„Oprirea pomenirii nu este un scop în sine, ci un mijloc de îngrădire de erezie. Scopul este de a se convoca Sinod care să condamne erezia şi pe eretici, nominal”.

RĂSPUNS LA TEXTUL PĂRINTELUI EFTIMIE TRICAMINAS numit „Către Mitropolitul Serafim de Pireu și teologii din jurul său: Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol are caracter OBLIGATORIU”. referitor la un text pus pe seama Mitropolitului Serafim de Pireu

Este cunoscut de toată lumea ortodoxă faptul că Mitropolitul Serafim al Pireului a anatematizat ecumenismul cu toate manifestările lui şi că nu îl pomeneşte pe Arhiepiscopul Ieronim al Atenei. Acest lucru este adus ca argument negativ în discursul logic al textului pr. Tricaminas, care spune că pe de altă parte IPS Serafim ar fi afirmat că nu poate fi oprită pomenirea decât a unui eretic condamnat sinodal. Această afirmaţie din scrisoare este mincinoasă şi constituie o contradicţie logică! Nu există niciun document sau înregistrare din care să rezulte că IPS Serafim ar fi făcut astfel de afirmaţie. Ar însemna că IPS Serafim ar fi nebun şi pregătit pentru spitalizare la grav schizofrenici cu o astfel de contrazicere. Dar să o luăm logic. Dacă ierarhul eretic e deja condamnat sinodal şi caterisit şi anatematizat, cum să-i mai întrerupi pomenirea? Pomenirea ierarhului se întrerupe până la condamnarea lui de către un Sinod, nu după.

Afirmaţiile puse pe seama IPS Serafim sunt de fapt preluate dintr-o broşurică publicată în 2014 ce aparţine pr. Pavlos Dimitrakopulos, care lucra pe vremea aceea (şi în prezent) la biroul antieretic al Mitropoliei Pireului. Afirmaţiile acelea sunt prin urmare concluzii ale acestui părinte Pavlos expuse într-o conferinţă organizată tot de acesta cu mult timp înainte de Sinodul din Creta, la care marii teologi Dimitrios Telenghidis, Gheorghe Metalinos şi Theodoros Zisis nu au vrut să participe, criticând aspru pe pr. Pavlos pentru concluziile sale eronate asupra Canonului 15. Deci adresarea e greşită, nu există nici o bibliografie care să indice că IPS Serafim a făcut acele afirmaţii şi că a susţinut că acest Canon 15 de la Sinodul I-II Constantinopol nu ar fi obligatoriu atunci când episcopul învaţa erezia în public. Greşeala IPS Serafim constă în faptul că nu a oprit publicarea acestei broşuri, căreia probabil nu i-a dat prea mare importanţă la vremea aceea.

Oprirea pomenirii nu este un scop în sine, ci un mijloc de îngrădire de erezie. Scopul este de a se convoca Sinod care să condamne erezia şi pe eretici, nominal. Întotdeauna aşa a procedat Biserica, a tăiat prin ANATEMA pe eretici în mod nominal, iar cine rămâne în comuniune cu cei anatematizați, sunt şi ei la rândul lor anatematizați. Până în prezent lupta noastră este de a se convoca un astfel de Sinod care să cheme la pocăinţă pe ereticii ecumenişti şi apoi, dacă nu se vor pocăi, să fie tăiaţi prin ANATEMA. Până atunci nu putem vorbi în termenii pe care îi foloseşte pr. Tricaminas, adică nu poate fi vorba de a ne rupe de toţi, deoarece nu sunt condamnaţi nominal. Dacă se sar etapele, atunci există pericol real de schismă, şi se repeta istoria vechilor calendariști, care afirmau că cine rămâne în comuniune cu nou-calendariștii este anatematizat automat, pe baza celor trei anateme date panortodox (dar nenominal) către cei care vor schimba calendarul, urmând calendarului papistaş. În cazul de faţă, deşi există anatema dată împotriva ecumenismului, totuşi nu există (iarăşi) nicio anatemă dată nominal celor care îl propovăduiesc, ceea ce este o problemă gravă şi ne duce pe aceeaşi pistă greşită.

Canonul 15 nu spune să ne rupem de toţi, ci că oprirea pomenirii se limitează la cea a episcopului eparhiot care învaţă erezia, nu la întreaga Biserică ce rămâne în comuniune cu acesta. De aceea, IPS Serafim e în îngrădire faţă de Arhiepiscopul său, Ieronim. Pe Patriarhul Bartolomeu nu are cum să-l pomenească (şi, prin urmare, să-i întrerupă pomenirea), pentru că acesta nu are jurisdicţie în sudul Greciei, nu e pomenit decât de Arhiepiscopul Ieronim în această parte a Greciei.

Este adevărat faptul că IPS Serafim a conslujit cu Arhiepiscopul Ieronim ca membru al Sinodului permanent în ziua de Boboteaza în 2017, lucru pe care îl consider greşit şi pentru care l-am tras la răspundere şi i-am cerut explicaţii. IPS Serafim mi-a răspuns că nu se rupe deocamdată de Sinodul Bisericii Greciei pentru că dacă s-ar rupe ar însemna să se autoexcludă din Sinod, să nu mai aibă nicio putere de a stăvili ecumenismul în Grecia şi să se autoizoleze, ceea ce este cu totul contraproductiv în acest moment.

În această direcţie, este o realitate că Sinodul din Creta nu are caracter panortodox (prin neparticiparea Bulgariei, Georgiei, Rusiei şi Antiohiei) tocmai datorită luptei asidue a IPS Serafim.

Anatematizarea ereticilor ecumenişti se face de către un Sinod. Dacă nu ne-am raporta la un Sinod, am deveni ca protestanţii sau ca stiliştii, care sunt împărţiţi în zeci de denominaţiuni care nu au comuniune unele cu altele şi se anatematizează unele pe altele pentru că, de exemplu, la unele femeile poartă batic, iar la celelalte nu.

Cine nu pomeneşte să nu acuze pe cei care pomenesc şi cei care pomenesc să nu acuze pe cei care nu pomenesc. Aşa se îndeamnă şi în comunicatul Pr. Iulian de la Prodromu. Din păcate, aşa a început şi schisma stilistă – cei care nu pomeneau au început să-i judece ca eretici pe cei care pomeneau, fără să fi fost condamnaţi nici până astăzi de un sinod. E foarte interesant că niciun sinod stilist nu a condamnat până în ziua de astăzi pe Meletie Metaxakis (care a schimbat calendarul) şi nici pe cei care au rămas în comuniune cu el. Dar deşi nu i-au condamnat nominal, au început să le pună eticheta de eretici, ca şi cum ar exista o auto-condamnare, o auto-tăiere din Trupul Bisericii (fapt pentru prima dată întâlnit în Ortodoxie). Dacă era aşa ce folos au mai avut Anatemele nominale ale Sinoadelor Ecumenice?

Din păcate, unii nepomenitori se îndreaptă spre schismă prin faptul că se erijează în Sinoade Ecumenice anatematizând nominal pe cei care au semnat în Creta şi considerând că cei care sunt în comuniune cu aceia sunt ei la rândul lor eretici. Deşi convocarea unui Sinod ar părea imposibil de realizat în situaţia actuală, în care Biserica este aproape înghiţită de erezia ecumenistă, totuşi pronia lui Dumnezeu lucrează, chiar dacă va fi peste 10 ani sau chiar 100 de ani. Datoria noastră este să ne îngrădim şi să mărturisim, nu să condamnăm pe cei care sunt în comuniune cu cei care au semnat în Creta.

Spre exemplu, Gheron Evstratie, duhovnicul lui Gheron Savva Lavriotul, mi-a spus personal:

„Eu nu pot să îi consider eretici pe fraţii mei de la Marea Lavră, care m-au izgonit pentru că am întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu. Ei doar pomenesc pe un ierarh eretic – anume pe Bartolomeu- şi pentru aceasta vor răspunde ei personal.”

Iată discernământul duhovnicesc al unui nepomenitor! Această afirmaţie a lui Gheron Efstratie va fi valabilă însă numai până la condamnarea Patriarhului Bartolomeu de către un Sinod – prin pronia lui Dumnezeu. Astfel că părinţii Lavrioti care l-ar pomeni în continuare pe Patriarhul Bartolomeu (după anatematizarea sa de către Sinod), vor fi şi ei condamnaţi ca eretici. Atunci abia va fi valabil dictonul patristic „Cel ce se împărtăşeşte cu cel afurisit, afurisit este”.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să avem grijă să nu se repete istoria stiliştilor, ci să învăţăm din greşelile lor!

Părintele Matei Vulcănescu
Protoprezbiter al Mitropoliei Pireului

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/10/16/drept-la-replica-pentru-mitropolia-pireului-oferita-de-parintele-protoprezbiter-matei-vulcanescu/