bază, a concluzionat: „Având în vedere cele de mai sus, ei au considerat că problema autocefaliei Bisericii din Ucraina este canonică și legală, și că nimic nu este care să împiedice recunoașterea autocefaliei Bisericii Ucrainei și armonizarea absolută și alăturarea Bisericii Elene la Patriarhia Ecumenică”.

După aceea, Preafericirea Sa s-a referit pe scurt la instituția sinodală și la organizarea administrativă a Bisericii, precum și la regimul autocefaliei. El a menționat că Biserica Ucrainei a rămas întotdeauna în jurisdicția bisericească a Patriarhiei Ecumenice, care a renunțat la jurisdicția ei canonică pentru a intra în comuniune cu Bisericile Ortodoxe autocefale, lucru pe care Patriarhia Moscovei îl contestă ca fiind necanonic, ca și cum ar aparține canonic de ea.

În cele din urmă, după ce a descris proclamarea autocefale bisericești a Ucrainei ca fiind deosebit de benefică pentru Biserica Ortodoxă și valoroasă în consolidarea relațiilor dintre Bisericile Ortodoxe surori a Marii Rusii și Ucrainei, a prezentat „recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente a Ucrainei”.

A fost urmat de un dialog constructiv, iar pozițiile multor ierarhi, și, Ierarhia a decis să accepte decizia trecutului Sinod permanent și recomandarea Preafericitului Părinte Arhiepiscop al Atenei și al întregii Greciei, Arhiepiscopul Ieronim de a recunoaște «dreptul canonic al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, precum și prerogativa Întâstătătorului Bisericii Greciei de a se ocupa mai departe de chestiunea recunoașterii Bisericii Ucrainei», deși șapte Mitropoliți au cerut amânarea luării unei decizii.

Comitetul de presă al Sfântului Sinod al Ierarhiei

https://www.romfea.gr/ekklisia-ellados/32246-to-episimo-anakoinothen-tis-ierarxias-gia-tin-oukrania

STUPEFIANT: Biserica Greciei a recunoscut „Biserica” schismatică a Ucrainei!

Erezia a ajuns un mod de existență

11,,Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează. Ci dogmele sunt formulări ale învățăturii Bisericii, pe care Părinții Bisericii le-au întocmit ca să păzească Biserica de erezii. Pentru că, ori de câte ori s-a formulat o dogmă, s-a făcut cu scopul de-a se combate o erezie anume” (Părintele Ioannis Romanidis).

Problema zilelor noastre este că erezia a devenit un mod de existență în care creștinul ortodox apară adeseori formulările dogmatice ale Bisericii, uitând să trăiască ortodox și să combată ereziile pe care le întrupează ca experiență străină de adevărul revelat. Cu alte cuvinte, în multe situații, creștinul vremurilor apostate, învață dogmele ortodoxe pe de rost, rostește Crezul cu multă pioșenie, citează întraripat de dumnezeiescul dor din Sfintele Scripturi, postește, se spovedește, merge la Sfânta Liturghie și se împărtășește cu Sfintele Taine, având, totuși, o viețuire străină de Adevărul revelat. Cum se poate o astfel de înstrăinare? Este posibil printr-o atitudine legalistă ce răspunde cerințelor instinctuale de a împlini actul sacramental, lipsită de etosul autentic ce trebuie să așeze viața creștinului pe coordonatele firescului, în Duhul Adevărului, spre realitățile cerești.

Cum zicea părintele Ioannis Romanidis, atunci când se prăznuiește Duminica Ortodoxiei, se scot din dulap Sfintele Dogme și Canoane, se șterg de praf, se bat metanii înaintea lor, după care sunt așezate frumos înapoi, așteptându-se următoarea sărbătoare. Adică, se idolatrizează dogma! Ea nu mai este expresia unei experiențe a Sfinților pusă la îndemână ortodoxului pentru a trăi creștinește și a revela un mod de viețuire conform cu Evanghelia. Dogma devine un monolit din care se fasonează idolatru o falsă experiență ce așează omul într-o existență duală. Pe de o parte, Dogma se cinstește prin cunoașterea ei, iar pe de altă parte se necinstește prin încălcarea ei la nivelul viețuirii personale.

Ca să fiu mai precis, în aceste vremuri în care toată frumusețea Ortodoxiei a „ieșit la suprafață” prin traducerea Scrierilor Sfinte, ortodoxul, în loc să caute să trăiască experiența credinței (ortopraxia), se limitează la o cunoaștere scolastică, respingând un mod de existență pe care îl exprimă învățătura de credință, atât de mult prețuită. Astfel, creștinul ortodox respinge teoretic hiliasmul, însă viețuiește pe pământ ca într-o împărăție de o mie de ani, uitând de dimensiunea cerească pe care teoretic o exprimă adeseori, ca bun dogmatist, canonist sau teolog. Condamnă, în conformitate cu Sfintele Sinoade Ecumenice, ereziile trinitare și histologice însă modul de existență este individualist și anticomunial. Dumnezeul Treimic este definit ortodox, însă modul de raportare la Preasfânta Treime este realizat pe coordonate lumești, harul fiind de trebuință, nu pentru curățirea de patimi, luminare și îndumnezeire, ci pentru binecuvântarea realităților lumești în care este ancorat el, creștinul egocentrist. Pe de altă parte, Iisus Hristos este mărturisit intelectualist ca Dumnezeu-Omul, după tipare dogmatice, iar la nivel practic este redus la o dimensiune eretică-arianistă, a Omului înzestrat cu puteri dumnezeiești sau chiar ca un mare inițiat al umanității.

În aceste condiții, cum poate creștinul ortodox răspunde provocărilor contemporane și cum poate lupta pentru a păstra credința nealterată la nivelul experienței personale? Cum poate învinge patimile când viețuirea sa este străină de dimensiunea cerească a Împărăției lui Dumnezeu? Cum poate să-l biruiască pe diavolul crezând că stăpânește bine Dogmele și Canoanele, când satana, prin cuvintele Sfintei Scripturi, l-a ispitit cu îndrăzneală luciferică pe Domnul?

Dictaturile electronică, medicală, alimentară și religioasă se vor contura într-o Nouă Ordine Mondială, în care omul apostat va fi silit să accepte o realitate pe care el însuși și-a proiectat-o și și-a modelat-o după chipul și asemănarea nevoilor personale, în plan lumesc. Astfel, încălcarea Sfintelor Dogme și a Sfintelor Canoane se poate face la nivel existențial. Dacă acestea exprimă formularea experienței Sfinților, încălcarea lor se poate realiza printr-un mod de existență străin de voia lui Dumnezeu. Și cu cât mai mult, însă, când chiar aceste formulări sunt încălcate cu bună știință…!

Preot Claudiu Buză

Erezia a ajuns un mod de existență