MĂRTURISIREA IEROMONAHULUI PETRONIU și împotrivirea sfinției sale, cu prețul vieții, față de lucrarea păgubitoare a masonerie.

monahul-rastignit

„Aș vrea să vă mărturisesc că de-a lungul timpului am fost și eu ademenit cu diferite avantaje și funcții înalte. Prețul era de a deveni mason. Cu ajutorul lui Dumnezeu, însă, mereu m-am împotrivit oricărei colaborări cu ei. Iar acest lucru a început să mă coste, deoarece au început să mă prigonească. Am fost izgonit din unele mănăstiri, mi s-au adus fel de fel de acuze neadevărate cu scopul de a mă compromite. În același timp, unii dintre oamenii care mă cercetau ca duhovnic pentru spovedanie erau intimidaţi sau chiar hărţuiţi. Într-un final, datorită poziției mele de a sta hotărât împotriva planurilor lor de a se infiltra în viața bisericii, m-au condamnat la moarte în cadrul unui ritual ucigaș, numit „arderea între coloane”… Până în acest moment s-a încercat uciderea mea prin otrăvire… De curând, am fost avertizat că se vor încerca asupra mea și alte metode de ucidere. De aceea, doresc să vă spun că nu am de gând cu niciun chip a mă sinucide sau scrie bilete de rămas bun. Nu intenționez să mor cu niciun chip. Mă simt foarte bine, cu ajutorul lui Dumnezeu, în putere” (Ieromonah Petroniu).

Mărturisirea Părintelui Petroniu

Dacă veți rămâne în cuvântul Meu,  sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi (Ioan, 8, 31-32).

Această mărturisire pe care o voi prezenta în scris sosește, din păcate, cu întârziere, trebuia făcută mai demult.  Este vorba despre situația în care ne aflăm noi acum.

Observ de ani buni și consider că poporul nostru este împins să meargă pe un drum greșit, într-o direcție din care întoarcerea pare foarte  greu de realizat. Faptul care m-a făcut să mă hotărăsc pentru această mărturisire este moartea. Am ajuns de mai multe ori în vecinătatea ei.  Am pipăit-o. Și nu aș vrea să iau cu mine în mormânt această mărturisire.

Mă numesc Socaci Călin Bogdan, cu numele de călugărie Petroniu, am 55 de ani, sunt monah de aproape 20 de ani și hirotonit preot și duhovnic de mai mult de 10 ani. În prezent, fac parte din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la o mănăstire cu cămin de bătrâni. Anterior, am mai fost detașat în Arhiepiscopia Iașilor.

În toată această perioadă am avut timp să cunosc bine și să îmi dau seama cu multă durere de problemele,  slăbiciunile și greșelile oamenilor, în general, dar mai ales ale creștinilor, credincioșilor, în particular.  Și vă mărturisesc că nu doresc nicidecum ca aceste rânduri să devină vreun act de acuzare sau ceva demascator împotriva acestor slăbiciuni și probleme, ci un strigăt de durere și de alarmare, de trezire de conștiințe, dacă este posibil.  Și mai ales,  încerc să fac acest lucru din poziția de preot al Bisericii lui Iisus Hristos.

În ultimii ani,  viaţa și sănătatea românilor este atacată într-un mod din ce în ce mai agresiv de un CANCER cu tendințe evidente de metastază,  care se întinde și cuprinde ușor, ușor, pe acuns, toate părțile importante ale societății și ale vieții oamenilor: politicul, justiția, armata, presa, învățământul,  economia, socialul, credințele. Este vorba despre masonerie.

Aceasta se străduiește să pătrundă în toate segmentele vieții omului. Se folosește de orice metodă legală sau ilegală spre a controla conducerile tuturor acestor părți ale societății și de a le face să lucreze în interesul lor, nesocotind așezămintele și legile ţării. Masoneria este în același timp o mișcare îndreptată împotriva lui Hristos și a omului creat de Dumnezeu. Scopul acestei mișcări este unul luciferic: de a stăpâni și conduce creația lui Dumnezeu, de a-L îndepărta pe Dumnezeu din creația Lui, de a uzurpa prezența lui Dumnezeu.

Îmi amintesc că în perioada în care eram presat să intru acolo, am cercetat în această problemă pe marele Duhovnic și Părinte al nostru,  Arsenie Papacioc.  Cuvintele lui mi-au rămas în suflet pentru totdeauna. Mi-a zis așa: „Părinte, masoneria este o altă religie și ei au alt dumnezeu! Nu ne putem înscrie acolo. Îți spun despre cazul unui om care a făcut parte din ea.  La intrare, la înscriere, se face promisiunea ca cei care devin membrii să-și poată păstra credința cu care vin: musulmani, evrei, budiști, creștini. Mai apoi, la gradele mai înalte, sunt presaţi să se lepede de credința lor și să rămână doar cu masoneria. Să vezi ce a pățit acest fiu duhovnicesc: la o așa zisă înaltă inițiere, i s-a poruncit să traverseze rapid o cameră care avea două uși, de intrare și de ieșire. A făcut omul așa, și mergând repede prin cameră, a observat sub picioarele lui,  lipită pe podea,  o fotografie mare cu chipul Mântuitorului. Așadar, l-au făcut să calce peste Hristos, adică să își calce în picioare credința, crezul și pe Dumnezeul lui. Iar în acea clipă, omul s-a înspăimântat și a plecat de acolo.  Așa a ajuns să vină să se spovedească la mine. Așa l-am cunoscut.”

Nu doresc să acuz oameni, ci doar această ideologie eretică. E adevărat însă, că oamenii care au ales să facă parte din această mișcare au greșit grav, nedându-și seama de consecințe. Poate unii au ales să intre acolo din cauza fricii, datorate unor presiuni, alții din oportunism, pentru funcții importante, putere și pentru avantaje materiale, iar unii, pur și simplu, au fost amăgiţi și au făcut acest pas din simplitate prostească. Cea mai gravă este situația creștinilor, membrii Bisericii lui Hristos. Unii că aceștia au devenit duplicitari faţă de Hristos… Observ și vă mărturisesc cu durere cum acești creștini singuri pierd darul lui Dumnezeu și, în timp,  își urâţesc chipul.

Revenind la situația mea, aș vrea să vă mărturisesc că de-a lungul timpului am fost și eu ademenit cu diferite avantaje și funcții înalte. Prețul era de a deveni mason. Cu ajutorul lui Dumnezeu, însă, mereu m-am împotrivit oricărei colaborări cu ei. Iar acest lucru a început să mă coste, deoarece au început să mă prigonească. Am fost izgonit din unele mănăstiri, mi s-au adus fel de fel de acuze neadevărate cu scopul de a mă compromite. În același timp, unii dintre oamenii care mă cercetau ca duhovnic pentru spovedanie erau intimidaţi sau chiar hărţuiţi. Într-un final, datorită poziției mele de a sta hotărât împotriva planurilor lor de a se infiltra în viața bisericii, m-au condamnat la moarte în cadrul unui ritual ucigaș, numit „arderea între coloane”.

Până în acest moment s-a încercat uciderea mea prin otrăvire. Numai Dumnezeu știe câtă suferință mi-a adus otrăvirea, căci, vă spun, otrava provoacă niște dureri foarte greu de suportat, timp de multe ore. Simți efectiv cum te afli la limita dintre viaţă și moarte. Faptul că mă aflu încă în viață se datorează milostivirii Bunului Dumnezeu, Care mi-a dat zile. Până și ei se mirau că nu mor. I-am auzit vorbind între ei și spuneau despre mine că m-am obișnuit cu otrava și am devenit imun.

De curând, am fost avertizat că se vor încerca asupra mea și alte metode de ucidere. De aceea, doresc să vă spun că nu am de gând cu niciun chip a mă sinucide sau scrie bilete de rămas bun. Nu intenționez să mor cu niciun chip. Mă simt foarte bine, cu ajutorul lui Dumnezeu, în putere.

Îmi asum responsabilitatea pentru cele mărturisite în această scrisoare. Am preferat să nu dau niciun nume pentru a nu supăra pe nimeni. Rămâne ca Dumnezeu Atotștiutorul să-i judece pe acești oameni dimpreună cu faptele lor.

În încheiere, rog autoritățile să scoată această mișcare, plină de ilegalități, în afară legii. Consider că poporul nostru are cu adevărat nevoie de ajutor. Amin!

Ieromonah Petroniu

PS. Scrisoarea părintelui Petroniu Socaci am primit-o pe adresa de mail direct de la autorul ei, ieromonahul Petroniu, cu recomandarea de a fi publicată.

Domnul să vă întărească, să vă lumineze și să vă îndulcească cu roua Harului Său, PĂRINTE pătimitor!

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

23 de gânduri despre „MĂRTURISIREA IEROMONAHULUI PETRONIU și împotrivirea sfinției sale, cu prețul vieții, față de lucrarea păgubitoare a masonerie.”

  1. Chiar și printre domnii ,,ierarhi” sunt printre ei care au ramificații masonice, e adevărat că nu dovediți faptic, numai un singur exemplu ,,sfințirea” Iulius mall din Iași și Timișoara, unul ,,sfințit” de către i.p.s Teofan iar celălalt de patriarh deținătorul Iulius mol fiind Iulian Dascălu mason, iar pe de altă parte implicarea masoneriei in alegerea Patriarhului.

    Apreciază

  2. Iată ce spunea, în 1724, SFÂNTUL SINOD DE LA CONSTANTINOPOL(Sfânt Sinod din care făceau parte, frăţeşte, şi reprezentanţi ai Ortodoxiei Româneşti…): „Cei ce vor dezerta de la Ortodoxie şi vor părăsi părinteştile şi dreptele dogme ale credinţei şi Predaniile obşteşti ale Bisericii şi vor decădea şi se vor îndepărta cu inovaţii şi cu credinţe absurde şi cu obiceiuri eterodoxe şi vor falsifica şi vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceştia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creştini cu adevărat, ci se taie şi se despart de totalitatea mădularelor Bisericii, şi a creştinilor, ca nişte eterodocşi şi inovatori şi se izgonesc afară din sfântul staul ca nişte oi râioase şi mădulare putrede”.
    Cuviosia Voastra,Parinte Petroniu,sa va apere Atotputernicul Dumnezeu de toata lucrarea vrajmasului,sa va intareasca in Sfanta Credinta Ortodoxa si sa va aline cu bucuria si toate darurile Mangaietorului.
    Marturisirea Cuviosiei Voastre ne da putere si aduce o raza de speranta in acest veac al Apostaziei, intunecat de norii aducatori de moarte duhovniceasca,care s-au raspandit peste neamul romanesc.
    Prof.univ. dr. Radu Bălănescu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România,în interviul anului 2016 pe care l-a acordat la DC News Live,a declarat ca:”România este, în acest moment, considerată motorul mondial al masonieriei…În 2014 am găzduit Conferința Mondială a Marilor Loji Masonice Regulare și am fost ales Secretarul Executiv al acestei conferințe fiind oarecum, prin această alegere, numărul 1 în masoniera mondială..A fost cel mai mare eveniment masonic care s-a întâmplat vreodată în lume. A avut loc la București în urma unor alegeri care au avut loc cu un an înainte”.
    Mentionam deasemenea ca „Asociatia Marea loja nationala din Romania, ONG de interes public (!), a primit de la RAAPPS un teren de 2.500 de metri patrati (în valoare de peste 2,1 milioane lei) cu drept de folosinta gratuita pentru 49 de ani, potrivit unei Hotariri a guvernului Victor Ponta publicata in Monitorul Oficial. Terenul este in Bucuresti, pe Bd. Expozitiei nr. 22-30, chiar langa terenul oferit pentru constructia Mega-moscheei din Bucuresti.
    Potrivit HG-ului publicat in Monitorul Oficial, Asociatia Marea loja a primit gratuit terenul pentru a construi o cladire „de interes public”.
    Asociatia Marea loja nationala din Romania a primit statutul de ONG de utilitate publica in 2004, printr-o decizie a guvernului Adrian Nastase.Aşa cum informa ActiveNews la vremea respectivă, terenul primit de masoni de la Guvern are 2.448 de metri pătraţi şi a fost făcut cadou în decembrie 2013. „

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mitropolitul Moldovei, Irineu Mihalcescu(24 aprilie 1874-3 aprilie 1948),este unul dintre ierarhii de seama pe care i-a dat lumii ortodoxe, pamantul nostru romanesc.Nichifor Crainc işi amintea de cursurile sale,ca de adevărate sărbători ale vieţii intelectuale, considerate in comparaţie cu cele mai prestigioase ale Universităţii din Bucureşti .El a fost alungat din scaun de sovietici pe 16 august 1947, pus în domiciliu forţat la Agapia şi, după câte se pare, ucis de sovietici în 3 aprilie 1948.In studiul sau despre Masonerie,publicat in cartea Teologia luptătoare (1941),vrednicul de pomenire Miropolitul Irineu ,condamna cu tarie aceasta miscare antihristica,condusa de”anarhişti şi atei, duşmani neîmpăcaţi” ai religiei..ai „armatei, ca susţinătoare a ordinei de stat”.Sub prestarea juramantului,masonul declara:” să combat fără cruţare totdeauna şi pretutindeni: hotarele naţiunilor, hotarele moşiilor, ale caselor şi ale atelierelor, precum şi graniţele familiilor. Jur să pun la contribuţie întreaga mea credinţă pentru triumful nesfîrşit al progresului şi al unităţii universal şi declar că profesez negaţia lui Dumnezeu şi a sufletului“.
    „Dogmă jidovească şi spirit jidovesc, teorie şi realizare, totul este îndreptat împotriva Bisericii Creştine, împotriva ei şi numai împotriva ei şi împotriva Capului ei nevăzut, Iisus Hristos, este strigătul de alarmă al unui eminent scriitor creştin. ”Evangheliile trebuie arse – scrie un rabin -, fiindcă păgînismul este mai puţin periculos pentru credinţa evreiască decît Creştinismul”. Război de moarte Creştinismului!, răcneşte un mason. Trebuie să extirpăm lepra devorantă a Creştinismului, ţipă altul. Va veni vremea – cobeşte un înverşunat mason – cînd crucile şi icoanele vor fi aruncate în foc, potirele şi vasele sfinte schimbate în unelte folositoare, bisericile prefăcute în săli de concert, de teatru, sau de adunări şi, cînd n-ar putea sluji unui asemenea scop, în hambare de grîne şi in grajduri de cai. Să nădăjduim că va veni o zi, cînd mulţimea, luminată de astădată, se va minuna, cum de nu s-a săvîrşit încă de mult o asemenea prefacere. Se va face atunci tabula rasa din tovarăşii popimii”. Cobirea s-a împlinit întocmai de bolşevismul rusesc şi de revoluţia spaniolă, şi unul şi alta roade înveninate ale francmasoneriei. Aceeaşi soartă tristă ar fi avut şi Biserica noastră strămoşească, dacă providenialul conducător al statului român, Generalul Antonescu, n-ar fi luat măsurile de stîrpire a masoneriei din ţară şi dacă n-ar fi pornit războiul de nimicire al bolevismului muscălesc. ”
    http://www.apologeticum.ro/2015/09/mitropolitul-irineu-mihalcescu-studiu-despre-francmasonerie/

    Apreciază

  4. Afurisania impotriva Francmasoneriei data de catre Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului (1815)
    Prin urmare, spunem ca, oricine fiind imbracat in sfintele vesminte cu epitrahil si omofor, si un astfel de om va va bine vesti voua o alta Evanghelie afara de ceea ce am bine vestit voua, macar de ar fi si Inger din cer, anatema sa fie. (Galateni 1, 8-9). Deci, oricati se alatura cu grabire acestei slujbe dracesti si nelegiuite a Francmasoneriei si toti cei ce ii urmeaza in mandria si ratacirea lor, sa fie afurisiti si dati anatemei de catre Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Dupa moarte, ei nu vor avea parte de iertare si dezlegare. Suspinand si tremurand, precum Cain, vor fi ei asupra pamantului. (Facere 4, 14). Pamantul se va deschide si ii va inghiti ca pe Dathan si Aviron. (Numeri 16, 31-32).
    Urgia lui Dumnezeu va fi asupra capetelor lor, si partea lor cu Iuda vanzatorul. Ingerul Domnului ii va izgoni cu sabia de foc, si, pana la sfarsitul vietii lor, nimic nu vor dobandi. Fie ca lucrarile si mestesugurile lor sa fie blestemate si sa se inece intr-un nor de praf, ca o arie de treierat in miezul verii. Si toti cei ce vor starui in rautatea lor vor avea parte de o atare rasplata. Dar toti cei ce vor iesi din mijlocul lor si se vor deosebi, si vor scuipa uracioasa lor erezie, si se vor lepada de blestemata lor mandrie, unii ca acestia vor primi plata zelotului Fineas; adica vor fi binecuvantati si iertati de catre Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Treimea cea singura neamestecata si nedespartita, Unul Dumnezeu in fiinta, si de catre noi, smeritii Sai slujitori.

    † Arhiepiscopul Ciprian al intreg Ciprului si Noii Justiniana
    † Mitropolitul Hrisant al Pafosului
    † Mitropolitul Meletie al Citiului
    † Mitropolitul Lavrentie al Cyrului
    Cipru, 2 februarie, 1815

    Apreciază

  5. Sfintitul Marturisitor,Parintele Gheorghe Calciu“cel-nebun-pentru-Hristos“, cum l-a numit Ioan Ianolide, marturisitorul prin excelenta al Ortodoxiei romanesti din secolul XX, spunea intr-unul din studiile referitoare la „masonerie si rolul ei distructiv pentru ordinea creştinã şi pentru valorile tradiţionale ale popoarelor”:
    ” Masoneria este o organizaţie secretã internaţionalã, anticreştinã şi satanicã, pentru cã intenţioneazã sã stabileascã o “nouã ordine mondialã” (ceea ce, în parte, a şi reuşit), înlocuind adevãrul divin al creştinismului cu o religie fabricatã,un amestec obscur şi demonic de adevãr şi minciunã, în care creştinismul este “doar o parte a adevãrului”.
    Unul dintre idealurile urmãrite cu perseverenţã de francmasonerie este desfiinţarea religiilor (a creştinismului în special, aşa cum am arãtat deja) şi a naţiunilor, urmãrind crearea unei singure naţiuni şi a unui singur guvern mondial, cu o “nouã ordine mondialã”, care va permite membrilor sãi sã devinã conducãtorii întregii omeniri. Naţiunile, Bisericile şi monarhiile sunt piedici foarte serioase în faţa acestui plan diabolic. De aceea, una dintre lozincile Revoluţiei franceze era aceasta: “Cu maţele ultimului popã îl vom spânzura pe ultimul rege!…Masonii nu înceteazã a se revolta împotriva Lui(n.m.Mantuitorul IISUS HRISTOS), pentru cã sunt rãzvrãtiţi şi adepţi ai Marelui Rãzvrãtit, Lucifer. Ca şi el, ei ştiu cã sunt “stãpânitorii lumii acesteia“, despre care Iisus a spus: “Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată.De păcat, pentru că ei nu cred în Mine;
    De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea;Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.”(Ioan,16;7-11)
    Într-adevãr, stãpânitorul lumii acesteia a şi fost judecat. Oamenii ştiu acest lucru, dar fiii întunericului îi ţin în cursa lor, prin foame, prin teroare, prin abuz de putere, prin ignoranţã şi printr-o organizare lumeascã strictã, care pare invincibilã. Dar puterea lui Dumnezeu va risipi puterea “stãpânitorului acestei lumi“, cum omul risipeşte, printr-un simplu gest al mâinii, pânza-capcanã a pãianjenului”.”

    Text aparut mai intai in volumul: “Rugãciune si luminã misticã. Eseuri si meditatii religioase” (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998), iar mai apoi in “Homo americanus. O radiografie ortodoxã” (Editura Christiana, Bucuresti, 2002 si re-editata in 2007).

    Apreciază

    1. Dna dr Gabriela,
      Vă mulțumim pentru informațiile prețioase pe care le-ați adus în atenția noastră, în legătură cu această organizație ocultă numită MASONERIE. E bine să cunoaștem aceste probleme pentru a înțelege scopul propus de organizație: distrugerea Ortodoxiei. Se uită că Biserica nu poate fi biruită nici de puterile iadului cărora nefericiții masoni slujesc spre propria osândă.

      Apreciază

  6. Din păcate, deja exista foarte mulți masoni. Cei mai mari dintre aceștia se afla la putere. Influenta lor pe plan economic, social și spiritual deja se observa. Cine sa-i scoată în afara legii? E nevoie de foc din cer care sa purifice pământul din ce în ce mai spurcat.

    Dumnezeu sa ne ajute sa ne vedem toate păcatele și sa punem început bun pocăinței noastre, pentru ca trecerea la cele veșnice sa nu ne fie spre osândă, indiferent când va fi.

    Hristos va învinge!

    Apreciază

  7. Dupa nimicnicia mea ar trebui vazute lucrurile nu numai cu acrivia unui pusnic,pentru ca nu toti traiesc la manastire sau sunt izolati de lume.Nu toti sunt sau vor sa fie mucenici,asta nu inseamna ca Hristos nu vrea sa-i salveze si pe cei care nu au taria sa fie mucenici.De asta privind si vremurile in care traim, purtarea Ierarhilor ar trebui vazuta si din perspectiva asta.Se observa in lume cum masoneria cu neomarxismul indus,corectitudinea politica la ce da nastere si daca nu avem finetea cum sa ne purtam,vom fi catalogati ca fanatici religiosi,extremisti si asta e si scopul lor,de a distruge nu numai Ortodoxia ci toate religiile,nihilism luciferic.De asta se cultiva acum intre religii sentimentul asta ecumenist „fals”,fortat de pace,pentru supravietuire reciproca in fata unui dusman mortificator comun: ateismul materialist.Se vede pe fetele Ierarhilor aproape la orice intalnire(bineinteles mai sunt cazuri de iubirism lumesc) ca sunt obligati de imprejurari.
    De exemplu cum se misca lucrurile vor ajunge sa dea in judecata si sa oblige preotii,daca nu vor sa cunune doua persoane de acelasi sex pe motiv de discriminare. Nu pot sa declare public, fratilor nu va smintiti,trebuie sa facem asta,nu vedeti cum se darama biserici mai mult decat pe vremea comunismului din lipsa de enoriasi sau cum suntem asociati cu talibanii pentru extremism ideologic. Oricum lupta adevarata se duce la nivel duhovnicesc in inimile oamenilor. Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi pacatosii!

    Apreciază

    1. Înțelegem foarte bine cât sunt de ,,obligați de împrejurări” arhiereii supuși ocultei. Au dat drepturi de-a lungul timpului, unii chiar au intrat în structurile masoneriei, fară să țină seama de anatema dată masoneriei de BOR in 1937, și au ajuns în punctul în care nu mai pot face nimic fără a fi discreditați sau ,,scoși din joc”. Este o realitate tristă pentru ei și o înțelegem, fără a fi însă de acord cu ea.
      Ierarhii noștri au o singură opțiune: MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI cu prețul vieții. Altfel, osânda veșnică!

      Apreciază

      1. Vedeti problemele sunt foarte vechi,nu sunt de acum.Au fost observate si de Sfinti care au ales luminati de har sa se roage cu lacrimi si pentru cei cazuti.In nici un caz nu au dat sentinte finale inainte de Judecata si inca pentru toti arhiereii.Daca au fost prigoniti nu s-au razvratit,au tinut seama de canoane chiar daca au fost caterisiti…
        Cezarului actual trebuie sa-i dai ascultarea de Codul Penal,aici se include si sa nu instigi public la ura fata de cei de alta credinta,nu tine deci de ascultarea ocultei.De exemplu Patriarhul Ilia al Georgiei de care se stie ca e antiecumenist vadit,l-a primit pe papa Francisc si ,,obligat de împrejurări” public nu a instigat la ura fata de catolici.Nu inseamna ca in inima a renuntat la anatemele Sfintilor Parinti,de asta trebuie harul discernamantului,nu stim ce este in inima fiecarui ierarh.Daca mai vedem sarutari pe crestetul capului din partea unor ierarhi cu smerenie este si din cauza teologumenei: cei care au nevinovatia ca s-au nascut intr-o credinta eterodoxa daca sunt sinceri in cautarea lui Hristos si au avut o viata infranata,dupa moarte vor fi scosi din iad de catre Mantuitor.Ierarhul ortodox isi arata smerenia fata de cel eterodox,sentimentul propriei pacatosenii nu-i da certitudinea ca se va mantui,poate va ajunge in iad,exprimarea milei reciproce,in nici un caz nu vrea sa-i adopte credinta eretica.Iata trebuie discernamant nu direct fixatia ecumenistii!…

        Apreciază

  8. Nu putem sa nu mentionam implicatiile acestei organizatii satanice,masoneria, in viata Bisericii stramosesti.Ma opresc la un singur exemplu amplu comentat,cu dovezi indubitabile,alegerea Patriarhului actual al BOR,in 2007.
    Astfel in cotidianul Ziua, Cozmin Guşă, dezvăluia numele masonilor din Adunarea Naţională Bisericească: ,,Sorin Frunzăverde, Marian Miluţ, Dorel Onaca şi ceilalţi care nu îmi vin în minte acum, toţi sunt masoni. Din punctul meu de vedere, principalul pericol nu este acela că alegerea noului patriarh va fi politizată, ci că aceasta va fi masonizată, ori nu este normal, fiindcă niciodată în tradiţia Bisericii Ortodoxe Române, aceasta nu a fost controlată de masonerie. Cred că orice influenţă masonică va fi devastatoare pentru Biserica Ortodoxă, fiindcă o va îndepărta de la misiunea ei sacră de a urma dreapta credinţă şi o va orienta spre lucruri necurate”.Primul personaj mentionat s-a implicat activ in alegerea patriarhului,el fiind si cel’care a fost desemnat în noiembrie 2005, la alegerea mitropolitului Ardealului, ,,bărbat de încredere” de către episcopul Laurenţiu Streza, la numărarea voturilor.’La acel timp,un alt jurnalist, Carol Hârşan, aducea dovezi,in sprijinul afirmatiilor : ,,În ultimii ani, un fenomen interesant a marcat viaţa politico-spirituală românească: o apropiere insidioasă, dar tenace, deşi aparent fără un demers programatic, a unor personalităţi din clerul înalt din Biserica Ortodoxă, de segmente declarat masonice, în speţă, de masoneria recunoscută oficial. Este vorba de episcopi şi mitropoliţi, membri ai Sfântului Sinod, dar şi de reprezentanţi ai clerului mijlociu. Ca personalităţi clericale invocate insistent în ultimii ani şi din a căror agendă relaţiile cu masoneria au devenit un loc comun, îi cităm pe: Î.P.S. Pimen Suceveanul –inalt membru Templier, şi afiliat la Loja ,,Fiii coloniei lui Traian” din nordul Moldovei, Î.P.S. Teofan al Olteniei – în relaţie cu Loja ,,Armonia” din Craiova, Î.P.S. Ambrozie Sinaitul – Loja ,,Armonia” din Craiova, Î.P.S. Teodosie Tomitanul – sub oblăduirea Lojii ,,Ovidius” din Constanţa, Î.P.S. Daniil al Moldovei şi Bucovinei, Î.P.S Ioan Sălăjeanul al Covasnei şi Harghitei şi Î.P.S Sofronie de Gyula – în relaţie cu loji maghiare”.Staretul manastirii Putna, Arhimandrit Melchisedec Velnic, este, de asemenea, pomenit ca fiind intr-o Loja „Sfantul Stefan cel Mare”……
    Într-adevăr, într-o Românie membră a Uniunii Europene, ale cărei instituţii sunt de sorginte masonică, era necesară aservirea Bisericii sale, prin alegerea unui întâistătător ,,mai apropiat de valorile masonice”.
    Rxista o legatura stransa intre ecumenismul,otrava demonica,care urmareste distrugerea Sfintei Ortodoxii si masonerie,caci”*sursa și matricea ecumenismului este masoneria, care promovează prin ecumenism religia universală a luciferismului, după cum sursa și matricea masoneriei este abominabilul Sionism internațional, care a transformat teismul Vechiului Testament și al Prorocilor în cel mai josnic luciferism, prin Cabala demonică și trivialul Talmud, opere ale rabinilor demonizați ai iudaismului căzut și ale obsesiei lor de stăpânire și guvernare mondiale prin pseudo-Mesia pe care continuă să îl aștepte.”
    Cu adanca durere,constat ca presedintele sinodului BOR,nu va canoniza pe nici unul dintre Martirii, Mucenicii si Marturisitorii din temnitele comuniste,caci respecta ,nu-i asa,dorintele evreilor sionisti masoni,care ii urasc de moarte pe acesti Sfinti,inca din vremurile dictaturii bolsevice,caci „într-o ţară în care sfinţii sunt modele, ticăloşii ard ca viermii pe jar“(Rafael Udriste).Ierarhia bisericească surda, lasa si oarba este prizonieră a statului masonic, al „statului laic demonizat, orientat spre o Europă Unită, plină de duhul antihristului“, după cum îl defineşte Părintele Calciu)si a cazut intr-o somnolenta demonica.
    „Marturisitorii cei adevarati ai lui Hristos cu vitejie au stat impotriva uneltirilor satanei, si nici prigoana, nici temnita, nici chinurile, nici lanturile nu i-au spaimantat, ci cu putere de sus credinta si neamul romanesc au pazit. Pentru rugaciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre.”AMIN(„Troparul, glasul 1Acatistul Sf.Romani din Inchisori)
    selectari din text:http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/stiri/133-arhiva-revistei/cuprins/413-stiri-nr-35
    *Orthódoxos Týpos, 23 mai 2014, nr. 2023, p. 7.

    Apreciază

    1. Masonizarea BOR nu lasă Evanghelia lui Hristos să lumineze poporul drept-slăvitor. Opturează din ce în ce mai tare pastorația autentică și se folosește de Sfinții Mărturisitori ai închisorilor comuniste pentru refacerea imaginii, fără a-i canoniza oficial pe sfinți.

      Apreciază

  9. In cateva cuvinte Florian Bichir ,prezinta intr-un interviu,in 2014, influenta puternica a masoneriei in istoria Romaniei ,astfel:
    „În 1919, înainte de a fi trimisi la Paris la lucrările Conferinței de Pace de la Paris ….pentru a servi interesul național și confruntați cu divergențe privind linia de demarcație între Ungaria și România, ostentativ, toți, dar absoluți toți membrii delegației române la Conferință se inițiază în loja “Ernest Renan” din Paris. Public, cu presa de față, Alexandru Vaida-Voevod, Caius Brediceanu, Ion Pillat, Voicu Nitescu, Gh. Crisan, Traian Vuia se înscriu în Masonerie. România Mare e realizată, cererile românilor fiind acceptate fără crâcnire.”Mai adaugam cateva nume cunoscute din istoria masoneriei romane:Ion C. Brătianu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Titu Maiorescu, Nicolae Titulescu ,Simion Barnutiu,Dimitrie Bolintineanu,Dimitrie Cantemir,Cezar Bolliac,Ion Bratianu,Carol Davilla,Gh.Duca,Octavian Goga,Spiru Haret,I.H.Radulescu,B.Petriceicu Hasdeu,Garabet Ibraileanu,s.a. sunt doar câteva personalități ale istoriei României care au aparținut francmasoneriei,inclusiv scriitorul Mihail Sadoveanu.*

    „În România, istoria masoneriei este inevitabil legată de Biserică, relațiile celor doua fiind sinuoase. Masoneria a avut parte în timp atât de sprijinul Bisericii Ortodoxe, cât și de afurisirea ei de către aceeasi Biserica. Loja creată de Mavrocordat a fost condusă de mitropolitul Leon Gheuca. În anul 1787, o altă față bisericească, și anume arhimandritul Gherasim, de la Mitropolia Moldovei, traducea din franceză un manuscris deosebit de important pentru istoria francmasoneriei, „Taina francmasonilor”, scris de abatele Gabriel Perau în 1742. Masoneria a fost cultivată de pleiada de călugari și de ierarhi aplecați spre cultură. Loja Moldova avea, la vremea aceea, mai mulți membri din cler decât laici. Patriarhul Miron Cristea, episcopul Melchisedec Ștefănescu,Arhiereul, teologul si pedagogul Filaret Scriban,
    Mitropolitul Dionisie Lupu, Episcopul Atanasie Stoienescu, Mitropolitul Irineu Mihălcescu, autor al unor răsunătoare studii antimasonice, au fost membrii „Ocultei”.
    *http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html

    Apreciază

      1. Doamne ajuta!a reusit cineva sa ia legătura cu pr Petroniu?eu m-am spovedit la sfintia sa,dar cred ca si-a schimbat numărul de tel,nu mai stiu nimic cred ca din noiembrie 2017,nu am banuit niciodată ca ar putea sa treaca prin asa ceva.Va rog din suflet pe cei ce ati vorbit recent cu sfintia sa,poate imi lasati si mie un mesaj,sa stiu macar unde este!Multumesc si iertati!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s