STUPEFIANT: Biserica Greciei a recunoscut „Biserica” schismatică a Ucrainei!

ieronimos_epifanios_ukraine.jpg

Convocarea extraordinară a Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii din Grecia, care a fost prezidată de Arhiepiscopul Atenei și de toată Grecia, ÎPS Ieronim, a fost finalizată cu puțin timp înainte.

În cadrul sesiunii, președintele Sinodului, arhiepiscopul Ieronim, a făcut o prezentare cu „Informații despre Biserica Autocefală din Ucraina”.

Arhiepiscopul s-a referit la privilegiul Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, precum și la recomandările pozitive ale celor două comisii.

Aceleași informații indică faptul că propunerea Arhiepiscopului pentru Biserica Ucrainei a fost recunoașterea, care a fost acceptată de o majoritate în rândul ierarhiei.

„În acest spirit, propun recunoașterea de către Biserica Elenă a Bisericii Ortodoxe Autocefale a Republicii Independente Ucraina” – a spus Preafericirea Sa în încheiere.

Episcopii au vorbit apoi despre propuneri, în timp ce episcopul Daniel din Cezareea a propus ca o decizie să fie luată după un vot clar.

Ierarhia a decis în cele din urmă să ratifice decizia recentă a Sfântului Sinod permanent și este de acord că este dreptul Patriarhiei Ecumenice să acorde Autocefalia.

Anunțul oficial al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei este așteptat în curând.

https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/32243-ektakto-i-ekklisia-tis-ellados-anagnorise-tin-ekklisia-tis-oukranias

Update

Astăzi, sâmbătă, 12 octombrie 2019, Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei sub președinția Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia, s-a întrunit în mod extraordinar, în Sala de Ședințe a Sfântului Sinod.

Înainte de sesiune, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala Sfintei Mănăstiri Asomaton Petrakis.

În dimineața zilei, începând cu ora 9, în marea Sală de ședințe a Sfântului Sinod, s-a săvârșit slujba pentru începerea lucrărilor Sfântului Sinod. La citirea listei ierarhilor participanți, s-a constatat o greșeală.

Ulterior, a fost convocat Comitetul de presă, format din Onorabilii Mitropoliți Ierotheos din Nafpaktos, Dorotheos din Mykonos și Hrisostom al Patrelor.

Conform Ordinei de zi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ieronim al Atenei și toată Grecia a elaborat Raportul său intitulat „Autocefalia Bisericii Ucrainene”.

În introducerea referatului, Preafericirea Sa a declarat că Sinodul permanent s-a ocupat intens pe perioada mai multor sesiuni în legătură cu acest subiect, pe care care l-a și trimis-o la Comisiile Sinodale, pentru probleme dogmatice și canonice și pentru Relații inter-ortodoxe și inter-creștine, pentru a fi prezentate corect Sfântului Sinod.

Pe 13 august aceste Comisii au depus la secretariat constatarea comună și nota intitulată „Problema jurisdicției canonice în Sfânta Mitropolie a Kievului”. Concluzionând raportul Comisiilor, citând cinci subiecte de bază, a concluzionat: „Având în vedere cele de mai sus, ei au considerat că problema autocefaliei Bisericii din Ucraina este canonică și legală, și că nimic nu este care să împiedice recunoașterea autocefaliei Bisericii Ucrainei și armonizarea absolută și alăturarea Bisericii Elene la Patriarhia Ecumenică”.

După aceea, Preafericirea Sa s-a referit pe scurt la instituția sinodală și la organizarea administrativă a Bisericii, precum și la regimul autocefaliei. El a menționat că Biserica Ucrainei a rămas întotdeauna în jurisdicția bisericească a Patriarhiei Ecumenice, care a renunțat la jurisdicția ei canonică pentru a intra în comuniune cu Bisericile Ortodoxe autocefale, lucru pe care Patriarhia Moscovei îl contestă ca fiind necanonic, ca și cum ar aparține canonic de ea.

În cele din urmă, după ce a descris proclamarea autocefale bisericești a Ucrainei ca fiind deosebit de benefică pentru Biserica Ortodoxă și valoroasă în consolidarea relațiilor dintre Bisericile Ortodoxe surori a Marii Rusii și Ucrainei, a prezentat „recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente a Ucrainei”.

A fost urmat de un dialog constructiv, iar pozițiile multor ierarhi, și, Ierarhia a decis să accepte decizia trecutului Sinod permanent și recomandarea Preafericitului Părinte Arhiepiscop al Atenei și al întregii Greciei, Arhiepiscopul Ieronim de a recunoaște «dreptul canonic al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, precum și prerogativa Întâstătătorului Bisericii Greciei de a se ocupa mai departe de chestiunea recunoașterii Bisericii Ucrainei», deși șapte Mitropoliți au cerut amânarea luării unei decizii.

Comitetul de presă al Sfântului Sinod al Ierarhiei

https://www.romfea.gr/ekklisia-ellados/32246-to-episimo-anakoinothen-tis-ierarxias-gia-tin-oukrania

STUPEFIANT: Biserica Greciei a recunoscut „Biserica” schismatică a Ucrainei!

Erezia a ajuns un mod de existență

11,,Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează. Ci dogmele sunt formulări ale învățăturii Bisericii, pe care Părinții Bisericii le-au întocmit ca să păzească Biserica de erezii. Pentru că, ori de câte ori s-a formulat o dogmă, s-a făcut cu scopul de-a se combate o erezie anume” (Părintele Ioannis Romanidis).

Problema zilelor noastre este că erezia a devenit un mod de existență în care creștinul ortodox apară adeseori formulările dogmatice ale Bisericii, uitând să trăiască ortodox și să combată ereziile pe care le întrupează ca experiență străină de adevărul revelat. Cu alte cuvinte, în multe situații, creștinul vremurilor apostate, învață dogmele ortodoxe pe de rost, rostește Crezul cu multă pioșenie, citează întraripat de dumnezeiescul dor din Sfintele Scripturi, postește, se spovedește, merge la Sfânta Liturghie și se împărtășește cu Sfintele Taine, având, totuși, o viețuire străină de Adevărul revelat. Cum se poate o astfel de înstrăinare? Este posibil printr-o atitudine legalistă ce răspunde cerințelor instinctuale de a împlini actul sacramental, lipsită de etosul autentic ce trebuie să așeze viața creștinului pe coordonatele firescului, în Duhul Adevărului, spre realitățile cerești.

Cum zicea părintele Ioannis Romanidis, atunci când se prăznuiește Duminica Ortodoxiei, se scot din dulap Sfintele Dogme și Canoane, se șterg de praf, se bat metanii înaintea lor, după care sunt așezate frumos înapoi, așteptându-se următoarea sărbătoare. Adică, se idolatrizează dogma! Ea nu mai este expresia unei experiențe a Sfinților pusă la îndemână ortodoxului pentru a trăi creștinește și a revela un mod de viețuire conform cu Evanghelia. Dogma devine un monolit din care se fasonează idolatru o falsă experiență ce așează omul într-o existență duală. Pe de o parte, Dogma se cinstește prin cunoașterea ei, iar pe de altă parte se necinstește prin încălcarea ei la nivelul viețuirii personale.

Ca să fiu mai precis, în aceste vremuri în care toată frumusețea Ortodoxiei a „ieșit la suprafață” prin traducerea Scrierilor Sfinte, ortodoxul, în loc să caute să trăiască experiența credinței (ortopraxia), se limitează la o cunoaștere scolastică, respingând un mod de existență pe care îl exprimă învățătura de credință, atât de mult prețuită. Astfel, creștinul ortodox respinge teoretic hiliasmul, însă viețuiește pe pământ ca într-o împărăție de o mie de ani, uitând de dimensiunea cerească pe care teoretic o exprimă adeseori, ca bun dogmatist, canonist sau teolog. Condamnă, în conformitate cu Sfintele Sinoade Ecumenice, ereziile trinitare și histologice însă modul de existență este individualist și anticomunial. Dumnezeul Treimic este definit ortodox, însă modul de raportare la Preasfânta Treime este realizat pe coordonate lumești, harul fiind de trebuință, nu pentru curățirea de patimi, luminare și îndumnezeire, ci pentru binecuvântarea realităților lumești în care este ancorat el, creștinul egocentrist. Pe de altă parte, Iisus Hristos este mărturisit intelectualist ca Dumnezeu-Omul, după tipare dogmatice, iar la nivel practic este redus la o dimensiune eretică-arianistă, a Omului înzestrat cu puteri dumnezeiești sau chiar ca un mare inițiat al umanității.

În aceste condiții, cum poate creștinul ortodox răspunde provocărilor contemporane și cum poate lupta pentru a păstra credința nealterată la nivelul experienței personale? Cum poate învinge patimile când viețuirea sa este străină de dimensiunea cerească a Împărăției lui Dumnezeu? Cum poate să-l biruiască pe diavolul crezând că stăpânește bine Dogmele și Canoanele, când satana, prin cuvintele Sfintei Scripturi, l-a ispitit cu îndrăzneală luciferică pe Domnul?

Dictaturile electronică, medicală, alimentară și religioasă se vor contura într-o Nouă Ordine Mondială, în care omul apostat va fi silit să accepte o realitate pe care el însuși și-a proiectat-o și și-a modelat-o după chipul și asemănarea nevoilor personale, în plan lumesc. Astfel, încălcarea Sfintelor Dogme și a Sfintelor Canoane se poate face la nivel existențial. Dacă acestea exprimă formularea experienței Sfinților, încălcarea lor se poate realiza printr-un mod de existență străin de voia lui Dumnezeu. Și cu cât mai mult, însă, când chiar aceste formulări sunt încălcate cu bună știință…!

Preot Claudiu Buză

Erezia a ajuns un mod de existență

Credincioși bihoreni cer sinodului Mitropoliei Ardealului caterisirea episcopului Sofronie Drincec pentru apostazie

Screenshot-308-1024x576.png

La câteva zile după ce preotul mărturisitor Cosmin-Florin Tripon, din Beiuș, județul Bihor, a adresat Sinodului BOR o scrisoare prin care cerea anularea caterisirii sfinției sale pe motiv că episcopul care a pronunțat-o, PS Sofronie Drincec, a făcut dovada apostaziei de la dreapta credință prin asumarea pomenirii sale la o slujbă greco-catolică la care a participat, unde a fost pomenit alături de papa și ierarhii uniați ca „episcopul nostru”, un grup de credincioși ortodocși din Bihor, membri ai Eparhiei Oradea, au înaintat astăzi o plângere la sinodul mitropolitan din Sibiu, în care cer caterisirea episcopului Sofronie pentru apostazie, rugăciune cu ereticii, recunoașterea falșilor martiri ai ereticilor, nepredicarea cuvântului lui Dumnezeu într-o zi de mare sărbătoare creștină și împreună slujire cu ereticii, pentru care fusese iertat în urmă cu 11 ani.
Dacă plângerea va fi acceptată de către sinodul Mitropoliei Ardealului, conform sfintelor canoane, ierarhii din Mitropolia Ardealului au la dispoziție o lună să îl convoace pe episcopul orădean și să decidă în privința sa, în cazul în care îl găsesc vinovat, cazul fiind trimis Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care va decide sancțiunea pe care episcopul trebuie să o primească.

Această procedură a fost urmată în anul 2008, când episcopul a fost denunțat de către asociații ale laicatului ortodox pentru faptul că a săvârșit Aghiazma Mare împreună cu pseudoepiscopul uniat orădean Virgil Bercea. Cu acea ocazie, mitropolitul de atunci al Clujului, Bartolomeu Anania, l-a propus spre caterisire pe episcopul Sofronie, dar sinodul BOR a decis iertarea sa pentru „regretul și pocăința” manifestate în fața sinodului. Între timp, Episcopia din Oradea a fost transferată în Mitropolia Ardealului.

Dacă va fi găsit vinovat de faptele pentru care este acuzat, episcopul poate suferi sancțiunea de caterisire și chiar excomunicare din Biserica Ortodoxă Română, dat fiind că, în conformitate cu Regulamentul instanțelor canonice ale BOR, apostazia de la credință este singura faptă care se pedepsește cu excomunicarea. Dacă nu va fi găsit vinovat sau nu va fi judecat, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei va fi prima episcopie din Patriarhia Română al cărei ierarh este în același timp în comuniune cu sinodul BOR și este și „episcopul nostru”, al „Bisericii” Unite cu Roma.

Portalul Mărturisirea Ortodoxă susține demersul credincioșilor din Bihor și va iniția o petiție online de susținere a acestui demers, la care pot adera credincioși ortodocși din Bihor, în primul rând, și din restul Patriarhiei, dat fiind că un episcop căzut în apostazie este o problemă a întregii Biserici Ortodoxe Române și a tuturor credincioșilor acesteia, atât timp cât astfel de episcop continuă să aibă comuniune cu ceilalți episcopi ai Bisericii, inclusiv cu cei din care provine fiecare dintre noi.

Petiția se numește „Susținem demersul credincioșilor bihoreni de a-l trimite în judecată pe episcopul Sofronie Drincec” se află pe siteul https://www.petitieonline. Cei ce vor să susțină demersul pot să o facă pe linkul afișat imediat sub această introducere, la începutul articolului propriu-zis.

 

 

Înaltpreasfinția Voastră,

Subsemnații, Adrian-Vasile Blaj, Bianca-Delia Blaj, Radu-Ioan Găvruța, Călin Mihai Sabău, Cristian-Mihai Boldi, domiciliați în județul Bihor, credincioși ortodocși botezați canonic în Biserica Ortodoxă Română, viețuitori în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în temeiul sfintelor canoane 74, 75 apostolice, 6 al sinodului al II-lea ecumenic, 9, 17, 21 al sinodului al IV-lea ecumenic, 14, 15, 20 ale sinodului din Antiohia, 19 al sinodului din Cartagina, și al art. 111, alin. 4) lit. i) din Statutul BOR, formulăm plângere împotriva preasfințitului Sofronie Drincec, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, pentru săvârșirea următoarelor abateri dogmatice, liturgice și canonice:

  1. Apostazia de la dreapta credință, sancționată cu caterisirea și excomunicarea de canonul 62 apostolic și de art. 9 al RACDIJBOR;
  2. Împreună-rugăciunea cu ereticii, sancționată cu caterisirea de către canoanele 45, 64 apostolice, 32-33 Laodiceea și de către art. 28 (2) din RACDIJBOR;
  3. Recunoașterea falșilor martiri ai ereticilor, sancționată cu anatema de către canonul 34 Cartagina;
  4. Nepredicarea și necatehizarea creștinilor în zi de Duminică, sancționată cu oprirea de la slujire (la prima abatere) de către canonul 58 apostolic.

 

În fapt,

 

În ziua de mare praznic al Bisericii Ortodoxe Române, Nașterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare din anul nou bisericesc ortodox, episcopul Sofronie, în loc să participe la Sfânta Liturghie ortodoxă în Episcopia Ortodoxă a Oradiei și să învețe poporul dreapta credință, așa cum îl obligă sfintele canoane, a participat la serviciul religios organizat de cultul eretic greco-catolic la “Catedrala Sfântul Nicolae” din Oradea, unde a sărbătorit 25 de ani de “slujire arhierească” a pseudoepiscopului greco-catolic Virgil Bercea, cel alături de care a săvârșit Aghiazma Mare în ianuarie 2008.

La greco-catolici, episcopul Sofronie a stat în “biserică” ca orice mirean, însă, din înregistrarea pusă la dispoziție de greco-catolici, se vede că participă la momentele “liturgice”, ascultând pios și însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci la momentele la care se face acest lucru de obicei în bisericile ortodoxe. Prin urmare, deși nu a slujit efectiv cu ereticii uniați și cu papistașii prezenți, s-a rugat împreună cu aceștia, lucru pe care sfintele canoane îl interzic sub aceeași pedeapsă a caterisirii.

La acea manifestare religioasă, greco-catolicii au expus pretinsele “moaște” ale “episcopilor” “martiri” “beatificați” de către papa Francisc cu prilejul vizitei sale prozelite din România, din mai-iunie anul curent.

Prin prezența preasfinției sale în acel locaș de cult cu prilejul prezentării acelor “moaște”, în contextul festiv în care s-a desfășurat evenimentul, prin ascultarea “rugăciunii” dedicate acestora, episcopul Sofronie a girat înșelarea greco-catolică prin care acei pseudoepiscopi sunt considerați “sfinți mărturisitori”. Dat fiind că prezența preasfinției sale a fost deplin conștientă, că probabil știa dinainte că acele relicve vor fi aduse spre închinare, sau măcar a putut observa la acel moment, considerăm că episcopul Sofronie a căzut sub anatema canonului 34 Laodiceea, care dispune că sunt sub anatema cei care, “cu dispoziție sufletească, cum interpretează canonistul arhid. Ioan N. Floca[1], cinstesc minciunomartirii ereticilor.

Cel mai grav însă este faptul că în timpul acelei “liturghii” greco-catolice preasfințitul Sofronie a fost pomenit de trei ori alături de papa Francisc și de minciunoepiscopii greco-catolici, fiind numit “episcopul nostru, preasfințitul Sofronie”.

Față de această introducere a preasfinției sale în dipticele papistașe și pomenire ca episcop greco-catolic, preasfințitul Sofronie nu a luat nicio atitudine. Dimpotrivă, filmarea evenimentului ni-l prezintă închinându-se cu evlavie, cu camilafca dată la o parte, exact ca un episcop ortodox care participă la o slujbă ortodoxă la care nu slujește.

Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, care este culegerea de canoane ale “Bisericii” Unite cu Roma, are o subdiviziune dedicată Arhiepiscopiei Majore în care, la titlul 4.1.1.5.1. este prezentată Scrisoarea circulară a Arhiepiscopului Major nr. 723/9.05.2006[2], în care se arată că formulele de pomenire sunt foarte strict concepute în acest cult, ele neputând fi lăsate la întâmplare[3]. Este evident că cei ce au organizat slujba greco-catolică nu puteau să îl pomenească la “liturghie” doar din complezență și amabilitate diplomatică, de unde rezultă că greco-catolicii îl consideră pe episcopul Sofronie ca episcop greco-catolic.

Nu știm motivele pentru care ereticii fac acest lucru, dar este evident că ele există și că greco-catolicii le știu, iar din moment ce episcopul Sofronie nu a avut nicio reacție de respingere a acestei stări de fapt, ci a ascultat cum este pomenit la slujba eretică drept unul dintre eretici și a încuviințat acest lucru, le-a acceptat, prin aceasta apostaziind de la dreapta credință și acceptând starea de episcop” greco-catolic, deși este încă episcop recunoscut canonic de către Biserica Ortodoxă Română.

În conformitate cu Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, în titlul XVIII, intitulat “Despre ecumenism, adică despre promovarea unității creștinilor”, se spune: “Bisericilor orientale catolice le revine sarcina specială de a promova unitatea între toate Bisericile orientale… prin cunoaşterea reciprocă mai bună, prin colaborarea şi aprecierea fraternă a lucrurilor şi a sufletelor” (can. 903).

În titlul XVII[4] se precizează condițiile intrării necatolicilor în “Biserica” catolică. Astfel, “Credinciosul creştin al vreunei Biserici orientale necatolice va fi primit în Biserica catolică prin simpla profesiune a credinţei catolice, precedată de pregătirea doctrinară şi spirituală pentru condiţia fiecăruia” (can. 897).

La rândul său, “Episcopul oricărei Biserici orientale necatolice poate fi primit în Biserica catolică, în afară de Pontiful Roman, şi de către Patriarh, cu consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, sau de către Mitropolitul Bisericii mitropolitane sui iuris, cu consimţământul Consiliului Ierarhilor” (can. 898), iar “Clericul oricărei Biserici orientale necatolice, care vine la deplina comuniune cu Biserica catolică, poate să-şi exercite propriul ordin sacru conform normelor stabilite de autoritatea competentă; Episcopul, însă, nu îşi poate exercita valid puterea de conducere decât cu consensul Pontifului Roman, capul Colegiului Episcopilor” (can. 899).

O verificare[5] a siteurilor cultului romano-catolic și greco-catolic ne arată că la ora actuală în “Biserica” Greco-Catolică unită cu Roma nu există niciun „episcop” cu numele Sofronie, ceea ce înlătură orice îndoială asupra faptului că este vorba despre episcopul ortodox al Episcopiei Oradiei, Sofronie Drincec, care a fost asumat ca “episcopul nostru” de către cultul uniat din Oradea.

Prin acceptarea pomenirii numelui preasfinției sale la această slujbă, preasfințitul Sofronie a acceptat teoria eretică a Conciliului II Vatican despre “Bisericile nedepline” care au har, au episcopi ce pot fi pomeniți chiar în servicii papistașe, după cum se vede, dar nu au încă o comuniune deplină cu Roma. Această viziune papistă a fost consfințită, în variantă ortodoxă, de către minciunosinodul din Creta, unde s-a vorbit despre “biserici și culte” eterodoxe, aflate “mai aproape sau mai departe de Biserica Ortodoxă”.

Mai mult decât atât, dacă poate exista ceva mai mult decât atât, la slujba respectivă, Crezul a fost rostit împreună cu adaosul Filioque, făcându-l pe episcopul Sofronie împreună mărturisitor al ereziei condamnate de către sinodul al VIII-lea ecumenic, al Sfântului Fotie, din 869.

După Crez, episcopul Sofronie se însemnează evlavios cu Sfânta Cruce, când minciunoepiscopul greco-catolic dă binecuvântarea în numele “Sfântului Spirit”, iar adunarea îi întoarce binecuvântarea prin cuvintele “Și cu spiritul tău”.

La evenimentul respectiv, la momentul la care în Biserica Ortodoxă se rostește predica, câțiva preoți greco-catolici își autoelogiau, în prezența episcopului ortodox Sofronie, eforturile, comparate cu ale Sfântului Apostol Pavel, prin care și-au recuperat de la credincioșii ortodocși, adică de la noi, parohiile pe care li le făcuseră cu secole în urmă stăpânirea austro-ungară, prin jaf, barbarie, martirizarea ortodocșilor care s-au opus apostaziei.

La sfârșitul serviciului religios, episcopul Sofronie s-a sărutat cordial cu pseudoierarhii papistași și s-a întreținut cu credincioși greco-catolici ca un prieten al acestora și veritabil casnic al comunității respective.

Reamintim că episcopul Sofronie a fost judecat de către Sinodul Mitropolitan din Cluj, în 2008, că mitropolitul de atunci l-a propus Sfântului Sinod pentru caterisire, că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a găsit vinovat de împreună slujire cu greco-catolicii, faptă pentru care trebuia caterisit atunci, dar sinodul a luat notă de “regretul și pocăința” episcopului Sofronie și l-a iertat. După cum se vede, episcopul nu a dat dovadă de niciun regret și de nicio pocăință, continuându-și acțiunea ecumenistă de înfrățire cu ereticii papistași până în așa măsură încât a ajuns să fie pomenit la slujbele acestora ca unul dintre ei.

Participarea preasfinției sale la acest eveniment arată că nu are niciun fel de respect pentru istoria de luptă și suferință a strămoșilor noștri ortodocși care și-au dat viața pe aceste meleaguri pentru apărarea Ortodoxiei de uniație și papism, dar nici față de eforturile generației noastre de a ne apăra de zelul “paulin” al greco-catolicilor de recuperare a averii noastre bisericești.

Prin faptul că a recidivat, încercând cu viclenie să meargă până la limita impusă de decizia din 2008, dar depășind cu mult hotarele sfintelor canoane, prin participarea și semnarea documentelor eretice din Creta, prin caterisirea preotului beiușean Cosmin Florin Tripon, care i-a întrerupt din toate aceste motive pomenirea, episcopul Sofronie ne arată că este un episcop latinofron, pornit pe calea uniatismului fără dorință reală de a rămâne în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru toate aceste motive, în temeiul sfintelor canoane 74, 75 apostolice, 6 al sinodului al II-lea ecumenic, 9, 17, 21 al sinodului al IV-lea ecumenic, 14, 15, 20 ale sinodului din Antiohia, 19 al sinodului din Cartagina și al art. 9 și 28 (2) al RACDIJBOR, solicităm Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului:

  1. Caterisirea episcopului Sofronie Drincec ca eretic apostat.
  2. Întronizarea la Oradea a unui episcop ortodox, care să nu aibă niciun compromis cu ecumenismul, cu papismul sau cu uniatismul.
  3. Reabilitarea, conform canonului 3 sin. III ec. și celorlalte, a celor care pe nedrept au fost persecutați pentru dreapta credință de acest episcop eretic.

 

Înaltpreasfinției Sale, Doctor Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului

Note:

[1] Arhid. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note și comentarii, Sibiu, 2005, p. 248

[2] http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1886.pdf.

[3] http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1886.pdf.

[4] http://www.bru.ro/varia/cceo/?titlu=17.

[5] https://www.bisericacatolica.ro/episcopi/episcopi-greco-catolici/.

Linkul petiției online de susținere a inițiativei credincioșilor bihoreni este https://www.petitieonline.com/susinem_demersul_credincioilor_bihoreni_de_trimitere_in_judecat_a_episcopului_sofronie_drincec

 

Credincioși bihoreni cer sinodului Mitropoliei Ardealului caterisirea episcopului Sofronie Drincec pentru apostazie

Părintele Cosmin Tripon cere sinodului BOR desființarea caterisirii pronunțate de episcopul apostat al Oradiei

beius-2-1024x768

Ca urmare a participării la slujba greco-catolică la care a fost pomenit ca „episcopul nostru” de către uniați, părintele Cosmin Tripon a solicitat sinodului Bisericii Ortodoxe Române să demareze procedura de revizuire a caterisirii sfinției sale, pe motiv că episcopul care l-a caterisit pe nedrept a făcut, o dată în plus, proba faptului că este eretic, participând la o rugăciune eretică într-o zi în care trebuia să învețe poporul ortodox despre Nașterea Maicii Domnului, acceptând să fie pomenit ca episcop la „liturghie” alături de papa și de ierarhia greco-catolică, girând cu prezența „sfinții” uniați pe care greco-catolicii i-au pus la închinare în acea zi.
Părintele Cosmin Tripon cere sinodului să anuleze caterisirea, să îl repună în slujire cu dreptul de a nu îl pomeni pe ierarhul eretic, să-l cheme în judecată sinodală pe episcopul Sofronie, care a mai fost judecat o dată pentru împreună-slujire cu greco-catolicii și a fost iertat pentru „regret și pocăință”.
Nemaipomenit la slujbele părintelui Cosmin Tripon din toamna anului 2016, episcopul care a fost iertat de caterisire și l-a caterisit, la rândul său, pe preotul mărturisitor a acceptat cu evlavie să fie pomenit ca ierarh greco-catolic într-un demers care deja a făcut înconjurul lumii ortodoxe și pentru care este firesc să dea explicații întregii Biserici Ortodoxe Române.
Părintele Cosmin Tripon a fost primul dintre cei ce au semnalat public apostazia episcopului bihorean printr-un articol publicat pe siteul nostru.
La începutul anului, părintele a scris un studiu amplu și de înaltă ținută academică, în care a arătat publicului larg luptele grele pe care poporul ortodox bihorean le-a dus contra prozelitismului uniat sprijinit de statul austro-ungar, pe linia cărora se situează și mărturisirea sfinției sale și refuzul de a avea comuniune cu un episcop care are comuniune liturgică directă cu greco-catolicii, într-un dispreț total față de trecutul de rezistență ortodoxă contra ereziei papiste și apostaziei uniate.

Mihai Silviu Chirilă

 

Preafericirea Voastră,

Subsemnatul, preot Cosmin-Florin Tripon, preot coslujitor al Parohiei Beiuș IV, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, chemat în judecată în mod necanonic de către Consistoriul Eparhial Oradea pentru întreruperea pomenirii la slujbe a numelui episcopului Sofronie Drincec pentru propovăduirea publică a ereziei ecumeniste prin participarea, semnarea și susținerea sinodului ecumenist din Creta din 2016 și pentru comportament ecumenist față de comunitatea greco-catolică din localitate, caterisit necanonic prin Hotărârea nr. 1/2017 a Consistoriului Eparhial Oradea, susținută de Hotărârea nr. 2/.18.05.2017, a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, și de Hotărârea nr. 13323/20.12. 2017 a Consistoriului Superior Bisericesc,

În temeiul art. 166, lit. a) și 168 din RACDIJBOR, formulez cerere de revizuire a caterisirii pronunțate de Consistoriul Eparhial Oradea.

Îmi întemeiez cererea pe faptul că episcopul Sofronie Drincec a făcut de curând, o dată în plus, dovada că a fost la momentul judecării de către Sfântul Sinod al BOR în 2008, al întreruperii pomenirii preasfinției sale de către mine în 2017 și continuă să fie un episcop eretic, care propovăduiește ecumenismul cu capul descoperit, că a apostat de la credința ortodoxă, fiind în comuniune liturgică cu ereticii greco-catolici din Oradea, că a căzut sub anatemă prin recunoașterea minciunomartirilor eretici uniați.

În fapt,

În ziua de 8 septembrie 2019, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, episcopul Sofronie Drincec al Episcopiei Ortodoxe Românești a Oradiei nu a participat la Sfânta Liturghie dedicată Nașterii Maicii Domnului la Catedrala Episcopiei din Oradea, în schimb a participat la “slujba” dedicată evenimentului de către cultul greco-catolic din localitate, unde se celebrau 25 de ani de “slujire” “arhierească” a “episcopului” Virgil Bercea, împreună cu care episcopul Sofronie a oficiat slujba Aghiazmei Mari în ianuarie 2008.

La eveniment, ierarhul a stat de la început până la sfârșit, neliturghisind cu papistașii și uniații, însă rugându-se împreună cu ei pe tot parcursul serviciului religios desfășurat acolo.

La momentul la care în Liturghia ortodoxă se zice ectenia ieșirii cu Cinstitele Daruri, la acest eveniment liturgic, după ce au fost pomenite numele papei Francisc și ale tuturor “arhiereilor” greco-catolici, a fost pomenit și “episcopul nostru, preasfințitul Sofronie”, moment pe care episcopul Sofronie l-a trăit cu evlavie, cu camilafca scoasă și făcând semnul Sfintei Cruci, fără a se scandaliza defel de faptul că numele i-a fost pomenit alături de prelații eretici greco-catolici.

O verificare[1] a siteurilor cultului romano-catolic și greco-catolic ne arată că la ora actuală în “Biserica” Greco-Catolică unită cu Roma nu există niciun „episcop” cu numele Sofronie, ceea ce înlătură orice îndoială asupra faptului că este vorba despre episcopul ortodox al Episcopiei Oradiei, Sofronie Drincec, care a fost asumat ca “episcopul nostru” de către cultul uniat din Oradea.

Episcopul Sofronie Drincec a fost judecat și iertat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 8-9 iulie 2008[2], după ce a fost acuzat de împreună-slujire a Aghiazmei Mari împreună cu pseudoepiscopul greco-catolic Virgil Bercea. Cu acea ocazie, mitropolitul Clujului l-a propus spre caterisire, iar sinodul BOR l-a găsit vinovat, dar, “luându-se act de pocăința sa”, ierarhul a fost iertat, în loc să fie caterisit. Sfântul Sinod a statornicit însă că “nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte”.

Decizia Sfântului Sinod este desigur incompletă, ea fiind împlinită de Sfintele Canoane, care interzic clericilor și mirenilor și simpla participare la slujbele unor culte eretice sub pedeapsa caterisirii și afurisirii.

Numirea episcopului Sofronie Drincec de către o adunare eretică drept “episcopul nostru” nu poate fi întâmplătoare, pentru că rigoarea liturgică nu permite gesturi de curtoazie diplomatică, nici chiar unde este vorba despre o mimare a Liturghiei adevărate de către eretici (codul canonic greco-catolic prevede clar modul pomenirii în aceasta “biserică” și nu are prevăzută pomenirea “de curtoazie” a celor ce nu sunt papistași).

Prin urmare, dacă episcopul Sofronie este numit în înregistrarea slujbei din Catedrala greco-catolică din Oradea “episcopul nostru”, înseamnă că între preasfinția sa și greco-catolici există o relație de comuniune, ceea ce arată o lepădare în taină a episcopului Oradiei de credința ortodoxă și aderare la greco-catolicism.

Prin această acceptare a pomenirii sale la serviciul religios eretic greco-catolic, episcopul Sofronie a depășit interdicția intercomuniunii impusă de decizia Sinodului din 2008, care l-a judecat pentru că a săvârșit aghiazma cu minciunoepiscopul Virgil Bercea, intrând în comuniune directă și totală, în forma ei cea mai oficială – pomenirea la slujbe – cu papa Francisc, cu ierarhia greco-catolică și cu poporul eretic.

În conformitate cu Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, care este culegerea de canoane ale “Bisericii” Unite cu Roma, în titlul XVIII se spune: “Bisericilor orientale catolice le revine sarcina specială de a promova unitatea între toate Bisericile orientale… prin cunoaşterea reciprocă mai bună, prin colaborarea şi aprecierea fraternă a lucrurilor şi a sufletelor” (can. 903).

În titlul XVII[3] se precizează condițiile intrării necatolicilor în “Biserica” catolică. Astfel, “Credinciosul creştin al vreunei Biserici orientale necatolice va fi primit în Biserica catolică prin simpla profesiune a credinţei catolice, precedată de pregătirea doctrinară şi spirituală pentru condiţia fiecăruia” (can. 897). De remarcat că la acea slujbă s-a profesat Crezul cu Filioque, pe care episcopul Sofronie l-a ascultat cu smerenie ca un ierarh prezent la slujbă, dar care nu slujește.

La rândul său, “Episcopul oricărei Biserici orientale necatolice poate fi primit în Biserica catolică, în afară de Pontiful Roman, şi de către Patriarh, cu consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, sau de către Mitropolitul Bisericii mitropolitane sui iuris, cu consimţământul Consiliului Ierarhilor” (can. 898).

Mai mult, “Clericul oricărei Biserici orientale necatolice, care vine la deplina comuniune cu Biserica catolică, poate să-şi exercite propriul ordin sacru conform normelor stabilite de autoritatea competentă; Episcopul, însă, nu îşi poate exercita valid puterea de conducere decât cu consensul Pontifului Roman, capul Colegiului Episcopilor” (can. 899).

Conform art. 9 din RACDIJBOR, abaterea dogmatică de apostazie este definită ca “renunțarea la credința creștin ortodoxă, cu sau fără trecerea la o confesiune religioasă neortodoxă sau la altă religie, făcută prin mărturisire publică sau privată a celui în cauză, prin viu grai sau în scris”.

Este de datoria Preafericirii Voastre și a celorlalți membri ai Sfântului Sinod al BOR să decideți, în conformitate cu art. 14, lit. 4) al Statutului BOR, dacă se impune trimiterea în judecată pentru săvârșirea abaterii de apostazie a acestui episcop ortodox român pomenit la slujbele greco-catolice, pentru că este evident că episcopul Sofronie și-a încălcat condițiile renunțării la aplicarea pedepsei de care a avut parte în 2008, iar recidiva trebuie să determine revocarea renunțării la aplicarea pedepsei din 2008, aplicarea acelei pedepse și a celei ce decurge din recidivă.

La slujba la care a participat episcopul Sofronie au fost aduse spre “închinare” “moaștele” “episcopilor” “martiri” “beatificați” de către papa Francisc cu prilejul vizitei din mai 2019. Acești “episcopi” au suferit în închisoare pentru că au refuzat să revină în 1945 la Biserica Ortodoxă Română. Participarea episcopului Sofronie la o slujbă în care au fost elogiați aceștia înseamnă o recunoaștere a “sfințeniei” acestora și o cădere sub anatema din pricina nesocotirii canonului 34 Laodiceea care spune că “niciun creștin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos și să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceștia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la aceștia să fie anatema”.

Gestul episcopului Sofronie produce tulburare în sufletele bihorenilor, deoarece reprezintă un gest de lipsă totală de respect, atât față de istoria de 300 de ani de apărare a Ortodoxiei cu prețul vieții de către credincioșii de aici contra tendințelor uniatiste ale greco-catolicilor, cât și față de lupta acestora din ultimele decenii, când retrocedările de către stat a unor lăcașuri de cult au creat situații de conflict foarte grave între cele două comunități.

În drept,

Demersul meu este motivat pe temeiul canonului 31 apostolic, al canonului 15 I-II, al canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, care stipulează la unison că preotul care întrerupe pomenirea unui episcop propovăduitor cu capul descoperit al ereziei nu poate fi sancționat disciplinar, iar dacă este, sancțiunea este nulă de drept.

Canonul 45 Apostolic decretează că “episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească”. Canonistul arhid. Ioan N. Floca interpretează această afurisire ca “suspendare din funcție”[4].

Canonul 64 Apostolic merge mai departe și impune caterisirea și excomunicarea clericului care se roagă cu ereticii, chiar dacă nu concelebrează cu ei.

Canonul 34 Cartagina statuează că atunci când un ortodox recunoaște minciunomartirii ereticilor, cade sub pedeapsa anatemei.

Pentru toate aceste motive, solicit:

  1. Desființarea Hotărârii nr. 1/2017 a Consistoriului Eparhial Oradea, prin care am fost caterisit.
  2. Repunerea mea în slujirea clericală în Parohia Beiuș IV, cu respectarea dreptului de nepomenire a episcopului Sofronie Drincec la slujbe.
  3. Trimiterea episcopului Sofronie Drincec în judecata Sfântului Sinod pentru a fi judecat pentru rugăciune împreună cu ereticii și pentru apostazie de la dreapta credință.

În dovedirea celor spuse, adaug: hotărârea Consistoriului Eparhial Oradea,  înregistrarea slujbei greco-catolice și un studiu[5] referitor la lupta bihorenilor contra uniatismului.

 

Data                                                                                            Preot Cosmin-Florin Tripon

23.09.2019

 

Preafericirii Sale, Patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Române

 

Note:

[1] https://www.bisericacatolica.ro/episcopi/episcopi-greco-catolici/.

[2] https://apuneinceput.wordpress.com/2008/07/09/decizia-sfantului-sinod-privind-comportamentul-sacramental-si-liturgic-al-clerului-si-credinciosilor-ortodocsi/.

[3] http://www.bru.ro/varia/cceo/?titlu=17.

[4] Arhim. Diac. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Sibiu, 2005, p. 35.

[5] https://www.marturisireaortodoxa.ro/lupta-pentru-ortodoxie-in-bihor-impotriva-papismului-si-uniatiei/. Textul a fost publicat în revista Mărturisirea Ortodoxă, an II, nr. 1, ianuarie-martie 2019, pp. 65-86.


Citiți și:

Părintele Cosmin Tripon cere sinodului BOR desființarea caterisirii pronunțate de episcopul apostat al Oradiei

Împreună-slujire a unor părinți mărturisitori antiecumeniști la Beiuș, într-o episcopie rămasă fără păstor

beius-12-1-1024x768

Duminică a avut loc o întâlnire informală ad hoc a câtorva dintre părinții nepomenitori care țin calea corectă a nepomenirii.
Întâlnirea a fost o surpriză pentru toți cei ce am venit din diverse părți ale țării fără a ști că vor fi prezenți și ceilalți. Pe fiecare ne-a adus la Beiuș Dumnezeu pentru diverse treburi și ne-am întâlnit cu localnicii, pe care i-am încurajat în lupta contra ereziei unui episcop care se pare că a trecut deja la uniație, dacă este să ne uităm la ectenia greco-catolică în care a fost pomenit ca „episcopul nostru”.
A fost prima slujbă oficiată de preoți nepomenitori la care a participat un părinte diacon.

Duminică, 15 septembrie 2019, a avut loc o slujbă în sobor la Paraclisul „Sfântul Andrei” din Beiuș, unde slujește părintele Cosmin Tripon, preot nepomenitor caterisit pe nedrept în luna ianuarie a anului 2017 de către episcopul ecumenist Sofronie Drincec, care a participat cu o duminică în urmă la o slujbă a greco-catolicilor, la care a fost pomenit ca și când ar fi „ierarh” greco-catolic.

La slujbă au participat părinți nepomenitori din zonă: părintele Vasile Iovița și părintele Mihai Cantor, din Zalău, județul Sălaj, și părintele diacon Lucian Miclăuș, diacon misionar și profesor de limba română din Timișoara.

Slujba a cuprins Utrenia, Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu și s-a desfășurat în prezența a aproape 120 de credincioși veniți din localitate și din județele învecinate pentru a participa la slujbe unde nu sunt pomeniți ierarhi ecumeniști.

Părintele Mihai Cantor a ținut un frumos cuvânt de învățătură, iar părintele Cosmin Tripon a mulțumit celor care au participat la slujbă, venind, unii dintre ei, de departe.

După slujbă, preoții și credincioșii au participat la o agapă frățească în curtea paraclisului, unde s-au discutat problemele actuale ale Bisericii, un subiect foarte disputat fiind cel local, legat de participarea ierarhului local, episcopul Sofronie, la o „liturghie” greco-catolică, unde a fost pomenit cu titulatura „episcopul nostru”, de ca și când ar fi fost „episcop” al acestei grupări religioase. Imaginile filmate ne arată că episcopul Oradiei s-a închinat evlavios, în loc să protesteze pentru că a fost trecut în rândul ereticilor.

În discuții, credincioșii și-au manifestat îngrijorarea că episcopul a participat la o slujbă eretică în ziua în care în Biserica Ortodoxă se sărbătorea Nașterea Maicii Domnului, neparticipând la slujba Bisericii din care face încă formal parte.

Beiușenii care au o conștiință teologică vie sunt scandalizați și de faptul că participarea episcopului Sofronie la astfel de slujbă, care elogiază „păstorirea” pseudoepiscopului greco-catolic, arată că păstorul eparhiei nu are niciun respect față de istoria de trei secole a zonei, unde ortodocșii au opus o rezistență îndârjită efortului de trecere la uniație, mulți fiind uciși pentru dreapta credință, dar nici pentru istoria recentă a zonei, unde ortodocșii actuali au dus lupte grele cu greco-catolicii pentru a păstra sau recupera bisericile pe care statul postcomunist a dorit să li le dea ca „reparație” pentru că au fost trecuți la Ortodoxie prin decret prezidențial în 1945, acțiune prin care au reușit să injecteze în trupul Bisericii Ortodoxe Române virusul ecumenismului și papismului, creând complicații liturgice și canonice uriașe.

În ceea ce privește pomenirea sa la slujbele greco-catolice, părerea generală este că prin pomenirea sa la slujbe și prin acceptarea acestei pomeniri episcopul Sofronie a apostaziat de la Ortodoxie, devenind „prelat” al „Bisericii” Greco-Catolice și ar trebui caterisit de către sinodul BOR, care l-a iertat în 2008, după ce a săvârșit Agheasma Mare împreună cu același „episcop” greco-catolic.

Se poate vedea pe acest link, la ora 1:17:47, cum numele episcopului Sofronie este pomenit ca „preasfințit episcopul nostru”, https://www.youtube.com/watch?v=CZuZD0G2ZZo&feature=player_embedded.

Din informațiile pe care le avem, episcopul Sofronie a participat la o slujbă de Înălțarea Sfintei Cruci chiar la parohia din Beiuș din care l-a scos abuziv pe părintele Cosmin Tripon, un gest cu evidente conotații de încercare de salvare a imaginii și de contracarare a poziției ortodoxe pe care părintele Cosmin a luat-o prompt prin articolul publicat pe siteul nostru.

Întâlnirea de la Beiuș a fost o surpriză atât pentru părinții de la Zalău, cât și pentru mine, niciunul dintre noi neștiind de participarea celorlalți. Părintele Cosmin ne-a făcut tuturor o surpriză, profitând de faptul că l-am anunțat că voi participa la slujbă deoarece eram în zonă.

La agapa frățească ținută sâmbătă seara, despre care a relatat succint de siteul sfinției sale părintele Vasile Iovița, am rememorat și întâlnirea de la Beiuș, din 11-12 septembrie 2017, ultima întâlnire a tuturor nepomenitorilor din România, înainte de diversiunea pusă la cale de cei ce au scindat lucrarea.

Întâlnire frăţească a clericilor şi mirenilor îngrădiţi de erezie

Într-o atmosferă de frățietate și preocupare pentru problemele cu care se confruntă Biserica noastră, am discutat temele pe care părintele Iovița le-a enumerat, dialogul nefiind unul oficial, ci o consultare a unor oameni care se află în același gând.

Pe măsură ce situația din Episcopia Oradei degenerează din pricina atitudinii filouniate a episcopului său, comunitatea mărturisitorilor antiecumeniști din Beiuș va deveni o soluție pentru cei ce nu doresc să meargă pe calea trecerii la uniație, pe care merge episcopul Sofronie Drincec și care vor avea curajul și puterea duhovnicească de a se despărți de un asemenea ierarh, care trebuie să răspundă pentru recidiva în împreună-rugăciune cu ereticii în fața sinodului Bisericii.

Mihai Silviu Chirilă

Împreună-slujire a unor părinți mărturisitori antiecumeniști la Beiuș, într-o episcopie rămasă fără păstor

Mai este episcopul Sofronie al Oradiei ortodox?

Screenshot-308-1024x576.png

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, unul dintre cei mai înveterați episcopi  ecumeniști din Biserica Ortodoxă Română, nu încetează să ne surprindă cu încălcări repetate ale Sfintelor Canoane. Deși rânduielile bisericești interzic rugăciunile în comun cu ereticii, Preasfinția Sa, aplicând hotărârile mincinosinodului din Creta unde a participat și și-a asumat prin semnătură învățături eretice, nu ratează ocazia, ori de câte ori este invitat, să participe la manifestări cu caracter religios împreună cu papistașii, greco-catolicii, protestanții, neoprotestanții sau mozaicii.

Astfel, duminică 8 septembrie, când în Biserica Ortodoxă se prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, Preasfinția Sa care, potrivit portalului de știri Basilica al Patriarhiei Române, trebuia să liturghisească în Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, a lipsit de la slujbă, find prezent însă la evenimentele ocazionate de sărbătorirea a 25 de ani de „episcopat” a „episcopului” greco-catolic Virgil Bercea.

Potrivit cotidianului Bihoreanul,

La evenimentul care s-a dorit unul modest au participat, printre mulţi alţii, Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, Monseniorul Maury Buerdia, episcopul romano-catolic László Bocskei şi cel ortodox Sofronie Drincec care a participat la slujbă în calitate de invitat.

Prezența unui episcop care se pretinde ortodox la slujbele săvârșite într-un lăcaș de cult greco-catolic este mai mult decât smintitoare pentru preoții și credincioșii ortodocși din Eparhia Oradiei, în condițiile în care cultul greco-catolic este deopotrivă atât schismatic, cât și eretic. Schismatic pentru că s-a rupt din trupul Bisericii Ortodoxe din Transilvania la începutul secolului al XVIII-lea și eretic pentru că a adoptat în timp dogmele papismului asupra cărora sinodul Sfintei Biserici din Constantinopol a aruncat anatema în anul 1054.

Pe de altă parte, oamenii acestui „episcop” greco-catolic, în speță avocați, „preoți”, „protopopi” au făcut un calvar din viața preoților și credincioșilor ortodocși din fostele parohii greco-catolice, bulversându-le într-un mod inimaginabil viața și liniștea personală, în special din Țara Beiușului, dar și din alte colțuri ale Bihorului, târându-i pe aceștia în tribunale unde au revendicat pământ, case parohiale și biserici, în unele cazuri au pierdut, iar acolo unde au avut câștig de cauză, credincioșii ortodocși, cu mari jertfe materiale, au clădit bisericii noi din temelie.

Nu peste multă vreme aceste biserici urmează să fie târnosite, si nu putem să nu ne întrebăm cum va explica Preasfințitul Sofronie acestor preoți și credincioși că au procedat corect construindu-și biserici noi, dar că și Preasfinția Sa a procedat politic corect, omagiindu-l pe cel care a încuviințat maltratarea psihică a acestora timp de mai mulți ani.

În atare situație este perfect normal ca acești preoți și credincioși să se simtă trădați de episcopul lor care, cel puțin din solidaritate cu păstoriții săi, dar și din conștiința misiunii sale, nu ar fi trebuit să participe niciodată la astfel de evenimente. Situația este cu atât mai ciudată, mai greu de înțeles, cu cât în urmă cu câțiva ani, prin 2003, Preasfințitul Sofronie prezent la un simpozion care marca 90 de ani de învățământ teologic ortodox la Oradea a spus despre Atanasie Anghel următoarele:  „Faptul că a acceptat să fie rehirotonit e o palmă pe obrazul dialogului dintre biserici şi un model de laşitate!”, acuzându-l pe acesta de sperjur, pentru că „a jurat în faţa patriarhului Ierusalimului că va rămâne ortodox şi, întorcându-se în Transilvania, acasă, a trecut la ceilalţi”.

Observăm că există o mare diferență între modul cum aborda atunci problema greco-catolicismului și cum o abordează azi. Atunci mărturisea un adevăr istoric, iar azi s-a lepădat de el de ca și cum aceste afirmații nu le-ar fi rostit niciodată, sau de ca și cum nu ar cunoaște împrejurările istorice în care a luat ființă greco-catolicismul sau metodele prin care a fost impus românilor ortodocși transilvăneni sau despre existența mucenicilor ortodocși care s-au opus acestuia.

Gravitatea acestei situații constă întâi de toate în faptul că prin astfel de gesturi, Preasfințitul Sofronie, îi legitimizează pe schismaticii și ereticii greco-catolici, dând impresia că între Ortodoxie și aceștia nu există diferențe, sau dacă totuși ele există nu sunt atât de mari sau atât de grave încât dacă de acum înainte unii ortodocși ar imita gestul Preasfinției Sale, nu ar exista niciun pericol ca aceștia să-și pună în primejdie propria mântuire. În esență, gestul Episcopului Sofronie desființează granițele dintre Ortodoxie și schisme sau erezii, contribuind la dezideratul ecumenist de nivelare a religiilor, de „unitate în diversitate”, care în mod concret înseamnă dragoste fără discernământ. În mod normal acestora se aplică axioma teologică enunțată de părintele Theodor Zisiss: „Pe eretici nu-i cinstim, îi condamnăm”.

În al doilea rând, în cadrul acestei slujbe au fost aduse spre închinare „moaștele” „episcopilor martiri” “beatificați” de Papa Francisc la Blaj cu ocazia recentei vizite efectuate în România, către care s-au înălțat rugăciuni. Este de-a dreptul revoltător pentru preoții și credincioșii ortodocși sa-l vadă pe episcopul lor aducând prin simpla sa prezența cinstire unor „episcopi” „martiri” greco-catolici care au preferat moartea decât să accepte Ortodoxia, vreme în care, în calitate de Episcop al Oradiei, Preasfințitul Sofronie, ignoră adevărații martirii ai Bisericii Ortodoxe, preoții Flore din Beiuș și Mihai din Sânmartin, uciși la 1744 alături de alți robi mulți tocmai pentru că nu s-au lepădat de Ortodoxie, refuzând totodată convertirea cu forța la greco-catolicism, credinciosul Găvruța Petru din Pocola, decedat în 1749, ca urmare a bătăilor primite pentru că s-a dus personal la Carloviț să ceară ajutor Mitropolitului sârb ortodox ca să-i scape pe credincioșii ortodocși din părțile Beiușului de cumplitele silnicii și prigoane la care erau expuși din partea papistașilor, care încercau cu orice preț sa-i convertească la greco-catolicism, și pe Episcopul Nicolae Popovici, aprig luptător împotriva fiarei comuniste, scos cu forța din scaun și exilat la Mănăstirea Cheia, unde a murit în urma otrăvirii.

Deși este Episcop al Oradiei din anul 2007, nu avem cunoștință ca Preasfinția Sa să fi propus Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române canonizarea acestor patru adevărați mucenici ai Ortodoxiei bihorene.

Constatăm astfel, cu multă durere sufletească, că Preasfințitul Sofronie arată mai multă aplecare și preocupare spre manifestările religiose, slujbe și rugăciuni în comun cu ereticii, decâ față de problemele propriei eparhii, cum ar fi aceste canonizări, față de care manifestă indolență totală.

În acest caz este firească întrebarea: Cui slujește Presfințitul Sofronie? Ortodocșilor sau ereticilor? Ce se poate înțelege din gesturile acestea decât o aplicare punctuală a îndemnului ereticului papă Francisc „Să mergem împreună!” sub egida căruia s-a desfășurat vizita sa în țara noastră din vara acestui an. Pot merge ortodocșii împreună braț la braț cu ereticii atâta vreme cât nu renunță la ereziile lor? Au slujit sau au participat Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul la slujbele „episcopilor” arieni așa cum s-a întâmplat cu Preasfinția Sa? Desigur că nu.

Înseamnă că episcopul Sofronie n-a înțeles nimic din evenimentele din 2008 când a săvârșit slujba de sfințire a Agheasmei Mari cu acest „episcop” greco-catolic, și care erau pe punctul de a duce la caterisirea Preasfinției Sale. Dar azi printre sinodali nu mai este Mitropolitul Bartolomeu Anania, care a cerut caterisirea de care vorbeam, și de aceea  se manifestă fără nicio frică sau rușine nici față de Dumnezeu, nici față de Sfinții Părinți, nici față de preoții sau credincioșii din Eparhie, căci cine să-l mustre sau să-l îndrepte atâta vreme cât și Mitropolitul Ardealului, și Patriarhul României, și o mare parte dintre membrii Sfântului Sinod sunt de un cuget cu Preasfinția Sa. Doar Dumnezeu o mai poate face, căci de la oameni nu mai putem avea nicio speranță. Și o va face, căci Dumnezeu nu se lasă batjocorit și nici nu-și părăsește Biserica Sa, ci o apără și îi poartă de grijă.

Pentru a răspunde la întrebarea din titlu vom supune atenției cititorilor noștri ce precizează Sfintele Canoane în privința rugăciunii în comun cu ereticii și a celor ce intră într-un lăcaș de cult eretic ca să se roage.

Canonul 45: „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească”.

Profesorul sibian Ioan N. Floca arată că, întrucât ereticii sunt afurisiți, adică excomunicați din Biserică, se interzice membrilor Bisericii să se roage cu aceștia, și este de-a dreptul o infracțiune de gravitatea crimei slujirea celor sfinte cu clericii eretici, învederând faptul că aceasta este un act de trădare a Bisericii și trebuie sancționat ca atare.

Canonul 46: “Poruncim să se caterisească episcopul sau prezbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire (înțelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”.

În partea a doua a comentariului la acest canon, canonistul arhid. Ioan N. Floca arată cum că ereticii au pierdut succesiunea apostolică, deci și continuitatea preoției, tainele lor nu sunt valide, ei înșiși nemaifăcând parte din Biserică, iar clerul care le va socoti totuși valide, este supus caterisirii.

Canonul 64 apostolic: Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se caterisească și să se și afurisească”. 

Canonistul arhid. Ioan N. Floca, tâlcuind acest canon, explică mai întâi că anumite relații ale creștinilor cu ereticii și necreștinii nu puteau fi evitate și, ca atare, nefiind interzise, desigur, fiind vorba de ralațiile sociale. În privința relațiilor cu caracter religios, care ar fi de natură sa-i aducă în situația de a se ruga împreună cu aceștia nu puteau fi îngăduite, pentru că ar fi însemnat o recunoaștere implicită a credinței lor, fapt care este contrar poziției principale pe care s-a situat Biserica față de eretici și necreștini.

Doar Biserica este singura depozitară a adevărului mântuitor revelat, și ea singură, prin mijloacele harului sfințitor, poate asigura mântuirea credincioșilor. Recunoașterea valorii soteriologice a practicilor religioase ale altor religii și ale ereticilor, înseamnă implicit recunoașterea netemeiniciei poziției pe care s-a situat Biserica față de necreștini și eretici. Pentru aceste motive, oricărui cleric îi este interzis, sub pedeapsa caterisirii și afurisirii, să se roage cu ereticii și necreștinii, fie în locașurile de cult ale acelora, fie în afară. Același lucru este interzis și laicilor, sub pedeapsa afurisirii.

Ce înseamnă afurisire sau excomunicare, ne explică același canonist arhid. Ioan N. Floca în cazul canonului 10 apostolic, care osândește comuniunea cu cei afurisiți: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.

Prin afurisire sau excomunicare, orice creștin era pus în afara Bisericii. Celui pedepsit cu excomunicarea nu-i era permis sub nicio formă să păstreze legături cu membrii Bisericii și nici acestora nu le era îngăduit să rămână în contact cu el. Opreliștea mergea atât de departe încât membrilor Bisericii nu li se îngăduia nici măcar să se roage împreună cu cel excomunicat, pentru că orice tratare cu indulgență a celui pedepsit de Biserică, însemna desconsiderarea pedepsei aplicate de Biserică. Prin izolarea impusă astfel celui afurisit se înțelege că respectivul trebuia să mediteze asupra păcatului săvârșit și să se pocăiască, pentru a se face vrednic de a fi primit în Biserică, prin aceasta urmărindu-se nu moartea păcătosului, ci reabilitarea lui.

Nesocotirea de către ceilalți creștini a oricăror pedepse care se aplică vreunuia ce se abate de la rânduiala bisericească, înseamnă uneori sprijinirea greșelii, încurajarea păcatului, iar nu ajutorarea celui căzut ca să se ridice.

În lumina celor enunțate aici, nu vom formula noi un răspuns la întrebare, ci îi vom lăsa pe cititori să concluzioneze singuri dacă episcopul Sofronie mai are cugetare și făptuire ortodoxe, dacă există consens între învățătura si faptele sale cu învățătura și faptele Sfinților Părinți ai Bisericii, și să decidă ceea ce le dictează propria conștiință.

Vom încheia tot cu o întrebare, adresată în mod special preoților și credincioșilor din Eparhia Oradiei. De câte ori și cât de grav mai trebuie ca Preasfințitul Sofronie să încalce și să desconsidere Sfintele Canoane astfel încât sfințiile și frățiile voastre să luați o atitudine în conformitate cu învățăturile Sfinților Părinți în astfel de situații?

Preot Cosmin Tripon

Mai este episcopul Sofronie al Oradiei ortodox?

„Pace și unitate între nepomenitori!” Cu ce preț?

20170618_145833-1024x768

Din ce în ce mai multe mesaje vin din partea unor nepomenitori, în care aceștia reclamă dezbinarea existentă la ora actuală în rândul celor care, în 2016, au pornit într-un gând lupta contra ereziei ecumeniste, cu prilejul semnării de către delegația română din Creta a documentelor eretice ale acelui pseudosinod.

Unele dintre aceste mesaje provin de la oameni de bună credință, care suferă în mod real pentru faptul că această luptă are și un aspect al admonestării și încercării de îndreptare și recuperare a unora care au luat-o pe căi greșite în anii ce au trecut.

Altele provin de la oameni interesați de a ne face pe noi să părem dezbinatori și vinovați pentru ce se întâmplă. Aceștia nu doresc niciun fel de pace și unitate, ci doar o atribuire a vinei pentru ce se întâmplă celor care nu o au.

Una dintre cele mai iscusite manipulări este aceea care acreditează ideea că disensiunile dintre nepomenitori se datorează unui pretins conflict personal între Mihai-Silviu Chirilă și preotul Ciprian Staicu.

Această afirmație nu are nicio bază în realitate. Personal, m-am întâlnit cu preotul Staicu de vreo trei ori în viață. Dacă aș fi pus să aleg dintr-o mulțime de 10-20 de persoane îmbrăcate preoțește și cu trăsăturile fizice asemănătoare, nu sunt sigur că aș putea să îl aleg pe preotul respectiv. Cum să existe, în aceste condiții, vreun conflict personal între noi?

Dacă ar exista un astfel de conflict și dacă aceasta ar fi singura problemă a nepomenitorilor români, aceasta s-ar rezolva ușor, printr-o simplă iertare reciprocă și o smerire cel puțin din partea unuia dintre noi.

Dacă aș ști că doar iertarea și un gest de smerenie ar putea readuce pacea și unitatea în mișcarea nepomenitorilor, nu mi-ar fi greu să mă așez la poarta părintelui Staicu, a părintelui Antim, a părintelui Ieronim, a părintelui Spiridon, a părintelui Elefterie sau a altuia dintre cei care se consideră lezați de mărturisirea pe care o fac și să stau ca săracul Lazăr de la poarta bogatului din Evanghelie, până când mi-ar arunca o firimitură din mila și iertarea sfințiilor lor.

Dacă aș ști că retragerea mea din această luptă, așa cum a cerut părintele Antim în 2018, înainte de a mă alunga de la scaunul spovedaniei, pentru că am decis, la sfatul unui episcop mărturisitor, să continuu, ar rezolva disensiunile dintre nepomenitori și ar readuce întreaga mișcare pe linia corect patristică a luptei, acceptată de întreaga Ortodoxie, m-aș retrage bucuros în studiile mele de Drept și i-aș lăsa pe ceilalți să ducă cu înțelepciune lupta în continuare. Parcursul schitului Rădeni după plecarea mea de acolo stă însă mărturie că un astfel de gest nu ar rezolva în niciun fel problema.

Din păcate, problema este cu mult mai profundă decât un simplu conflict de orgolii între două sau mai multe persoane. Cei care împing discuția înspre mine și preotul Staicu, prin intermediul ucenicilor pe care îi scot la luptă în locul sfințiilor lor, ascund un mare adevăr: conflictul actual dintre nepomenitori este conflictul dintre Ortodoxia normală, echilibrată, și trăirea credinței într-o manieră exaltată, fără nicio bază teologică, în temeiul unei spiritualități aproximative, create în general mai curând pe impresii despre ce li se pare exponenților săi a fi cugetarea Sfinților Părinți decât pe ceea ce sfinții și sfintele canoane spun cu adevărat.

Această tensiune internă există în Biserica Ortodoxă de generații întregi, poate de secole, fiind însă ținută cu înțelepciune sub control de către personalități marcante din ambele „tabere”, în așa fel încât ea să nu producă dezbinări și schisme.

Cei ce ne acuză acum pe noi și ne tratează cu o ură fără rest încearcă să conserve un stil de viață, un rol în societate autoasumat de conducători spirituali ai poporului, chiar în detrimentul conducătorilor de drept ai poporului, episcopii, căzuți din păcate, în ultimele generații, în duhul ecumenismului.

Lupta care se duce acum între nepomenitorii români este ceea ce profesorul Todorov din Bulgaria a anticipat la sinaxa din Salonic, din iunie 2018, când a spus că ecumenismul a scos la suprafață cele două extreme, ortodoxia neortodoxă și fanatismul religios. Teologul bulgar anticipa atunci că unul dintre efectele ieșirii la suprafață a ereziei ecumeniste în Biserică este acela că cele două extreme vor fi eliminate, iar la sfârșit Biserica va reveni la trăirea sa normală.

Ecumenismul, prin ideologia sa eretică, a slăbit la maximum trăirea normală a Ortodoxiei de către toate stările Bisericii, întărind, ca reacție adversă, la maximum viziunea extremistă despre trăirea credinței din partea unora. În peisajul ultimelor generații, puține personalități au reușit să țină linia dreaptă, necăzând nici în intelectualismul sec al teologiei proecumeniste, nici în extremismul cu iz schismatic al celor care se proclamă “creștinii ultimelor zile”. Personalități precum părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, părintele Ilie Cleopa, episcopi precum PS Iustinian Chira, unii teologi, preoți, monahi, intelectuali laici, creștini obișnuiți, martirii închisorilor sunt dintre cei ce au ținut în această perioadă cârma Bisericii, navigând printre cele două extreme la fel de nocive.

Conflictul a rămas mocnit, dar a persistat în toată această perioadă. Ca să dăm un exemplu de astfel de ciocnire a modurilor de trăire a credinței în Biserică este suficient să ne referim la cei care au frecventat școlile teologice în anii 1990, care mai au probabil vie amintirea schizofreniei în care toți am trăit în acei ani, în condițiile în care, în anumite medii monastice, exista un dispreț sincer față de învățământul teologic (în parte justificat de faptul că învățământul teologic este vehiculul ecumenismului), în timp ce în mediile teologice academice exista o puternică desconsiderare a trăirii duhovnicești, percepute ca lipsită de baze teologice (în cazuri particulare actuale era adevărat, dar în general, la nivelul monahismului pe parcursul istoriei, este complet greșită această afirmație). Prins între aceste viziuni contrare, seminaristul/studentul teolog nu mai știa ce cale să apuce.

Poate că cele două moduri de a trăi credința ar fi putut conviețui în rândul celor care au ieșit deschis la luptă împotriva ereziei ecumeniste, așa cum s-a întâmplat în Rădeniul primului an, perceput de mulți dintre nepomenitori ca un fel de “paradis pierdut”, spre care se îndreaptă privirile celor care cer încetarea disputelor dintre nepomenitori.

La Rădeni exista o linie oficială corectă teologic, pe care o urmam toți, chiar dacă unii aveau păreri teologice diferite, pe care însă le păstrau pentru sine sau le spuneau cel mult ucenicilor lor. Părintele Pamvo nu era primul sau singurul dintre preoții nepomenitori care au negat continuitatea lucrării harice în Biserica de după Creta, mulți dintre cei ce au părăsit în ianuarie 2019 schitul siderați le spuneau același lucru ucenicilor de ani de zile.

Cât timp însă s-a urmat o linie teologică corectă a luptei, aceste opinii diferite nu au ieșit la suprafață și nu au provocat niciun prejudiciu. În acea epocă, fiecare își făcea treaba sa, cu conștiința că în Biserica lui Hristos toate darurile sunt date de Dumnezeu pentru triumful luptei Sale. De aceea, în ciuda atacurilor furibunde ale ierarhiei ecumeniste, în sufletele celor prezenți acolo domnea liniștea, și pacea, și unitatea pe care o cer acum unii, nostalgici după aceste zile.

Dacă atmosfera de la Rădeni din 2017 ar fi continuat, cu siguranță diferențele de opinie s-ar fi rezolvat în duhul frățietății și al dragostei care la acea vreme exista din plin.

În aceasta constă, în esență, schisma pe care a produs-o monahul Sava Lavriotul în Biserica Ortodoxă Română. Discursul său, complet opus celui din prima perioadă a luptei, în care și-a adus o contribuție notabilă la ținerea luptei pe o linie corectă teologică, pentru că la acea epocă era încă conectat la lupta teologică corectă din țara sa, a dat glas și chip tuturor pornirilor extremiste existente în Biserica Ortodoxă Română în general, nu doar în acea parte a ei care a ieșit în linia întâi a luptei antieretice.

Dincolo de ideile cu iz schismatic propovăduite de monahul grec și de cei ce îl urmează în România, vina sa este și aceea de a fi rupt relativul echilibru existent în Biserica noastră între cei ce au o trăire normală și cei ce au una radicală a credinței, care, în mod normal, nu se pot concilia decât prin cunoaștere personală și descoperire comună a căii patristice a vieții duhovnicești, prin respect, dragoste, multă rugăciune și multă primire sufletească a celuilalt.

Monahul Sava a introdus un duh extremist, radical, fără nicio înțelegere față de realitățile din teren, de necesitățile pastorale ale acestei lupte. O confuzie gravă între acrivia dogmatică, absolut obligatorie și manifestată fără rezervă de toți cei ce suntem implicați în această luptă, și nevoia unei pastorații corecte teologic, care să țină seama de faptul că cei pe care îi abordăm și îi invităm să lupte contra ereziei sunt membri ai Bisericii noastre, nu sunt păgâni sau eretici din afara zidurilor Bisericii, a făcut ca toți cei ce încă nu au reacționat la trădarea credinței la Creta să fie considerați și tratați ca eretici, la grămadă, fără nicio preocupare pentru faptul că cineva nu poate fi considerat eretic până când nu crede, mărturisește, propovăduiește și apără erezia, după cum ne învață sfântul Atanasie cel Mare.

Îmi amintesc că la întrunirea de la Beiuș părintele Claudiu Buză a fost acuzat de “acrivie cu dragoste”, concept considerat de către ieromonahul Spiridon Roșu cu acel prilej o adevărată erezie. Acuzația a fost soluționată atunci în duhul păcii și al dialogului dintre frați, dar ea surprindea un anumit duh pe care cei ce au formulat-o se pregăteau să îl injecteze mișcării noastre, care, la acel moment, se bucura de pacea și unitatea pe care i le dăduse manifestarea reușită de la Botoșani, din iunie 2017.

Acest duh, care în Grecia nu a avut nicio șansă de izbândă, a prins foarte bine la cei care se închipuie de mult ultimele redute ale credinței, îi judecă și îi condamnă în cugetele lor pe cei ce nu sunt la fel de vii în credință și mai ales în acțiune. Așa s-a ajuns ca acum câteva zile unul dintre exponenții “acriviei patristice” să semneze un material în numele “obștii ortodoxe”, prin această expresie înțelegându-i doar pe cei ce au întrerupt pomenirea și țin linia radicală propovăduită în România de monahul Sava. O definiție de manual a schismei.

Odată adoptată această atitudine, e greu să mai putem vorbi în acest moment despre pace și unitate și este cu totul necinstit să îi acuzăm de dezbinare și de “criptoecumenism” pe cei ce au refuzat să meargă pe calea radicală a monahului Sava, mai ales că printre ei se află unii dintre cei mai chinuiți și persecutați preoți ai nepomenirii românești.

De asemenea, acuzele de dezbinare care ni se aduc insistent de către cei ce susțin dezbinarea și pe dezbinatorii reali ai luptei, sunt necinstite, pentru că noi nu am făcut decât să dăm mărturisirea noastră contra tuturor abaterilor de la calea cea corectă. Nu este vina noastră că cei despre care scriem merg pe o cale greșită și continuă să acționeze greșit. Noi avem datoria să arătăm public că nu urmăm asemenea drum. Nu facem mai mult de atât.

Cu toții ne-am dori revenirea la pacea și unitatea dinainte de octombrie 2017, când s-a lansat public atacul furibund contra preoților adunați la Beiuș tocmai pentru a aplana unele dintre viziunile diferite pe multe teme duhovnicești, un dialog care, dacă nu ar fi intervenit acest scandal în mass media, ar fi produs rezultate remarcabile în privința păstrării păcii și unității luptei antiecumeniste.

Cei ce ne acuză că suntem dezbinatori uită că la atacurile purtate atunci luni de zile nonstop, noi nu am răspuns timp de mai bine de o jumătate de an, prima noastră luare de poziție fiind în aprilie 2018, când era clar că se dorea îndreptarea întregii mișcări în direcția greșită a schismei produse în Serbia vecină de episcopul Artemie.

Cei care înghit pe nerăsuflate intoxicarea că noi am provocat acest scandal și dezbinarea mișcării să caute pe internet vreo dovadă semnată de noi din septembrie 2017 până în aprilie 2018 a vreunui răspuns la atacurile uneori penale dezlănțuite la adresa noastră. Atunci am fost fideli deciziei de la Beiuș de a nu ne ataca în presă, o decizie corectă în sine, din perspectiva evitării tulburărilor, dar care a permis celor ce aveau de pus la cale o scindare a mișcării să își pună planul în aplicare, captând luni de zile atenția publicului fără a fi deranjați de cineva.

Chiar dacă ar exista posibilitatea unor discuții, chiar dacă la nivel personal nu există niciun fel de luptă între noi, cum e și firesc pentru creștini, există însă multe lucruri asupra cărora cu greu s-ar mai putea cădea de acord.

De exemplu, admițând că am dori să revenim la pacea și unitatea de acum doi ani:

  1. Ce facem cu cei ce nu au întrerupt încă pomenirea, credincioși și preoți români? Îi considerăm pe toți eretici și îi tratăm ca atare sau îi luăm pe fiecare după conștiința sa, îndepărtându-ne de cei ce au cuget eretic nepocăit și îndemnându-i la o mărturisire mai vie pe cei ce nu au fost afectați în cuget direct de erezie?
  2. Ce facem cu pomenirea la rugăciuni și slujbe a celor care încă sunt în comuniune cu ierarhii semnatari la Creta? Îi scoatem din pomelnice complet, ca pe ereticii condamnați, deși până la ultima suflare ei rămân membri ai Bisericii Ortodoxe Române și nu au acceptat în cuget erezia ecumenistă?
  3. Ce facem cu preoții hirotoniți după iunie 2016? Le negăm preoția, cum i s-a întâmplat acelui părinte care zilele acestea caută să dea dovezi de loialitate în fața celor care nu l-au primit în rândurile lor ca preot pentru că a fost hirotonit după Creta?
  4. Ce facem cu Biserica Ortodoxă Română? Mai suntem membri activi ai ei sau suntem în “Biserica universală”, în “Biserica sfinților”, cum cred unii?
  5. Ce facem cu IPS Longhin? Îl considerăm eretic, pentru că pomenește pe mitropolitul Onufrie, care îl pomenește pe patriarhul Kiril, sau înțelegem cu discernământ lupta cumplită pe care cei doi o duc în țara lor și cât de catastrofală ar fi o decizie a mitropolitului de a rupe comuniunea cu Moscova, în condițiile în care statul din care face parte susține intens o “biserică” etnofiletistă și schismatică?
  6. Ce facem cu ceilalți puțini episcopi din lume care încă mai mișcă contra ecumenismului? Îi decretăm pe toți eretici sau privim cu discernământ la mărturisirea lor antiecumenistă, care îi scoate din rândul ereticilor, chiar dacă, din motive de tactică, încă nu au rupt comuniunea cu cei ce susțin erezia, pe care ei o condamnă, o dezmembrează teologic, se detașează de ea prin mărturisiri personale sau prin dezicii ale sinoadelor pe care le conduc?
  7. Ce facem cu Biserica Bulgară? O considerăm “mai înșelată decât noi” pentru că la Patriarhia din Sofia este pomenit în diptice patriarhul Bartolomeu, sau ne vedem lungul nasului și observăm că această Biserică ieșit din CMB, nu a participat la Creta, nu a acceptat deciziile acelui minciunosinod, nu a semnat acordul de la Chieti și nu i-a acordat papei Francisc niciun fel de asistență cu ocazia ultimei sale vizite în țara de la sud de Dunăre, adică are o trăire de Biserică ortodoxă?
  8. Ce facem cu Biserica Georgiei, care, în decizia sinodală de respingere a sinodului din Creta, a afirmat clar că deciziile, toate, ale acestui sinod nu respectă învățăturile Bisericii, adică, cu alte cuvinte, sunt eretice, dându-ne astfel o primă condamnare ca eretic a sinodului din Creta? O considerăm eretică pentru că nu a întrerupt comuniunea cu celelalte Patriarhii, sau constatăm că se află pe o poziție patristică prin care și-a pus la adăpost credincioșii de erezie și a făcut și o mărturisire la nivel de Ortodoxie?
  9. Dacă tot vorbim de cele două Biserici neecumeniste, le recunoaștem lupta sau le condamnăm pentru gesturile reprobabile ale unora dintre ierarhii lor, care mai sunt surprinși uneori în gesturi ecumeniste compromițătoare, pentru care sunt vinovați personal, neatrăgând vinovăției întregii lor Biserici?
  10. Ce facem cu cei ce au o vie simpatie față de episcopul schismatic sârb Artemie și care au căzut sub canonul care le interzicea, sub pedeapsa caterisirii, respectiv a afurisirii, să participe la adunările schismaticilor condamnați? De unde știm că vreunul dintre aceștia nu a primit vreo minciunohirotonire întru minciunohorepiscop din partea acestui episcop aflat în afara Bisericii? Dacă am decide să reluăm comuniunea și pacea și unitatea, ar trebui să îi credem pe cuvânt?
  11. Ce facem cu cetatea ortodoxă a Rădeniului? Acceptăm că părintele Pamvo, care nu a pregetat să primească caterisirea pentru a oferi nepomenitorilor români un loc de închinare, este vinovatul pentru dărâmarea acestuia sau acceptăm că părintele Pamvo nu a făcut decât să ducă un discurs extremist ținut de un an de zile de la Rădeni la ultima consecință? Sau, și mai simplu, achiesăm la părerea personală a unui cetățean care se exprimă de pe marginea luptei spunând că Mihai-Silviu Chirilă este „groparul Rădeniului”, pentru că a plecat din schit, într-un moment în care aceasta era singura soluție pentru cineva care dorea să evite transformarea schitului în teren al unei lupte fratricide cumplite?
  12. Ce facem cu sufletele care s-au rătăcit după ce Rădeniul a dispărut? Cine dă socoteală pentru ele?
  13. Ce facem cu monahul Sava? Ne indignăm că patriarhul ecumenist Bartolomeu se amestecă în viața internă a Bisericilor locale și își arogă roluri pe care nu le mai are demult, dar rămânem impasibili când unul dintre monahii din eparhia sa face același lucru în teritoriul canonic al Bisericii noastre, unde și-a organizat o grupare pe care o conduce ca un papă, netulburat nici de Patriarhia Română, nici de cea din care vine?
  14. Ce facem cu părintele Ioan Ungureanu? Acceptăm afirmația halucinantă că părintele Ioan nici măcar nu a întrerupt pomenirea, că de fapt el se află în continuare în legătură cu ecumeniștii, prin comuniunea cu profesorul Zisis, cu IPS Longhin, cu Biserica Bulgară etc. sau ne smerim și ne cerem iertare pentru aceste vorbe nebunești și recunoaștem că actualmente la Orășeni se duce cea mai eficientă luptă contra ereziei, care ține toată Patriarhia cu sufletul la gură, că din pricina acestor evenimente zeci de mii de români, poate sute de mii, au putut afla despre lupta care se duce în interiorul Bisericii contra ereziei, că de la oameni obișnuiți până la oameni ai legii, mesajul antiecumenist a fost transmis? Ne mulțumim să îl acuzăm pe părintele Ioan că “provoacă tulburare” sau ne uităm la propria mărturisire și constatăm că ea nu a produs niciun fel de tulburare, adică a trecut neobservată, pentru că nu a fost dată cu toată convingerea și cu curaj?

 

Întrebările de acest fel pot continua, arătând că dezbinarea dintre nepomenitori este motivată de chestiuni teologice esențiale, care fac diferența dintre Biserica Ortodoxă și parasinagogă, nu de simple certuri personale. Pentru a se putea reveni la pace și unitate este necesar ca cei ce au deviat să revină la mărturisirea corectă. De aceea s-a lansat acea Declarație la sinaxa Botoșani II, la 1 mai 2019, pentru a-i invita pe cei depărtați de mărturisirea corectă să revină la ea.  Îi așteptăm. Altceva nu putem face.

Mihai Silviu Chirilă