MOARTEA – EFECT AL APOSTAZIEI

Tot mai des ne confruntam cu exemple din partea stăreţimii şi preoţimii, de refuz al cinstei de a mărturisi Adevărul Hristos, de recunoaştere a Sfintei Ortodoxii, a dogmelor şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, spre paguba lor duhovnicească şi a obştilor pe care aceştia le conduc. Acest refuz e sinonim cu acceptarea tacită a panereziei ucigătoare de suflet, propovăduită de vârfurile ierarhiei BOR, şi generalizată la toate nivelele sale de conducere.

Au trecut mai mult de 6 ani de la pseudo-sinodul cretan şi observăm cum iconomia bisericească cucereşte tot mai mult loc în tainele Bisericii (Botezul, Sfânta Taină a Cununiei). Asistăm neputincioşi la înțelegerea eronată a Euharistiei, cu încălcări flagrante ale sfintelor canoane, iar spiritul «ecumenic» domină din ce în ce mai mult viața Bisericii, generând devieri de la credința ortodoxă şi o falsă spiritualitate. Mai pot, oare, credincioşii să fie deplin vindecați duhovniceşte, în «spitalul duhovnicesc», Biserica, în condițiile neîngrădirii de erezie? Când doctorii din «spital», cu toate că se mai numesc doctori, nu se mai pot vindeca nici măcar pe ei înşişi?! Fiecare mladiţă a ierarhiei BOR, de la vlădică la opincă, ţine cu dinţii de scaunul pe care îl ocupă, de însemnele arhiereşti sau preoțeşti, de realizările remarcabile obținute, folositoare sub aspect material şi profesional, (de obicei în instituții catolice, protestante), uitând că lumea şi Dumnezeu nu socotesc lucrurile după aceeaşi măsură, că „oricine încearcă să tâlcuiască Evanghelia lui Hristos şi Apostolul în duhul şi criteriile unei anumite epoci, deci conform cu valorile şi postulatele lumii, se pune pe sine în afara realităţii care este în Hristos şi devine un sperjur faţă de făgăduinţa lepădării de diavol de la Botez şi faţă de Mirungerea care îl sălăşluieşte în Taina Crucii şi a Învierii ce aduce roadă în dumnezeiasca Euharistie” (Părintele Ioannis Romanidis, Dogmatica patristică ortodoxă. O expunere concisă).

Această încrengătură de sorginte ecumenistă, de tip mafiot, în care s-au lăsat antrenaţi, (unii gândind că se vor desprinde poate la momentul potrivit), le-a deformat mintea, discernământul şi smerita cugetare, încălcând astfel jurămintele făcute în Taina Hirotoniei. Trădarea credinţei la Creta şi urmările ei, răsar pe zi ce trece ca neghina şi mătrăguna în mijlocul spicelor de grâu, care încep să se usuce, unul câte unul, şi rămân fără roadă ca frunzele unui smochin uscat, în absenţa harului tămăduitor. O parte dintre credincioşi au părăsit treptat ocolul Sfintei Biserici în căutarea unor miraje iluzorii, căzând din nefericire în braţele ereticilor şi schismaticilor sau ajungând prada lupului înţelegător, nemaivăzând braţele iubitoare întinse ale Împăratului Hristos.

Îmbolnăvirea mădularelor Trupului Lui Hristos, de această maladie ucigătoare a mântuirii, ecumenismul satanisto-masonico-sionist, generează tulburări grave, pe care le observăm cu tristeţe în viaţa Bisericii, şi care nu sunt deloc nişte fenomene trecătoare, pe care să le trecem cu vederea. O parte a pleromei s-a vatămat deja, prin efectele adverse ale vaccinurilor efectuate la recomandarea clerului ecumenist, şi-a modificat prin înțepare ADN-ul personal, şi a devenit obedientă la toate cerințele slugilor leviatanului, dovedită de-a lungul aşa zisei pandemonii.

Moartea trupească şi cea duhovnicească nu sunt altceva decât efectele întârziate, ale acceptării panereziei, care modifică conştiința, transformă omul într-un robot, sclav al sistemului globalisto-marxist, un rob al Noii Ordini Mondiale în care religia unică, aflată sub atenta supraveghere şi coordonare a CMB, cu concursul elitelor ierarhiei BOR, pregăteşte deja venirea antihristului.

Fie ca Domnul Dumnezeu să ne păstreze în Harul Său!

Dr. Gabriela Naghi

PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU: ,,Mai bine o Biserică împărțită decât una rătăcită”!

L-am auzit de nenumărate ori pe Părintele Justin afirmând, în cazul în care ierarhul ar fi săvârșit vreo erezie cu capul descoperit: „Închidem porțile mănăstirii, rămânem în Biserica noastră și nu îi mai pomenim! Ei se rup singuri de la Biserică, nu noi…!”

Pentru că tot se vehiculează pe diverse bloguri ortodoxe cum că Părintele Justin Pârvu ar fi avut o anumită poziţie faţă de ierarhie şi ecumenism, reamintim cititorilor poziţia fermă a Părintelui Justin faţă de abaterile dogmatice ale episcopilor. Acesta este de altfel ultimul interviu al Părintelui Justin, acordat Revistei Atitudini, Nr. 28, 2013, Revistă ce aparţine Fundaţiei al cărei fondator şi preşedinte era însuşi Sfintia Sa. In acest interviu Părintele Justin este foarte tranşant atât în privinţa cipurilor, cât şi în privinţa ecumenismului, atât de tranşant si îndurerat încât Părintele afirmă cu durere: „Mai bine o Biserică împărţită decât una rătăcită!”.

Referitor la intreruperea pomenirii ierarhului, Părintele nu a recomandat aceasta în acea perioadă, deoarece era o situaţie cu totul diferită, dialogurile ecumeniste, în care se făceau grave compromisuri prin slujirile în comun cu ereticii, nu erau recunoscute la nivel panortodox, adică ne acorda posibilitatea să ne delimităm de abaterile lor, să ne dezicem de ecumenismul lor, cum Părintele a și făcut-o de nenumărate ori, prin mărturisiri publice. Acum însă ne aflăm în altă situaţie, aceea prin care ni se impune ecumenismul drept dogmă, suntem obligaţi sinodal să recunoaştem caracterul apostolic si patristic al ecumenismului, un ecumenism sincretist, iar nu un ecumenism mărturisitor de propovăduire apostolică. Nu! Această diferenţă nu se face în textele adoptate la Sinodul din Creta, nu se menţionează nicio epitimie, nicio judecată, nicio analiză asupra slujirilor în comun, asupra documentelor compromiţătoare semnate în cadrul dialogului ecumenist de până acum, despre care s-a tot scris, cum ar fi: documentele BEM de la Lima, 1982, Balamand, 1991, Chambessy, 1993, Ravenna, 2007 și toate întrunirile CMB, ce conţin grave abateri de la dogma Bisericii.

L-am auzit de nenumarate ori pe Părintele Justin afirmând, în cazul in care ierarhul ar fi săvârşit vreo erezie cu capul descoperit: „Inchidem porţile mânăstirii, rămânem în Biserica noastră şi nu îi mai pomenim! Ei se rup singuri de la Biserică, nu noi”. Da, Părintele Justin nu era de acord cu schisma (adică cu trecerea la altă biserică schismatică), şi a luat poziţii publice hotăratoare în această privinţă, dar nu şi cu îngrădirea faţă de erezie. Părintele Justin nu a vorbit doar împotriva ecumenismului, ci a vorbit împotriva ereziei de orice fel, iar acest Sinod din Creta din păcate conţine şi alte erezii, pe care le vom detalia amănunţit ulterior, în afara ecumenismului. Nu lungim acum cuvântul (este nevoie încă de rugăciune şi dezbatere pe acest subiect), nu spunem că acum este momentul întreruperii pomenirii (în acest sens vom expune studiul şi mărturisirea noastra imediat cum acesta va fi finalizat), spunem doar ca Părintele Justin nu accepta erezia!
Exemplificăm prin ultimul interviu al Părintelui Justin, cu puţin înainte de a trece la Domnul.

(Redacţia Revistei Atitudini)

Părintele Justin Pârvu despre abaterile dogmatice ale ierarhilor ecumeniști: Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?

POCĂINȚA ESTE NUMELE MEU!

Numele meu este Pocăința! Prietenii de suflet care mă cunosc sau care mi-au cerut prietenia mă numesc Metanoia. Am aflat de la ei că înseamnă schimbarea minții. Am aflat prin experiență, văzând roadele pe care le aduc în sufletele oamenilor, mai ales acolo unde sunt lacrimi și suspine negrăite. Aș putea spune chiar că bucuria mea izvorăște din lacrimile și prihănirea de sine ale celor ce mă iubesc, însoțite mereu de Harul dumnezeiesc necreat. Fără Har nu am nicio putere de a transforma lăuntric pe om.

Am văzut multe manifestări false ale unor oameni care mimau sau schimonoseau pocăința, însă eu, Pocăința, nu eram acolo. Adeseori, am privit îndurerată chinurile și frământările sentimentaliste sau pietiste ale unora, care nu mă doreau cu adevărat ca prietenă, fiindcă nu mă cunoșteau. Credeau că mă cunosc, însă treceau nepăsători pe lângă mine fără ca măcar să mă privească. Întotdeauna mi-am ascuns frumusețea. Am primit sfatul acesta, cu mult timp în urmă, de la prietena mea, Smerenia. Mi-a șoptit atunci, cu vocea tremurândă și privirea timidă și luminoasă, să nu mă arat lumii cu adevărata mea bogăție și frumusețe, fiindcă voi suferi de pe urma falsității celor ce se vor folosi de mine.

Pe alții i-am văzut părăsind Adevărul, fără de care nu pot ființa, numindu-se pe sine pocăiți și crezând că au legături de rudenie sau de prietenie cu mine. Însă ei sunt păcăliți de întunericul din inimalor, nu sunt pocăiți! Nicicând nu i-am cunoscut pe aceștia și niciodată nu le-am acceptat prietenia. Mereu le șoptesc, prin cei care m-au cunoscut sau mă cunosc, că nu pot fi străină de Adevăr. Dacă vor să mă primească în viața lor, va trebui să primească baia Botezului, prin întreită afundare. Acolo sunt și eu, în Ortodoxie!

Mi-a trebuit mult timp ca să înțeleg puterea numelui meu și legatura pe care o am cu Cel ce mi-a dat viață și m-a așezat în inima omului. Am aflat că m-am născut, fără a vedea frumusețea Raiului, atunci când Adam și Eva mi-au dat viață în inimile lor, prin neascultarea care i-a alungat din Eden. Nicicând nu am văzut în istoria omenirii o tânguire și o plângere nemângâiate mai mari decât ale protopărinților neamului omenesc. Tot cosmosul participa la această durere a lor. Așa m-am născut eu!

De atunci și până la sfârșitul veacurilor voi fi mereu acolo unde mi se va cere ajutorul. Pe nimeni, în cei 7500 de ani de la nașterea mea, nu am refuzat, dacă au fost sinceri în plângerea lor. Pe toți i-am ajutat, fără a cere nimic în schimb. M-a învățat Harul să ofer totul gratuit. M-a învățat Hristos să mă ofer pe mine însămi, pentru a-l câștiga pe cel care m-a cunoscut și mi-a cerut ajutorul. Am învățat, cu cei ce mă poartă în inimi, să strig cu durere, împreună cu ei: ,,Tată, iartă-mă!”

Bâlciul deșertăciunilor

„Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!”

„M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt. Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ceea ce lipseşte nu se poate număra.”

(Ecclesiastul 1; 2, 14-15).

O rușine plină de amărăciune ne cuprinde văzând cum conducătorul vremelnic al BOR și ierarhia supusă lui, și nu Mântuitorului Hristos, continuă cu nepăsare față de dorințele noastre, activitatea în CMB, această organizație satanist-masonică, care nu aduce nici un beneficiu duhovnicesc, turmei binecredincioase. Prezența Pr. Ioan Sauca și IPS Nifon demonstrează participarea activă a conducătorilor Bisericii noastre strămoșești la creearea noii religii a NOM, care pregătește în taină o casă comună a religiilor care va primi cu fală venirea antihristului.

Titlul articolului este tot o minciună, care induce premeditat în confuzie :„Lumea creștină, reunită la Karlsruhe: A început Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor” (care lume creștină, care biserici, frățiile voastre, cinstiți purtători de mitră și însemne episcopale care v-ați acoperit de rușine! Cât va mai dăinui minciuna? Să aibe milă Domnul Atotmilostiv de sufletele tuturor!)

Cea de-a 11-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) s-a desfășurat în Germania, între 31 august și 8 septembrie, informează Basilica.ro sub titlul „Lumea creștină, reunită la Karlsruhe…”. Au fost prezente 295 de delegații, între care și cea a Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, vice-moderator la Adunarea Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor. Participa reprezentanți ai comunității Presbiteriane (SUA) și ai aproximativ celor 350 de alte comunități și grupuri de credință.(??) Lucrările se desfășoară sub genericul „Dragostea lui Hristos mișcă lumea spre reconciliere și unitate”.„Nu trebuie să neglijăm suferințele acestei lumi, ci să le alinăm. Iar pentru a contribui la alinarea acestor suferințe trebuie să fim uniți în frățietatea creștină a lumii”, a declarat conducătorul delegației române, IPS Nifon. Ce a uitat să ne informeze Basilica este că delegația Bisericii Ortodoxe Române a stat cot la cot cu Delegația „grupului religios” internațional Rainbow Pilgrims of Faith al „pelerinilor” homosexuali „întru credință”, care au avut un loc special dedicat la cea de-a 11-a Adunare a CMB. În acest an, pe lângă reprezentanții bisericilor, la principalul eveniment ecumenic au participat și reprezentanți ai minorităților sexuale, după cum a transmis CMB prin publicația The Presbyterian Outlook. Aici puteți urmări imagini de la „Bâlciul deșertăciunilor”(a a 11-a Adunare a CMB). Înconjurați de homosexuali și de ritualurile religiilor africane și japoneze, de voie bună, cântece și veselie(!), dansuri în sunet de tobe, în costume tradiționale păgâne, prezența celor care se pretind a fi ortodocși, mă nedumerește. Nu poți să pretinzi că ești ortodox, fiind cu ereticii condamnați de sfintele sinoade și sodomiții în cârdașie. Patriarhul Ioan al XI-lea al Biserici Antiohiei a rostit o alocuțiune și s-au intonat Crezul, rugăciunea Tatăl nostru precum și o cântare psaltică în arabă, fiecare în legea lui. Un nivel înapoiat și idolatru papistaș având drept obiect „planeta noastră comună, Pământul”, disprețuind pe Împăratul Hristos și Evanghelia Sa. O înșelare diavolească de proporții, propovăduită de însăși reprezentanții așa-ziși„ortodocși” ai Patriarhiei BOR, cărturari și farisei fățarnici, care ademenesc pentru a sfâșia, oile naive și prostite ale turmei, care se tem de Dumnezeu și de Judecata Sa care va veni cât de curând!

Dr. Gabriela Naghi

https://oikoumene-photoshelter-com.translate.goog/galleries/C0000VFYoZ6eMlZc/WCC-11th-Assembly-Karlsruhe-Germany?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

Lumea creștină, reunită la Karlsruhe: A început Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor

ECUMENISMUL POARTĂ ACEASTĂ VINOVĂȚIE: Crimă duhovnicească cu premeditare!

Biserica este Spital Duhovnicesc, iar Ortodoxia este singura Terapeutică menită să-l vindece pe om la nivelul întregii sale structuri psihosomatice, prin Harul necreat al Dumnezeului Treimic. A-i spune ereticului că și el se mântuiește în credința lui, înseamnă a-l lipsi de tratamentul vindecător al Bisericii și a-l lăsa în agonia morții, a-l deconecta definitiv de la inima lui Dumnezeu, ucigându-l sufletește cu bună știință. Ecumenismul poartă această vinovăție: crimă duhovnicească cu premeditare! Dar, de ce vorbesc doar de crimă, când, de fapt, se derulează un adevărat genocid spiritual, într-un „război de 100 de ani” (de când s-au pus bazele ecumenismului și până în vremea noastră). Cine ar putea ține evidența pierderilor sufletelor în acest conflict cumplit dintre Ortodoxie și erezie, într-o pandemie duhovnicească ce refuză a fi eradicată?!

Mai mult decât atât! Chiar și cei aflați în Spitalul duhovnicesc – Biserica Ortodoxă, care beneficiază de „servicii medicale gratuite” – ortodocșii, sunt scoși adeseori din „carantină” pentru ca ei să probeze „terapii complementare” eterodoxe, cu efecte nocive pe plan duhovnicesc, slăbind imunitatea ortodoxă și periclitând viața în veșnicie. Misiunea Bisericii Ortodoxe are în vedere însănătoșirea omului prin curățirea de patimi, luminare și îndumnezeire, dar și lupta cu erezia care înseamnă despărțire de Dumnezeu. Iar pentru această terapeutică este nevoie ca Adevărul să fie propovăduit atât în Biserică, cât și în mediul eterodox, ca toți să se mântuiască întru Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Adică să se revină la datul firii omenești, în Ortodoxia mântuitoare.

Unitatea în diversitate nu vindecă, ci îmbolnăvește omul pentru că sunt propuse mai multe forme de terapie străine de vindecarea care se face numai în Biserica lui Hristos – Vitezda duhovnicească a întregului neam omenesc. Nu vindecă „grația creată”, nu vindecă absența harului sau gândirea pozitivă, ci vindecă doar Energia necreată, Harul Dumnezeului Treimic care dă viață, sfințire și mântuire!

Practici păgâne în legătura cu primul an de viață al copilului

De când se naște copilul, părinții, bunicii, nașii și cei apropiați pruncului, îl expun la o mulțime de practici care nu au nicio legătură cu creștinismul. De la punerea numelui „bebe” în afara ritualului bisericesc ce se cere săvârșit de preot la opt zile și până la împlinirea vârstei de un an când are loc „marele eveniment” al tăierii moțului, pruncul trece printr-o adevărată inițiere păgână, în paralel cu practica ortodoxă a Sfântului Botezului. Astfel, din primele zile ale vieții, pruncul, în loc să fie apărat de puterea Sfintei Cruci, a Sfintelor Icoane și a apei sfințite, este legat cu ață roșie pentru a nu fi deocheat. Această practică păgână vine parcă să însemneze pruncul și să „atenționeze” puterea celui rău că micuțul nebotezat are „asigurare” 40 de zile sau până la Botez pentru ca deochiul să nu se atingă de el. Cu ce preț, însă!

Momentul Tainei Sfântului Botez este deosebit de important pentru viața duhovnicească a viitorului creștin, adeseori pruncul „cerând” Botezul prin plâns sau neliniște, tâlcuite de părinți și bunici ca „expresii prebatismale” firești pentru un act liturgic atât de important. Dacă pruncul trece cu bine prin toate cele trei Taine de inițiere (Botezul, Mirungerea și Euharistia), fiind afundat de trei ori în apa Botezului, primind Pecetea Darului Duhului Sfânt pe toate simțurile și pe toate puterile sufletești și trupești, și fiind corect împărtășit cu Sfintele Taine, adeseori cel botezat este introdus într-un mediu pseudocreștin în care îl așteaptă o altă „inițiere”: băița de după Botez. Aici, adeseori nașa, ca un adevărat „sacerdot”, „ia mirul” pruncului, uitându-se că Mirul a fost luat de preot la Taina Botezului!

Nu trebuie să uităm nici ursitoarele care, chemate la petrecerea de după slujbă, „desăvârșesc” ceea ce ritualul Botezului „nu a reușit să imprime” în existența copilului născut din ,,apă și din Duh”! Se uită de către creștini că în Taina Botezul, pruncul primește ,,toată darea cea bună și tot Darul desăvârșit”. De la ursitoare, doar vorbe goale în vânt, cu posibile înrâuriri diavolești.

Și fiindcă „inițierea” continuă și la vârsta de un an, pruncul primește vizita nașilor pentru a i se tăia moțul! Tăierea părului are loc, însă, la sfârșitul slujbei Botezului, atunci când preotul tunde în semnul Sfintei Cruci perișorul pruncului, rostind cuvintele: „se tunde robul lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. De ce să mai fie nevoie de repetarea unui act ritualic ce este în strânsă legătură cu Taina Sfântului Botez, nicidecum cu împlinirea vârstei de un an a pruncului?! Și pentru ca evenimentul să fie apreciat la adevărata lui valoare, se aduce și o tipsie pe care sunt așezate obiecte ce pot defini destinul pruncului prin alegerea făcută! Moțul ca trofeu și obiectul ales de pe tavă reprezintă credința multora dintre creștinii necatehizați, care duc pe mai departe o tradiție păgână cu valoare de „dogmă” în defavoarea credinței autentice, a Ortodoxiei preafrumoase!

UN STRIGĂT DE DURERE… ÎN CEASUL AL 12-LEA!

A intrat ecumenismul în Biserica noastră ortodoxă, panerezia ecumenismului – așa a fost numit ecumenismul de Sf. Iustin Popovici, erezia ereziilor. Despre declinul apocaliptic, Ioan Ianolide spune: „el era prevăzut de Mântuitorul, și deci nu ne surprinde; el putea fi evitat, deci ne ridică probleme de conștiință; el trebuie învins, deci impune o revitalizare a creștinismului. Este necesar un început nou în creștinătate.” ( „Deținutul profet” – pag. 109 ).

Să ne iubim și să ne rugăm pentru unitatea creștinilor ortodocși în primul rând, iar pentru eretici, ne vom ruga noi pentru ei, ca să fie luminați și să se întoarcă la dreapta credință, dar nu împreună cu ei, pentru că rugăciunea împreună cu ereticii este păcat.Se vorbește despre iubire, doar se vorbește, nu o prea văd. Când preoți, egumeni, monahi, s-au sesizat că la sinodul din Creta s-au făcut greșeli, au cerut ieșirea din C.M.B., în loc să se discute, să se vadă unde s-a greșit, au fost caterisiți fără să se discute cu ei. Aceasta este iubirea de care vorbiți? De ce nu s-au făcut sinaxe ca să se rezolve problemele cu pace, ca între frați, cu pace și în Adevăr, din iubire pentru Hristos Domnul? Iată altă dezbinare, pleacă foarte mulți din mănăstiri, cu sufletul îndurerat, dar pleacă din iubire pentru Domnul Iisus, pentru că nu se vede drumul spre mântuire…

https://m.activenews.ro/stiri/UN-STRIGAT-DE-DURERE-Nu-vi-se-pare-ca-suntem-intr-o-%E2%80%9Ebezna-pitesteana-internationala-a-Experimentului-Pitesti-Sinergia-dintre-V.-Banescu-si-Patriarhul-Rusiei-V.-Kirill.-POSTA-REDACTIEI-175441

Îngrădirea de erezie, nu de Biserică! Îngrădirea interzisă și cea permisă.

Este impresionant faptul că persoane care au în general cuget ortodox, și chiar episcopi erudiți, preoți și profesori, percep îngrădirea în mod eronat ca separare de Biserică, și nu de erezie și de pseudoepiscopi. Susțin, scriu și predică că ei rămân în Biserică, nu se îngrădesc, își duc lupta în sânul Bisericii. Se fac astfel buni împreună lucrători și ajutători ai pseudoepiscopilor eretici, fiindcă nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii și al pomenirii, rezultatul fiind că erezia ecumenismului înaintează de decenii nestăvilită, pune stăpânire pe persoane și instituții, sinoade, ierarhii, episcopi, facultăți de teologie.În ultima vreme se vobește adesea de „îngrădire“ și de credincioși „îngrădiți“, folosirea acestor cuvinte fiind însoțită de multe ori și de interpretarea greșită și mai degrabă deliberată a conținutului lor conceptual. Substantivul „îngrădire“ (gr. ἀποτείχισις) este derivat al verbului a îngrădi (gr. ἀποτειχίζω), care, potrivit dicționarului înseamnă: a fortifica, a despărți printr-un zid, a ridica un perete despărțitor. Prin urmare, cuvântul „îngrădire“ înseamnă: despărțire prin intermediul unui zid, întărire; iar zidul pe care îl ridică cineva pentru a se apăra se numește îngrădire.Este clar că utilizarea cuvântului îngrădire presupune existența unui pericol, a unui dușman, în fața căruia, pentru a te apăra, ridici un zid. În limbajul bisericesc termenul de îngrădire a fost introdus prin canonul 15 al Sinodului I-II, desfășurat în timpul Sfântului Fotie cel Mare (861), în care este evident și limpede ca lumina zilei care este pericolul care impune îngrădirea: erezia și episcopii eretici.

Mai exact, prin cele două canoane anterioare, pentru a preîntâmpina apariția schismelor, prin canonul 13, Sinodul îi pedepsește prin aspra pedeapsă a caterisirii pe preotul sau pe diaconul care întrerupe comuniunea cu episcopul său și nu îi mai pomenește numele la diversele rugăciuni din timpul Sfintei Liturghii, înainte ca episcopul să fi fost condamnat de un sinod – „înainte de cercetarea sinodală” (πρὸσυνοδικῆςδιαγνώσεως), invocând unele presupuse greșeli, „delicte” (ἐγκλήματα), ale episcopului, adică nu probleme de credință, ci neorânduieli de natură administrativă, financiară ș.a. Canonul14 reiterează aceste lucruri, impunând pedeapsa caterisirii de data aceasta episcopului care întrerupe comuniunea cu mitropolitul său pentru aceleași motive. Canonul 15 prezintă o particularitate: în prima parte spune același lucru ca și canoanele 13 și 14, cu referire la mitropolitul care întrerupe comuniunea cu patriarhul sub a cărui jurisdicție canonică se află. În a doua jumătate însă, unde este introdus și conceptul de îngrădire, canonul face o excepție, pe baza căreia clericii din orice treaptă și funcție pot întrerupe comuniunea cu superiorul lor bisericesc și să nu îl pomenească; aceasta se întâmplă atunci când episcopul, mitropolitul sau patriarhul predică și învață „cu capul descoperit” (γυμνῇτῇκεφαλῇ), adică în mod deschis, fățiș, o anumită erezie, care a fost osândită de Sinoade și de Sfinţi Părinți (παρὰτῶνἉγίωνΣυνόδωνἢΠατέρωνκατεγνωσμένην). Această întrerupere a comuniunii și a pomenirii episcopului, mitropolitului sau patriarhulului se face chiar înainte ca acea problemă să fi făcut obiectul discuțiilor unui sinod, adică „înainte de cercetarea sinodală”.

Ceea ce are o deosebită importanță este faptul că cei care se îngrădesc pe sine de astfel de așa-ziși episcopi, care propovăduiesc erezia, nu doar că nu se supun sancțiunilor pe care le impun canoanele anterioare, și anume pedepsei caterisirii, ci mai mult, se învrednicesc şi de cinstea cuvenită din partea ortodocşilor fiindcă s-au îngrădit, adică s-au separat prin zidul adevărului nu de episcopi, ci de pseudoepiscopi și fiindcă nu numai că nu provoacă schisme și dezbinări, ci se silesc să izbăvească Biserica de schismele și de dezbinările pe care le provoacă pseudoepiscopii. În continuare vom reda textul exact al canonului, pe care din nefericire mulți nu îl iau în seamă și vorbesc nepregătiți și superficial și apoi vom comenta anumite puncte ale acestuia, pentru a clarifica noțiunea de îngrădire, și în special cine este persoana sau care sunt persoanele de care se îngrădește cineva, care este pericolul, dușmanul pentru respingerea căruia se ridică zidul, pentru a se împiedica înaintarea și răspândirea acestuia.

Ce rezultă din textul canonului? Se îngrădește cineva de Biserică sau de erezie, de episcopi adevărați sau de pseudoepiscopi? Să recitim cu atenție textul canonului 15, pe care-l redăm imediat:„Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi şi mitropoliţi, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun presbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfăţişarea în faţa sinodului şi de osândirea definitivă a acestuia ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoţia, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinţi, fireşte adică, de comuniunea cu acela care propovăduieşte eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sine de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi şi pe pseudoînvăţători şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări”.

Protopresbiter Theodoros Zisis, Îngrădirea nu este schismă – Lămuriri datorate, Tesalonic, 2017.

Dumnezeu este bun, fără patimă și neschimbător

,,Dumnezeu este bun, fără patimă și neschimbăcios. Iar dacă cineva găsește că e rațional și drept ca Dumnezeu să nu se schimbe, dar tocmai de aceea întreabă nedumerit cum se bucură de cei buni și se întoarce de către cei răi, sau se mânie pe cei păcătoși, iar slujit fiind se milostivește, să i se răspundă că Dumnezeu nici nu se bucură, nici nu se mânie, căci bucuria și întristarea sunt patimi; nici nu primește daruri, căci atunci s-ar birui de plăcere. Nu e îngăduit să socotim pe Dumnezeu bun sau rău, din lucruri omenești. El este numai bun și numai folositor și nu vatămă niciodată. În felul acesta El este totdeauna la fel. Iar noi rămânând buni, pentru asemănare ne unim cu Dumnezeu și făcându-ne răi, pentru neasemănare ne despărțim de Dumnezeu.

Trăind întru virtute suntem a lui Dumnezeu, iar făcându-ne răi ne facem nouă vrăjmaș pe Acela ce nu se mânie în deșert. Păcatele noastre sunt acelea care nu lasă pe Dumnezeu să strălucească în noi, ci ne leagă cu demonii ce ne chinuiesc. Iar când, prin rugăciuni și faceri de bine, primim dezlegare de păcate, prin aceasta nici nu slujim, nici nu schimbăm pe Dumnezeu, ci prin faptele și întoarcerea noastră spre Dumnezeu, vindecă păcatul nostru, ne bucurăm iarăși de bunătatea Sa. Încât este totuna a zice că Dumnezeu își întoarce fața de la cei răi, sau că soarele se ascunde de către ce lipsiți de vedere”.

Sfântul Antonie cel Mare, Filocalia, volumul I.

O PROBLEMĂ BISERICEASCĂ FOARTE GRAVĂ: Slujirea Patriarhului ecumenic și a Întâistătătorului Bisericii Greciei, cu schismaticul Epifanie Dumenko…

,,Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească”.

CANONUL 10 APOSTOLIC: Osândirea comuniunii cu cei afurisiți.

,,O Sfântă Liturghie Patriarhală a fost săvârșită astăzi, duminică, 4 septembrie, la Sfânta Biserică Adormirea Fecioarei Panagia Thassos cu ocazia primei sărbători oficiale a Sinodului Sfinților din Thassos. Sfânta Liturghie solemnă a fost săvârșită de Pseudo-patriarhul Ecumenic, Domnul Bartolomeu, împreună cu conslujitorii Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Grecia, domnul Ieronim și Mitropolitul Kievului, domnul Epifanie Dumenko…”

https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/51950-patriarxiki-theia-leitourgia-sti-thaso-vinteo