Iată de ce Biserica Bulgariei păstrează comuniunea cu Bisericile Autocefale care au acceptat hotărârile pseudo-sinodului din Creta – ECUMENISMUL!

Patriarhul bulgar Neofit s-a întâlnit cu Cardinalul Leonardo Sandri

sandri-neofytos-1.jpgÎntâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare a cerut cardinalului să transmită recunoștința față de Papa Francisc.

Patriarhul Bulgariei K. Neofit  s-a întâlnit cu  Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul  Vaticanului  pentru Bisericile orientale.

În cadrul întrevederii ambele părți au menționat criza refugiaților din Europa, precum și  bunele relații și cooperarea între ortodocși și Biserica Romano – Catolică, mai ales după întâlnirea istorică în Cuba a Patriarhului Chiril al Bisericii Ruse cu Papa Francisc.

Rețineți că, la reuniunea la care a participat Mitropolitul Antonie al Europei Centrale și de Vest, acesta  a mulțumit Bisericii Catolice pentru furnizarea de biserici emigranților bulgari.

De asemenea, Mitropolitul Antonie a adăugat că  bulgarii  care au emigrat în străinătate în căutarea unei vieți mai bune, de multe ori au găsit de lucru în biserici catolice.

La rândul său,  Întâistătătorul bulgar al Bisericii Ortodoxe a cerut cardinalului să transmită recunoștința sa față de Papa Francisc pentru sprijinul său acordat bulgarilor ortodocși  care trăiesc în străinătate, dar și pentru posibilitatea oferită tinerilor studenți să studieze în Instituțiile catolice educaționale.

Apoi, Cardinalul Sandri a ridicat problema refugiaților din Orientul Mijlociu și a cerut bulgarilor să fie mai deschiși pentru ei,  cu înțelegere și compasiune, indiferent de religia lor.

În cele din urmă, Cardinalul Sandri a ridicat problema unei posibile  vizite a Papei Francisc în Bulgaria, dar problema încă nu a fost discutată cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare.

www.romfea.gr

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

21 de gânduri despre „Iată de ce Biserica Bulgariei păstrează comuniunea cu Bisericile Autocefale care au acceptat hotărârile pseudo-sinodului din Creta – ECUMENISMUL!”

  1. Numiri cu cântec la arhiepiscopiile Sucevei și Rădăuți și Arad, daca la primul Damaschin Luchian nu prea știm multe despre el, în schimb la al doilea, Emilian lovisteanu știm ft bine ce a făcut când era la Râmnic, acum va purta numele de Emilian criseneanul, se va mândri Ionică din Banat cu el, căci sunt întru cuget și simțiri, a de vedea în c.v- ul lui

    Apreciază

  2. Inseamna ca si patriarhul Bulgariei este ecumenist chiar daca n.a semnat in Creta? Eu frecventez biserica bulgara din UK. Ce sa fac? Sa nu mai merg?

    Apreciază

    1. Trebuie sa aflati detalii despre ierarhul pomenit la sfintele slujbe, acolo unde mergeti. Daca este ecumenist si pro-cretan fugiti ca de foc!

      Apreciază

      1. Toate bisericile ortodixe indiferent de natie, au ceva ecumenism in ele. Oriunde am fost , si la greci si la bulgari am observat o superficialitate. Mi se spunea cand sa ma impartasesc inainte de spovedanie. Toate sunt atinse de duhul asta ecumenist

        Apreciază

  3. SF Ioan Maximovici:

    El (antihristul) va crea condiții de viața Bisericii, ii va îngădui sa slujească, va promite, ca va construi biserici splendide, cu condiția recunoașteri lui ca „ființa suprema” si ca lumea sa i se închine.(..) Va fi o aposyazie generală si, pe deasupra, mulți episcopi vor trăda credinta, iar ca justificare, vor arată spre starea stralucita a Bisericii.
    Căutarea compromisului va fi atitudinea caracteristica a oamenilor. Fermitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor caută cu asiduitate sa-si motiveze căderea, iar răul, ca o moleșeală maligna, va susține aceasta stare generală. Oamenii vor avea obișnuința lepădați de dreptate, a dulceții compromisului si a păcatului, (..)

    Apreciază

  4. Intaiistatatorii bisericii bulgare si ruse ,chiar daca nu au participat la minciuno-sinodul din Creta continua relatiile lor cordiale cu reprezentantii „bisericii catolice”,chiar cu ereticul papa,oferindu-le daruri nepretuite ale Ortodoxiei(Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk s-a întâlnit cu Papa Francisc și i-a dat chivotul cu moaștele Sfântului Serafim de Sarov https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2016/09/25/mitropolitul-ilarion-a-dat-moastele-papa-francisc-de-sf-serafim-de-sarov/)Au uitat se pare cuvintele Sf.Teodor Studitul”„Comuniunea cu ereticii nu este pâine comună, ci otravă, care nu vatămă trupul, ci înnegreşte şi întunecă sufletul.” [Epistola 24(83). Către fiul Ignatie];„Unii au suferit un naufragiu deplin în ale credinţei; alţii, chiar dacă nu s-au dus la fund prin cuget, totuşi pier prin comuniunea cu erezia.” [Epistola 15(74). Către Patriarhul Ierusalimului]
    Sf. Paisie de la Neamt :
    “Au ereticii sunt catolicii cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc.”AMIN

    Apreciază

  5. Chiar dacă au fost Biserici, care nu au participat la adunarea din Creta, nici una nu este curată de erezia ecumenismului. Se practică ecumenismul, de la vladica până la opinca la fel ca și la noi în România, cu excepția celor puțini care mărturisesc dreapta credință. Lumea nu se mai întoarce la pocăință ci către apostazie. Timpul trece îngrozitor de repede, trăim vremurile de pe urmă.

    Apreciază

    1. Mi-aș fi dorit sã nu aveți dreptate! Realitatea este însă zdrobitoare: pocăința printre ecumeniști a devenit floare foarte rară! Imposibil de gãsit și admirat!
      Avea dreptate dna dr Gabriela Naghi in Memoriul făcut către patriarh, anume că nu mai are nici o nădejde de îndreptare pentru „staful administrativ” al BOR până la Judecata Universalã!

      Apreciază

      1. Zilele acestea am cunoscut un om care la prima vedere e „bun ca o piine calda” dar nu vrea sa se duca la Biserica. Ma intrebam de ce asa om bun nu se duce la Biserica, ca sa aflu ma apoi ca el scimba sotia… Deci, precurvia cu diavolul il impiedica… Tot asa si ierarhii demult preacurvind cu diavolul pe ascuns de turma acuma nu mai pot marturisi dreapta credinta.

        Apreciază

  6. Propun sa facem un popas duhovnicesc pe tema mândriei. Mândria e cancerul care ne ucide duhovniceste.
    Și cei mari și cei mici cad în multe ispite și chiar în erezii din cauza mândrieI. E uimitor cât teren câștiga necuratul în acest mod. Cum sa luptam eficient împotriva mandriei? Văd în câte ispite cad din cauza acestui păcat.

    Sunt precum diabeticii care se feresc de zahar, dar care, la mese festive mananca prăjituri și bomboane, ca sa fie în rand cu lumea, desi știu ca își pun în pericol sănătatea. Odată, m-am dus la un duhovnic cu sufletul răvășit din cauza ispitelor. Acesta mi-a spus ca sunt plina de mândrie și din cauza aceasta sufăr. Atunci am primit cu neîncredere acest cuvânt, dar apoi, citind despre mândrie, m-am convins ca părintele avea dreptate.

    Merg în biserică, dar caut neaparat un loc de frunte. Ca sa impresionez …oamenii! Iar dacă stau în spate, consider ca am făcut un sacrificiu. Ce fac pentru a-L impresiona pe Dumnezeu?

    Scriu împotriva ereziilor, dar uneori tot cu gandul la slava desarta. Nu întotdeauna scriu cu compasiune fata de cei care greșesc. Iar Dumnezeu îngăduie sa cad în aceleași greșeli, pe alte cai. Uit uneori ca nu trebuie sa scriu spre slava personala, ci spre slava lui Dumnezeu.

    Uit ca trebuie sa-mi pregătesc sufletul pentru ispite. Dacă mă tulbur prea ușor din cauza unor aspecte neînsemnate, ce voi face cand voi avea ispite cu adevărat mari?

    Apreciază

  7. Rasplatirea generalilor care lupta cu convingere ,promovand cu abnegatie, daruire si „capul descoperit” ,ereziile ecumeniste,impotriva micii turme a lui Hristos,condusa de preotii cu „cruce-n frunte”,care drept invata cuvantul adevarului.

    https://stranaortodoxa.wordpress.com/2017/07/06/unul-dintre-fruntasii-propovaduitori-ai-ereziei-ecumeniste-ips-ioachim-a-primit-distinctia-patriarhala-de-recunostinta-in-semn-de-pretuire-pentru-cooperare-misionara-in-promovarea-dreptei-cred/
    „De mi-ar da cineva puterea de a învia mortii acum, eu n-as prefera aceasta, ci lanturile lui Pavel… Acesta este cel mai mare har dintre toate: mai mare decât harul de a opri cursul soarelui si al lunii, mai mare decât harul de a misca pamântul, mai mare decât harul de a stapâni demonii si a-i alunga… Nu doara de aceea e bine a fi legat pentru Hristos, pentru ca faptul acesta ne-ar procura împaratia cerurilor, ci pentru ca suferim pentru Hristos. Nu fericesc pe cei legati pentru ca se duc în ceruri, ci fiindca sunt legati pentru Stapânul cerurilor. Câta înaltare sufleteasca nu este când cineva stie ca a fost legat pentru Hristos! Câta multumire, câta onoare, câta stralucire!”scurt fragment de elogiu al lanturilor pentru Evanghelia lui Hristos, adus de Sfantul Ioan Gura de Aur, e drept, Sfantului Apostol Pavel, dar care se adreseaza, de fapt, tuturor celor inlantuiti pentru Hristos in aceasta lume care nu suporta glasul Adevarului(.http://www.cuvantul-ortodox.ro/elogiul-lanturilor-lauda-patimirii-pentru-hristos/)

    Apreciază

      1. Ia să vedeți paranghelii și dezmăț fie în biserici fie în curtea bisericii, un ultim exemplu la Piatra Neamț în curtea bisericii SF Ioan Domnesc, de când a început sezonul estival consiliul județean Neamț a amplasat o scenă la câțiva metri de Biserica, a fost zile când nici nu sa putut ține slujba vecerniei

        Protopopiatul Piatra Neamț tace mîlc, deasemenea m.m.b tace milc

        Apreciază

  8. Sa inteleg din comentariile fratiilor viastre ca nici la bisericile neparticipante la Creta nu trebuie sa participam? Ne mai ramane decat biserica din catacombe.

    Apreciază

Lasă un comentariu

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica