Am citit cu multă durere și înțelegere scrisoarea părintelui Grigorie Sanda adresată celor care i-au fost fiii duhovnicești, și care, ispitiți fiind de învățături mincinoase și înșelări de tot felul, s-au îndepărtat, fără binecuvântare, de păstorul lor. Este scrisoarea păstorului care-și pune viața pentru păstoriții săi, cuvântul rostit de ieromonahul Grigorie, arătând durerea și dragostea părintelui față de „fiii rătăcitori”, doritori de săturare din „roșcovele necuvântătoarelor”. Părintele arată în scrisoare că atitudinea unora, „a căror credință se află doar în minte”, nu este după voia lui Dumnezeu și după cuvântul Evangheliei. „Credința – explică părintele -, trebuie să izvorască din inimă, din prisosul rugăciunii lăuntrice și al stării de pocăință”. Dacă, în locul inimii, rațiunea este pusă la cârma înțelegerii și a viețuirii adevărate, inima devine „împietrită, goală de dragostea de Dumnezeu și de aproapele.
Îndemnul de la sfârșitul scrisorii este de a nu răspunde răului cu rău, pentru a nu „crea o împărăție a diavolului, un iad pe pământ” și a afirma, la nivelul întregii existențe, cu inimă curată „dragostea – care – nu cade niciodată”.
„Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!”
„Dragii mei, în acest cuvânt smerit al meu, al unui păstor ce poartă grijă mântuirii oilor sale, îmi doresc să vă împărtășesc un simțământ, o durere de părinte ce va de socoteală înaintea lui Dumnezeu de cum a povățuit, de cum s-a rugat și de tot ce a făcut , cu timp și fără timp, pentru cei cărora le-a fost îndrumător în viața duhovnicească. Am o durere în suflet că unii, dintre cei pe care i-am primit la scaunul Sfintei Spovedanii, nu sunt bine, au plecat în țară îndepărtată și acum vor să se sature de „roșcovele necuvântătoarelor” și nimeni nu le dă. Astfel, observ, din zi în zi, cum aceștia slăbesc în putere și lucrare, se îmbolnăvesc și cancerul îi cuprinde peste tot, vrând să-i omoare veșnic. Acestora, celor care ați plecat fără a-mi da și fără a-mi cere explicații, vreau să vă adresez acest cuvânt cu durere și cu dragoste. Vă aflați, dragii mei, pe o pantă abruptă și lunecoasă care se oprește în focul cel veșnic. Unii dintre voi v-ați luat rolul de păstori, oi fiind, și v-ați angajat într-o luptă (în mediul virtual) împotriva părinților ce s-au îngrădit de erezie și chiar împotriva mea, a duhovnicului ce v-a primit la spovedanie și care, cu mâinile sale v-a dat mărgăritarul cel de mult preț, Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Ați purces , dragii mei, în această luptă fără binecuvântare, răpuși de o râvnă a “dreptății”, de o râvnă a “respectării legii”, lăsând dragostea și rugăciunea izvorâtă din aceasta să se stingă treptat – treptat, pierzând pacea lăuntrică și Harul Duhului Sfânt. Dragii mei, am ajuns ca mai toți slujitorii Vechiului Testament, ca fariseii și 
cărturarii din vremea Mântuitorului a căror credință se afla doar în minte, inima și sufletul lor fiind pline de toată necurăția și ura. Credința noastră, dragii mei, în loc să izvorască din inimă, din prisosul rugăciunii launtrice și al stării de pocăință, a rămas doar la nivelul minții noastre întunecate de patimi și de norul întunecos al urii. Am căzut astfel, dragii mei, într-un ritualism sec, într-un sistem de idei ancorate în “legi” și lipsite de duhul care face viu, care viază. Cum ne vom înfățișa, dragii mei, înaintea Mântuitorului nostru, cu o inima împietrită, o inimă goală de dragostea de Dumnezeu și de aproapele? Cum vom sta înaintea scaunului de judecată cu o inimă înțelenită, unde spinii urii și dreptații noastre au înăbușit cu totul sămânța dragostei și a dreptății izvorâte din Dumnezeu. Oare, frații mei, Mântuitorul ne va primi în sălașurile Sale cu o credință fără dragoste și compătimire pentru aproapele? Oare noi putem să zicem că trăim și viem în Hristos cu o credință la nivel rațional? Oare putem noi susține că-L purtăm pe Domnul în inimile noastre atâta timp cât între noi este dezbinare, orgoliu și ura. Eu v-am mai spus, dragii mei, că trebuie să ne zidim pe noi înșine prin rugăciune continuă, dragoste și compătimire de aproapele și apoi din această fortăreață constituită să ducem lupta cu stăpânitorul întunericului și cu erezia care este sămânța acestuia. La cârma luptei pe care o ducem trebuie să stea dragostea , iar nu rațiunea. Totul, dragii mei, trebuie să aibă la bază iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Mântuitorul a spus că n-a venit să piardă lumea, ci s-o mântuiască. Pururea avea lacrimi în ochii Săi divini, văzând că omul, cununa creației Sale, în loc să ajungă la asemănarea cu Sine, era robit de patimi, se îndrepta din rău, în mai rău, spre osânda veșnică. Oare știți, dragii mei, că prin ceea ce afirmați vă urmează mulți oameni și purtați imensa răspundere pentru sufletele lor? Oare știți că deschideți o cale pe care călătoresc și alți oameni? Oare știți că va veni vremea când veți secera ceea ce ați semănat? Cutremurați-vă, căci răspunderea de pe umerii voștri este mare! Procedați cu multă frică de Dumnezeu, sfătuiți-vă îndelung, rugați-vă neîncetat ca ceea ce afirmați să fie dres cu sare, să zidească tot, nu să surpe. Faceți totul cu binecuvântare, faceți ascultare și petreceți în frica de Dumnezeu. Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva stăpânitorilor întunericului. Dușmanii noștri nu sunt oamenii, nu este aproapele nostru, ci diavolul, începătorul răutății. Dacă răspundem răului cu rău, atunci vom crea o împărăție a diavolului, un iad pe pământ. Să ne gândim la persoana Mântuitorului, izvor al dragostei, care tot binele săvârșind, toată răutatea a suferit și S-a adus pe sine Jertfă lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, împăcându-ne din nou cu Dumnezeu și făcându-ne moștenitori ai Împărăției Sale.
Oare călcăm noi pe urmele Mântuitorului? Cât iubim și suntem în Hristos atâta valoare avem. Oare pentru cine luptăm noi dacă suntem departe de El? Întoarceți-vă, dragii mei, către El! Trăiți în Hristos și pentru Hristos! Rugați-vă ca să fiți îmbrăcați cu putere de sus și astfel, toate luminat cunoscându-le, să participați la zidirea Trupului lui Hristos, care este Biserica. Eu vă port în smeritele mele rugăciuni și-L rog pe Domnul Slavei să vă mântuiască precum știe și precum voiește, să vă facă moștenitori Împărăției Sale dimpreuna cu sfinții îngeri și cu toti sfinții . Amin.
Iar voi sunteți Trupul lui Hristos și mădulare (fiecare) în parte. și pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători, apoi pe cei ce au darul de a face minuni, apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt prooroci? Oare toți învățători? Oare toți au putere să săvârșească minuni? Oare toți au darurile vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți pot să tălmăcească? Râvniți însă la darurile cele mai bune. Și vă arăt înca o cale care le întrece pe toate. De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunatoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”.
(Cor 1:12, 27-31, 13:1-8)
Ierom. Grigorie Sanda
20 noiembrie 2017
Prăznuirea Sfântului Preacuviosului
Părintelui nostru Grigorie Decapolitul
Ortodoxia mărturisitoare 
Blagosloviti si iertati,Prea Cuviosia Voastra,Parinte Grigorie!
Sa fie blagoslovit,cuvantul Prea Cuviosiei Voastre,pe care l-am citit cu durere si adanca emotie,in ziua cand praznuim marea Sarbatoare a Intrarii Maicii Domnului in Biserica,mijlocitoarea,aparatoarea noastra si grabnic-ascultatoarea rugilor noastre de fiecare clipa,pe care i Le inchinam cu smerenie(atata cata este,stie Domnul)si dragoste.
„Clestele cel tainic, tu esti Marie, care l-ai zamislit in pantece, pe carbunele Hristos!”.
,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat este rodul păntecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre”.
Cuvintele pe care le-ati adresat fiilor „risipitori”ai dragostei daruite din prea-plinul inimii, mustrarea Parintelui duhovnicesc, pe care l-au parasit pentru himere si iluzii nimicitoare,s-au intiparit si in adancul inimilor noastre.”Sa stam bine,sa stam cu frica,sa luam aminte” la ispita vrajmasilui ,care si-a varsat otrava in mintea si gandurile lor si sa ne fie noua aceasta ca o invatatura ,spre a nu cadea si noi asemenea.Sa nu fie aceasta! .Caci spune Mantuitorul IISUS HRISTOS,Domnul Slavei:
„12. Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.
13. De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg.
14. Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”.
15. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei.
16. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud.”(Matei 13;12-16)
Citatul din Evanghelia dupa Matei,binecunoscut tuturor si drag sufletului meu,se potriveste noua tuturor,atat fratilor si surorilor intru Hristos care s-au ingradit de erezia ecumenista,cat si celor ramasi alaturi de ierarhii imbracati in piei de oaie.
Imi pare rau pentru cei care v-au parasit si prima dovada ca au gresit drumul este invartosarea inimii si ura cu care au aruncat vorbe pline de venin asupra Parintilor duhovnicesti ,pe care i-au avut si asupra noastra,celor care am ramas in ascultare,de Parintii Duhovnici ,pe care Domnul ,in marea Sa mila ,ni i-a harazit.
Fie ca Atotinduratorul ,Atotmilostivul si Mangaietorul sufletelor noastre,sa ne asculte rugaciunile pe care cu dragoste si credinta tare le asezam,noi nevrednicii, la picioarele Tronului divin,sa-i intoarca pe fratii nostri ortodocsi aflati in ratacire,slabanogire si surditate temporara,la calea cea adevarata a urmarii lui Hristos,sa-i vindece pe ei si pe noi de toata boala si neputinta,ca sa strigam toti intr-un glas,un cuget si o simtire:AVVA PARINTE!
„*Grumazul nostru trebuie sa se plece, inima noastra trebuie sa se inmoaie, invartosarea inimii trebuie sa se subtieze.
Ne stapaneste egoismul, mandria, iubirea de sine, intunericul dens…„Dumnezeule, oricat m-ar costa, fa sa ma smeresc si sa ma pocaiesc cu adevarat! Oricat m-ar costa, fa sa ma intorc la Tine, sa-mi vad pacatul, sa alerg la Tine, lumina si mantuirea mea!”.
* Arhim. Simeon Kraiopoulos, “Adame, unde esti? Despre pocainta“, Editura Bizantina, Bucuresti, 2008
ApreciazăApreciază
Ne aflam in acest Sfant Post al Bucuriei vesnice,al nasterii Mantuitorului Iisus Hristos.
Am recitit cu tristete si stramtorare de suflet,scrisoarea Prea Cuviosiei Sale ,Parintele Grigorie si m-am lamurit, cu prisosinta,ca o data cazut,arareori recunosti,mana milostiva si glasul plin de suferinta a celui ,care te-a ocrotit o vreme de talharii cei nemilosi,care se bucura acum,caci nu te mai afli in lumina plina de stralucire, ci te afunzi pe drumuri intunecoase,pline de capcane subtiri ca panza de paianjen,din care cu greu vei mai putea iesi.
Iata ca toti cei plecati din ascultarea Parintelui Duhovnic,fara motiv temeinic si binecuvantare, asculta acum de glasul „vanatorului”ascuns, caci la comanda lui glasurile haitasilor,pana mai ieri asurzitoare, au amutit.Sunt convinsa ca au citit scrisoarea plina de dragoste a Parintelui Grigorie,dar inima lor nu a tresarit.
Blagosloviti si iertati,parinte Duhovnic,dar nadajduiesc ,ca parerea de rau si cererea de iertare pentru ca au amarat inimile multora dintre Parintii angajati in aceasta lupta cu perfida panerezie a tuturor veacurilor si au pricinuit mari daune miscarii antiecumeniste,trebuiau sa se faca auzite pana acum.Dar intrucat toti se incurca in panza lipicioasa a paianjenului,numai Harul nepretuit al Mangaietorului ii mai poate salva.
„*A zis un Bătrân: „Din această pricină nu sporim nici nu ne ştim măsurile: pentru că nu avem răbdare atunci când începem o lucrare, ci vrem să dobândim virtutea fără osteneală. De aceea suntem uşuratici şi nestatornici, mutându-ne lesne dintr-un loc în altul, crezând că vom găsi loc fără diavol.”
A zis Avva Zosima: „Harul lui Dumnezeu urmează întotdeauna vrerii noastre şi prin har se săvârşeşte cu noi tot lucrul bun. însă noi nu căutăm să punem început în bine, nici nu arătăm vrere hotărâtă şi cu râvnă, ca să atragem harul lui Dumnezeu spre ajutor; ci chiar de părem vreodată că avem voinţă, aceasta-i moleşită şi măruntă, cu nimic vrednică să aibă parte de vreun bine de la Dumnezeu.
A lui Avva Isaac:îndrăzneala inimii şi nesocotirea primejdiilor vin dintr-una din aceste două pricini: fie din învârtoşarea inimii, fie din credinţă multă către Dumnezeu. învârtoşării îi urmează mândria, iar credinţei, cugetul smerit al inimii.
(*Din Pateric-https://marturieathonita.ro/incepatorii-au-nevoie-de-rabdare-si-silire-iar-inceputul-statornic-e-de-mult-folos-si-cum-ca-e-cu-neputinta-sa-i-urmeze-lui-hristos-cel-care-nu-se-pregateste-mai-intai-de-moarte-part-1/)
Iubiti frati intru Hristos,cei ce ne iubiti si cei ce nu ne iubiti pe noi,din dragoste pentru toti ,cu ajutor de la Domnul Slavei,am gasit unul din margaritarele neptretuite ale Sf.Ioan Gura de Aur,pe care vi-l daruiesc:
„**Aceasta este viclenia fără seamăn a diavolului. Se străduieşte să-şi răspândească învăţăturile pierzătoare fie adăugând ceva, fie scoţând ceva, fie denaturând, fie interpretând greşit textul Scripturii.
(Cuvânt la „Doamne, nu a omului este calea lui?” PGB 8A, 482. PG 57, 210-211)
Pentru aceasta, vă rog, să fim cu luare-aminte şi, cu cât ne sporeşte avuţia duhovnicească, cu atât mai mult să priveghem, ca să-i respingem toate atacurile, de oriunde ar veni ele şi, prin purtarea noastră desăvârşită, după ce vom atrage harul lui Dumnezeu, să ne ridicăm deasupra săgeţilor diavolului. Fiara este vicleană şi foloseşte capcane din cele mai amăgitoare când nu ne poate momi şi duce la rău de prima dată.
El nu ne grăbeşte, nu ne sileşte – să nu fie aşa – ci doar ne amăgeşte şi, când ne vede nepăsători, ne împinge la rău şi la păcat…Aşa cum se bucură şi simte mulţumire şi plăcere când ne mâniem, când ne păruim şi ne înfruntăm între noi, tot aşa se face mic şi se smereşte când între noi e pace şi înţelegere şi ne înfrânăm mânia, ca unul care e duşmanul păcii şi al înţelegerii între oameni şi tată al pizmei.”
(Cuvântul II la David şi Saul PGB 7, 582. PG 54, 680)
Post binecuvantat in continuare,cu alese roade duhovnicesti ,spre mantuirea si indumnezeirea tuturor!
AVVA PARINTE!Amin
**https://www.ioanguradeaur.ro/423/despre-diavol/
ApreciazăApreciază
Mulțumim pentru cuvintele de folos pe care le-ați rostit! Foarte adevărat ceea ce ați spus.
Domnul să-i ajute pe risipitori să agonisească cele bune pentru suflet și să nu-și piardă mântuirea!
ApreciazăApreciază
Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre!AMIN
Astazi se implinesc 11 ani de cand a plecat la Domnul Slavei si intalnirea cu Legiunea cereasca a Sf.Mucenici,Martiri si Marturisitori din inchisori ,Sfințitul Mărturisitor, Părintele Gheorghe Calciu,cel care a stat 21 de ani in inchisorile comuniste si 22 de ani in pribegie,caterisit de BOR,in frunte cu Patriarhul Iustin Moisescu.
Asa cum consemneaza Razvan Codrescu,”Ultima Liturghie i‑a fost dat să o ţină la Sfîntul Ilie‑Gorgani (parohii – părinţii profesori Vasile Gordon şi Emanoil Băbuş – îi fuseseră pe vremuri elevi la Seminar), pe 8 octombrie.(n.m.locul de rugaciune al membrilor Miscarii Legionare inca din 1927,carora li se datoreaza constructia turlei mari si a scarilor de marmura).
La Spitalul Militar din Bucureşti, unde săptămîni de‑a rîndul cei dornici să‑l vadă au făcut coadă de dimineaţă pînă seara, a fost cercetat..si de Mitropolitul Bartolomeu Anania, vechiul camarad, care l‑a spovedit şi l‑a cuminecat pentru cea din urmă oară.Pe 23 noiembrie 2006 ar fi împlinit 81 de ani. S‑a stins însă pe 21 (ora 13.10; în ţară: 20.10), după 3 zile de comă, în clinica din Virginia (Fairfax) unde abia fusese strămutat, de hatîrul familiei nemîngîiate, de la Spitalul Militar Central din Bucureşti.Pe 2 decembrie ,dupa oficierea slujbei festive,s‑a plecat spre Petru‑Vodă, locul de îngropăciune ales de părintele Calciu pentru sine şi pentru doamna sa (răposată 8 ani mai tîrziu). S‑au adunat acolo cîteva mii de credincioşi (din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate), iar slujba a fost oficiată de un sobor de 34 de preoţi, în frunte cu părintele stareţ Iustin Pârvu (la rîndul său fost deţinut politic, timp de 17 ani).”
In cuvantul sau rostit la inmormantarea Parintelui Gheorghe Calciu,Cuviosul Parinte Justin spunea cu vibranta emotie si adanca dragoste:
„*Bine ai venit iubite frate intru credinta si intru suferinta deoarece „binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului”!..
Biserica si neamul nostru romanesc pierd azi pe una dintre cele mai puternice constiinte ale demnitatii noastre crestin-ortodoxe si romanesti, iar pe de alta parte castiga un rugator in ceruri pentru acest popor incercat si aici pe pamant, o icoana de-a pururi vie a unui Apostol ce inalta Crucea astfel incat „vestirea lui ajunge pana la marginile lumii”, dar va strabate ca un ecou sfant peste veacuri generatiilor ce vor veni zicand asemenea Sfantului Pavel: „Fiti mie urmatori, precum si eu sunt lui Hristos”(1 Cor. 1:1).
Părintele Calciu a rămas deci să odihnească sub „Muntele Sfînt” al românilor, în gura de rai de la Petru‑Vodă, unde acum îi are „camarazi” de meritată odihnă pe părintele Iustin Pârvu şi pe poetul Radu Gyr. Şi nu ne îndoim că puternică este întreita lor rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru neamul care rămîne să binemerite pe cît a fost iubit.”
Gandurile noastre se intorc in fiecare zi cu emotie si dragoste vie catre „Preotul Sfintei tinereti”,care este pentru noi, piticii nevrednici,slabanogii si neputinciosii veacului de acum,”*un Parinte al nostru, mangaietor in necazuri si nevoi, rugator pentru neamul nostru romanesc si luminator al drumului catre Hristos.”
Sorin Dragan, Washington DC,unul din fiii sai duhovnicesti, in articolul Preotul Sfintei tinereti,concluzioneaza cu sfasietoare tristete:
„Stiu insa ca daca marturia mea cantareste ceva, as aduce inaintea dreptului Judecator povestea constiintelor desteptate de chemarea parintelui, a generatiei mele intoarse din deznadejde la actiune, a unor tineri carora, imprumutand din descrierea pe care Nicoara Iordache a facut-o unui alt apostol al spiritului romanesc – Capitanul – “le-a imbracat sufletele in haine de nunta”.
„*Hristos sa te odihneasca in latura celor vii si usile raiului sa-ti deschida, mostenitor imparatiei Sale sa te arate si mijlocitor pentru Biserica si neamul nostru sa te randuiasca, pe tine Parinte Gheorghe Calciu, marturisitor neinfricat al credintei!”AMIN!AMIN!AMIN!
*http://www.marturisitorii.ro/2016/11/21/preotul-sfintei-tinereti-parintele-gheorghe-calciu-10-ani-de-la-plecarea-la-ceruri-confesiunea-unui-fiu-duhovnicesc-cuvantul-parintelui-justin-si-70-de-foto/
ApreciazăApreciază
O mare pierdere pt Ortodoxie, Episcopul Ambrozie de Kalavria a anunțat că se va retrage din activitate, va mai rămâne în funcție pina la sfârșitul anului
ApreciazăApreciază
Oameni buni, cei care v-ati departat de Parintele Grigorie! Ati facut o mare gresala. Aveti un preot deosebit in apropiere , cum n-au alti credinciosi. Sunt destui care fac sute de kilometri pentru a ajunge la un duhovnic bun si dumneavoastra… Eu trebuie sa ma duc la duhovnic 30 de km. Intoarceti-va la Parintele dumneavoastra!
ApreciazăApreciază
Maica Gavrilia-asceta iubirii,spunea:,,Un om care vrea să-și impună voința și părerea sa asupra altora e un om complexat.”
Daca in sufletul tau domneste dragostea si pacea,nu poti sa nu raspunzi decat cu blandete si smerenie celor care te provoaca si incearca sa te clatine „de pe piatra dragostei lui Hristos.”
”Desigur, dacă ne limităm la aspectul exterior al vieții bisericești de zi cu zi, lesne putem cădea în deznădejde și chiar în sminteală. Însă când vom avea în noi înșine conștiința esenței adânci a Bisericii și a vieții dumnezeiești pe care o cuprinde, atunci nici o condiție exterioară, oricât de grea sau urâcioasă ar fi ea uneori, nu ne va mai clătina de pe piatra dragostei lui Hristos, după cuvântul prorocului David: Pace este multă celor ce iubesc legea Ta, și nu este lor sminteală(Ps. 118:165)”(Păr. Sofronie SAHAROV)
Trebuie sa ne gandim adanc si sa analizam cu seriozitate profunzimile inimii noastre,mai ales in acest sfant post,incercand sa dezradacinam buruienile otravitoare ale gandurilor,care ne imbolnavesc treptat sufletul si mintea,si asa cum ne-a amintit de multe ori Parintele nostru Duhovnic,sa nu punem litera legii deasupra dragostei pentru aproapele .
„A iubi pe cineva ca pe tine însuţi înseamnă nu numai a-l sprijini, a-i da ceva, ci însemnă şi a căuta promovarea lui, a căuta înaintarea lui, a căuta odihna lui; să fie odihnit prin existenţa ta. În jurul tău să poţi să-i fericeşti pe toţi. Iubeşti atunci când primeşti pe cineva în suflet, când ţi-l împropriezi, când îi faci loc în inima ta. Aceasta înseamnă să-l iubeşti. Câtă vreme îl ţii în afară de tine, câtă vreme îl ţii departe de tine, câtă vreme îl respingi sau îl împingi, câtă vreme îl marginalizezi, câtă vreme îl ocoleşti, nu-l iubeşti. Când îl iubeşti, îl primeşti, îl faci al tău. Face parte din lumea ta de gând, face parte din inima ta, intră în cuprinsul fiinţei tale, intră în componenţa ta, face parte din tine însuţi. Atunci îl iubeşti.”(Arhim. Teofil Părăian)
Doresc din toata inima Parintelui meu Duhovnic,si tuturor celor care ne iubesc si celor care nu ne iubesc,un post luminos,plin de iubire,caci „Dragostea-dar-dumnezeiesc desăvârşeşte natura omenească până a o face să se descopere în unitate şi identitate cu firea dumnezeiască prin har”, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul (De ambiguis).
ApreciazăApreciază
Și pe cei ce ne iubesc și pe cei ce nu ne iubesc, îi îmbrățișăm și le dorim mântuire!
ApreciazăApreciază
Se cuvine a-l aminti,cu dragoste si recunostinta vesnica, pe Parintele Ieroschimonah Daniil-Sandu Tudor(22 decembrie 1896-17 noiembrie 1962),Marturisitorul de Foc al Rugului Aprins, Sfintitul Mucenic de la Aiud,cel caruia i se spunea acolo „Sfantul”.
Acest mucenic al lui Hristos si-a dat viata in mainile Domnului Slavei, acum 55 de ani,in cumplita temnita de la Aiud, în urma torturilor inimaginabile timp de 4 ani,trupul său fiind aruncat în Râpa robilor printre miile de moaşte martirice, fără cruce sau mormânt .
El a fost arestat în noaptea de 13/14 iunie 1958, împreună cu alte 15 persoane care vor forma lotul „Teodorescu Alex şi alţii“si condamnat la 25 ani de temniţă grea(fiind printre puţinii preoţi care au purtat lanţuri) şi 10 ani degradare civică, ramanand memorabilă replica unui anchetator care i-a spus: “Ai vrut să dai foc la comunism cu Rugul tău Aprins!”
„*Un îndrăgostit de frumusețile cele duhovnicești, un neobosit căutător de înțelesuri subțiri și adânci, mistuit de dorul celor înalte și rănit de dragostea vieții duhovnicești, în care s-a angajat cu toată ființa.„Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba, sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de – 30º Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale şi rână peste tot, fiindcă acolo erau băgaţi cei care trebuiau să moară – practic erau condamnaţi la moarte prin frig. Erau îmbrăcaţi foarte sumar, şi erau lăsaşi acolo cu foarte-foarte puţină mâncare, atât înainte de a intra în celula respectivă cât şi după ce au intrat în celulă.
Şi părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui.
După ce au fost băgaţi amândoi în celulă de către 3 gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei cruci, cu faţa în toată mizeria de acolo şi i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a aşezat cu spatele pe spatele lui în aceeaşi poziţie de Sfântă cruce, iar după ce s-a aşezat i-a spus aşa: Doctore, nu mai spui nimic altceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Şi medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula şi din clipa respectivă a pierdut noţiunea timpului.
După ceva vreme, au fost bruscaţi de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, şi după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la – 30° Celsius. Torţionarii când au intrat acolo şi când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă, iar în jurul lui totul se topise.” (Mărturia Pr. Augustin făcută în emisiunea Semne – ”De ce nu canonizăm martirii anticomunişti?”, realizată de Rafael Udrişte și difuzată de TVR în 11 octombrie 2008)
Stiind că va fi arestat, părintele Daniil Tudor a dat părintelui Petroniu Tanase ,la aceea vreme stareţ la Mănăstirea Slatina – Fălticeni, două geamantane pline cu manuscrisele sale. După o perioadă de timp, părintele stareţ Petroniu Tanase le-a predat cu inventar la Biblioteca Patriarhiei Române, care se afla la Manastirea Antim. Din păcate, securitatea „le-a cercetat”, căutând dovezi acuzatoare pentru proces şi le-a desfăcut în fascicole. Apoi aceste fascicole au fost amestecate. Grosimea totală a manuscriselor părintelui Daniil Tudor este de un metru şi jumătate. După anul 1990, profesorul Alexandru Dimcea a avut acces la manuscrisele părintelui Daniil Tudor şi a publicat următoarele cărţi: Acatiste, Scrieri I ,Dumnezeu -Dragoste, Sfinţită Rugăciune, Taina Sfintei Cruci, Ce e omul? ceea ce reprezintă aproximativ 5 % din manuscrise.
„El poate fi socotit cel mare imnolog şi poet mistic român, un mărturisitor şi sfinţit mucenic, model şi ajutor deopotrivă monahilor şi intelectualilor creştini ortodocşi. Prin sfinţenia vieţii sale a mărturisit credinţa ortodoxă prin cuvânt şi faptă, prin scrierile şi minunile săvârşite în timpul vieţii şi după mutarea la viaţa cea veşnică, prin sfârşitul său mucenicesc.”
Acestea ne întăresc credinţa că ieroschimonahul Daniil Tudor este în ceata Sfinţiţilor Mucenici, rugându-se pentru noi, păcătoşii,pentru acest neam romanesc necajit,tradat si umilit,care din nestiinta,din negrija fata de diamantele nepretuite ale Ortodoxiei romanesti,trec cu vederea ,necunoscand ,necinstind cum se cuvine jertfa suprema a Marilor Mucenici,Martiri si Marturisitori ai neamului,carora le datoram existenta noastra ca neam pe pamantul stramosesc.
„Roagă-te pentru fratele tău!
Rugăciunea pentru altul are darul de a ne face să ne depăşim mai uşor, ridicându-ne sufletul peste el însuşi, trezindu-i dragostea generoasă, ca şi puterile sufleteşti de rugăciune.
Faptul de a ne uita pe noi înşine, gândind cu putere pentru ceilalţi, când ne rugăm lui Dumnezeu, aduce pace şi binecuvântare în propriul nostru suflet.”(Ieroschimonahul Daniil Caiete – Doamne, miluieşte-ne pre noi )
*selectiuni din text http://jurnaluldedrajna.ro/sandu-tudor-alexandru-teodorescu-gazetar-poet-monah-roman-calugar/
ApreciazăApreciază