Părintele Cosmin Tripon din Beiuș: ,,Nu pot săruta mâna care a semnat documentele eretice din Creta”

preot-cosmin-florin-triponPărintele Cosmin Tripon din Beiuş confirmă încetarea pomenirii încă din septembrie 2016 Unul dintre mărturisitorii antiecumenişti ai Bisericii noastre Ortodoxe este părintele Cosmin Tripon de la Parohia Beiuş IV din Episcopia Oradei. Sfinţia sa a întrerupt pomenirea ierarhului încă din toamna trecută. În acest material părintele îşi anunţă publicului larg decizia de a nu mai pomeni ierarhul locului, după ce a primit binecuvântarea duhovnicului sfinţiei sale să facă acest lucru. Episcopul Oradei a fost anunţat de încetarea pomenirii în ianuarie anul acesta, iar poporul credincios din parohia în care părintele Cosmin slujeşte au aflat încă din toamna anului trecut, după cum se poate vedea din materialele ce urmează. Vom ţine la curent cititorii noştri, în materiale viitoare, cu evoluţia situaţiei părintelui. Dumnezeu să îl întărească în lupta pe care o duce pentru păstrarea dreptei credinţe ortodoxe!

Preasfinţia Voastră,

Subsemnatul, Cosmin Florin Tripon, preot coslujitor la Parohia Beiuş IV, prin prezenta Vă aduc la cunoştinţă faptul că am întrerupt pomenirea Preasfinţiei Voastre la sfintele slujbe ale Bisericii din motive de conştiinţă, întrucât aţi semnat şi acceptat hotărârile sinodului din Creta, pe care eu nu le primesc, ci le resping, considerându-le eretice. Prin acceptarea acelor hotărâri, aţi introdus în Sfânta Biserică tirania ereziei ecumeniste, care are drept consecinţă tocirea conştiinţei veghetoare a Bisericii şi facilitarea compromisului dogmatic, ceea ce deja s-a şi întâmplat. Personal, doresc să mărturisesc şi să propovăduiesc pe Hristos Domnul în sfânta şi adevărata Biserică Ortodoxă a Sfinţilor Părinţi de la sinoadele ecumenice şi a urmaşilor fideli acestora, într-o atmosferă de dragoste faţă de Dumnezeu şi semeni, fără nici o constrângere despotică, care anulează libertăţi fundamentale ale omului (dreptul la liberă informare şi exprimare, dreptul la opinie personală, dreptul şi obligaţia de a păstra credinţa strămoşească nealterată ş.a.), aşa cum învailor conduşi de Cuvântul lui Dumnezeu; cetate neîmpresurată de vrăjmaşi şi nestrâmtorată de nici o tiranie, în care se împlineşte voia dumnezeiască; căci precum lucrare este voia lui Dumnezeu, şi aceasta se numeşte lume, tot aşa vrerea Lui este mântuirea omului, şi aceasta se cheamă Biserică. Biserica este dimpreună maică, dar şi fecioară. Sfântul Clement al Alexandriei, care zice: „Biserica este alcătuirea şi mulţimea oamen mireasă a lui Hristos, iar noi suntem mădularele lui Hristos. Capul împărătesc al Bisericii este Hristos”1.

Biserica lui Hristos este doar cea ortodoxă, după cum ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog, care o defineşte astfel: ,,Biserică sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care mărturisesc credinţa ortodoxă”2; ,,adevărata Biserică este unirea întru adunare a dreptslăvitorilor din toată lumea”3. Urmând cuvântul lui Dumnezeu, Care spune: ,,Nu oricine îmi spune Doamne, Doamne, va intra în împărăţia lui Dumnezeu, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt.7,21), Sfântul Simeon ne învaţă că Biserica universală nu este adunarea tuturor celor ce se numesc pe sine creştini, aşa cum postulează “unitatea creştinilor” pe care o propovăduiesc documentele din Creta, pe care le-aţi semnat, ci doar a dreptslăvitorilor, care mărturisesc credinţa ortodoxă. Biserica se poate ruga pentru întoarcerea ereticilor la ortodoxie, dar nu poate milita pentru unirea cu ereticii şi schismaticii, deoarece ,,oricine s-a separat de Biserică se uneşte cu adultera, se izolează de făgăduinţele Bisericii; şi cine părăseşte Biserica lui Hristos nu va ajunge la răsplătirile lui; este nelegiuit, este străin, este duşman”4.

Cum să se roage şi să militeze Biserica pentru unirea cu străinii de Hristos şi cu duşmanii Săi, aşa cum îi numeşte sfântul Ciprian pe eretici şi schismatici? Cu cei care, nemaiavând Biserica drept mamă, nu Îl mai pot avea pe Dumnezeu ca Tată, după cum se exprimă acelaşi sfânt? Prin oprirea pomenirii Preasfinţiei Voastre, n-am făcut altceva decât să-mi protejez sufletul, cugetul şi simţirea, atât mie, cât şi turmei cuvântătoare încredinţată mie de Mântuitorul Hristos, prin Biserică, prin Taina Hirotoniei, de răspândirea otravei ereziei, care este moartea sufletului şi despărţire de Dumnezeu. Măsura este un drept şi, potrivit unor canonişti, chiar o datorie impusă de canoanele 31 Apostolic şi 15 I-II Constantinopol. Tâlcuirea canonului 31 Apostolic spune: ,,Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”5. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: ,,Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”6. Din aceste motive, mă puneţi în situaţia de a nu mai putea sluji cu Preasfinţia Voastră sau cu oricine altcineva care acceptă hotărârile sinodului din Creta. Măsura nepomenirii Preasfinţiei Voastre se va menţine până când Vă veţi dezice de documentele eretice din Creta.

Beiuş, 22.10.2016

Smeritul preot al Împăratului Hristos, Cosmin Florin Tripon

Preasfinţiei Sale Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei

Lupta Părintelui Cosmin Tripon pentru păstrarea Ortodoxiei la Beiuş Părintele Cosmin Tripon slujeşte, cu dragoste de Dumnezeu şi de oameni şi cu cucernicie, la Parohia Beiuş IV, din Episcopia Oradiei. A întrerupt pomenirea episcopului local, preasfinţitul Sofronie Drincec, în septembrie 2016 din cauza acceptării de către ierarh a deciziilor eretice din Creta. Situaţia din parohia în care slujeşte este diferită de cea a altor preoţi din ţară care au oprit pomenirea, deoarece nu slujeşte singur, iar colegul său, care este preot paroh, nu a oprit pomenirea. Scrisoarea publicată în acest material a fost pregătită de Părintele Cosmin pentru data de 23 octombrie 2016, când Episcopul Oradiei a săvârşit o liturghie arhierească la paraclisul parohiei Beiuş IV, ca răspuns la o invitaţie făcută de cei doi preoţi în primăvara anului 2016, cu câteva luni înainte de sinodul din Creta, dar nu a primit binecuvântarea duhovnicului de a o înmâna ierarhului de la Oradea. Din acest motiv, Părintele Cosmin nu a participat la acea liturghie, considerând că, de vreme ce a oprit pomenirea episcopului său, nu poate săruta mâna care a semnat documentele eretice de la Creta, şi nici primi Împărtăşania de la acesta. Scrisoarea a ajuns în cele din urmă la Episcopie în 17 ianuarie, 2017, fiind trimisă acestuia prin consilierii episcopali care s-au întâlnit cu Părintele Cosmin la sediul Protopopiatului din Beiuş, unde, timp de aproape patru ore şi jumătate, au discutat despre motivele opririi pomenirii ierarhului orădean şi despre starea de tulburare creată la paraclisul unde slujesc cei doi preoţi. Tulburarea se datorează faptului că, din porunca expresă a episcopului, celălalt preot intervine cu pomenirea acestuia la slujbele pe care le săvârşeşte Părintele Cosmin, fiind întâmpinat cu strigăte de „Nevrednic este!” din partea unor credincioşi, printre care se numără şi ctitorul paraclisului şi al bisericii aflate în construcţie în această parohie, care, în conformitate cu vechile legiuiri bisericeşti ortodoxe, ar trebui să fie ascultat şi respectat, deoarece are drepturi speciale ce decurg din statutul său de ctitor unic al aşezământului eclesial. La şedinţa de Consiliu Parohial din 29.12.2016, Părintele Cosmin i-a cerut în scris colegului său să-i respecte conştiinţa şi să nu-i tulbure liniştea de la slujbe, propunându-i un program liturgic alternativ, astfel încât fiecare din ei să slujească conform propriei conştiinţe. Parohul a refuzat din start asemenea propunere. În aceste condiţii, Părintele Cosmin a fost nevoit sa-l înştiinţeze pe colegul său că prin nerespectarea conştiinţei sale dogmatice şi prin împiedicarea sa şi a credincioşilor care se opun sinodului din Creta să participe la slujbele religioase în linişte şi pace sufletească, fără pomenirea ierarhului părtaş la erezie, se face pasibil de săvârşirea infracţiunii contra libertăţii religioase prevăzute de articolul 318 din Noul Cod Penal precum şi de încălcarea art. 29, alin. (1) din Constituţia României, care prevede: ,,Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrare convingerilor sale”. Raportat la speţa în discuţie, articolul constituţional garantează că niciun preot sau credincios ortodox nu poate fi constrâns să adere la opinia că “sinodul” din Creta ar fi fost ortodox sau că deciziile sale nu ar prezenta niciun pericol pentru Biserică sau pentru mântuirea noastră, nici nu poate fi obligat să pomenească un ierarh eretic sau să participe la slujbele unde acesta este pomenit. Biserica Ortodoxă şi-a asumat obligaţia de a respecta legile statului, prevăzută de Legea 489/2006 a Cultelor: “Art. 5 (4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (s.n.). Părintele Cosmin i-a înştiinţat atât pe credincioşii din parohie, cât şi pe colegul său că începând cu data de 01.01.2017, nu va mai participa la slujbele săvârşite de acesta unde se pomeneşte episcopul părtaş la erezie, cu excepţia înmormântărilor, ceea ce a şi făcut. În tot acest timp, Părintele Cosmin a fost supus unei presiuni din partea Episcopiei Oradiei, exercitată prin protopopul Beiuşului, care l-a chemat la sediul Protopopiatului Beiuş de vreo patru ori la discuţii, cu scopul de a-l determina să reia pomenirea. Deocamdată, în afara acestor presiuni şi a şicanelor permanente provenite din partea colegului său, care contină să-l pomenească pe episcop la slujbele săvârşite de Părintele Cosmin, împotriva acestuia nu s-au luat măsuri concrete, însă, cu ocazia întâlnirii de la Beiuş cu consilierii Episcopului Sofronie, aceştia i-au sugerat că se poate aştepta oricând la anumite măsuri de ordin administrativ, fără a face referire directă la oprirea de la slujire sau la caterisire.

1[1]Sfântul Clement al Alexandriei, Pedagogul, 1,6; Stromatele, 7,5; Stromatele, 3,6, apud Sfîntul Nectarie de Eghina, De ce Papa şi supuşii lui s-au despărţit de Biserica lui Hristos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 96-97.

2[1]Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Erminia dumnezeiescului simbol al credinţei ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 93.

3[1]Ibidem,p. 93.

4[1]Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre unitatea Bisericii, EIMBOR, Bucureşti, 2013, pp. 53-54.

5[1]Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70.

6[1]Ibidem, p. 362.

sursa: OrtodoxINFO

Noi pe cine urmăm?!

spilled_blood_church8Pseudosinodul din Creta a adus multă confuzie în viața credincioșilor din întreaga Ortodoxie. Mulți încă nu știu nimic despre trădarea ierarhilor participanți la acest ,,sinod” și la cel din octombrie de la București, alții sunt indiferenți, alții sunt vădiți sau declarați ecumeniști înfocați, alții sunt stăpâniți de frică, iar alții, puțini la număr, sunt preocupați cu multă sinceritate de mântuirea lor și a semenilor dispuși să deschidă ochii și urechile la Adevăr.

Nu este simplu să-ți lămurești astăzi cu precizie acrivică locul în Biserică și atitudinea corectă față de ierarhii apostați și următorii acestora, preoți ecumeniști sau indeciși. De aceea, mulți ne întreabă: ce este de făcut? Mai este har în Biserică sau nu? Dacă mai este har, cum lucrează acesta în viața mirenilor fără să fie afectați de molima nimicitoare a panereziei ecumeniste?

Răspunsul nu este unul simplu, deși avem lămuriri scripturistice, canonice și patristice. Însă și acestea sunt folosite de cele mai multe ori într-un mod subiectiv, interesat, după bunul plac sau după propria înțelegere!

Vestea bună este că în Biserica Ortodoxă avem har! Prin iconomie, până la o condamnare sinodală a panereziei ecumenismului, harul lucrează. Sfintele Taine sunt prezente în Biserică, însă ele nu sfințesc decât pe cei care se împotrivesc panereziei ecumenismului și pe cei care, din motive binecuvântate (vârstă, boală, neputință) nu pot reacționa sau nu pot cunoaște starea de apostazie generalizată. E ca sistemul imunitar al organismului care răspunde atunci când apar viruși sau boli. Din nefericire, imunitate organismului bisericesc e foarte scăzută din cauza compromisurilor făcute de-a lungul timpului cu ereziile, reacția preoților, monahilor și poporului ortodox la trădarea ierarhilor și la oficializarea molimei ecumeniste, fiind aproape inexistentă.

Există multă confuzie, fiindcă ne facem vinovați cu toții de trădare până la un punct: cel al legiferării ereziei ecumenismului. Am căutat până acum să ne sfințim viața doar pe planul lumesc, prin slujbe pentru case și mașini, pentru servicii bune, pentru căsătorie și viață pământească binecuvântată, L-am adus pe Dumnezeu în lume pentru a-L păstra în chip egoist în existența noastră, uitând să iubim și să răspundem chemării cerești. Am uitat esențialul: să-L iubim pe Hristos în bucurie și în necaz, în reușite și în eșecuri, în pace și în război, să-L vedem pe Domnul jertfit pe Cruce din dragoste față de toată făptura, dăruindu-Se euharistic în Sfânta Liturghie.

Condamnăm ereziile de două mii de ani și bine facem, dar modul nostru de existență este de multe ori eretic, fără să recunoaștem sau fără să ne dăm seama. Învinuim pe ereticii trinitari însă, modul nostru de raportare la iubirea semenilor nu este după chipul Sfintei Treimi, falsificând virtutea cea mai de preț printr-o viață egocentristă. Osândim arianismul dar, ne comportăm ca unii care Îl avem pe Hristos în existența noastră ca pe un simplu om, cu puteri nelimitate ,,accesate” de noi prin intermediul ,,serviciilor religioase”, pentru binele pământesc. Blamăm milenarismul dar, viața noastră în lume pare de o mie de ani. Uităm de veșnicie, uităm de Împărăția cerurilor! Aducem cerul pe pământ insistând ca realitatea cerească să rămână în aceste hotare, într-o lume fantasmagorică producătoare de plăceri și bucurii inepuizabile.

Suntem puși astăzi, în fața unui fapt fără precedent. Ne întrebăm: noi pe cine urmăm? Unde ne sfințim viața? Cum putem trăi Ortodoxia fără a-L pierde pe Hristos? Este nevoie să ieșim dintre zidurile bisericii pentru a rămâne în Biserică? Dacă ieșim, unde mergem! Este nevoie ca preoții Bisericii să întrerupă pomenirea ierarhilor apostați? Cine sunt cei care ies din Biserică: trădătorii sau cei care refuză să facă ascultare de pseudoepiscopi?

Iată întrebări care se pun în acestă stare de confuzie aruncată peste noi de promotorii ecumenismului și trădătorii de neam și de credință! Răspunsurile, slavă lui Dumnezeu, le-am primit prin purtarea de grijă a unor ierarhi, preoți, teologi, monahi athoniți și credincioși ai Bisericii Ortodoxe Universale. Ecumeniștii în schimb, vorbesc despre dragoste prigonind ortodocșii și preferă dialogul pierzător cu ereticii, în defavoarea vorbirii părintești cu fiii Bisericii.

Închei, amintind de un episod consumat în trecutul Bisericii Ruse, când, din cauza serghianismului, după moartea patriarhului Tihon, credincioșii ruși nu știau unde să primească Sfintele Taine: în Biserica Serghianistă sau în Catacombele Rusiei bolșevice.

,,În această perioadă, Petrogradul (Leningradul – n.n ) devenise centrul protestului Bisericii împotriva lui Serghie și se putea găsi cu greu un suflet ortodox în fosta capitală care să nu fi fost neliniștit de întrebarea pe cine să urmeze. Mulți au refuzat pentru o vreme să primească Euharistia în vreo biserică, nefiind siguri ale cui Taine sunt valide sau unde se găsea Biserica lui Hristos. După semnarea epistolei arhiepiscopilor din Yaroslavl, mitropolitul Iosif a pășit curajos în lupta pentru Biserică și a dat binecuvântare clerului și credincioșilor din Petrograd să-i urmeze exemplu de a se separa de Serghie, oferindu-și îndrumarea duhovnicească și purtarea de grijă față de această mișcare și încredințând conducerea Eparhiei din Petrograd vicarului său, sincer oponent al lui Serghie, episcopul Dimitrie al Gdovului. Binecuvântând ,,buna hotărâre a zeloților pentru adevărul lui Hristos”, el s-a rugat ,,ca Domnul să ne păzească pe toți în unire și sfântă statornicie a duhului în noua încercare la care este supusă Biserica.” (Ivan Andreev – Sfinții Catacombelor Rusiei).

Preot Claudiu Buză

Mesaj către frații mei, ieromonahi și preoți, care mă numesc ,,schismatic”!

Doamne ajuta!

preot-claudiuScriu acest mesaj, nu pentru a vă tulbura și a vă strica liniștea rugăciunii, ci pentru a lămuri câteva probleme, aducând, sper eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, neliniștea cea bună. Știu părerea sfințiilor voastre despre mine! Anume, că m-am grăbit cu întreruperea pomenirii și că am adus tulburare în Biserică, făcând dezbinare între credincioși.  E un punct de vedere, însă nu cel al Bisericii!

Nu sunt supărat sau frustrat, ci doar îndurerat! De ce? Pentru că nu suntem împreună în această lucrare de conștientizare și apărare a poporului dreptcredincios în fața pericolului unei boli care se întinde, de la o zi la alta, în organismul Bisericii. Efectul nu este doar nociv, a fost până acum; este nimicitor!

Nu despre mine vreau să vă vorbesc. Eu sunt, slavă Domnului, foarte bine! Ce faceți sfințiile voastre? Cum luptați împotriva panereziei ecumenismului? Spunând despre cei care au întrerupt pomenirea că sunt în afara Bisericii! Cum îi aratați lui Hristos că Îl iubiți? Stând ascunși în chilii/case ,,de frica iudeilor” și spunând că nu e niciun pericol de a pătrunde panerezia ecumenismului în mănăstirea/parohia sfințiilor voastre?! Nu asteptați ca erezia să vină în chip văzut sau impus prin rugăciuni împreună cu eterodocșii sau prin potirul comun! Ea vine prin pomenirea ierarhului! Nu o spun de la mine, verificati sursele patristice!

Iată ce spune Dr. Alexandros Kalomiros: ,,Biserica este acolo unde Adevărul este mărturisit, iar acolo unde ecumenismul este mărturisit, acolo nu este nici Biserică și nici Hristos. În Biserică noi mărturisim credința noastră prin numele Episcopului pe care îl pomenim. Ortodocșii pomenesc pe Arhiereii ortodocși, arienii pomenesc pe episcopii arieni, monofiziții pomenesc pe episcopii monofiziți, iconoclaștii pe episcopii iconoclaști, uniații pe episcopii uniați, iar ecumeniștii pomenesc pe episcopii ecumeniști. Este posibil ca orice lucru să pară a fi ortodox în Biserică; cu toate acestea, episcopul care este pomenit de către preot ne va arăta nouă unde ne aflăm cu adevărat. În „biserica” uniată (greco-catolică), toate lucrurile par a fi ortodoxe… dar preotul uniat pomenește un episcop uniat, care la rândul lui pomenește pe Papa de la Roma.” (Al.Kalomiros – Piatra de poticnire).

 

Un alt lucru important, pe care vreau să îl precizez, este următorul:

Știați că la Sinaxa panortodoxă din martie 2017 se vor pune în discuție trei teme?!

  1. Condamnarea ecumenismului și ieșirea din CMB;
  2. Condamnarea ,,sinodului” din Creta;
  3. Întreruperea pomenirii;

Nimic altceva! E posibil, ca Sinaxa să fie socotită Sinod Mare și Sfânt! Nu de noi, nevrednicii, ci de ierarhii, preoții, monahii și mirenii ortodocși din toată lumea!

Asta e singura cale de a rămâne în Biserică!

Ceilalți, înrădăcinați în nepăsare și indolență ucigătoare de suflete, vor fi condamnați, chiar dacă se consideră antiecumeniști, pentru că urmează trădătorilor și apostaților! Să nu fie!

Iertați! Chiar nu înțelegeți că e vremea mărturisirii?!

Preot Claudiu Buză

Ultimele cuvinte ale Sfântului Marcu Evghenicul al Efesului

Căci sunt pe deplin încredinţat că, pe cât mă depărtez de acesta [de patriarh] şi de unii ca aceştia, mă apropii de Dumnezeu şi de toţi sfinţii, şi pe cât mă despart de aceştia, pe atât mă unesc cu adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, cu teologii Bisericii. După cum şi sunt încredinţat că cei ce sunt de acord cu aceştia se depărtează de adevăr şi de fericiţii dascăli ai Bisericii.

marcu,,Vreau să-mi spun mai pe larg părerea, mai ales acum, când mi se apropie sfârşitul, ca să fiu în acord cu mine însumi de la început până la sfârşit şi să nu pară unora că una ziceam şi alta ascundeam în cugetul meu, care era firesc să se dezvăluie în ceasul acesta al dezlegării mele. În legătură cu patriarhul, spun ca nu cumva să cugete – poate sub pretextul unei cinstiri faţă de mine – să trimită la înmormântarea acestui smerit trup al meu sau şi la parastasele făcute pentru mine pe oarecare dintre arhiereii lui sau din clerul lui sau pe careva din cei care sunt în comuniune cu el să se roage împreună sau să se adune cu preoţii din partea noastră, care sunt chemaţi la unele ca acestea, crezând că într-un oarecare fel accept, chiar şi în ascuns, să fiu în comuniune cu el. Şi ca nu cumva tăcerea mea să dea de bănuit un oarecare pogorământ celor ce nu ştiu bine şi în adâncime scopul meu, spun şi mărturisesc înaintea multor bărbaţi vrednici care sunt de faţă că nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum părtăşia cu el sau cu cei ce sunt împreună cu el, nici în timpul vieţii, nici după moarte, după cum [nu primesc] nici unirea ce s-a făcut şi dogmele latineşti pe care le-a primit şi el, şi cei dimpreună cu el, şi pentru apărarea cărora [dogmelor latine] i s-a făgăduit [mai dinainte] cârmuirea aceasta, cu preţul răsturnării dogmelor celor drepte ale Bisericii. Căci sunt pe deplin încredinţat că, pe cât mă depărtez de acesta [de patriarh] şi de unii ca aceştia, mă apropii de Dumnezeu şi de toţi sfinţii, şi pe cât mă despart de aceştia, pe atât mă unesc cu adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, cu teologii Bisericii. După cum şi sunt încredinţat că cei ce sunt de acord cu aceştia se depărtează de adevăr şi de fericiţii dascăli ai Bisericii. Şi de aceea zic: după cum în toată viaţa mea am fost despărţit de ei, aşa şi în vremea ieşirii mele, şi încă şi după plecarea din viaţă mă lepăd de părtăşia şi de unirea cu ei şi, legând cu jurământ, poruncesc ca nimeni dintre ei să nu se apropie, nici la înmormântarea mea, nici la parastasele pentru mine, însă nici dacă acestea sunt făcute pentru vreun altul dintre ai noştri să nu li se îngăduie să se adune sau să liturghisească împreună cu ai noştri. Căci aceasta înseamnă a amesteca cele de neamestecat. Şi trebuie ca aceia să fie în tot chipul despărţiţi de noi până când Dumnezeu va da Bisericii Sale buna îndreptare şi pacea.”

https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2017/01/27/sfantul-marcu-evghenicul-al-efesului/

 

Ieromonahul Onisim Banu a fost ,,caterisit” și ,,scos din monahism” de ecumeniști

ierom-onisim-banuLa începutul lunii, ieromonahul Onisim Banu de la mănăstirea Făgeţel, îşi anunţa episcopul că a înterupt canonic pomenirea acestuia la sfintele slujbe. Citiţi scrisoarea către PS Andrei. Iată că după două săptămâni, a venit şi răspunsul ecumeniştilor.

Comunicat de Presă

Serviciul Prezidial

Consistoriul Eparhial Monahal

Ieromonahul Onisim-Adrian Banu, vieţuitor al Mănăstirii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” – Făgeţel, judeţul Harghita, a fost deferit judecăţii Consistoriului Eparhial Monahal al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei pentru abateri grave de la rânduiala vieţii monahale şi disciplina canonică a Bisericii Ortodoxe Române.

Prin Hotărârea nr. 1/26.01.2017 Consistoriul Eparhial Monahal i-a aplicat pedeapsa “CATERISIRII, EXCLUDERII DIN MONAHISM ŞI INTERDICŢIA DE A PURTA HAINA MONAHALĂ”, conform art. 4 lit. p) şi lit. r) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

Episcopia Covasnei și Harghitei

Acesta fiind al doilea caz de caterisire necanonica, după cel al părintelui Ciprian Staicu, e bine să ne amintim că ierarhul ecumenist degeaba caterisește pe preotul anti-ecumenist, căci NU ESTE VALABILĂ acea caterisire !

Întrebare: Sunt preot de mănăstire, nu mai vreau să pomenesc episcopul ecumenist sau ateu conform Sf. Palama. Dacă plec din mănăstire voi fi caterisit. Este validă această caterisire? Pot să mai săvârşesc Sfânta Liturghie? Este canonic? Episcopii români mai pot caterisi pe cineva?

Gheron Sava: Episcopii pot caterisi pe oricine / pe cineva. De asta sunt şi canoane, dar primii care trebuiesc caterisiţi sunt episcopii şi în primul rând Bartolomeu care a încălcat toate canoanele Bisericii, toate sfintele canoane.

Pe părintele şi daca l-ar caterisi pentru credință nu este valabil. Și nu o spun eu, o spun chiar Sfinții Parinți. Cine este caterisit pentru credința lui nu este valabilă acea caterisire și va trebui să continue să săvârșească Sf. Liturghie, pentru că Sf. Liturghie este canonică. Episcopii spun că, oricine nu pomeneste numele episcopului la Liturghie, Liturghia nu este validă . Asta este o blasfemie la adresa Duhului Sfânt . Este una dintre CELE MAI MARI BLASFEMII. Asta este Papa: ,,dacă nu mă pomenești, nu ești în biserică“. Avem canoane foarte stricte în Biserică, în care ne spun că nu avem voie să pomenim la Liturghie episcopul care nu mărturisește corect, clar, cuvântul adevărului. Aceasta teorie a episcopilor care spun că nu este validă Sf. Liturghie se găseste în teologia pe care o învață Ioanes Zsizoulas – episcopul de Pergam – pe care a copiat-o din teologia papistașă. Asta ne conduce către o alta teologie, eretică bineinteles, care se numește episcopocentrism, adica Liturghia este episcopocentrică, adică au pe episcop în centru și nu pe Mântuitorul Hristos, adică nu ne rugam la Mântuitorul Hristos ne rugăm la episcop. Înțelegeți ce BLASFEMIE ESTE asta? Pe asta se sprijină tot papismul. Și primatul papal în acest lucru se sprijină / pe acest lucru se bazează. Așadar, este o mare binecuvântare să ne caterisească ecumeniștii.

Sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ieromonahul_onisim_banu_a_fost_caterisit_de_ecumenisti/2017-01-27-298

Evanghelia lui Hristos călcată în picioare de ecumeniștii prigonitori:,,Pentru că rămân ferm pe poziţii, cele 13 maici antiecumeniste din Văratec sunt evacuate în miez de iarnă”!

maici-varatecAzi, 26 ianuarie, în jurul orelor  11.00, la Mănăstirea Văratec  din judeţul Neamţ a avut loc consiliul duhovnicesc prilejuit de atitudinea grupului de 13 maici care au întrerupt, în urmă cu câteva luni, comuniunea cu ierarhul părtaş la erezia din Creta.

La consiliu au participat maica stareţă a mănăstirii, trei preoţi, 20 de consiliere şi cele 13 măicuţe ortodoxe, care au refuzat comuniunea cu episcopul părtaş la erezie.

Maicile au fost informate că li s-a acordat timp suficient “pentru a-şi reveni din rătăcirea lor”, că procedează foarte greşit că nu fac ascultare, că ascultarea în mănăstire este necondiţionată şi că pe ele nu trebuie să le intereseze ce a semnat episcopul în Creta, ci plângerea păcatelor proprii etc.

La aceste acuzaţii, maicile au răspuns cu cugetarea patristică potrivit căreia ascultarea se face până la păcat, mai ales până la erezie. Ignorând acest adevăr fundamental, conducerea mănăstirii le-a pus în vedere că au încălcat, prin atitudinea lor, toate regulamentele monahale, în ciuda faptului că acele regulamente sunt făcute pentru a fi urmate în condiţiile în care vieţuirea în mănăstire se face în duh ortodox, netulburat de erezie în vreun fel.

Întrebate dacă nu cumva s-au răzgândit, toate cele treisprezece maici au răspuns că poziţia lor rămâne cea cunoscută, că ele nu doresc să aibă nicio părtăşie cu erezia din Creta şi cu cei ce o susţin şi o apără.

În faţa acestui refuz de compromis moral, conducerea mănăstirii a luat decizia de a le cere maicilor să predea scofiile, interzicându-li-se să mai poarte veşminte monahale. De asemenea, li s-a pus în vedere ca până la data de 1 februarie să părăsească mănăstirea, o decizie care încalcă toate normele umanitare laice, dar şi alin. 1) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează: ,,Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată”.

Conducerea mănăstirii justifică asemenea măsură prin… riscul ca celelalte maici din mănăstire să se contamineze de atitudinea maicilor antiecumeniste, încercând, probabil, în felul acesta, să-şi creeze circumstanţele prevăzute de alin. 2) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează că ,,Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă, şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică”. Dacă este aşa, s-a omis faptul că punerea în pericol a relaţiilor de convieţuire se referă la fapte antisociale grave, nu la protestul paşnic şi smerit faţă de o erezie manifestă în Biserică.

Astfel, cele treisprezece maici antiecumeniste din mănăstirea Văratec au fost evacuate în miez de iarnă, pentru ca nu cumva să contamineze şi restul aşezământului cu gândire şi trăire monahală ortodoxe…

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/01/26/pentru-ca-raman-ferme-pe-pozitii-cele-13-maici-antiecumeniste-din-varatec-sunt-evacuate-miez-de-iarna/

Ieromonah Eftimie Mitra despre caterisirea necanonică a Părintelui Ciprian Staicu

O jertfă asumată pentru Adevăr

pr-eftimieNu e un secret că părintele Ciprian Staicu a fost caterisit de un ierarh care propovăduieşte erezia ecumenistă. Nu e secret nici că părintele Ciprian a aplicat corect canonul 15 de la Sinodul din Constantinopol, din anul 861, prin care a oprit pomenirea ierarhului ecumenist. Nu e un secret nici că PS Andrei Moldovan, de Harghita şi Covasna, a afirmat public că susţine erezia ecumenistă şi oficializarea acesteia în România prin decizia Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române din octombrie 2016. Nu e un secret nici că prin această decizie ierarhia BOR adoptă documentele controversate de la „Sinodul” din Kolimbari (insula Creta). Nu e un secret nici că părintele Ciprian a fost judecat cu uşile închise fără a avea dreptul să ia măcar un martor cu el. Nu e un secret nimic în lumea asta şi totuşi „legile junglei” se aplică atunci când vinovaţii nu pot aduce argumente şi se simt cu musca pe căciulă, mai ales că ei sunt cei care au în mână puterea de decizie.

Aşa s-a întâmplat şi la Miercurea Ciuc, în 10 ianuarie 2017, când, preotul mărturisitor Ciprian Staicu a fost victima unui proces în care sentinţa se ştia cu mult înainte de a începe „judecata”. Cine au fost „judecătorii” şi cine au fost „acuzaţii”? Sunt lucruri care deja se ştiu, nici asta nu este un secret. Ceea ce se doreşte să rămână un secret sunt compromisurile făcute de delegaţia BOR în Creta prin care se recunoaşte, la nivel panortodox, în mod oficial, apartenenţa Bisericii Ortodoxe la platforma protestantă numită „Consiliul Mondial al Bisericilor”. Sinodul a fost un eşec teologic; nici asta nu este un secret. De ce nu s-a reuşit? Pentru că au existat ierarhi ca IPS Ierotheos Vlachos, IPS Serafim de Pireu, IPS Ieremia de Gordina, IPS Atanasie de Limasol şi alţii care au refuzat să semneze documentele controversate chiar în timpul acelui aşa-zia „Sinod”. Se ştie că 20% dintre ierarhii participanţi la „Sinodul” din Creta au refuzat să semneze, deşi asupra unora dintre ei s-au făcut presiuni pentru a-şi asuma acordul faţă de textele respective. Ce să mai spunem de faptul că delegaţia Serbiei nu a semnat în proporţie de 75% şi, împotriva voinţei majorităţii ierarhilor sârbi, patriarhul lor a semnat documentul ecumenist. Să înţelegem că prin „Sinodul” din Creta se încalcă principiul sobornicităţii? Trei Biserici Locale au respins acest Sinod şi altele urmează să se pronunţe. S-a scris şi s-a mai aflat despre aceste abuzuri şi erori teologice, iar cine e sincer şi doreşte să vadă adevărul îl acceptă fără a căuta pretexte. Din păcate PS Andrei Moldovan acceptă fenomenul eretic „Creta” cu multă uşurinţă. De ce? Iar pentru a ascunde adevărul îl elimină din opoziţie pe preotul Ciprian care, prin atitudinea sa, a atras atenţia asupra acestor nereguli. Acesta este motivul caterisirii, restul sunt pretexte.

Prin faptele sale, părintele Ciprian, dă dovadă de un echilibru bine definit faţă de cele două extreme erezia şi schisma, împotriva cărora luptă mai departe fără a-l deranja că este defăimat, calomniat, nedreptăţit şi marginalizat. Aceasta reiese şi din documentul intitulat „Expresia conştiinţei noastre”, fiind unul dintre semnatari. Documentul poate fi văzut aici

Părintele Ciprian şi-a asumat această jertfă în mod conştient fără a cere cuiva să i se alăture sau a reproşa cuiva că nu-i împărtăşeşte opiniile. Din momentul în care a decis să aplice canonul 15 a ştiut că vor fi şi repercusiuni, ceea ce nu l-a speriat. Lovitura „caterisirii” a primit-o cu pace sufletească, în timp ce, „judecătorii” săi au rămas în tulburarea lor. Nici loviturile primite pe la spate din partea unor „confrati” nu l-au dărâmat. E dispus să-şi continue drumul pe care ş-i l-a ales ascultându-şi conştiinţa, fără remuşcări şi fără să judece pe nimeni. Asta spune multe căci, prin atitudinea părintelui Ciprian se vede împăcarea sa cu propria conştiinţă.

Situaţia este asemănătoare cu perioada în care patriarhul de Constantinopol Nestorie se afla în erezie. Deşi acesta îi caterisea pe preoţii care i se opuneau, sancţiunile sale nu erau valide. Din acest motiv, Sfinţii Părinţi de la Sinodul III Ecumenic, au hotărât prin canonul al treilea ca preoţii caterisiţi de acest ierarh eretic să slujească fără a ţine seama de deciziile acestuia. Dacă conştiinţa părintelui Ciprian îi va spune să slujească în continuare, o poate face fără remuşcări, deoarece motivul caterisirii nu este canonic. Mai mult decât atât, prin această nedreptate, părintele Ciprian devine prima victimă a unui sistem dictatorial ce s-a închegat la nivelul ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române.

Situaţia este cât se poate de clară, rămâne să vedem rezultatele, sau mai bine zis, consecinţele…

Sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ieromonah_eftimie_mitra_despre_caterisirea_necanonica_a_parintelui_ciprian_staicu/2017-01-26-297

 

Apărarea dreptei credințe în contextul ecumenismului şi a „Sinodului” din Creta

deisisNe aflăm în mijlocul unui veac plin de ispite de tot felul, de la oameni, de la diavol, şi de la frații cei mincinoşi şi în chiar toiul acestui veac întunecat suntem puşi în fața atâtor situații grele, confuze cînd trebuie să luăm o decizie fermă, să ne căutăm mântuirea, să ne salvăm puțina iubire pe care neputincioşi fiind atât de greu o mai putem agonisi astăzi; şi ne stă mereu înainte întrebarea cum şi încotro să o luăm? Cu puțină credință, măcar cât un grăunte de muştar, de ne vom apleca inima asupra învățăturilor celor ce-au purtat această luptă şi care au biruit-o dobândind sfințenia de la Hristos, nu ne vom rătăci în mulțimea ideologiilor şi a credințelor mincinoase, căci pentru omul duhovnicesc nu este vreme care să nu fie prielnică pentru mântuire căci Hristos este Acelaşi, ieri, astăzi şi în veac şi celui ce Îi urmează lui, nu-i va lipsi lumina călăuzitoare în orice vreme, situații sau ispite.

Între cei mai mari bărbați sfinți povățuitori în lupta pentru virtute îl avem pe Sfântul Antonie cel Mare care ne pune dinainte trei criterii de bază pe calea cea adevărat mântuitoare: primul, să avem pe Domnul Dumnezeu totdeauna înaintea noastră; al doilea, în orice facem să avem mărturie din Sfânta Scriptură şi al treilea, să nu ne mutăm degrab din locul în care petrecem. Aceste învățături practice corespund celor trei mari virtuți teologice: credința, nădejdea şi dragostea. Dintre care cea mai de seamă este dragostea.

Mulți se laudă cu credința lor, dar dragostea le covârşeşte pe toate. În ziua de azi când problema credinței este mai acută ca oricând, când fiecare se laudă cu credința lui, zicând că aceea este cea adevărată, credința adevărată se probează prin dragoste. Unde-i ură şi dezbinare, acolo nu e credință adevărată. Unde “da” nu este „da”, şi „nu” nu este „nu”, acolo este fățărnicie şi compromis. Trebuie să fim atenți aşa cum spune Sfânta Scriptură, că în vremurile din urmă vor veni mulți prooroci mincinoşi în numele lui Hristos şi vor înşela pe mulți şi din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci.  „Smintelile trebuie să vină, dar, vai prin cel ce vine sminteala”.

Pe cei ce s-au despărțit de Biserica lui Hristos şi de dragostea de frați îi cunoaştem, dar mai greu îi putem cunoaşte pe cei dinăuntru care vin cu vorbe măgulitoare, care ajută obştile creştineşti şi propovăduiesc şi ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată după placul acestei lumi, având anumite interese. Dacă la aceştia vei căuta mai adânc în conştiință, vei afla că ei se închină de fapt unui idol care se cheamă om[1], după cum spune şi Proorocul Iezechiel cap. 17,5: „Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul”.

În Pateric se spune că unii auzind despre  Avva Agathon că are mare dreaptă socoteală au mers la el şi l-au întrebat:„Am auzit dspre tine că eşti un desfrânat, un criminal, un hoț” iar el le-a răspuns: „Da, sunt!” Iar ei au mai adăugat: „Am auzit că eşti eretic”. Iar el a răspuns: „Nu sunt!” Mirându-se de răspunsul lui l-au întrebat pentru ce toate le-a luat asupra lui în afară de erezie? El le-a răspuns: „Deoarece erezia este despărțire de Dumnezeu şi eu nu vreau să mă despart de Dumnezeu”.

Eretic înseamnă a avea o învățătură diferită de învățătura Bisericii care este „stâlp şi temelie a adevărului” (I Tim 3, 15) şi cuprinde adunarea tuturor credincioşilor din toate locurile şi din toate timpurile care au crezut şi mărturisit aceeaşi credință (Sfântul Ciprian al Cartaginei).

Ecumenismul este erezia care adună în sine toate ereziile şi vrea să facă din ele o altă credință, panerezia secolului sau erezia tuturor ereziilor (Sfântul Iustin Popovici). Ea este o născocire a omului bolnav de iubirea de sine, a umanismului apusean care pune în centrul tuturor lucrurilor pe om şi nu pe Dumnezeu, şi de aceea prinde atât de bine la omul contemporan.

Părinții Sfântului Munte au înaintat o mărturisire de credință împotriva ecumenismului şi o alta împotriva Sinodului fals din Creta la care nu au primit nici un răspuns oficial din partea conducerii Sfântului Munte ci doar amenințări şi prigoană. Desigur cei ce au luat poziție nu sunt din conducerea marilor mănăstiri, ci majoritatea sunt din cei ce trăiesc prin sihăstrii, schituri şi în pustii şi care sunt catalogați ca răzvrătiți, neascultători şi rătăciți. În lipsa unei poziții oficiale drepte şi nepărtinitoare din partea conducerii Sfântului Munte care se crede singura purtătoare de cuvânt a acestuia şi care, din anumite interese şi calcule omeneşti, pe care  nu le menționăm aici, dar poate şi din frica de a nu cădea în plasa stilismului – o rană dureroasă pe trupul Bisericii noastre –, părinții Sfântului Munte s-au văzut siliți să ia această atitudine hotărâtă pentru a da un semnal de alarmă în al doisprezecelea ceas precum că Biserica se îndreaptă spre un naufragiu sigur, neavînd la cârmă hotarele Sfinților Părinți, adică Sfintele Canoane, aşa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, că mare prăpastie este acolo unde Canoanele nu stăpânesc.

Nădăjduiam cu toții că libertatea ne va aduce în sfârşit rezolvarea acestor schisme din Biserică, stilismul şi ecumenismul, dar din păcate le-a agravat şi mai tare încât ele au creat o prăpastie de netrecut între noi. Nu mai spunem de reconcilierea dintre Bisericile Ortodoxe locale care este destul de departe de adevăr. Dacă Biserica nu s-a reconciliat în sine după perioada prigoanei uniate catolice şi protestante şi după prigoana ateist-comunistă, sperăm oare că ne vom reconcilia cu catolicii şi protestanții de care ne despart o mie de ani de schismă şi atâtea învățături eretice? Desigur că Dumnezeu lucrează şi numai El poate aduce pacea mult dorită dar dacă noi vom fi nevrednici atunci El poate ridica fii lui Avraam şi din pietre.

Din istoria Sfântului Munte ştim că au mai existat situaţii de felul acesta de cădere din credință, şi anume în anul 1276, când doi arhimandriti din mănăstirea Marea Lavra au slujit de frică şi s-au împărtăşit cu catolicii, iar după moarte au rămas neputreziți şi înfricoşători la vedere, încât şi pământul îi scotea la suprafață. Aceştia au fost ulterior aruncați într-o peşteră şi acoperiţi cu pietre la un loc care se numeşte până astăzi „La afurisiţi”.

De asemenea, la mânăstirea Xiropotamu în timp ce călugării ortodocşi slujeau cu catolicii Sfânta Liturghie, într-un Paraclis, s-a făcut un cutremur mare şi a căzut cupola peste ei, omorându-i pe toți. Ca mărturie a acestui înfricoşător semn Paraclisul nu a fost refăcut multă vreme şi abia după anul 2000 s-au restaurat zidurile exterioare şi cupola. Până la nefericitul eveniment al împreună-slujirii cu ereticii papistaşi, în fiecare an de Hram, la pomenirea Sfinţilor 40 de Mucenici  din Sevastia, ale căror Sfinte Moaşte se află în această mănăstire, la piciorul Sfintei Mese creşteau 40 de ciuperci pe care părinții le luau şi le împărțeau ca binecuvântare. Însă după acea slujire în mănăstire nu au mai crescut aceste ciuperci. De asemenea, în acel timp au suferit moarte martirică Sfântul Cozma – Protosul Sfântului Munte şi alți Sfinți Părinți din Mănăstirile Iviron şi Zografu, care au fost arşi în turnul mănăstirii sau înecați în mare de trimişii împărăteşti şi cei ai Patriarhului Ioan Vekos.  Este cuvenit să ne întrebăm de unde au primit binecuvântare aceşti Sfinți mărturisitori să mărturisească credința cu prețul vieții, luând cununa muceniciei, şi de ce s-au rătăcit şi prăpădit ceilalţi care au slujit cu uniații latino-cugetători? Răspunsul este că primii au rămas credincioşi Sfinților Părinți şi Ortodoxiei, iar ceilalţi s-au întinat cu erezia.

Dumnezeul nostru este un Dumenezeu zelos şi nu admite închinarea la alți dumnezei, căci „nu putem sluji la doi domni, şi lui Dumnezeu si lui Mamona”. Oare noi slujim lui Dumnezeu sau lui Mamona atunci când ni se cere să apărăm Ortodoxia şi noi nu o facem? Conducerea Sfântului Munte a adresat o scrisoare către Patriarhia Ecumenică înainte de Sinodul din Creta, în care s-a cerut modificarea anumitor texte pregătite a fi dezbătute şi aprobate la acel Sinod, texte care nu erau în conformitate cu scrierile Sfinților Părinți. Deşi la lucrările Sinodului nu i s-a luat în considerare punctul lor de vedere, Sfînta Chinotită a rămas tăcută, neexprimând nici o poziție oficială în legătură cu hotărârile eretice aprobate şi semnate în Creta şi, prin urmare, nu s-a dezis de erezia ecumenismului, legiferat prin hotărârile pseudosinodului cretan. Să fie aceasta oare căderea cea de pe urmă a Bisericii şi a Sfântului Munte? Despre aceasta spunea Părintele Cleopa că a citit într-un manuscris vechi de la mănăstirea Sihăstria, care a ars în Paraclisul Vechi, în anul 1942, în care scria că grecii, în vremurile mai de pe urmă, vor cădea într-o erezie! Nu este oare această erezie ecumenismul propovăduit de patriarhul ecumenic Bartolomeu?  Unii de frică, alții din laşitate, au tăcut şi tac în continuare, aşa cum spune şi Sfîntul Proroc Isaia în cap. 56, 10: „Străjerii Mei sunt orbi cu toții, ei nu înțeleg nimic. Toți sunt câini muți care nu pot să latre, ei visează, stau tolăniți şi le place să doarmă”.

Ecumenismul a început în Biserica Ortodoxă încă din 1904 şi a continuat mai tarziu în 1923 prin schimbarea calendarului iulian cu cel aşa-zis iulian îndreptat. Schimbarea calendarului nu a constituit o erezie, căci el nu este o dogmă, ci trebuia îndreptat, dar nu în maniera forțată în care s-a făcut; el a rămas provizoriu în iconomia Bisericii; dar odată cu schimbarea calendarului, au început  şi  schimbările credinței care sunt mult mai grave şi anume: reducerea posturilor, aprobarea recăsătoriilor preoților, recunoaşterea hirotoniilor bisericii anglicane, a „tainelor” catolicilor ş.a.  Astfel, în acelaşi duh, canonistul Nicodim Milaş, în cartea sa Tâlcuirea canoanelor Sfinților Apostoli şi a Sfintelor Sinoade Ecumenice în 1932 afirmă că biserica romano-catolică are succesiunea apostolică, comform sinodului local din Constantinopol 879, la care Patriarhia de Constantinopol şi cea a Romei şi-au recunoscut reciproc hirotoniile. Însă la acest Sinod care a avut loc pe timpul Sfântului Patriarh Fotie, unde a fost osândită erezia Filioque, nu constituie un argument pentru a sprijini această afirmație, deoarece a avut loc înainte de marea schismă, iar după anul 1054  nu mai poate fi vorba de succesiunea apostolică în biserica romano-catolică, deoarece ei au rupt legătura cu adevăratele Biserici Apostolice şi au introdus  mai multe  erezii în dogma şi credința lor. Această idee, că biserica romano-catolica are succesiune apostolică, a fost strecurată în manualele de teologie ortodoxă prin influența catolică asupra învațământului teologic ortodox românesc după 1860 prin teoria falsă că la marea schismă Biserica cea Una s-ar fi despărțit în două „Biserici” surori, şi nu că romano-catolicismul a căzut în erezie, astfel încât nici un ierarh din ziua de azi nu afirmă că biserica romano-catolică este o biserică eretică, ci că ea este biserica noastră soră.

Adevărata teologie o găsim la Sfinții Părinti ai Bisericii: Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul, Atanasie cel Mare, Grigorie Palama, Sfântul Nectarie al Pentapolei precum şi în Sfânta Tradiție în Canoanele Sinoadelor Ecumenice şi a celor locale iar nu în cărtile de teologie actuale în care adevărul de credință este pervertit sau explicat tendențios.

Sfântul Grigorie Palama îi numeşte pe catolici panteişti ca unii care confundă Ființa lui Dumnezeu cu lucrările sau energiile necreate care izvorăsc din Ființa Lui şi prin care s-a creat şi viază toată zidirea. Îi mai numeşte şi atei şi politeişti deoarece amestecă însuşirile comune ale persoanelor Sfintei Treimi cu însuşirile ipostatice ale Persoanelor Sfintei Treimi prin erezia Filioqueadăugată în Crez, făcându-L pe Fiul Tată şi pe Tatăl Fiu, iar pe Duhul Sfânt nepot al Amândorura, închinându-se de fapt nu Sfintei Treimi ci unei închipuite „sfinte pătrimi” (viața şi opera Sfântului Grigorie Palama, Pr. Dumitru Stăniloaie). Astfel ei devin eretici subordinaționişti subordonând pe Duhul Sfânt şi Tatălui dar şi Fiului coborândul din demnitatea de a treia Persoană a Sfintei Treimi la funcția de energie comună a Tatălui şi Fiului, devenind ei astfel pnevmatomahi precum macedonenii.

Prin aşa-zisul Sinod din Creta, Biserica Ortodoxă nu mai poate fi recunoscută din puzderia de erezii,fiindcă la acest Sinod au fost recunoscute cu denumirea de biserici eterodoxe istorice toate ereziile, cerându-li-se să-şi definească degrab poziția lor ecclesiologică fără a se preciza clar pentru ce enume, ceea ce înseamnă că li s-a recunoscut de fapt şi ecclesiologia deoarece biserică fără de ecclesiologie nu există. Prin această hotărâre s-a recunoscut de fapt două erezii ecumeniste, şi anume: teoria ramurilor şi teoria unității pierdute a Bisericii conform cărora Biserica văzutăeste divizată şi singura Biserică adevărată este cea nevăzută pe care CMB doreşte să o refacă. Conform declarației de la Toronto, art. 19 unde se spune că „Faptul de a aparține Consiliului nu implică faptul ca fiecare biserică trebuie să considere celelalte biserici ca biserici în adevăratul sens al cuvântului”, teoria Bisericii divizatevine în contradicție cu declarația sinodului din Creta că Biserica Ortodoxă este singura Biserică mântuitoare de vreme ce în CMB ea nu este recunoscută ca atare.

La aşa-zisul„Sfânt şi Mare Sinod din Creta” s-au semnat toate documentele anti-ortodoxe dictate de C.M.B şi s-a legiferat prin sinod participarea noastră în continuare la mişcarea ecumenistă, în loc ca acesta să fie osândită şi dată anatemei. Sfântul Teodor Studitul, într-o scrisoare către un egumen, spune, referitor la un Sinod din Constantinopol (care a blestemat pe toți cei ce s-au împotrivit Împăratului Mihail după ce o trimisese pe soția sa cu de-a sila la mănăstire şi o luase de soție pe una din slujitoarele ei, care era nepoata Sfântului Teodor), spune următoarele: „Atâta vreme cât nu s-a făcut un sinod împotriva noastră, noi îl pomeneam pe Patriarh, dar de vreme ce s-a făcut un Sinod care a acceptat fărădelegea ca rânduială în Biserică, noi nu-l mai putem pomeni pe Patriarh, căci prin aceasta ne facem părtaşi fărădelegii lor”. Această situație se potriveşte şi în cazul Sinodului cretan de vreme ce la acest Sinod s-a deschis uşa intrării în Biserică a tuturor ereziilor şi ereticilor fără pocăință şi botez.

Este o minciună ceea ce spun sinodalii noştri că aceste hotărâri nu sunt dogmatice şi că vor fi îmbunătățite la un viitor sinod panortodox ceea ce înseamnă că a fost o parodie ce se vrea Sinod. Dacă nu a fost dogmatic cum de s-au discutat probleme dogmatice care țin de credința cuprinsă în Crezul ortodox îndeosebi despre Biserică şi Sfintele Taine. Dacă se vor susține în continuare aceste erezii şi BOR nu va ieşi din CMB atunci cei care au semnat acolo nu vor mai putea fi pomeniți ca ierarhi ortodocşi chiar înaintea întrunirii altui sinod prin care va fi osândită această erezie, bazându-ne pe Sfintele Canoane şi Sfinții Părinți. Mulți văd în această măsură un pericol de schismă, dar nu este adevărat, fiindcă cei ce opresc pomenirea nu sunt schismatici, ci continuă să fie Biserica cea adevarată, chiar de-ar fi numai un episcop, un preot sau un credincios, aşa cum a fost pe timpul ereziei monotelite în secolul al VII-lea, când singurul mărturisitor al adevărului a rămas un singur monah, Sfântul  Maxim Marturisitorul; sau la Sinodul de la Ferrara-Florența din 1437, unde Sfântul Marcu Evghenicul a fost singurul apărător al Ortodoxiei.

Avem multe semne şi minuni şi în zilele noastre, prin care ni se dă de veste că mergem pe un drum greşit, dar  ne-am împietrit inimile ca şi Faraon şi zicem că semnele sunt de la diavol. Voi menționa numai două dintre ele. În luna iunie 2014 s-a întâlnit Patriarhul Bartolomeu cu Papa Francisc al Romei la Constantinopol şi s-au rugat împreună, declarând că vor să ajungă cât mai grabnic la Potirul comun şi, în acelaşi timp, au avut loc mai mult de 50 de cutremure de intensitate mai mică în Sfântul Munte şi în Grecia, în decurs de 3 zile.

După Sinodul din 2016, unei femei credincioase i s-a arătat Maica Domnului şi i-a zis: „Împodobeşte-mi anul acesta Biserica cum ştii tu mai frumos, deoarece anul viitor nu vei mai putea face aceasta pentru că mă scot ecumeniştii afară din Biserică”. (Era vorba de praznicul Adormirii Maicii Domnului.) Cine are urechi de auzit sa audă! Aceeaşi persoană a văzut un preot în Biserică slujind Sfânta Liturghie numai cu epitrahilul, ceea ce este o abatere de la rânduiala bisericească, şi când i s-a spus de către duhovnic că acest lucru nu este canonic ea a răspuns că l-a văzut „în duh”, ceea ce este potrivit cu spusa Sfântului Teodor Studitul dintr-o scrisoare către un egumen care suferea în închisoare  pentru sfintele icoane, căruia i-a spus că nu trebuie să ne împărtăşim din mâna preotului care de frică pomeneşte pe ierarhul eretic, căci acela poate doar să  binecuvinteze masa, nimic mai mult. Or, dacă acest preot slujea numai cu epitrahilul, Sfânta Liturghie săvârşită de el mai este oare valabilă, ştiind că preotul nu poate sluji fără felon şi fără celalalte veşminte bisericeşti, precum nici fără prescuri şi vin pentru Sfânta Împărtăşanie?

Trebuie să luăm aminte, aşa cum spunea un părinte duhovnicesc din zilele noastre, că acum s-a luat cuvântul proorocesc şi cel al învățăturii de la arhierei şi de la preoți şi s-a dat oamenilor simpli şi neînvățaţi, pentru credința şi sinceritatea lor.

În anul 2005 au poposit la Schitul Românesc Prodromul doi ierarhi catolici împreună cu rectorul facultatii de Teologie catolică din Alba Iulia, la recomandarea Inalt Preasfintitului Andrei, arhiepisopul de Alba Iulia pe atunci. Aceştia au fost primiți cu deosebită bunăvoință de Pr. Petroniu Tănase. Unii părinți din obşte, scandalizându-se din aceasta cauză, pentru că au fost primiți să stea în biserică împreună cu credincioşii, i-au cerut părintelui Petroniu să explice acest pogorământ, cum de pot fi primiți la rugăciune în Sfânta Biserică şi la Sfânta Liturghie eterodocşii şi unde anume s-ar cuveni să stea. Atunci părintele Petroniu a răspuns: „Oriunde!”. Iar cineva l-a întrebat : „Chiar şi în Sfântul Altar?”. El s-a simtit ofensat de această neaşteptată replică şi l-a numit „prooroc mincinos”, avertizându-l să nu mai facă astfel de aluzii nepotrivite. Însă, din păcate, această „prorocie mincinoasă” s-a adeverit atunci când, în anul 2009, Mitropolitul Nicolae al Banatului s-a împărtăşit cu greco-catolicii şi nu a recunoscut niciodată că a făcut ceva greşit, ci, dimpotrivă, s-a îndreptățit că nu a fost bine înțeles, aşa cum fac şi arhiereii din zilele noastre care au semnat la Sinodul din Creta, spunând ca nu au fost corect în’eleşi asupra hotărârilor semnate. Părintele Petroniu a fost lăudat de Mitropolitul Nicolae că nu a luat nici o poziție clară împotriva  lui, zicând că este un om înțelept. Desigur, oamenii se pot înşela, chiar şi întâistătători sau sfinți de-ar fi, de aceea Sfinții Părinți ne învață ca întotdeuna să comparăm orice învățături noi şi străine cu cele ale Sfinților Părinți şi ale Sfintei Scripturi, şi dacă vom vedea că nu se potrivesc cu acestea, să nu le urmăm lor, după cum spune şi Ieremia Proorocul în cap.8, 8-9: „Iar poporul meu nu cunoaşte hotărârea Domnului. Cum puteți voi să ziceți: suntem înțelepți şi avem Legea Domnului? Căci iată pana cea mincinoasă a cărturarilor a prefăcut-o în minciună. S-au făcut de ocară înțelepții, au turbat şi s-au prins în curse: iată au lepădat cuvântul Domnului şi atunci unde este înțelepciunea lor”.

Chiar şi Pr. Cleopa ar fi spus la un moment dat că noi şi catolicii avem în comun 11 puncte si tot 11 puncte care ne despart de ei. Printre punctele comune zicea că avem Sfintele Taine, succesiunea Apostolică, cinstirea Sfinților şi a Sfintelor Moaşte etc., iar printre cele care ne deosebesc sunt primatul papal, infailibilitatea papală, filioque etc. Iar dacă s-ar anula acestea, am putea să ne unim cu catolicii oricând. Drept urmare Pr. Cleopa este luat în sprijinul afirmațiilor ecumeniste că biserica romano-catolică are succesiune apostolică şi Sfinte Taine, la fel şi Părintele Dumintru Stăniloaie este luat în sprijinul ereticilor prin afirmația că ar exista Biserici depline şi „biserici nedepline”, dar această afirmație nu este teologică, ci este o părere personală sau teologumenă care nu are valoare în Biserică. Ne putem noi lua după aceaste afirmații, deoarece au fost enunțate în nişte împrejurări foarte grele pentru Biserica noastră şi pentru popor  în timpul comunismului sau sub presiunile de tot felul din partea conducătorilor Bisericii noastre, înşelati de ecumenism? Aceaste afirmații ar fi valabile numai în cazul în care catolicii s-ar întoarce la Ortodoxie în masă, când s-ar putea aplica iconomia, nu şi în cazul în care noi le recunoaştem punctele comune ca valabile de jure după părerea ecumeniştilor, care vor să le acceptăm din start toate ereziile, la care nu au renunțat nici o virgulă, şi vor să ne unim noi cu ei nu ei cu noi. Până în prezent nu s-a văzut nici un semn de pocăință din partea catolicilor şi a protestanților în care caz putem spune că este mai bun turbanul turcesc decât tiara papală (înțelege tirania) aşa cum au spus bizantinii la 1453, când a căzut Constantinopolul.

Sfintele Canoane arată limpede că iconomia nu face regula în Biserică, ci ea este modul de lucrare al Bisericii doar în situații excepționale, or ceea ce s-a făcut la Sinodul din Creta prin legiferarea iconomiei ca mod permanent de lucrarea a Bisericii, prin recunoaşterea denumirii istorice de „biserici” date eterodocşilor şi aprobarea căsătoriilor mixte este o încălcare gravă a Sfintelor Canoane, deoarece în dogme nu putem face iconomie. Nici Pr. Petroniu sau Pr. Cleopa  nu erau proecumenisti, în sensul propriu al cuvântului, ci, ca nişte oameni, au acționat şi ei în situații deosebite  cu iconomie pentru folosul Bisericii. Însă, în acest caz, ei nu pot fi consideraţi călcători sau inovatori ai dreptei credințe cum vor să o faca ecumeniştii.

Într-o conferință ținută la Iaşi, în toamna lui 2016, Mitropolitul Ierotheos Vlachos din Grecia, fiind întrebat despre Sinodul din Creta a recunoscut că a fost un Sinod diplomatic, dar a făcut şi o afirmație foarte ambiguă şi periculoasă din punct de vedere dogmatic şi ecclesiologic care la prima vedere nu pare a fi greşită, şi anume că „e mai bine a rămâne în Biserică cu anumite greşeli (nu se ştie la ce greşeli se referă, ale Bisericii sau ale persoanelor din Biserică) decât, chipurile, a mărturisi adevărul în afara Bisericii (nu ştim la ce adevăr se referă, la cel personal sau la Adevărul Hristos)”. O primă greşeală care se desprinde din această afirmație este aceea că insinuează că Biserica are unele greşeli ceea ce este o blasfemie, deoarece ştim că Biserica în totalitatea ei, ca Trup al lui Hristos, nu poate greşi, şi astfel Mitropolitul Ierotheos susținute tocmai teoria ecumenistă a Bisericilor depline şi nedepline. Iar dacă se referă la oamenii Bisericii care au unele greşeli atunci trebuie ori să-şi îndrepte greşelile, ori să fie îndepărtați din funcțiile lor ca să nu mai facă şi alte greşeli în viitor, ceea ce nu se întrevede din text deoarece se face referire exactă la textele Sinodului, care sunt greşite, şi trebuie aşadar abrogate prin alt Sinod, nu rediscutate, îmbunătățite sau explicitate. Altă greşeală care o face este aceea când spune că cei ce apără adevărul ar fi, chipurile, în afara Bisericii ceea ce nu poate fi adevărat deoarece dacă e vorba de Hristos atunci El este Adevărul şi cei ce-L apără sunt în Biserică iar ceilalți sunt în pericolul de a se afla în afara ei. Dar, poate, vrea să insinueze că cei ce chipurile apără adevărul nu se luptă pentru Hristos, ci pentru un adevăr personalal lorceea ce, însă, nu se întrevede din mărturisirea de credință a luptătorilor pentru adevăr şi înseamnă că ei se luptă pentru Hristos şi împotriva greşelilor din Biserică, nefăcându-şi ei altă Biserică sau alte dogme, ceea ce ar însemna luptă împotriva Bisericii iar nu pentru a apăra Biserica.

Nu putem căuta la fața omului deoarece omul este schimbător, astăzi spunând un lucru iar mâine altul, ci trebuie să credem Sfintelor Scripturi şi Predaniei Sfinților Părinți, căci „dacă nu vor crede lor, chiar dacă va învia cineva din morți nu vor crede”, aşa cum spunea Mântuitorul iudeilor, care nu au crezut cuvintelor şi minunilor Lui şi L-au Răstignit. „Dar în Proorocii Ierusalimului am văzut grozăvii, aceştia fac desfrînare şi umblă cu minciuni, ajută mîinile făcătorilor de rele ca nimeni să nu se întoarcă de la necredința sa, toți sunt pentru Mine ca Sodoma şi locuitorii lui ca Gomora” (Ier 23, 14).

Acum când avem libertate de conştiință şi de exprimare aşa cum se laudă apărătorii drepturilor omului, ne întrebăm de ce ierarhii noştri nu revin la regula canonică a Bisericii, şi anume scumpătatea, ci acționează mai păgubitor decât în vremea comunismului, ascunzând adevărul nu din frică ci cu bună ştiință şi din interes.

Folosind pogorământul fără discernământ şi fără o temelie patristică, unii ecumenişti interpretează cu totul greşit formula ecteniei: „Înca ne rugăm pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea (unitatea) tuturor” zicând că aici noi ne rugăm pentru unirea tuturor„bisericilor creştine”, însă potrivit tâlcuirilor Sfinților Părinți prin această cerere noi ne rugăm pentru unitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, cu care avem împartăşire euharisticăşi pentru a fi statornici în dreapta credință, şi pentru aceea sunt şi numite Biserici Sfinte, iar nu eretice. Desigur noi dorim şi ne rugăm şi pentru întoarcerea ereticilor şi a schismaticilor la dreapta credință dar nu la unitatea în diversitate aşa cum doresc ecumeniştii ceea ce înseamnă apostazie de la adevăr.

Petrecând mulți ani  în Sfântul Munte am văzut şi reacții extreme ale unor grupări zelotiste  şi am constatat că nici acestea nu sunt de folos Bisericii, atunci când acţiunile lor sunt făcute fără discernământ. Trebuie să mărturisim cu demnitate adevărul, fără interese de mărire deşartă sau de dezbinare şi fără a influența sau a sili pe alții să fie de partea ta, dar când vedem că nu avem nici un sprijin din partea celor mai mari, dimpotriva suntem descurajați şi prigoniți, atunci „se cuvine nouă să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni” . Este nevoie de multă rugăciune şi înțelepciune ca să nu cădem în înşelare crezând că noi vom salva sau vom apăra Ortodoxia, fără ca noi să fim bine ancorați în credința Sfinților Părinți şi pregatiți să răspundem oricui ne va cere cuvânt pentru credința noastră. Pentru aceasta trebuie să ştim când să vorbim şi când să tăcem, nu cu duh de ceartă, ci cu dragoste şi smerenie  „fiindcă lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui ci împotriva duhurilor întunericului acestui veac din văzduh” şi mai ales împotriva demonilor arhiconi-începători de erezii, care ne pot duce şi pe noi în înşelare. De aceea, avem nevoie de cunoaşterea povețelor Sfinților Părinți şi mult sfat de la părinții duhovniceşti mai vechi şi mai noi pentru a nu rătăci de la adevăr şi a nu ieşi în afara Bisericii, aşa cum vor ecumeniştii, ci a lupta cât se poate din Biserică, deoarece Biserica este acolo unde este Adevărul-Hristos. „Blestemat fie tot cel ce face lucrul Dom nului cu nebăgare de seamă şi blestemat fie tot cel ce opreşte sabia lui de la sânge” (Ier. 48, 10).

Mărturisirea adevărului de credință este o datorie a fiecarui creştin în parte, nu numai a preoților şi ierarhilor, fiindcă fiecare va da seama cum a trăit şi cum a apărat credința, după făgăduinţa făcută lui Hristos la Sfântul Botez atunci când vremea o cere. Însă mucenicia este un mare dar de la Dumnezeu, care se dă celor cu viață curată, cu multă rugăciune şi cu binecuvântarea duhovnicului, şi este cea mai înaltă formă de mărturisire spre care toți trebuie să tindem cu frică, cu credință şi cu dragoste, fără însă a brava. Trebuie să mărturisim nu numai cu gura credința ortodoxă, dar şi cu fapta, fiindcă mulți care strigau tare împotriva ecumenismului, acum tac, de frică sau din interes, când văd că trebuie să sufere pentru Hristos.

Spunea mai demult un părinte bătrân că la înfricoşătoarea Judecată vom vedea lucruri înspăimântătoare, şi anume cei pe care noi îi considerăm sfinți vor fi trecuți în partea stângă, iar cei nebăgați în seamă şi simpli vor ajunge în partea dreaptă. Toți, sau aproape toți care până mai ieri luptau împotriva ecumenismului, temându-se că vor fi dați afară din „sinagogă”, s-au ascuns ori s-au ridicat cu mare mânie împotriva celor care cer să fie respectate sfintele canoane care prevăd încetarea pomenirii la sfintele slujbe a ierarhilor eretici, care propavăduiesc erezia ecumenismului, spunând că măsura opririi pomenirii ierarhilor ecumenişti este prematură. Noi spunem însă că e prea târziu, deoarece erezia a pătruns foarte adânc în rândurile ierarhilor şi a clericilor, şi ei se tem de consecințele prea evidente ale acestui Sinod, pentru că vor fi condamnați ca eretici mai degrabă sau mai târziu.

Am rămas ca nişte oi fără păstor, dar sperăm că Hristos nu ne va părăsi deoarece lupta noastră nu este pentru un câştig pământesc, ci pentru sufletele noastre. Situațiile extreme duc la soluții extreme, medicamentele tari sunt pentru bolile grave. Aşa şi canoanele Bisericii care prevăd încetarea pomenirii ierarhilor care propovăduiesc erezia cu capul descoperit (Canonul 15 al Sinodului local din Constantinopol 861) sau caterisirea preotului sau ierahului care se roagă cu schismaticii sau cu ereticii, ori le permit acestora slujirea ca şi clerici în Biserica Ortodoxă (canonul 45-46 a Sfintilor Apostoli) sunt medicamente care ne pot scăpa de cancerul ecumenismului care roade trupul Bisericii lui Hristos de mai bine de 100 de ani. A nu pomeni numele ierarhilor care propovăduiesc erezia ecumenismului nu înseamnă ieşire din Biserică, ci îngrădire de erezie şi apărarea Bisericii. Unii spun că acest canon nu are caracter obligatoriu, deoarece nu prevede o epitimie pentru cei ce nu întrerup pomenirea ierarhului eretic, dar Sfântul Nicodim Aghioritul spune în Pidalion că şi canoanele care prevăd epitimii sau pedepse pentru greşeli sau erezii, dar şi cele care nu prevăd acest lucru au acelaşi caracter obligatoriu. Dacă acest canon laudă pe preotul care întrerupe pomenirea ierarhului eretic, înseamnă că cei ce nu o fac de frică sau din interes se osândesc.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a fost împotriva înnoirilor de tot felul din Biserică precum şi a ecumenismului, începând  cu schimbarea calendarului vechi iulian, iar pentru această atitudine a avut mult de suferit, până când, în cele din urmă, s-a retras  în pustiul Hozevei, unde a şi adormit întru Domnul. Avem dovezi că el a locuit în pustie alături de un monah cipriot cu numele Pavel, care nu pomenea pe Patriarhul Ierusalimului, şi că săvârşeau împreună Sfanta Liturghie în peştera Sfintei Ana. Acesta este şi motivul, credem noi, al canonizării atât de târzii a Sfântului Ioan Iacob de către Patriarhia Ierusalimului, fiind considerat ca schismatic.

Cu toate că unora li se pare că ecumenismul ar aduce un mare bine în lume, trebuie să recunoaştem că Ortodoxia a luat-o pe o cale greşită  şi că suntem într-o stare de aproape totală apostazie, şi că dacă nu ne vom întoarce degrab la izvoarele Ortodoxiei  şi la Sfânta Tradiție a Bisericii, pe care au apărat-o Sfinții noştri Părinți până în ziua de astăzi, atunci suntem pierduți. Părintele Paisie Olaru de la Sihăstria spunea unui viitor student teolog: „Nu te duce la teologie, că ajungi ateu”. Părintele Dionisie Ignat, marele duhovnic din Sfântul Munte de la Kolciu, spunea că dezbinarea Bisericilor şi căderea lor în schisma şi erezie au început de la mândrie şi ceartă pentru întâietate, aşa cum vedem că s-a întâmplat cu erezia papistaşă, care şi-a arogat titlul de infailibilă prin capul ei Papa, dar şi cu Biserica Constantinopolului care şi-a arogat pe nedrept titlul de Patriarhie Ecumenică, iar de aici nu a fost decât un pas spre erezia ecumenismului, pe care ei au acceptat-o şi o întrețin[2]. Pe cei ce spun că ecumenismul la care a aderat şi Biserica Ortodoxă este bun şi că mulți eretici se convertesc la Ortodoxie datorită faptului că întreține dialogul cu celelalte „biserici” îi vom întreba dacă cei ce se convertesc sunt cu adevărat ortodocşi  sau i-au făcut „fii ai gheenei îndoit decât ei”, deoarece în ultima vreme episcopii şi preoții ecumenişti din țară şi din Apus nu mai botează cu botezul ortodox pe ereticii catolici şi protestanți, zicând că au botezul în numele Sfintei Treimi? Dar oare la ce fel de „Treime” se închină eterodocşii astăzi, de vreme ce au stricat învățătura despre Fiul şi cea despre Duhul Sfânt. Poate oare oricine invoca numele Sfintei Treimi – chiar şi hulitorii Ei – şi să săvârşească botez valid? Oare nu de la catolici am primit noi această erezie, cei care acceptă botezul făcut şi de un necreştin ca fiind valid, dacă este făcut după rânduielile lor stricate? Oare nu mai este nimeni în Biserică care să judece cu dreaptă socoteală? Botezul, oare, este o simplă stropire cu apă sau o sfințire a întregului om prin întreita-afundare în Aghiazmă sfințită de preot? Oare cei care nu pot sfinți nici măcar apa pot să-l sfințească pe om printr-un botez fals? Cum dar este posibil ca noi să le primim aşa-zisele lor taine ca valide? Aceasta este o mare blasfemie!

Sfântul Ciprian al Cartaginei, în Epistola către Episcopul Magnus, vorbind despre botezul făcut din necesitate în Biserică (prin stropire, sau turnare), spune următoarele: „Dar unora li se pare că cei murdăriți cu apă profană în afara Bisericii la potrivnici şi la antihrişti să fie considerați botezați, iar cei ce sunt botezați în Biserică să pară că au primit mai puțină bunătate şi mai puțin har dumnezeiesc, şi că o atât de mare cinste trebuie să fie acordată ereticilor, încât ei să nu fie întrebați dacă au fost stropiți sau scăldați, dacă sunt clinici (bolnavi) sau peripatetici (sănătoşi, care umblă pe picioarele lor), la noi însă se vorbeşte de rău întreg adevărul de credință şi neagă botezul Bisericii, măreția şi sfințenia sa”. Dacă există două botezuri în Biserică, unul prin afundare şi altul prin stropire, atunci nu mai credem într-un singur Botez şi într-o singură Biserică, sau dacă credem că şi catolicii au botez valid, deşi au stricat nu numai credința, ci şi forma botezului, ca unii ce şchioapătă de amândouă picioarele, atunci nu mai credem într-Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, ci în mai multe „biserici”, aşa cum s-a recunoscut la falsul Sinod din Creta!

Sfântul Prooroc Ilie zicea către poporul lui Israel: „Până când veți şchiopăta de amândouă picioarele, dacă Baal este Dumnezeu mergeți după el, iar dacă Domnul Dumnezeul  lui Israel este Dumnezeu atunci mergeți după  acesta”(3 Regi 18, 21). Zicem şi noi acum: dacă papa sau Luther sunt dumnezeii  voştri, atunci mergeți după ei, iar dacă aceştia sunt ereziarhi şi rătăciți, atunci de ce stricați rânduielile Bisericii amestecându-le cu erezii şi inovații? Dacă a lăsat Mântuitorul mai multe feluri de a săvârşi botezul, atunci arătați din Scripturi şi dogme, iar dacă unul este botezul Bisericii, cu ce putere stricați rânduiala săvârşirii lui?

Canonul 46  apostolic spune aşa: „Clericul care primeste botez eretic ca adevărat sau jertfa (Sfânta Împărtăşanie) să se caterisească”, iar canonul 50 apostolic spune  că „Preotul care nu va boteza prin trei afundări în numele Sfintei Treimi să se caterisească”. În privința Botezului  făcut din iconomie prin stropire putem spune că el se face numai în cazuri speciale , când cineva este în pericol de moarte şi nu este apă la îndemână, iar nu atunci când se poate săvârşi canonic, dar se face intenționat greşit, aşa cum îl săvârşesc romano-catolicii şi toate celalalte secte rupte din catolicism ceea ce constituie o erezie. Cei care sprijină acest punct de vedere aduc în apărarea lor Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic prin care au fost primiți  la Ortodoxie unii dintre eretici şi anume arienii şi macedonenii numai prin lepădarea scrisă de erezie şi prin Mirungere, nu şi prin Sfântul Botez, aşa cum era normal. Sinodul acesta însă a procedat cu iconomie datorită mulțimii celor care se întorseseră la Ortodoxie, datorită predicii Sfântului Grigorie Teologul şi faptului că aceşti eretici nu schimbaseră nimic din rânduiala Sfântului Botez, săvârşindu-l prin trei afundări şi prin rostirea corectă a numelui Sfintei Treimi. Dar cum putem proceda cu iconomie în cazul catolicilor şi protestanților de astăzi, de vreme ce ei sunt nu numai eretici ci au stricat şi rânduiala Sfantului Botez şi a tuturor Sfintelor Taine! Mulți eterodocşi din Apus care au trecut la Ortodoxie doar prin Mirungere au venit mai apoi în Sfântul Munte şi au cerut sa fie botezați cu Botezul întreg ortodox, fiind neliniştiți şi neîmpliniți sufleteşte, iar după ce s-au întors la locurile lor şi le-au vestit ierarhilor lor ceea ce au făcut, au fost luați în râs de către episcopi, care le-au zis că “au fost scăldați”. Aceasta e Ortodoxie şi Mărturie Ortodoxă?!

Dar şi cei din Biserica Ortodoxă care au fost botezați cu un astfel de botez, printr-o falsă iconomie, datorită influenței greco-catolice din Ardeal sau a ecumenismului, trebuiesc botezați cu botezul ortodox: lepădări, trei afundări, Mirungere şi Sfânta Împărtăşanie, ei nefiind botezați, ci doar spurcați prin botez eretic, aşa cum spun canoanele 46 şi 47 apostolice, fiind asemenea botezului printr-o singură afundare practicat de ereticii eunomieni (canon 50 apostolic).

Sfântul Grigorie Teologul spune despre iconomie în Pidalion: „Destul am iconomisit! Nici rânduiala străină primind-o nici pe a noastră stricând-o”, dar când noi ne-am stricat şi rânduielile noastre în Biserică, despre ce iconomie poate fi vorba? Să judece fiecare dacă astfel de arhierei şi preoți  mai sunt ortodocşi şi mai poți asculta de ei. Pentru ca inovațiile lor să aibă o mărturie scrisă, au început să modifice şi Sfânta Scriptură şi cărțile de Slujbă. Astfel, în Moliftelnicul din  2007, editat sub păstorirea P.F. Patriarh Teoctist şi sub îndrumarea episcopului Vincențiu Ploieşteanul, în rânduiala Sfântului Botez a fost introdus un paragraf, imediat dupa formula botezului, în care se spune că, în cazul botezului adulților, atunci când nu avem un vas potrivit, se poate săvârşi botezul şi prin turnare sau stropire, ca o excepție, introducând astfel în rânduiala Sfântului Botez o practică străină de Biserică şi eretică, aceasta nefiind iconomie, ci încălcarea rânduielii canonice.

Multe sunt abaterile ce le putem găsi în cărțile mai noi. În Sfânta Evanghelie de la Matei se spune că: „Iosif a luat la sine pe femeia sa” (Mt 1, 24), însă în Bibliile mai noi apare în loc de femeie, logodnică, ceea ce este greşit, deoarece aici este vorba despre păruta femeie a lui Iosif, pe care la porunca lui Dumnezeu a luat-o la sine, iar nu despre ceea ce greşit înțeleg ereticii că Maica Domnului a fost cu adevărat femeia lui Iosif şi că a avut şi alți fii.

În ediţia din 1992 de la Craiova a Proloagelor (pag. 314) într-o istorioră  se spune că un monah simplu  din Ierusalim se ducea şi se ruga şi la alte biserici schismatice, armene şi copte. Înainte cu puțin de a muri, acestuia i s-a aratat Sfântul Înger şi l-a întrebat: „Cu cine vrei să fii socotit: cu Ierusalmitenii sau cu cei despărțiți?”, iar el sfătuindu-se cu alți părinți, care s-au mirat de simplitatea şi neştiința lui, l-au sfătuit ca atunci când va reveni Îngerul să-i spună că vrea să fie cu Ierusalimitenii. El a făcut aşa la care Îngerul i-a zis :„Ți-ai mântuit sufletul tău!”

În continuare, în ediția veche a Proloagelor de la Mănăstirea Neamț din 1845, la pag. 112 scrie aşa: „Aceasta trebuie să ne fie chip de învățătură că nu este bine să mergem la cei despărțiți şi să ne rugăm cu ei şi nici să ne împărtăşim, ci în Biserica noastră să rămânem”, dar în ediția nouă a Proloagelor textul a fost modificat după gândirea ecumenistă de astăzi: „Nu este greşit să mergem şi la alte «biserici», să ne rugăm, numai să nu ne împărtăşim cu ei” !!!

Avva Pamvo din Pateric  zicea  că în vremurile de pe urmă creştinii  vor modifica Sfintele Scripturi şi cuvintele Bătrânilor şi vor pune în loc cuvinte şi cântece elineşti (păgâne) şi sfătuia pe ucenicii săi să nu scrie cuvintele bătrânilor pe pergament, ci pe hartie. Sfântul Ioan Iacob, în cartea sa Hrană duhovnicească (la pag. 527), în edițiile mai vechi, în cuvântul despre ispita creştinilor de pe urmă, spune că aceasta va fi din partea proorocilor mincinoşi care strâmbă cuvintele Sfintelor Evanghelii şi ale Sfintelor Scripturi după poftele şi mintea lor,  zicând  că şi aceştia predică Sfânta Ortodoxie, ajută obştile creştineşti, vorbesc despre dragoste, înfrânare, smerenie, dar o fac aceasta  pentru a plăcea oamenilor şi a duce în rătăcire pe cei credincioşi, închinându-se sub această mască la idolul ce se cheamă antropocentrism (omul este măsura tuturor lucrurilor, în opoziție cu Dumnezeul-Om Iisus Hristos). În edițiile mai noi ale acestei cărți apare textul modificat fără specificarea că aceştia predică Sfânta Ortodoxie, ca să pară că e vorba de creştinii din afara Bisericii şi nu de cei din Biserică care cugetă eretic. Dar ce ne spune Sfânta Evanghelie despre fariseii şi cărturarii care practicau credința pentru slava deşartă a oamenilor  şi nu pentru Dumnezeu: „Lăsați-i pe ei, că sunt călăuze oarbe  orbilor!”,  şi ne învață să ne ferim de aluatul fariseilor şi cărturarilor care este fățărnicia, adică una spun şi alta fac, schimbându-şi părerile după circumstanțe şi neavând o linie coerentă a gândirii  teologice, aşa cum cameleonul îşi schimbă culoarea după mediu şi liliacul direcția după sunete. „După roadă se cunoaşte pomul!”(Mt 12, 33). Atunci când le dai pe față fățărnicia şi erezia ei o numesc diplomație, şi se jură că ei sunt ortodocşi fără greşeală.

Cu puțin înainte de a se duce la Domnul  Părintele Petroniu Tănase şi-a schimbat mult atitudinea față de ereticii catolici şi protestanți, spunând răspicat că nu trebuie să ne luăm după ei şi că singura Biserică mântuitoare este Biserica Ortodoxă. Într-o discuție particulară despre ecumenism mi-a spus că „sunt mulți arhierei, preoți şi profesori de teologie care îl țin pe Hristos în palme şi se împărtăşesc cu El, dar nu cred că este Hristos”. M-am cutremurat de această afirmație şi mi-am dat seama că este vorba de o cădere mult mai mare decât îmi închipuiam, care porneşte de la o credință strâmbă şi care poate ajunge până la necredință şi lepădare, aşa cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „La dogme stricate, viață stricată” şi Sfântul Apostol Pavel: „Oare S-a împărțit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-ați botezați în numele lui Pavel” (1Cor 1, 13). Părintele Petroniu Tănase mi-a mai spus  că: „Eu cred că Papa este Antihrist” şi că „nu va accepta niciodata să vină la Ortodoxie!”.

După cum spune Sfântul Ioan Iacob în cartea mai sus pomenită, una din cauzele pentru care credincioşii ajung la deznădejde este şi prietenia cu ereticii prin care se ajunge la îndoială în credință şi la necredință. Acest tip de prietenie este oprit cu totul de Sfintele Canoane (Can. 37 Laodiceea). Acum nu mai este vorba doar de prietenie cu ereticii, ci de dialoguri interminabile, prin care lumea este derutată şi reprezintă deja lepădare de credință. Ce dialog putem avea cu cineva care nu recunoaşte nimic sau aproape nimic din ceea ce avem noi şi nu dă semne de pocăință şi întoarcere la Adevăr? Sau, dacă există un dialog, acesta trebuie să aibă drept scop lămurirea  adevărurilor  de credințăşi nu acoperirea şi strâmbarea lor, aşa cum face ecumenismul.

Sfântul Atansie cel Mare, în Epistola sa către Rufinian[3], spune despre arhiereii şi clericii care au căzut în erezia ariană şi au conlucrat cu ereticii că dacă se pocăiesc să fie primiți ca şi mireni în Biserică, iar pe cei care de silă au conlucrat cu ei, dar nu au învățat şi pe alții erezia, să fie lăsați în dregătoria lor. Avem aici încă o dovadă a apostaziei celor ce aderă cu bună ştiință la erezia ecumenismului şi o propovăduiesc şi altora ca find bună că sunt căzuți din treapta lor de arhierei şi preoți şi nu trebuie să ascultăm de ei. Dacă un Arhiereu propovăduieşte o învățătură străină Bisericii, este firesc ca Tainele săvârşite de el să nu aibă Har, dar datorită iconomiei Bisericii, până ce acesta nu este condamnat de un Sinod, nu putem spune că Tainele săvârşite de el nu sunt valide. Însă noi trebuie să ne îngrădim de unul ca acesta prin oprirea pomenirii numelui său la sfintele slujbe şi de împărtăşirea cu el din acelaşi Potir, ca să nu ne întinăm cu erezia propovăduită de el, fiindcă prin pomenirea lui la Sfânta Liturghie noi mărturisim că suntem întru totul de aceeaşi credință cu el şi astfel ne facem părtaşi şi la erezia lui. Scopul nostru nu este să oprim pomenirea şi atât, ci să îndepărtăm erezia din Trupul Bisericii. Iar în cazul de față avem de-a face cu întinarea ereziei ecumenismului, prin rugăciunile comune cu ereticii şi participarea ca membri în CMB.

Mulți ecumenişti citează spusa Sfântului Vasile cel Mare, care spune că monahii nu trebuie să se amestece în dispute dogmatice, ci mai mult să se roage, şi aşa este; dar Sfântul Apostol Pavel spune că, în acelaşi timp, trebuie să fim pregătiți şi să răspundem oricui ne întreabă cuvânt despre credința noastră, aşadar atunci când creştinii care vin la mănăstire ne întreabă despre credința noastră, noi nu putem tăcea sau să ne prefacem că nu ştim, ci trebuie să le spunem adevărul cu smerenie şi dragoste, altfel ar însemna să ne închidem în mănăstiri sau să plecăm în pustie. Dar de ce vin oamenii şi ce caută ei la mănăstiri, deşi au atâta mulțime de arhierei şi preoți în lume care le propovăduiesc Ortodoxia? Ei caută izvorul cel curat al credinței, şi dacă noi îl vom ascunde şi îl vom astupa, atunci ce răspuns vom da? Faptul că am venit la mănăstire şi că stăm aici nu este meritul nostru, ci este chemarea şi darul lui Dumnezeu pentru a-L cunoaşte pe El întru adevăr. Însă trebuie să Îl transmitem mai departe, fără a sili pe cineva să ne asculte sau să ne urmeze orbeşte, ci să judece dacă ceea ce spunem este adevăr; iar dacă adevărul mai şi doare aceasta nu este vina noastră, ci a celor ce s-au îndepărtat de Adevăr.

Desigur Sfântul Vasile cel Mare vrea să spună că grija de căpătâi a monahului este curățirea de patimi, şi nu teologhisirea, dar nu spune că în cazul în care credința este în pericol ar fi mai bine să taci. Sfântul Antonie cel Mare a lăsat pustia şi s-a dus în Alexandria ca să mărturisească dreapta credință în fața închinătorilor idoleşti, dorind chiar să ajungă mucenic, însă a fost păzit de Pronia Dumnezeiască pentru o lucrare mai înaltă. Ce ar fi făcut Ortodoxia fără Sfântul Maxim Mărturisitorul, fără Sfinții Mucenici ai Sfântului Munte, care au apărat Ortodoxia în timpul catolicismului în 1204; fără părinții Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Iustin Pârvu şi toți Sfinții Mărturisitori din închisorile comuniste, care au mărturisit şi apărat Ortodoxia  cu mari chinuri şi chiar cu prețul vieții lor!

Au fost şi cazuri când monahii simpli au fost înşelati de eretici şi au luptat împotriva Ortodoxiei, ca la Sinodul Tâlharesc din 449 din Efes, unde a fost omorât Flavian, Patriarhul Constantinopolului, dar aceasta a fost o excepție regretabilă. Oare nu se încearcă şi astăzi să se astupe, prin tot felul de amenințări şi sofisme, gurile monahilor care mărturisesc adevărul cum că trebuie să facă ascultare de episcopii eretici şi de CMB? Oare monahii sunt doar nişte „maşini” de făcut rugăciuni sau sunt şi ei suflete sensibile, cu conştiință de sine şi dependente de Dumnezeu şi de adevărul Său? Monahilor li se cere  astăzi numai să se roage pentru lume, pentru bunăstare şi pace, dar când este vorba de apărat credința, de suferință sau mucenicie, li se cere sa tacă sau să zugrăvească răul în bine, aşa cum făceau proorocii mincinoşi din Vechiul Testament, şi nu sunt lăsați să mărturisească voia lui Dumnezeu, precum vesteau proorocii cei adevărați, că dacă poporul şi conducătorii nu se vor pocăi şi nu se vor întoarce de la idoli la Dumnezeu,  îi aşteaptă pedepse grele şi nimicirea. Aşa cum spune Sfântul Prooroc Isaia în cap. 9, 13: „Şi Domnul va tăia din Israil, într-o singură zi, capul şi coada, ramura de finic şi trestia. Bătrânii şi căpeteniile sunt capul, proorocul şi învățătorul mincinos sunt coada”.

Să stăm bine, să luăm aminte, că toate cele prorocite de Sfinții Părinți se împlinesc sub ochii noştri, apostazia este în sânul nostru şi noi nu vedem şi zicem că încă nu este vremea de mărturisire, fiind cu totul copleşiți de patima  iubirii de sine, a iubirii de arginți şi de egoism, îndreptățindu-ne şi lăsându-ne înşelați de falşii prooroci: Şi a zis Domnul: Cine ar îndupleca pe Ahab să meargă în Ramot Galaad şi să piară acolo? Unul spunea una şi altul alta. Atunci a ieşit un duh şi a stat înaintea feței Domnului şi a zis: eu îl voi ademeni. Domnul a zis: Cum? Iar Acela a zis: Mă duc şi mă fac duh mincinos în gura tuturor proorocilor lui. Domnul a zis: Tu îl vei ademeni şi vei face aceasta; du-te şi fă cum ai zis. Şi iată cum a îngăduit Domnului Duhului celui mincinos să fie în gura tuturor acestor prooroci ai tăi; însă Domnul n-a grăit bine de tine! Atunci s-a apropiat Sedechia, fiul lui Chenaana şi lovind pe Miheia peste obraz a zis: Cum? Au doar s-a depărtat Duhul Domnului de la mine, ca să grăiască prin tine?”(III Regi 22, 20-24).

Să nu luăm aminte la prorocii mincinoşi care propovăduiesc toate de bine, şi nu pocăința şi întoarcerea la Dumnezeu, aşa cum spune Proorocul Iezechiel în cap. 13, 10 „Pentru că duc pe poporul meu în rătăcire spunând pace atunci când nu e pace”şi îi înfăşoara pe ucenicii lor  în scutece ca pe pruncii cei mici ca sănu fie cumva răniți şi ofensați, aşa cum spune Sfântul Paisie Aghioritul. De nu ne vom întoarce cât mai degrab şi nu vom avea curajul mărturisirii şi al muceniciei care ni se cere în ziua de astăzi nu v-om vedea Fața lui Hristos, deoarece El Însuşi spune :„Cine mă va mărturisi pe mine înaintea oamenilor şi eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu Cel ceresc! , iar cine se va lepada de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu Cel ceresc !”. Oare pentru aceasta am părăsit lumea şi ne-am făcut călugări pentru ca să ne fie frică de fața oamenilor şi de moarte pentru Hristos?!

Sfântul Ioan Scărarul spune în cuvântul către păstor că „este ruşine pentru păstor ca atunci când vremea o cere să se teamă de moarte”. Să nu ne fie frică a fi catalogați de lume şi de slujitorii lumii ca fanatici, răzvrătiți sau neascultători, deoarece şi Hristos a fost numit la fel de către cei din vremea Lui care credeau că văd zicându-I să se pogoare de pe Cruce ca să creadă în El! Oare ne vom lepăda şi noi de El precum au făcut-o conducătorii lui Israil şi Sinedriul şi nu vom răbda pentru El să fim ocărâți şi prigoniți iar la vremea cuvenită să mărturisim şi cu prețul vieții credința în El?! Credința fără fapte şi mărturisire este o credință moartă, precum lumina pusă sub obroc care se stinge şi moare: „Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Rom 10, 10).

Bunul Dumnezeu să ne învrednicească să dăm mărturia cea bună înaintea oamenilor şi a îngerilor, şi atunci când este nevoie să apărăm dreapta Credință chiar cu prețul vieții noastre, fără vreun interes pământesc sau pentru slavă deşartă, ci numai pentru slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor noastre.

Amin, şi lui Dumnezeu slavă!

Ieroschimonah Paisie Prodromitul

[1] Sfântul Ioan Iacob, Hrană duhovnicească, pag. 527, ediția veche.

[2] Vezi Vladimir Guetté, Papalitatea eretică.

[3] Vezi Pidalion, pag. 551.

Sursa: http://aparam-ortodoxia.ro/2017/01/14/apararea-dreptei-credinte-contextul-ecumenismului-si-sinodului-din-creta/

 

Trădarea lui Hristos bazată pe învoirea cu duhul acestei lumi

sfintii-catacombelor-rusiei-copertaLa 16/29 iulie 1927, Mitropolitul Serghie de Nijni-Novgorod, atunci locțiitorul scaunului patriarhal al Moscovei, a emis infama lui Declarație despre loialitatea Bisericii Ortodoxe Ruse față de guvernul sovietic și solidaritatea față de ,,bucuriile” și tristețiile lui…

Toți cei care au protestat împotriva Declarației Mitropolitului Serghie au fost arestați de către regimul sovietic ca fiind ,,contrarevoluționari”; ei au fost împușcați sau au fost trimiși în lagăre ori în exil. La interogatorii, cei care interogau, cu sarcasm și malițiozitate, dovedeau ,,canonicitatea strictă” a Mitropolitului Sergie și a Declarației sale, care ,,nu a alterat nici canoanele și nici dogmele”. Execuțiile în masă, persecuțiile și torturile la care au fost supuși credincioșii Bisericii lui Hristos rămân dincolo de orice închipuire.

Pentru Biserica Ortodoxă adevărată nu mai rămânea nicio alternativă decât intrarea în catacombe...

Serghianismul nu a fost pur și simplu greșit prin alegerea politicii bisericești, a fost ceva mult mai rău: a fost trădare a lui Hristos bazată pe învoirea cu duhul acestei lumi. Este rezultatul inevitabil atunci când politica bisericească se conduce după logica lumească și nu după înțelepciunea lui Hristos.

Ivan Andreev, Sfinții Catacombelor Rusiei

Părintele Ciprian Ioan Staicu a fost ,,caterisit” de ecumeniști

Mascarada de proces de care am avut parte la Miercurea – Ciuc (10 ianuarie 2017)

Hristos a înviat!

pr-ciprian-cu-gheron-savaVă întâmpin pe toți cu acest salut pascal, pentru că el exprimă exact starea mea sufletească. Îmi cer iertare pentru întârziere, dar am ajuns acasă de la București numai azi-noapte la ora 12. Voi încerca să fiu cât mai succint, ca nimeni să nu piardă prea multă vreme citind o relatare foarte lungă.

Înainte de orice, vreau să mulțumesc din toată inima mea de păcătos și nevrednic celor care s-au rugat pentru mine. Din câte știu, au fost cel puțin 1.000 de ortodocși, din țară și din diaspora, români și de alte neamuri. S-a format o conștiință ortodoxă lucrătoare, care este exact ceea ce ne trebuie nouă de acum înainte, căci lupta cu erezia va fi lungă și grea, dar încununată de biruință, pentru că lui Hristos slujim, nimănui altcuiva.

În fața Consistoriului Eparhial m-am temut de un singur lucru: de mine însumi, de patimile și de neputințele mele. Însă, cu toate că ”judecătorii”, cunoscându-mă de multă vreme, au încercat constant să mă întărâte, să găsească un argument în favoarea acuzațiilor lor, eu am intrat la judecată cu pace în suflet și am ieșit cu o nespusă fericire, lucru datorat exclusiv lui Hristos și rugăciunilor celor mulți și smeriți.

Așadar, în dimineața zilei de 10 ianuarie 2017, după ce am slujit, alături de Gheron Sava Lavriotul, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, am plecat, alături de câțiva fii duhovnicești, la Miercurea-Ciuc, pentru ”judecata” de la ora 10 (care în final nu s-a deosebit prea mult de… știrile de la ora 17 de la ProTv).

Afară era -30 grade C. Am ajuns cu bine, la ora 10 fără un minut și am filmat o scurtă introducere, în afara spațiului Episcopiei, care este prezentată mai jos.

Am intrat în curte; ne aștepta un preot consilier (nu voi da nume, pentru că îi compătimesc sincer pe toți cei care au fost obligați, într-un fel sau altul, să participe la mascarada ce a urmat). Ne-a spus că doar eu pot intra, iar părintele Sava și ceilalți ortodocși să meargă la catedrala episcopală (aflată la vreo 500 m depărtare de Episcopie). Pe fața consilierului se citea tema, rușinea, întărâtarea etc. Domnul să îl miluiască și pe el!

Am intrat, cu Hristos, la ”judecată.” Mă aștepta completul (3 preoți), acuzatorul, grefierul și doi membri supleanți, în total 7 preoți, toți din Episcopia Covasnei și Harghitei. După rostirea rugăciunii ”Împărate ceresc”, s-a dat citire acuzațiilor. Le-am spus din start că s-a săvârșit ilegalitatea ca prin citația pentru proces nr. 1687 din 12 decembrie 2016 (pe care eu am primit doar în data de 29 decembrie 2016), nu s-au specificat care sunt acuzațiile, le aud acum clar pentru prima oară și am fost privat de pregătirea dreptului la apărare. Puteam să mă ridic atunci și să plec, însă, din respect pentru frații preoți, am zis să mai stau (și am stat în total peste două ore și jumătate).

Apoi mi s-a dat cuvântul. Am prezentat o întâmpinare foarte bine documentată, la alcătuirea căreia m-au ajutat doi judecători și un avocat.

Întâmpinare

În esență, prin ea resping acest simulacru de proces, arătând ilegalitățile comise prin modul lui de convocare și organizare, referindu-mă și la articole din Codul Penal. Ei (de fapt ierarhul Andrei) au crezut că, devreme ce statul nu intervine în procesele bisericești, acestea se pot organiza și pe șest. Problemele majore erau: antepronunțarea ierarhului, lipsa acuzațiilor trimise dinainte, refuzul de avea apărare etc. Citiți, dacă aveți răbdare, mai jos.

Cu toate că Regulamentul Instanțelor de Judecată ale B.O.R. stipulează clar că este interzisă întreruperea acuzatului în timp ce își prezintă pledoaria (întâmpinarea), am fost în repetate rânduri întrerupt. Le-am primit pe toate cu răbdare, rugându-l pe președintele Consistoriului (al cărui nume îl voi menționa: pr. Măciucă Ioan-Ovidiu din Covasna) să își facă datoria și să fie disciplină și ordine în timpul procesului. Concluzia mea finală despre sfinția sa a fost că nu a reușit să își facă datoria, manifestând 90% din timp muțenie, nicidecum atitudine de președinte al Consistoriului.

Cel mai interesant a fost că membrii Consistoriului în mai multe rânduri s-au certat între ei, nu s-au lăsat să vorbească, unul s-a ridicat chiar în picioare ca să poată spune ceva; era culmea: în loc să ”se ia” de mine, ei se certau între ei, iar eu, în locul președintelui, încercam să îi împac și să îi rog să se lase reciproc să vorbească. Unul dintre ei a început să plângă, altul se întreba cu voce tare după două ore când poate să meargă acasă.

Preasfințite Andrei, eu știu că Episcopia noastră, a Covasnei și Harghitei, nu are neapărat numai niște oameni bine pregătiți, dar chiar în halul acesta să constituiți un Consistoriu, numai ca să îmi oferiți mie toate argumentele ca la o instanță superioară să se anuleze ”munca” subalternilor dvs, care nu au avut habar că se află totuși la un proces, nu în piață? Mai lipsea niște pop-corn și un film cu Luis de Funnes și măcar nu pierdeam nici unul dintre noi aproape trei ceasuri din viață ca să satisfacem orgoliul celui care a spus: ”Atâta vreme cât eu sunt episcop în Covasna și Harghita, părintele Ciprian Staicu nu va mai fi preot.”

Cu greu am reușit să trec la următorul punct al apărării, rugând Consistoriul să îl lase pe părintele Sava, care a venit de la 2.000 de km depărtare, care a trimis scrisoare de intenție în termen legal, ca să îmi fie apărător sau avocat sau expert consilier. Nici vorbă! Dacă nu locuiește în Covasna și Harghita și nu este preot, nu se poate. Unde scrie asta în Regulament? Nicăieri, dar nu-i bai, așa am hotărât noi!

Mapa articole anti Creta

Am depus la dosar mapa aceasta, cu 179 de pagini, a cărei variantă pdf o aveți atașată mai sus, cuprinzând peste 60 de documente care arată gravitatea problemei pseudo-sinodului din Creta, din cauza căruia eu am întrerupt pomenirea ierarhului eretic ecumenist. În final am scris următorul lucru – inspirație de moment:

”Cinstiți părinți,

M-am prezentat înaintea acestui Consistoriu Eparhial pentru a vă prezenta argumentele necesare în vederea întreruperii pomenirii și de către sfințiile voastre a ierarhului ecumenist Andrei al Covasnei și Harghitei.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!” (datat și semnat)

Bieții de ei, au rămas mască! Iertați expresia.

Am încercat să relatez câteva din titlurile din respectiva mapă, cu această ocazie spunând și câte ceva despre ce s-a întâmplat în Creta. Am fost întrerupt și mi s-a spus că nu îi interesează, eu am fost chemat acolo pentru altceva. Vă spun eu pentru ce: să mă bată la cap, să mă scoată din sărite (ei știu că sunt cam vulcanic) și să găsească ASTFEL dovezi pentru acuzarea mea. Dar pacea lui Hristos a fost – cu rugăciunile voastre ale tuturor – sublimă, unică. Niciodată nu am mai simțit așa ceva. Mă gândisem să îmi pun în față o foaie pe care să scriu ”taci”, adică nu te tulbura. Minunea a fost că nici măcar nu am simțit tendința de a mă tulbura. Toate acestea pentru că Hristos era acolo, cu mine și Îi mulțumesc din toată ființa mea.

La un moment dat un ”judecător” a folosit expresia ”noi și voi” (”noi” era Consistoriul, iar ”voi” eram eu). Și am luat cuvântul: iată că recunoașteți că, deși sunt singur în fața voastră, mai este Cineva cu mine: este Hristos cu Care m-am împărtășit azi-dimineață la Sfânta Liturghie, căci oprirea mea de la slujire decretată cu o lună în urmă a fost ilegală, anticanonică, iar ”nerespectarea” ei era datoria mea sfânta față de Hristos.

Apoi un ”judecător” a început să vorbească despre copiii lui, despre preotese, despre prefect, iar la interpelarea mea la adresa președintelui Consistoriului de ce discutăm lucruri care nu sunt la subiect, nu mi s-a răspuns.

M-au acuzat că am încălcat Sfintele Canoane. Le-am spus să îmi dea un exemplu. N-au putut. Un părinte a spus că are trecut pe foaie un canon. Am insistat să aducă cineva un Pidalion, că doar o fi având o Episcopie ortodoxă și așa ceva, nu? Răspunsul: pauză. Când nu aveau răspuns, schimbau subiectul. Doamne, dă-le minte!

Am fost acuzat că sunt trădător de țară, de neam, că nu am ascultat de duhovnicul meu, nici de preoteasă. Le-am spus celor prezenți că duhovnicul meu – ieromonahul Iulian Prodromitul – a întrerupt pomenirea ereticului patriarh ecumenic Bartolomeu, alături de toată obștea Schitului Prodromu, precum și faptul că mi-a dat Dumnezeu o soție numai datorită căreia, în anumite momente personale de slăbiciune, totuși nu am dat înapoi. Eu ce să fac dacă în alte familii de preoți ”cântă găina”? Soția mea este trup și suflet alături de mine, iar lupta pe care o ducem este cot la cot. Le doresc tuturor preoților căsătoriți asemenea soții, pentru a se putea mântui!

Să nu uit: Regulamentul de judecată pe care eu l-am avut la îndemână se pare că nu era ultima ediție, apărută cred în 2015, dar totuși a fost valabil mulți ani, fiind emis tot de Sinodul B.O.R. Așa că articolele atacate de mine în întâmpinare nu aveau exact același număr ca în varianta cea nouă, de care eu nu aveam cunoștință, luând de pe internet tot Regulamentul în format pdf, singurul disponibil. Ceea ce nu înseamnă că argumentele legale și canonice nu mai sunt valabile, după cum a insistat acuzarea. Nici măcar nu au vrut să caute pe loc corespondența numărului articolului invocat, ci au aruncat ”la gunoi” toată apărarea mea.

Am insistat, în repetate rânduri, să fie primit, măcar cinci minute, părintele Sava. Refuzul a fost total. Consecința: părintele Sava este hotărât să meargă până la capăt, în spiritul legii, pentru ca cei care au încălcat clar articole CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului), articole din Constituția României și din Codul de procedură penală să își primească răsplata conform legii. Dar asupra acestui fapt vom reveni în curând.

M-au întrebat dacă recunosc Sinodul BOR, Regulamentul lui de organizare, autoritatea bisericească etc. Am răspuns că recunosc orice ÎN MĂSURA în care acestea sunt continuatoare și se supun învățăturii Bisericii lui Hristos, dogmelor Sfinților Părinți și Sfintelor Canoane. Am subliniat acest aspect: ”în măsura în care.”

Grefierul nota doar când vorbeau acuzatorii, cuvintele și argumentele mele nu. L-am întrebat de ce și mi-a spus că nu poate scrie atât de mult de mână, că îl doare mâna. No comment!

În final, după ce în mod repetat am încercat să îi fac să se împace, să se lase reciproc să vorbească (atmosfera din ”sala de judecată” m-a făcut să cred că li se promisese vreun ”premiu” pentru cine va fi mai activ sau poate au primit amenințări că au de pierdut dacă nu sunt foarte incisivi contra mea), urându-le sănătate și bucurie, m-am ridicat să plec. M-au pus să semnez procesul verbal al ședinței. Am întrebat dacă am dreptul la o copie și mi s-a spus că voi primi doar decizia. Am subliniat faptul că, în tăcere, am observat ”modul” de redactare a celor discutate de către grefier și NU am semnat nimic. Împăcat, fericit și fără nici o supărare contra cuiva, i-am lăsat să delibereze, subliniind că am pretenția să îmi fie trimisă hotărârea NU pe mail, ci prin poștă, cu aviz de primire.

Am ieșit, m-am întâlnit cu frații mei înghețați de frig (părintele Sava venise în România în haine subțirele), apoi am filmat lângă Episcopie cele de mai jos (cu un … regizor bun, dar și prieten adevărat).

Părintele Sava a insistat să fie primit, dar consilierul ”responsabil cu ordinea” ne-a condus frumos iar afară din Episcopie.

Ne-am întors la Sf. Gheorghe, dezghețându-ne pe drum. Am luat două mărturii ”la cald”, apoi am plecat cu părintele Sava la București.

Ieri, 11 ianuarie 2017, l-am condus pe părintele Sava la aeroportul Otopeni și a plecat în Grecia. Urma ca ieri seară s-a aibă conferință antiecumenistă la Katerini, tur de forță pentru un om plin de iubire, care are Duhul lui Hristos în el. Deși îi spusesem dinainte că poate ar fi bine să nu vină la proces, mi-a răspuns că este datoria lui să fie alături de fratele lui aflat la nevoie și că ajutorul nu trebuie redus la vorbe, ci manifestat în fapte.

La proces i-am anunțat pe ”judecători” că din ziua de 10 ianuarie 2017 mai este un preot din Episcopia noastră care a întrerupt pomenirea. Au rămas șocați. Să le dea Dumnezeu înțelepciune și pocăință!

http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/01/13/in-adevar-nimeni-nu-e-singur-in-erezie-nimeni-nu-e-fericit/

Eu rămân în Episcopia Covasnei și Harghitei, nu îl recunosc pe pseudo-episcopul eretic Andrei și mă rog lui Dumnezeu ca acest trădător al Bisericii să fie judecat și să avem parte de un păstor adevărat (să îi dea Dumnezeu pocăință, iar dacă se opune până la capăt adevărului Bisericii, își va lua plata sa).

Actualul posesor al titlului de întâi-stătător al Episcopiei noastre a declarat public, la radio, cu peste un an de zile în urmă că el nu este doar episcopul românilor ortodocși din Covasna și Harghita, ci și … al greco-catolicilor. Această afirmație ar trebui să fie deajuns pentru caterisirea lui imediată de către Sfântul Sinod, ca unul care are un duh papistășesc, ecumenist, deci eretic și ”călăuzește” turma, din iadul în care el se află, spre același iad.

Lupta merge înainte, este nevoie ca starea aceasta de rugăciune să devină permanentă, căci nu noi salvăm ceva, ci Hristos biruiește tot răul. Noi trebuie doar să ne ferim a-L trăda.

Părintele Sava, ca reprezentant al părinților athoniți antiecumeniști venit la ”procesul” meu, vă transmite tuturor că Athosul este alături de români și că toți preoții care se vor ridica împotriva panereziei ecumeniste vor avea parte de sprijinul real al nevoitorilor din Grădina Maicii Domnului. Cu astfel de prieteni, cui îi mai pasă de dușmani?

Tuturor, dă-ne, Doamne, pocăință și să Te iubim curat, ortodox, până la moarte!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Cu multă prețuire în Hristos și cu metanie adâncă,

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

,,Caterisirea”

comunicat-de-presa-de-caterisire

caterisireaPe data de 12.01.2017, ecumeniștii s-au pronunțat, ,,caterisindu-l” pe părintele Ciprian Ioan Staicu, pe motiv de ,,neascultare și nesupunere față de autoritatea bisericească”.

Părintele Ciprian, după cum era de așteptat, a primit ,,vestea bună” a minciuno-caterisirii cu multă bucurie și seninătate, slujind în continuare în Biserica lui Hristos,  conștient de nulitatea acestei hotărâri.

Adevărat a înviat!

http://prieteniisfantuluiefrem.ro/