Înaltpreasfinţia Voastră,
Am primit Adresa nr. 15/04.01.2017, pe care aţi avut bunăvoinţa să mi-o trimiteţi, în care vă manifestaţi grija de a ne convinge “să revenim la starea canonică de comuniune în mănăstire, cu stareţul, chiriarhul Arhiepiscopiei Râmnicului şi cu ierarhii, clerul, monahii şi dreptmăritorii creştini din Biserica Ortodoxă Română”.
Am luat cunoştinţă cu durere de comunicatul emis de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 21 decembrie 2016, în care îşi manifesta ataşamentul faţă de “ecumenismul lucid”, în ciuda faptului că toţi Sfinţii Părinţi ai secolului XX (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Paisie Aghioritul şi mulţi alţii) au condamnat la unison ecumenismul ca erezie şi chiar panerezie. Faţă de acest comunicat împărtăşesc deplin şi subscriu la cele afirmate în răspunsul “Oferiţi-le şi ortodocşilor o fărâmă din dragostea şi grija pe care le arătaţi ereticilor”, adresat Sfântului Sinod de către părinţii şi credincioşii mărturisitori antiecumenişti din Neamţ. Din acest motiv, consider că demonstraţia de acolo este suficientă pentru clarificarea afirmaţiilor Sfântului Sinod cu privire la ecumenism, la pseudosinodul din Creta şi la măsurile ce se propun faţă de cei ce refuză să accepte deciziile eretice adoptate cu acea ocazie.
Ne bucură să auzim că Înaltpreasfinţia Voastră manifestă faţă de noi “grijă părintească” şi că doriţi să ne ascultaţi cu “dragoste părintească”. Profităm, prin urmare, de ocazie pentru a vă spune că, din ziua în care am aplicat măsura canonică a întreruperii pomenirii Înaltpreasfinţiei Voastre, ca urmare a sinodului din Creta, cu ale cărui documente eretice aţi fost de acord, am fost supuşi unui şir de abuzuri atât pe linie bisericească, cât şi de natură penală.
Deşi canonul 31 apostolic, în conglăsuire cu canonul 15 I-II Constantinopol, prevede că preotul ce se desparte de ierarhul său pentru că acesta propovăduieşte o erezie nu poate fi sancţionat, ci trebuie lăudat ca unul care apără Biserica de schismă, eu am fost îndepărtat din funcţia de egumen şi am fost obligat să mă retrag în chilia mea, fără a mai putea participa la săvârşirea celor sfinte, aşa cum se cuvine unui ieromonah, întrucât în locul meu a fost adus alt stareţ, care a decis ca la slujbe să se pomenească numele Înaltpreasfinţiei Voastre. În lumina canoanelor mai sus menţionate, schimbarea mea din funcţie a fost abuzivă. De astfel de abuzuri au avut parte şi părinţii care mi-au fost alături în acţiunea de oprire a pomenirii.
Pentru că noul stareţ nu a reuşit să ne determine să părăsim schitul sau să participăm la slujbe unde sunteţi pomenit, la începutul anului a fost instalat un alt stareţ, în persoana părintelui Sebastian Mihalcea. În mod cu totul nejustificat, la numirea părintelui stareţ, preasfinţitul Emilian Lovişteanu a invitat o maşină a poliţiei rurale, cu scopul vădit de a ne intimida pe noi, vieţuitorii nepomenitori, şi pe credincioşii care ne urmează. În cuvântul de numire, preasfinţitul a arătat că scopul schimbării stareţului a fost de “a se face ordine în această mănăstire”. Preasfinţia Sa a ţinut să arate şi că noi, cei ce am întrerupt pomenirea, am înţeles greşit prevederile documentelor sinodale, că ne informăm prea mult de pe internet şi că se vor lua măsuri pentru remedierea acestei situaţii. La rândul său, noul stareţ a promis că va fi mai dur decât precedentul şi că “va rezolva” cazul părinţilor nepomenitori.
Măsurile nu au întârziat să apară. În după-amiaza zilei următoare, câţiva enoriaşi au dorit să vină să se spovedească la mine, iar noul stareţ i-a împiedicat să intre în chilia mea, săvârşind cu această ocazie un abuz incalificabil sub aspect canonic – împiedicarea săvârşirii Sfintei Taine a Spovedaniei de către un preot care are preoţie lucrătoare şi nu se află sub nicio caterisire oficială şi validă –, dar şi sub aspect penal, împiedicând nişte creştini să participe la un serviciu religios, în speţă Sfânta Taină a Spovedaniei, faptă pedepsită de articolul 381, alin. 1) Noul Cod Penal, care stipulează: “(1) Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. După ce credincioşii au reuşit în cele din urmă să intre la mine, nu au mai putut părăsi, după spovedanie, decât cu greu schitul, fiind practic sechestraţi înăuntru o perioadă, deoarece, între timp, poarta fusese din nou închisă.
În ziua următoare, noul stareţ a schimbat toate încuietorile la uşi şi a pus lăcate la toaletă şi bucătărie, gest care contravine chiar şi principiilor umanitare laice, ca să nu mai vorbim de cele ale filantropiei creştine. Prin această măsură, am fost practic sechestraţi în propriul schit, ceea ce în limbaj juridic penal se poate traduce prin infracţiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 205, alin. 1) Noul Cod Penal: “Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani”.
Sub pretextul că am spart yalele cele noi pentru a ne elibera din starea de sechestru în care ne aflam, stareţul a chemat în ziua următoare poliţia, care, la faţa locului, a constatat că cele reclamate de stareţ nu făceau obiectul de activitate al poliţiei, plecând din schit fără a lua niciun fel de măsură.
Un fapt deosebit de grav s-a produs în ziua de Bobotează, când, după ce a încercat să îi împiedice pe oameni să participe la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari şi a acatistului, pe care le-am săvârşit în chilia mea, nereuşind, noua conducere a chemat poliţia, care, la faţa locului, a încercat să-i disperseze pe cei aflaţi la slujbă, încălcând în mod grosolan libertatea de exprimare religioasă garantată de Constituţie. Pentru acest abuz, şi eu, şi credincioşii prezenţi la slujbă vom depune câte o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii contra libertăţii de exprimare religioasă pedepsită de art. 381 Noul Cod Penal.
Prin urmare, Vă solicităm ca, în baza afirmaţiei că ne purtaţi o grijă părintească, să dispuneţi de urgenţă încetarea abuzurilor săvârşite de stareţul proaspăt numit la Mănăstirea Lacul Frumos împotriva vieţuitorilor nepomenitori şi a credincioşilor care îi urmează pe aceştia. „Un dialog paşnic, pozitiv şi ziditor spre lămurire canonică şi restabilirea comuniunii vieţii liturgice”, aşa cum propuneţi Înaltpreasfinţia Voastră, nu se poate desfăşura în condiţiile în care nouă ni se încalcă de către funcţionari ai Episcopiei drepturi ale omului fundamentale, demnitatea de oameni, de monahi şi de ieromonahi şi, mai ales, dreptul nostru de a urma propria conştiinţă în deciziile pe care le luăm cu privire la mântuirea noastră.
În conformitate cu canonul 31 apostolic şi cu canonul 15 I-II Constantinopol starea noastră de canonicitate este perfect ortodoxă şi în regulă, întrucât, întrerupând pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre pentru că v-aţi făcut părtaş la erezia ecumenismului aprobată în sinodul din Creta, noi ne-am despărţit de erezie, nu de Sfânta Biserică Ortodoxă, nici de comuniunea cu sfinţii şi cu cei ce au trăit înainte, trăiesc acum şi vor trăi în viitor în duhul Ortodoxiei. Cei care au nevoie să reintre în “stare de canonicitate pentru mântuirea sufletelor lor” sunt cei ce s-au despărţit de Biserică prin participarea la erezia ecumenismului, devenind minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca spune, interpretând canonul 31 apostolic, că “dacă vreun cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de episcop, ci de o erezie”[1] (s.n.). Comentând canonul 15 I-II Constantinopol, acelaşi renumit profesor afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci clericii au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat, nu s-au răsculat împotriva lui”[2]. Din acest comentariu extragem următoarele concluzii:
1) clericii au dreptul şi datoria de a se despărţi de episcopul lor imediat ce iau la cunoştinţă că acesta propovăduieşte o erezie;
2) pentru această decizie ei nu pot fi sancţionaţi în niciun fel, ci lăudaţi ca apărători ai Ortodoxiei;
3) acţiunea lor este legală din punct de vedere canonic;
4) nepomenirea nu este o revoltă contra episcopului, prin urmare nu poate fi tratată ca atare şi nici nu poate fi sancţionată ca schismă, neaplicându-i-se articolul 11, alin. 1) din Regulamentul autorităţilor canonice discipliniare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, deoarece nu este o abatere disciplinară, ci o măsură de păzire a Ortodoxiei.
Cu ierarhii din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române vom relua comuniunea prin pomenirea la sfintele slujbe în momentul în care ei se vor lepăda de deciziile eretice ale sinodului din Creta, când vor denunţa ecumenismul ca ceea ce este, o erezie a tuturor ereziilor, nu “o atitudine spirituală de dialog între creştini”, şi vor lua decizia abandonării “ecumenismului lucid”, pentru a practica misionarismul lucid în rândul propriilor credincioşi mai întâi, iar apoi în rândul celor din afara Bisericii care doresc să cunoască Ortodoxia şi să se mântuiască în interiorul Bisericii Ortodoxe, singura Biserică a lui Hristos. Nu este întâmplător faptul că dragostea faţă de eretici şi schismatici i-a determinat pe participanţii la sinodul din Creta să dedice un document întreg acestora, în timp ce pentru problemele reale ale creştinilor ortodocşi nu s-a acordat nici măcar o singură frază în vreunul dintre documentele sinodului, în condiţiile în care vieţuitorii ortodocşi în această societate anticreştină şi antihristică se confruntă cu nenumărate provocări care cer o rezolvare de la un astfel de sinod. Singura referire mai consistentă la credincioşii ortodocşi este cea din articolul 22 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, în care oricine se opune ecumenismului şi deciziilor sinodului din Creta este osândit pentru “tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”[3].
Participarea ortodoxă la mişcarea ecumenistă nu a produs niciun rezultat misionar notabil, în sensul conştientizării lumii “postcreştine” occidentale că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească şi al întoarcerii la Ortodoxie a ereticilor şi schismaticilor. Aceste rezultate nici nu puteau şi nu pot fi aşteptate, atât timp cât Consiliul Mondial al Bisericilor este construit pe baza principiilor eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, însuşite şi de ierarhii ortodocşi participanţi la sinodul din Creta, potrivit cărora “apartenenţa la Biserica Universală este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la corpul eclesial propriu” (premisa IV.3), cu corolarul că există “Biserică în afara Bisericii” şi “membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii”; sau teoria romano-catolică a “bisericilor nedepline”, promovată de către Conciliul II Vatican şi aprobată de către sinodul din Creta sub forma premisei IV.4 din Declaraţia de la Toronto, care prevede că “prin admiterea în Consiliu, nici o biserică nu este obligată să recunoască altă biserică drept biserică în adevăratul sens al cuvântului”, având ca aplicaţie practică “admiterea denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe”[4] din articolul 6 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine; sau premisa potrivit căreia “bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elementele ale adevăratei Biserici” (premisa IV.5), în baza căreia se admite, mai mult sau mai puţin discret, că ereziile ar avea Sfinte Taine sau că “predică Evanghelia iubirii”, aşa cum atât de nefericit se exprimă textul sinodal pe care mi-l citaţi în scrisoarea pe care mi-aţi trimis-o.
În schimb, prezenţa ortodoxă în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor a produs o slăbire a conştiinţei dogmatice ortodoxe, o contaminare a Ortodoxiei cu diferite idei protestante sau romano-catolice, pătrunse atât de adânc în gândirea teologică ortodoxă, încât ele sunt din ce în ce mai dificil de detectat şi înlăturat. Nu în ultimul rând, acest “dialog spiritual” cu ereticii îmbracă forme care sunt condamnate de către Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe (rugăciunile comune pentru “unitatea creştinilor” sunt condamnate de către canoanele 45 şi 46 apostolic, admiterea bisericităţii ereziilor încalcă Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan etc.). Din această perspectivă, nu este de mirare că toată ierarhia ortodoxă priveşte acţiunile noastre ca pe o schismă, deoarece duhul ecumenist care stăpâneşte teologia noastră actuală face imposibilă perceperea şi înţelegerea de către ierarhi a mesajului nostru ortodox. Atât de mult a pătruns relativismul ecumenist în mentalul ortodox, încât strigătul nostru de durere faţă de pervertirea valorilor Ortodoxiei nu mai este auzit şi înţeles de nimeni dintre cei ce cârmuiesc poporul ortodox.
Pentru aceea, prin acţiunea noastră, noi rămânem în Biserica Ortodoxă, în mijlocul Bisericii, şi nu ne vom despărţi de ea niciodată. Aşteptăm, la rândul nostru, ca Înaltpreasfinţia Voastră să vă lepădaţi de părtăşia la erezia ecumenistă a sinodului din Creta, să dispuneţi încetarea oricărei persecuţii contra noastră şi a credincioşilor care ne urmează, conştienţi de faptul că cei ce se îngrădesc de erezie, nu săvârşesc schismă, ci apără Biserica de schismă şi dezbinare.
06.01.2017 Cu deosebit respect,
Ieromonah Grigore Sanda
Înaltpreasfinţiei Sale Varsanufie, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului
[1] Arhid, Prof. Dr.Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu, 2005, p. 26.
[2] Ibidem, p. 347.
[3]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/
[4] Ideea de “biserici istorice” fiind ea însăşi o teorie eclesiologică protestantă, în baza căreia, distrugându-se unitatea văzută a Bisericii, prin schismele din 1054 şi 1530, în locul Bisericii una, sfântă, sobornicească şi apostolească au apărut “bisericile istorice”. Ideea este susţinută în cuvântul de întâmpinare a “săptămânii de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor” de anul acesta, adresat de către reprezentantul luteranilor din România. http://www.aidrom.ro/proiecte/saptamana-de-rugaciune-ecumenica/.
Ortodoxia mărturisitoare 
Vrednic este !
ApreciazăApreciază
Vrednic este!!!
ApreciazăApreciază