De ce s-a ținut spurcăciunea din ianuarie în Biserica Sfântul Silvestru din București!

Pentru că are o activitate încă din 1970, prin Pr Bordașiu Nicolae, profund ecumenistă!

JPEG - 160.8 ko

Acest părinte a fost și este un susținător al ereticilor, ducând tineri la întâlniri ecumeniste, de rugăciune în comun ( Taize ) încă din 1990.

Ce se întâmplă acolo, ce scop au!

Comunitatea Taizé este o comunitate monastică creștină de bărbați în  Taize, inițiată de fratele Roger  în 1940. Comunitatea este formată din mai mult de o sută de bărbați din multe națiuni care reprezintă în principal ramurile ,,creștine romano-catolice și protestante”.

Viața lor se concentrează pe rugăciune și muncă. Taizé a creat un stil unic de muzică religioasă care reflectă natura meditativă a comunității. Muzica Taizé dezvoltă fraze simple, de obicei versete din Psalmi sau alte părți din Scriptură, repetate sau cântate în canon. Repetiția dorește să ajute meditația și rugăciunea. Instrumentația este formată în jurul chitarei, vioarei și a altor instrumente de tip string.

Comunitatea, deși ca origine vest europeană, caută să primească persoane și tradiții de pe întregul glob. Internaționalizarea este vizibilă chiar și în muzica și rugăciune. Sunt incluse chiar și cântece și icoane din tradiția est-ortodoxă. ( sursa wiki )

Image result for cruce Taizé în formă de porumbel

La Taizé, oameni de origini confesionale, etnice, culturale, lingvistice diferite şi uneori opuse, se roagă şi muncesc împreună

 Pr Bordasiu alaturi de ereticul ”frate” al sau…in biserica Sf Silvestru dand vanat lupilor

Citam de site-ul fratelui Alois si fratelui Roger

”În ianuarie 1990, fratele Roger a reuşit să facă o scurtă vizită la Bucureşti unde i‑a întâlnit pe părintele Constantin Galeriu  şi pe părintele Dumitru Stăniloae*.  Fratele Alois a avut prilejul de a se întoarce la biserica părintelui Galeriu, Sf. Silvestru, pentru o celebrare a vecerniilor, care a adus laolaltă tineri din tot Bucureştiul şi din împrejurimi.

Se simţea că această vizită a fost pregătită de mai mulţi oameni de-a lungul mai multor decenii. Părintele Bordașiu, paroh la acea vreme, al bisericii Sf. Silvestru, care a început să trimită la Taizé grupuri din Bucureşti încă din 1990, a amintit de vizitele fratelui Grégoire încă din 1970. Acele vremuri erau periculoase şi ei trebuiau să fie atenţi pentru a se asigura că aveau aceeaşi versiune pentru Poliţie despre ceea ce fratele făcea acolo. Un preot de la Patriarhie ne-a povestit cum, la începutul anilor 1980, student fiind a întâlnit din întâmplare doi fraţi din Taizé în plină stradă. Erau puţin dezorientaţi căutând o mănăstire pe care doreau să o viziteze. El le-a arătat drumul şi mai apoi ei i-au dăruit o cruce Taizé în formă de porumbel pe care o mai are şi acum.”

Image result for cruce Taizé

Probabil că aceasta din dreapta… Vai de preotul acela dacă pastrează cruci eretice ca pe sfinte moaște…

CRUCE ERETICA Taizé

Image result for cruce Taizé

Alta CRUCE ERETICA ….

*Deci acest frate se lauda ca i‑a întâlnit pe:

  1. Părintele Constantin Galeriu ( din păcate, era receptiv  …)
  2. Părintele Dumitru Stăniloae ( se folosesc de numele și imaginea lui ca să păcălească pe cât mai mulți… )

Image result for Pr nicolae BordasiuNu trebuie decât să te uiți la poză ca să-ți dai seama în ce duh este… Nu arată deloc ca un preot ortodox – ca cei din dreapta care sunt din aceeași generație, dar în duh diferit.

Susținătorul cel mai puternic al celor de la Taize,  este, și a fost,  Pr Nicolae Bordașiu, cel din imagine ( stg ). El a reușit sa păcălească pe mulți tineri care frecventau biserica, că-i va ajuta să vadă Franța, cu bani puțini, organizând pentru ei pelerinaje… Sărăcuții !!! Și cu banii luați, și cu pacate !!!! … Au avut încredere în duhovnicul/ profesorul lor… De aceea trebuie mereu să facem ascultare de Sf Scriptură care ne învață  să cercetăm duhurile, să vedem de unde sunt…

”Să cercetăm, ca să nu fim înşelaţi şi purtaţi de orice vânt” (cf. Ef. 4, 14)

Și i-a dus vântul spre iad…

Image result for cruce Taizé în formă de porumbel

Au ” Cantate ” pe aici… și i-a  cazat, pe unde nici nu te astepți… săli de sport etc… Deci, scopul principal fiind altul de fapt… aceste întâlniri ecumenice… nu grija lui pentru vizitarea unei țări străine pe bani puțini…

Ce au auzit copii noștri pe acolo 

Cităm din meditațiile ”fratelui” Alois de pe site-ul Taize :

În meditaţia sa, fratele Alois a încercat să-i încurajeze pe cei prezenţi:

„Într-un timp în care mulţi sunt tentaţi de descurajare sau scepticism, am vrea să ne lăsăm purtaţi de dinamismul Învierii! Învierea lui Hristos este asemeni unei lumini care ne arată sensul vieţii noastre şi care aprinde o speranţă pentru lume. Hristos cel Înviat însoţeşte fiecare fiinţă umană şi nu încetează niciodată de a căuta prietenia noastră. Tuturor ne este dat să trăim o prietenie cu El. Nu în zadar ne-a spus în Biblie: „Nu vă voi mai numi servitori, vă voi numi prieteni”.

Această prietenie o trăim şi unii cu alţii. Hristos ne uneşte într-o singură comuniune, aceea a Bisericii. El ne aşează alături de persoane atât de diferite la prima vedere încât ne este greu să-i numim prieteni. Şi totuşi, prin Hristos, se creează o prietenie mai profundă decât afinităţile spontane.

Toţi împreună alcătuim Biserica. Avem nevoie să descoperim că împreună ca şi Biserică putem ajuta societatea noastră să îşi găsească o faţă mai umană, care să fie marcată mai mult de încredere decât de neîncredere. Dacă parohiile noastre, grupurile noastre de tineri, ar putea fi mai înainte de toate sălaşuri ale bunătăţii inimii şi ale încrederii! Locuri primitoare, unde să încercăm a ne susţine reciproc, locuri în care să fim atenţi la cei sărmani din jurul nostru.”

Acolo i-a dus duhovnicul / profesorul / Bordașiu Nicolae !!! …. Cu binecuvântarea celor ”mari” din deal … iată mai jos cu ce se mai laudă ereticii pe site-ul lor :

Timp de 25 de ani tineri din România au venit la Taizé și au participat la Întâlnirile Europene. Și de asemenea frați din Taizé au mers în România de multe ori pentru a – i vizita pe creștinii de acolo, unui dintre ei chiar în timpul comunismului, în 1960. Dar acum a fost pentru prima dată când am mers împreună cu un grup de tineri din alte țări.

Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a primit în audiență la dânsul. Mi-a spus cât de mult îl respecta pe fratele Roger, pe care îl cunoștea personal. A apreciat, de asemenea, darul pe care i l-am oferit: un șal pe care fratele Roger obișnuia să-l poarte. Fratele Roger devenise foarte sensibil la frig și, din cauza aceasta, avea mai multe șaluri pe care le purta, ceea ce mi-a permis să pot oferi câte unul Papei Benedict al XVI-lea, Patriarhului Constantinopolului cât și celui al Moscovei.”

Dracul ia chip de lumină ca să păcălească, slujitorii lui – deasemenea…

Ce aflăm din CV-ul  postat pe site-ul bisericii Sf Silvestru despre acest ”părinte” Bordașiu :

Ca Patriarhul Justinian şi ministrul Mircea Maliţa  (oare ce rol a avut acest comunist care era  președinte al  UNSR (Uniunea Națională a Studenților din România), organizație de masă a Partidului Comunist, până la reunirea tuturor organizațiilor de tineret în UTM, membru în CC al PCR din iulie 1972 , fost director al Bibliotecii Academiei între 1950-1955, adjunct al ministrului Afacerilor Externe, ministru al Învățământului (1970 – 1972), ambasador în Elveția (1980 – 1982), iar apoi în SUA (până în 1984) în accesiunea lui, de ce a stăruit oare să ajungă profesor la copii ????  Gândiți-vă puțin… diplomație… exteriorul tarii... Vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Mali%C8%9Ba  ) din august 1968 până în februarie 1969 au stăruit la autorităţi ca să obţină numirea sa ca profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti.

Patriarhul Justinian l-a hirotonit diacon și apoi preot, de sărbătoarea Sf. Andrei, în 30 noiembrie 1969 , iar în 1970 predica în biserică pentru Taize :). În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, avînd ca îndrumător pe părintele Stăniloae. ( transfer de imagine – așa se numește în marketing). În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a frecventat prelegerile profesorilor Jean Mrie Le Guillou O.P., Charles Kannengisser, Alain Besancon, Henri Bouillard şi unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle” (nr. 367/ 1 oct. 1974).  ( aici a fost școlit pentru spurcăciune )… În timpul studiilor la Paris, prin Ion Cuşa, i-a cunoscut pe Ion Mămăligă, Eugen Ionescu (căruia i-a procurat Filocalia). Datorită păr. Stăniloae, l-a Întâlnit pe Emil Cioran. L-a cunoscut şi pe preotul Virgil Gheorghiu. ( Iarași transfer de imagine pentru naivi… ca la pescuit – nada… )

Dar cea mai importantă relaţie a fost cu teologii de la Institutul Saint-Serge: Clement Olivier şi Michel Evdokimov. Revenit în ţară a fost din nou profesor la seminar (1975) până în octombrie 1981, când este transferat la Biserica Sf. Silvestru, unde este şi acum. (Ca sa pună în practică spurcăciunile pentru care a fost școlit…)  Aici a avut meritul de a fi între cei dintâi care au început predarea religiei în şcoală, imediat după decembrie 1989. (Ca să aducă adepți tineri, să-i îndoctrineze cu spurcăciuni …). Tot aici a ajutat tineretul să cunoască învăţătura de credinţă şi în colaborare cu „Comunitatea Taize” din Franţa, începând cu 1990, a organizat participarea tinerilor la întâlnirile de tineret creştin din Europa.

Deci, sub masca fostului deținut politic, se ascunde un ecumenist – trădător al lui Hristos, al Credinței celei Drepte  !

Deci, atenție mare!  Nu toți care au făcut pușcărie în timpul comuniștilor sunt sfinți! Contează duhul în care sunt… dacă sunt în duhul lui Hristos, sau în duhul spurcăciunii dracului – al ereziei… După roadele lor îi veți cunoaște ( Matei 7, 16 ) – zice Domnul…

Ce spunea Pr Gheorghe Calciu despre Taize si ”Fratele Roger” pe care îl promova Bordașiu Nicolae încă din 1970 în biserică:

Brother Roger at prayer.

”… eu m-aș gandi la Roger, “fratele” Roger, care era un demonizat, era cel mai mare păcătos. El a fost un cuib al diavolilor. Și toată Biserica plânge și se lamentează, si vai, ce ne facem, că nu o să mai fie acolo, ca să mai trimitem tinerii aștia din România, din ortodoxie să îi trimitem la pierzare, acolo era pierzare. Acolo era un demon foarte mare. El își făcuse așa, o chestie demonică, un fel de administrator al tainelor, aparea în alb… Cel mai mare păcătos a fost el. Era pur și simplu un new age-ist. Toată chestia asta era New Age. Și bisericile de aici își trimiteau copii lor la pierzare.

Deci este o mare greșeală…

Brother Roger with Catholic and Protestant clergy, leaving an ecumenical service in St. Stephans Cathedral Vienna, c. 1975 Sursa : wiki

O mare greșeală, este un mare păcat! Este un păcat de neiertat. Ce căutau ăia acolo? Se duceau să stea cu genunchii încrucișați sub ei și să se legene ca niște oameni cuprinși de nebunie? Ăsta a fost un păcat care, cred că Dumnezeu a lovit… Adică, diavolul a vrut să facă din acest Roger, că nu îi spun frate, să facă din el un martir al New-Age-ismului, trimițând tot o îndracită să îl omoare. Lucrurile cred că s-au schimbat în cele din urmă pentru că diavolul nu are perspectivă și el nu și-a dat seama că prin asta își taie firul acolo la…

Și sper că Taize-ul va dispărea așa cum se întâmplă cu toate acțiunile diavolești. ” 

Spunem si noi AMIN !!!

Sursa: https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/02/06/de-ce-s-a-tinut-spurcaciunea-din-ianuarie-in-biserica-sf-silvestru/

Canoanele sunt lepădate, credinţa batjocorită, iar tu zici că nu este vădit neadevărul şi că trebuie aşteptat un sinod? Făţarnicule!

Să fie demn pentru tine oricine, afară de cel care învaţă erezia. Dacă va fi eretic, vom stărui să nu primim de la el nici învăţătura, nici împărtăşania, şi nu numai că nu ne vom împărtăşi la el, ci îl vom osândi şi cu toate puterile îl vom da pe faţă, ca să nu devenim părtaşi pieirii lui” –  Sf. Iosif Voloţki

lupiAvând în vedere mulțimea rătăcirilor și a credințelor neadevărate care primejduiesc creștinii și despart Biserica, nu este deloc uimitor că întru apărarea propriei apostazii, unii încearcă să inventeze argumente și îndreptățiri ca să le dea drept învățături ortodoxe şi cucernice, iar fiind date pe faţă unele, aceștia născocesc altele şi mai năstruşnice, după care continuă să se ascundă. Astfel, chiar dacă uneori ei cad de acord cu faptul că întreruperea pomenirii episcopului eretic nu este schismă, ei încearcă să răstălmăcească învăţăturile sfinţilor despre ascultare şi calea împărătească, zicând că trebuie pomenit episcopul, chiar de propovăduieşte învăţături străine, până ce va fi osândit de vreun sinod ortodox. Unii ce procedează în acest chip se arată a fi adevărați lupi în piei de oaie. Pe din afară parcă grijesc de Biserică și de mântuirea oamenilor, iar pe dinăuntru se leapădă singuri de credință și pe alții îi îndeamnă să facă la fel. Însuşi argumentul adus de ei poate fi cu ușurință combătut, mai greu de combătut fiind „buna intenție” și „grija de Biserică” a acestor mincinoși. Anume acestea din urmă nasc o multime de argumente noi întru întărirea propriei lepădări, făcând astfel o primejdie și mai mare pentru adevărații credincioși.
Întorcându-ne la argumentul propus de a arăta de ce nu este adevărat că pentru a lepăda otrava minciunii și pe cel ce o răspândește, adica să întrerupem pomenirea episcopului eretic, trebuie să fie osândit acesta de un sinod ortodox. Nu este adevărat întâi de toate pentru că o astfel de afirmație contravine Tradiţiei Bisericii şi Sfintelor Canoane, în special celui invocat în polemici la acest subiect, Canonul XV de la Sinodul I-II din Constantinopol, care zice: „Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinţi, fireşte adică, de comuniunea cu acela care propovăduieşte eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi”. După cum ne arată clar canonul, întâi de toate trebuie să fie osândit eresul propovăduit de episcop, ca să ştie toată lumea că învățătura propovăduită de unul ca acesta nu este sănătoasă, ci pierzătoare de suflet, procedând astfel după cuvântul apostolului care zice: „Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Gal. 1:8). Astfel, nu persoana episcopului este criteriul după care se întrerupe sau nu pomenirea lui, ci credinţa propovăduită de acest episcop, iar, prin urmare, pentru a întrerupe pomenirea trebuie să fie osândit eresul propovăduit de episcop, iar nu numaidecât episcopul eretic.
Iar întreruperea pomenirii episcopului doar după osândire sinodală poate fi admisă doar când este vorba de vreun eres nou, despre care nici sinoadele nu au hotărît și nici părinții nu au scris, ci toată lumea se află în necunoștință dacă este adăvărat sau nu cuvântul propovăduit de acesta. Fiind vădit faptul că este ceva nou şi nelimpezit, aceştia vor așteapta un sinod care să hotărască dacă e ortodox sau nu acel episcop (adica ortodoxă sau nu învățătura lui), și apoi să întrerupă sau nu pomenirea lui. Dar nu din iconomie, ascultare sau alt lucru vor fi făcute acestea, ci din necunoştinţa noilor erezii apărute şi vicleşugurilor lor. Cu toate că şi în acest caz judecăţii sinodale este supus nu atât episcopul, cât eresul propovăduit de dânsul, iar el este osândit ca eretic şi propovăduitor al eresului anume spre cunoştinţa creştinilor, pentru ca aceştia să fugă de dânsul din motivul credinţei neortodoxe, iar el să ştie că din motivul eresului propovăduit se află în afara Bisericii, unde nu este loc de mântuire.
Mai pot fi spuse aceste cuvinte din canon (pentru ca este scris împotriva schismelor din Biserică) ca nu cumva să născocească cineva că episcopul sau patriarhul propovăduiesc vreun eres (firește adică acest lucru fiind neadevărat) și să întrerupă pomenirea lui, lucru care va fi cu adevărat schismă. În capul unghiului oricum se pune credinţa propovăduită de episcop (ortodoxă sau neortodoxă), iar acţiunile şi raportările creştinilor faţă de acest episcop decurg din aceasta.
Dar să vedem că altfel stau lucrurile acum. Eresul propovăduit de o mulțime de episcopi, preoți și mireni este vădit și osândit și de părinți, și de sinoade ortodoxe, și toată lumea se află în cunoștința faptului că e prădată Casa și furii sunt înăuntrul ei, și asta nu de doi-trei ani, dar deja aproape de un secol. Părinții sunt necinstiți, hotărîrile Soboarelor – anulate, sfintele Canoane sunt lepădate, însăși credința e badjocorită și cele sfinte luate în râs, iar tu zici că nu este vădit neadevărul și trebuie să așteptăm un sinod ce ar hotărî că cele ce se fac nu sunt bune și că trebuie să ne ferim de dânsele și de cei ce le fac? Fățarnicule, cum poți răstălmaci cuvintele canonului pentru astuparea propriei lepădări? Cele spuse de tine nu numai dumnezeieștelor hotărâri nu corespund, ci și nefirești se arată, fiind vânzare de credință în fața lupilor răpitori. Uite că şi sinoade au fost, și o mulțime de părinți au osândit această învățătură și cred că și tu înțelegi că e batjocorită credința și primejduită mântuirea văzând toate cele întâmplate. Toate s-au săvârșit, iar tu nu ai făcut nimic, ci, mai mult decât atât, te ascunzi după minciuni precum că trebuie osândit ereticul, pe când nu ereticul ci erezia trebuie osândită, ce s-a şi săvârşit.
Dar ce zice canonul în continuare? Zice: „desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi”. Dacă în primul rând este pusă condiția ereziei osândite, adică dacă propovăduiește episcopul vreun eres cunoscut și osândit, depărtează-te de la el fără să aştepţi o hotărâre de sinod și atunci, nu numai că de canon nu vei fi certat, ci şi te vei învrednici de cinstea celor ortodocși, adică a celor aflați pe calea cea strâmtă a mântuirii, iar nu împreună cu cei ce leapădă credința și batjocoresc cele sfinte. Vezi ce îţi zic Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți prin aceste cuvinte ale canonului: De vrei sa te asemeni nouă, adica celor deja mântuiți și aflați în cinstea cea ortodoxă, depărtează-te de cel ce propovăduiește hula și răzvrătește poporul și nu aștepta nici sobor și nici alt lucru de vreme ce cunoști că învățătura propovăduită de acela este înșelare și lepădare de credință.

| Învăţătura Bisericii despre părtăşia cu ereticii. Rămânerea în comuniune cu ecumeniştii – argumente şi contraargumente

Părintele Adrian Făgeţeanu vorbind despre Patriarhul Daniel la Mânăstirea Lainici, în aprilie 2008:
‘’Până-n prezent, niciodată Biserica noastră n-a fost condusă de eretici […]
Deci erezia Patriarhului Daniel ne duce pe toţi la dezastru… Dacă ascultăm de el, nimeni nu se va mântui. Aţi înţeles? De toate păcatele te poţi pocăi, de erezie nu. […]
Eu vă dau următorul sfat: să nu bravaţi! Ce înseamnă „a brava”? Să spui ca Apostolul Petru „Doamne, dacă toţi Te vor părăsi, eu nu”, Dumnezeu ce i-a răspuns: „Nu va cânta cocoşul a doua oară şi te vei lepăda de mine de trei ori”. Ci să spui cu smerenie „Binecuvântate Doamne, învaţă-mă; Stăpâne, înţelepţeşte-mă să înţeleg; Binecuvântate Sfinte, luminează-mă! Doamne Dumnezeul nostru, Tu învaţă-mă, înţelepţeşte-mă, întăreşte-mă să nu Te părăsesc şi să rămân cu Tine şi cu Biserica strămoşească, Biserica Ortodoxă, să nu trec la erezia Patriarhului”. E clar?
„Dacă nu ceri de la Dumnezeu să te întărească, să te lumineze, degeaba îţi spune cineva verbal şi să te apuci tu singur să faci ceva. „Doamne, Tu învaţă-mă, înţelepţeşte-mă, luminează-mă şi întăreşte-mă, ajută-mă, să nu Te părăsesc, să rămân în ortodoxie, să nu mă las păcălit de acest diavol care e Patriarhul ecumenismului”.

Sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/canoanele_sunt_lepadate_credinta_batjocorita/2017-04-25-406

Despre necesitatea botezării ereticilor. Luaţi aminte preoţilor care refuzaţi să-i botezaţi pe eretici!

baptisteriu-sec5-africaÎn ultima sută de ani, primirea ereticilor la Ortodoxie s-a făcut doar prin mirungere sau chiar fără a li se cere să facă nimic, cum e cazul greco-catolicilor din Ardeal. Practica cea mai des folosită în tot istoricul Bisericii Ortodoxe cu privire la primirea ereticilor a constat în solicitarea lepădării de erezie şi botezarea lor.

Primirea ereticilor la Ortodoxie fără a li se cere lepădarea de erezie şi fără botezarea lor prin întreita afundare conform Canoanelor Sfinţilor Parinti  a luat un nou avânt odată cu sinodul din Creta şi abolirea în cadrul acestuia a canonului 72 al Sinodului VI Ecumenic (care dimpreună cu alte canoane ale Sfinţilor Părinţi interzice total căsătoriile mixte).

Pentru a înţelege cât mai bine importanţa botezării ereticilor care vor să vină în sânul Bisericii Ortodoxe, redăm cuvintele Sfântului Nicodim Aghioritul din nota 83, din Pidalion, editura Credinţa Strămoşească 2007, paginile 89-90, notă care ţine de tâlcuirea canonului 46 apostolic. În această notă Sfântul arată cum trebuie primiţi la Ortodoxie ereticii apuseni, al căror botez nu este de fapt botez. “[…] botezul latinilor este minciunonumit botez. Şi pentru aceasta, nici după cuvântul amărunţimei (scumpătăţii) este primit, nici după cuvântul iconomiei. Nu este primit după cuvântul  amărunţimei, întâi pentru că sunt eretici[…]. Al doilea, latinii sunt nebotezaţi pentru că nu păzesc cele trei afundări la cel ce se botează, precum din început a primit dreptslăvitoarea Biserică de la Sfinţii Apostoli[…]. Deci, zic, cei ce primesc stropirea latinilor, socotească ce au să răspundă la stăpânirea acestui Apostolesc Canon[46], încă şi la a celui după acesta, adică al 47-lea!

Iar celor care se întreabă nedumeriţi, pentru ce uneori pentru anumite perioade de timp şi în anumite locuri, romano-catolicii au fost primiţi la Ortodoxie prin mirungere, Sfântul Nicodim Aghioritul le dă răspunsul: “Pentru că papismosul atunci era îndricul sau, şi toate puterile împăraţilor Evropei le avea în mâinile sale, iar împărăţia noastră ( n.n. – bizantină) îşi da duhul. Drept aceea de nevoie era, că de nu s-ar fi făcut iconomia aceasta, Papa ar fi ridicat neamurile cele apuseneşti asupra celor răsăriteneşti, şi ar fi robit, şi ar fi ucis, şi alte nenumărate răutăţi le-ar fi făcut. Dar acum când relele cele de acest fel nu ni le pot face, fiindcă au pus deasupra noastră Dumnezeiască pronie, acest fel de păzitori care şi însăşi trufaşilor acelora desăvârşit le-au smerit sprânceana; acum zic, când nimic asupra noastră poate turbarea papismosului, ce mai trebuie iconomie? Că iconomia are măsuri şi hotare, şi nu este veşnică şi nehotărâtă”.

La citatele de mai sus din Pidalion vom aduce câteva argumente şi din cartea “Mărturisesc un botez” de Gheorghe Metallinos, apărută la editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011. Această carte se ocupă pe larg de modul primirii la Ortodoxie a ereticilor apuseni. Citându-l pe Cuviosul Neofit, preotul Gheorghe Metallinos sintetizează foarte bine care este părerea majorităţii Sfinţilor Părinţi în privinţa modului primirii ereticilor în cadrul Bisericii Ortodoxe: “« Numai Sinodul al VI-lea împreună cu al II-lea votează ca ereticii să fie primiţi în parte prin ungere». Însă, Sfinţii Părinţi (Ciprian, Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare etc.), iar dintre Sinoadele locale cel de la Laodiceea, dar şi Canoanele Apostolice rânduiesc ca ei să fie “simplu botezaţi”, precum, de asemenea, Sinoadele Ecumenice al VI-lea şi al VII-lea, “cele care validează cele hotărâte de acelea ”. Iar în acord cu canonul 6 al Sinodului I Ecumenic şi 19 al celui de la Antiohia “se ţine votul majorităţii”. Astfel el concluzionează: “ Aşadar, votul majorităţii spune că ereticii trebuie botezaţi, iar votul câtorva foarte puţini, că trebuie mirunşi”. Se constată însă că în rândul sfintelor canoane “cele care hotărăsc botezarea sunt mult mai multe decât cele care hotărăsc ungerea”. Poate că n-ar tebui să ne grăbim să respingem în mod simplu acest “argument” al lui Neofit, ci să încercăm mai degrabă să distingem ţinta mai îndepărtată a scriitorului, care vrea să dovedească prin aceasta ceea ce s-a spus deja mai sus, adică folosirea de către Sinodul al II-lea şi cel Quinisext a iconomiei doar pentru motive concrete şi reale şi ca o excepţie.

Aşadar, scriitorii noştri tind într-un glas spre hotărârea că, potrivit practicii canonice a Bisericii, asupra ereticilor care se întorc la Ortodoxie trebuie să se aplice din punct de vedere canonic scumpătatea (acrivia), adică să fie botezaţi, întrucât, dealtfel, tainele ereticilor nu pot fi considerate valide în ele însele nici potrivit scumpătăţii, nici potrivit iconomiei”(“Mărturisesc un botez” pag. 68-70)

Deşi, cum am mai spus, aplicarea iconomiei, adică a mirungerii, în privinţa primirii ereticilor la Ortodoxie a fost folosită şi ea în trecutul istoriei Bisericii Ortodoxe, începând cu anul 1755 s-a generalizat tot mai mult practica primirii lor prin acrivie, adică prin botez a ereticilor.

Citez: În cele din urmă şi în ciuda hotărârii din 1484, sinodul de la Constantinopole din vremea patriarhatului lui Chiril al V – lea(1755) a hotărât şi a impus botezarea catolicilor. Orosul sinodului, semnat şi de către Patriarhii Alexandriei şi ai Ierusalimului, continuă să fie ultima hotărâre oficială a Bisericii Ortodoxe privitoare la chestiunea aceasta[…]. Iar după Chiril al V-lea, Patriarhul Ecumenic Sofronie al II-lea (1774-1780) ”împreună cu catolicii îi botează cu îndrăzneală şi pe cei ce vin la Biserica cea Mare (Ortodoxă) dintre armeni – care mai sunt numiţi şi arieni şi nestorieni. Şi făcând aceasta, i-a deprins pe cei de pretutindeni să săvârşească urmând pilda sa”. De asemenea, este cunoscut că, pe la 1786, Patriarhul Ecumenic Procopie(1785-1789) aplica hotărârea (orosul) şi asupra celor care se întorceau dintre uniaţi” (“Mărturisesc un botez” pag. 108-109).

”Fiind cel din urmă text privitor la chestiunea întoarcerii apusenilor la Ortodoxie, Orosul Patriarhilor Răsăriteni de la 1755 s-a bucurat de o aplicare extinsă în secolul al XIX-lea. Episcopii ortodocşi – purtători şi promotori ai Tradiţiei Patriarhului Ecumenic Chiril al V lea şi ai Părinţilor Colivazi – aplicau Orosul ca regulă, ba chiar în regiuni aflate sub stăpânire străină, sfidând consecinţele. Îndeosebi acolo unde, din cauza legăturilor frecvente dintre ortodocşi şi catolici, pericolul relativizării diferenţelor dogmatice se făcea cu deosebire simţit, ierarhi curajoşi nu şovăiau să-i boteze pe catolicii care se întorceau, neluând deloc în considerare pericolele pe care le aducea cu sine îndrăzneala lor (“Mărturisesc un botez” pag. 162).

Cât priveşte pe cei botezaţi canonic ortodox, prin întreita afundare, dar care în cursul vieţii lor au trecut la eretici, reprimirea lor se face prin mirungere. Astfel, în nota 84 de la tâlcuirea Canonului 47 Apostolic din Pidalion, pagina 91, se precizează: ”Ci se curăţeşte cineva de spurcăciunea eresului, cu anatematisirea aceluiaşi eres, cu pocăinţă vrednică de cuvânt şi rânduiala curăţitoarelor rugăciuni ale Patriarhului Metodie, pe care Biserica le citeşte asupra celor ce s-au lepădat de credinţă, şi în sfârşit cu Pecetea Sfântului Mir. ”

În concluzie, practica primirii ereticilor în Biserica Ortodoxă s-a făcut până în secolul XIX şi în continuare în secolului XX prin botezarea lor prin întreita afundare, conform Canoanelor Sfinţilor Părinţi.

În zilele noastre, dată fiind apostazia în masă a clerului mai întâi şi apoi a credincioşilor ortodocşi, ereticii sunt primiţi cel mult prin mirungere sau tot mai des fără a li se cere şi fără a li se săvârşi taina botezului prin întreita afundare. Dar vai episcopilor şi preoţilor ce fac acest lucru! La Înfricoşătoarea Judecată, conform scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog, li se vor arăta acestora cazuri de episcopi şi preoţi curajoşi precum cei amintiţi de preotul Gheorghe Metallinos, care nu luau în considerare pericolele din partea stăpânirii străine şi botezau cu curaj catolicii care se întorceau la Ortodoxie, cu atât mai mult cu cât se făcea simţit pericolul relativizării diferenţelor dogmatice din cauza legăturilor frecvente dintre ortodocşi şi catolici.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Ieromonah Teodor Popovici

Conferința părintelui Sava Lavriotul de la București – 20 aprilie 2017: ,,Despre Sinaxa din Grecia – Tesalonic, de pe data de 4 aprilie 2017”

IMG_20170420_182930În ziua de joi, 20 aprilie, Gheron Sava Lavriotul a venit la București pentru a conferenția (catehiza) cu scopul de a lămuri unele probleme apărute la Sinaxa din Grecia, de pe data de 4 aprilie și de a risipi confuzia legată de acrivie și iconomie din spațiul ortodox românesc, de după sinodul tâlhăresc și eretic din Creta.

Omilia rostită de părintele lavriot și răspunsurile precise, din punct de vedere canonic și patristic, la întrebările auditoriului, au fost ca o ,,rapsodie de primăvară” înviorând sufletele și simțirile celor prezenți la această frumoasă întâlnire.

După ce teologul Mihai – Silviu Chirilă ne-a introdus în atmosfera conferinței prin amintirea Rezoluției Sinaxei din Grecia[1], Gheron Sava a rostit o scurtă omilie, din inimă – după cum a mărturisit, traducător fiind părintele Efrem de la Schitul Prodromu, din care amintim:

-Părintele Sava nu și-a propus la această întâlnire să vorbească despre ,,Creta”. A vorbit cu alte ocazii, atunci când a trebuit;

-S-a început prigoana în Biserică: cei care nu vor accepta ,,sinodul” din Creta vor fi considerați schismatici, ca unii ce sunt în afara Bisericii și rup unitatea Bisericii, fanatici, fundamentaliști și alte apelative care nu au nici o legătură cu realitatea;

-Scopul întâlnirii este comun: dragostea de Hristos, dorința de a mărturisi Adevărul și voința de a rămâne în Biserica Lui.

-Cum să mergem mai departe pe calea mărturisirii? Să nu avem comuniune cu ereticii ecumeniști! Nu va fi ușor. Vom fi prigoniți!;

-Noi nu facem sinoade și nu ne organizăm în structuri paralele Bisericii. Nu trebuie să urmăm nimic din ceea ce greșit s-a hotărât la Creta;

-Nu noi suntem cei care am creat probleme, ci ereticii ecumeniști care conduc oamenii spre iad;

-Celor care ne spun că ne aflăm în afara Bisericii, le răspundem: noi nu ne aflăm în ,,biserica” lor, ci în Biserica lui Hristos;

La sesiunea de întrebări și răspunsuri, s-au făcut următoarele precizări:

-Nu se știe unde sau dacă a slujit părintele Theodoros Zisis în noaptea Sfintelor Paști. De fapt, părintele Sava nu cunoaște dacă pr Zisis a mai slujit de când a fost oprit de la slujire după întreruperea pomenirii;

-Dacă mergem acolo unde sunt pomeniți ierarhii eretici este ca și cum am fi de acord cu învățătura lor;

-Stiliștii pot fi primiți la spovedanie. Ei nu sunt eretici, nu sunt condamnați de un sinod iar calendarul nu este dogmă. Bineînțeles, nu avem comuniune!

Despre iconomie, părintele Sava a spus: s-a făcut destulă iconomie, timp de 115 ani. Pe de o parte, noi urmăm linia Sfinților Părinți, iar pe de altă parte, iconomia este lucrare a Bisericii pentru cei neputincioși. Împreună cu acrivia, trebuie să înțelegem pe toți oamenii, să purtăm slăbiciunile lor și să arătăm multă dragoste. Facem iconomie fără a ne îndepărta de la învățăturile Sfinților Părinți. Împreună trebuie să ajungem la același scop: mântuirea;

-Părintele Sava nu crede că va fi Sinod panortodox:

  1. cine să-l facă?!
  2. ierarhii nu au curajul să mărturisească că este vremea antihristului
  3. a rămas un singur ierarh mărturisitor, care s-a îngrădit cu totul de erezie – PS Longhin
  4. trebuie să știm unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm – să înțelegem semnele vremurilor

-ROCOR a condamnat ecumenismului, dar nu a condamnat persoanele eretice. Sfintele Sinoade au condamnat odată cu ereziile și pe ereziarhi. Trebuie anatematizați și cei care promovează erezia, iar pentru aceasta e nevoie de Sinod. Întreruperea pomenirii episcopului este anatemă: scoatere în afara Bisericii;

-Nu trebuie să ne scandalizăm de neînțelegerile dintre preoții nepomenitori; sunt omenești. Și Sfinții Apostoli au avut divergențe care au fost depășite, rezolvate. Trebuie depășite dificultățile și împreună să ajungem la un numitor comun, după învățăturile Sfinților Părinți;

-Potirul comun este o mare minciună! O folosesc preoții care nu vor să întrerupă pomenirea. Toate canoanele vorbesc despre rugăciunea în comun cu ereticii ca motiv de despărțire de Biserică;

-Cei morți pot fi duși la preoții pomenitori pentru slujba înmormântării, dacă acolo s-au îmbisericit. Pot merge și cei care s-au îngrădit de aceștia (precizăm că la slujba de înmormântare nu este pomenit ierarhul). Adevărata problemă este: ce facem înainte de moarte?!;

-Este adevărat că Biserica fără episcop nu poate fi înțeleasă. De aceea, prin îngrădirea de erezie și apărarea Ortodoxiei, Biserica se îngrijește să aibă episcopi (ortodocși, nu falși sau mincinoși);

Neparticiparea părintelui Theodoros Zisis a fost cauzată de temerea acestuia că părinții aghioriți vor antematiza Bisericile Bulgariei și Georgiei pentru neîntreruperea pomenirii patriarhilor care au acceptat,,sinodul” din Creta, îndeosebi a lui Bartolomeu;

Diferența dintre părintele Zisis și părinții aghioriți este dată de faptul că părintele profesor consideră că se poate merge în biserici, la preoții cu cugetare ortodoxă care pomenesc pe ierarhii semnatari la Creta și că întreruperea pomenirii nu este obligatorie;

Despre preoții care au întrerupt pomenirea și trimit credincioșii la biserici, la preoții care pomenesc, nu doar pentru mărturisire, ci și pentru spovedit și împărtășit, părintele Sava este categoric: aceștia greșesc! De ce au mai întrerupt pomenirea dacă trimit la pomenitori pe credincioșii care ei înșiși au hotărât să se îngrădească?!

-Patriarhul Daniel a fost numit eretic și s-a amintit o expresie a acestuia, făcută în 2008: ,,Considerăm că, printr-un dialog teologic sincer şi profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă”.[2] (Sinodul BOR din 8-9 iulie 2008)

La finalul întâlnirii, domnul Mihai Silviu Chirilă a anunțat că se dorește înființarea unei Sinaxe Ortodoxe Românești, cu participarea preoților, monahilor și mirenilor din spațiul românesc: România, Basarabia și Comunitățile românești din Ucraina și diaspora.

Preot Claudiu Buză

[1] https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/04/05/rezolutia-sinaxei-din-4-aprilie-prin-care-este-condamnat-ecumenismul-si-pseudo-sinodul-din-creta/

[2] http://ziarullumina.ro/sa-pastram-unitatea-de-credinta-si-disciplina-canonica-ortodoxa-dar-si-pacea-dintre-culte-55949.html

Iconomia şi acrivia în relaţiile cu ereticii, după învăţătura Sfântului Teodor Studitul

sf_teodor_studitul_-_zoran_zivkovic_0Sf. Teodor Studitul ne-a lăsat o operă deosebit de folositoare mai ales pentru timpul nostru, când apar noi şi noi răstălmăciri şi interpretări personale ale modului în care trebuie dusă lupta împotriva eresului ecumenist. Fiind implicat mai întâi în controversa micheiană (sinodul preacurvar), iar mai apoi în lupta cu iconoclasmul, Sf. Teodor a scris o mulţime de scrisori către clerici, mireni şi monahi, în care descrie cu exemple concrete atitudinea pe care creştinii ortodocşi ar trebui să o aibă faţă de eretici şi faţă de cei ce sunt în comuniune cu aceştia.

Remarcăm că Sf. Teodor Studitul (†826) a întrerupt comuniunea cu arhiereii eretici într-o perioadă în care încă nu exista un canon 15 al Sinodului I-II (emis abia în 861), de aceea practica întreruperii comuniunii trebuie privită mai larg decât acest canon, care nu epuizează subiectul şi nici nu avea scopul de a-l epuiza.

De asemenea e foarte important să atragem atenţia că ereticii despre care vorbeşte Sf. Teodor în epistolele sale nu fusese condamnaţi de vreun sinod ortodox la acea vreme. Spunem asta în contextul în care astăzi circulă pe larg o învăţătură periculoasă, conform căreia ereticii necondamnaţi ar fi ierarhi canonici atâta timp cât nu sunt condamnaţi de un sinod ortodox, iar comuniunea cu aceştia nu ar primejdui mântuirea noastră.

Vă invităm să urmăriţi o selecţie de fragmente din scrisorile Sf. Teodor Studitul cu privire la subiectele de mare actualitate în ceea ce priveşte lupta împotriva ecumenismului, pentru a cunoaşte adevărata atitudine patristică pe care ar trebui să o avem.

Nu trebuie pomeniţi minciuno-învăţătorii care au participat la sinodul eretic şi cei de un cuget cu acesta

„Dar când necurăţia ereticească s-a arătat deschis în timpul soborului, se cuvine şi precauţiei tale, împreună cu toţi ortodocşii, să vorbeşti cu îndrăzneală, neavând comuniune cu minciuno-învăţătorii şi nepomenind pe nimeni din cei ce au participat la sinodul preacurvar sau pe cei de un cuget cu el.” [Epistola 39. Către egumenul Teofil]

Împărtăşirea cu ereticii din iconomie este lepădare de adevăr

„În îndreptăţirea pe care a scris-o Maximin şi pe care însuşi Atanasie a citit-o, Maximin spune că el se împărtăşea, dar nu avea comuniune, şi că asta e o iconomie ce nu conţine lepădare de adevăr, chiar dacă acesta nu este respectat întocmai. […] Ah, cât de dreaptă este nedumerirea sfinţintului nostru arhiereu şi a întregii mulţimi de mărturisitori! Dacă asta nu este comuniune şi lepădare, atunci ce folos este din osteneala şi nevoinţa lor, vărsarea de sânge şi suferinţele lor? Pentru ce el însuşi e caterisit? Pentru ce părăseşte mănăstirea? Pentru ce este îndepărtat de la săvârşirea celor sfinte? Ah, voi spune iarăşi, dumnezeiască nedumerire! „Ţinând nedreptatea drept adevăr” (Rom 1:18) el crede că şi părinţii procedau ca şi dânsul.” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

Episcopii eretici sunt pseudo-episcopi

„Ce creştin a auzit vreodată de nebuneştile şi nelegiuitele fapte ce au fost săvârşite de necinstiţii preacurvari, care numai se numesc episcopi, iar de fapt sunt pângăritori desăvârşiţi după judecata apostolilor şi a părinţilor, chiar dacă să nu luăm în seamă eresul? […] Două sute şaizeci şi şase de lovituri şi apoi, aşteptând puţin, încă patru sute de lovituri cu biciul pe spate… Asta a făcut nobilul arhiepiscop, iar mai bine zis minciuno-episcopul de Tesalonic.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie]

Ereticii se despart pe ei înşişi de trupul lui Hristos

„Nu a lăsat Domnul până în sfârşit Biserica Sa, ci a arătat că ea are în sine putere, făcându-i pe fraţii noştri din apus să dea pe faţă nebunia celor de aici şi să-i lumineze pe cei ce luptă în întunericul ereziei. Şi totuşi aceşti îndărătnici s-au ferit de a-şi deschide ochii inimii. Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor: ei s-au despărţit pe sine de trupul lui Hristos, de tronul preaînalt, pe care Hristos a aşezat cheile credinţei, pe care, după făgăduinţa Celui nemincinos, nu au biruit-o şi nu o vor birui până în sfârşitul veacului porţile iadului, adică gura ereticilor (Mt. 16:18).” [Epistola 63(122). Către fiul Naucratie]

Cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox

„Tu îmi spui că te temi să-i spui preotului tău să nu mai pomenească pe ereziarh. Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-l îndreptăţesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire pricinuieşte necurăţie, atunci cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox.” [Epistola 58. Către soţia unui spătar numită Mahara]

Ereticii îi prigoneau pe ortodocşi pentru a fi pomeniţi ca episcopi

„Şi pentru ce a fost această schingiuire? Pentru a-l sili pe ascetul lui Hristos să-l pomenească pe el ca episcop.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie]

Călugării care le dau mirenilor exemplu de comuniune cu ereticii vor purta răspundere pentru pierzania acestora

„Sarcina monahului este să nu admită nici cea mai mică inovaţie în Evanghelie, astfel încât în caz contrar, dându-le mirenilor exemplu de erezie şi comuniune cu ereticii, să nu poarte responsabilitatea pentru pierzania lor.” [Epistola 39. Către egumenul Teofil]

Relaţia cu preoţii ortodocşi ce din frică pomenesc episcopi eretici

„Despre preotul ortodox, care de frica prigoanei îl pomeneşte pe episcopul eretic, ţi-am mai răspuns anterior şi voi spune iarăşi: dacă el nu slujeşte împreună cu ereticul şi nu are comuniune cu astfel de oameni, atunci trebuie primit în obşte la psalmodiere, la binecuvântarea bucatelor, şi acestea din iconomie, dar nu şi la Dumnezeiasca Împărtăşanie.” [Epistola 40. Către fiul Naucratie]

Hirotoniile episcopului aflat în comuniune cu ereticii devin valabile abia dacă el se leapădă de această comuniune

„Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine că sunt înstrăinaţi de preoţie cei ce acum sunt hirotoniţi de episcopul ce s-a dovedit a fi eretic, chiar dacă acesta spune că sinodul a fost rău şi noi am pierit. Căci de ce el, recunoscând asta, nu fuge de pierzanie, ferindu-se de erezie, pentru a fi episcop al lui Dumnezeu? Atunci şi hirotoniile sale vor fi primite îndată. Sau de ce, în timp ce domneşte erezia, egumenul a trimis fraţii la hirotonie ereticească?

Aşadar, dacă cel ce a hirotonit s-ar îndrepta, li s-ar îngădui lor îndată să săvârşească cele sfinte; dar întrucât el se află în erezie, pomenind pe eretic, atunci chiar dacă ar şi spune că are un cuget sănătos, nu se poate ca cei hirotoniţi de el să fie adevăraţi slujitori ai Domnului.” [Epistola 40. Către fiul Naucratie]

Comuniunea cu erezia este vătămătoare de suflet

„Comuniunea cu ereticii nu este pâine comună, ci otravă, care nu vatămă trupul, ci înnegreşte şi întunecă sufletul.” [Epistola 24(83). Către fiul Ignatie]

„Să intri singur în comuniune cu ereticii este o lucrare de bună voie, iar dacă cineva a făcut asta din frică –aceasta fiind întrebarea ta – nici în acest caz el nu poate avea îndreptăţire. Căci spus este: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul” (Mt. 10:28), ci temeţi-vă de Dumnezeu, Care poate şi trupul, şi sufletul să-l arunce în gheena focului veşnic. Aţi auzit? Cu adevărat întreaga lume nu este vrednică de un suflet care se păzeşte pe sine a nu fi părtaş nici la comuniunea eretică, nici la toată răutatea.” [Epistola 32(91). Către fiul Taleleu]

„Mulţumim lui Dumnezeu că şi voi, sfinţilor părinţi, aţi rămas neclintiţi în furtuna ereziei iconoclaste, nefiind atraşi de comuniunea vătămătoare de suflet cu ea, ci alergând aţi căpătat preafericita cunună a prigoanei, care cu adevărat este vrednică de virtutea voastră şi a învederat nevoinţele ascetice pe care le-aţi săvârşit în trecut.” [Epistola 70(258). Către monahii Avolie şi Ioan]

„Unii au suferit un naufragiu deplin în ale credinţei; alţii, chiar dacă nu s-au dus la fund prin cuget, totuşi pier prin comuniunea cu erezia.” [Epistola 15(74). Către Patriarhul Ierusalimului]

Comuniunea cu erezia este despărţire de Hristos

„În aceste condiţii oricine se împărtăşeşte sau participă la pâinea veninoasă, oare nu este un lepădat de Hristos, un apostat, un necurat, dacă nu se va întoarce prin pocăinţă?” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

„Vă rog, păziţi-vă pe voi înşivă de erezia pierzătoare de suflet, comuniunea cu care este despărţire de Hristos.” [Epistola 60(119). Către fecioare]

„Această erezie trebuie evitată sub orice chip, întrucât comuniunea cu ea ne desparte de Hristos.” [Epistola 161(349). Către monahii]

„Eu am auzit că tu, iubite frate, nu i-ai lăsat pe cei ce au trădat credinţa să te atragă în comuniunea cu ereticii şi astfel l-a proslăvit pe Dumnezeu. Depărtându-te de comuniunea care desparte de Dumnezeu, cu toate că ereticii erau în demnitatea de învăţători, tu te-ai ascuns, trăind împreună cu lucrătorii în munţi şi peşteri, preferând mai bine să suferi chinuri şi necazuri, decât să renunţi la viaţa veşnică pentru plăcere vremelnică, şi acum ai drept povăţuitor şi învăţător pe Hristos Dumnezeul nostru, pentru Care şi suferim.” [Epistola 219(407). Către monahul Arcadie]

„Şi să te păzească Domnul până la sfârşit nebiruită, în afara comuniunii cu ereticii care desparte de Dumnezeu, fiind tu întru toate slăvită şi înţeleaptă.” [Epistola 224(412). Către o altă patricie]

„Eu i-am adus lui Dumnezeu o mare mulţumire pentru faptul că mirenii, în rând cu monahii, se străduie să fie bineplăcuţi Domnului, ferindu-se de bezna ereziei. Într-adevăr, frate, aceasta e beznă şi cursă a diavolului. Pe cel ce nimereşte în această cursă, comuniunea cu ereticii îl desparte de Hristos şi îl alungă departe de turma Domnului.” [Epistola 245(433). Curatorului Constantin]

„În aceste zile, când nu doar femeile de felul tău şi cele tunse în monahism, ci aproape toţi monahii şi egumenii Bizanţului sunt ademeniţi, tu cu puţini alţii ai preferat să suferi pentru Hristos, dar să nu intri în comuniune cu ereticii, care desparte de Hristos. Căci oricine intră într-o astfel de comuniune, se desparte de Hristos, asemenea lui Iuda, şi devine împreună părtaş cu cei ce L-au dat pe Hristos la răstignire.” [Epistola 256(444). Către egumenă]

Împărtăşania ereticilor înstrăinează de Dumnezeu

„Dar dacă el iarăşi se fereşte de Euharistie pe motiv de erezie, aşa e corect. Căci împărtăşania unui eretic sau a unui vădit osândit pentru viaţa sa te înstrăinează de Dumnezeu şi te dă în mâinile diavolului.” [Epistola 58. Către Spataria, numită Mahara]

Pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos. Cine poate fi inclus în pomelnice.

„Dacă cel ce a avut mai înainte comuniune cu erezia din frică omenească se va pocăi în pragul morţii, primind, spre exemplu, o epitimie din partea cuiva şi, în acest fel, va intra în comuniune cu ortodocşii şi va muri în această stare, atunci e firesc să-l aşezi în pomelnicele ortodocşilor, căci Bunul Dumnezeul nostru, după marea sa iubire de oameni, îl primeşte pe cel ce se pocăieşte chiar şi în ceasul cel mai de pe urmă şi aşa îl judecă. De aceea, dacă aşa a fost, atunci nu se interzice a se săvârşi Liturghie pentru el înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă nu a fost nimic de acest fel, ci, aflându-se în comuniune cu erezia, el nu a reuşit să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului – întrucât pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos – atunci nu putem îndrăzni a-l pomeni la Liturghie. Căci cele dumnezeieşti nu pot fi luate în glumă şi cel ce se roagă pentru acesta să nu audă: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iac. 4:3).” [Epistola 69(257). Către fiul Dorotei]

Graniţele canonice pe timp de erezie nu sunt ca pe timp de pace

„Întrebare: Despre presbiterii hirotoniţi fără înştiinţare la Roma, Neapol şi Longobardia şi eliberaţi: putem să-i primim pe aceştia şi să avem comuniune cu ei, să luăm masa împreună şi să ne rugăm împreună?

Răspuns: Pe timp de erezie, după trebuinţă, nu este totul neapărat conform regulilor stabilite pe timp de pace. Astfel vedem că au procedat şi preafericitul Atanasie şi sfântul Eusebiu, care ambii săvârşeau hirotonii asupra persoanelor din afara regiunii lor. Şi acum vedem că acelaşi lucru se săvârşeşte şi în vremea ereziei actuale.” [Epistola 87(275). Către monahul Metodie]

În ce caz ne putem împărtăşi la un episcop ortodox ce nu a întrerupt comuniunea cu ereticii

„Dacă episcopul nu s-a aflat la sinodul preacurvar și îl numește adunătură mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat în acel sinod, dacă se cuvine deci să avem comuniune cu un preot al unui astfel de episcop ortodox? La aceasta am răspuns şi în altă scrisoare, către Evodie, că se cuvine, din iconomie, numai dacă el nu a slujit împreună cu ereticii. Căci când episcopul ce se pomeneşte este ortodox, nimic nu înseamnă dacă el pomeneşte din frică pe mitropolitului său eretic.” [Epistola 49. Către fiul Naucratie]

 

Epistole selectate de pe: Преподобный Феодор Студит. Послания.

Traducere: lumea-ortodoxă.ro

Sursa: http://lumea-ortodoxa.ro/iconomia-si-acrivia-relatiile-cu-ereticii-invatatura-sf-teodor-studitul/

Noi nu avem de dus o luptă, ci de purtat o Biruință!

iisus_hristos_binecuvantandMi-au plăcut foarte mult cuvintele pe care le-am întâlnit, într-un comentariu, la un cititor (Mihai Cristian) al blogului http://prieteniisfantuluiefrem.ro/ : ,,Noi nu avem de dus o luptă, ci de purtat o Biruință!”. Sunt cuvinte vii, ce pot fi rostite de noi, de toți cei care iubim Ortodoxia și dorim păstrarea valorilor credinței noastre, de toți ortodocșii care am înțeles responsabilitatea pe care o avem de a păzi panaceul vindecării firii noastre, predat nouă de Hristos Domnul, prin Sfinții Apostoli și  Părinții de Dumnezeu purtători ai Bisericii celei Una.

Luptele pentru definirea și promovarea învățăturilor sănătoase le-au dus acești corifei ai dreptei credințe cu multă dragoste pentru Dumnezeul Cel Adevărat, nu de puține ori cu preț de sânge, lăsându-ne nouă, pentru aceste vremuri, o moștenire cerească ce se cere descoperită, apărată și aplicată la nivelul întregii noastre existențe. Este Biruința pe care aceștia au dobândit-o prin lupta după Lege, avându-L în fruntea bătăliei pe Împăratul Hristos, Cel care ne-a promis o Împărăție nepieritoare, tuturor celor care-L iubim și ,,toată viața noastră” Lui o datorăm și Lui o dăm.

Noi, în aceste timpuri pe care le trăim, nu avem nimic de făcut decât să gestionăm, cu râvnă sfântă, un tezaur duhovnicesc câștigat cu multă nevoință și jertfelnicie de ,,Străjerii Ortodoxiei”, asumându-ne vrednicia de creștini ortodocși. Atât! Nimic mai mult! Să fim ortodocși prin tot ceea ce facem, spunem sau gândim! Cu alte cuvinte: avem de purtat o Biruință!

pr evghenieM-am bucurat foarte mult de mărturisirea pe care au făcut-o zilele acestea părintele Evghenie (pe care l-am cunoscut personal și despre care am auzit numai lucruri bune) și credincioșii parohiei Prod care, în noaptea Sfintei Învieri, au hotărât să asculte Pastorala Mântuitorului: HRISTOS A ÎNVIAT!, să trăiască efectiv bucuria Învierii Domnului prin îngrădirea față de ,,tărâmul morții” și ,,stăpânia diavolului”. Au purtat și vor purta o Biruință prin puterea Biruitorului Hristos!

Îi răspundem și noi, cu multă dragoste și bucurie: ADEVĂRAT A ÎNVIAT!