Văd că mulți se împărtășesc mai mult din obicei și nu după dreapta judecată. Pentru că atunci când vine Postul Mare, toți în orice stare s-ar afla, fie vrednici, fie nevrednici, se împărtășesc. Tot așa fac și când vine ziua Bobotezei, chiar dacă în acest timp nu sunt pregătiți pentru împărtășire.
Dar nici Boboteaza și nici Postul Mare nu fac vrednici pe oameni pentru împărtășire, ci îi face vrednici curăția sufletului. Cu aceasta te pot împărtăși în fiecare zi. Căci, zice Sf. Ap. Pavel, că ori de câte ori vă împărtășiți vestiți moartea și patimile Domnului, adică faceți pomenirea mântuirii voastre, adică a binefacerii pe care ați primit-o.
Gândește-te bine câtă grijă aveau cei ce mâncau din jertfa Legii Vechi? Ce nu făceau? Cum se pregăteau? Necontenit se curățau. Iar tu care vrei să te împărtășești din jertfa de care se cutremură și îngerii, vrei să te curățești numai în anumite timpuri? Cum te apropii de Altarul lui Hristos și îndrăznești să te împărtășești cu mâinile și buzele necurate și întinate?
Văd că se face multă neorânduială la Împărtășire. În celelalte zile ale anului nu vă împărtășiți chiar dacă adeseori sunteți curați; iar când vine Paștile, chiar dacă ați făcut ceva rău, îndrăzniți și vă împărtășiți. Vai de nepriceperea și de răul vostru obicei!
Zadarnic se săvârșește Liturghia în fiecare zi, că nu vă împărtășiți. Zadarnic stăm în fața Altarului, că nimeni nu vine să se împărtășească. Acestea le spun, nu ca să împărtășiți oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceți vrednici.
Omule, nu ești vrednic să te împărtășești? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei nu ești vrednic să le auzi. Auzi pe diaconul care strigă: Câți sunteți în stare de pocăință, rugați pe Dumnezeu să vă ierte. Cei ce nu se împărtășesc se află încă în stadiul de pocăință pentru păcatele lor.
Deci de ce stai? Dacă ești dintre cei ce se pocăiesc nu poți să te împărtășești. Pentru că cel ce nu se împărtășește face parte dintre cei ce se pocăiesc.
Din ce pricină strigă diaconul; Ieșiți cei ce nu puteți să vă rugați lui Dumnezeu? Și tu stai cu îndrăzneală și cu obrăznicie! Iar dacă nu ești dintre cei ce se pocăiesc, ci din cei ce pot să se împărtășească, cum de nu te grijești să te împărtășești! Cum de nu socotești împărtășirea ca un mare har, ci o disprețuiești?
Gândește-te bine. Masa împărătească este pregătită. Îngerii slujesc la masă; Însuși Împăratul este de față și tu stai căscând! Îmbrăcămintea sufletului îți este murdară și ție nu-ți pasă. Sau este curată? Atunci stai la masă și mănâncă din cină. La fiecare Liturghie, Hristos vine să vadă pe cei ce stau la masă și spune și acum fiecăruia, prin conștiința sa: Prietenilor, cum stați aici în biserică fără să aveți haină de nuntă? Nu a zis: De ce stai la masă? Ci înainte de ședere îi zice că nu este vrednic nici să intre înlăuntru, deoarece nu i-a spus că de ce a intrat.
Pe toate acestea le strigă și acum Hristos către noi toți, pentru că stăm nerușinați și cu obrăznicie. Că cel ce nu se împărtășește este nerușinat.
Din pricina aceasta, diaconul întâi îndepărtează pe cei ce se află în păcate. Căci precum un stăpân vrea să meargă la masă, nu trebuie să fie de față slugile care au greșit, ci sunt îndepărtate, tot așa se întâmplă și aici, când se săvârșește Liturghia și se jertfește Mielul și Oaia Stăpânului.
Când auzi: să ne rugăm toți împreună; când vezi că se deschid ușile altarului, să socotești că se deschide și cerul și coboară și îngerii. Deci nu trebuie să fie nici unul din cei nebotezați, dar nici unul botezat însă necurat sau spurcat.
Rogu-te să-mi spui dacă cineva invitat la masă, merge, intră înăuntru, se spală pe mâini și se așează dar apoi nu mănâncă, oare nu jignește pe împăratul, care l-a chemat? Nu era mai bine să nu se fi dus deloc? Așa și tu, ai venit la masă, ai cântat cu ceilalți, ai mărturisit că ești vrednic, deoarece nu ai ieșit cu cei nevrednici, atunci de ce ai rămas, dacă nu te împărtășești din masă?
Dar zici că esti nevrednic? Atunci ești nevrednic să asculți și sfintele rugăciuni, deoarece Duhul Sfânt coboară nu numai în Sfintele Taine, ci și în cântările acelea. Nu vezi pe slugile Stăpânului că în primul rând spală masa, curăță masa și pe urmă așează farfuriile. Așa se întâmplă și cu rugăciunile; cu glasul diaconului, spălăm ca și cu un burete Biserica, pentru ca Tainele să se săvârșească în Biserica curată și fără de pată. Ochii necurați sunt nevrednici de această priveliște. Urechile întinate nu sunt vrednice să audă aceste cântări, pentru că așa poruncește Legea. Chiar dacă un animal se apropia de muntele Sinai, el era ucis cu pietre. Cu atât mai nevrednici au fost, că nici la poalele muntelui nu le-a îngăduit să stea, chiar dacă pe urmă s-au apropiat și au văzut locul unde a stat Dumnezeu.
Așa și tu, creștine, dacă nu ești vrednic să te apropii și să vezi pe Dumnezeu la Sfânta Liturghie, pleacă împreună cu catehumenii, pentru că cu nimic nu te deosebești de ei. Deoarece nu este același lucru ca omul să greșească înaintea lui Dumnezeu, înainte de botez sau după ce s-a botezat si să se facă nevrednic de împărtășire. Aș fi vrut să vă spun lucruri mai multe și mai înfricoșate, dar ca să nu vă împovărez mintea, sunt deajuns acestea. Căci cei ce nu se înțelepțesc cu acestea, nici cu mai multe nu se pot îndrepta.
Spune-mi, te rog, dacă un împărat ar porunci: Cine va face cutare rău, acela să nu se apropie să mănânce la masa mea, oare nu ți-ai fi dat toată silința să te păzești ca să nu pierzi această cinste?
Preotul ne cheamă să mergem să ne împărtășim și noi lenevim, întârziem și nu alergăm repede să primim acest dar? Oare ce altă nădejde de mântuire ne-a mai rămas? Nu putem spune că ne împiedică boala sau firea, ci neglijența ne face nevrednici”.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a treia la Epistola către Efeseni
Ortodoxia mărturisitoare 
Se împotrivesc unii zicând că Sfânta Împărtăşanie este lucru înfricoşat, de aceea trebuie şi viaţă sfântă, desăvârşită şi îngerească.
„Că este mare şi înfricoşată taina Sfintei împărtăşanii şi că trebue viaţă sfântă şi curată, nimeni nu se îndoieşte. Dar numele „sfânt” are multe înţelesuri. Sfânt numai Dumnezeu este, deoarece are sfinţenia în chip firesc şi nu dobândită; iar oamenii care s-au învrednicit de Sfântul Botez, primesc sfinţenia prin participare de la Sfântul Dumnezeu. De aceea se numesc sfinţi, deoarece au luat sfinţenia prin harul Sfântului Duh, din renaşterea de sus. Şi prin faptul că se împărtăşesc cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului nostru, primesc totdeauna sfinţenia dela Sfintele Taine. Şi cu cât de apropie de Dumnezeu prin lucrarea stăpâneştilor porunci, cu atât mai mult se sfinţesc şi se ridică spre desăvârşire. Iar cu cât se depărtează de Dumnezeu, prin nelucrarea poruncilor, pe atât se lipsesc de sfinţenie, sunt stăpâniţi de patimi şi răutatea creşte în ei. Fiindcă răutatea nu este altceva decât lipsa binelui.
Câţi dar s-au învrednicit de renaşterea prin Duhul Sfânt nu sunt deloc opriţi să se numească sfinţi şi prin urmare să se împărtăşească des cu Dumnezeeştile Daruri, ca fii sfinţi după har ai Sfântului Dumnezeu. De aceea şi dumnezeescul Gură de aur zice: Cele Sfinte celor sfinţi trebue să fie date şi nu celor necuraţi şi întinaţi. Şi voind ca să arate deosebirea sfinţilor, zice: „Nici un păcătos să nu se apropie să se împărtăşească. Totuşi nu zic nici un păcătos, pentru că mai întâi decât pe alţii, pe mine mă opresc de dumnezeeasca Masă. Deci nu zic „nici un păcătos”, ci nimenea să nu se apropie de Sfintele Taine rămânând păcătos. Adică nimeni nespovedit şi nepocăit; deoarece ştiu că toţi suntem supuşi păcatului şi canonisirii şi că nimeni nu se poate lăuda că are inima curată de păcat. Dar nu acesta este răul, că adică nu avem inima curată, ci pentru că nu ne apropiem de Hristos, Care poate să ne curăţească. Iar Teodoret zice: „Cei care se împărtăşesc cu Dumnezeeştile Taine, unii se împărtăşesc asemenea oii, adică cei desăvârşiţi în virtute; iar alţii asemenea caprei, adică acei care îşi curăţă întinăciunea păcatului prin pocăinţă.
Dar deşi aceştia dau deasa împărtăşire numai celor desăvârşiţi, totuşi se pare că Sfinţii Părinţi nu cer desăvârşirea de la cei care se împărtăşesc, ci îndreptarea vieţii prin pocăinţă. Căci după cum în această lume văzută nu toţi oamenii au aceeaşi vârstă, tot aşa şi în lumea cea duhovnicească a Bisericii, sunt stări deosebite, potrivit cu parabola seminţei. Cel desăvârşit aduce lui Dumnezeu numărul o sută, cel mijlociu şasezeci, iar începătorul treizeci, fiecare după puterea lui şi nimeni nu este lepădat de Dumnezeu pentru că nu aduce o sută. Dar noi, de vom socoti bine, este cu neputinţă să ajungă cineva la desăvârşire fără deasa împărtăşire cu Sfintele Taine. Pentru că fără de aceasta, nici dragostea nu o poate dobândi; fără dragoste, nici ascultarea faţă de stăpâneştile porunci, iar fără de ascultare nici desăvârşirea. Fiindcă precum zice înţeleptul Solomon: „începutul înţelepciunii este dorinţa cea adevărată de învăţătură, iar dorinţa de învăţătură şi de cunoaştere este dragostea, iar dragostea este păzirea dumnezeeştilor porunci, păzirea poruncilor este adevărata şi neschimbata curăţie şi nestricăciunea face pe om să se apropie de Dumnezeu. Drept aceea, dorul după înţelepciune ridică pe om la împărăţia Cerurilor”.
De aceea şi cel între sfinţi Avva Apolo, cunoscând că dumnezeeasca împărtăşanie este săvârşitoare a dumnezeeşti dragoste, o numără împreună cu porunca dragostei şi zice că de aceste două porunci, adică le deasa împărtăşire şi în iubirea aproapelui, atârnă toată Legea şi Proorocii.
Dar de ce este nevoie să spunem multe? Cei care aduc acestea, oare cum se împărtăşesc în Postul Patruzecimii: ca desăvârşiţi sau ca păcătoşi şi nedesăvârşiţi? Dacă se împărtăşesc ca desăvârşiţi, trebue să o facă mai des, după hotărîrea lor; iar dacă o fac ca nevrednici, atunci mai des trebuie să se împărtăşească, pentru ca să devină desăvârşiţi, precum am spus mai înainte.
De vreme ce pruncul nu creşte la vârsta bărbăţiei, fără de hrană trupească, cu mult mai mult sufletul nu poate ajunge la desăvârşire, fără hrană duhovnicească. Şi precum zic înţelepţii cei din afară, că trei lucruri trebuie avute în vedere la prunc: întâi, cel ce hrăneşte, al doilea cel ce se hrăneşte şi al treilea ceea cu care se hrăneşte. Cel care hrăneşte este sufletul, cel hrănit este trupul însufleţit, iar aceea cu care se hrăneşte este hrana.
Astfel, zice Gavriil al Filadelfiei, se întâmplă şi la renaşterea cea duhovnicească: „Este cel ce se hrăneşte, adică omul renăscut prin botez; cea cu care se hrăneşte, Preacuratele Taine şi cel ce hrăneşte, dumnezeescul Har, care preface pe acestea în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru”. De aceea zice şi Marele Vasile, că cel ce s-a născut prin Botez trebuie să se hrănească cu împărtăşirea Dumnezeeştilor Taine (Cuvântul 8 despre Botez).
Iar dacă se împărtăşesc fiind păcătoşi, apoi nu trebue să se împărtăşească nici la patruzeci de zile, şi nici o dată pe an, precum zice Ioan Gură de Aur: „Aşa cum cel ce are conştiinţa curată trebuie să se împărtăşească în fiecare zi, tot aşa şi cel aflat în păcate şi nepocăit nu-i este de folos nici în sărbătoare să se împărtăşească. Căci dacă ne împărtăşim cu nevrednicie, chiar dacă şi numai odată pe an ne-am împărtăşi, nu ne eliberăm de păcate prin aceasta, ci mai ales mai mult ne osândim, Pentru că nici atunci nu ne împărtăşim curat. De aceea vă rog pe toţi, nu vă împărtăşiţi simplu, aşa cum s-ar întâmpla, pentru că este sărbătoare. Nu!”
Şi iarăşi în alt loc zice tot el: „Deoarece nici preoţii nu cunosc pe toţi păcătoşii care se împărtăşesc cu nevrednicie, Dumnezeu de multe ori îi descopere şi îi predă ca să fie pedepsiţi de satana. Deoarece când se întâmplă oamenilor boli, necazuri, calamităţi şi nenorociri şi alte asemenea rele, din această pricină vin, pentru că se împărtăşesc cu nevrednicie. Şi acestea pe care le-am zis, le arată Pavel zicând: De aceea adică, pentru că se împărtăşesc cu nevrednicie, sunt mulţi bolnavi şi mulţi mor. Şi cum, îmi răspundeţi, pentru că ne împărtăşim numai odată pe an? Dar aici este răul că nu vă gândiţi la vrednicia împărtăşaniei, la curăţia sufletului, ci o socotiţi la lungimea vremii şi aceasta o socotiţi că este evlavie, adică a nu se împărtăşi cineva des, şi nu ştii că şi numai odată pe an dacă te împărtăşeşti cu nevrednicie îţi vatămi sufletul şi dacă te împărtăşeşti cu vrednicie, des, te foloseşti.
Nu este îndrăzneală şi obrăznicie a se împărtăşi cineva des, ci împărtăşirea cu nevrednicie, chiar dacă şi numai odată pe an. Iar noi suntem atât de ticăloşi şi nepricepuţi că tot anul facem păcate şi nu ne străduim să ne curăţim de ele şi socotim că este de ajuns pentru curăţirea noastră să nu ne împărtăşim des şi să îndrăznim cu ocară împotriva Trupului lui Hristos. Să ne gândim că cei ce au răstignit pe Hristos, numai o singură dată L-au răstignit; şi pentru că numai o dată L-au răstignit, au făcut un păcat mai mic? Şi luda numai odată L-a vândut, şi pentru aceasta nu s-a osândit? Nu este aşa, nu!
Pentru ce dar să folosim Sfânta Împărtăşanie cu măsurarea vremii? Timpul cel mai bun pentru a ne împărtăşi este conştiinţa curată.
Şi iarăşi zice: Pe care deci să-i iubim? Pe cei care se împărtăşesc numai odată pe an? Sau pe cei ce se împărtăşesc de multe ori? Sau pe cei ce se împărtăşesc de puţine ori? Nu! Nu lăudăm nici pe cei ce se împărtăşesc o singură dată, nici pe acei ce se împărtăşesc de multe ori, nici pe acei care se împărtăşesc de puţine ori, ci lăudăm pe cei ce se împărtăşesc cu conştiinţă curată, cu inimă curată, cu petrecerea şi viaţa neosândită; cei ce sunt astfel, totdeauna se împărtăşească; cei ce ce nu sunt aşa, nici odată pe an nu sunt vrednici să se împărtăşească. Şi din ce pricină? Pentru că se împărtăşesc spre osândirea lor, spre iad şi chinuri.
Dar aceşti binecuvântaţi nu ştiu de ce nu iau aminte la acestea şi cer de la cei ce se împărtăşesc viaţă şi stare îngerească. Că cel botezat şi renăscut prin Sfântul Botez făgăduieşte să trăiască viaţă îngerească, este lucru limpede, pentru că se sileşte cât poate să împlinească stăpâneştile porunci, precum este rânduit, acest lucru este propriu şi cetelor îngereşti, adică să împlinească şi să săvârşească totdeauna dumnezeeştile porunci.
De aceea şi cei ce sunt botezaţi şi păzesc dumnezeeştile porunci, nu sunt departe de vieţuirea îngerilor, mai ales că se silesc să păzească în trup curăţenia îngerilor celor fără de trup, precum şi Apostolul Pavel strigă şi spune: „Petrecerea noastră este în ceruri” (Filip. 2,20) Adică vieţuirea noastră a creştinilor este cerească şi îngerească.
Dar şi dumnezeescul Gură de Aur zice: „Să atragem în noi ajutorul cel nebiruit al Duhului Sfânt, prin păzirea poruncilor, şi cu nimic nu vom fi mai prejos decât îngerii. Şi iarăşi, îndoit primeşte Harul, creştinul cel ce s-a botezat şi s-a mântuit. Întâi pentru că viază cu harul Duhului Sfânt, şi al doilea pentru că se face ca o pasăre uşoară şi zboară cu slobozenie spre Ceruri”.
Sfântul Nicodim Aghioritul, Deasa împărtăşire cu preacuratele lui Hristos Taine
ApreciazăApreciază
Parinte, inteleg ca cel care se pocaieste, dar este nespovedit, nu poate participa la Sfintele Slujbe ale Bisericii?
Am inteles bine, parinte ?
ApreciazăApreciază
Sf Ioan Gură de Aur se referă la participarea la Sf Euharistie, ca scop principal al Sf Liturghii. Abținerea de la Sf Taine sub pretextul unei false nevrednicii, te fac nevrednic si pentru celelalte rugaciuni ale Sf Liturghii care au legătură cu actul împărtășirii. În vechime, cei cu păcate de moarte, canonisiți cu oprirea de la împărtășire, erau expediați împreună cu catehumenii la cuvintele: ,,Câți sunteți chemați ieșiți…” Rămâneau la Liturghia credincioșilor doar cei care se împărtășeau.
ApreciazăApreciază